Glasul Bucovinei, februarie 1921 (Anul 4, nr. 622-643)

1921-02-01 / nr. 622

0 Namârul 5# bani Cernăuți Marți 1 Februarie 1921 Anul IV A F­A Ria, ABONAMENTw­ JL«': , 0* m m SU S«4 p* % aa 40 tei, pe trei teaI ® w», flsssi avisée «sas«* pe «Kl «h 40 lei, »fes, prägt festst $$h% #* Ete»sfekä pe«asaí4iteÍLp*%,«»f>teÉ, p* im lm- USO isi 1 £ x#topiar Organul partidului democrat al unis­ii Porto h T®S©1teiï W*. Ifi ▲NtlNȚUlt! Șl &2XLAME; m cÄsätedl dtspä tat# |l s» ptaase hi aHeMedhtev P89S8SI& ata«W at asd Nr. 622 J Remoriul facultății de Geologie de la Universitatea din Cernăuți adresat Guvernului și Corpurilor Legiuitoare privitor la Concordat. Domasos Ministru. Cu îngrijorare am luat și cunoștință din diferite organe de publicitate despre lovitura ce se pregătește bisericii noastre naționale prin încheierea unui așazis »concordat« cu Curia romană. Ca fii credincioși ai sfintei noastre biserici ortodoxe naționale autocefale și ca dascăli ai viitoarei preoțim! avem imperioasa datorie de a ne spune și noi cuvântul, de câte­ orî amenință vre o primejdie această instituție divină. Și o astfel de primejdie ne amenință prin cererile nemotivate ale catolicismului la forma proiectului de concordat, prezintat de Scaunul papal din Roma. Suntem pentru libertatea deplină a cultului, asigurată fiecărei confesiuni, dorim sa trăim în pace cu cetățenii noștri de altă credință, dar nu putem admite că se știrbească drepturile noastre ! Oricărei biserici, oricărei credințe i s’a asigurat și garantat libertatea prin constituția Regatului României, și orice biserică și confe­siune sa poate manifesta liber în cadrele legilor statului. A cere asum încheierea unui concordat cu Scaunul papa! este laud­ și neavenit. Orice stat are putința de a garanta tuturor cetățenilor săi toate libertățile, fără intervenția unei puteri străine, fie ea un stat suveran, sau o persoană exteritorială, cum este Episcopul sau Papa Romei. Concordatele sunt o rămășiță din vremurile, când biserica apuseană tindea la o stăpânire politică ia loc să se mulțumească cu păstorirea sufleteasca a fiilor ei, cum a porând fit Mân­tuitorul nostru Isus Hristos întregii biserici creș­tine, spunând că împărăția lui nu este din lumea aceasta; împrejurare­ că papa de la Roma până la 1870 era și suveran al­­ Statului pontifical« a ușurat încheierea concordatelor. Dar soartea aces­tor concordate este caracteristică. Concordatele s’au încheiat între papa, ca șef al bisericii occiden­tale catolice și statele Catolice (cu‘*excepția Ru­siei) pentru a regula situația bisericii catolice în statul respectiv. Totuși dela început în tim­purile moderne, fiecare stat și-a asigurat drep­turile de deplină suveranitate, mai mult fiecare stat dea început a publicat legi cari au făcut stipulațiile concordatelor iluzorii. Așa s’a întâmplat cu concordatul încheiat cu Napoleon la 1801, așa s’a întâmplat cu con­cordatul încheiat cu Bavaria la 1817, o soarte asemănătoare a avut concordatul încheiat de papa cu Austria la 1855, cu toate că acesta a fost cel mai favorabil pentru curia română. La Franța, nu s’a publicat concordatul dsc­ î la 8 April 1902 împreună cu așa numitele­­ arti­cole organice«* cari între altele prevăd urmă­­­toarele măsuri : Art. 1. Nici o bulă, nici un breve,1 rescript, decret, mandat, nici o diplomă de in­stalare, nici un act de instituire și nici altă scrisoare a cutiei romane, referindu se chiar și numai la interese particulare, nu se poate primi, publica, tipări sau executa pe altă cale fǎrâ a asentimentului guvernului francez. Art. 2. Nici o persoană, poarte ca numele de susțin, legat, vicar sau comisar apostolic sau orice altă nu­mire, nu poate exercita o funcțiune privitoare la biserica galicană nici pe teritoriul francez nici altundeva fără asentimentul guvernului fran­cez. Art. 20. Episcopii, fiind obligați de a resida în diecezele lor, nu se vor putea părăsi decât cu asentimentul guvernului francez. Și cone^clatul bavarez din 1817 s­a pu­blicat numai la 18 ri, împreună cu așa numitul »edict al religiunii«, care­ î desființează în parte și guvernul bavarez a luat în timpul următor multe măsuni cari contrazic concordatul. Până și în Austria concordatul a fost limitat ln stipu­­lațîunile sale prin legile din 1868, și după­ ce la 1870 se privea de desființat, legea din 7 Mai 1874 declară în Articolul I, că »patenta Im­pe­riala din 1855 (care conținea conco­­datul) se des­ființează