Glasul Bucovinei, iulie 1921 (Anul 4, nr. 739-762)

1921-07-02 / nr. 739

Pag. 2 Din isprăvile Sfatului Ţârii Sfatul Ţarii, în loc sa fie, cum spune însuş cu­vântul, adunarea celor mai aleşi oameni ai poporului, cari ar avea sâ chibzuiascâ şi sâ îndrumeze spre bine trebile obşteşti, este astazi, sub nenorocita o­­b­iduire a Partidului poporului, numai o strânsurâ averescanâ, unde rasunâ zi şi noapte numai sfezi şi sudalme şi unde şedinţele se sfârşesc cu strigate de ocara şi cu batai. De un an de zile Sfatul Ţârii se câzneşte sa treacâ cele doua legi: reforma agrarâ pentru Vechiul­­ Regat şi legea birurilor, lucrul însă nu merge, ca din piatra, cu toate câ averescanii ţin laolaltă şi le­gile ace­stea sunt alcătuite pe placul lor. Din întâm­plare, în Sfatul Ţarii se mai găsesc şi deputaţi nea­­verescani, cari nu se silesc sâ spuie adevărul pe faţă. Fie că nu li place vre-un punct ceva din legile a­­cestea, fie câ au de făcut vre-o plângere în contra stăpânirii, ei îşi destoaie inima numaidecât, şi atunci scandalul e gata. In feliul acesta cele mai bune gânduri ale a­­devâraţilor aleşi ai poporului nu ajutâ nimica. Ave­rescanii nu vreau să le ieie în sama, iar dacâ omul stăruie şi nu se lasâ, el e ameninţat, batjocurit şi, mai la urma, pedepsit ca un copil neascultător. A­­verescanii şi-au croit adeea o anume lege pentru şe­dinţele lor, dar au croit-o aşa, încât s’o poatâ în­drepta numai împotriva celor ce nu merg cu dânşii. După legea aceasta, ei pârăsc şi tot ei judecă şi pe­depsesc curat ca pe vremea Turcilor, când s’a năs­cut zicala : Turcul te bate, Turcul te judecă. Pedeapsa este destul de aspră, fiindca cel găsit vinovat nu mai are dreptul de a vorbi în şedinţa sau, şi mai rău încâ, el e scos afară din şedinţa, ca şi când n’ar mai fi deputat. Pedeapsa aceasta se dâ pe mai multe zile sau săptămâni şi averescanii se folosesc de ea fârâ nici o ruşine, scăpând astfeliu de cei mai vajnici şi mai temuţi contrari ai lor. In fel­ul acesta au fost pedepsiţi până acuma o mulţime de deputaţi neaverescani, fruntaşi intre adevâraţii apârâtori ai drepturilor poporului, cum sunt d-nii Mihalache şi Mih­ai Popovici, amândoi foşti miniştri, ba însuş­i. Alexandru Vaida-Voevod, fost ministru-preşedinte înaintea d lui Averescu şi fost trimis al României Mari în Sfatul Pâcii din Paris. Lucrul acesta este nemaipomenit şi ruşinos pentru toata ţara noastrâ. D-lui Vaida-Voevod i s’a mai întâmplat odată să fie scos afară din Camera­­deputaţilor, dar Camera aceea era Camera ungurească, in faţa căreia apărase el cu bărbăţie drepturile Ro­mânilor subjugaţi. îndepărtarea lui cu puterea din Sfatul Ţării unguresc a fost atunci o mândrie pentru d. Vaida şi o cinste pentru neamul românesc, pedepsirea lui de astăzi însă de câtre Camera română este o mare durere pentru el şi o nemaipomenită ruşine pentru ţară. Noi tremurăm număr la gândul, câ averescanii ar fi în stare să facă odată acelaş lucru şi cu d-nul Iorga! Aşa înţelege Sfatul Ţârii de astăzi să facă legi, lipsindu-se cu puterea tocmai de înţelepciunea celor mai buni sfătuitori. Dar d-nii averescani nu s’au oprit aici. Ei au găsit câ munca lor cea straş­nică nu e bine plătită de ţară şi şi-au votat o leafa de 320 de lei pe zi. Pe vremea noastra un deputat căpăta numai 160 de lei pe zi