Gazeta Transilvaniei, 1923 (Anul 86, nr. 1-157)

1923-03-22 / nr. 61

fagm­e 2GAZETA TRANSILVANIEI sărăcia lui dispreţuită, s’au s’a mulţă­mit să servească interesele bogătaşilor anal­fabeţi. Nimeni d­ntre categoriile de inte­lectuali n’a fost exploatat mai mult decât profesorul. A sosit vremea ca el să-ş i revendice în societate locul, pe care îl merită prin munca sa. Cu unanimitate de voturi, adunarea a decis demisionarea în bloc, dacă guvernul nu acordă ca salar de bază 420 franci — leafa din timp de pace —, raportată această sumă la cursul calutar. Profesori bătrâni, oameni competenţi în materie,­ au arătat că lucrul nu este imposibil. Presupunând că principiul se va generaliza, bugetul Statului va crește la suma de 30—40 miliarde, ceea ce nu trebuie să sperie pe nimeni: pe lângă cursul de astăzi al leului, cu fera mărită, această sumă corespunde exact celor 600 milioane, bugetul din timp de pace al Vechiului regat. Intr’a­­devăr,atât industriaşul cât şi agricultorul îşi vând produsele pe un preţ de 30—40 ori mai urcat decât cel din timpul nor­mal, iar impozitele abia au crescut de 5—6 ori. De ce? Fiindcă marea indus­­trie şi marii comercianţi constitue clientela politică a guvernului de acum şi din trecut. I­ss­ia funcţionărimei lai­nimul de existenţă, pentru a spori mi­lioanele băncilor şi societăţilor anonime. Sistemul trebuie să dispară. Fiece in­divid trebuie recompensat pentru munca lui, in raport cu importanta functiunei sociale pe care o îndeplineşte. Atitu­dinea profesorimei va fi urmată şi de alte categorii sociale, cari îndură ace­­laş sclavagiu. Cu atât mai bine! Sa va cureţi aerul! Guvernele, cari nu se vor pleca principiului formulat mai sus, n’au decât să cedeze jocul altora. S’a trecut vremea robiei şi a neruşinatei exploatări. Profesorimea trebuie să fie solidară, căci lipsa de solidaritate este a doua cauză a situaţiei rele de astăzi. Când am părăsit sala de întrunire, ara avut impresia clară ca niciodată, că zorile unor vremuri noui se anunţă. Un participant. Lupta contra Constituţiei liberale Discursul deputatului I. AGĂRBICEANU rostit în şedinţa de la 13 Martie a Camerei. (Urmare). Dar naţiunea liberală zi de zi şi ceas de ceas a atacat partidul ţărănesc, deşi ştia, că acuzele sunt cu totul lipsite de temeiu, puţin păsându i, că s ofenza­­toare pentru însuşi naţiunea română. Intr’o măsură mai mică naţiunea li­berală atacă şi Partidul naţional cu aceleaşi acuze de bolşevism, de pri­mejdios ordinei interne. Dar poporul român din Ardeal şi Banat a dat dovadă în întregul său trecut de acelaş simţ de ordine şi le­galitate. Adunarea de pe Câmpul Li­­bertâfii, deşi se adunaseră pesta 40.000 de oameni, a decurs într’o ordine ro­mână admirată de toţi streinii, cu toate că era ţinută într’o vreme incendiară. Adunarea de unire din 1918, cu peste 100.000 oameni, fără forţe militare, a ţinut cea mai perfectă ordine. Dar ce să mai spunem de revoluţia urmată după prăbuşirea monarhiei austro-un­­gare ? Când erau uri seculare în joc, a fost desjuns coborîrea intelectualilor în mijlocul masselor, pentru ca ele să se potolească, să nu curgă sânge, — aşa e de mare simţul de ordine şi de le­galitate şi în poporul din Ardeal. Şi cu toate aceste şi Partidul naţio­nal era arătat de Ubera şi ca bolşevizat pentru acelaş motiv ca şi cel ţărănesc: primejdia să fie prevenită prin ei, par­tidul de ordine, adică să rămâie frâ­nele puterii şi mai departe în mâna lor, după ce votul universal, în alegeri libere, li le-a luat. Liberalii, din aceleaşi motive acuză Partidul naţional de autonomist, se­paratist, antinaţional. Când