Gazeta Transilvaniei, 1923 (Anul 86, nr. 1-157)
1923-11-25 / nr. 148
I ANUL al LXXXVI-lea n-1 148 Braşov,, Duminecă 25 Noemvrie 1923 NUMĂRUL 2 Lei n!m ns v^oJmim, SJ„llao •^ ^toosy » # VJm»r ^ nonoriqtu m^!l m sert i Redacţia şi Administraţia PIAŢA LIBERTATEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual 360 lei Pentru streinState 800 lei Anunţuri, reclame, după tarif fondată la 1838 de George Bariţiu Apare în fiecare zi de lucru *9!î Fără o presă naţională cinstită şi demo*cratică, un popor nu’ va da niciodată măsura însuşirilor lui culturale şi politice. E ca şi cum ar grăi prin gura streinului. Lupta noastră In faţa dorinţei generale, unanim exprimată, fie prin articule de ziar, de prin apelurile intelectualilor ardeleni, sau prin acela al unor distinşi publicişti şi protectori universitari din întreaga ţară dar mai ales ceea ce este hotărâtor pentm noi — la chemarea mişcătoare, aproape desnâdăjdnită a scrisorilor pornite din mulţimea satelor noastre, cari iti cer orientarea prîn cuvântul omului — GAZETA TRANSILVANIEI reapare, cu mari jertfe. Ea reprezintă o necesitate naţionala. * % îfc Mai mult ca oricând, la noi, se simte nevoia ziarelor |fc naţionale, cari apărând sincer interesele superioare ale neamului, în acelaş timp să slujească cu dragoste, cu tărie şi seriozitate interesele speciale ale Ardealului. Poporul românesc se află astăzi, nu numai înaintea problemelor însemnate ce i se impun de dincolo de graniţele ţărei, dar are de rezolvat atâtea în interior. — Tocmai fiindcă este în epoca de desvoltare cea mai critică, când greşelile au urmări grave, hotărîtor de grave, după cum munca pricepută * şi solidară a întregului neam poate da însutite roade strălucite — el poate merge numai pe un singur drum: cultură, ştiinţă, politică şi economie naţională. Cosmopolitismul culturei bucureştene de astăzi — cultură de o mare valoare, o recunoaştem — nu trebue să fie imitat de massele largi ale poporului şi mai ales în Ardeal. Ceea ce trebuie să luăm de-acolo sânt numai isvoarele culturei româneşti din instituţiile de cultură, din literatura naltţională adevărată. Şi să le adăogăm — cultura sufletului ardelean. Cultură naţională, economie naţională, politică naţională — iată credeul ziarului nostru. Nu înţelegem prin aceasta intoleranţă faţă de cultura şi viaţa economică a altor popoare şi, în special, faţă de minorităţile naţionale din statul român. Nu vrem să oprim progresele culturale şi materiale ale minorităţilor, fiindcă ţara noastră trebuie să fie o patrie fericitoare pentru oricare dintre cetăţenii ei loiali. — înţelegem, însă, să înlăturăm tot ceea ce nu lasă poporului nostru căi libere de progres către desvoltarea sa normală, prin afirmarea caracterului naţional integral al statului român. ❖ * * Am pus chestiunea astfel, în mod sincer, fiindcă vrem să insistăm asupra politicei ce facem, cu scopuri mărturisite, politică de realităţi nu de visuri înşelătoare, pe care o pretindem şi de la concetăţenii noştri saşi şi unguri. Nu putem, deci, admite politica de oportunism a partidelor cari se târguesc cu minorităţile naţionale pe ascuns, pe spatele poporului , pentru asigurarea vreunui interes electoral, ca pe urmă să se erijeze tot ele în protectoarele intereselor naţionale. Admitem o singură politică de înţelegere cu minorităţile: aceea care nu exclude prioritatea intereselor naţionale româneşti, ci face împăcarea acestor interese cu cele streine, în scopul desvoltărei paşnice a vieţei cetăţeneşti comune. In special, vrem să stăruim asupra ţelurilor noastre în politica economică. Comerciu liber, în ţară de libertăţi publice. Acest