Gazeta Transilvaniei, decembrie 1919 (Anul 82, nr. 252-274)
1919-12-04 / nr. 254
sunl «1 82-lea n-i 254 întemeiată » 1838 de George Bariţiu Reflecţia şî Rilmbiafrada Braşov, Str. Prundului Nr. 18, Telefon 236. Cu tot dispreţul pentru popor, aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n-ar îi fost în stare să susţină singuri statul (Istoria Transilvaniei) G. BARIŢIB A pare eeexa îxx. tie cai© sri de laacxvL 9 BunSsc Mjs niqig înnileposv maznw •T6 vnfatriior fi ttetuiamanhior » ara Prima Agenția fÿibliciinie GH. ILIESCU București, a. ionică 6M Abonamentul: Pe an an , Lei 80 Pe Vj aa.............................................. „ SO Pe ", an . . .................................... .15 Fmittti rteekMiltt ir.ddtt ! Nedreptăţire ori reparaţie? Ni se dă din partea compatrioţilor saşi a înţelege, că speranţele pe cari ei şi le-au pus în hotărârile de la AlbaIulia nu prea corespund cu experienţele pe cari le-au făcut sub administraţia românească. Că, adecă, atitudinea românească îi face pe saşi să se gândească cu durere la hotărârea de la Mediaş. Se fac din partea lor afirmaţiuni, fără însă a fi sprijinite cu dovezi. Nu vrem să zicem, că ici colo, în mod sporadic, nu vor fi întrevenit eventuale neînţelegeri între vre-un funcţionar — fie — român şi vre-un cetăţean sas. A generaliza însă câteva excepţii e o incorectitudine, care nu-i poate îndreptăţi să afirme că Românii nu mai ţin cont de declaraţiile de la Alba Iulia. Astfel de cazuri obvin în orice ţară şi în orice timpuri între funcţionari şi cetăţeni ai aceleaşi naţiuni chiar. Iar dacă saşii văd şi simt iizuinţa românilor de a ajunge la ceea ce vitregia vremurilor trecute le-a răpit lor, pentru a întregi bogăţia, fie spirituală sau materială, a celor protejaţi de acele vremi, să nu-şi uite că e vorba, de reparaţia unei nedreptăţi a Acutului, fără de care nu ţi asigura liniştea şi buna elegere pentru viitor. Dacă, după moartea unui să pui în drept împaci pe c®i acestuia, dintre ost îmbuibat cuea şi averea păcelălalt — fără motiv — urgisită a casii, — nupoţi ajunge la oere între ei, dacă ii întâi vea da şi celui hui duit drepturile şi partea lui de avere. Răsfoiască compatrioţii vizaţi paginile istoriei trecutului nostru şi după ce vor şterge de pe ele colbul ce le-au îngropat în uitare, se vor convinge uşor de adevărul, pe care cuprinde exemplul de mai sus. Vor şti atunci să facă deosebire între ceea ce ei numesc nedreptăţire şi întredreptatea reparaţiei, care numai privită prin prisma egoismului şi avariţiei poate fi calificată de păcat pe care saşii vor să ni-l atribue nouă. Note şi observaţii In discursul pe care l’a rostit la un banchet, ce a avut loc in Capitală un deputat ardelean a spus între altele.* „n’am venit aici ca că servim de paravan pentru partide şi să facem abizul mai mare ci să fim puntea de înfrăţire. Din vechiul regat din toate partidele, unii au sângerat pentru noi ( —vizează pe ardeleni şi basarabeni—). N’avem dreptul să ridicăm un partid şi să asuprim altul*. Cu tot ocolul pe care-l face deputatul ardelean în căutarea frazelor, — înţelegem puterea magnetică ce-l face să încline spre partidul liberal, adecă spre acel partid, de care ţara — prin actualele alegeri — a dat o vie probă că vrea să se rupă. Şi ce crede oare d-l deputat: ţara ori partidul e de vină la aceasta? Iar dacă dânsul mai ţine totuşi ca să apere un astfel de partid, însemneaza că vederiiei dânsului ctmgruează cu “ interesele ţării întocmai ca politica purtată de partidul vizat. Şi încă un cuvânt.