Gazeta Transilvaniei, februarie 1916 (Anul 79, nr. 24-46)

1916-02-02 / nr. 24

Asia-i neliniştită. 3 (…) Telegraful ne a adus zilele aceste trei ştiri importante, tustrei* foarte semnificative. Persia a decla­­rat rfăzboiu (?) Angliei şi Rasiei, îa China revoluţionarii sânt deja in Incinta Pekingului şi Japonia se pre­­găteşte de război în potriva Ame­­ricei. Prin urmare declaraţia lui Wilson făcută la Saint-Loois că A­­merica işi va păstra neutral­tatea până la extrem şi că acţiunea ei militară depinde de confundările nenorocoase ale străinătăţii, să va­limitează cu importanţa unui act istoric. De pe coloanele acestui ziar am mai accentuat da multe ori, că războiul mondial nu se poate termina in perifob­iile europene. Am accentuat că este imposibil, ca războiul european să nu trezească la conştiinţa puterei lor multe pu­teri asiatice şi In deosebi, am do­cumentat de multe ori că Intrarea Japoniei în şirul luptătorilor înpo­­triva Americei nu este o f­ază din domeniul fanteziei. Japonia a în­cercat să-şi extindă tutela auto­­crată asupra întregului neam mon­golic din Azia îndată după coloni­zarea Indiei din partea Englezilor şi Francezilor şi acţiunea ei mli­­tară în potriva Rusiei încoronată cu succes i-a plăsmuit pentru lun­gă vreme situaţia de putere c­on­­ducătoare în Asia. Fireşte, interesele puterilor eu­­ropene ar fi fost, ca Japonia să fi© cu totul încercuită de mare şi navigaţia ei din marea galbină şi de către mările Bering şi Ochocki să fie paralizată de forţa navală a Angliei. O Japonie mare ar ame­ninţa indirect nu numai puterea militară a Angliei din India şi Aus­tralia, ci toate coloniile europene. Puterile europene au încercat prin urmare să pue stavilă progresul­ui Japoniei, pacificând şi democrati­zând China. Este inutil să repetăm, că revoluţia din China, care a avut, drept urmare izgonirea casei impe­riale şi punerea pe tron a lui Juan­ Sikkai, este opera Americei. America are interese capita­liste în China, care întrec bugetul financiar al Braziliei întregi , pentru apărarea acestor, va trebui să facă şi de astă i&ti sacrific’d e­­norme. Antagonismul dintre Japo­nia și America se basează pe­ o ură fatală etnică și „ura** este a­­desea un mijloc foarte potrivit pen­tru a conduce cu succes un răz­boiu. In America democratică nici astăzi japonezul nu este recunoscut ca „individ și supus**, el este „tole­rat*. Dar „toleratul"* japonez, exe­cutat de ironia divină a unui Ana­tole France, dă dovada supremă a conştiinţei sale de rassă Japonia a­ progresat în ultimii ani uimitor, organizaţia ei militară îndeosebi în ce priveşte fabricarea muniţiilor este superioară multor stata din Europa. In afară de aceasta Japonia dispune de o flotă, care a silit flota puternică a Americei ca în decur­sul războiului să nu poată sări, cum ar fi ficat desigur, în potriva Germaniei — şi tot Japonia a fă­cut Rusia neputincioasă faţă cu Pe­rsia şi Afganistanul, ambele as­tăzi gata să desbrace pentru tot­deauna haina anglo-rusă ce i-a croit capitalismul european. Simptoamele nu sunt atât de neînsemnate cum ni se arată din depărtare. Nu putem uita, că po­poarele europene, atât acele terţe zone, cât şi cele latine, sunt la sfârşitul energiei lor naţionale. A­­semmuiţi cultura franceză din epoca XVll-a, ori intelectualitatea ger­mană de supt vremea lui Wilhelm cel mare, ori asemuiţi cultura en­gleză a lui Milton, Shakespeare, Shelley, Byron — cu „culturii­* actuale. Şi veţi vedea că actualis­­mul capitalist a distrus din popoare energia idealismului, astăzi, popoarele tinere au viitor mai mare decât popoarde adormite şi numai astfel putem înţelege că forţele europene să bat astăzi pentru câştigarea te­ritoriilor virgine din