Gazeta Transilvaniei, decembrie 1919 (Anul 82, nr. 252-274)

1919-12-04 / nr. 254

sunl «1 82-lea n-i 254 întemeiată » 1838 de George Bariţiu Reflecţia şî Rilmb­iafrad­a Braşov, Str. Prundului Nr. 18, Telefon 236. Cu tot dispreţul pentru popor, aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n-ar îi fost în stare să susţină singuri statul (Istoria Transilvaniei) G. BARIŢIB A pare eeexa îxx. tie cai© sri de laacxvL 9 BunSsc Mjs niqig înnileposv m­aznw •T6 vnfatriior fi ttetuiamanhior » ara Prima Agenția fÿibliciinie GH. ILIESCU­ București, a. ionică 6­M Abonamentul: Pe an an , Lei 80 Pe Vj aa.............................................. „ SO Pe "­, an . . .................................... .15 Fmittti rteek­Miltt ir.ddtt ! Nedreptăţire ori reparaţie? Ni­ se dă din partea compa­trioţilor saşi a înţelege, că speranţele pe cari ei şi le-au pus în hotărârile de la Alba­­Iulia nu prea corespund cu experienţele pe cari le-au făcut sub administraţia româ­nească. Că, adecă, atitudinea românească îi face pe saşi să se gândească cu durere la ho­tărârea de la Mediaş. Se fac din partea lor afir­­maţiuni, fără însă a fi spriji­nite cu dovezi. Nu vrem să zicem, că ici colo, în mod sporadic, nu vor fi întrevenit eventuale neînţe­legeri între vre-un funcţionar — fie — român şi vre-un ce­tăţean sas. A generaliza însă câteva excepţii e o incorecti­tudine, care nu-i poate îndrep­tăţi să afirme că Românii nu mai ţin cont de declaraţiile de la Alba Iulia. Astfel de ca­zuri obvin în orice ţară şi în orice timpuri între funcţionari şi cetăţeni ai aceleaşi naţiuni chiar. Iar dacă saşii văd şi simt iizuinţa românilor de­ a ajun­ge la ceea­ ce vitregia vremu­rilor trecute le-a răpit lor, pentru a întregi bogăţia, fie spirituală sau materială, a celor protejaţi de acele vremi,­­ să nu-şi uite că e­ vorba, de reparaţia unei nedreptăţi a Acutului, fără de care nu ţi asigura liniştea şi buna elegere pentru viitor. Dacă, după moartea unui să pui în drep­­t împaci pe c®i acestuia, dintre ost îmbuibat cu­­ea şi averea pă­­celălalt — fără motiv — urgisit­ă a casii, — nu­­poţi ajunge la o­ere între ei, dacă ii întâi vea da şi celui hui­ duit drepturile şi partea lui de avere. Răsfoiască compatrioţii vi­zaţi paginile istoriei trecutului nostru şi după ce vor şterge de pe ele colbul ce le-au în­gropat în uitare, se vor con­vinge uşor de adevărul, pe care­­ cuprinde exemplul de mai sus. Vor şti atunci să facă de­osebire între ceea ce ei nu­mesc nedreptăţire şi între­­drep­tatea reparaţiei, care nu­mai privită prin prisma e­­goismului şi avariţiei poa­te fi calificată de păcat pe care saşii vor să ni-l atribue nouă. Note şi observaţii In discursul pe care l’a rostit la un banchet, ce a avut loc in Capitală un deputat ardelean a spus între altele.* „n’am venit aici ca că servim de paravan pentru partide şi să facem abizul mai mare ci să fim puntea de înfrăţire. Din vechiul regat din toate par­tidele, unii au sângerat pentru noi ( —vizează pe ardeleni şi basara­­beni—). N’avem dreptul să ridicăm un partid şi să asuprim altul*. Cu tot ocolul pe care-l face de­putatul ardelean în căutarea fraze­lor, — înţelegem puterea magne­tică ce-l face să încline spre par­tidul liberal, adecă spre acel par­tid, de care ţara — prin actualele alegeri — a dat o vie probă că vrea să se rupă. Şi ce crede oare d-l deputat: ţara ori partidul e de vină la aceasta? Iar dacă dânsul mai ţine totuşi ca să apere un astfel de partid, însemneaza că ve­­­deriiei dânsului ctmgruează cu “ in­teresele ţării întocmai ca politica purtată de partidul vizat. Şi încă un cuvânt.