* se înşeală d-l deputat când crede şi spune că „din toate partidele au sângerat pentru noi.“ Părerea noastră şi a oricărui neinteresat este că tranşeele n’au cunoscut nici liberali, nici conservatori şi nici alte nuanțe politice, ci uu singur lucru : inimi românești. • Tot cu acea ocazie un alt coleg al d-sale a afirmat, că „preferă să fie fiul unui popor ce moare...* etc. Cormentarul e de prisos. — FOILETONUL GAZETEI TRANSILVANIEI — ar=-jr^MJwawBaaaww«Bgg===a mu:,, ljl-.'i ■ aniLi.....x?ir.zB. ■ _.r,r —lu,., srrar,:- ii .—.a-is 1 DECEMVRIE 1918 — Cuvântarea d-lui profesor Ilie Cristea la gimnaziul gr. ortodox Doamnelor fl Domnilor ! Acum un an Adunarea Naţională dela Alba-Iulia a proclamat alipirea Transilvaniei la patriamumă, după ce în aceeaş lună se alipiseră fără condiţiuni Basarabia şi Bucovina. Actul nostru a desăvârşit deci întregirea ‘neamului. Sublimul tablou şi momentele, unice în istoria noastră, cari s’au desfăşurat între zidurile vechei cetăţi, trăiesc încă vii în sufletul multora dintre noi. Şi datoria mea ar fi, să vă fac a retrăi măcar în parte clipele sfinte, în cari, subt ochii noştri, s’a întrupat idealul. Trebuie să vă previn însă, că această sarcină e prea grea pentru mine şi vă rog să mă iertaţi, dacă nu voi reuşi. De unde ar putea găsi slabele mele puteri colorile, cari să zugrăviască fericirea unui rob, de pe care lanţurile cad de-odată, ca la un semn ceresc? Şi cum aş putea găsi imaginele, cari să poată evoca aceea vijelie de simţiri, aceea fulgerătoare răsturnare de roluri şi situaţii, aceea cataclismă grandioasă, care s’a petrecut în Noemvrie şi a culminat la Alba- Iulia în 1 Dec. 1918? Voiu încerca totuşi o comparaţie, pentru a ilustra situaţia noastră de-atunci. Inchipuiţi-vă un om, care, până la vârsta de 30 ani ar fî trăit în umezeala şi întunerecul unei peşteri, că acest om ar fi bănuit numai existenţa soarelui dintr’o rază răsfrântă, care ajungea câteodată la dânsul. Acest om la vârsta de 30 ani ar fi dus la malul unei mări să vadă tm răsărit da Ar vedea, cum în liniştea solemnă şi rece, care anunţă toate grandioasele acte, bura fină de întunerec se retrage spre apus, iar dinspre răsărit ţâşnesc sclipitoare unde de lumină. Deodată, dintre valurile mării se ridică o roată de foc... Cine-ar putea spune, ce se petrece în sufletul omului nostru, suflet iritabil, ca al copilului şi totuş cu simţurile coapte ale bărbatului? Ar rămânea el mut de admiraţie în faţa cereştei minuni ? Ar zburda, ca un copil subt această copleşitoare năvală a vieţii şi luminii? Şi-ar da el seama oare, că fără cei 30 ani de întunerec, nu i s’ar părea aşa de divin acest tablou? Nu putem răspunde cu preciziune. Oai sigur e, că ar face tot ce-am spus. Ar trăi unul din acele momente neobişnuite, când toate fibrele sufletului nostruse cutremură, când coardele inimei vi se frâng subt povara simţirei, când fericirea fiind prea intensă, doare. Şi neamul românesc din Transilvania timp de veacuri îndelungate a fost asemenea robului din peşteră: razele de libertate şi viaţă naţională se frângeau de stânca mucegăită a unei stăpâniri apăsătoare. Aflându-ne la dosul acestui corp opac, abia câteodată o rază răsfrântă atingea ochii noştri, înscrie dintâi zile ale lunei Noemvrie 1918, din marea milă a Tatălui Ceresc, şi cu puţina vrednicie a noastră, am părăsit peştera umedă, rece şi întunecată, pregătindu-ne pentru măreţul răsărit al vieţii naţionale. Pregătirea s’a făcut