Glasul Bucovinei, septembrie 1925 (Anul 8, nr. 1911-1931)

1925-09-01 / nr. 1911

No. 1911 Koprol Purgati­vu 1 ideal x-x de șocolată x-x GLASUL BUCOVINEI 0 preumblare la Vatra-Dornei acum 45 de ani Vatra-Dornei, această încântătoare staţiune bal­neară, era locul de recreaţiune a noastră, a acelor din Moldova de Sus. Un singur inconvenient ne cam indispunea. Trebuia să treci graniţa austriacă, in Bucovina, fie pe la Mihăileni, Cornulnicei, ori Niniceni, etc., şi să fii supus milduriei finalilor austriaci. Odată însă scăpat de viligenţa aspră a acestor funcţionari, îţi venea inima la loc, când dedeai de sate moldoveneşti împodobite cu case frumoase, ar­tistic acoperite cu stuf şi pae curate, bine îngrijite, cu livezi de pomi roditori şi cu o aşezată gospodă­rie, pe când ale noastre, din Nordul Moldovei, lăsau atunci ceva de dorit. Plecat în luna lui Iulie, acum 45 de ani, din Dorohoi, cu mult regretatul meu amic de copilărie, G. Dimitriu, intr’un echipagiu cu patru cai înaintaşi, eram conduşi de un meşter vizitiu român din Bucovina, care slujise la un baron şi care îşi păstrase uniforma baronului Pe lângă că acest vizitiu cunoştea perfect drumul, uniforma lui ne-a adus însemnate servicii. Toată lumea ne lua drept baroni; nemţeasca insă ne cam da de gol. Distanţa dintre Dorohoi şi Dorna fiind mare, nu o puteam străbate într’o zi. A trebuit să ne oprim la Suceava, la vestitul hotel, pe atunci, Langer. După e­zitarea oraşului, cu amintirile lui istorice, cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, a doua zi am luat drumul spre Dorna. Pe o şosea admirabilă, având în faţa noastră splendizii noştri munţi, n’am băgat, câtuşi de puţin, de seamă, marea distanta ce parcursesem şi astfel am poposit la Câmpu­lung moldovenesc, unde ochiul nu se mai sătura admirând încântătoarea poziţie a acestui oraş, leagănul funda­torilor Moldovei, înspre Dorna, înainte de iacobeni, ne-a pus in admiraţie şoseaua croită în zigzag, pe un munte. Seară,­­ajunşi la Dorna, dam peste un sat ca toate satele. Ştiam că familiile noastre erau găzduite la presvitera Constantinovici. Cum, deci nu aveam foc, am întrebat de un hotel şi am fost conduşi, de un străjer, la un han-cârciumă, proprietatea unui evreu. Aici ni s’a dat o odaie, unica pentru musafiri. Noroc că, din întâmplare, aveam, in sacul meu de voiaj, un pac lut de zacherlină; altminteri vai de capul meu ce eram să păţesc. Cum se prezenta Dorna atunci ? Mai mult un sat decât târg. O simplă comună rurala. Hotelurile lipseau cu desăvârşire. Vizitatorii, excursioniştii şi acei cari voiau să profite de admi­rabilă situaţîune a acestei localităţi, închiriau odăi pe la săteni. Uliţele cu totul primitive, podurile rudi­mentare, câte o prăvălie ici, colo. Birturi nu erau. Acei cari stăteau mai muit îşi făceau bucătăria acasă, sau sătencele Ie pregăteau cină gustoasă moldove­nească : sarmale moldoveneşti, borş, pui cu smân­tână, brânzeturi cu mămăligă, ochiuri, etc. Despre Wiener Schnitzel nici pomeneală, şi poate era mai bine. Cea mai mare casă era a d-nei Constan­­tinovici, care există şi asăzi, situată pe o colină, care predomină Dorna. Impozantele clădiri de astăzi, ca hoteluri confortabile, bisericile