Glasul Bucovinei, aprilie 1922 (Anul 5, nr. 956-977)

1922-04-01 / nr. 956

Pag. 2_________________________________ Despre refaceri la pretutindeni aşa şi la refaceri gospodăria a­­verescană a fost rea şi păgubitoare atât pentru dău­naie cât şi pentru ţară. Casele proectate de guvernul trecut au fost clă­dite din lătunoi putrezi sau mai retaţi, şi se plătea pentru o casă tip 1H cam 26 mii lei. Nemulţumirea generală a devenit tot mai mare şi în cele din urmă cei dăunaţi au trimis o deputaţiune din mijlocul lor atât la Directoratul refacerilor cât şi la d. Ministru ca să binevoiască a pune capăt neomenoasei exploatări a celor dăunaţi şi a ţării. Cei dăunaţi, ca să-şi poată reface gospodăriile a masurat trebuinţelor, au rugat ca despăgubirile pen­tru gospodăriile distruse în războiu să li se dea bă­neşte între zece şi douăzeci mii Iei, aşa că statul ar câştiga la fiecare casă între patru şi şase mii Iei, iar cei dăunaţi şi-ar clădi case trainice şi bune, nu nişte colibe de lătunoae. Banii ar rămânea în comunele respective şi în visteria ţării şi nu în punga unor samsari străini de neam şi lege Călătoria d-lui Ministru Nistor a fost făcută în urma rugăminţii celor dăunaţi de a veni la faţa lo­cului, spre a se convinge asupra plângerilor înaintate şi a se conforma în chestia refacerilor în interesul celor dăunaţi şi al ţării, şi nu cu scopul de a întări partidul, după cum scrie neobrăzat „Dreptatea“ din 23 Martie Nr. 334. Dl. Ministru Nistor n’are nici o nevoe de întă­rirea partidului său, căci D-sa e destul de cunoscut in păturile largi ale poporului şi e atât de tare, că mei tartărul iadului averescan nu-l va clinti. Ii vom fi totdeauna recunoscători că vine atât de adese în mijlocul nostru, dând­u-ne sfaturi şi mângâere. Deci, domnilor dela «Dreptatea», dacă Dvoastră n’aţi înţeles a lucra cinstit, atunci măcar nu huliţi pe cel mai cinstit apărător al intereselor ţărănimii şi pe cel mai ideal bărbat ce-l are ţărănimea noastră.:* Batjocurile d-voastră aveau haz acum 32 de ani, cui nu mai prind şi ţăranul vă cântăreşte, după dân­­sele, cât plătiţi. De câtă dragoste vă bucuraţi d-voastră, cei dela «Dreptatea», la popor, v’au arătat alegerile tre­cute şi el v’a mai rezervat trânte la fel. Poporul s’a încuminţit şi nu se lasă îmbătat cu apă rece.­­ Un păgubit de războiu. -—■ mmmmm­mm.....— ——- • « • • ——■ ■ ■—»■» mmm „mmm...—! Când va pleca delegaţia română la Genova « După cât aflăm delegaţia română va pleca la f­enova în ssiwi de Marţi 4 Aprilie spre a putea participa la conferinţa premergătoare a stateio Antantei care se va ţine in aed oraş la **? Apri­lie: Înainte de conferinţa generală Este posbil ca­­L Ioan I. G. Brătianu, pre­şedintele consiliului, să plece câteva sih mai târâm Siliți JdlSli IlCIVilii“ OLASUL BUCOVINE! lin viteaz, Lascar Luţia Lascar Luţia a fost singurul băiat al advocatului Luţia din Suceavă. Acuma ca şcolar la gimnaziul din Su­cea­vă, Lascar se arăta a fi un băiat deosebit. Citia aşa de mult, că încă fiind pe băncile şcoalei era acuma un om foarte învăţat, aşa câ putea scrie pe la cele ga­zete lucruri aşa de- adânci şi cuminţi ,încât cine nu ştia cine e i T. Lals, căci aşa­ se iscălia prin gazete ar fi crezut că­­cine ştie ce om