principiu cere din parte-ne datoria de a sprijini în deosebi instituţiile româneşti. E una din marile datoriiale unui ziar naţional român. In legătură cu ea, avem încă o alta: să combatem, cu ultima energie, instituţiunile cari urmăresc acapararea bunurilor publice, slujind unul sau altul dintre partidele politice — fără nuanţă de naţionalitate — considerând tot atât de primejdioase acest fel de instituţii, fie că sânt streine sau nu. Nu vom lipsi, însă a încuraja activitatea, bine îndrumată şi folositoare ţărei, chiar a unei instituţii economice streine. Deci, nu xenofobie ori sectarism politic şi economic, ci control şi grijă permanentă de interesele româneşti. * Vom fi un organ naţional de luptă, cu programul Partidului Naţional român. Este o datorie de onoare a poporului român din Ardeal şi Banat înfăptuirea acelui program, care a precedat la unire, în 1918, fiind un angajament sfint luat şi faţă de streinătate. Sântem un organ de luptă, respectuos faţă de convingerile cinstit mărturisite, dar necruţător pentrumăsluitorii conştiinţei naţionale şi falsificatorii, ca şi otrăvitorii opiniei publice ! Lupta ce ducem mai are ca ţel apărarea Ardealului. Dacă pricepem egala îndreptăţire a oricărui cetăţean, din orice regiune, la drepturi şi datorii , sântem convinşi că nu facem o sfântă datorie faţă de trecutul istoric al Ardealului, ca să apărăm mai de-aproape interesele speciale ale băştinaşilor. Este aceasta un regionalism sănătos, urmărind o Românie Mare şi puternică prin înstărirea şi fericirea provinciilor cari o compun. Lupta noastră porneşte deci din iubirea curată a Patriei şi a neamului românesc, iubire hrănită de sentimentul respectului pentru adevăr, dreptate şi legalitate — ceea ce este democraţie naţională adevărată. Tactica noastră Programul unirei de la 1918, cuprinde principiile călăuzitoare astăzi ale Partidului naţional român. Nu ne vom mărgini, însă, a urma întocmai tacticei Partidului naţional român ci vom deschide coloanele ziarului oricărei discuţii principiale de interes general, chiar adversare, atunci când sânt profesii de credință iar nu jocuri de meschină politică oportunistă. Istiibiri loturilor de casă Cetind lista celor propuşi pentru a fi împroprietăriţi, cu loturi de rasă, te întrebi nedumerit ce procipiu a putut călăuzi pe membrii comisiunei, la aplcarea unei legi, menită să repare ceva din nedreptatea trecutului. Regulamentul de aplicare apărut în «Monitorul Oficai“ din 13 Dei. 1922, evident ara n-a fost respectat. Aici ■ se spune, bunăoară, ca militari vor lua 1/10 din locurile disponible, iar In tabloul comisiei de împroprietărire ei formează o treime din numărul celor propus. Tot in menționatul reguament, se «fibilește următoarea, ordine ce preferaţă pentru direritele caleg ui de îndreptăţiţi: ) invalizii din război 2) văduvele cu orfani din război 3) funcţionari şi militari 4) demobilizaţi. Totuş locuri din cele mai bune s-au dat unor oameni, cari nu posedă alte tituri de drept decât că au fost mobilaţi la partea sedentară in timpul războiului. Se crede că, nerespectând filiera legi, comisionea totuş va fi adoptat alte principii, menite să facă, într'o formă sau alta, operă de dreptate socială, in urma urmelor, intenţia legii —a face proprietari şi pe proletarii dela oraşe, legându-i sufletele de pământul acestei ţări — sa poate realiza şi printr’o mai liberă interpretare a normelor de procedare. Comisiunea, în caşul acesta, s’ar f abătut poate dela prescripţiile regulamentului, dar opera sa’ avea totuşi baza solidă a unui principu. Comisiunea putea să aibă preferinţă pentru locuitorii băştinaşi ai