Glasul Bucovinei, decembrie 1927 (Anul 10, nr. 2542-2562)
1927-12-01 / nr. 2542
Pag 2 „GLASUL BUCOVINEI“ No. 2542? Funerariile lui Ion I. C. Brătianu Duminecă, 27 Noembrie a. c., au fost duse la locul de vecinică odihnă rămăşiţele pământeşti ale lui Ion I. C. Brătianu. In cursul zilei de Sâmbătă, 26 Noembrie c., mii de cetăţeni s’au perândat la catafalcul pe care zăcea Ion I. C. Brătianu. Dureroasa ceremonie a înmormântării a început la Ateneu In faţa unei distinse şi nenumărate asistenţe, în care remarcăm pe membrii guvernului, grupul parlamentarilor fără deosebire de partide, grupul generalilor, corpul diplomatic, reprezentanţii celorlalte confesiunii şi toţi Înalţii demnitari ai statului. La ora 8 şi jum, soseşte din partea înaltei Regenţe A. S. R Principele Nicolae şi I. P. S. S. Patriarhul Miron Cristea. Serviciul divin este oficiat de către I. P. S. S. Pimen, mitropolitul Moldovei, asistat de N. PP. Sf. Lor Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului, Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei, Arhiepiscopul Curie al Basarabiei şi toţi ceilalţi episcopi. Cuvântările rostite După terminarea serviciului religios vorbeşte cel dintâiu mitropolitul Nicolae al Ardealului in numele bisericii naţionale, adotând elogii celui dispărut. In numele guvernului aduce prinos de slăvire d. ministru al instrucţiunii publice Dr. C. Anghescu, arătând meritele neasemănate ce şi le-a câştigat Ion I. C. Brătianu pentru neam şi ţară. Apoi în numele Senatului ia cuvântul preşedintele acestui corp d. C. Nicolaescu, relevând personalitatea defunctului. In numele Adunării deputaţilor vorbeşte d. N. N. Sîreanu, preşedintele acestei adunări, ilustrând calităţile de mare om politic ale celui dispărut. In numele partidului poporului îşi ridică glasul d. general Coandă, stăruind In cuvinte pline de căldură asupra personalităţii distinse a lui Ion I. C. Brătianu. In numele partidului naţional ţărănesc vorbeşte d. Vaida-Voevod, a cărui impresionantă cuvântare o publicăm In cele ce urmează: Cuvântarea d-lui Al. Vaida- Voevod In Ion I. C. Brătianu, năprasnica aripă a morţei a frânt nu numai pe prezidentul de partid, ci una dintre individualităţile reprezentative a timpurilor celor mai glorioase înfăptuiri ale neamului românesc. Provinciile unite cu patria mumă ii datorase memoriei sale o veşnică amintire recunoscătoare. Pe vremea stăpânirei ungureşti, după retragerea lui Dimitrie Sturza din viaţa publică, Ion I. C. Brătianu a încheiat un acord cu şefii celorlalte partide hotărând ca pe viitor cauza românilor de dincolo de munţi să fie ridicată deasupra invălmăşelei luptelor politice interne. „Nu mă amestec în afacerile Dvs. de bucătărie*, spunea dânsul, „aranjaţi-vă tactica după cum credeţi de bine. Noi avem datoria să vă sprijinim fără a vă aservi intereselor noastre de partid. De câte ori veţi întreprinde încă o acţiune importantă, care atinge interesele Intrigului neam, consultaţi-ne şi pe noi, oricare dintre partidele noastre ar fi la putere, căci răspunderea pentru viitorul neamului in măsură îndoită cade in sarcina noastră“. Astfel a pus Ion I. C. Brătianu baze de colaborare armonice Intre conducătorii politici oficiali ai românilor de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. In expresiunea voinţei dârze a lui Ion I. C. Brătianu se condensa atavicul dor de unire, când după Consiliul