Gazeta Transilvaniei, 1932 (Anul 95, nr. 1-102)
1932-01-01 / nr. 1
Gafins 2. m FOIŢA. CASTELUL de Iolla Negulescu* In fundul şesului, deasupra măgurii, ce străjuieşte satul de cătră Miază-Noapte, se ridică ameninţitor, încremenit în tăcerea morţii. Castelul, împreunaurt, ca un morirâat pustiu dintr-un cimitir de ciumaţi, de zidurile Inegrite ale uneicetăţi derăpăneţe. Cine şi cu ce roit l-o fi clădit acolo în vârful stâlcii sterape, ca un cuib de vulturi prăjdalnici ? — Moşule, spune ne şi nouă povestea .Castelului"... — Se vede ci altă treabă n-aveţi, decât si veniţi să-voi stirniţi amintirile... Ce v-aşi putea spune ’n privinţa asta? Nu aveţi cărţi ? Cetiţi In ele. §&— Cărţile nu nerostesc, de* cât numai ceea ce ştiu alcătui* torii lor. Şi ei ştiu doar ce pot prinde, de Ici de aolo, de pe la unii şi alţii.— Eu de unde să ştiu mai mult ? Spun şi eu ce-am putut prinde din poveştile ălor bătrfnii ei mei. In vremurile de mai de mult nu era carte. S-a* duna lumea ’n şezătoi Femeile sfârâiau fusul, flăcăii ’ngânau din caval şi câte-un moşneag sau babă uitată de moarte po* vesteau din ale petrecute.» Cici înainte vreme lumea noastră trăia slobodă, adunată prin sate, care*şi cu neemu lui, Triiau cu toţii de buni fraţi. Pe durea, apele, fâneţile şi păşunile erau deavanita pentru toţi* Haldele din şesul satului erau trase la aorţi, după greutatea casei fie* căruia, însă toată holda era lucrată, adunată şi ’ngrijit întro leită de cel de-o casă... Aşa trăiau bătrânii bătrânilor noştri. Stăpân nd de Ireţl avutul obştesc al sdovii, «pot si dânşii troleu intr-o atre bunăn ’nţele* gere, că nu. «e pomenea ceartă sau gâlcevă ’ntre ei. S toţi se îndrumau dupft «latul betâ.ni or, «are ’otocm'*, hotăra si chibzuia toate, spre buna orândă a totalul in sat... Dar, precum prin faţa soarelui sub ceţure, ce-l intunici lumina aşijderea peste tihna strămoşilor noştri se*a* bătu nourul unor lăcuste flămânde, . Oamenii satelor noastre deprinşi cu treburile aşezate de păstori şi pugin blajini, nu bâauiau să se pr*gdtea-«ci a întrunta cu arme lupii flămânzi, cei năvăliră... Fură prădaţi, uimiciţi, înfrânţi... Ş trecură rânduri, rânduri peste capetele oamenilor noştri, din atare seminţii venetice de prădători nesăţioşi, idomt cu rândurile potopurilor de grindină, ce nimicesc în câteva cupe truda omului, cu greu şi anevoe agonisită vreme de luni de zile.» Dar grindina trece şi rămâne omul râsuflând cu inima strânsă pe ogorul lui nimicit... Haitele prădalnice se pripâşiau prin locurile dosnice din apropierea satelor. Din ascunzişul lor ameninţa clipele toate ale vieţii sătenilor... Aceştia nu mai erau chezăşuiţi nici pe avutul, nici pe Iihae, nici pe cinstea casei lor, . Ajungâadu-ie cuţitul la 03, primiră mai bucuros, sfl se ’avoiascâ cu vătafii unor atare halte de prădători, efi le dea anual, lunar sau poate sSpti* mâ ta», atâta şi atâta din agoniseala satului. In schimb, asupritorii se juruiau să apere satul de încălcarea unor altor prădători, ce boteau odinioară drumurile, cu nişte hlitcuri de moi flămânzi, in toiul temei grele. De-acum, sătenii noştri trăiau la adăpost de alţi şerpi sugători, însă erau supţi necruţător de bălaurii, ce fură siliţi sâ şi-i împleticească de după gât Şi iată cum se-adevereşte basmul cu zmeii, cari-şi clădiseră 'a mijlocul pădurii un palat ferecct Şi din palatul acesta sburau asupra satelor dimprejur şi lumea, ca să scape de urgia lor, le scotea la marginea „satului: vite, bucate, femei, copii şi fete» Zmet.