Gazeta Transilvaniei, 1941 (Anul 104, nr. 1-97)

1941-01-01 / nr. 1

Anul a! 104-lea Nr. 1 Prim redactor şi redactor răspunzător : GAVRIL POP Biblioteca Judeţeană ASTRA 111111111!II *P1210* V_ Miercuri, 1 Ianuarie 1941 16 pagini 3 iei întemeiată la 1838 de GHEORGHE BARIŢIU Redacţia: Braşov, Str. Regele Carol I, Nr. 56—58 Telefon: 2440. Apare de două ori pe săptămână Administrația; Calea Victoriei 35. Telefon: 2226. A Hungarica tides N'am fi vrut să ne amestecăm in chestiunile interne, delicate și neplăcute, ale vecinilor noştri, deoarece, contrar obiceiului lor, socotim că asemenea imixtiuni nu sunt nici demne, nici pe linia spiritului constructiv ce trebue urmată pentru a se putea, întrona noua ordine europeană. O ştire, răspândită însă de ziarele germane, ne sileşte să examinăm cu mai multă atenţiune anumite fenomene din spaţiul dunărean, pentru că, în ele, se desvălie speranţa unora de a putea continua şi în viitor, în cadrul orânduirii internaţionale de mâine, acţiunea lor de tulburare a convieţuirii paşnice între popoare. Ştirea relatată arată că Ungurii au înjunghiat, la 19 Noembrie, in comuna germana Petri, din Sătrăiarul dăruit Ungariei prin arbitrajul de la Vierta, pe locuitorul german Ştefan Mannherz, pentru că la o petrecere a grupului etnic german a cântat cântece germane şi a manifestat credinţa sa în idealurile naţional-socialismului german. Cel înjunghiat, în mod aşa de mişelesc, a sucombat după câteva zile, fiind înmormântat în prezenţa conducătorului grupului etnic german din Ungaria şi a unui mare număr din conaţionalii săi, care au ţinut astfel să cinstească pe camaradul lor, prima victimă germană a ternatei maghiare de azi, mormântul lui constituind un legământ şi un simbol pentru lupta pe care Germanii din Ungaria sunt siliţi să o ducă spre a -şi păstra naţionalitatea şi credinţa în viitorul poporului lor, în felul cum geniala conducere a cancelarului Hitler caută să-l asigure Germanilor din lumea întreagă. Făptuitorii mişelescului atentat n au fost nici măcar sancţionaţi de autorităţile maghiare, ci continuă să se plimbe în deplină libertate şi să se fălească chiar cu fapta lor sângeroasă. Pentru că aceasta nu este o faptă singuratecă şi nu constitue excesul unor inconştienţi, ci se încadrează, perfect, caracterizându-l,in sistemul patronat şi susţinut de guvernul maghiar, care urmăreşte o maghiarizare forţată şi tinde, dacă altfel nu e posibil, să extermine pe locuitorii de altă naţionalitate din cuprinsul Ungariei actuale. Cum s-ar putea altfel explica desfiinţarea atâtor şcoli germane din Sătmar, persecuţia şi strămutarea la alte şcoli, în comune româneşti, a învăţătorilor germani care şi-au îndeplinit cu cinste misiunea in comuna lor natală, timp de două decenii de stăpânire românească? Noi am simţit imediat, după arbitrajul de la Viena, în forme şi mai sângeroase, prin nenumărate atrocităţi, de o cruzime aproape neverosimilă, comise împotriva populaţiei româneşti din Ardealul cedat, intenţiunile adevărate ale guvernului de la Budapesta. Cunoaştem din trecut, din învăţămintele unei lungi şi dureroase experienţe, firea neschimbătoare din cauza unui atavism fatal, a poporului maghiar şi mai ales a oligarhiei sale conducătoare. Aşa încât n am rămas surprinşi. Ne-am întrebat însă, aici, la Braşov, prin glasul ■ autorizat al domnului Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, care exprima întreaga suflare românească, ce se urmăreşte oare, in actualele împrejurări, prin deslănțuirea acestei nemaipomenite prigoane, îndreptată