Gazeta Transilvaniei, 1923 (Anul 86, nr. 1-157)

1923-11-25 / nr. 148

I ANUL al LXXXVI-lea n-1 148 Braşov,, Duminecă 25 Noemvrie 1923 NUMĂRUL 2 Lei n!m ns v^oJm­im­, SJ„llao •^ ^toosy » # VJm»r ^ nonoriqtu m^!l m sert i Redacţia şi Administraţia PIAŢA LIBERTATEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual 360 lei Pentru streinState 800 lei Anunţuri, reclame, după tarif fondată la 1838 de George Bariţiu Apare în fie­care zi de lucru *9!î Fără o presă naţională cinstită şi demo*­cratică, un popor nu’ va da niciodată măsura însuşirilor lui culturale şi politice. E ca şi cum ar grăi prin gura streinului. Lupta noastră In faţa dorinţei generale, unanim exprimată, fie prin articule de ziar, de prin apelurile intelectuali­lor ardeleni, sau prin acela al unor distinşi publi­cişti şi protectori universitari din întreaga ţară dar mai ales ceea­ ce este hotărâtor pentm noi — la chemarea mişcătoare, aproape desnâdăjdnită a scrisorilor pornite din mulţimea satelor noastre, cari iti cer orientarea prîn cuvântul­­ om­ului — GAZETA TRANSILVANIEI reapare, cu mari jertfe. Ea reprezintă o necesitate naţionala. * % îfc Mai mult ca ori­când, la noi, se simte nevoia ziarelor |fc naţionale, cari apărând sin­cer interesele superioare ale neamului, în acelaş timp să slujească cu dragoste, cu tărie şi seriozitate interesele speciale ale Ardealului. Poporul românesc se află astăzi, nu numai înaintea problemelor însemnate ce i se impun de dincolo de gra­niţele ţărei, dar are de re­zolvat atâtea în interior. — Tocmai fiind­că este în epoca de desvoltare cea mai critică, când greşelile au urmări grave, hotărîtor de grave,­­ după cum munca pricepută * şi solidară a întregului neam poate da însutite roade stră­lucite — el poate merge numai pe un singur drum: cultură, ştiinţă, politică şi economie naţională. Cosmopolitismul culturei bucureştene de astăzi — cul­tură de o mare valoare, o recunoaştem — nu trebue să fie imitat de massele largi ale poporului şi mai ales în Ardeal. Ceea­ ce tre­buie să luăm de-acolo sânt numai isvoarele culturei ro­mâneşti din instituţiile de cultură, din literatura na­lt­ţională adevărată. Şi să le­­ adăogăm — cultura sufle­tului ardelean. Cultură naţională, econo­mie naţională, politică na­ţională — iată credeul zia­rului nostru. Nu înţelegem prin aceasta intoleranţă faţă de cultura şi viaţa economică a altor popoare şi, în special, faţă de minorităţile naţionale din statul român. Nu vrem să oprim progresele cultu­rale şi materiale ale mino­rităţilor, fiind­că ţara noastră trebuie să fie o patrie feri­­citoare pentru ori­care dintre cetăţenii ei loiali. — înţe­legem, însă, să înlăturăm tot ceea­ ce nu lasă popo­rului nostru căi libere de progres către desvoltarea sa normală, prin afirmarea ca­racterului naţional integral al statului român. ❖ * * Am pus chestiunea ast­fel, în mod sincer, fiind­că vrem să insistăm asupra po­liticei ce facem, cu scopuri mărturisite, politică de re­alităţi nu de visuri înşelă­toare, pe care o pretindem şi de la concetăţenii noştri saşi şi unguri. Nu putem, deci, admite politica de oportunism a par­tidelor cari se târguesc cu mi­norităţile naţionale pe as­cuns, pe spatele poporului , pentru asigurarea vre­unui interes electoral, ca pe urmă să se erijeze tot ele în protectoarele intere­selor naţionale. Admitem o singură po­litică de înţelegere cu mi­norităţile: aceea care nu exclude prioritatea intere­selor naţionale româneşti, ci face împăcarea acestor interese cu cele streine, în scopul desvoltărei paşnice a vieţei cetăţeneşt­i comune. In special, vrem să stă­ruim asupra ţelurilor noastre în politica economică. Co­­merciu liber, în ţară de li­bertăţi publice. Acest prin­cipiu