Gazeta Transilvaniei, 1935 (Anul 98, nr. 1-99)

1935-01-01 / nr. 1

Pagina 2 Pentru pace Inca cu patru sute de ani înaîrte de Christos, scriitorul roman, Vegetius, în cărţile sale despre menirea şi organizarea armatei, ne învăţa că „si vis pacem, para bellum*. Pregăteşte-te de război, dacă vreai pace — sună pe româneşte aceste simple, dar adânci, cuvinte ale strămoşilor noştri Romani. @Se va fi simţit şi înainte de Vegetius tâlcul acestei axiome, şi de câte ori nu se va fi pronunţat ea de la Vegetius până şi zilele noastre ? Iar realitatea, în care ne frământăm azi, e în jugul aceluiaşi axiom. Pentru că, nu te poţi impune şi nu poţi inspira respect şi temere dorinţelor şi lăcomiei deaproapelui şi duşmanului tău, dacă acesta nu te vede tare. Şi tare, pe limba armatei însemnează înarmat. Adecă a fi încontinu în stare de a face faţă şi a ţine piept oricărei surprinderi şi eventualităţi. Şi câte nu sunt eventualităţile zilei de azi, când atât duşmănia cât şi prietinia sunt nişte simple ficţiuni, cari în tot momentul îşi pot schimba şi faţa şi numele ? Căutaţi între membrii aceleiaşi familii, uitaţi vă între vecini şi priviri între neamurile pământului; — tristul adevăr de mai sus se strigă singur: „Si vis pacem, para bellum !“ Pentru că învăţătura Celui ce a propoveduit între oameni „pacea şi bunavoirea, cu toată adânca înţelepciune, nu a rămas decât o mască cu care cel creiat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", îşi ascunde crispatiunile ferii, dictate de pornirile inimii. De aici şi sinistrul „concert european".* Alăturea de Societatea Natiunilor, toate ţările cu, sau fără, reprezentanţi în acest for a] Da., cei mai aleşi termini, căutând în acelaşi timp, ca în mod cât mai ocult să-şi întreacă vecinii în născocirea şi sporirea mijloacelor de distrugere. Pentru că vreau pace, ele pregătesc războiul ! E clar, e logic, că o ţară singură nu se poate lăsa în voia întâmplării şi nu poate începe singură ceea ce toate ţările cer, dar de teama reciprocă nici una nu face. Ar însemna să-şi caute singură pieirea ţara, care de dragul păcii, ar dezarma în mod izolat în faţa uriaşului şi complicatului arsenal, pe care neamurile pământului îşi razimă azi securitatea şi apărarea existenţei. Pentru că „toate vreau pace şi toate se pregătesc de război*. Ceea ce, prin inversiune ar însemna, că „se pregătesc de război pentru că vreau pace. Adecă, pregătim războiul, cu toate armele i ucigătoare, de dragul păcii. Pe cât de logic, pestât de neînţeles sar părea totul, dacă de sub masca pacifismului nu ar urmări ochii sticloşi şi scrâşninzii dinţi ai intenţiilor ascunse ! Aşa e omul ! Strigă, se revoltă şi protestează împotriva tulburătorilor păcii, uitând sau prefăcându-se a nu şti, că tot el, omul, pregăteşte războiul, transformându se un precupeţ al morţii. De când e lumea, un război, dacă n’a fost născut de forţa propriei apărări — şi acesta nu poate exista fără agresor, a luat naştere din dorul expansiunei, fie teritorială a ţării, fie de câştig particular. Zilele acestea, fiind vorba în Camera franceză de instituirea unui control al fabricaţiei particulare de arme, primul-ministru Flandin a făcut o foarte dreaptă propunere : „nu trebue să mai existe beneficii de război pentru industrii*. Desigur, premierul francez a scos dintr’o adâncă pătrundere