întregul ei cuprins«. Iar § 1. enunțiă ca principiu valabilitatea legilor sfatului și ale celor bisericești, întru­cât acestea din urmă nu ar fi în contradicție cu cele dintălii . Și totuș­i concordatele acestea asigurau statelor francez, bavarez și austriac, deplina suveranitate, nu­mirea arhiepiscopilor, episcopiilor, vicarilor,prepozi­ților, canonice­­lor,profesorilor ș.a.prin Primul Con­sul prin Rege sau împărat și supraveghere al statului. Cu toate acest­ea s’au desființat fie pe calea juridică, fie pe cale practică, fiindcă statul are dreptul și datoria­­ și putința de a-și regula el însuși toate afacerile interne. Ca conține însă proiectul curiei romane care a fost prezintat guvernului nostru ? O senul de pretenții pe care nu se poate împlini un stat, oricare ar fi el, fără a-și știrbi suveranitatea,­­,pe care le poate primi cu atât mai puțin un stat ortodox și pe care nu se poate admite cu nici un chip biseri­ca noastră națională ortodoxă. Chiar articolul prim conține o provocare la adresa bisericii noastre, provocare ce nu poate rămânea fära r­aspuns. Conform § 21 din Con­stituția Țârii, „Religia ortodoxă, a Răsăritului este religiunea dominantă a Statului Român”. Iar în legea sinodală se spune expresia ver­bii că Sfântul Sinod al Bisericii sutocefale ro­mâne este membru al Sfintei Biserici Econ­enice și Apostolice a Răsăritului, al cărei cap este Domnul nostru Isus Hristos». Prin Simbolul cre­dinței mărturisim că credem intr'una sfântă, sobornicească și apostolici biserică — prin ur­mare nu poate să poarte biserica occidentală ca­tolică, ce s’a desfăcut în 1054 ci biserica ade­vărată a îui Hristos, în legislația unui stat na­țional ortodox numirea de ,,Apostolică“, ci nu­mai de «Biserica romano-catolică», numire pe care o întrebuințează față de Roșia însăși curia pa­pală în convenția de la 1847. Și s’ar putea în­chei de Statul nostru o convenție cu o biserică fără a aminti că drepturile bisericii noastre stră* moșești rămân neatinse ? Poate admite un sfat existență a două e­­piscopii*catolice exempte ! Se poate admite ce­rerea de a înființa o episcopie unită pentru 22.000 suflete în Bucovina, și alta catolică pen­tru 90.000 în același colț al vechii Moldove ? Dar nici Austria cea catolică, perpetuă și tra­diționala dușmană a bisericii și națiunei noastre, n'a îndrăznit să facă astfel de episcopii ! Numirea și instituirea arhiepiscopilor, epis­­copilor și prepozițiilor catedralelor numai prin Papa este o pretențiune pe care nu lea recu­noscut-o Curiei romane nici un stat. Concor­datul francez prevede numirea episcopilor prin Primul Consul, în mâna căruia trebuiau să de­pun­ episcopul jurământul de fidelitate, pe când preoții erau obligați la jurământ față de auto­­ritățile civile designate anume. Și Bavaria avea dreptul de numire, Bavaria care și-a asigurat pe lângă aceasta prerogativele Coroanei („Kir­­chenoberhocheitsr­echte“). Tot așa avea dreptul de numire și prezentare împăratul Austriei. In Rusia care nici n’a privit concordatul de lege nu se putea numi nici un funcționar bisericesc catolic fără asentimentul guvernului. Proectul de concordat al curiei romane cu România nici nu ține cont de existența guver­nului nostru și de suveranitatea Regatului. In­­tențiunea de a avea două episcopii supuse di­rect curiei papale, numirea tuturor episcopilor și a celorlalți diguitari »pleno iure1i conform cu noul codice de drept catolic prin papa fără in­tervenția M. Sale Regelui și a guvernului, nu­mirea superiorilor și profesorilor seminaria­i „exclusiv“ de episcopul școli superioare teologice catolic, cererea unei „agregată Univerni­­tății“ din București, fără a întreba această înaltă instituție autonomă — toate aceste pretențiuni ne­­juste menite să creeze un stat în stat, nu jig­­nesc numai biserica noastră națională ortodoxă, dar constituie totodată un dispreț față de suve­­ranitaea statului nostru. Unde s’a mai pomenit ca să admită un stat funcționarea unei com­i­­siuni pentru delimitarea episcopiilor — prezidata de un legat papal ? Astfel de pretențiuni putea avea biserica papală în evul mediu, când papii se luptau cu împărații romani de națiune ger­manică pentru stăpânirea politică. Astăzi—astfel de presumpții, când nu sunt jignitoare, sunt cel puțin neavenite. Domnule Ministru, biserica noastră stră­moșească a avut un rol atât de înălțător în tre­cutul nostru. Ea a fost maica neamului nostru.

Next