au crezut că pe ţărănişti î-au dat gara, liberalii s-au aruncat cu tot mai multă patimă asupra Partidului na­­ţional. Am fost acuzaţi mereu, ca lipsă de sinceritate, ca cinism, că suntem se­paratişti, antinaţionali. Domnilor, ce-aţi zice d-voastră de cineva care s’ar opri în faţa unui mare fluviu şî ar striga din răsputeri: săriţi că apele fluviului se des­fac în râurile din care s'a făcut, por­nesc înapoi spre izvoare? Dar unirea poporului român e un astfel de fluviu, e o unire care nu se mai poate desface. Cine crede sincer ca e posibilă desfacerea, acela nu e român. Naţiunea liberală in opoziţie ca Na­ţiunea română. — Câte­va pilde din trecut. — Constatările din realitatea de azi. Echilibral sufletesc al Naţiunii a în­cercat să­­ strice, ca un aluat rău, parti­dul liberal din pofta­­ de exclus­­ă stă­pânire. Şi numai prin acest fapt e do­vedit că acest partid nu are calităţile de rasă. Dar, prin câteva pilde, voia arăta încă acelaş adevăr. Partidul liberal, decenii întregi la pu­tere, a ţi­nut în robie economică popo­rul ţăran din Vechiul regat. Cu virtuţile rasei noastre, cu responsabil­tatea de conşt­inţă, cu simţul de dreptate socială, i-ar fi fost cu neputinţă să lase împro­­prietărirea până în toiul războ­ului pen­tru unire. Sub războiu naţiunea liberală a fost la putere. Am văzut în oraşul Roman, cum un om, înrudit cu un ministru li­beral, pe care l-am stimat şi care nu mai trăeşte, deşi nu era nici prefect nici alt slujbaş al Statului, avea la dispo­ziţia lui întreaga populaţie a judeţului, care cărau lemne, îngheţaţi cu vite cu tot, pline de c­ruciuri de ghiaţă, parcă ar fi ieşit din peşteri antidiluviane, drum de două-trei zie, pentru câte cinci iei de cai.­­D-l Florescu, ministru de justiţie în­­trerupe, cerând să i­ se precizeze numele acelui om. Oratorul spune numele Moi­sinsk­. D-l Florescu declară că acel om a fost condamnat la un an de temniţa). Când refugiaţii ardeleni, s’au retras odată cu armatele române, au fost con­sideraţi la început ca spioni de auto­rităţile liberale şi închişi. Putea vr’un român sâ-i acuze de spionaj? Am scris un articol într’un ziar din Bucureşti, în care arătam ce nespusă ofensă ni se aducea printr-o astfel de bănuială şi tratament. (D-l Duca, ministru de externe, în­trerupe : Spune şi de ajutoarele pe care le-aţi primit). Oratorul : Voiu vorbi şi despre aceste ajutoare. Despre ajutorul, pe care l-am avut şi eu, în rândul cei dintâi. D-l Iorge, după ce am trecut cu întreaga familie Carpaţii, mi-a mijlocit o audienţă la d­l Duca. Se scotea atunci o revistă pentru armată. Pentru colaborarea la aceea revistă aveam 300 lei lunar, ceea ce a ţinut până în Decembrie, mai târziu am colaborat şi la România din Iaşi, de unde primeam din când în când câte-un onorar. Dar scriam şi la „Neamul Românesc* al d-lui N. Iorga, de unde m’am ajutat mai mult în vre­mea războiului. (Va urma.) Poporul aşteaptă Se zice, că răbdarea e cea mai alea­sa dintre virtuţi. Din acest punct de vedere, poporul român e desigur cel mai virtuos, căci aşteaptă de azi pe mâine, rabdă cu o tenacitate fără prihană. Aşteaptă. Aşteaptă să aibă zahăr. I s’a făgăduit acum un an, că măsurile guvernului de „Competinţe liberale*, — iertaţi de cu­vânt — sunt aşa fel, ca populaţia să aibă la anul zahăr. Aşteaptă să aibă tutun. Aşteaptă. Sunt doar în ţară şi fabrici şi întinse câmpuri cultivate cu tutun şi regie a mo­nopolurilor Statului. Aşteaptă să fie şi trenuri. O, trenu­rile, pe care să le înmulţească, să le îmbunătăţească, să Ie conducă cu pri­cepere, dl Tancred Consttmtinescu. Trenuri