Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1916 (Anul 79, nr. 210-221)
1916-11-26 / nr. 219
Nr. 219 . Anul LXXIX. N-rul 10 fileri Bra«CT (Bra»so)? Sâmbătă 26 Nov. (0 Dec.) 1916. .. -— ------------------n Ul, -------. ! - -- --------------------------■ ■ - ■■■ -r ■ . .................................................. .......T7.WN - ■■■*—.................... Inseratelerse primesc la administraţie. Preţul unn tarif şi Malt. Manuscrisele nu se înapoiază. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgireşan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15, Serbia şi anexarea Bosniei-Herţegovinei. de: Radu Rosetti — Sfârşit. — Dacă Obrenovicii erau bănuiţi (şi nu fără temeiu), că stăteau sub înrîurirea austro-ungară, Caragheorghevicii erau şi sînt, fără putinţă de contestare, unelte muscăleşti. Dela sîngeroasa lor suire pe tronul Sirbiei s’a desvoltat acţiunea panstiici, menită a aduna şi a închega într’un singur regat naţional şi de sine stătător, nu numai pe toţi Sirbii ortodoxi, dela Vidin pănă la Adriatica, dar încă pe Croaţi şi pe Slovenii catolici din Stiria, Carniola şi Carintia. Această acţiune pusă la cale de Rusia, ajutată şi întreţinută cu bani ruseşti de cătră legaţiunea rusească din Belgrad, se..întinse răpede asupra întregului regat, împingîndu-şi ramificările pănă în comitatele locuite de Sîrbi ale Ungariei, în Bosnia-Herţegovina şi în unele părţi ale Dalmaţiei locuite de Sîrbi ortodoxi. Anexarea Bosniei şi a Herţegovinei, proclamată de Austro-Ungaria în toamna anului 1909, fu privită de Sîrbi ca o lovitură de moarte adusă de monarchia dualistă aspiraţiunilor lor, deşi această anexiune nu aducea nici o modificare de fapt la starea de lucruri existînd dela 1879 încoace. Aţîţaţi de Rusia, ei mobilizară strigind pe toate cărările, că Bosnia şi Herţegovina sînt ţări Sîrbeşti şi că vor împiedica cu arma ca ele să fie ’hrăpite de Austro-Ungaria. Ei se bizuiau pe sprijinul Rusiei care, crezînd că va putea intimida guvernul dela Viena, luă oarecari măsuri militare la graniţa Galiţiei. Răsboiul părea iminent, dar un cuvînt zis de Germania, care declară că atacarea aliatei sale de cătră un al doilea adversar ar sili-o, potrivit tratatului de alianţă, s’o ajute cu armata ei, făcu pe Rusia să deie imediat înapoi. Iar Serbia se văzu silită, nu numai să desarmeze, dar să mai recunoască formal anexarea Bosniei şi Herţegovinei cătră monarchia vecină drept definitivă şi să promită, că va schimba direcţiunea politicii sale faţă de Austro-Ungaria, trăind pe viitor cuaceastă împărăţie pe piciorul unor relaţiuni de vecinătate prietenească. * Lovitura era grozav de usturătoare pentru amorul propriu sîrbesc şi Rusia nu pierdu nici un prilej pentru a mai zgîndări neîncetat rana. Sub îndemnul ei se înfiinţară în întregul regat o mulţime de asociaţiuni culturale, gimnastice sau sportive, dar cari în realitate aveau toate drept scop propaganda pansîibă. Cea mai de samă era cunoscută sub numirea de Narodna Odbrana (Apararea Naţională), în capul căreia se aflau de la început mulţi funcţionari ai statului, foşti miniştri, magistraţi, generali în activitate cu cea mai mare parte din corpul ofiţeresc, profesori şi membri ai clerului de toate categoriile. Scopul adevărat şi foarte puţin ascuns al acestor societăţi era lăţirea şi activarea agitaţiunii pansîrbe în vederea alcătuirii marelui regfat sirbeze ale cărui graniţe aveau să se întindă pănă la Adriatica şi la hotarul Italiei. Iar obiectul urmărt în primul rînd era stabilirea unei acţiuni comune între Sirbii din regat şi acei din monarchie, spre a exalta sentimentul naţional al acestora şi a pregăti prin toate mijloacele, răscoala lor obştească împotriva stăpânirii austro-ungare. Rezultatul acţiunii, date fiind firea violentă pătimaşă precum şi impulsivitatea poporului sîrbesc, nu putea să fie decît o exaltare bolnăvicioasă, pănă la paroxism, a simţimîntulului naţional. Se crea astfel o stare psihologică care, dat fiind gradul înapoiat de cultură al Sîrbilor, trebuia să producă un mare număr de indivizi gata la orice faptă, oricât de cumplită, pentru realizarea idealului ce li se