şi averescanii strigau atunci că se prăpădeşte ţara. Astăzi sunt ei la cârma, ei pun la cale, aşa cum vedem cu toţii, trebile obşteşti şi tot ei îşi votează pe spatele ţârii o leafă îndoita. Fireşte că au şi pentru ce. De altfeliu, ţărănimea dela noi trebuie să fi fiind astăzi foarte mulţumitâ, căci la plângerea fă­cută de d. senator Nistor asupra gospodăriei fondului bisericesc, iată ce a răspuns reprezintantul fon­dului, domnul consilier consistorial şi senator a­­vereşean Dr. Ipolit Tarnavschi: Ţăranii din in a­­rendă pe un preţ foarte scăzut toate pământurile cultivabile, se folosesc de păscăturile excelente (foarte bune) ale fondului şi au primit lemn în cantităţi foarte considerabile (adecă foarte mult) pentru re­facere şi alte trebuinţi gospodăreşti în condiţiile cele mai avantajoase (adecă foarte ieftin.)“ Lucrul acesta, măcar de-ar şti de o sută de ori că nu-i aşa, trebuie să-l creadă şi ţăranii, fiindcă i-a spus un preot, a cărui gură numai adevăr vor­beşte, şi nu­­ a spus, Doamne fereşte, în cârşmă sau pe toloacă, ci în Senatul României Mari, în faţa tu­turor mitropoliţilor ţării — vezi „Dreptatea“ Nr. 119.­Aşa hălăduiesc averescanii în Sfatul Ţării din Bucureşti, iar alegătorii lor se pot ferici că i-au tri­mis acolo. Iorgu G. Toma: Societatea pentru Caltari din Cerninţi şipetrifa Românilor Cea mai mare şi mai bogată societate din Bucovina e Societatea pentru Cultura şi Literatura poporului românesc din Bucovina. Societatea aceasta a fost înfiinţată acum mai bine de 50 de ani cu gândul ca să lucreze zi şi noapte pentru întărirea Românilor prigoniţi de străinii aduşi de stăpânirea austriacă. Societatea are In Cernăuţi de lângă Palatul Naţional din Piaţa Unirii şi alte case In apro­piere pe strada Senkovici. La cârma ei s’au cocoţat averescanii. Aceştia şi-au luat pentru dânşii un etaj întreg al Pala­tului Naţional, ca să aibă unde pune la cale planuri împotriva intereselor româneşti şi să mai aibă unde juca cărţi toată noaptea. Chirie plătesc Societăţii pentru Cultură numai 1000 de lei pe lună acuma când s'ar putea închiria altora cu vre­o câteva zeci de mii, căci locuinţele sunt foarte scumpe în Cernăuţi. Dar să ne uităm pintre degete şi să zicem că le am putea ierta averescanilor acest lucru, căci după nume zic că sânt, Dragă Doamne, Români de ai noştri! Dar nici o suflare romă­nească nu ie va putea ierta următoarea faptă a lor, care numai românească nu este şi anume : In luna lui Mai, anul acesta, avea­se să In­chirie­ze o casă de pe strada Senkovici. Şi fac cerere cătră comitetul averescan al Societăţii pentru Cultură trei meseriaşi români: un foarte bun cismar, un foarte ales croitor şi un cofetar, adecă un român care se pricepe foarte bine la făcut fel de fel de prăjituri dulci, de cari se găsesc numai în oraşele mari. Cismarul voia să-şi deschidă acolo un atelier de cismărie românească, croitorul un atel­er de croitorie, iar cofetarul o prăvălie delicată, ca să avem şi noi Românii ceva de samă în Cernăuţi între atâtea mii de prăvălii străine. Şi se prind toţi trei că vor plăti socie­tăţii atâta chirie cât ar dori oricare chiriaş străin, ba că vor face şi orice fel de reparaturi de care ar fi nevoie, apoi nişte uşi, fereşti ş. a. Şi ce fac averescanii? Nici nu află de bine să le răspundă sau să