cere din parte-ne da­toria de a sprijini în de­osebi instituţiile româneşti. E una din marile datorii­­ale unui ziar naţional român. In legătură cu ea, avem încă o alta: să combatem, cu ultima energie, institu­­ţiunile cari urmăresc aca­pararea bunurilor publice, slujind unul sau altul dintre partidele politice — fără nuanţă de naţionalitate — considerând tot atât de pri­mejdioase acest fel de insti­tuţii, fie că sânt streine sau nu. Nu vom lipsi, însă a în­curaja activitatea, bine în­drumată şi folositoare ţărei, chiar a unei instituţii eco­nomice streine. Deci, nu xenofobie ori sectarism politic şi eco­nomic, ci control şi grijă per­manentă de interesele ro­mâneşti. * Vom fi un organ naţional de luptă, cu programul Par­tidului Naţional român. Este o datorie de onoare a poporului român din Ar­deal şi Banat înfăptuirea a­­celui program, care a pre­­cedat la unire, în 1918, fiind un angajament sfint luat şi faţă de streinătate. Sântem un organ de luptă, respectuos faţă de convin­gerile cinstit mărturisite, dar necruţător pentru­­măsluito­rii conştiinţei naţionale şi falsificatorii, ca şi otrăvitorii opiniei publice ! Lupta ce ducem mai are­­ ca ţel apărarea Ardealu­­­­lui. Dacă pricepem egala în­dreptăţire a ori­cărui cetă­­ţean, din ori­ce regiune, la drepturi şi datorii , sân­tem convinşi că nu facem o sfântă datorie faţă de tre­cutul istoric al Ardealului, ca să apărăm mai de-aproape interesele speciale ale băş­tinaşilor. Este aceasta un regionalism sănătos, urmă­rind o Românie Mare şi pu­ternică prin înstărirea şi fe­ricirea provinciilor cari o compun. Lupta noastră porneşte deci din iubirea curată a Patriei şi a neamului româ­nesc, iubire hrănită de sen­timentul respectului pentru adevăr, dreptate şi legalitate — ceea­ ce este democraţie naţională adevărată. Tactica noastră Programul unirei de la 1918, cuprinde principiile călăuzitoare astăzi ale Par­tidului naţional român. Nu ne vom mărgini, însă, a urma întocmai tacticei Partidului naţional român ci vom deschide coloanele ziarului ori­cărei discuţii principiale de interes ge­neral, chiar adversare, a­­tunci când sânt profesii de credință iar nu jocuri de meschină politică oportu­nistă. Istiibiri loturilor de casă Cetind lista celor propuşi pen­tru a fi împroprietăriţi, cu loturi de rasă, te întrebi nedumerit ce pr­ocipiu a putut călăuzi pe mem­­brii comisiunei, la aplcarea unei legi, menită să repare ceva din nedreptatea trecutului. Regulamentul de aplicare apă­rut în «Monitorul Ofic­ai“ din 13 Dei. 1922, evident ara n-a fost respectat. Aici ■ se spune, bunăoară, ca militari vor lua 1/10 din locurile disponible, iar In tabloul comisiei de împro­prietărire ei formează o treime din numărul celor propus. Tot in menționatul reguament, se «fibilește următoarea, ordine ce prefer­aţă pentru direritele cale­­g ui de îndreptăţiţi: ) invalizii din război 2) văduvele cu orfani din război 3) funcţionari şi mi­litari 4) demobilizaţi. Totuş lo­curi din cele mai bune s-au dat unor oameni, cari nu posedă alte tit­uri de drept decât că au fost mobil­­aţi la partea sedentară in timpul războiului. Se crede că, nerespectând fil­iera legi, comisionea totuş va fi adoptat alte principii, menite să facă, într'o formă sau alta, operă de dreptate socială, in urma urmelor, intenţia legii —­a face proprietari şi pe prole­­tarii dela oraşe, legându-i sufle­tele de pământul acestei ţări — sa poate realiza şi printr’o mai liberă interpretare a normelor de procedare. Comisiunea, în caşul acesta, s’ar f abătut poate dela prescripţiile regulamentului, dar opera sa’ avea totuşi baza solidă a unui princip­u. Comisiunea putea să aibă pre­ferinţă pentru locuitorii băştinaşi ai oraşulu. Preferinţă