Glasul Bucovinei, iulie 1922 (Anul 5, nr. 1021-1044)

1922-07-01 / nr. 1021

Anul V. Număr pentru țărani Cernăuți, Sâmbătă 1 Iulie 1922 Organul partidului democrat al APARE ZILNIC Telesen No. Si Arad­ VAJ Moecii­­rur, 7 Pe an an 160 lei, pi. ,­î an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru țărani zilnic, pe un an 80 lei, pe ‘j, 40 lei, pe trei luni 3­0 lei. Numai numărul de Duminică , pe un an 32 lei, pe »­» tn 16 lei, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe Vz de an 200 lei. REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA Cernăuți, Strada Domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite Manuscrisele nu se înapoiază unim Fondator: SEXUL PUȘCARIU AJVXX PITtíiCI ȘI »BX3I.AMB. se calculează după tarif și se primesc la administrația Strada Domnească No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urcă taxa ca MIW Mai multă învățătură In vremea războiului celui mare mii și iarăși mii din gospodarii noștri au fost arun­cați în toate țările de la un capăt al lumii până în cellalt. Ori pe unde au fost și orice ar fi pățit, totdeauna și oricine din ei s’a putut încredința că omul cu carte și cu în­vățătură o duce mult mai ușor, iar cel fără carte umblă prin lume pare că ar fi cu ochii închiși. Și cu cât mai multă învățătură ai, cu atâta drumurile îți sunt mai limpezi înain­tea ochilor și traiul mai ușor. De aceea fiecare om care a avut noro­cul să treacă prin școala sătească și să știe a scrie și citi, trebue să fie neobosit, ca să citească tot mai multe cărți bune și cu în­vățătură folositoare și să învețe tot mai mult. Căci e lucru știut că învățătura ce-o capeți numai din școala sătească e prea puțină pentru trebuințele vieții din ziua de azi și apoi și învățătura aceea se uită repede, dacă nu te silești să o împrospetezi mereu. De aceea e și vorba ca școala sătească să fie oarecum lărgită, ca să se poată căpăta în ea mai multe cunoștinți potrivit cu vremurile de acuma. Dar aceasta dacă se va face, va fi numai pentru copiii ce s’or ridica de acuma înainte. Cei ce­ au trecut acuma prin școală, nu vor mai fiutea avea parte de această școală cu mai multă învățătură. Insă și pen­tru aceștia s’ar putea găsi mai multe chi­puri, ca să-și îmbogățească cunoștințele de cari au neapărată nevoe în vremurile grele în care trăim.­­ Un chip ar fi ca gospodarii să poftească frumos pe preoții și învățătorii, ca și pe alt dumnăret din sat dacă mai este, să le țină măcar câte cinci, șase duminici sau sărbă­tori pe an, fie iarna sau vara, după cum le vine mai bine, școală, povestindu-se și învă­­țându-i lucruri bune și folositoare. Gospo­darii pot să puie chiar mână de la mână câte un leu, doi și să-i răsplătească pe aceia din­tre învățători sau preoți cari i-ar învăța mai bine sau le-ar vorbi mai frumos. Și noi știm bine că mulți învățători și preoți ar face-o cu dragă inimă și de­geaba, numai dacă ar fi poftiți de sătenii lor, căci ei își dau bine seama că nu se cuvine să puie sub obo­roc lumina ce-au avut norocul s-o capete. Alt chip foarte potrivit cu ajutorul căruia sătenii noștri ar putea să se lumineze mult, ar fi casele de citire sau cum ți se spunea înainte de războiu cabinetele de lectură. Pe unde au fo­st de acestea, ar trebui să fie în­viate din nou, iar pe unde n’au fost, să se înființeze. La aceste case de citire gospodarii se pot aduna în fiecare duminică și sărbă­toare după amiazăzi să citească gazete, să se împrumute cu cărți bune și folositoare și să se sfătuească intred­ad­ă despre câte lu­cruri de toate. La aceste case de citire se pot folosi chiar și cei ce nu știu citi, ascul­­ând pe alții citind. Conducerea acestor case ar lua-o de bună seamă că cu dragă inimă un învățător sau preot care să grijească îna­inte de toate de cărți și gazete bune și fo­lositoare.­­ Cu cel mai mare folos însă, pentru lu­minarea minții lor, s’ar alege gospodarii noș­tri, dacă aceste amândouă chipuri ar fi îm­binate la un loc. La casele de citire, pentru oamenii cari au trecut acuma prin școala sătească, să se ție iarăși școală, sau cum am zice pe limba cărturărească, să se facă cursuri, măcar câteva zile pe an. Și avem pilde, din cele mai frumoase, că lucrul acesta se poate. Căci ne-au venit la gazetă noastră până acuma două știri că în două sate în­vățătorii și-au pus în cap să facă în vacan­țele acestea cursuri pentru sătenii lor. Ori că au făcut-o la rugămintea sătenilor, ori că au făcut-o din voia lor, lucrul acesta e de mare folos și este vrednic de toată lauda și tre­buie să se facă în cât de multe locuri. Căci un lucru rămâne hotărît: în ziua de azi ai nevoie tot de mai multă carte