steie de vorbă cu aceşti trei Români, ci se apucă şi închiriază casa aceia unui cârşmar străin, despre care zic ei că are vin aşa de bun, că oricât ai bea nu te îmbeţi şi nu te doare capul. Şi bieţii Români stau şi se uită cum străinul face avere în casa noastră ro­mânească, iar ei se chinuiesc prin cele strade glodoase, unde nu le caută nime meseria lor. Fapta aceasta nu e numai o faptă neromâ­nească, dar ea e şi o adevărată fără de lege, căci Societatea Pentru Cultură este a noastră a Românilor şi trăieşte din daniile multor sute de Români, cari şi-au lăsat averea lor cu limbă de moarte pentru ajutorarea oamenilor noştri, cari nu găsesc nici un sprijin nicătri, oriunde se în­torc. Şi fără de legea aceasta a averescanilor e cu atâta mai criminală, cu cât ei îşi bat joc de aceste danii ale înaintaşilor noştri şi rânjesc bat­jocoritor în obrazul Românilor celor buni, cari le iau în nume de rău, că nu chivernisesc atâta avere românească în folosul româneasc. Astfel ne Int­băm : Când oare ti va ajunge blastămul celor ce sufăr atâta de mult pe urma străinismului lor f ogoare coveţi unse pe din lâuntru cu păcură şi luminate de o lumină lipite de ele, căci viermii, năzuind la lumină, s’ar lipi acolo şi ar peri. Eram la o sfântă liturghie, când primarul pa­rohiei mele a trimis la mine pe un poliţist să mă întrebe, ori de n’aşi vrea după sfânta slujba să ieşim cu procesia în ţarină, ca sâ se sfinţiască apă şi sâ se stropiască cu aghiasmă holdele năpădite de viermii pustiitori. Am răspuns hotârît că merg şi ne-am şi dus tot satul. Pare că văd şi acum ogorul cel cu luţerna, pe care proprietarul lui m’a rugat să-l stropesc cu a­­ghiazma, de­oarece frunzele luţernei erau aşa de mâncate de viermi, încât păreau a fi ca şi cu totul arse de brumă. I-am împlinit dorinţa. Toamna târziu acelaşi proprietar m’a chiemat sâ-i sfinţesc o casă nouă. Mi-am adus atunci aminte şi l-am întrebat, cu ce s’a ales din ogorul cel cu luţerna, şi el mi-a răspuns: Să deie Dumnezeu să am cât oiu fi ş’oiu trăi aşa fân ca de pe ogorul acela ! Aşa dar în faţa primejdiei, cu care vă ame­ninţă din nou viermii, nu staţi, oameni buni, cu mânile în sin, ci împreună cu pastorii voştri sufle­teşti ieşiţi cu procesiunile pe ţarinele voastre şi, sfinţindu-se apă, preoţii sâ stropiască câmpurile cu aghiazma, apoi sâ îngenunchiaţi cu toţii şi cu a­­dâncă evlavie sâ ascultaţi cetirea sfintelor rugăciuni, căci numai pentru păcatele întregului norod trimite Domnul şi plaga aceasta a viermilor. Un preot. .........................................— —■■■■■■ ■ I ■ CITITI „GLASUL BUCOVINEI" GLASUL BUCOVINEI -----------------os»-----—----------­Jtt contra toilor ce piinb­isc holdele Un ales preot ne trimite acest articol . Viermi de felul acesta s’au ivit la noi în Bu­covina în anul, când s’a înfiinţat fabrica de zahar din Jucica. Se zicea atunci câ ei au fost importaţi îm­preună cu sămânţa de sfecle, care s’a împărţit spre cultivare in toată ţara anume pentru fabrica nu­mită.. Umblau bieţii oameni desnâdâjduiţi ca să afle vre­un mijloc de stârpire a acelor viermi, şi unii cuminţi dădură sfatul să se ungă pânzeturi lungi cu păcură ori cu alta ceva cleios şi cu ele sâ ştear­gă în fugă ogoarele, ori noaptea să se aşeze pe No. 739 Dreptul de Vot al femeilor la alegerile comunale