* se înşeală d-l deputat când crede şi spune că „din toate partidele au sângerat pentru noi.“ Părerea noastră şi a oricărui neinteresat este că tran­şeele n’au cunoscut nici liberali, nici conservatori şi nici alte nu­anțe politice, ci uu singur lucru : inimi românești. • Tot cu acea ocazie un alt coleg al d-sale a afirmat, că „preferă să fie fiul unui popor ce moare...* etc. Cormentarul e de prisos. — FOILETONUL GAZETEI TRANSILVANIEI — ar=-jr^MJwawBaaaww«Bgg===a mu:,, ljl-.'i ■ aniLi.....x?ir.zB. ■ _.r,r —lu,., srrar,:- ii .—.a-is 1 DECEMVRIE 1918 — Cuvântarea d-lui profesor Ilie Cristea la gimnaziul gr. ortodox Doamnelor fl Domnilor ! Acum un an Adunarea Naţio­nală dela Alba-Iulia a proclamat alipirea Transilvaniei la patria­­mumă, după­ ce în aceeaş lună se alipiseră fără condiţiuni Basara­bia şi Bucovina. Actul nostru a desăvârşit deci întregirea ‘nea­mului. Sublimul tablou şi momentele, unice în istoria noastră, cari s’au desfăşurat între zidurile vechei ce­tăţi, trăiesc încă vii în sufletul multora dintre noi. Şi datoria mea ar fi, să vă fac a retrăi măcar în parte clipele sfinte, în cari, subt ochii noştri, s’a întrupat idealul. Trebuie să vă previn însă, că a­­ceastă sarcină e prea grea pentru mine şi vă rog să mă iertaţi, dacă nu voi reuşi. De unde ar putea găsi slabele mele puteri colorile, cari să zu­­grăviască fericirea unui rob, de pe care lanţurile cad de-odată, ca la un semn ceresc? Şi cum aş putea găsi imaginele, cari să poată evoca aceea vijelie de simţiri, a­­ceea fulgerătoare răsturnare de roluri şi situaţii, aceea cataclismă grandioasă, care s’a petrecut în Noemvrie şi a culminat la Alba- Iulia în 1 Dec. 1918? Voiu încerca totuşi o compara­ţie, pentru a ilustra situaţia noa­stră de-atunci. Inchipuiţi-vă un om, care, până la vârsta de 30 ani ar fî trăit în umezeala şi în­­tunerecul unei peşteri, că acest om ar fi bănuit numai existenţa soarelui dintr’o rază răsfrântă, care ajungea câte­odată la dânsul. Acest om la vârsta de 30 ani ar fi dus la malul unei mări să vadă tm răsărit da Ar ve­dea, cum în liniştea solemnă şi rece, care anunţă toate grandi­oasele acte, bura fină de întune­­rec se retrage spre apus, iar din­spre răsărit ţâşnesc sclipitoare unde de lumină. De­odată, dintre valurile mării se ridică o roată de foc... Cine-ar putea spune, ce se pe­trece în sufletul omului nostru, suflet iritabil, ca al copilului şi totuş cu simţurile coapte ale băr­batului? Ar rămânea el mut de admiraţie în faţa cereştei minuni ? Ar zburda, ca un copil subt a­­ceastă copleşitoare năvală a vieţii şi luminii? Şi-ar da el seama oare, că fără cei 30 ani de întu­­nerec, nu i­ s’ar părea aşa de di­vin acest tablou? Nu putem răspunde cu preci­­ziune. Oai sigur e, că ar face tot ce-am spus. Ar trăi unul din acele momente neobişnuite, când toate fibrele sufletului nostru­­se cutre­mură, când coardele inimei vi­ se frâng subt povara simţirei, când fericirea fiind prea intensă, doare. Şi neamul românesc­ din Tran­silvania timp de veacuri îndelun­gate a fost asemenea robului din peşteră: razele de libertate şi vi­aţă naţională se frângeau de stânca mucegăită a unei stăpâniri apăsă­toare. Aflându-ne la dosul acestui corp opac, abia câte­odată o rază răsfrântă atingea ochii noştri, înscrie dintâi zile ale lunei No­­emvrie 1918, din marea milă a Tatălui Ceresc, şi cu puţina vred­nicie a noastră, am părăsit peştera umedă, rece şi întunecată, pregă­­tindu-ne pentru măreţul răsărit al vieţii naţionale. Pregătirea