Balcani. Nu putem uita însă că alături de po­poarele tinere oprimate şi înbâc­­site în zona de interase a puterilor mari — s’a deşteptat conştiinţa u­­riaşelor mass* din Asia. „Pericolul galben** nu mai este astăzi o frază banală din articolul cutărui publicist alb, ci poate de­veni o fatalitate pentru întreaga civilizaţie europeană. Japonia do­vedeşte deja că intuiţia genială a lui Anatole France n-a dat greş. »Şobolan'­­ galicia«, cum se numea în romanele cu copertă roşie japo­nezul din Per­in, Londra şi New- York, a învăţat toate drăciile şi meşteşugurile culturei europene şi cu ajutorul lor să va răsbuna a­­supra dascălului. Zaubedehrling-ul lui Goethe a devenit maestru. Vântul ce aduce mirosul pă­durilor sălbatice din Asia ne va aduce poate tot­odata şi răcnetele răsboinicilor din Persia, China şi Japonia şi poate să va repeta mă­celul din Peking, dar d® astădată nu vor ajunge trei-patru regimente de matrozi, ca Europa să poată lega în lanţuri balaurul mongol în­furiat Sântem convinşi că presa sentimentală a ententei va micşora importanţa acestor trei evenimente serioase. Când cu revoluţia boxerilor presa engleză făcea ironii ieftine la adresa ambasadorului german din Peking ucis mişeleşte la stăruinţa unor bramini fonetici. Dar ironia i-a îngheţat pe buze, când revolu­ţionarii chinezi au instigat India tânără, care aranjase un spectacol tragic la Durbarul imperial din Calcutta. Şi ironia îi va îngheţa Angliei pe buze şi de astădată, dacă elementul intelectual prodigios desvoltat la universitatea din Oxford, o să reuşească să deştepte con­ştiinţa asiatică din India, şi atunci cele câteva zeci de regimente engleze nu vor mai fi în stare să umilească un popor de câteva sute de mi­lioane de sclavi, să nu uite ironicii din Londra că Rabinadrabh Tagore, poetul laureat cu premiul Nobel, cântăreţul Asiei mari are un vers, care începe: * »Tigru! neliniştit de lângă ţărmii [Gsngeului Cu ghisreîe-l supune pe vânător.... Şi nu va fi extrem de dureros dacă un nou Djirgis Khan va dicta o pace la Londra? Seismograful politicei europene este nervos. In depărtare energiile lucrează. Viitorul prepară noui pa­gini pentru istoria Asiei. Două vase franceze scu­fundate. Biroul Wolff comunică : Un subvorin german a scufundat în 8 Februarie spre sud de Bejrut în apropierea coastei siriene vasul francez de Imit iSuffren*. Vasul s’a scufundat in t­mp de 2 minute. Z'arul­­Wienar M'ttegszaitung* comunică din Lugeno : Crucișetorul pancerat *Dupleix «, lovindu-se în marea miditerană de o mină, s'a scufundat. Echipajul s'a înecat. StaâUi. — Din colectanta de » Navele micule.— Una din supcretiţiunile, cari dis­par din zi în zi la luarna ştiinţei, este şi credinţa în existenţa stafliior sau spiritelor de noapte. Poporul crede şi azi, că suflffUlo csior ca mor petrec după moarte şase săptămâni Iu­­u al casei, mai ales sub streşină, şi se arată sara şi noaptea membrilor famiiiei şi altor persoane. Cai vechi credeau, că sufletul mortului rătâceşte de a para­rea, fără repaus, pe locurile unde a trăit, dacă trupului său nu i se face o înmormântare după datinele ritului re­ligios; pentru că funţiosul Charon, care trecea sufletele din lumea aceasta în ceealaltă, poate râul Si­giu, nu primea un asemenea suflet in luntrea sa. Tot acest scop îl au azi posiani­e şi to»t» onorurile funerar®, cu marea dvos^bire între credinţa creştină şi cea pâgână Dup! credinţa celor v cle, sufletele o­­­pilor lumii ei, n 'amu’ui ţârii, deveni­eu gen­i tutelari ai acestora, a’«meci în­gerilor păzitori ai creştinismului. Azi iaci sufletul Celui reposat e pr­e­t ca o fiinţă superioară proeiui in viaţă, ca o o fiinţă sfântă sau dumn^seeaacă, şi se bucură de un fsi de cult