Glasul Bucovinei, februarie 1925 (Anul 8, nr. 1747-1769)
1925-02-01 / nr. 1747
Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada Nr. #§ «VUNTURt SS ■m dup* tarif $1 m pnimm na ; Straii« W®, .11 RBONRrtSHTULs &m *3 M0 tot, |» Vs «* ** 1*1» r* trei 2hbI 108 lot, piatra ia Kfcâe: a» iu as 208 iei, pe #/s sa £26 Ici. fie ista! tiu! ML îtea&i BMsiraS ds DtmtinUi; pa m m U ici, pe %■!) toi, p# trei Ikhi S8S Ici Pont» străiaiteia p® wn a® at Id, n* ^ K m 8*L Public ts fss ia sediul ziarului. 9« primesc «nani articol« iscălit, fcsi!».Are m fj • sc leapoiasi. Pmbw la iatartowH eisw«s a» in m frunţi 8« te ' Seriozitate do nertraM fuzlGnaiţi.... Nu sunt decât şase luni, de când faimoasele „pertretar“ urmate între partidul nţion.1 al d-lui Maniu şi partidul ţărânii al d-lor Lupu şi Stere sfârşiră prin cel mai complect fiasco politic, iar ziarul naţionalist al poporului „Neamul Românesc“ din 3 Iulie 1924 anunţa cu vădită satisfacţie că: „Fuziunea partidelor ţărănist şi naţional, după două luni de pertractări, după două congrese şi nenumărate formule publicate şi nepublicate, s’a rupt“. Rezultatul la care ajunseră atunci retratiniî n’a surprins. Poate a surprins întru câtva faptul, că scurt după eşuarea pertractărilor raţionale ţara ruşie, şi partidul naţionalist al poporului — cel ce atât de ironic încrestase spargerea pertractărilor naţmal-ţărâniste —, a ajuns printre victimele pertractomaniei d-lui Maniu, înregistrând exact acelaş succes cunoscut de altfel de toată lumea. Prin urmare apeluri, scrisori de dragoste, pertractări, îmbrăţişări, fuziuni, etc. azi nu mai impresionează!... Opoziţia nu şi-a înţeles altfel rolul în tot timpul guvernării actualului cabinet decât ocupându-se constant şi exclusiv cu aceste târguieli nesfârşite. Nu se putea deci, ca redeschiderea sesiunei parlamentare în curs, să nu dea prilej celor atât de rutinaţi în materie de pertractări şi fuziuni să-şi reia meseria. Ii vedem dar din nou aproape gata fuzionaţi pe cei una sută corifei naţionali ai d-lui Maniu cu naţionaliştii poporului d-lui Argetoianu, fanonaţi aproape fără pertractări, încât cei iniţiaţi cred că — deşi anunţată ca un fapt îndeplinit — această fuziune dacă se va face, ea nefiind îndeajuns pertractată, va urma a fi atribuită nu iscusinţei dialectice a d-lui Maniu, ci pumnului d-lui Argetoianu. In ambele tabere fuzionante confuziunea şi consternarea este însă mare. In cercurile parlamentarilor cari aparţin grupărilor vizate, între ministeriabilii atât de abundenţi în fiecare din ambele grupări, între căpeteniile aşa ziselor organizaţiuni regnicolare, provinciale, comitatense, judeţene, etc. îngrijoarea şi nemulţumirea este foarte mare. Atâţia din dezinteresaţii adepţi ai ambelor partide se văd ameninţaţi în posibilitatea de căpătuială prin concurenţa acelora, pe cari fuziunea ar fi să li-i scoată în cale. Ce te faci de pildă în Bucovina cu cei trei preşedinţi ai organizaţiei partidului naţional bucovinean adecă cu preşedintele de drept, cu cel de fapt şi cu cel predestinat de divinitate, apoi cu prea isteţul, adânc cugetătorul şi a toate ştiutorul, coborâtor din cei mai veritabili strămoşi valahi, şef al gazetei „Poporul“, care chiar prin coloanele acestei publicaţii incidentale a dat atâtea dovezi de admirabilă pătrundere a tuturor problemelor politice, de atâta seninătate şi obiectivitate? Dar ce mi te mai faci cu repartizarea mandatelor parlamentare între pretendenţii naţionalişti ai poporului şi cei maţinali fără alt apendice? Unde mai pui că în haosul şi încurcătura provocată între fuzionanţi mai vine şi d. Dori Popovici cu cererea formală, pe care i-a făcut-o zilele acestea d-lui Maniu la Bucureşti, ca să fie primit cu întreg „patidd“ d-sale