sugerase. Succesele, fără îndoială glorioase, repurtate de oștirile sîrbești în cele două răsboaie balcanice dădură, precum era firesc, un nou avânt năzuinţelor pansîrbe şi activităţii asociaţiunilor patriotice spre a le aduce la îndeplinire. Voiu observa aici în treacăt, că naţionalitatea, limba şi cultura naţională proprii ale Sîrbilor din monarchia vecină este ameninţată, până la oareşcare puncte, numai în comitatele dela sudest ale Ungariei, caii nu fac parte din regatul Croaţiei şi Slavoniei. Celelalte teritorii locuite de Sîrbi cari atârnă de monarhie, adică regatul Croaţiei şi Slavoniei, ’ Bosnia-Herţegovina) şi Dalmaţia *) posedă o autonomie foarte 1) Croaţia şi Slavonia fac parte din Ungaria, dar se bucură de o foarte întinsă autonomie. Croaţii sunt Sîrbi catolici. 2) Bosnia-Herţegovina este posesiune comună a întregii monarhii şi se bucură de o autonomie şi mai întinsă decât Croaţia. 3) Dalmaţia face parte din Austria şi locuitorii ei, ca acei din toate provinciile austriace, se bucură de închezăştuirile cele mai serioase în ce priveşte ocârmuirea provinciei şi întrebuinţarea limbii lor materne în administraţie, justiţie şi şcoală largă, se ocârmuesc de Dietele (Adunările,) lor, întrebuinţează limba sîrbă în dietă, justiţie, în administraţie şi în şcoală. Desvoltarea naţionalităţii, limbii şi a culturii sîrbe este cu desăvârşire inchezeşluită şi Sirbii posedă chiar, în universitatea de la Agram, un aşezământ naţional de cultură înaltă deschis locuitorilor de limbă sârbească ai întregii monarhii. Astfel, în privinţa culturală, chiar Sirbii din comitatele ungare necuprinse în regatul Croaţiei şi Slavoniei, adică singurii expuşi tendinţelor de deznaţionalizare ale Ungurilor, stau totuşi cu mult mai bine decât Românii de peste Carpaţi care, în întreaga monarhie dualistă, nu dispun nici de un singur institut de cultură superioară în limba lor. In cât priveşte chipul în care funcţionează administraţia, justiţia şi şcolile la Sârbii din Austro-Ungaria, nu poate încăpea nici cea mai mică îndoială că ocârmuirea lor este neasămănat mai bună, mai cinstită şi j mai europeană decât acea de care au parte fraţii lor din regatul neatârnat. I îngrijiţi copiii. Braşov, 8 Decembre n. 1916. Răsboiul cel mare va lăsa după sine atâtea goluri în oameni şi mai ales în şirele bărbaţilor, încât va fi o necesitate absolută pentru stat şi familie, ca să se îngrijiască a umplea cât mai iute şi cât mai bine acele goluri. Nu doară, că răsboiul ar fi prăpădit ostăşimea în măsură atât de mare, dară oricât de suportabile ar fi perderile în morţi, ele se înmulţesc cu un număr oarecare de răniţi şi cu alt număr de invalizi în urma multelor suferinţe pe câmpurile de luptă. Toate aceste jertfe aduse pe altarul patriei şi pentru gloria tronului, însă nimai atunci vor fi bine primite înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, când au purces din inimă curată şi când cei ce le-au făcut, nu vor sta neajutoraţi şi cu mânile încrucişate, ci vor munci cu bărbăţie înzecită pentru a le pune iarăş la loc. Poporul nostru românesc, cu toată sărăcia lui, a ţinut la familie cât mai numeroasă, şi rară casă, în care să nu fie binecuvântare dumnezească în copii. Pe lângă aceea, copiii la poporul românesc sunt un semn de belşug şi un isvor de bunăstare, pentru că deja din vârstă fragedă ei sunt aplicaţi la economie şi cu cât sunt la o casă mai mulţi copii, cu atât pare că şi averea ei creşte văzând cu ochii. Rari sunt acele familii şi mame nenorocite, care să urmeze sfaturile criminale de a se mulţumi cu un singur copil şi mai tare crimele faţă de aceşti îngeri nevinovaţi. Astfel una dintre problemele cele mai însemnate şi din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere politic este problema înmulţirii neamului, problema creşterii şi îngrijirii copiilor. Natura a făcut, ca copiii noştri să fie mai răbduici şi mai sănătoşi, cu toate lipsurile, în cari trăesc şi cu toate greutăţile, la cari sunt expuşi. Oamenii noştri trăesc adeseori în case nepodite şi nu în parchete, dorm abia învăliţi întrun strain şi nu în plăpumi de puf şi pe saltele, umblă în miez de iarnă în apinci şi