bătrân şi învăţat scrie lucrurile cele. Mai­­ales în cele ce le scria Las­car Luţia, îndemna către muncă şi dragoste de popor şi ţară şi par’că vedea că are să vie războiul cel mare in care el are să moară, dar şi poporul româ­nesc are să iasă biruitor şi unit la un loc. De aceea nu e nici o mirare dacă Lascar Luţia, atunci când a izbucnit războiul cel mare, a trecut in România şi s’a înscris la oaste. Luptând cu arma în m­ână a murit lângă un pod în satul Ştefăneşti de lângă Bucureşti, la toamnă vor fi şase ani, şi a fost îngropat acolo toi graba. Miercuria trecută in 29 Martie osemintele lui au­­fost desgropate şi aduse la Cernăuţi, tinde i s’a fă­cut prin grija societăţii »Mormintele eroilor (vitejilor)“­­ şi a mamei lui bătrâne şi a surorilor lui o îngropă­ciune cu toata cur.:­’" ce i se cuvenia ca unui viteaz ! ce a fost Sicriul i-a fost înfăşurat într’un steag trei co­lori şi acoperit cu­ o mulţime de cununi şi flori. Sluj­­ba a citit-o L 'P­S­­S. episcopul Ipolit Vorobchevici, încunjurat de mulţi preoţi. Cu cântări şi cu muzică, însoţit de multă şi felurită oaste şi de o mulţime de lume a fost dus apoi prin cele mai frumoase uliţi ale Cernăuţilor la groapă. Pe tot drumul luminile elec­trice ardeau, învalite într’o pânză rară neagră. La gara s’a ţinut o cuvântare din partea primă­­­riei, în piaţa unirii din partea universităţii, iar la­­ groapă din partea armatei. Apoi au mai vorbit un­­ preot şi un student de la societatea Junimea, al­bă- No. 956 Scrisori dela ţărani Domnilor dela gazda, Tuşinând în livadă nişte răchiţi, mă gândeam ce mari nevoi cad în casa ceea, al cărei gospodar e om de nimică. Sunt om cam în vârstă şi am petrecut destule în viaţă. Sunt o samă de oameni care îs fă­cuţi sâ trăeascâ fără muncă şi fără griji. Nici in rup­tul capului nu se prind de lucru. Nu vrea să mun­cească, pentru ca să stea în rând cu ceilalţi oameni. Umblă vecinie pe drumuri, ca să prăpădească vremea Nu i-o vedea niciodată ţinând plugul de coarne, tocmind vre­un gard or,­ trăgând cu sapa. De coasă nici nu mai pomenesc. Dar î­i întâlni tot­deauna la bairamuri şi prin cârşme, pentrucă ei numai de acestea caută. De aceea ogoarele lor nu-s niciodată lucrate ca lumea. In casă cu nevasta o ţin numai într’o sfadă. Copiii­ nu căpătă nici o creştere, n nici o învăţătură, pentrucă un gospodar sbrehnetic nu-şi bate capul cu dejacestea. Pentru ce trăeşte oare omul acesta, dacă nu vrea să ducă sarcina pe care I i-a dat-o Dumnezeu? Cine gândeşte că poate trăi­­ fără să se dea chinului, fără să poarte în sudori­­sarcina vieţii, acela a apucat pe rele drumuri. Din­­ princina asta gospodarii din sat nu-i au nici într’o samă pe un om uşuratic ca acesta. II ocolesc şi ferit-a : Sfântul să-şi înjuge boii cu dânsul.­ Oameni de a- i ceaştia sunt buclucaşi, de să tai poala şi să fugi de ei. Un om de acest soi era şi pela noi prin sat. Dela părinţii lui moştenise o casa cu vreo. 4 fălci de­­ pământ. S’a însurat şi a lăsat pe ferice sâ cate de gospodărie, pentrucă el batea numai drumurile. Ca să se veselească şi să cânte mereu, îi trebuiau bani.