în mijlocul unui uriaş cutremur, ce zguduia Europa. Orânduirii vechi şi nedrepte, alcătuiri sociale complicate, se dărâmau într’o singură noapte, iar lava scotea din fundul craterilor noui oameni şi roui forme. Cu fulgerarea fiecărei erupţiunii, perspectiva se schimba, grăbind complecta noastră renaştere. Nu-mi cereţi să descriu sfintele emoţi, pe caii le-am încercat cu toţii în aceste vremi, cărora nu li se poate găsi asemănare. Un vifor ae brăzda sufietul, un vifor, care răscoleşte întreaga fiinţă, căutând, ce este bun într’insa. Dreptatea, marea şi înfricoşata dreptate, chemată de suspinele milioanelor, ne apăruse din golurile timpului în cumplita ei arătare! Şi înfioraţi, căutam ce era mai bun în adâncul fiinţei noastre! Trebuie să ne arătăm recunoscători sorţii, care ne aducea aşa de multă fericire, încât n’o meritam pe de-a’ntregul. Fericirea noastră era aşa de mare, încât ne învăluia întreg sufletul, ne mai lăsând într’nsul loc nici pentru cea mai legitimă ură. Am iertat pe toţi duşmanii, căci satisfacţia ce-o aşteptam, ne venise de sus şi nu mai era nevoie să ni-o luăm noi înşine. Timizi şi stângaci am făcut cele dintâi mişcări libere, ca un copil, care se învaţă să umble. Uneori ne speriam de propria noastră îndrăzneală, altă dată discutam ore întregi asupra unei chestiuni, care — pe lângă situaţia fundamental schimbată — nici nu trebuia pusă în discuţie. Sufletul de slugă ne stăpânea încă fiinţa, şi stafiile trecutului ne urmăreau. Trebuia să ne spunem nouă înşine de mii de ori la zi, că suntem liberi, pentru ca aceste cuvinte să se imprime adânc în scoarţa creierului nostru şi să alunge duhurile rele ale umilinţei. Nu ne cunoaştem puterea; o deduceam numai din respectul, pe care ni-l arătau streinii. Faptul, că sfaturile şi gărzile naţionale, în lipsa oricăror alte autorităţi, au ştiut menţine ordinea şi a asigura avutul şi viaţa cetăţenilor, ni se păreau atunci lucrul ori mai firesc; abia astăzi ne dăm seama de minunata lecţie de civilizaţie, pe care am dat-o celor, cari ne ocărau mereu cu epitetul de sălbatici. Şi în avântul, pe care-l dă conştiinţa vremilor mari, în clipele sfinte de întrupare a idealului, videam viaţa pământească prin imaginea majestosului răsărit de soare. Nu ştiam, că vor veni şi zile, cari să ne amintească umezeala şi mucegaiul peşterei. In această stare de spirit şi astfel pregătiţi sufleteşte, am făcut adunarea de la Alba-Iulia, care avea să încheie în mod definitiv un proces politic de o mie de ani. Am întrebuinţat cuvântul „definitiv, nu pentru că el corespunde mai bine dorinţelor noastre, ci pentru că exprimă adevărul. Această constatare se razimă pe argumente pur ştienţifice. Ce era oare monarchia austroungară ? Fără pic de exagerare, se pot afirma următoarele : un monstru politic cu două capete : adul la Viena, cellalt la Budapesta. Ea avea la temelii două principii nedrepte : dominaţia de rassă a Ungurilor şi Germanilor; dominaţia de clasă a aristocraţiei de sânge şi de avere. Şi era fatal, să fie astfel. Provinciile şi popoarele se alipeau la coroana Habsburgilor, cum ai asvârli o piatră pe un vraf de diferite obiecte. Intre popoarele, cari constituiau această nnnarhie, nu era nici o legătură organică. Aceste popoare nu aveau nici limbă, nici obiceiuri, nici credinţă, nici interese comune ; aveau numai cele Împilate o ură comună Împotriva asupritorilor. Întocmai, cum într’tsn vas al arunea mai multe corpuri, cari refuză să se amestece. Ele rămân la un loc