Şi luau prada, se trăgeau în ascunzătoarea tor, lăsând în tihnă pe săteni, iarăşi sâlăva vreme... Nu-i mai pufin adevărat, că se mai ivia câte-un Voinla înflorit, care se punea proptă cu zmeii, îi răpunea, ii alunga şi satul mai răsufla cât&va vreme» * Dar Voinicu înflorit trecea sau era de cine ştie cine hript şi satul rămânea iarăşi în prada f zmeilor. Pentrucă zmeii, la nevoe, iute-şi dădeau mâna de-ajutor, care de pe unde erau cuibăriţi şi urgia lor cădea şi ■ mai cu greu asupra satelor... Ei, pricepeţi acuma? — Da pricepem... .Castelul* este cuibarul balaurilor, cea năpăstuit veacuri dearâadul pe strămoşii, moşi şi bunicii non- fetrii... .Castelul* este icoana urmiriţii, asupririi, robiei neamului noatru... .Castelul* inmormantează la el ruşinea omenirei, ce şi-a 'ngăduit viaţa, tăvălindu-şi cinstea şi mândria, suferind * robia... Creştinismul şi cooperaţia de Victor Jinga. Apropierea celor două cuvinte din titlul de mai sus este firească şi semnificativă. In viaţa economică şi socială a omenirii cooperaţiaa adus aceeaşi linişte, rânduială şi frumuseţe pe care creştinismul le-a adus în viaţa ei morală şi spirituală. In acest fapt găsim explicaţia izbânzii şi duratei celor două mari forţe cari domină viaţa social-economică şi moralo-spirituală a umanităţii. Asemănătoare prin cuprins şi năzuinţi, creştinismul şi cooperaţia s’au impus în timpuri cu totul deosebite, întâiul având o existenţă de aproape douăzeci de veacuri, pe când cooperaţia abia a împlinit un veac de fiinţare. Prin creştinism, omenirei i se desvălue adevărul unui singur Dumnezeu, atotputernic, bun şi atoate făcător, i se arată căile drepte ale binelui, ale iubirei între oameni, între toţi oamenii de orice origine şi condiţie ar fi; creştinismul pune în lumină toate elementele cari apropie pe oameni şi puţinele pricini cari îi despart. Chemarea în numele frăţiei şi iubirei creştine răsună cu putere, din piepturile cooperatorilor din : -----,-----,lrticolului al 19-lea, din piepturile acelor umili tovarăşi de luptă şi suferinţă cari dau nevoilor şi năzuinţelor lor cadrul frumos de înfăptuiri al societăţii cooperative. Creştinismul nu s’a impus tumultuos şi silnic ca acele frământări cari au sguduit omenirea dar s au stins repede ci a cucerit încet, pacinic şi sigur conşştiinţi cari i-au rămas pentru totdeauna credincioase Şi creştinismul însă nu răspândit numai dato marei lui valori intrin cuprinsului său boga framseţe şi adevăruri ci şi datorită condiţiunilor exterioare din vremea propagării lui. Păgânismul adusese haos în conştiinţă, înmulţise nedumeririle faţă de problemele mari ale existenţii, materializase până la batjocură imaginile marilor forţe spirituale ale căror sărbătoriri înfăţişau un fast şi un ritual deseori degradator. In asemenea împrejurări se putea propovădui o credinţă nouă şi ea s’a propovăduit. De cine însă ? De Dumnezeu însuşi, coborât între oameni şi de apostolii săi. Creştinismul s’a întins