s’a făcut în mijlocul unui uriaş cutremur, ce zguduia Europa. Orânduirii vechi şi ne­drepte, alcătuiri sociale complicate, se dărâmau într’o singură noapte, iar lava scotea din fund­ul crate­­rilor noui oameni şi roui forme. Cu fulgerarea fiecărei erupţiunii, perspectiva se schimba, grăbind complecta noastră renaştere. Nu-mi cereţi să descriu sfintele emoţi, pe caii le-am încercat cu toţii în aceste vremi, cărora nu li­ se poate găsi asemănare. Un vifor ae brăzda sufietul, un vifor, care răscoleşte întreaga fiinţă, cău­tând, ce este bun într’insa. Drep­tatea, marea şi înfricoşata dreptate, chemată de suspinele milioanelor, ne apăruse din golurile timpului în cumplita ei arătare! Şi înfioraţi, căutam ce era mai bun în adâncul fiinţei noastre! Trebuie să ne ară­tăm recunoscători sorţii, care ne aducea aşa de multă fericire, încât n’o meritam pe de-a’ntregul. Feri­cirea noastră era aşa de mare, încât ne învăluia întreg sufletul, ne mai lăsând într’nsul loc nici pentru cea mai legitimă ură. Am iertat pe toţi duşmanii, căci satis­facţia ce-o aşteptam, ne venise de sus şi nu mai era nevoie să ni-o luăm noi înşine. Timizi şi stângaci am făcut cele dintâi mişcări libere, ca un copil, care se învaţă să umble. Une­ori ne speriam de propria noastră în­drăzneală, altă dată discutam ore întregi asupra unei chestiuni, care — pe lângă situaţia fundamental schimbată — nici nu trebuia pusă în discuţie. Sufletul de slugă ne stă­pânea încă fiinţa, şi stafiile trecu­tului ne urmăreau. Trebuia să ne spunem nouă înşine de mii de ori la zi, că suntem liberi, pentru ca aceste cuvinte să se imprime adânc în scoarţa creierului nostru şi să alunge duhurile rele ale umilinţei. Nu ne cunoaştem puterea; o de­duceam numai din respectul, pe care ni-l arătau streinii. Faptul, că sfaturile şi gărzile naţionale, în lipsa oricăror alte autorităţi, au ştiut menţine ordinea şi a asigura avutul şi viaţa cetăţe­nilor, ni­ se păreau atunci lucrul ori mai firesc; abia astăzi ne dăm seama de minunata lecţie de civi­lizaţie, pe care am dat-o celor, cari ne ocărau mereu cu epitetul de sălbatici. Şi în avântul, pe care-l dă con­ştiinţa vremilor mari, în clipele sfinte de întrupare a idealului, videam viaţa pământească prin imaginea majestosului răsărit de soare. Nu ştiam, că vor veni şi zile, cari să ne amintească ume­zeala şi mucegaiul peşterei. In această stare de spirit şi ast­fel pregătiţi sufleteşte, am făcut a­­dunarea de la Alba-Iulia, care a­­vea să încheie în mod definitiv un proces politic de o mie de ani. Am întrebuinţat cuvântul „defi­nitiv, nu pentru că el corespunde mai bine dorinţelor noastre, ci pentru că exprimă adevărul. A­­ceastă constatare se razi­mă pe argumente pur ştienţifice. Ce era oare monarchia austro­­ungară ? Fără pic de exagerare, se pot afirma următoarele : un monstru politic cu două capete : adul la Viena, cellalt la Budapesta. Ea a­­vea la temelii două principii ne­drepte : dominaţia de rassă a Un­gurilor şi Germanilor; dominaţia de clasă a aristocraţiei de sânge­ şi de avere. Şi era fatal, să fie astfel. Pro­vinciile şi popoarele se alipeau la coroana Habsburgilor, cum ai as­­vârli o piatră pe un vraf de dife­rite obiecte. Intre popoarele, cari constituiau această nnnarhie, nu era nici o legătură organică. Aceste popoare nu aveau nici limbă, nici obiceiuri, nici credinţă, nici interese comune ; aveau nu­mai cele Împilate o ură comună Împotriva asupritorilor. Întocmai, cum într’tsn vas al a­­runea mai multe corpuri, cari re­fuză să se amestece. Ele rămân la un