ca organizaţie bucovineană a partidului naţional, căci — îl lămurea d. Dori Popovici pe dh Maniu — tradiţii po iiti'Ou a şefului avereşean din Bucovina îl leagă de partidul naţional.... • Prin urmare câţi miniştri va da Bucovina viitorului cabinet al celor ce vor fuziona, dacă vor fuziona? Şi singura gazetă care va trebui să fie succesoara „LPepteţ “, a „Gretei Buomnei“ şi a „ Poporul“ui, câţi redactori va trebui să aibă, pentru a răspunde tuturor concepţiilor şi preocupărilor pe care în mod izolat se zice că se au astăzi fiecare din aceste redacţii ? Cât pentru titlul viitorului organ de publicitate, pentru o permanentă şi cât mai sfigestivă accentuare a confuziunii din care a luat naştere, am propune să i se zică „Gazeta Dreptăţii Poporului din Bucovina“. Până la banchetul, care neapărat vine, şi comunicatele ambelor grupări pertractante cari vor constata că fuziunea nu s’a făcut, ţara care desigur cu un zimbet de ironică compătimire, dar şi cu durere înregistrează toate aceste atitudini de neseriozitate ale unor oameni cu pretenţii de a o conduce, va reţine un singur mare învăţământ: că întru nimic situaţia politică internă nu e astăzi alta sub raportul organizării şi pregătirii partidelor de opoziţie pentru o eventuală guvernare; şi astăzi, ca şi acum trei ani, partidele din opoziţie stăpânite de meschine interese particulare pertractează, dibuesc, prin întunerec şi au pretenţia că se refac divizându-se prin ieşiri şi isgoniri din partid cum a fost cazul recent al ieşirei celor 17 organizaţiuni ţărăniste din partidul zis ţărănist. Şi atunci într’adevăr ce mulţumitori ar trebui să fie chiar liberalilor ingraţii pertractanţi şi fuzionanţi în permanenţă şi pentru faptul că la adăpostul guvernării de ordine pe care liberalii o dau ţării, îşi pot îngădui aceste copilăreşti exerciţii pretins politice până să poată ajunge la maturitatea reclamată de situaţiunea de serioasă răspundere a guvernării unei ţări .Aaton i- Karion Iulian Miercuri în 21 i. c. s-a stâns, în vârstă de abia 35 ani, maestrul de desemn de la liceul „Ştefan cel Mare“, care a fost şi o speranţă a artei româneşti şi un om distins, nobil în toată puterea cuvântului, blând şi gingaş, cel mai bun dintre cei buni. S’a stâns, răpus de boala care nu iartă, şi astăzi odihneşte în cuprinsul aceluiaş ţinterim, unde acum un an a fost adus alt sol al frumosului şi erou al datoriei, Nicu Dracea, mort şi el în floarea vârstei. Născut la 19 Februarie 1890 în Baiaşeşti, Şuhan, după absolvirea şcoalei primare, a urmat la acea minunată şcoală specială din Câmpulung, care ni l-a dat şi pe regretatul Arhip Roşea. Aice talentul său pentru pictură şi sculptură s’a manifestat puternic, încâts’a văzut că tânărul acesta putea şi trebuia să aspire spre culmile artei. A fost trimis deci la Academia din Viena, unde a urmat dela 1912—1915. Alte unele din lucrările sale s’au învrednicit de aprecieri elogioase în coloanele unor ziare serioase ca „Neue Freie Presse“ și „Wiener Journal“, ziare cari nu puteau să aibă nici un motiv, nici un intersez să exagereze proporţiile talentului tânărului Român din munţii Bucovinei. Atins de boala care nu iartă, petrecu apoi câţiva ani la Mitocul Dragomirnei, unde părintele său ajunsese diriginte şcolar. In toamna anului 1920 fu numit maestru de desemn la liceul de băieţi din Suceava şi luă lecţii şi la liceul de fete. Aice a ştiut, ca nealtul, să producă în tinerele vlăstare o adevărată însufleţire, un cult pentru arta sa. Expoziţiile, cari le aranja an de an cu elevii şi elevele sale, vădiau frumoase talente, cari înfloriau sub conducerea blândă, înţeleaptă şi entuziastă a maestrului, făcându-ne să sperăm că Suceava, pe lângă aureola unei frumoase tradiţii