religios. Per­soana mitica, care conduce sufLtul în rită lume, eu mai e Gbaron, luntraşul Bt­giului, ci e arebangelui Gavril, car© trece suffi­tu prin vămile văzduhului Sa­c*­r. Unele suflste însă, mai «Ies ale celor răi, rămân p* pământ şi devin stafii. Eie locuesc mai alei în cşsine părăsite şi pustii, şi în ruine, şi fac noaptea faî da sgoinot® înfiorătoare. Atari sgomote, când nu sunt nituciri ■au haincinsţiuni a!» unor persoane nervoase, sunt ori efecte ale unor cauza naturale necunocute, ori faptele uno­r glumeţi sau ale unor făcători de rele. In tot căzui nu esta prudent s întâm­pina cu o cutezare oarbă atari feno­men», ca să ta arați curagios fără s lua măsuri de asigurare în contra râu­lui ce s’ar putea întâmpla, ba uneori este chiar primejdios. Următoarea isto­rioară ne dă un exemplu interesant în această privinţă. Ducele de Villars fusa au trimis odată, câ­t era tânăr, Intr’o solie pen­tru afaceri importante în Germania. La reîntoarcere, surprins de o ploaie to­renţială aproape de un sat, trebuia să rămână peste noapte acolo. In sat nu erau decât case ţărăneşti, sărăcăcioase, la cari nu se puteau adăposti. Văzu Însă, nu depărta de sat, un castel va­­chiu, în care credea ca să rămână spai comod peste noapte, și porunci si-i pregătească asola o camera da dormit, și să­­ ducă de mâncare și vie. — Dar acuî castel e pustiu, — răspunseră sătenii; nu iocuește nimeni într’nasul din pricina sgomotel­or în­grozitoare și a stafiilor cari se văd noaptea acolo. Vreu să văd şi eu acest® stafi',— răspunse tânărul duce, râzând de sim­plitatea oamenilor, — vreu să aud sgo­­motele lor. N’am văzut nici odstă asemeni lucruri. Şi ca să arete şi mai mu­t, cât îşi râie da atari prost.!*, date ordin oamanlor săi să vârâteâ îa sat; iar lui să i sa facă fee în castel. Îşi luă ar­mele şi plecă să doar­m­ă singur acolo. După miezul nopţii iacă i­ncepe a se gâzi din depărtare un sgomot surd de urlete şi strigăte, şi un zuruit îngro­­z tor de lanţuri. Villars», fără a se în­spăimântă, pune mâna pe arme, şi aş­teaptă în apărare. Larma urletelor şi strigătelor şi zuruitul lanţurilor sa auzia tot mai tare şi mai aproape. Villars, plin de curag’u, aştepta liniştit, să vadă ce v’ aş! de aor. Când iacă, si deschid amândouă uşile cu un bu­buit ca şi cum a’ar ruina tot castelul, şi vsda Intrând o grosavâ namilâ uriaşă, îmbrăcată toată Sa a­b şi urmată de petru furii cu faci® da m­anurmântara Iu mâni. Năluca se opri la câţi­va paşi şi adresându-sa lui Villars îi strigi cu un glas adânc şi fioros: Indrăzneţule muritori Cum ai cutezat tu sâ pătrunzi în aceste locuri înspăimântătoare ? Eşt I de sci îndată, dacă vrei să trăești, ori tremură pentru viața ta. — Eu să tremur ? — răspunse curagiosul tânăr. — Acu­m vei vedea tu, pelegultu’e, dacă Villars tre­mură. Și fără a mai zice ceva, năvă­lește, cu furie asuprâ-i. Fantoma fuge grăbită; Villars după ea; dar abia trecu două camere, când iată se scufundă podeaua, piere vedinia, şi el se sflâ­s:»jur într’un loc necunos­ut, într’o tăcere adâncă şi loti’o întunecime în­spăimântătoare. E uşor de înţeles care a fost groaza şi emoţîunea lui Villars in acele înfricoşata momente. Spra no­­rocul său, ei a’a suferit nimic in căde­rea sa; dar vedea bine, că închis a­­colo, nu mai putea aştepta scăpare. Blând aşa o bu­nă bucată, in pradă a mii de gânduri, zăreşte In sfârşit o aşoarâ licăriri prin crăpătura unei uşi, care da în suterana, vecină, şi aude un bâsbăit care semăna a g­aauri ome­neşti. Pune urachsa şi ascultă Ingrijat, şi spre înarma lui spaimă în,alege, că o ceată de oam­sni r&i se stetueşte ca să-l ucidă. După dssb*t«ri fă­urite, cari îi ţinură într’o lungâ neiumarire, aud* în sfârşit pa unul, care zice : Si-i