mai ales împotriva legionarilor, martiri ai acelei credinţe, pentru care luptă cu atâta măreţie Germania actuală, şi victime eroice ale I. LEGIONARI, Să iertaţi pe cei ce v’au lovit din porniri personale Pe cei ce v’au chinuit pentru credinţa voastră în neamul românesc, nu-i veţi ierta Să nu confundaţi dreptul şi datoria creştină de a ierta pe cei ce v’au făcut vouă rău, cu dreptul şi datoria neamului de a pedepsi pe cei ce l-au trădat şi pe cei ce şi au asumat răspunderea de a i se împotrivi. Să nu uitaţi că săbiile pe care te ai încins sunt ale neamului. In numele lui te purtaţi. In numele lor, deci, veţ pedepsi cu ele ne eră ori şi necruţători. Astfel şi numai astfel veţi prera un viitor sănătos acestei naţii. CORNELIU Z. CODREANU. t• • ». _• , yt. An nou fericit! ■ " ■ ' i ■ ’ f . C . 1 . Înmormântăm anul celei mai cumplite dureri din istoria neamului nostru, dar odată cu el trebue să piară şi tristeţea. Tânguirea este ascunzişul omului slab care îngenunche în faţa greutăţilor puse de soarte în calea lui. Lacrămile desnădejdei să sece de subt pleoapele noastre. Să ne adunăm toate puterile spre a duce la împlinire voinţa care frământă fiecare clipă a trăirii noastre. In anul legionar 1941 nu ne mai este îngăduit să păşim cu sufletele cernite. Au trecut peste capul neamului acestuia încercări tot atât de sfâşietoare şi fruntea lui nu a fost dărâmată, căci de fiecare dată a biruit. Stă scris în cartea vieţii neamului românesc ca la răstimpurile istoriei sa fie isbit în creştet spre a i se căuta tăria. Iată că nici cea mai diavolească lovire nu a isbutit să-l doboare, ci din această încercare iese mai ofelit, mai dârz şi mai hotărât să încresteze cu ascuţiş de foc veac nou strălucitor în istoria neamurilor. Din pragul noului an să privim ţinta Spre hotarele de ghiaţă, trase cu volnica supunere deacurmezişul trupului românesc. Să nu mai adăugăm glas de sporită desnădejde la geamătul fraţilor aflaţi vremelnic în jug străin. Ci să adulmecăm zările cu mâna încleştată pe tovarăşul de luptă şi să le facem semn de frăţească pricepere, întru ziua izbăvirii ce va să vie, dorindu-le AN NOU FERICIT ! „Gazeta Transilvaniei” cerii lor prietenii pentru această mare ţară. Ne întrebam, cui servesc atrocităţile care nu se mai sfârşesc şi, dacă, prin ele, nu se îngreuiază opera de reconstrucţie a Europei întreprinsă de Germania? Mărturisim fără înconjur că, în nici un caz, nu ne aşteptam, ca tocmai Ungaria, aşa de mult favorizată, să arate atâta nerecunoştinţa şi necredinţă binefăcătorului ei. Ne dădeam seama cât preţ se putea pune pe insistenţele şi necontenitele asigurări de prietenie ale Ungariei faţă de Germania. Cu toate că, în orice ocazie, amintea Germaniei camaraderia de arme din decursul războiului mondial şi stăruia asupra unităţii inseparabile a celor două tratate de pace, de la Versailles şi Trianon, totuşi, Ungaria întreţinea şi cultiva, simultan, legături intime şi suspecte cu Anglia, mai aleg cnu cercurile plutocraţiei iudaice de la Londra, reprezentate, parese, simbolic prin lordul Rothermere, al cărui părinte fusese mobilat, puţin timp, mai înainte, pentru meritele ce şi le câştigase printr'o deşănţată campanie de nemaipomenite minciuni şi defăimări împotriva Germaniei. Deasemenea cunoşteam şi tratamentul vitreg pe care guvernele maghiare îl aplicau minorităţii germane din ţara lor, neîngăduindu-i să aibă şcoli in limba maternă, aşa că, după cum reese din afirmaţiile canonicului Huber, făcute în anul 1916, limba germană era pe cale să fie complect uitată, din 