a lucrurilor această declaraţie. Ziarul londonez „Dayli Express*, vorbind despre aceeaşi industrie din Anglia, aduce date destul de interesante. Marile întreprinderi ergleze ale acelei industrii, din care este investit un capital de cca 30 miliarde lei — au la temelie mici societăţi bancare, prin care se varsă pentru fabricarea armelor sume mai mici ori mai mari ele atâtor, mici existente, ca : funcţionari mici, muncitori, poliţişti, barinari, ba chiar şi servitori. Şi intre aceştia şi servitori ai altarului şi biserici chiar. Şi situaţia nu se prezintă altcum nici în Franţa, nici în America, nici în Germania şi nici în celelalte ţări cu o industrie mai desvoltată de arme şi muniţiuni. Iată deci alăturea de marea industrie şi marele capital, un isvor mai ascuns al propagandei de război în interes personal,... al celor ce protestează împotriva războiului. mai vis pacem, para bellum* — a spus Vegetius. Rostim şi-i afişăm pretutindenea şi cu toate ocaziile cuvintele adânci. „Pax vobiscum“ — ne-a zis Cel ce s’a născut în ieslea luminată de steaua care ne-a învăţat „să ne închinăm soarelui dreptafii*. Acela care a murit pentru iertarea păcatelor noastre spunându-ne „iubeşte pe deaproapele tău ca pe tine însuţi". Tu, omule, pe care o urmezi ? Şi pe care ’l minţi ? N. r. C. A. O amintire dintre multele, referitoare la I.I. C. Brătianu de Dr. Al. Vaida-Voevod. Rămâne să descriu, de altădată, cum am reuşit să pun la cale trecerea peste graniţă a delegaţiei de Ardeleni, care a participat la înmormântarea neuitatului Rege Carol I. Reîntorşi de la Curtea de Argeş în Capitală, i-am vizitat pe fruntaşii vieţii politice româneşti, în primul loc pe N. Filipescu, Dr. Istrate, Marghiloman, Teke Ionescu, Costinescu şi elfii. D-l Iorga era absent. De sine se înţelege că şi pe I. I. C. Brătianu, primul-ministru. Eram împărţiţi în două echipe, fiind cam numeroşi. Părintele Lucaci şi Oct. Goga erau la Bucureşti, de la începutul războiului. Trecusem Carpaţii: Ştefan C. Pop, V. Goldiş, A. Vlad, Voicu Niţescu şi eu. La I. I. C. Brătienu am fost primiţi Aurel Vlad cu mine. Aşa ne-a fost fixată audienţa. Nu din întâmplare, precum credeam atunci, necunoscând încă firea Premierului. Brătianu era om precaut şi prevăzător, prefera ca să nu vorbească în faţa prea multora, considerând timpul şi împrejurările. Cum dânsul ne cunoştea din 1903, pe Vlad şi pe mine, ne-a acordat separat audienţa. Ne-a primit în biroul casei sale din strada Lascar Catargiu. „Ce mai e nou la Dv. ?“ — ne întrebă. „Domnnule prim ministru* îi răspunsei, „noi am putut trece Predealul datorită faptului că avem o anumită misiune, pe lângă Dv. Trebue să intervenim, încercând să Vâ convingem ca să intraţi în războiu alăturea cu puterile centrale. In ce condiţii Veţi angaja? Acum, după ce am satisfăcut misiunea, Vă rog să ne daţi răspunsul, pe care doriţi să-l comunicăm acasă, îmi permiteţi să notez, ca să pot fi exact®. Am scos carnetul şi creionul, iar I. I. C. Brătianu, mi-a dictat: „România în tot timpul Regelui Carol I, a făcut politică alăturea de Austro-Unigaria. Această politică a susţinut-o şi tatăl meu. Eu am continuat-o şi de asemenea,toate guvernele române. „Este o vorbă a lui Bismarck ce, în timpuri normale, se poate face o politică neagreată de opinia publică, ba chiar şi în contra opiniei publice. Răsboiu însă nu se poate face fără aprobarea sentimentului obştesc şi cu atât mai puţin în contra acestui sentiment. „Dacă doresc conducătorii monarhiei Austro Ungare, să ne putem continua politica de până acuma, ei trebue să procedeze astfel, încât opinia publică românească să aprobe o asemenea politică. — Eşti mulţumit?