cu pieptul gol şi nu în şoşoni şi blăni scumpe, mănâncă mămăligă cu borş şi cu ştir şi nu pastete delicioase şi cu toate acestea se desvoaltă normal, cresc şi se întăresc bine şi supoartă şi după aceea oboselile cele mai mari, fără a se plânge. Cumplita boală uscată, oftica, este aproape ca şi necunoscută la popor şi cu greu se pot găsi cazuri de alte boale contagioase ori secrete. Şi aceasta constitue un mare bine pentru noi. Cum am amintit mai sus, un popor trăeşte şi se întăreşte prin generaţiunile sale tinere. Noi avem cea mai mare lipsă de înmulţire şi întărire, ca să punem la loc ceea ce am pierdut în această catastrofă lumească. Din cauza aceasta trebue să adresăm mai ales mamelor române rugarea să-şi îngrijască copiii, pentru cari sunt răspunzătoare şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, dar cari sunt carnea şi sângele lor şi cu atât trebue să le fie mai scumpi. Să ştie de bine, că-şi trag hrana din gură, şi să hrăniască după cuviinţă la copiii lor, pentru ca din zilele prime ale vieţii, trupul lor să se întăriască, ca să poata rezista mai uşor boalelor şi multor neajunsuri ce vor avea să îndure în viaţă. In cazul, când văd la dânşii vre-o indispoziţiune oarecare, să caute numaidecât să-i lecuiască, dar nu cu leacuri băbeşti, ci cerând sfatul medicului şi urmând cu stricteţă cele ordonate de dânsul. Mai ales boalele contagioase, vărsatul, tifosul, difteria şi altele , produc cele mai mari pustiiri între copii şi din această cauză mamele să îngrijască din vreme de altuirea lor şi să nu tăinuiască nici un cas de asemenea natură, ci imediat să facă arătarea de lipsă la locul încredinţat cu supravegherea sănătăţii publice. Copiii mai măricei sunt acum puşi la lucrul economiei în locul părinţilor lor cari luptă pentru patrie. Aici iarăşi trebue îngrijit, ca munca încredinţată lor să nu întreacă puterilor lor fragede şi să lemineze desvoltarea şi sănătatea. Un mare neajuns este acum, mai cu seamă în ţinuturile interioare de răsboiu, lipsa de şcoală şi de creştere. Pentru înlocuirea acesteia mamele să se facă cât e cu putinţă şi dascăli şi să nu-şi lase pruncii să-şi uite rugăciunile şi lucrurile învăţate la şcoală. Să-i pună regulat să recitiască materiile învăţate din cărţile de şcoală şi din cărţile de rugăciune, iară unde se găsesc gazete, să-i pună să le citiascăregulat cele petrecute în lumea mare. In modul acesta le trece şi vremea mai uşor şi sunt detraşi de la jocuri şi perdere de timp in zadar. In sfârşit mamele au sfânta datorie să crească pe copiii lor în duh creştinesc şi patriotic. Să-i facă să priceapă rostul acestor vremuri sângeroase şi jertfe nesfârşite prin acte de milostenie faţă de săraci şi orfani, să-i mângâie şi întăriască în credinţă, prin pildele vii ale celor şi mai strâmtoraţi şi mai nenorociţi decât dânşii şi prin faptele vitejeşti ale părinţilor lor, aflători în luptă pe viaţă şi pe moarte pentru tron şi patrie. O astfel de îngrijire recomandăm noi mamelor române pe seama fiilor lor şi numai în modul acesta îşi pot împlini ele datoria faţă de neam şi faţă de patrie. _____________________________ Sărurile Înmormântării. Ultimul drum. Solemnitatea funebrala. Impresia profundă a acestei solemnităţi funebrale va rămânea în amintirea tuturor acelora, cari au simţit-o, ca ceva ce nu se stinge, ci va lumina şi genaraţiunilor viitoare; va rămânea acel moment, în care au păşit din portalurile bisericei Sf. Ştefan regele Carol şi regina Zita şi între dânşii micuţul moştenitor blond, în hăinuţe albe, cu banda neagră de doliu pe braţ şi se îndreptară spre biserica Capuţinilor, va rămânea iarăş momentul în care coşciugul neuitatului rege Francisc Iosif fu ridicat de pe carul funerar şi dispăru între portalurile bisericii Capuţinilor, în timp ce trompetele corpului de gardă, austriac şi ungar laolaltă, suflau rămas bun după obiceiul cavaleresc, numai în to- nuri înăbuşite, deopotrivă învălite în du- rere, în semn, că un erou și om s’a mutat dela noi, un stăpân suprem al războiului, care tot odată, a fost și un domn al păcii, în vorbă și în faptă. Tablourile grandiosului convoiu se grupau în jurul acestor 2 momente