constrânse de pereţii vasului. îndată ce această forţă nu mai există, ele se resfiri. Orice stat po aglot seamănă unei case de lemn, supt care ai aşeza jar, acoperit cu cenuşe. îndată ce unice popoare au credinţa, că în cadrele unui stat vecin li-’ar garanta mai multă libertate şi o mai înfloritoare stare materială, vântul iredentismului suflă cenuşa şi clădirea la foc. Soarta monarchiei austro-ungare a fost pecetluită din momentul, ce neamurile smuse au dobândit cunoştinţa naţională şi — lucru firesc — alipirea la conaţionalii lor li s’a părut o mai, fericită orientare politică. Statele naţionale, ridicate în jurul monarchiei, au fost adevăraţi magneţi: atrăgând pe conaţionalii lor, au provocat explozia imperiului habsburgic. Că in statele poliglote întâlnim de obicei dominaţia de rassă sau de clasă, e un fenomen, care decurge în mod fatal din însăşi firea lucrurilor. Statul poliglot — reprezentat prin casa domnitoare — simţind primejdia, care-l pândeşte, îşi alege de obicei un popor, a cărui interese sunt comune cu ale sale, şi pe care-l favorizează, creind din triinsul un razim. Acest popor — susţinător de stat cum îşi ziceau Ungurii — are apei menirea să înfrâneze tendinţele centrifugale ale celorlalte neamuri. Or, tocmai această luptă internă accelerează procesul de discompunere. Restramarea monarchiei nu-i aşadar un efect al războiului ; înfrângerea militară a putut grăbi numai această desfacere. La baza acestei discompuneri e o boală organică, izvorâtă din însăşi firea lucrurilor. Provinciile câştigate în sute de ani s’au desfăcut din coroana Habsburgilor tot aşa de uşor şi simplu cum ar cădea o hună de pe un corp omenesc. In 24 ore bietul Habsburg s’a trezit fără nici-un supus, iar marea armată s’a împrăştiat ca pleava la suflarea vântului. Istoria nu cunoaşte o moarte mai grabnică şi mai uşoară : dovadă, că nu va ea viaţă. D-nelor şi D-Ior! Prin proclamaţia solemnă dela Alba-Iulia s’a întregit statul naţional român Avem cea mai senină încredere în puterea de viaţă a acestui stat. Şi nu pentrucă el întrupează cele mai sfinte aspiraţii ale noastre, ci pentrucă o cercetare riguros ştiinţifică ne impune aceste convingeri. Nicăiri poate, ca în istorie, nu s’a verificat profunda maximă a filozofului Platon : numai ce-i asociat e supus discompunere?, ce-i simplu nu piere. Statul poliglot este aşadar condamnat disasocierii, pe când statul naţional nu poate pieri. El se poate cel mult frânge, rămânând însă ca părţile să tindă mereu spre unire. Nu vom lăcomi deci la teritorii cu populaţie streină, căci uşor s’ar putea întâmpla să nu le putem mistui. Nu vom face ca Austro- Ungaria sau Rusia, cari înghiţeau mereu, fără să poată misti nimica. Frânturile de "popoare, cari formează mici insule în mijlocul pământului nostru, vra trebui să intre în legătură organică cu viaţa noastră, căci insule fiind, clima lor nu se va putea sustrage influenţei mării, vom şti să re garantăm cel puţin atâta libertate şi bunăstare materială, câtă li s’ar oferi în afară de graniţele noastre. Statul naţional e garanţa democraţiei. Prin însuş firea vicurilor aici dominaţia de rassă e o noţiune necunoscută. In statul naţional poate să existe cel mult dominaţia de clasă, dar şi asta numai vremelnic. Ce-i drept, înainte de revoluţia franceză, ţăranul avea o soarte oropsită în toate statele din Europa. Situaţia a durat insă, până ce minţile luminate au înţeles, că neglijarea unui organ — şi încă cri mai important — ameninţă însuş existenţa