loc constrânse de pereţii vasului. îndată ce această forţă nu mai există, ele se resfiri. Orice stat po aglot seamănă unei case de lemn, supt care ai aşeza jar, acoperit cu cenuşe. îndată ce unice popoare au cre­dinţa, că în cadrele unui stat ve­cin li-­’ar garanta mai multă liber­tate şi o mai înfloritoare stare materială, vântul iredentismului suflă cenuşa şi clădirea la foc. Soarta monarchiei austro-ungare a fost pecetluită din momentul, ce neamurile sm­use au dobândit cunoştinţa naţională şi — lucru firesc — alipirea la conaţionalii lor li­ s’a părut o mai, fericită o­­rientare politică. Statele naţionale, ridicate în jurul monarchiei, au fost adevăraţi magneţi: atrăgând pe conaţionalii lor, au provocat explozia imperiului habsburgic. Că in statele poliglote întâlnim de obicei dominaţia de rassă sau de clasă, e un fenomen, care de­curge în mod fatal din însăşi fi­rea lucrurilor. Statul poliglot — reprezentat prin casa domnitoare — simţind primejdia, care-l pân­deşte, îşi alege de obicei un po­por, a cărui interese sunt comune cu ale sale, şi pe care-l favori­zează, creind din triinsul un razim. Acest popor — susţinător de stat cum îşi ziceau Ungurii — are apei menirea să înfrâneze tendin­ţele centrifugale ale celorlalte nea­muri. Or, tocmai această luptă in­ternă accelerează procesul de discompunere. Restramarea monarchiei nu-i aşadar un efect al războiului ; în­frângerea militară a putut grăbi numai această desfacere. La baza acestei discompuneri e o boală or­ganică, izvorâtă din însăşi firea lu­crurilor. Provinciile câştigate în sute de ani s’au desfăcut din co­roana Habsburgilor tot aşa de uşor şi simplu cum ar cădea o hună de pe un corp omenesc. In 24 ore bietul Habsburg s’a trezit fără nici-un supus, iar marea armată s’a împrăştiat ca pleava la sufla­rea vântului. Istoria nu cunoaşte o moarte mai grabnică şi mai uşoară : do­vadă, că nu va e­a viaţă. D-nelor şi D-Ior! Prin procla­maţia solemnă dela Alba-Iulia s’a întregit statul naţional român Avem cea mai senină încredere în pu­terea de viaţă a acestui stat. Şi nu pentrucă el întrupează cele mai sfinte aspiraţii ale noastre, ci pen­­trucă o cercetare riguros ştiinţifică ne impune aceste convingeri. Nicăiri poate, ca în istorie, nu s’a verificat profunda maximă a filozofului Platon : numai ce-i aso­ciat e supus discompunere?, ce-i simplu nu piere. Statul poliglot este aşa­dar condamnat disasocierii, pe când statul naţional nu poate pieri. El se poate cel mult frânge, ră­mânând însă ca părţile să tindă mereu spre unire. Nu vom lăcomi deci la teritorii cu populaţie streină, căci uşor s’ar putea întâmpla să nu le putem mistui. Nu vom face ca Austro- Ungaria sau Rusia, cari înghiţeau mereu, fără să poată mist­i nimica. Frânturile de "popoare, cari for­mează mici insule în mijlocul pă­mântului nostru, vra trebui să intre în legătură organică cu via­ţa noastră, căci insule fiind, clima lor nu se va putea sustrage in­fluenţei mării, vom şti să re garan­tăm cel puţin atâta libertate şi bunăstare materială, câtă li­ s’ar oferi în afară de graniţele noastre. Statul naţional e garanţa demo­craţiei. Prin însuş firea vicurilor aici dominaţia de rassă e o no­ţiune necunoscută. In statul naţio­nal poate să existe cel mult do­minaţia de clasă, dar şi asta nu­mai vremelnic. Ce-i drept, înainte de revoluţia franceză, ţăranul avea o soarte oropsită în toate statele din Europa. Situaţia a durat insă, până ce minţile luminate au înţe­les, că neglijarea unui organ — şi încă cri mai important — ame­ninţă însuş