­­ Era în sat un cămătar cu un păr ca şi cărămida. Acesta , I-a împrumutat cu bani atâta vreme, până­ ce i’a I prins bine în capcană. Gospodarul nostru a intrat in­­datorii până peste cap, de n’a mai avut încotro vâş­­­­ca. Pentrucă nu i-a plătit la vedea cămătarului da- i torma, bruma de gospodărie a omului fără căpătâi a­­ fost vândută la dobă, iar fem­eea şi copiii au rămas­­ pe drumuri. La urmă, gospodarul, despre care îi vor­ba, a ajuns să-și târâiăscă zilele tăind lemne la că­mătar. Banul ce-l agonisea îi da pe băutură. Dar dela o bucată de vreme i-a pierdut satul urma. S’a­­ fost zădus în lume și­ nu se mai auzia nimică de o­­m­u­l nostru. Doar fem­eea și copiii îl blăstămau amar- I nie, pentrucă îi lăsase fără nici un adăpost. Dar într’o bună zi s’a lăţit vestea câ gospo­darul nostru a fost pedepsit de judecătoria din Cer­năuţi cu trei ani închisoare, pentrucă a înşelat o mulţime de oameni cu sume mari de bani. El adică se făcuse neguţător de făină şi îmbla în toate părţile îmbiind pe oameni să cumpere făină ieftenă dela el. Cum făcea târgul, neguţătorul nostru primea dela cumpărători câte o arvună de şase sute de Lei. Cu banii aceştia se făcea apoi nevăzut. Aşa a trăit el câtăva vreme. Neguţătoria aceasta necinstita s’a sfâr­şit şi ea, pentrucă într’o sară păgubaşii au pus mâna pe scoţătorul de munte, chiar în Cernăuţi. Legea i-a dat pedeapsa cuvenită, iată unde ajunge omul care fuge de muncă! Acum se odihneşte în răcoarea zidurilor. Sâ munceşti în sudori şi să trâeşti cinstit, astea fac fericirea omului! Toader a Casandrii, pălmaşi cari au I«# lamhA»* OTN­HT 1 Al IPC Ol * * 9 * —--------------------------------------------­ FOIŢA Zilele babei La 1 Martie, socotit după stilul vechiu, Româ­nii de pretutindeni ştiu că este ziua Babei Dochia, şi atunci încep zilele Babei, zile când vremea are toane, după acum au şi unele din babele cele adevărate. Despre Baba Dochia ai noştri au mai multe le­gende, pe care nu-i rău să le cunoaştem. Unii zic cum că era un împărat care avea o fată frumoasă, pe care o chema Dochia, şi o ceruse de soţie feciorul unui alt împărat; dar părinţii fetei au găsit pricină că-i prea tânără. Iacă însă că se iscă un războiu între fata Dochiei şi alt împărat, şi acesta învingându-l, a cerut numai decât să-i dea pe­­ Dochia de soţie. Biata fată ca să scape, s’a îmbră­cat cu douăsprezece cojoace, şi-a pus furca ’n brâu şi luând un cârd de oiţe, a plecat la munte. Urcând muntele şi fiindu-i cald, ca era soare şi frumos, a început să lepede, câte un cojoc, şi a rămas numai în cămeşuică. In vârful muntelui când a ajuns, s’a întors vremea în furtuni, în frig şi ’n ger, şi ne mai putând răbda toate acestea, a început să vorbească rău de Dumnezeu, care, pentru nesocotinţa ei, o prea făcu în stâncă de cremene, împreună cu oiţele ei, şi cremene sunt şi astăzi. Şi sunt unele locuri, la munte, unde oamenii îţi arată stânceie care închipuesc pe Dochia şi oiţele eî ■ 9 tfc . Altă legendă zice că Dochia era fata unui om bogat, şi când a ajuns în vârful muntelui, fără cele 12 cojoace, a îngheţat de frig, şi din ea s’a făcut o fântâniţâ cu ghizdurile de aur, cu apă limpede şi rece, iar oiţele s’au prefăcut în flori mirositoare. Cel membru a fost Lascar Luţia. Cu toţii au premărit şi lăudat firea şi însuşirile I cele frumoase şi faptele cele bune şi viteze ale­­ lui Lascar Luţia­ 1 Prin alte părţi se crede că Dochia era o babă I născută in zodia scorpiei, şi făcea zile fripte nurorii,­­ pe care voia s’o prăpădească- intr’un an, ia­r Mar­tie, o trimete ,în pădure sâ-i aducă fragi. Afară era un ger­­de mama focului, nora plângea de-i sălta că­maşa pe dânsa. Dacă sfântul Petrea lunii zic că ar fi fost tin înger­­ii iese în cale, şi-o îndreaptă într’o pocniţă unde a găsit fragi.