organismului. Emanciparea economică şi politică a ţărănimei nu s’a făcut numai prin ea însaş, ci cu ajutorul altor clase. Statul naţional întruneşte toate condiţiile unei strălucite şi înfloritoare culturi. Câtă vreme în statul poliglot, cetăţenii îşi sec energia în lupte interne, însaş oficială şi rigidă îi încătuşează spiritul, îl încai lucruri fără de nici un folosindu-l şi obosîndu-l, în stat ţional cetăţenii îşi pot închiria studiului şi artelor, cu libere, care ridică şi înalţă, vânt şi seninătate gândului, foiţi istoria şi veţi vedea, că invenţie mare, nici-o mentală operă dertă, nici-o ide neroasă, nu s’a născut în imperii cu neamuri multe, micile state naţionale, in Italia, Franţa, Germania şi I Imperiul roman îosuş, pe ti filosofic şi artistic, ce neînat ne apare el, faţă de Eiadă ! Aici toate inteligenţi elită erau atrase în orbita i cei şi armatei ! Este interesant, d-Ior, că statul poligiot în alcătuirea lui nefirească şi imorală, loveşte adesea tocmai în interesele celor, pe cari ar vrea să-i menajeze. Ungurii neavind încredere în patriotismul nostru, al naţionalităţilor, considerau slujbele de stat o dreaptă recompensă pentru elementele credincioase. Toţi intelectualii lor se îndreptau spre funcţiune publice, cedând comerţul şi industria Evreilor. Resultata acestui procedeu îl cunoaştem cu toţii. El a creiat, in bună parte, anarhia, care domneşte astăzi în Ungaria. Avem credinţa, că în statul naţional, şi la acest teren, va triumfa egalitatea condiţiilor de luptă. Am impresia, pe care nu mă pot opri să n-o mărturisesc, că cel dintâi parlament al României întregite, va şterge cele din urmă privilegii, rămăşiţe ale unor vremuri imunecate, apropiindu-ne de forma desăvârşită a dreptăţii sociale , când singurul criteriu, după care se vor selecţiona oamenii, va fi munca. Am convingerea, că Adunarea de la Alba-Iulia este inaugurarea celei mai paşnice şi mai min revoluţiuni. Serbarea şcolară a măreţei zile de 1 Dec. 1918 la liceul român ortodox din Braşov. După asistarea întregului corp profesoral şi a tuturor elevilor la serviciul divin oficiat la Biserica Sf Nicolae, a început în sala festivă a liceului comemorarea primă a ziei, în care ne-a răsărit şi nouă soarele dreptîţii. — Sala mare n’a putut Încape ,întreg publicul adunat, prin care am remarcat pe d. colonel Băncilă, mai mulţi membrii ai autorităţilor şcolare în frunte cu preşedintele Eforiei şcolare, dr. V. Glojaru, şi alţi fruntaşi braşoveni După intonarea Imnului regal din partea Corului elevilor, compus din peste 100 de inşi, a urmat discursul festiv al dlui prof. 1. Cristea pe care-l redăm în feleton Cu tonul şi predarea sa liniştită convingătoare, dl Cristea ne-a făcut să retrăim măreţele zile de deşteptare din Novembrie anul trecut. Reliefând greşele sistemului politic din monarhia moartă, zugrăveşte în colori vii frământările democraţiei de azi, în al cărei triumf crede, aşa precum şi Adunarea naţională de la Alba-Iulia prin horârile sale în spirit curat democratic dovedesc sănătatea şi echilibrul sufletului poporului român din Ardeal. Cinci declamaţiuni bine ţinute în tonul vioi şi energic al tineretului însufleţit, au delectat mult publicul. Ei sunt: Motoaşcă, cl VIII., Micula cl. II, Stârgu cl. I., Runceanu cl. VIII, şi Andron, cl. II. Două disertaţiuni: una a Octavanului Xungu.despspre ^Botrâ' niă de azi"'$i OrUnâinri' şi allat» octavanului Murgu despre „Viaţa nouă* au zugrăvit în colori viit*orul studenţimel române de