și învățătură și aceasta trebuie s'o cauți tot m­ai mul. Și cuminte este­ cela ce­ o caută și laudă i se cuvine celui ce­ o are și-o împarte și cu altul. Noi ne-am bucura tare mult dacă sfa­turile noastre ar fi ascultate și vești ca cele două ne-ar veni cât de multe. V. fîrecu. A­LȚII . Intr’un sat din Bucovina, într’o frumoasă zi de Duminică, pe vremea slujbei dumnezeești, întră în biserică un sătean, abia întors din America. In loc să stee cuviincios ca toți creștinii, se înfige drept în mijlocul bisericii; acolo stă câtva timp țeapăn, cu ochii țintă în pământ, apoi, se pune pe brânci, se scoală iar și începe a tremura. Tot tremură și se tot toarnă la pământ, și se tot zgâlțăe până la sfârșitul slujbei. După slujbă se duce drept la preot și-i spune că vrea să fie oamenilor o cuvântare. Preotul, care tot tim­pul nu-i spusese nemic­, deși îi stetea în picioare, de tot trebuia să-l înconjoare, îi răspunde că în biserică numai preotul paroh al bisericei poate predica și ni­meni altul, decât doar cu îngâduirea I. P. S. Mitro­politul ; dar dacă vrea numai­decât, poate să predice afară.. Atunci omul nostru strigă celor de față, să-l aștepte afară, că el are să »predice«, după ce vor eși toți din biserică. Oamenii însă, destul de minunați de strâmbăturile și zbihuelile săteanului aceluia, își văzură de treabă, crezând că­ i­ești din minte, și ple­cară acasă. Dar »predicătorul» nostru nu s’a lăsat. După amiază se duce în vatra satului, la strânsură, și începe iarăși mai întâiu cu aceleași tremurări și zbihueli, și apoi, după vreo douăzeci de minute, în­cepe a »predica«, fel și chip. Dar lumea, care-l vă­zuse sau care auzise de cele petrecute înainte de­­ameazi în biserică, știa cu cine are de lucru, și nu-l prea asculta.. Vreo doi însă, au început a-l lăuda că frumoasă cazanie a spus, și intrară apoi cu el în câr­mă să se cinstească ,și să se bucure împreună de cuvântarea cea frumoasă. Dar americanul nostru, deprins poate mai bine cu uischi-ul englezesc, se îmbătă rău cu rachiul nos­tru, așa de rău, că nu se mai dădu dus din crâșmă până a doua zi, cu toate stăruințele prietenilor săi, cari într’un târziu l-au lăsat și sau dus acasă. Cu această pățanie însă bietul «american» și-a Nr. 1021, pus capac. Tot satul a râs de dânsul și nimeni nu mai are vreme să-i mai asculte vre-o «predică». Dar și el, ca om umblat prin lume, a înțeles că-i degeaba. Pe aicea, pe la noi adecă, se mai înșală câte un om slab de fire și de minte și se face baptist (pocăit), sau adventist, dar chiar crecher mai greu; căci și «predicatorul» nostru, în America, trecuse la secta crecherilor, cari vreau să se închine și să premărească pe Dumnezeu în felul «americanului» nostru. Crecherii sunt, acuma, alții, cari vreau să ne «fericească» cu o nouă credință, cu o «lege nouă». Păcat numai că «le­gile» acestea nouă prind atât de greu, și legea cre­­d­erilor, nu prinde așișî deloc. Poporul nostru este prea treaz, are un suflet prea cumpănit, și este prea așezat, decât să poată crede că bunul Dumnezeu are plăcere în­tre muricii și sghihuelile crecherilor. Un creștin dala țară lu mira I han­ ion. Am anunțat la timp că la Roma în Italia a murit Tache lonescu, un mare om al Țării. Rămășițele pământești ale lui Tache lonescu au sosit Marți 27 iunie c. la Cărpiniș, un pumct la granița Țârii, iar Miercuri au fost aduse în București. La Gara de Nord au eșit întru în­­timpinarea celui mort cei mai mari slujbași ai Țării și foarte multă lume. După ce s-a fă­cut la gară o slujbă bisericească, trupul lui Tache Ionescu a fost dus la Ateneu, unde a fost așezat pe catafalc. Joi toată ziua o mare mulțime de oameni a trecut pe lângă cata­falcul pe care era așezat Tache lonescu, spre a-l vedea pentru cea din urmă oară. Tache Ionescu a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în ograda mănăstirii din Sinaia. Vineri după amiazi s’a făcut o slujbă dumnezeească pentru odihna celui răpăusat. Dl. prim-ministru Brătianu și mulți alți înalți slujbași ai Statului au ținut cu prilejul acesta frumoase cuvântări, în care au arătat cât pierd Românii prin moartea lui Tache Ionescu. Apoi cu mare onoare și paradă trupul lui Tache Ionescu a fost pornit la Gara de Nord și de aici la Sinaia, unde va fi înmormântat astăzi. Sinaia este un oraș minunat de fru­mos, înconjurat de munți, pe valea încântă­toare a Prahovei. M. S. Regele petrece timpul verii la Sinaia. N­MIA MW!!! Tuturor celor care n’au achitat abonamentul până inclusive 31 Decembrie 1921 li se sis­tează peste câte­va zile trimi­terea ziarului, iar pentru plata abonamentelor restante vor fi dați în seama advocatului nostru.

Next