catolice şi reformate nu existau. Casa de sănătate publică, Hotelul Traian, al Băilor, Casinoul, admirabilul stabliment al băilor, ca parcul,C­alatul Comunal ş. a., nu existau. In schimb, vizitatorii îşi umpleau plămânii cu ozonul ce se de­gaja din această regiune a bradului. Bistriţa curgea tot aşa de­­repede şi de limpede din ea, vizitatorii îşi luau baia. Acidul carbonic ză­cea încă un pământ. De băi de nămol nu se pomenea. Vizitatorii, după oarecari prescripţiuni medicale, beau apă feruginoasă, aşa zisul burcut, plimbându-se într’o mică grădiniţă, în care se construise un pavilion din inele, acoperit cu frunzar. Drept orchestră, vizitatorii erau distraţi de o bandă de lăutari, îmbrăcaţi în haine moldoveneşti, adecă cu nişte antiree lungi şi pe cap cu şapcă. Ei erau conduşi, de un semen al lor, un fel de Barbu Lăutaru şi cântau din naiv, ţimbală şi vioară. Reperterul lor nu prea să familiarizaze cu Srauss, deşi erau compatrioţi şi cu alte celebrităţi mu­zicale; în schimb, cântau nişte hori şi doine moldo­veneşti, cari iti mergea drept la inimă. Atunci, la Dorna, natura era in splendoarea ei. Aer curat, apă minerală in deajuns şi viaţă patriarhală, cari te odihneau şi te întorceai acasă astfel de întă­rit, încât erai in stare să răstorni munţii. Acum, cu confortul modernizat, lucrul s’a schimbat. Cu construirea drumului de fier, Dorna s’a tran­sformat radical. Staţiunea balneară, din Dorna, a devenit una din cele întâi din ţară. Pe lângă burcutul inepuizabil, acidul carbonic şi nămolul atrag mii de vizitatori. Aşa, pe când acum 45 de ani numărul vizitatorilor nu tre­cea 300—400, acum se ridică la câteva mii pe an. Dorna a devenit comună urbană, luminată cu e­­lectricitate, cu prăvălii, în cari se debită mărfuri, ca în oraşele mari, două farmacii, drognerie, mai mulţi me­dici, două librării, şcoli primare de bâeţi şi fete, un liceu de băeţi etc. Restaurante cu mâncări — să zi­cem europene — şi alte conforturi moderne. Excur­­siunile nu se mai fac pe jos, cu trăsura, ori călare, ci cu automobile, camioane şi altele. Fabricele de fasonat lemnele funcţionează zi şi noapte. Căile de comunicaţie sunt într’o stare cu totul primitivă, pârâul Dorna este în aceeaşi stare, ca acum 200—300 de ani, trebuie canalizat. Admirabilul munte Runcu, plăcuta preumblare a vizitatorilor, trebuie ame­najat astfel, ca aceştia să poată profita, ş. a. Pe când catolicii — apoi — şi reformaţii au bi­serici bine construită, creştinii ortodoxi au o modestă biserică de lemn. N’ar trebui ca fondul religios să se gândească a construi o biserică ? Apoi apa dulce li­pseşte, canalizarea se impune. G. G. Burghele, Președintele Ateneului Român din Dorohoi Pag. 3 BEŢI­NEREA LUTHER!!! IN­FORMAŢIUNI ŞCOLARE Oala Liceul de fete al Statului în Rădăuţi. — în­scrierile pentru toate felurile de examen, admitere In clasa l-a, particulare, integrale, de corigentă şi de di­ferenţa, au loc între 1—8 Sept., orele 9—12 a. ro. înscrierile Ia examenul de admitere in cl. V-a se vor putea face până la 18 Septembrie inclusiv. Elevele promovate şi repetente se reînscriu deasemenea între 1—8 Septembrie la. c. Cursurile se deschid la 26 Septembrie ora 8 a. m. Amănunte