întradevăr înălţătoare: de-o parte moartea, ca o enigmă plină pe jale când ea apare omonimii, de altă parte viaţa, tinereţea, viitorul, personificate prin o tânără, sveltă pereche, prin un înger cu părul auriu, care ne reprezintă o a treia generaţiune, o generaţiune care se va întrupa atunci când noi ne vom apropia de sfârşit. Se grupau în jurul acestor două contraste a fiinţei şi a nefiinţii, cari totuşi numai ochilor noştri ne apar ca contraste: icoana pestriţă de uniforme, coifuri, colori, pietre preţioase pe ordinuri, mulţimea nesfârşită de personalităţi renumite austriace şi ungare, demnitarii imperiului, cei patru moştenitori, regele Bulgariei, misiunile, streine. Ei formează deopotrivă puntea de trecere, de la legenda gingaşă şi tristă a morţii şi a vieţii, care e pentru noi grije şi încredere, la alianţele puternice la timp necesar, la necesităţile aprinse ale războiului şi la ordonanţa tare a datorinţei. Chiar în fruntea cortegiului păşiau: membrii casei domnitoare, dame de curte, principese frumoase, ca nişte flori, toate în văluri şi haine lungi, negre, femei bătrâna ţesute în tabloul uriaş al “convoiului, care deşi ordonat conform ceremoniaului, totuşi se mişca pompos ca ceva improvizat şi întâmplător, astfel că lăsau a se determina particularităţile naţiunilor şi a singuraticilor personalităţi dintre cei ce luau parte la acest convoiu în mers, în fel şi pe expresia feţei. Cortegiul la bisericaSf. Ştefan. Tocmai la timpul prescris, la 31A2 se puse cortegiul funebru în mişcare. Convoiul s’a grupat tocmai în felul prescris prin ceremonial şi cunoscut deja, urmând după aprozii de curte cu facle, cavaleria. După trăsurile cu demnitarii statului, urma carul mortuar, tras de 8 cai negri cu cosciugul. In cele două flancuri ale lui se aflau câte patru lachei cu facle de ceară aprinse, câte patru pagi, din garda de arderi şi din cea ungară, din corpul de gardă trabant austriac şi ungar, din escadronul de gardă și din corpul infanteriei de gardă. In urma carului mortuar urmau brigăzile corpului de arderi din gardă. Sfârșitul îl formau o companie de infanterie și un escadron de cavalerie. Pt bulevardul Ring. Cu o minută înainte de 2 care răsună de la poarta Burgului exterior un strigăt de comandă, şi câteva minute mai târziu se desfăşură o scenă pătrunzătoare: între sunetele clopotelor se amestecă sunetul de apel general, nu sonor şi vesel ca altădată, ci lin, aşa încât sunetele numai ca un plânset ajungeau pe stradă. Acum intră viaţa în massa împietrită, care până acum era întoarsă spre Burg, întro încordare straşnică. Avantgarda convoiului pompos-funebru a ajuns pe bulevardul Ring. Stăpânul împărătesc şi-a părăsit pentru totdeauna casa sa. Jur împrejur viaţa, simbolul unei profunde întristări, splendoarea palatelor, cufundată într’o mare de raze strălucitoare şi apoi în mijlocul splendoarei şi aurului, în negru plângător regele mort, căruia ultimul onor totul îi demonstrează. Pălăriile se ridică, bărbaţi şi femei se înclină profund; toţi cei ce poartă uniformă rămân neclintiţi într’o poziţiune nemişcată şi fac salutul militar nemeşteşugit. O linişte sărbătorească domneşte peste massa imensă, din care numai pasul cailor se mai auzia. Şi tot mai răsună, dar numai ca din depărtare, apelul generalul... înăbuşit. Acum sunetul deodată se întrerupe; sfârşitul Convoiului a lăsat deja înapoi poarta, întregul cortegiu a ajuns pe bulevard, încet, ca şi când ar zăbovi, îşi continuă drumul şi pretutindenea, unde carul funebru, ajunge a fi văzut, au foc aceleaşi scene pătrunzătoare. Şi celelalte străzi, prin cari are să treacă convoiul — străzile Kărtnerstrasse, Schnaszenbergplatz, Aspernplatz, Kai, Rotenturmstrasse sunt locuri de concentrare pentru nenumărate mii. Chiar supărătoare devine îmbulzeala de pe Kai şi îngrămădirea de pe Rotenturmstrasse, însă nicăiri n’au loc conflicte, poliţişti şi militari te îngrijesc pentru susţinerea ordinei exemplare. Sunt apropo de piaţa Sf. Ştefan. In domul Sf. Ştefan. Prin portalul puternic îndoliat, străbaţi în măreţul dom al Sf. Ştefan. Aici trebue să aibă loc azi o ceremonie funebrală, aşa de maiestoasă şi grab