­­ Baba dracului a crezut că-i cald afară dacă i-a acjus «ora fragi! — dar tot se îmbrăcă în 12 cojoace şi plecă la munte cu­­oile. Dar numai bine a intrat în pădure, şi a început sâ ploaie şi sâ ningă,* şi i s’a udat cojocul de dea­supra, şi l-a aruncat, tot punându-se împotriva lui Dumnezeu. A doua zi­a arunca, şi al doilea cojoc, şi tot aşa date unu! în fiecare zi până ce a rămas goală.­­ Şi Dumnezeu a cat un puiu de ger ca acela, de-a­­îngheţat baba, şi s’a prefăcut în stâncă de piatră, cu f­oiţe cu tot. *•»» * * Se mai spune şi aşa: Baba Dochia avea două­sprezece capre, pe care ie-a scos ea din iarnă, cum a putut, şi la sfârşitul lunii lui Făurar nu mai avea ce sâ ihdeie de mâncare. Cum sosi Mărţişor, ea şi plecă la munte, cu furca ’n brâu, şi îmbrăcată cu 12 cojoace. Oamenii începură să­­ spue că-i nebună, că are să îngheţe cu capre cu tot, dar ea se lăuda că are 12 cojoace, şi începu să-şi bată joc de Măr­ţişor. Mărţişor şi-a răzbunat, a întors-o pe ger, şi i-a făcut felul Alţii mai spun câ Mărţişor a împrumutat câteva zile de la Faur, şi de aceea luna lui Faur e aşa de scurtă. Românii din Macedonia au şi ei legenda aceasta, şi spun câ e baba bătrână — ei nuă zic Dochia — păştea iezii, şi când a văzut câ a scăpat de Martie, zise : ■ Marţ care pe iezi i-am scos cu părul roşu , porţi Marţii. Atunci Martie împrumută doua zile dela Februar, şi îngheţă pe babă cu iezi cu tot. 9 i­­sie In Banat, Românii cred că baba cea rea­ a tri­mes pe noră-sa la pârâu, să spele lână neagră şi s’o facă alba ca omătul. Biata femiee­ spăla şi plângea, dar cine a mai auzit ca din lână neagră să faci lână albă! iaca Domnul Hristos şi cu Sân-Petru trec pe lângă dânsa şi aflând pentru ce plânge cu amar, a fă­cut minune­ şi lâna s’a înălbit. Mergând nora veselă spre casă, găseşte fiori în cale, şi le pune în păr. Baba dracului, când a văzut, a crezut că-i primăvară, şi a poruncit lui fiu -său sâ ia fluerul şi să iasă cu oile în munte, şi el­ va cânta şi ea va juca. Baba, mai cu cap, se îmbrăca cu nouă cojoace, dar le aruncă pe rând, cu cât urca mai spre vârful muntelui. Oile, nu aveau ce paşte, şi se împrăştiau, cău­tând iarbă, iar baba credea că ele zburdă şi se bu­cură câ a sosit primăvara. Când şi-a lepădat baba al nouălea cojoc, începu să sufle un vânt aspru, să ploaie şi să ningă, şi oile, săracele, tremurau, şi lui fiu-său­ îi curgea apa din gură de ger, şi s’a pre­făcut apa aceea în sloiu de ghiara dela buze până la piept, şi baba credea că sloiul acela este fluerul, şi Alteratul vântului e cântecul fluerului. Şi, la urmă a îngheţat şi baba. Despre Dochia se mai spune și altele. Iainte vreme, zice-se câ lemnele, după ce le tăia omul în pădure, veniau singure acasă. Porniau unul câte unul, și sosiau în curtea omului- Mai bun 9 9 9 Nu lipsiti de la spectacolele nCTDC

Next