discuta­bilă poate ca justeţă, dar care ar fi ajutat pe mulţi săraci. Pa braşovenii baştnaşi însă, dacă vrei să-l găseşti pe tablou, tre­buie să-i cauţi la câţiva km. afară din oraş. Comisiunea putea să aibă în vedere — şi atunci ar fi fost pe calea cea mai bună — inte­resul insst­­aţiilor publice. Militarii împroprietăriţi­­lângă casarioă, profesorii lângă liceu, funcţiona­rii lângă instituţia pe care o ser­vesc. Profesorii liceului „Şagu­­na“ sunt insă la 5 km de şcoală, iar terenul dinaintea lor ocupat de alţii. Comisiunea de împroprietărire n’a avut nici un principiu. Se poate ca unii din membri vor fi intenţionat, la început, să asi culte de glasul conştiinţei celei bune, dar au fost curând dezar­­maţi. Timp de trei săptămân­­cât au durat lucrările de împro­prietărire. Inspectorii administrai­­ivi şi alţi funcţionari superior de prin ministere au făcut pre­siuni, iar cei interesaţi au aler­gat după intervenţii, au cerut, au ameninţat... Şi nici unul din a­­ceşti domni nu-şi reclama drep­tul în virtutea vre­unui principiu, ci pur şi simplu cerea să i­ se facă hatâr, sau tşi atribuia me­rite imaginare, cu o lipsă de pu­doare, caracteristică societăţilor profund imorale. Dintr’o lege bună a ieşit, prin­­­­tr’o aplicare­ urâtă, un avorton moral. Zicem avorton, fiindcă nu ne putem închipui ca aun a­­vocat să­­rămână proprietar pe un lot din cele mai bune, numai pentru că a numit un deputat, ca să fie împroprietăriţi oamenii cari au vile la Predeal şi Co­­vesna, apoi domnii cari au fost în trecere prin Braşov sau se vor muta poate aici, să fie pre­feraţi celor cari servesc ţara, cu suferinţe de martiri, împroprietărirea de la Braşov este una din panamalele regi­mului; ea trebuie să se revizu­iască deodată cu celelalte. Şi sperăm că, în curând, îi va veni rândul. Remuşcare... Un ziar aducea zilele trecute informaţa, că la Iaşi s’a sinu­cis un individ, care fusese ares* tat pe motiv că furase un puî de găină. Nenorocitul re mai putând suporta situaţia, ca pen­tru un pui — aşadară 20—30 Lei — să fie a.»,stat, s-a hotă­rât sâ*şî pună capăt vieţii. Avem azi atâtea exemplare de îmbogăţiţi,cari se jefuesc şi se res­­faţă în averi câştigate la fel. Sin­gura deosebire este, că aceştia au furat milioane în joc de un pui, ca nenorocitul de la Iaşi. Dacă remuşcarea l-a făcut pe acesta din urmă să-şi curme zi­lele,­ce soartă ar merita jefui­torii de milioane, admiţând şî la aceştia sentimentele cari pe ace! nenorocit l-au împins la pa­­sul fatal ? !... “ O pildă, care ar putea fi ur­mată de cei­ ce au dovedit atâta curaj în jefa­rea de milioane !... Dinasticistul nostril Poporul român din Ardeal este profund dinastic. „împă­ratul* a re­prezentat pentru el totdeauna ultima salvare ’din jugul suferinţelor lui seculare. ţţ&Dar „împăratul" dela Viena nu l’a înțeles şi l’a trădat. In secolul al 18-lea —­ după re­volta Moldor lui Hono, Cloşca şi Crişan — ca şi la 1848, după revolta neamului românesc condus la lupta de des­robire de Avram Iancu. Două momente mari in cari încrederea în „împăratul" s’m zdruncinat în poporul românesc de dincoace de Carpafi. Astăzi, naţiunea română este liberă. împăratul este la Bucu­rești. — Acela pe care el l’a visat, l’a văzut totdeauna în ce­lălalt împărat dela Viena. In anii 1918—1919, poporul nu dorea de cât vadă săr­bătorească. Vizita Suveranilor în Ardeal, în vremea Consiliului Dirigent, a fost o sărbătoare triumfală. Poporul și-a văzut cu ochii al doilea vis mare. Dar, câte s’au schimbat de-a­­tunci. De câţi-va ani, poporul nostru iarăşi simte greutatea zi­­lelor negre. Cu atât mai mult cu cât nu se aştepta la ele. Su­ferinţele lui de astăzi, pe urma unor guvernări rele, sânt mai

Next