la direcţiunea li­ceului. SPORTIVE Campionatul de atletică uşoară al Bucovinei. „ Toţii atleţii uşori, cari doresc’ să participe la cam­­pionatul de toamnă în atletică uşoară, se vor anunţa până cel târziu 15 Septembrie, prin cluburile lor, la preşedintele subcomisiunii de atletică uşoară din Cernăuţi. După trecerea termenului prescris nu se va mai primi nici o înscriere. Concursurile au loc pen-Continuare pe pagina IV-a DIN PUBLIC Şcoala eonii „Progres“ 2“TM“ ?. Septembrie 1925. La 14 şi 15 Septem, sunt examenele de admitere in cl. I şi II. Afară de şcoala comercială de trei clase mai sunt şi cursuri comerciale de un an, şase şi patru luni, cursuri de dactilografie şi stenografie română. Dintist­l Amro Rosenfeld. îruf'slS s’a reîntors din călătorii și consultă zilnic dela 9—12 și 3—7. Aliiinom In nnnntfinta publicului cumpărător că au HUIil­lil Id mmm sosit cele mai noul creajiuni în modă de toamna din străinătate și se pot vedea în depozitul mărfurilor de modă Lerner & Tannen­baum, str. Bucureştilor No. 5 a (fosta Poştei). P’e­rmnynrijf că vânzarea noastră de evacuare a se­ll u UUfCh­U sonului, dă fiecăruia ocazie de-a cum­păra cu preţuri foarte ieftine articole în stofe pentru dame şi domni precum şi de tot felul de marfă ce se spală. Resturi de tot felul de marfă cu preţuri de re­clamă. Depozitul mărfurilor de modă Lerner & Tan­nenbaum, str. Bucureştilor No. 5 a (fosta Poştei). este cauza multor boli precum : scrofulosa, rachitismul, sifilisul, arteriosclerosa, anemia, boli de piele, reumatismul, guta etc. Sângele este lichidul care hrăneşte trupul omului. Imediat ce sângele este stricat şi nu mai poate hrăni trupul, or­ganele încep să slăbească, iesă la iveală un lanţ de boli şi suferinţe care slă­besc pe bietul om şi-i fac viaţa grea şi chinuită. Pentru a şti cum puteţi curăţa sângele şi să puneţi capăt acestor boli, scrieţi imediat o cartă poştală cătră FARMACIA VOREL din Piatra­ N., şi veţi primi gratuit interesanta şi instruc­tiva broşurică. Cum vă întăriţi trupul, şi vă curăţiţi sângele. Numărul broşu­­reier ce se trimit gratuit fiind mic, vă rugăm în interesul Dv.­a nu întârzia. Vă veţi adresa direct: FARMACIA VOREL - PIATRA-N neşte o regiune, cu atât mai bogat i-i cântecul popular“ (A. Strauss, Bulgarische Volksdichtungen, 29). Dar cu câtă dârzenie ştie muntele să-şi ascunză comorile sale, şi cum ne vlăgueşte iarăşi, pentru că ne-a ştirbcit a fi pânditorii avutului său! — Breee! Că departe o fi fiind acum acum stâna Creţului!—suspină camăradul­­e. Şi’n adevăr drumul începe de iznoavă a fi spin şi suspin. Geaba mai arunci sămânţa de vorbă, că nu prinde! Fiecare-şi vede de calvarul său, zărind de atâta golomoz şi apărie. De cum „am făcut-o hăisa“ pe dunga Plaiului-Bătrân, ne aţinem mereu tot pe cum­păna apelor. Şi dacă ici, pe greabănul muntelui, hleiul drumului fleorcăieşte aşa de urât, ce-o mai fi fiind de vale! înaintăm în direcţie nord-vestică de pare­ că am vrea să atingem piscul Halaucu­l!) (cu 1534 metri), că­ruia ambele hărţi militare austriace îi zic MunteleBivol( 6­7), dându-i şi ele câte 1534 metri. De la o vreme ieşim din cărare rătăcindu-ne pare­ că prin sâhle şi săraturi. Ba nu ci (cam de pe la