mult şi departe prin glasul marilor săi propovăduitori, fără de cari el ar fi rămas o luminiţă curată însă niciodată un far strălucitor pe întreg globul pământesc. Intre cuprinsul creştinismului şi al cooperaţiei am spus că este o asemănare. Găsim asemănare şi între formele lor de manifestare, de răspândire şi organizare. In prima jumătate a secolului trecut, în ţările în care capitalismul industrial se desvoltase cu paşi grăbiţi şi nesăţios de cuceriri, pătura muncitorească, pentru care nimeni nu purta nici-un interes, ajunsese, mai cur seama in Anglia, într’o mare mizerie. Intre ciocanul industrialismului şi technicianismului triumfător şi nicovala capitalismului hrăpăreţ, sta strivită muncitorimea pentru care nimeni nu avea nici-un cuvânt b ,spus şi nici-o faptă £» Ik realizat. In propr'^ a. i prinţă a găsit omn, . îndreptar şi o ari 3 nouă. Venincă erau de b necesităţile existenţă; 'n .uncitorimea nu răni şi îmbrăca * omeneşte dar şi conştiinţa ei de pătură socială, mândria de om şi de cetăţean erau foarte scăzute. Chemarea la unire a faimoşilor pioneri din Rochdale, la început luată în râs, s’a impus cu tăria caracteristică formulelor simple, generoase şi de aplicaţiune generală. Cooperaţia n’a ieşit din cărţi ori din combinaţiile înalte şi meticuloase ale oamenilor de ştiinţă ci a izvorît din conştiinţa oamenilor umili cari au ridicat-o la înălţimile unui imn de eliberare a muncii, de emancipare socială şi economică a păturilor producătoare. Cooperaţia tinde prin unire, spre o viaţă morală spre o distribuţie echitabilă a veniturilor, spre o răs- plată justă a muncii, spre crearea de averi sociale puse exclusiv în serviciul colectivităţii, spre pacea între oameni, spre mai multă lumină în munţi şi înălţare în suflete, spre o viaţă nouă de progres, de cultură şi de civilizaţie. Creştinismul acţionând pe planul înalt al conştiinţelor, explicând originea, cauzele şi scopul vieţii în funcţie de divinitatea revelată, propovăduind iubirea, pacea şi egalitatea între oameni, s’a ridicat la rangul de îndreptar vecinic al omenirii pe căile adevărului, ale binelui şi ale dreptăţii. Apropierea între creştinism şi cooperaţie este de netăgăduit. Deşi fiecare dă explicare şi orientare fenomenelor cari stau pe un plan deosebit, totuşi ele se întâlnesc pe calea comună a trudei spre marele ideal al perfecţionării sub toate raporturile a fiinţei omeneşti; în drumul spre pacea şi buna învoire între oameni, spre lumina minţii şi a inimei, doar mijloacele întrebuinţate pot fi deosebite, scopul, ţinta e aceeaşi. Cooperaţia se ridică în zilele noastre contra păgânilor capitalismului acaparator şi egoist şi apostolii ei sunt marii cooperatori ai gândirii scrise şi vorbite, micii dar bravii cooperatori ai faptei cooperatiste de fiecare zi. Creştinismul a făcut din Dumnezeu un om, să nu pierdem nicicând din vedere că o cooperaţie integrală poate face prin asemănare, din om un Dumnezeu. GAZEta transilvanie» Halea talarea jiiiii! Bip. Un scurt resumat al conferinţei dlui prim viedic judeţean Dr. Pompiliu Nistor, ţinută la 19 Decemvrie a. c. în sala liceului A. Şaguna. Viaţa unei colectivităţi mari sau mici, începând de la Familie şi isprăvind cu Statul, poate şi trebuie