Gazeta Transilvaniei, iunie 1916 (Anul 79, nr. 116-138)

1916-06-11 / nr. 124

Nr. 124 Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor., pe 7? an 12 cor., pe 3 luni 6 cor., pentru România şi st reinstate pe un an 40 lei; pe 1 an 20 lei ZIAR POLITIC NAŢIONAL. —L--------------------------N Apare seara, în fiecare ii de lucru !i Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inserata!» se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Mânuseră*!* iw «« inapolaxâ TELEFON Nr. 226 Politica de proprietate. Unele dintre problemele viitorului îşi aruncă de pe-acum umbrele până la noi. Ca tot atâtea ideale noui, cerinţe noui cari au misiunea să desăvârşască vieaţa, să îndulcească traiul bietului om uşurându-i jugul fatal legat de grumazii lui pănă la mormânt, vor fi trăit şi aceste probleme de multă vreme în gândul şi inima oamenilor adevăraţi. Sau scris cărţi savante asupra lor, s’au rostit discursuri avântate, s-au văzut demonstraţii pentru scoaterea lor la suprafaţă. „Nu sunt aleşi decât cei ce prin ei înşişi se ridică deasupra altora, prin superioritatea facultăţilor lor sufleteşti. Nu sunt îndreptăţiţi la bunăstare materială numai câteva mii, la fiecare popor, ci toate milioanele poporului. Un popor nu se încheagă din câteva sute de familii nobilitare avute ci din toate straturile sociale în cari e divisat. Evanghelia viitorului, deci, fericirea pentru cât mai mulţi, pentru toţi." De câte ori n’am auzit fiecare rostindu-se aceste lozinci noui, cari mi se pare nu se pot numi | de fel socialiste, căci sunt scrise | în sufletul fie cărui om drept. De | câteori n’am citit chiar studii întregi asupra acestor cestiuni! | Insă pănă azi inaintea factorilor legislativi ai terilor n’au ajuns | aceste probleme. In ţara noastră şi în România, de pildă, aceste probleme ale viitorului se concentrează în jurul proprietăţii, fiind ieri eminamente agricole, şi de mult, ştim cu toţii că resolvirea lor atârnă în mare parte de resolvirea chestiunii de proprietate. Proprietate mică sau latifundii? Câteva sute de stăpânitori a mii de hectare sau sute de mii de mici proprietari? In România dela răscoalele din 1907 nici o întrebare n’a fost mai arzătoare pentru consolidarea internă a statului decât aceasta. A devenit atât de necesară deslegarea ei, încât s’a ales un parlament care avea anume misiunea să întroducă reforme mari în distribuirea proprietăţii. Nime nu mai stătea la îndoială în ce fel se va resolvi problema agrară din ţară. Toată lumea era convinsă că iobăgia cea nouă trebue ştearsă, marea proprietate limitată, şi că înfiinţarea proprietăţii mici şi mijlocii e o cerinţă a vremii, necesară în evoluţia vieţii. Răsboiul balcanic şi, în curând, cel mondial a oprit însă pân’ acum înfăptuirea acestor reforme necesare. După încheierea păcii desigur va fi însă cea dintâi problemă internă resolvată de regatul vecin. La noi în ţară, în unele părţi ale ei mai cu seamă, n’am putea spune că stăm mai bine cu distribuirea proprietăţii decât în România. Şi la noi sunt multe şi foarte estinse latifundii. Pe lângă averile mari ale familiilor nobilitare, pe lângă „fidei-comise", avem moşiile imense ale bisericilor, ale otarului şi ale comunelor şi oraşelor şi ale altor corporaţiuni. Şi la noi s’a agitat înainte de războiu în multe chipuri problema unei alte distribuiri a proprietăţii. Activitatea desvoltată în aceasta direcţie n’a stârnit însă pân’ acum valuri atât de mari ca chestiunea să fie adusă înaintea parlamentului. Războiul însă a făcut-o actuală, cum va face încă cu foarte multe alte chestiuni vitale pentru consolidarea şi prosperarea ţării. Partidul independist prin rostul lui Ludovic Beck a pus chestiunea politicei de proprietate în faţa parlamentului, insistând ca să între în şirul obiectelor de discuţie. Majoritatea camerei însă, la propunerea contelui Tisza, n’a primit să între în discutarea acestei probleme. Cu acest prilej s’au putut constata întâia oară în cameră , diverginţele de păreri între partidul de guvern şi între cel opoziţional, divergenţe cari fac