de Coroană din 14 August 1916, la ora 8 seară, având dânsul, ca prezident de consiliu de miniştri răspunderea s’a predat oficiului de Externe al Austro-Ungariei declaraţia de războiu a României.Din textul vibrant al acestei declaraţii da războiu răsună chemarea de unire adresată de Ion I. C. Brătianu Transilvănenilor şi Bănăţenilor. Un glorios ziditor Ideia unirii naţionale, nutrită cu sfinţenie, generaţii dearândul in sufletele misionarilor idealişti prin acea declaraţie de războiu s'a Înfiripat in mod virtual. Voinţa vie de a se uni şi dorul de nestăpânit de unire a călăuzit atunci toată suflarea românească. Efectele s’au arătat când era vremilor împlinite a sunat. După gloria armatei, după laurii eterni ai Mărăştilor şi Mărăşeştilor, ca izbucnire a forţelor elementare imanente vrerei ghitei noastre adunările din Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, ecourile glasurilor frăţeşti descătuşate, care răspundeau chemării din declaraţia de război a fraţilor liberi au consfinţit prin hotâririle lor unitatea naţională. Şi astfel dat i-a fost lui Ion I. C. Brătianu să prezideze evenimentul de neîntrecută mărire : Unirea tuturor Românilor. Tatăl său fusese unul dintre glorioşii ziditori ai fundamentului statului român liber, dar fiului lui i-a fost hărăzit să se înalţe ca primul între constructorii cupolei României Mari, aşezând crucea pe falnicul edificiu de granit etern. Nu i-a fost dat să vadă terminată pictura nici aşezarea altarului şi templul deschis larg credincioşilor dornici de Împărtăşanie. Şi totuşi ce minunată a fost soarta lui Ion I. C. Brătianu ! Fiii bărbaţilor mari, sunt predestinaţi să poarte dealungul vieţei lor sarcina perpetuei comparaţii cu mărimea părintelui. Ce şanse lipsite de echitate. Căci mărimea părintelui, spălată de stratul de sgura judecăţii preocupata a contimporanilor, străluceşte în aureola trandafirie a verdictului indulgenţei definitive, proprie generaţiei postume. Ion I. C. Brătianu a fost ridicat insă de pronia divină şi deasupra consecinţelor comparaţiei cu părintele său. Cesace pentru Ion Brătianu tatăl fusese un vis al îndepărtatei posibilităţi de înfăptuire, deveni pentru Ion Brătianu marea realitate a vieţei saie: România întregită, una şi nedespărţită. Ce parte mai înbelşugată de fericire ar fi putut ca să reverse supra unui om politic şi patriot, decât acea de care destinul l-a învrednicit pe Ion I. C. Brătianu. După o viaţă inspirată de o credinţă în misterul predestinaţiei menirei sale de ziditor la unirea neamului, Ion I. C. Brătianu, protipul antropologic al românului plin de vigoare şi de sănătate, nu a avut să îndure chinurile unei stingeri lente ei după un sbucium, fulgerător de scurt, i s’a înălţat sufletul nemuritor in plaiurile Eliseiee. A fost un favorizat al zeilor şi in clipa morţei parcă ursitoarele ar fi voit să-l ferească de neajunsurile bătrâneţilor şi de conflictele cu năvalnice timpuri nouă, după ce in decursul intregei sale vieţi s’a bucurat tot numai de succese şi de mulţumiri. O duioasă amintire Cât de mult se reflecta in intimitatea sentimentelor sale măreţia vremurilor glorioase, Învederează un episod din timpul conferinţei de pace din Paris. Unul din colaboratorii săi ii citea un raport asupra călătoriei MM. LL. in Ardeal şi Banat. Ajungând la descrierea cum MM. LL. au vizitat, conduşi de prezidentul Consiliului Dirigent