cota 1516 a hărţii austriace 1:75.000) „o facem ceara“ la vale. De aici înainte,—sănătate bună picioruşelor!... Colo unde ar trebui să păşeşti e numai o baltă, iar de margine unde dai să te fereşti calea ţi-i tăiată de uriaşi butuci de brazi cu zeci şi sute de îm­­pungătoare cepuri. Las’că şi panta creşte mereu. Col­ţuri de stânci pândesc din scoarţa de frunze us­cate şi din cetiniş, ca să-ţi pună piedică şi să-ţi sclintească gleznele. Mai fiecare pas îi făcut pe gâ­­cite. Şi nu mai îmbli, ci încărcat cum eşti, te slobozi de-a dărâmată la vale... Fugă şi zbor, nu marş! Sin­gura răsuflare într’o năvală ca aceasta e doar câte o trecere de punte. Dar ce zic punte! Un molid cojit şi lucios cumu-i şarpele, prins dintr’un mal în cela rifal, deasupra unui ameţitor clocot de apă.. Ferească Sfântul să-ţi arunci ochii în jos, când treci pe aşa punte. Şi trecu­tul numai cu îmbletul lăturiş, pas de pas, pas de pas, îl do­vedim. Dar badica Toader ci­că vrea s’o treacă dea­­dreptul puntea. Şi câtu-i de cucoş, unde nu mi se ie­zeşte odată în apă, cât mi ţi-i melianul! — Breee! Ce mi-a fost a păţi azi! Şi-au trebuit dumialor să vie atâtea şi atâtea poşte de loc ca să vadă aşa treabă! — se miră bietul om storcându-şi că­meşa de apă. O seamă dintre noi dacă văd aşa tâmplare, nici nu se mai încumătă a trece punţi, ci­ o iau cu binişo­­rul deadreptul prin apă înainte!... Vorba ceea: Decât stâlceală, mai bine udeală! Şi iată-ne acum pe gârla Părăului-Negru *), co­borând ca vijelia asupra cătunului Dolia. In sfârşit, sub poale de verdeaţă câteva haizaşuri fumegând şi de fum dar şi de umezeală. E Dolia cea cu abia vre­ o­­două­zeci de fumuri (case). Ne oprim câteva clipite pe o buturugă scufată din marginea apei Neamţului ca să ne mai tragem sufletul. Aşa ca de-alde noi acum trebue să se simtă nişte fu­gari scăpaţi din bătaia gonacilor lor... Numai freamăt de frunză şi de apă... Muţenie şi pustiu pe deasupra celor câteva surgunite acoperişuri de stuh... In fund de codru muntele se întunecă de nouri şi potop...­ Un uriaş care cu sprincenele încrun­tate te mai urmăreşte şi te mai ameninţă... S’o mai pornim oare înainte ? Cu un singur gând da, şi cu zecesprezece gânduri nu! Prea ne-am hren­­tuit oscioarele. Şi-apoi nici nu ne ţineam noi plutaşi, ci numai ... plăieşi ... neînvăţaţi cu apa!... — Ba eu aş zice să mereţi încaltea până’n Bo­­boieşti — îşi dă cu părerea Dol­anul Haralampie. — Că acolo aveţi unde mânea, în casa vânătorilor, la domnu’ pădurar. Casă cât o cazarmă, şi anume pen­tru domni făcută! — La drum băieţi! La casa cea „pentru domni fă­cută“, măăă! Bacşişul (parcă ţi-i oarecum să-i zici aşa urât!...) Doljenii noştri nu vor să-l primească. — Mai bine nu-ţi trimite câte o fotografie de cele dela stână. — Şi iată-ne iar călare ... pe drum ... la vale pe apa Neamţului... (Continuarea urmează) Leca Morariu 6) Aşa-i zice harta cu scara 1:300.000 din citata mono­grafie a lui A. Popovici şi Gh. T. Virileanu. ') Marele Dicţionar Geografic nu pomeneşte de acest Mante Bivol iar despre Halauca se mărgineşte a aminti numai că-i o „ramură de munţi ce se prelungeşte din jud. Suceava spre marginea de N. a judeţului Neamţu, prin corn. Pipirig* !

Next