să bănuim luptele ce vor urma între partidele ungureşti când va fi să se rezolve aceasta problemă a viitorului. Pe noi, deocamdată ne interesează faptul că reforma politicei de proprietate s’a ridicat capul în palatul de pe ţărmul Dunării. In , conştiinţa publicului, în sufletul locuitorilor acestei ţări şi-l ridic i case de mult. Ne-a fost dat doar să auzim — câteva săptămâni înainte — aplauzele unanime ce-au răsunat în tot cuprinsul ţării când episcopul Prohaszka îşi ţinu magistrala vorbire de la congresul agrarienilor, în care vestea necesitatea imperativă a înfiinţării micii proprietăţi, pe baza unei alte împărţiri mai raţionale, mai drepte a pământului. Cât ne priveşte pe noi putem spune că simţeam lipsa pământului de când ne-am împământenit. Nu ştim, nu cunoaştem mai de aproape sufletul poporului maghiar: merge în America numai din setea de-a câştiga bani, cum s-a spus în Cameră, despre poporul nostru afirmăm însă cu toată hotărârea că tot numai din dragostea faţă de pământ emigrează, apucând acelaşi drum. Cu banii Americei poporul nostru îşi cumpără un loc de casă, o grădină, un pământ, — de cele mai multe ori însă achită datoriile de la bănci, — împrumuturile ridificate pentru cumpărarea câtorva jugăre de pământ. Dacă mica proprietate ar ajunge cel puţin proporţiile necesare pentru susţinerea şi înzestrarea unei familii număroase cum e a românului, desigur oamenii noştri nu ar lua drumul pribegiei. Pentru ei, chiar în vremile aceste când banul circulă mai abundent ca oricând, banii nu sunt bogăţie, îi plasează în vite şi pământ, ba chiar şi economia de vite tot de dragul înmulţirii proprietăţii o poartă. Că se vor face reformele cerute de vreme, de însăşi evoluţia vieţii omeneşti, nu ne mai îndoim, pentru că aceste, de obicei, nu sufăr piedeci. Ne gândim numai întrucât va fi potolită şi setea de pământ a poporului nostru ? Căci desigur noi nu vom putea pricepe niciodată resolvirea acestei probleme vitale numai prin colonizările altora printre noi, noi vom pretinde să ni se măsure cu aceeaşi măsură ca şi altora, căci pe o formă şi împreună am apărat trupul ţării cu toate latifundiile ei. Osan ştia Un nu ştiu ce m’apasă de o vreme Şi grija pănă’n suflet mă cuprinde, Neliniştea îmi tulbură gândirea Şi-aşi vrea să plec departe...dară unde? Doar pretutindeni bat aceleaşi vânturi Şi’n nici un loc eu n’aşi afla hodină, Nemângăiat aşi alerga zadarnic, Să te găsesc acum pe tin’: lumină! Aşa cuprins de-a vremilor vâltoare Rămân în satul ferecat în jale Supraveghiat de firi nemilostive Cari mă pândesc în drum şi-mi iesîn cale, Dar’...nu mă’nfrânge-a zilelor teroare Şi nu mă tem de jertfă cât de mare. Acel ce-şi împlineşte datoria Invie-atunci, când alţii cred că moare. In vremuri mari să fie fiecare Un pioner al crezului de veacuri... — De ce să mă’nfior de-un pic desânge Când în război el curge tot în lacuri ? Vasile Brădet. 12 peţitori ai episcopiei transilvane vacante delà 1796—1810. — Comunicare istorică — de Dr. loan Lupaș. — Pine — VIII. Meritul de a fi ajutat pe Nestor (Nicolae) Ioanovici la studii, pregătindu-l pentru funcţiuni bisericeşti mai înalte, revine mitropolitului Ştefan Stratimirovici. Acesta scria încă din 13 Martie 1791 episcopului Gherasim Adamovici următoarele : „Un oarecare tânăr Nicolae Ioanovici, care învaţă în gimnaziul evangelic din Pojon, spunând că-i de naştere din Ardeal, din Făgăraş, şi e de confesiunea noastră ortodoxă, m-a rugat de milostenie, precum şi de aceea, să-l primesc în seminar, dacă se întemeiază la noi acesta, pentru ceea ce a adus şi recomandaţie de la d-l conte Teieki. Voind deci să-i fac acestuia bine după putinţă, rog pe Prea Sfinţia Voastră să mă încunoştiinţeze, dacă-i cu adevărat de confesiunea noastră, ca să nu fiu înşelat, cum de multe ori m’am mai înşelat“’. 