mormântul lui Avram Iivcu păzit de gardişti, moşnegi, foşti oşteni ai lancului, vocea raportorului a început să tremure, să se oprească, iar după câteva clipe cititorul fu silit sâ întrerupă lectura cu ochii plini de lacrimi. Ion I. C. Brătianu lăcrăma şi el şi ridicându-se după scaun zise: „Cine ar putea să-şi stăpânească zguduirea sufletească in faţa acestor evenimente ? Şi amândoi bărbaţii dădură curs uber lacrimilor emoţiei sfinte care ii copleşeau aducând acest prinos memoriei lancului şi nespusei fericiri ce o simţeau in faţa viziunei că Regele şi Regina României mărite au putut să se Închine in pios peterinagiu la mormântul gloriosului erou al trecutului Ardelenesc plin de mărire. Partidul Naţional Ţărănesc, exprimă, in faţa acestui catafalc tuturor acelora pe care defunctul i-a ocrotit iubit şi condus sentimentele sale de sincere condoleanţe. Fie-i veşnică pomenirea, Dumnezeu să-l odihnească in pace pe marele român care a fost Ion I. C. Brătianu. Alte cuvântări In numele partidului naţional vorbeşte d. prof. Gh. Taşcu, iar in numele partidului ţărănesc d. prof. I. Borcea, in numele Ardealului d. ministru Al. Lapidaţii. In numele Bucovinei d. ministru Ion I. Nistor a rostit o prea frumoasă şi plină de duioşie cuvântare pe care o dăm in altă parte a ziarului. Au mai vorbit: d. ministru I. Inculeţ in numele Basarabiei; domnul Dr. Aurele Cozma in numele Banatului; d. general Traian Moşoiu in numele luptătorilor din Carpaţi şi de pe Tisa ; in numele primăriei municipiului Bucureşti d. Dr. I. Costinescu, în numele societăţi politehnice d. ing. N. P. Ştefânescu, in numele studenţimii stud. Cureteanu. Seria cuvântărilor o Inchie d. I. Th. Fiorescu, fost ministru. Transportarea la Florie® După terminarea cuvântărilor sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Ion I. C. Brătianu este aşezat pe un afet de tun tras de 6 cai. Pe ţeava tunului au fost aşezate coroanele trimise de M. S. Regele Mihai I, M. S. Regina Maria, Regele George şi Regina Elisabeta a Greciei, cununa trimisă de M S. Regele Alexandru al Iugoslaviei şi o modestă cunună a moţilor de Zarand Împletită din crengi şi frunze din gorunul lui Horia de la mormântul lui Avram Iancu din Ţebea şi din ale celor doi brazi sădiţi in amintirea Regelui Ferdinand I. Apoi se formează cortegiul, care porneşte spre gara de Nord. Pe tot parcursul străziior trotuarele erau înţesate de lume. In drumul spre Florica staţionau in toate gările solii de săteni, aşteptând trecerea vagonului mortuar. In gara Florica aşteptau zeci de mii de ţărani. Aici sicriul este aşezat de câtre opt ţărani din Ruteşti pe un car tras de 6 boi albi. 50 de preoţi au ridicat rugăciuni spre Ceriu. După o scurtă slujbă sicriul este aşezat in cavoul familiar alături de marele Ion C. Brătianu, de faţă fiind familia.Astfel a fost pus la odihna de veci marele om de stat Ion I. C. Brătianu. -----------------------• - • •---------------------- Nu au loc nici un fel de tratative ruso-române București, 29 (Rador).