20 de perechi de origină germană, ce se prezentau spre a fi cununate, 15 neştiind să spună nici măcar „Tatăl nostru‘‘ în limba germană. Şi totuşi am mai nutrit încă iluzii cu privire la Ungaria. Căci ne-am zis: România a fost groaznic mutilată, şi, cu toate acestea, renăscând in duhul Căpitanului, şi a putut ridica până la o aşa de mare clarviziune, încât a înţeles că adevăratele cauze ale nenorocirii sale trebuesc căutate în vina istorică,in greşelile de fie iertat şi în reaua credinţă a foştilor săi de tristă amintire. Numai prin această recunoaştere, România a dobândit posibilitatea să înţeleagă comandamentele ceasului de faţă, şi, cu ochii aţintiţi înviitor, să simtă obligaţiunile pe care destinul său istoric i le impunea. Împlinindu-i poruncile, a rupt definitiv cu tragica şi fatala tradiţie a unui trecut foarte recent, spre a se alătura, fără condiţii, Germaniei, în slujba marilor idealuri de înoire, chezăşund această voinţă a sa printro schimbare structurală şi prin acţiuni de strânsă colaborare şi de lungă durată, pe toate tărâmurile, spiritual, militar şi economic. Am crezut deci că şi Ungaria, mărită, intro măsură aşa de disproporţionată, nu prin propria sa capacitate, ci numai prin greşelile noastre şi prin mărinimia altora, chiar dacă nu se va înălţa la o asemenea înţelegere, îşi va stăpâni, cel puţin pentru un timp oarecare, instinctele primare. _____________________ C. SASSU An nou, om nou Se rostogolesc anii cum se dapănă fierar de pe fus. Războiul vremii iese într’una pânza anilor. Insă valoarea şi trăinicia pânzei se socoteşte nu după lungimea ei, ci după faptele mari, după contribuția vrednică sau nevrednică a omului. Zilele şi anii sunt în sine egale şi indiferente pentru om. Omul este măsura vremii, zice un vechi proverb. El poate face ani şi zile memorabile, iar pe altele de tristă amintire. In unele zile păşeşte pe drumul împlinirii chemării lui, în altele se abate de la acest drum şi alunecă pe panta prăbuşirii. De aci ani şi zile însemnate, memorabile şi tot din această cauză neamurile înscriu în trecutul lor ani de tristă amintire. Zilele însemnate din viaţa unui neam sunt ca praznicele în viaţa creştină. Prin amândouă se împlineşte un fapt de înălţare şi mântuire. Anul ce ne-a părăsit, după care nu ne pare rău, deşi fiecare am păşit în el cu încă un pas, spre bătrâneţe, a fost anul îngenuncherii noastre. El se va înscrie în cartea neamului ca anul pătimirii noastre, ca anul sfâşierii trupului românesc. In decursul lui am pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, Dobrogea de Sud, iar Ardealul românesc a fost sfâşiat în două. Insă vrut-a Dumnezeu, care ne-a certat dar morţii nu ne-a dat, ca în acest an să se plinească cuvântul Scripturii: „Când sunt mai slab, atunci sunt mai tare”. In durerile trupului a tresărit duhul neamului la o viaţa nouă. Spre sfârşitul lui, plin de durere, a răsărit un luceafăr de seară, străluminos, mândru şi biruitor. Era întruchiparea dorului de înviere a neamului. Stele false au înăbuşit acest luceafăr şi l-au ascuns în temniţe şi morminte. Dar lumina lui a învins în acest amurg de an şi sub călăuzirea lui răsare anul cel nou. Ne năpădesc multe gânduri în pragul acestui an şi slova nu e în stare să le cuprindă pe toate întrebări peste întrebări, amestecate cu rugăminţi, stau la poarta inimii gata să întrebe şi să roage pe Stăpânul vremilor: „Doamne, ce drum ai deschis pentru neamul meu în anul cel nou? Rugămu-te Doamne, nu Te de________________Pr. VASILE COMAN (Continuare în pag. 3-a)