u­­cidena ar fi primejdios paatru noi. A- oasta e o persoană da mare valoare. Mâine S3 va face cercettre in tot cas­telul, și noi vom fi descoperiți. Părerea mea este s'â-i dasch­dem și sâ-i dam iibartatea. — Di, iubite prietine, —­ îi strigă Villars ușurat. — Fapta voastră v’ar conta scump. Eu am asupra mea scris­ori importante, cari trebuesc duse regelui; am în satu' vac în patru oa­meni In serviciul meu. Moartea mia n’ar putea fi altu isi, și n’ar rămânea nerâsbunată. Deiihideți , v& promit tu­turor secretul și o răsplată vrednică de Vinars. După o scurtă sfituire hotărâri! a-i­­ bara, după ce mai i.iiâiu ii vor fi obligat să jure că nu va spun® n’mic altceva, decât efi a văzut şi a auzit acolo lu­cruri grozave. Şi aceasta o putea spune cu toată dreptatea. Du A lungă vrem®, pe când Vi'» laru sta la o vilă a sa cu nişte prie­teni, v«da venind la dânsul un om ne­cunoscut, care-' a 'U’.ja d­ar miau fru­moşi şi vioi. — Acest d&r — zise omul —­ te rog să­­ priceşti din partea acelora, cărora la-a­­pronia secretul îa lăun*­­trul castelului, da care cred câ-ţi a* duci aminte, şi care se riot l-ai ţ nut cu atâta credinţă până acum. Acum ei te deaieagă de jurământ, pentrucă e­­şind din margin la rt*g«tului şi fiind puşi în siguran A, nu mai au trebuinţa nici fri­că de nimic. Atunci povesti ducele, ce i se în* tâmpiasa tn c* tei. Acele cinci stafii erau cinci fabricatori da me nete false, cari se ascundeau acolo laapreurft cu Braşov. Luni-Marți 2 Februarie 5 Februarie n.­ 1916 AnuUYXiI. _________^ „ " — -F ’ ■ '3) ~ ■ %. — * GAZETA TRANSILVANIEI ZIAR POLITIC NAȚIONAL. 2S=S2æsæzz2E^:^:æ-j&s&:xsmatt­!iXxaii£»miam­maMvm'MivfemmmMiimimmKmmuuB­­ara——mh«—n. mu- ■; wmwa^j.---: Abonamentul: pentru Axstro-Ungeri* pe tin an 24 cor.; pe. V2 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., /wz/la Reminie și streinătate pe an an 40 iei; pe */­ an 20 lei Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada k­runcului Nr. 15. Inseratei» se primase la administraţia. Preţul după tarif şi Invstal. Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. I­crainii. 1 Ţinutul, care se estinde dela zi­durile cetiţi! Przeroysi pănă la Volga şi din Caucaz până la mocirlele Wolhy­nie! este locuit de un popor brav, care a încercat în mai multe rânduri să scape de sub jugul moscovit. Poporul acesta este cunoscut, în Europa sub numirea de ruşi mici, iar ei să nu­mesc Ucraini sau russi. Poporul ucrain esta în veacul al cincilea mai întâiu pomenit in istorie. Ei trăiau resfiraţi pe câmpiile roditoare din sudul Rusiei de azi. In veacul al nouălea adună principele de Chiew toate seminţiile ucraln® şi formează o ţară puternică sub numirea: Ucraina sau Rusia mică. Principi de Chiew au chemat maeştri şi învăţaţi germani şi s vediani în ţară, cari au organizat ţara după modelul celorlalte ţări din apus. înflorirea şi bună­starea nu a ţinut însă mult, pentru că în veacul al 12-lea s’a pornit puvoiul popoarelor mongolice din răsărit, care a prădat şi jefuit acest Canaan ai Rusia! da azi. Din vechea Ucraina n-a rămas decât partea vestică sub stăpânirea princi­pilor de Halici. Dar nici aceasta rămă­şiţă de ţara nu a rămas ««prădată. In veacul al 13 tea a venit alt potop: tătarii, cari au nîmicit şi Ucraina vestică. După retragerea tătarilor au intrat polonii in ţară şi în veacul al 14-l-a aflăm pe Ucraini sub stăpânirea principilor litvani. Trei ve­acuri au gemut ucrainii sub jugul polon, pănă ca la vracul al 17-ies au scăpat de sub jugul lor. Ucrainii form­ară în veacul al 17-Iea sub hatmanul Bohdan Ch­melnytzkyj un regat independent. Polonii să nl­­■uesc însă să-şi recâştiga supremaţia avută şi pornesc ru­pus­e contra ti­nerei ţări. Ucraina s rârotoritâ leagă