oraşulu. Preferinţă discutabilă poate ca justeţă, dar care ar fi ajutat pe mulţi săraci. Pa braşovenii baştnaşi însă, dacă vrei să-l găseşti pe tablou, trebuie să-i cauţi la câţiva km. afară din oraş. Comisiunea putea să aibă în vedere — şi atunci ar fi fost pe calea cea mai bună — interesul insstaţiilor publice. Militarii împroprietăriţilângă casarioă, profesorii lângă liceu, funcţionarii lângă instituţia pe care o servesc. Profesorii liceului „Şaguna“ sunt insă la 5 km de şcoală, iar terenul dinaintea lor ocupat de alţii. Comisiunea de împroprietărire n’a avut nici un principiu. Se poate ca unii din membri vor fi intenţionat, la început, să asi culte de glasul conştiinţei celei bune, dar au fost curând dezarmaţi. Timp de trei săptămâncât au durat lucrările de împroprietărire. Inspectorii administraiivi şi alţi funcţionari superior de prin ministere au făcut presiuni, iar cei interesaţi au alergat după intervenţii, au cerut, au ameninţat... Şi nici unul din aceşti domni nu-şi reclama dreptul în virtutea vreunui principiu, ci pur şi simplu cerea să i se facă hatâr, sau tşi atribuia merite imaginare, cu o lipsă de pudoare, caracteristică societăţilor profund imorale. Dintr’o lege bună a ieşit, printr’o aplicare urâtă, un avorton moral. Zicem avorton, fiindcă nu ne putem închipui ca aun avocat sărămână proprietar pe un lot din cele mai bune, numai pentru că a numit un deputat, ca să fie împroprietăriţi oamenii cari au vile la Predeal şi Covesna, apoi domnii cari au fost în trecere prin Braşov sau se vor muta poate aici, să fie preferaţi celor cari servesc ţara, cu suferinţe de martiri, împroprietărirea de la Braşov este una din panamalele regimului; ea trebuie să se revizuiască deodată cu celelalte. Şi sperăm că, în curând, îi va veni rândul. Remuşcare... Un ziar aducea zilele trecute informaţa, că la Iaşi s’a sinucis un individ, care fusese ares* tat pe motiv că furase un puî de găină. Nenorocitul re mai putând suporta situaţia, ca pentru un pui — aşadară 20—30 Lei — să fie a.»,stat, s-a hotărât sâ*şî pună capăt vieţii. Avem azi atâtea exemplare de îmbogăţiţi,cari se jefuesc şi se resfaţă în averi câştigate la fel. Singura deosebire este, că aceştia au furat milioane în joc de un pui, ca nenorocitul de la Iaşi. Dacă remuşcarea l-a făcut pe acesta din urmă să-şi curme zilele,ce soartă ar merita jefuitorii de milioane, admiţând şî la aceştia sentimentele cari pe ace! nenorocit l-au împins la pasul fatal ? !... “ O pildă, care ar putea fi urmată de cei ce au dovedit atâta curaj în jefarea de milioane !... Dinasticistul nostril Poporul român din Ardeal este profund dinastic. „împăratul* a reprezentat pentru el totdeauna ultima salvare ’din jugul suferinţelor lui seculare. ţţ&Dar „împăratul" dela Viena nu l’a înțeles şi l’a trădat. In secolul al 18-lea — după revolta Moldor lui Hono, Cloşca şi Crişan — ca şi la 1848, după revolta neamului românesc condus la lupta de desrobire de Avram Iancu. Două momente mari in cari încrederea în „împăratul" s’m zdruncinat în poporul românesc de dincoace de Carpafi. Astăzi, naţiunea română este liberă. împăratul este la București. — Acela pe care el l’a visat, l’a văzut totdeauna în celălalt împărat dela Viena. In anii 1918—1919, poporul nu dorea de cât vadă sărbătorească. Vizita Suveranilor în Ardeal, în vremea Consiliului Dirigent, a fost o sărbătoare triumfală. Poporul și-a văzut cu ochii al doilea vis mare. Dar, câte s’au schimbat de-atunci. De câţi-va ani, poporul nostru iarăşi simte greutatea zilelor negre. Cu atât mai mult cu cât nu se aştepta la ele. Suferinţele lui de astăzi, pe urma unor guvernări rele, sânt mai