existenţa organismului. Emanciparea economică şi politi­că a ţărănimei nu s’a făcut nu­mai prin ea însaş, ci cu ajutorul altor clase. Statul naţional întruneşte toate condiţiile unei strălucite şi înflo­ritoare culturi. Câtă vreme în sta­tul poliglot, cetăţenii îşi sec energia în lupte interne, însaş oficială şi rigidă îi încătuşează spiritul, îl încai lucruri fără de nici un folo­sindu-l şi obosîndu-l, în stat ţional cetăţenii îşi pot închir­ia studiului şi artelor, cu li­bere, care ridică şi înalţă, vânt şi seninătate gândului, foiţi istoria şi veţi vedea, că invenţie mare, nici-o men­tală operă de­rtă, nici-o ide neroasă, nu s’a născut în imperii cu neamuri multe, micile state naţionale, in­­ Italia, Franţa, Germania şi I Imperiul roman îosuş, pe ti filosofic şi artistic, ce neî­nat ne apare el, faţă de Eiadă ! Aici toate inteligenţi elită erau atrase în orbita i cei şi armatei ! Est­e interesant, d-Ior, că statul poligiot în alcătuirea lui nefirească şi imorală, loveşte adesea tocmai în interesele celor, pe cari ar vrea să-i menajeze. Ungurii neav­ind încredere în patriotismul nostru, al naţionalităţilor, considerau slujbele de stat o dreaptă recompensă pentru elementele credincioase. Toţi intelectualii lor se îndreptau spre funcţiune publice, cedând co­merţul şi industria Evreilor. Re­sultata acestui procedeu îl cunoaş­tem cu toţii. El a creiat, in bună parte, anarhia, care domneşte as­tăzi în Ungaria. Avem credinţa, că în statul na­ţional, şi la acest teren, va triumfa egalitatea condiţiilor de luptă. Am impresia, pe care nu mă pot opri să n-o mărturisesc, că cel dintâi parlament al României întregite, va şterge cele din urmă privilegii, rămăşiţe ale unor vre­muri imunecate, apropiindu-ne de forma desăvârşită a dreptăţii so­ciale , când singurul criteriu, după care se vor selecţiona oamenii, va fi munca. Am convingerea, că Adunarea de la Alba-Iulia este inaugurarea celei mai paşnice şi mai min re­­voluţiuni. Serbarea şcolară a măreţei zile de 1 Dec. 1918 la liceul român or­todox din Braşov. După asistarea întregului corp profesoral şi a tuturor elevilor la serviciul divin oficiat la Biserica Sf Nicolae, a început în sala fes­tivă a liceului comemorarea primă a ziei, în care ne-a răsărit şi nouă soarele dreptîţii. — Sala mare n’a putut Încape ,întreg pu­blicul adunat, prin care am remar­cat pe d. colonel Băncilă, mai mulţi membrii ai autorităţilor şco­lare în frunte cu preşedintele Eforiei şcolare, dr. V. Glojaru, şi alţi fruntaşi braşoveni După intonarea Imnului regal din partea Corului elevilor, com­pus din peste 100 de inşi, a ur­mat discursul festiv al d­lui prof. 1. Cristea pe care-l redăm în fe­leton Cu tonul şi predarea sa liniştită convingătoare, dl Cristea ne-a fă­cut să retrăim măreţele zile de deşteptare din Novembrie an­ul trecut. Reliefând greşe­le sistemu­lui politic din monarhia moartă, zugrăveşte în colori vii frământă­rile democraţiei de azi, în al cărei triumf crede, aşa precum şi Adu­narea naţională de la Alba-Iulia prin ho­­rârile sale în spirit curat de­mocratic dovedesc sănătatea şi echilibrul sufletului poporului ro­mân din Ardeal. Cinci declamaţiuni bine ţinute în tonul vioi şi energic al tineretu­lui însufleţit, au delectat mult pu­blicul. Ei sunt: Motoaşcă, cl VIII., Micula cl. II, Stârgu cl. I., Run­­ceanu cl. VIII, şi Andron, cl. II. Două disertaţiuni: una a Octa­­­vanului Xungu.despspre ^Botrâ­­' niă de azi"'$i OrU­nâinri' şi alla­t» octavanului Murgu despre „Viaţa nouă* au zugrăvit în colori viit*o­­rul studenţimel române