azi. Septimanu Broşu (violină) şi Ciortea (pian) au esecutat cu mult simţ şi precisiune partea I din „Mondschein Sonate* de Beethoven., „Imnul Unirei* a încheiat programa, care dovedeşte, că tinerimea noastră, fericită a fi ajuns zilele măreţe ale epocei de aur a neamului nostru, e pătrunsă de o caldă şi sfântă iubire de neam, garanţa cea mai sigură pentru vitalitatea statului nostru naţional. Prelungirea terminului de semnare pentru România Manifestările noului parlament faţă de aliaţi şî impresa făcută de blocul parlamentar au atras simpatiile aliaţilor Am arătat la timp manifestaţiile ce s-au făcut în noul parlament faţă de Aliaţii noştri. Se pare că această nouă notă de care e condus noul parlament şi constituirea acestuia în forma-i actuală, a făcut pe Aliaţii să înţeleagă că atitudinea Ţării româneşti faţă de ei e mai sinceră decum au căutat să o manifeste conducătorii politici de până acum. Din Bucureşti primim informaţia că indicaţiuni aproape sigure arată că termenul pentru semnarea tratatului nu a fost prelungit şi că nu se va acorda o nouă dată pentru semnarea acestuia, până la care noul guvern va putea să răspundă notei aliaţilor. In legătură cu aceasta, ziarul Dacia scrie : ,,Manifestările făţiş binevoitoare faţă de aliaţi exprimate de noul parlament, cât şi întrevederile dintre conducătorii blocului majorităţii parlamentare şi miniştrii ţărilor aliate la Bucureşti, au contribuit în cea mai mare măsură la îmbunătăţirea Naţiunilor noastre cu membrii conferinţei.“ Aniversarea adunării dela Alba-Iulia în Cluj —Deschiderea Teatrului Naţional— Cluj Aniversarea adunărei dela Alba-Iulia s’a serbat aici cu o deosebită pompă. ?» La 9 ore dimineaţa s’a oficiat la bisericile româneşti un Tedeum festiv, oraşul era pavoazat. La ora 10 Sextil Puşcariu rectorul universităţei rosteşte un admirabil discurs asupra irrrportanţelor zilei de 1 Decembrie, in istoria Românilor, după care secretarul general al resortului cultelor Onîsifor Ghibu, arată munca depusă de Români dela 1 Decemvrie 1918 încoace şi admirabilele résultat©, ce s’au obţinut. Asitenţa compusă din toate autorităţile civile şi militare a ascultat într’o atmosferă plină de en-tusiasm discursurile, ducându-se apoi la cazarma de artilerie de pe dealul Cetăţuiei, unde deasemenea s’au rostit mai multe discursuri. Seara a avut loc deschiderea Teatrului Naţional Român din Cluj (Ag. D.) Soldații japonagzi Isa Siberia. Copenhaga. — Colceag declară că în Siberia se află 85,000 oameni din armata japoneză. Serbarea zilei de 1 Decemvrie la Cuzbav. Dimineaţa la 9 oare a. m. s’a ţinut serviciu bisericesc, la care ari luat parte toţi elevii români. Au fost representaţi: epitropia şcolară, antistia comunală iar jandarmeria a luat parte în corpore. La şcoală, după ce s’a sufevat în o vorbire scurtă însemnătatea zilei, s’au recitat poezii ocezonale cu multă însufleţire din partea elevilor, cari erau şi mai satisfăcuţi, dacă părinţii lor luau parte în număr mai mare. După ce s’a mulţumit celor presenţi pentru participare, s’au depărtat toţi cu convingerea, că roadele zilei de 1 Decemvrie 1918, ziua libertăţii şi a unirei, se observă deja de acum şi pe viitor vor fi foarte îmbucurătoare. Armistiţiu intre Samaaia şi Lestata Intre Germania şi Lituania s’a încheiat un armistiţiu până la 12 Decemvrie. Divizia germană trebue să părăsească imediat teritoriul lituanian. * Conferința muncii amânată Paris. Conferința intervențională a muncii a fost amânată fără termen. f Mt -w —----- CONVOCARE In vederea Congresului didactic judeţean, convocat pe ziua de Vineri în 5 Decembre a. c. în Braşov şi a ţinutei, ce trebue să observăm faţă de această nouă şi salutară organizare a Corpurilor didactice de toate gradele din judeţul nostru, în caltate de preşedinte al Asociaţiei învăţătorilor români din judeţul Braşov, găsesc de absolut necesar să convoc de urgenţie, pe toţi învăţătorii de la şcoalele primare române de stat, confesionale şi comunale, precum şi pe conducătoarele grădinilor de copii din oraşul şi judeţul Braşov la şedinţa, ce se va ţinea tot Vineri în 5 Decembre a. c. la 10 oare a. m. în sala clasei a III prim. de băeţi din edificiul şcoalelor centr. rom. ortodoxe cu următoarea ordine de zi : 1. Deschiderea şedinţei şi alegerea unui notar permanent în locul devenit vacant. 2. Comunicări prezidiale. 3. Taxele de membrii şi abonamentul la foaia Asociaţiei „învăţatorul“. 4. Noua organizare a corpurilor didactice de toate gradele şi Asociata noastră. 5. Propuneri şi interpelări referitoare la chestiunile noastre profesionale actuale şi viitoare ca : instrucţia, manualele didactice şi interesele noastre morale şi materiale etc. Braşov în 1 Decembre 1919. Ştfan Popovici preşed. Resorturile Consta ' * " Agent vor fi transf directorate. Dură ci formata dâtele din Cuturile Consiliului Olttransformate în direc de resortul de curte şi instrucţiune publică, care, în urma faptului că cultura naţională e una în întreagă România, se va desfiinţa. * Boogrssu! american şi ratificarea Lyon 30 Now. — Din Washington se anunţă : Congresul reintră Luni în şedinţă şi va relua discuţia ratificării. Wilson pregăteşte un mesagiu congresului american. La datorie Orica ’muncă adiată este sfântă. Carlyli D’n toate părţile lumii strâh cu tot mai multă putere fel do de plângeri, că viaţa astăzi etaşa de grea, în cât Iţi trebue încordare înzecită ca’ să poţi tu îndrugi de pe o zi pe alta. Eu îr. sumi am auzit atâtea plângeri atâtea vsicăreli am cetit, iri de multe ori aprobând acestea treceam în rândul mulţime!, care şi tâcque mereu. Şi am trăit eu, multă vreme cu gândul, că azi mulţămitor să poţi să rezişti, să poţi astfel ajunge alte vremuri, ce vor veni nu tocmai peste mult. Mă opresc însă o clipă şi caut să-mi dau seama despre cauza principală a greului vieţii de azi. Şi mâ întreb întâi dacă pământul nostru este acelaş ca înainte, de nu cumva s’a micşorat şi el. Convingându-mă, că e totala de man, mă Întreb dacă puterea lui de producţie este aceiaş ca şi mai înainte şi iarăş mă conving, că pâmântul are aceiaş putere de producţie, ca şi până acuma. Şi caut aşa cu mintea să afin, care poate fi totuşi cauza răului. Toate sunt aceleaş ca şi pânî acuma, da, da numai omul s’a schimbat. S’a schimbat cu totul. Nu’l mai recunoşti. A început să prindă tot mai mult teren axiome, să mimceşti cât mai puţin şi să câştigi, cât mai nouU. Şi vai fratele meu „om* aceasta este o judecaui g creşită şi calea pe care de cum omenirea este greşită ne va duce la limanbun. E deci, ca să ne întoarcem de Să-şi auuw ■_^ aici în marea complexitat versală fiecare îşi are loc hotărât şi să se întoarcă fiec locul său. Altcum nu se ia închipuiţi-vă ce-ar fi bu de acel front în care fiec; face ce voieşte şi când se să plece dela locul său. Ca s’ar destrăma, oare nu s’ar în câte va oare? El bine lucru este şi în frontul luptămii, în frontul muncei uni. Nu e vina nimanui dacă desvăţat încâtva războiul de ca cinstită pozitivă şi ere.