de persoane şi trenuri de marfă. Dar cine-i silit de năcazuri să umble cu trenurile d-lui Tancred, îşi pri­mj­­duieşte viaţa. In fiecare zi, sunt cel puţin o deraiere, o ciocnire şi o slă­bire de pod, ca să fie necesară o trans­­bordare. Cât despre trenurile de marfă, sunt de mult desfiinţate, ca inutile pen­tru transportul mărfurilor, cetăţenilor, cari n’au mijloacele de a-şi asigura prin cei cu trecere, „precăderile“. Aşteaptă cărţi şi ziare. Dar hârtie lipseşte, iar ziarele cum pot apărea, nu ajung la destinaţie, fiindcă poporul trebuie sa aştepte şi poştă cum se cade. Aşteaptă. Aşteaptă o administraţie cinstită, o împărţire dreaptă a pământului, aşteaptă să nu mai fie speculat, aşteaptă ca aleşii lui sâ-i facă legi. Aşteaptă. E doar deprins să aştepte. Şi nu ştie altceva, decât să aştepte. Aşteaptă cuvântul M. S. Regelui, pe care l-au înăbuşit sfetnicii ieşiţi din noaptea urnelor furate. Aşteaptă să i se limpezească zarea şi munca să-i fie deplin liberă şi asi­gurată. Dar în lunga asta aşteptare î se da o Constituţie sugrumătoare, făcută de sugrumătorii alegerilor. I se dă spec­tacolul ruşinos, ca ginerii dezertori, ai celui ce-a dat ordine de furtul urne­lor să lovească pe aleşii poporului. I se dă pilda dreptăţii, că cei cari bat, înjure, fură, dezertează, sunt paşi­­ în onoruri şi nu numai la adăpost de orice sancţiune, dar la locuri de co­mandă şi îndrumare, pângărind şî pres­tigiul autorităţii şi respectul faţă de merit. Aşteaptă. Aşteaptă despăgubirile, cari se cuvin şi i s’au făgăduit. Iar acum când i s’a împlinit sorocul făgăduielilor, i se spune să aştepte iară. Şi aşteaptă. Funcţionarii aşteaptă să li se dea putinţa de a trăi omeneşte. „Compe­tenţele­ liberale au făgăduit doară, că funcţionarii trebuie îngrijiţi şi dezidera­tele lor numai­decât satisfăcute. Iar dacă nu li se dă nimic, ei aşteaptă. Că n’o să ţină regimul hoţilor de urne un veac. Armata aşteaptă, că doar sgârcenia pentru cele trebuincioase şi risipa pen­tru inutilităţi trebuie să ia sfârşit. Aşteaptă poporul resemnat, ştiind că vitregia unui guvern de sbiri hrăpăreţi trebuie să dispară sub năvala bunului simţ. Noi spunem poporului, că aşteptarea aceasta chinuită se va curma. Zorii bunei orândueli se arată. Cu cât nelegiuirile dezertorilor şi bandiţi­lor electorali sunt mai brutale, cu atât prăbuşirea lor e mai aproape. Dacă familia Brătianu îşi dă aere, că­tre protecţia M. S. Regelui, protec­ţia aceasta nu poate dăinui împotriva intereselor poporului. Şi dacă poporul a arătat în nenumărate rânduri, că-i scârbit de liberali, e fără doar şi poate, că M. S. Regele va trebui să înţeleagă voia poporului. B. C. Aşteaptă. . Mulţumită. Părintete loan Maximilian, preot în Stupini, a donat pentru fondul „Mesei studenţilor V. Oniţiu* 500 iei, în amintirea neuitatului său frate Iosif. Păr. loan Maximilian e cunoscut în Braşov, nu numai după numele fami­liei, ci şi ca fost administrator al parohiei Braşov-vechiu, pe care o păs­torise peste 2 ani de zile, înaintea fratelui său reposat, câştigându-şi iubi­rea şi încrederea a parohienilor săi şi stima intelectualilor români din Braşov. Ii exprimă donatorului generos adânc simţită mulţămită: Direcţiunea Liceului mAr­e guna“. Nr. 91—1811 Uimiri. S-a distrus totul... Nu mai există respect de legi, nici de liber­tate personală. Nu se mai respectă sfin­ţenia proprietăţii. A mărit dreptatea şi la locul ei s’a cocoţat minciuna şi arbitrajul înregistrăm numai câteva cazuri re­cente. La Oradea-mare prefectul judeţului Iulian Peter, şterge cu o simpla trăsă­tură de burete, unul din cele mai vitale