o alianţă In anul 1654 la Perejeslav cu ruşii albi din Moscovia. Alianţa aceasta a fost nefericirea Ucrainei. Ţtri mos­coviţi s’au năsuit să contopească şi pe ucrainii cu celela­te seminţii slavica. Din causa aceasta s-a aliat apoi hat­manul Ivan Mazepa cu Carol XII al Suediei. Carol face imprudinţa c­are a fâcut-o mai târziu şi Napoleon, că a plecat în timp de iarnă în contra ru­şilor. Petru I bate în anul 1709 pe Carol la Poltava şi Ucrainii îşi pierd toate privilegiile avute. Ucrainii s’au răsculat in mai multe rânduri, dar răscoala lor a fost înăbuşită totdeauna în sânge. Ultima răscoală, despre care a luat notiţă şi Europe, a fost răscoala din 1902, care a figurat prin ziare ca răscoala ţărănească din guvern*,naeptele Chsrkow şi Poltawi. Forţe ruseşti au dat acestei răscoale caracter a.»rar, care de fapt n*a fost altceva, dacât o răscoală naţionalistă ucraină. Guvernul a făcut apoi uch­ini’or unele îmbunătăţiri yî mai multe con­cesii. Mai târziu le-a recunoscut şi ca­racterul deosebit etnic şi dreptul la limba ucraină. Academia de ştiinţe din Petersburg, — a-a ocupat —­ la tndru­­marea directă a ţarului rtt atudiarea limfe®! ucraina şi iu darea de seamă constat! ci: limba ucraină este un idi­om independent al limbei slave şi de­­aceea a de părere că şi ucrainii •• pot folosi de limba ucraină in acria şi vor­bire şi pot numi limba ucraină limba lor maternă. învăţatul rus Iwanrowskyj şi pro­fesorul Fedor Wawk au constatat pe basa studiilor antropologice, „i mosco­viţii sunt o amestecătură de slavi cu fini-ugori, pe când ucraini sunt curat nu­mai rasă slavă. Apei mai sunt * mulţi­me da caracteristice dintre cari amin­tesc numa’ câteva spre pildă: Mosco­vit­ul este despot in afară şi despot In rasă, nevasta Iul este roaba casei, pe rând ucrainul este­­ barai si nevasta ucrainu lui este soţia sau tovarăşa .vi** ţel, cere are aceleaşi drepturi ca şi băr­batul. Ucrainul este democrat şi iubi­tori de dreptate şi libertate, pe când moscovita­ este fără voinţa şi să supune erbis capului suprem al statului. Aceste contraste se observi mai bine în comunele mixte. In aceste co­mune, deşi trăesc de veacuri lângă p­­latis, n-ar Intra in ucraia sau ucraina in casa unui mosco­v­t pentru cât bun e în lume şi nici nu s-ar căsători cu un moscovit sau moscov­­ă. Ura secu­lară nu a putut-o şterge nici cruta nici ucazurile împărăteşti Ucrainii s-au păstrat cu toate uneltirile muscăteşti limba şi naţionalitatea lor. Ucrain­i au literatura lor, s­au poeţi şi scriitorii lor, şi mai au 20 arar* cari apur In lim­ba ucrană. Cal mai răspândit star ucrain site ziarul «hada» car* apare îa Kiev. Poporul ucrain este dornic de carte aşa de ea. sa spune că Istoria ucra'nă scrisă de profesorul Nrusevskyj s’a vândut în scurt ti­map In 40 000 cana­­piare. Ţăranii sunt bine organizaţi şi au peste 6000 cooperative săteşti. La prima alegere pentru Dumă au ales ucrainii 52 deputaţi ucraini. Aceştia au format în dumă un club separat sub numirea clubul Ucra­n. Deputaţii u­­craini au fost Insă daţi ta judecat! pentrucă s’a constatat că ei vreau o Ucraină independentă. Ia anul 1907 au foat târâţi 200 fruntaşi ucraini pa banca asusaţiior — vestitul proces *Spilkat— şi au fost conda­mnaţi pentru tendinţa lor revoluţionară separatistă. Ucrainii sunt după stat­utica ofi­cioasă din 1897, care s’a făcut pe baza de naţionalitate, 72% procenti d­e po­­pulaţia din sudul Rus­e. Statisticele o­­ficîoase au recunoscut inainte de râs­­boiu numai 277­­ filoane u­raini, pe când după statisticele naţioal­iste, sunt in Rusia de sud 33 milioane u­raini, 6 milioane moscoviţi, 119 rod­ocne jidan­, 413 mii germa­ni, 353 mii poloni, şi 216 mii tătari. Ucraina sunt mai le­nt

Next