comparată şi privită prin aceiaşi prismă, ca a unei întreprinderi comerciale sau industriale. După cum fiecare din acestea la sfârşitul fiecărui an îşi face un bilanţ, pentru a avea o icoană clară şi reală asupra mersului afacerii, şi colectivitatea, la anumite date, e datoare să facă acest lucru. O lăture a acestui bilanţ este şi miştierea de ifeciaftea, mistrarea natalităţii şi a mortalităţii populaţiei. Promiţând aceste să vedem cum stănil în judeţul Braşov cu vitalitatea poporului românesc în raport cu celelalte neamuri conlocuitoare. Conferenţiarul, după ce face o incursie în geografia judeţului Braşov, ajunge pe baza datelor oficiale, susceptibile de foarte mici modificări, la concluzia, că Românii din jud Braşov au un excedent asupra celorlalte neamuri conlocuitoare prin naşteri şi, cu toată modalitatea mai mare ce-o înregistrează Românii, ei au escedentul cel mai mare în judeţ. Un capitol trist însă îl formează în viaţaRomânilor mortalitatea infantila, provocată îndeosebi de lipsa de îngrijire a copiilor. Pe naţionalităţi mortalitatea infantilă ne arată că cea mai mică mortalitate o au pretutindeni Saşii, ceia ce este şi normal având ei şi cea mai mică natalitate. Totuşi disproporţia este aşa de mare încât chiar la naşteri egale, au mortalitatea mai mică. In comunele ungureşti-româneşti, mortalitatea infantilă este mai mare la unguri ca la Români într cormanele , Anii bav, Satu nou şi este mai favorabilă în satele Săcelelor. In judeţul Braşov am avut în 1129 un procent de 15.5 proc. pentru morfi sub 1 an, adecă din nou născuţi au murit în primul an al vieţii tot al 6-lea copil (1:6). In 1930 aceste cifre sunt: până la 1 an: 15 proc., până la 5 ani 6.8 proc., între 5 şi 20 ani: 4.6 proc. şi în total 26.6 proc. Cu alte cuvinte, din 100 născuţi în cursul unui an au neşansa de a trăi mai puţin de 1 an: 15 copii; între 15 ani 7 copii şi între 5 şi 20 ani 5 copii. Ajung deci pragul bărbăţiei numai 73 de inşi. Cea mai mică modalitate o dau Saşii cu totul 15 proc. morii fată de toți născuții vii până la etatea de 20 ani, din cari numai 6.7 proc. până la 1 an şi 3.7 proc. între 5—20 ani. Urmează cu 28 proc. Românii, din cari 16.5 proc. în primul an al vieţii, 6.9 proc. între 1—5 ani şi 42 proc. între 5—20 ani. La urmă sunt ungurii cu 30.5 proc. dar la ei mortalitatea e mai mare la grupa 1—5 ani cu 7.9 proc. la grupa 5—20 ani cu 6.9 proc. şi mai mică ca a Românilor la grupa 0—1 an, având 16.2 proc. Dintre toţi născuţii vii moare deci în primul an al vieii tot al 6-lea Român şi Ungur şi numai tot al 15-lea Sas. Conferenţiarul a arătat apoi cauzele unimordiale ale ,tei mori *■ ^prtalita},.,.,gia» principale cari sapă la temelia najiei şi lipsa de instituţii de edilitate, de asistenţă medicală şi socială, cari sunt înapoiate în satele mai ales locuite de Români şi Unguri. D-l Dr. Nistor, a cărui expuneri au fost urmărite cu mult interes, termină cu un apel călduros cătră organele administrative și sanitare, ca și cătră opinia publică ca să pretindă pe toate căile ca banii ce se cheltuiesc să se dea mai întâi pentru realizări edilitare și sanitare. Asistent ! St. 1- 1932. r«*1 Bentani, abonaţi cel mai vechili ziar romanesc petiţie flaxeta Transilvaniei