de azi. Septimanu Broşu (violină) şi Ciortea (pian) au esecutat cu mult simţ şi precisiune partea I din „Mondschein Sonate* de Beet­hoven., „Imnul Unirei* a încheiat pro­grama, care dovedeşte, că tineri­mea noastră, fericită a fi ajuns zilele măreţe ale epocei de­ aur a neamului nostru, e pătrunsă de o caldă şi sfântă iubire de neam, garanţa cea mai sigură pentru vitalitatea statului nostru naţional. Prelungirea terminului de semnare pentru România Manifestările noului parlament faţă de aliaţi şî impre­sa făcută de blocul parlamentar au atras simpatiile aliaţilor Am arătat la timp manifestaţiile ce s-au făcut în noul par­lament faţă de Aliaţii noştri. Se pare că această nouă notă de care e condus noul parlament şi constituirea acestuia în forma-i actuală, a făcut pe Aliaţii să înţeleagă că atitudinea Ţ­ării româneşti faţă de ei e mai sinceră decum au căutat să o manifeste conducătorii politici de până acum. Din Bucureşti primim informaţi­a că indicaţi­uni aproape sigure arată că termenul pentru semnarea tratatului nu a fost prelungit şi că nu se va acorda o nouă dată pentru sem­narea acestuia, până la care noul guvern va putea să răs­pundă notei aliaţilor. In legătură cu aceasta, ziarul Dacia scrie : ,,Manifestările făţiş binevoitoare faţă de aliaţi exprimate de noul parlament, cât şi întrevederile dintre conducătorii blocului majorităţii parlamentare şi miniştrii ţărilor aliate la Bucureşti, au contribuit în cea mai mare măsură la îmbună­tăţirea Naţiunilor noastre cu membrii conferinţei.“ Aniversarea adunării dela Alba-Iulia în Cluj —Deschiderea Teatrului Naţional— Cluj­ Aniversarea adunărei dela Alba-Iulia s’a serbat aici cu o de­osebită pompă. ?» La 9 ore dimineaţa s’a oficiat la bisericile româneşti un Tedeum festiv, oraşul era pavoazat. La ora 10 Sextil Puşcariu rectorul univer­­sităţei rosteşte un admirabil dis­curs asupra irrrportanţelor zilei de 1 Decembrie, in istoria Românilor, după care secretarul general al resortului cultelor Onîsifor Ghibu, arată munca depusă de Români dela 1 Decemvrie 1918 încoace şi admirabilele résultat©, ce s’au ob­ţinut. Asitenţa compusă din toate au­torităţile civile şi militare a ascul­tat într’o atmosferă plină de en-­­­tusiasm discursurile, ducându-se apoi la cazarma de artilerie de pe dealul Cetăţuiei, unde dease­­menea s’au rostit mai multe dis­cursuri. Seara a avut loc deschiderea Teatrului Naţional Român din Cluj (Ag. D.) Soldații japonagzi Isa Siberia. Copenhaga. — Colceag declară că în Siberia­ se află 85,000 oa­meni din armata japoneză. Serbarea zilei de 1 Decemvrie la Cu­zbav. Dimineaţa la 9 oare a. m. s’a ţinut serviciu bisericesc, la care ari luat parte toţi elevii români. Au fost representaţi: epitropia şcolară, antistia comunală iar jandarmeria a luat parte în corpore. La şcoală, după ce s’a sufevat în o vorbire scurtă însemnătatea zilei, s’au recitat poezii ocezonale cu multă însufleţire din partea elevilor, cari erau şi mai satisfă­cuţi, dacă părinţii lor luau parte în număr mai mare. După ce s’a mulţumit celor pre­­senţi pentru participare, s’au de­părtat toţi cu convingerea, că roa­dele zilei de 1 Decemvrie 1918, ziua­ libertăţii şi a unirei, se ob­servă deja de acum şi pe viitor vor fi foarte îmbucurătoare. Armistiţiu intre Samaaia şi L­­estata Intre Germania şi Lituania s’a încheiat un armistiţiu până la 12 Decemvrie. Divizia germană trebue să părăsească imediat teritoriul lituanian. * Con­feri­nț­a muncii amânată Paris. Conferința intervențională a muncii a fost amânată fără termen. f Mt -w —-----­ CONVOCARE In vederea Congresului didactic judeţean, convocat pe ziua de Vi­neri în 5 Decembre a. c. în Bra­şov şi a ţinutei, ce trebue să ob­servăm faţă de această nouă şi sa­lutară organizare a Corpurilor di­dactice de toate gradele din jude­ţul nostru, în caltate de preşe­dinte al Asociaţiei învăţătorilor ro­mâni din judeţul Braşov, găsesc de absolut necesar să convoc de urgenţie, pe toţi învăţătorii de la şcoalele primare române de stat, confesionale şi comunale, precum şi pe conducătoarele grădinilor de copii din oraşul şi judeţul Braşov la şedinţa, ce se va ţinea tot Vi­neri în 5 Decembre a. c. la 10 oare a. m. în sala clasei a III prim. de băeţi din edificiul şcoalelor centr. rom. ortodoxe cu următoa­rea ordine de zi : 1. Deschiderea şedinţei şi alegerea unui notar permanent în locul de­venit vacant. 2. Comunicări prezidiale. 3. Taxele de membrii şi abona­mentul la foaia Asociaţiei „învă­ţa­torul“. 4. Noua organizare a corpurilor didactice de toate gradele şi Aso­ciata noastră. 5. Propuneri şi interpelări referi­toare la chestiunile noastre pro­fesionale actuale şi viitoare ca : instrucţia, manualele didactice şi interesele noastre morale şi ma­teriale etc. Braşov în 1 Decembre 1919. Şt­fan Popovici preşed. Resorturile Consta ' * " A­gent vor fi transf directorate. Dur­ă ci formata dâtele din Cu­turile Consiliului Oltt­ransformate în direc de resortul de curte şi instrucţiune publică, care, în urma faptului că cultura naţională e una în întreagă România, se va desfiinţa. * Boogrssu! american şi ratificarea Lyon 30 Now. — Din Washing­ton se anunţă : Congresul reintră Luni în şedinţă şi va relua discu­ţia ratificării. Wilson pregăteşte un mesagiu congresului american. La datorie Orica ’muncă adi­­ată este sfântă. Carlyli D’n toate părţile lumii strâh cu tot mai multă putere fel do­­ de plângeri, că viaţa astăzi et­­aşa de grea, în cât Iţi trebue în­cordare înzecită ca’ să poţi tu îndrugi de pe o zi pe alta. Eu îr. sum­i am auzit atâtea plângeri­­ atâtea vsicăreli am cetit, i­ri de multe ori aprobând acestea tre­ceam în rândul mulţime!, care şi tâcque mereu. Şi am trăit eu, multă vreme cu gândul, că azi­­ mulţămitor să poţi să rezişti, să poţi astfel ajunge alte vremuri, ce vor veni nu tocmai peste mult. Mă opresc însă o clipă şi caut să-mi dau seama despre cauza­­ principală a greului vieţii de azi. Şi mâ întreb întâi dacă pământul nostru este acelaş ca înainte, de nu cumva s’a micşorat şi el. Con­­vingându-mă, că e totala de man, mă Întreb dacă puterea lui de producţie este aceiaş ca şi mai înainte şi iarăş mă conving, că pâ­­mântul are aceiaş putere de pro­ducţie, ca şi până acuma. Şi caut aşa cu mintea să afin, care poate fi totuşi cauza răului. Toate sunt aceleaş ca şi pân­î acuma, da, da numai omul s’a schimbat. S’a schimbat cu totul. Nu’l mai recunoşti. A început să prindă tot mai mult teren axiome, să mimceşti cât mai puţin şi să câştigi, cât mai nouU. Şi vai fratele meu „om* aceasta este o judecaui g creşită şi calea pe care de cum omenirea este greşită ne va duce la limanbun. E deci, ca să ne­ întoarcem de Să-şi auuw ■_^ aici în marea complexitat versală fiecare îşi are loc hotărât şi să se întoarcă fiec locul său. Altcum nu se ia închipuiţi-vă ce-ar fi bu de acel front în care fiec; face ce voieşte şi când se să plece dela locul său. Ca s’ar destrăma, oare nu s’ar în câte­ va oare? El bine lucru este şi în frontul luptă­mii, în frontul muncei uni. Nu e vina nimanui dacă desvăţat încâtva războiul de ca cinstită pozitivă şi ere.

Next