drepturi garantat de libertatea presei, încă în vigoare, dreptul de a informa publicul despre cele ce se petrec. Zia­rele din Oradea-mare au mai au voie să publice telegramele corespondenţilor lor din Bucureşti, plătite cu bani scumpi, ca publicul din Oradea-mare sa nu ştie ce se petrece in Capitala ţării In schimb, ziarele sunt silite să publice buletinele, prefecture!, în caii se spune că la Bu­cureşti e linişte şi lumea e fericită. Ce concepţie idioată! Când toată lu­mea simte şi află din ziarele streine, ce se petrece aevea îa Capitala ţârii, tu, biet gazetar din Oradea-mare, să spui tocmai contrarul, sâ minţi..., ca şi când ca minciuna s’ar putea acoperi realitatea crudă şi tristă! Alt caz! In Ţara Oltului, dată spre exploatare şi batjocorire a prefectului Radovici, acesta aduaă ,cu ameninţări şi linguşiri iscălituri de la intelectuali, trimiţând sub semnătura lor în numele poporului tele­grame Regelui şi d-lui Ionel Brătianu, că Oltenii noştri mor de dorul votării cât mai grabnice a Constituţiei liberale. Cine iscăleşte­­ şi mosifa de vânzare se găseşte încă — capătă un bon de zahăr. Cine nu — poate duce dorul za­hărului la Ţara Oltului. Un fals mai ru­şinos şi o speculă mai murdară, ca a­­ceasta, cu greu se poate închipui! Ait caz ! La Bucureşti au fost arestaţi cu pri­lejul manifestaţiilor de Duminecă şi Luni numeroşi cetăţeni, după ce mai înainte au fost trataţi cu patul paştilor. Pentru ce? Fiindcă au cutezat să mani­feste în contra Constituţiei liberale. Duşi la cazarma jandarmilor, au fost bătuţi şi maltrataţi în mod îngrozitor. In loc de libertate individuală, garantată prin lege, s’a înstăpânit domnia pumnu­lui. Până când?! Un ultim caz! Alaităeri seara pe la ora 11 s’au adus, la ordina! d-lui general Davidoglu, în faţa Clubului democrat din Calea Vic­toriei, unde erau întruniţi mai mulţi frun­taşi şi partizani ai Opoziţiei unite, două pompe automobile, cari la un semn dat au început să verse puhoaie de apă asupra localului clubului Apa a curs a­­proape 1­-2 oră, spărgând geamurile, inundând şi deteriorând par­hetele. In sala cea mare a clubului apa trecea de glesne. Straşnicul general,"care desigur va fi decorat, nu şi-a dat seamă ca prim­a astfel de procedură se distruge sfinţenia proprietăţii şi încă una — prestigiul ar­matei. . Unde mergem?! Societatea de lectură ,1. Popazu“ de la liceul „A. Şaguna* ţine şedinţa publică în aula liceului Duminecă, în 25 Martie, ora 5. Progamul se va pu­blica ulterior. M. S. Regina a părăsit alaltăieri Ca­pitala, plecând la Belgrad. Guvernul renu­nţă la naţionalizarea subsolului Guvernul a cedat în chestiunea naţionalizării subsolului. Discuţiunea pe articole a proiectului de Constituţie a ajuns ori la Senat la paragraful proprietăţii, înainte de a se da citire art. 18 devenit 17, d-l Alex. Constantinescu a luat cuvântul şi în numele guvernului a cerut Senatului să­ lase în suspensie întreg para-,­graful referitor la proprietate, adică articolele 17-20, între care întră şi articolul 20, devenit 1q, care se referă la subsol. D. Alex. Constantinescu cerând amânarea discuţiunei asupra acestei chestiuni a adăugat că guvernul împreună cu comitetul delegaţilor va cerceta din nou chestiunea aceasta spre a o vedea dacă nu este cazul să se dea o nouă redactare textului constituţional. Senatul a primit cu aplauze propunerea d-lui Al. Constantinescu. Doi soldaţi francezi — ucîşi. ESSEN. (Rador). — La gară s’au găsit^doi soldaţi ucişi. Din cauza aceasta Francezii au deţinut pe preşedintele tribunalului din localitate şi pe mai mula di­rectori de bancă. *

Next