muzicale, şi-ar putea adăuga, într-un viitor nu prea depărtat, şi oarecare renume în artele plastice. Speranţa aceasta dobândi mai mult temeiu când, la 9 ianuarie 1922, a treia zi de Crăciun, Şuhan ne surprinse cu deschiderea expoziţei sale proprii de pictură şi sculptură, aranjată în încăperile Primăriei — un eveniment în analele oraşului Suceava, apreciat după merit de autorităţi, de public şi de presă. In trei camere erau expuse 77 de piese : picturi în uleiu, desenuri în cretă şi în creion, sculpturi în lemn şi plachete în ghips, albe şi bronzate. In ce priveşteSubiectele, prevala portretul, capul de studiu şi nudul. Reamintim numeroşilor vizitatori puternica compoziţie figurală „Isus în templu“, vigurosul Mihai Viteazul, încadrat în ornamente naţionale, placheta „Lupta tritonilor“ apoi un admirabil tablou în genul „natură moartă“, un dovleac, nespus de plastic, cu morcovi şi alte legume, o splendidă acvarelă, fluturi între pansele etc... Impresia totală a fost un talent realist, al cărui viitor se întrevedea îndeosebi în genul portretului (portretul d-lui dir. V. Burduhos, al baronului Alex. Hurmuzachi etc.). Vai, nu bănuiam pe atunci că viitorul acesta nu era să cuprindă decât doi ani, doi ani de luptă şi de suferinţă. La Viena, unde şi-a găsit şi tovărăşia vieţii — tovarăşă vrednică, vitează, care a sperat, s’a bucurat, a luptat, a suferit alături de el, care acum în urmă era gata să jertfească tot avutul ei ca să-i scape viaţa — se iviseră primele simptormie ale ofticei, înalt şi firav, ca Ciprian Porumbescu, tânărul artist era predestinat să cadă jertfă acestei boale, care e endemică în capitala Austriei. Preocupat de artă, a dat prea puţină atenţie sfaturilor de a-şi căuta de sănătate. Astfel, în vara anului 1923, în loc să plece la Solea, cum era sfătuit, a preferat să lucreze , a stat la moşia Joldeşti, unde a făcut acel minunat relief al moşiei d-lui Dim. Ţurcan, atât de mult admirat la expoziţia agricolă din Iaşi. Iar când, în octombrie 1923, profesori şi elevi ai liceului din Suceava au plecat la Iaşi, ca să vadă acea grandioasă manifestare a muncii moldoveneşti, N. Şuhan era nespus de bucuros că poată să-i ducă, să le arate, să le explice. Cum expoziţiei agricole i se anexase şi un pavilion pentru artele frumoase, a expus şi alte din lucrările sale, obţinând medalia de bronz. In acelaş timp, chiar în zilele expoziţiei, dădea la Iaşi şi examenele impuse de lege ca să poată ajunge titular. Din pricina vizitatorilor expoziţiei era criză de locuinţe, încât bietul artist, bolnav acum, atâta de a găsit o cameră ca vai de ea la un Evreu sărman, cu copil mic, care noaptea nu-l lăsa să doarmă. In aşa împrejurări, cu nopţi nedormite, urmate de zile de surmenaj, a dat totuş examenul cu distincţie ! Iar după încordarea aceasta, mai presus de puterile unui om sănătos, necum ale unui bolnav, a mai trebuit să urmeze iarna, pe ger, acea călătorie la Cluj, în vagon neîncălzit pentru a concura la monumentul lui Avram Iancu — drum zădarnic, drum fatal, drumul morţii. Şi în sfârşit, acest martir cu trupul sdrofeit, până acum vreo două luni, în loc să-şi poată căuta de sănătate, a mai trebuit să vie la şcoală cu birja şi, răzimat de cârjă, să urce treptele liceului şi să facă un simulacru de învăţământ, ca să evite rigorile unui nemilos articol de lege, articol a cărui schimbare e unul din postulatele urgente ale dreptăţii. : După toate acestea, cine s’ar mai mira de desnodământul fatal ? In zilele din urmă avea o ultimă speranţă: ţărmul Adriaticei, Abbazia, vis, dar nutrit din tinereţe. In genunchi se ruga la icoana Mântuitorului să se vadă ajuns acolo. N’a avut parte, înmormântarea care s’a săvârşit Vineri în 23 i. c.. ! ___I - -,Li,...j f