22‘) cf. Dr. S. Dragomir: Coresondenţa ep. G. Adamovici. Sibiiu 1911. Episcopul Gherasim Adamovici răspunde în 10 Iunie 1791, că tânărul Ioanovici e de confesiunea noastră, este de naştere din Făgăraş ; a avut prilej să-l vadă în Octomvrie 1789 în Braşov de unde voia să plece la studii. La 1789, când a plecat la studii, era de 24 ani. 22) După ce a ajuns Ioanovici în ocrotirea vrednicului metropolit Stratimirovici, cu ajutorul căruia a putut să-şi termine studiile atât în Pojon, cât şi în seminarul din Carloviţ, s’a călugărit, schimbându-şi numele din botez Nicolae în Nestor. ’încă din 1802 trimisese protopopul Gheorghe Haines, împreună cu câţiva preoţi din părţile Braşovului, o adresă cătră mitropolitul Stratimirovici rugându-1, să mijlocească a li se da Românilor ardeleni episcop de neamul lor, anume Nestor Ioanovici, singurul vrednic de treapta arhierească. In această adresă sunt cuvinte de mulţămită şi recunoştinţă pentru protecţia acordată lui Ioanovici şi prin el bisericii româneşti: „Văzând noi că vestirea iubirii milostivirii excellenţiei tale cea cătră fiii muzelor iubitori’de ştiinţă şi în Ardeal s’au lăţit şi au ieşit, şi din această pricină mila, care ai făcut cu noi prin Nestor Ioanovici, patriotul non cf. Gazeta Transilvaniei din 1/14 Aprilie 1916 nr. 72, stru român, carele ca un fecior învăţat, dară sărac de avere, mergând în ţară străină la învăţătură, excellenţia ta pe dată l-ai cuprins supt aripile milii preaosfinţeniei arhipăstoriei tale şi până după absolvăluirea cuviincioaselor ştiinţe l-ai sprijinit şi l-ai ajutat intru toate lipsele lui, şi până in ziua de astăzi te-ai milostivit a-i fi lui drept şi adevărat părinte. Nu ne simţim vrednici şi în stare atâta, ca să putem din destul plecata noastră mulţămire excelenţei tale a o aşterne, căci te-ai milostivit de ne-ai crescut noul subiect spre sufleteasca noastră mângâiere Pe acest subiectum şi noi îl ştim şi cunoaştem, căci toată viaţa, ce’au petrecut el, nu în cruda pruncie ci în vârsta tinereţelor aflându-se în patrie, o am aflat cu de adinsul fără prihană întocmită, lui Dumnezeu şi oamenilor bine plăcută, din aceste dar cuvioase pricini milostiveşte vei binevoi excellenţia ta a cunoaşte, ce dreptate firească şi patrioticească avem noi de a năzui la arhipăstorească milă a excellenţiei tale şi întru adâncă plecăciune a ne ruga, ca pre acest Nestor Ioanovici şi nu pre altul, ca român de naţionul nostru arhiereu a ni-l cere, după cum şi alte naţioane asemenea direptate au, iară mai vârtos, că noi din patrioţii noştrii români neuniţi pre alţi de darul arhieriei aşa vrednic nu aflăm, ca pre acest mai ades pomenit Ioanovici....* După sinodul electoral din Turda Petru Maior încă îşi exprimase speranţa, că va ajunge episcop în scaunul vacant „Făgăraşanu (Ioanovici) carele e mai vrednic şi destoinic“**). Dar tot atunci spunea, ca episcopul din Blaj Ioan Bob foarte părtinea pe Moga încât de episcopie. Haines, care era un om fără astâmpăr („ein unruhiger Menscl”) a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru reuşita lui Ioanovici, scrisă în repeţite rânduri la locurile mai înalte contra lui Huţovici înveninându 1, că nu ştie limbi, că ar fi câştigat voturi cu bani, chiar şi votul lui’ Haines a cercat să-l câştige promiţându-i câte 500 fl. anual din salarul’ episcopesc. Iar despre Vasilie Moga spunea că in afară de parohia lui nici nu îl cunoaşte nime, doar’ n’a făcut nimic pentru cler. Se poate că ştie latineşte şi ungureşte, de altfel însă e un om trândav, lăsător şi slab21) Fără a aduce celorlalţi candidaţi astfel de învinuiri, a scris şi mitropolitul Stratimirovici din Cadoviţ la 24 Decemvrie 1810 din nou lui Francisc II arătând că Nes-23)Epistola lui Petru Maior cătră Moise Nicoară publicată la Conv. lit. din 1910 nr. 3 și 5. 21) . sey übrigens eintrăger, nachlăssiger und schwacher Mann“ nr 2590/1810. 