* Pe deplin, de president. Vă mulţumesc, iar acum permiteţi-ne să vorbim de ale noastre. Apoi am început amândoi să răspundem la întrebărle ce ne puse. Se încinse o conversie animată dând şi primind informaţii. La sfârşit a rămas stabilit că, înainte de intrarea în acţiune, să primim un aviz, fiind informat părintele Saftu, protopopul Braşovului. Dânsul va avea să ne trimită vorbă, în toată ţara conform unui plen fixat cu dânsul. Oprindu mă la Braşov am căzut de acord cu părintele Safta asupra tuturor detaliilor. Cât de lipsită de experienţă fusese acea propunere a noastră şi cât de naivi îi părusem lui I. I. C Brătianu, am constatat , în 1919, la Paris, reamintindu-mi conversaţia ,din 1914. Ce ne-ar fi putut ajuţi nouă şi cauzei informarea prealabilă a declarejiei de răsboiu, urmată numaidecât de trecerea Carpaţilor ? Satele erau demult gate de bărbaji. Cei valizi erau concentrati, chiar şi neapţii pentru serviciul militar duşi la cărăuşii, muncă derăsboiu, împrăştiaţi departe de ţinutul lor. Acasă numai femei, moşnegi şi copii. Iar intelectualii satelor, internat, Prin judeţele din vestul Ungariei. Intre ei, bineînţeles şi părintele protopop, vrednicul dr. Vasile Saftu. Iar Austro Ungaria ? Nu a ascultat de sfatul lui I. I. C. Brătianu. Şi şi-a săpat singură mormăitul. Dar să fim drepţi, să recunoaştem ce, nici nu era în măsură să poată măcar încerca să se conformeze acelui sfat. Căci cine l-a cunoscut pe L I. C. Brătianu, nu poate dubita că sfatul lui fu dat, în ferma credinţă că nu va fi şi nu va putea fi urmat. Răspunsul lui a fost, ca şi întrebarea mea, un joc, impus în cadrele etapelor tactice, joc, pe care cu toţii fără înţelegere prealabilă, în mod firesc, îl jucam, mânaţi de acelaş instinct colectiv. QASTA TRANSîLVANH! Un important Congres regional în Secuime nti ."ioli V.1 Util 0£ûlllu OllCvisite Societatea „Astra“ despărţământul Sft. Gheorghe, socotind ca insuficientă activitatea desfăşurată până acum în cadrele şi directivele impuse de statutele ei cari nu puteau prevedea şi atitudea specială pe care această societate trebuia s’o adopte față de o noua problemă isvorâtă din schimbarea de regim politic, problema readucerii la origină a Românilor maghiarizaţi, a hotărât, în urma desbaterilor ce au avut loc în sânul ei, ca urmare a propunerilor făcute de unii din membrii, să convoace un congres regional pentru zilele de 24, 25, 26 Ianuarie 1935, la care să fie invitaţi prefecţii şi preşedinţii „Astrei“ din judeţele Tg Mureş, Ciuc şi Odorheiu, în scopul de a se lua în desbatere această unică chestiune şi de a se stabili un plan ştiinţific de activitate, trasat în linii clare şi definitive, constituind un tot, de la care nimeni să nu se poată abate, cel puţin pentru un număr hotărât de ani. Punctul central al acestui plan poate fi definit în esenţă. Colaborare strânsă între şcoală, biserică şi administraţie, în vederea unei intensive activităţi de propagandă pentru reînvierea limbii române la acei fii ai