Mi-aduc aminte că cetiam câţiva ani înainte de războiu într’o gazetă că la alegerile comunale din Copenhaga, capitala Danemarcei, au reuşit să fie alese 48 de femei şi numai 2 bărbaţi în con­siliul comunal. Gazeta aceia mai spunea ca bărbaţii din Danemarca sânt aşa de ocupaţi cu munca prin fabrici şi în conducerea gospodăriilor, încât n’au timp să se intereseze cu toată râvna de gospodăria comunală. De bună samă ca pe vremea aceia se mira lumea din multe state cât de departe au ajuns femeile în unele părţi. Astăzi când ştim însă câ femeile aproape din toată lumea au gospodărit cu atâta pricepere în timpul războiului nu ne mai mirăm câ şi ele caută să aibă dreptul de vot, pentru a alege şi a fi alese deputaţi sau membri în consiliul comunal. Sânt apoi şi atâtea lucruri în comună sau în stat pe cari le poate înţelege — ce-i drept — numai femeia. In statele înaintate cum sânt cele din apus poate că nu te mai miri câ femeia a ajuns a fi alăturea de bărbaţii lor şi în treburile publice. La noi însă, unde n’am avut când din pricina robiei să ne luminăm şi unde cea mai mare parte din bărbaţi încă nu ştiu ce­­ politica, adecă nici băr­baţii n’au ajuns a fi destul de copţi sâ înţelegâ toţi câ au datoria sâ se intereseze de mersul tuturor treburilor in stat, e de mirare că se vorbeşte de dreptul de vot al femeii. Se vorbeşte de dreptul de vot al femeilor în toate gazetele noastre, căci în Senat s’a şi votat o lege pentru punerea femeii alăturea de bărbat în chestiunile comunale. Mai rămâne ca legea să fie întărită şi de adunarea deputaţilor şi femeile vor fi alese membri în consiliile comunale din oraşele şi satele noastre, având totodată şi dreptul de a­­legere. Mulţi gospodari, dar mai ales gospodarii de prin sate, vor căsca ochii când vor ceti aceste şire, temându-se că femeile lor îi vor lua pe dinainte. Noi nu voim să discutăm deocamdată dacă legea e bună sau rea şi dacâ femeile noastre sânt pregătite pentru politica sătească, găsim însă ca aceasta lege va avea deocamdată un singur bine, până se vor lumina satele noastre, şi anume prin aceasta lege se va produce o întrecere între bărbaţi şi femei în purtarea gospodăriei obşteşti. Şi se va întâmpla câ un bărbat mai deştept va lumina pe femeia sa sau o femeie mai isteaţă va îndemna pe bărbatul ei sâ fie in rând cu lumea şi sâ se ames­tece în toate treburile comunale. Şi în adevăr sâ judecăm drept şi să ved­em de ce atâţia primari şi deputaţi fac ce vrea şi nici nu le pasă de averea obştească sau de atâtea treburi obşteşti ? Pentru că lumea noastră îşi caută numai de nevoile casei şi la nevoile comunale sau ale sta­tului nici nu se gândeşte, ci îi lasâ pe cei câţiva fruntaşi să dreagă totul cum le plesneşte prin cap. Credem însă câ dacâ o singură femeie dintr’un sat va avea dreptul să şi rădice cuvântul ei, bărbaţilor cari au stat până acum cu mările’n şolduri nu le va prea veni la socoteală şi vor căuta să fie tot ei cei dintâiu la conducere interesându se sâ facă o politică de folos, care n’ar fi pusă în cumpănă de femei. Iată câ prin urmare dreptul de vot al femeilor va aduce cel puţin atâta bine câ-i va îndemna pe bărbaţi să-şi facă datoria cum trebue faţă de chestiunile obşteşti. Dealtfel femeile noastre au şi mai puţină pregătire politică decât soţii lor.

Next