23 No - emvrie (cane. aul. trans.) •Saîiîlisiaî muzicaao-american — Regele Alfonso mijlocitor. Din Madrid să depeșează: Colonia spaniolă din Mexico a transmis o rugare Regelui Alfonso, ca să intervină în scopul evitării unui răsboi între Statele Unite şi Mexicul. Presa spaniolă părtineşte unanim cererea spaniolilor mexicani. Regele va face tot posibilul ca să le împlinească dorinţa. Englitera sprijineşte Statele Unite, şi le asigură de concurs. Englitera este interesată fiind avizată la petrolul mexican. „Petit Journal“ află că între trupele americane şi cele ale presidentului Carranza sunt în curgere lupte. Atitudinea României. — Un advertisment. — In legătură cu invazia recentă rusească în nordul Moldovei oficiosul guvernului român „Viitorul“ ţine să facă următoarele constatări cu privire la atitudinea care se impune statului român în împrejurările actuale: „Statul român, căruia o muncă chibzuită de peste o jumătate de veac i-a creat în această parte a orientului european o situaţie excepţională, are datoria de a-şi păstra neştirbită această situaţiune. El trebue să hotărească singur şi in deplină libertate despre tot ce-l interesează. De sigur că — gândind bine — chiar acei oameni politici cari s’au dedat până azi la lupte pătimaşe, îşi vor da seama că nu pot şi nu trebue să accepte ca alţii să decidă despre noi şi nici ca teritoriul României să devină loc de luptă între alţii. O atitudine care ar devia cât de puţin de la această concepţie, ar fi o nedemnitate cu funeste consecinţe. Pilde avem numeroase în acest războiu şi învăţămintele lor n’ar trebui să fie pierdute, primejduindu-se astfel rodul unei munci naţionale de peste cincizeci de ani. Atitudinea conducătorilor opoziţiei trebue să cadreze, prin urmare, şi cu interesele şi cu demnitatea ţărei. De aceia gândim că e timpul ca atât faptele lor cât şi politica ziarelor cari îi reprezintă, să inceteze a se avânta pe căi cu totul periculoase." Tot „Viitorul relevând contrastul între cele două întruniri de Duminecă, la care au fost chemaţi cetăţenii Bucureştilor, una la statuia lui C. A. Rosetti, şi alta la Dacia, de către gruparea politică a războinicilor, spune următoarele: „E contrastul între două mentalităţi şi două tradiţii. Deoparte sărbătorirea înălţătoare a aceluia care a semănat puternică încredere în noi înşine şi care a luptat, dezinteresat şi statornic pentru o mare idee, — de altă parte înfrigurarea mereu înspăimântată a acelora cari s’au învăţat să privească numai peste hotar iar înăuntrul ţării să semene numai neîncrederea şi vrajba, în operaţiunile militare germane. Buletinul oficial pe ziua de 22 iunie. Câmpul de operaţiuni de la vest. Un detaşament slab englez a fost respins la Freilinghien (la nord-est de Armentières). O patrulă germană a adus la vest de la La Bassee câţiva prisonieri din poziţia engleză. La est de là Maas s-au desvoltat lupte de infanterie, în care noi am câştigat avantagii la vest de la fortul Vaux. Prin focul nostru de apărare, am scoborât câte un avion franceuz la sud de la Cote de Poivres şi Duss. Pasagerii celui din urmă au fost făcuţi prisonieri. Escadrele noastre aeriane au atacat eri dimineaţa localităţi ocupate cu trupe în valea Maas, spre sud de la Verdun, iar azi-dimineaţă au atacat stabilimentele de gări şi tabăra de trupe de la Revigny. La v est şi sud-est. In partea nordică a frontului, abstrăgând de unele întreprinderi succese ale patrulelor germane, nu s-a petrecut nimic nou. Asupra podului căii ferate de peste Pripjet, la sud dela Luniniec, au fost aruncate bombe. Grupul generalului Linsingen, Ieşiri ruseşti contra poziţiei noastre de canal la sud-vest de la Logischin, au eşuat întocmai ca şi atacurile repetate la vest dela Kolki. Intre Spital şi Liniewka trupele noastre au ocupat poziţiile ruseşti şi le-au menţinut faţă cu toate contra-atacurile puternice. Străduinţele repetite ale duşmanului de a ne disputa succesele repurtate la nord-vest de la Luck, au rămas fără succes. De ambele părţi de la Turja şi mai departe la sud, Ruşii au fost respinşi mai departe, peste întreagă linia Swiniachi— Gorochow. La armata generalului Bothmer au fost respinse cu cele mai grele pierderi pentru duşman, atacuri puternice repetite de pe linia Haiworonka—Bobulnnce (la nord de la Przewloka.) Câmpul operaţiuni din Balcani. Nimic nou. I goana după satisfacerea unor am- I biții de politică măruntă drapată zadarnic în pompoase etichete. E contrastul între două moduri de a gândi și între două politici."