neamului cari au perdut-o, menţinându-şi numai credinţa. In acest scop avem absolut nevoie de o expunere clară şi precisă a situaţiei locale, cuprinzând tabele statistice cu numărul satelor, locuitorilor după confesiune, numărul bisericilor şi starea lor din toate punctele de vedere, numărul şcoalelor din acele sate, a elementelor didactice , după origine etnică şi îndeosebi a directorilor, a notarilor, subnotarilor, secretarilor comunali şi în genere a tuturor funcţionarilor de stat cari, după împrejurări, ar putea fi puşi la contribuţie în opera naţională ce vrem so întreprindem sau artrebui eliminaţi din calea acestei activităţi, ca unii cari ar constitui o piedică în desfăşurarea ei. Având aceasta în vedere vă rugăm, Domnule Preşedime, a sesiza Dvstra pe acele persoane din despărţământul Dvstră, şi aparţinând şcoalei, bisericei şi administraţiei, cari prin situaţia, pregătirea şi interesul ce l-ar purta acestei cauze, ar dori să ia parte la desbateri şi ar fi în măsură a ne da directive şi sugestii în vederea alcătuirii planului de activitate despre care am amintit — plan care ar trebui să fie cât mai complet şi mai amănunţit studiat. Tot deodată vă rugăm ca din timp, cel mai târziu la 15 ianuarie 1935, să binevoiţi a ne comunica numărul participanţilor spre a lua măsurile necesare de găzduire precum şi temele propuse spre discuţiune pentru a putea alcătui la termen ordinea de zi a desbaterilor. Preşedintele Astrei Despărţământul Sft.Gheorghe, prof. Aurel Nistor. Secretarul Congresului, Petre Marcu. fteuristism Gu'ă s’a dovedit neîntrecut la Sciatică | Hevg*a!gti. ftâcen G*ipă | Superi de cap Tabletele Togal dizolvă acidul uric, au efect imediat şi acţionează direct la rădăcina răului. Toga! nu poate fi înlocuit! Nici un alt preparat asemănător — oricât ar fi lăudat — nu are ca Togal peste 6000 dovezi în scris de la medici ! O încercare vă va convinge şi pe Dv. Le găsiţi la Farmacii şi la Droguerii. Lei 62.— Tabletele Togal sunt un produs elveţian. ^94 p_p Nr. 1—1955. Importul cărţilor maghiare în România Intr’un număr precedent — scrie „Observator* — ne am ocupat de falsurile cuprinse în declareţiile făcute de dl Erhard Tibor, în adunarea generală din Septemvrie a Societăţii Naţiunilor, privitoare la introducerea cărţilor ungureşti în statele succesorale. Delegatul Ungariei afirmase cu o îndrăzneală inconştientă că România a oprit şi opreşte cu desăvârşire intrarea în ţară a oricărei cărţi ungureşti, tipărite în Ungaria. Am dovedit, înemeiaţi pe datele publicate de ziarul „Budapesti Hirlap",,oficiosul d-lui Gombo că Ungaria exportă anual în ţările Micei Antante 10 000 quintale cărţi, în va-l°are aProx*‘ mativă de 4 milioane pengo. Acum vin noui fapte sa constate falsitatea afirmaţiunilor’ d lui Eckhardt Ziarul maghiar „Szekelyfold“, care apare în Ttârgu-Mureş, publică în numărul„ dela 16, un mare articol cu titlul „Niagara cărţilor pe piaţa maghiară*, în care se ocupă de activitatea intensivă a caselor de editură de la Budapesta. Autorul articolului, care se arată a fi foarte bine informat, spune că 30 la sută din cărţile, ce apar în capitala Ungariei, se desfac în Ardeal. In faţa acestor constatări ne întrebăm : ce deosebire este între falsificatorii de bani francezi şi între dl Erhard TM, falsificatorul unor realităţi atât de evidente ?