— Ministerul de externe desminte in modul cel mai categoric diferitele svonuri despre tratative ruso-române la Viena. --------------------------• • « •-------------------------—Abonați „Glasul Bucovinei“— Rolul fiziologiei; fiziologia în ţara românească; fiziologistul francez Albert Dastre de Dr. Nicolae Fiorescu, profesor de fiziologie la Universitate. Curs ţinut în Aula Universităţei Cernăuţi 12 Noembrie 1927 — Continuare — Fiziologia în ţara românească nu datează de multă vreme. Vom studia evoluţiunea fiziologiei în cele 4 centre universitare, Bucureşti. Sunt 3 catedre de fiziologie la medicină, medicina veterinară şi ştiinţe. La medicină , Carol Davila adus din Franţa organizează serviciul sanitar ce a adus foloase foarte mari în răsboiul independenţei. Înfiinţează aşa numita şcoala lui Davila, baza facultăţei de medicină de astăzi care prin perfecţiunile aduse în decursul timpului a ajuns să rivalizeze cu renumitele facultăţi din Apus. La început fiziologia era unită cu anatomia ca pe urmă să devină o catedră separata având ca profesori pe Grigorescu apoi 2 ani suplinitor pe I. Constantinescu iar dela 1900 să aibă ca titular pe profesorul Dr. N. Paulescu. In laboratorul lui Paulescu se poate executa orice lucrare, laboratorul fiind bine înzestrat şi profită de vasta erudiţie a clinicianului fiziologist Nicolae Paulescu. La Ştiinţe — după războiul din 1877 un tânăr seminarist trece clasa 7 de liceu, vine la facultatea de ştiinţe din Iaşi, se entusiasmează de faimoasele cursuri ale lui Grigorie Cobălcescu, la o bursă pentru studiul zoologiei şi fiziologiei la Paris şi cu o scrisoare de recomandare de la Grigorie Cobălcescu pentru marele său amic Paul Bert profesor la Sorbona, Alexandru N. Viţu din Savineşti judeţul Bacău îşi face apariţia în laboratoarele de la Sorbona (facultate de ştiinţă din Paris) conduse de celebrii profesori Lacaze Duthiers, Milne Edwards, Duchartre Hebert şi în prietenia lui A. Castre, Delage, Regnard— podoaba de mai târziu a Franţei—trece licenţa şi doctoratul cu o teză de anatomie şi fiziologie asupra tegumentelor de la Crustacee — se întoarce în ţară în 1882 se prezintă la concursul pentru catedra vacantă de zoologie la facultatea de ştiinţă din Bucureşti ţinut la Iaşi sub preşedenţia lui Gr. Cobălcescu şi cu toate că avea un rival puternic pe Ştefan Sihleanu, orator şi cu multa ştiinţă Viţu reuşeşte şi ia catedra. Face curs mai mulţi ani—cum spunea el cu creta pe tablă; mai târziu i se pun la dispoziţie 3 camere şi un antreu : acele camere ce au servit mai până acum câtva timp de cabinet al Rectorului, pentru secretarul Universităţii, şi pentru secretarii de ştiinţe, litere şi teologie. 2 camere mici: una cabinetul profesorului; cealalta: o masă de vivisecţiuni în mijloc; un gazometru pentru anestesiere; un suflător pentru respiraţiunea artificială; un dulap pentru reactivi şi 2 ferestre mari prin care şuera grozav vântul—aceasta era sala de demonstraţiuni; o cameră mare, museu şi dulapuri pentru instrumentele de fiziologie, aci s’a făcut începutul laboratorului de fiziologie. Viţu făcea cursuri atrăgătoare; niciodată el nu repeta cursul, cî în fiecare an îl reînoia cu noile publicaţiuni; dar ceea ce era mai important: erau conferinţele de Sâmbăta seară: se dau subiecte la fiecare (indiferent de an) timp de o săptămână biblioteca înzestrată cu publicaţiunile cele mai importante era la dispoziţia studenţilor şi toţi eram obligaţi să luăm parte făcând observaţiuni, astfel încât totdeauna elevii lui Viţu erau pregătiţi pentru orice eventualitate: burse, examene.—Acolo mi-am început studiile de zoologie şi fiziologie sub ochiul sever al lui Viţu şi bunăvoinţa lui Alexandru Obregia care îşi trecuse tocmai atunci teza de Doctor în medicină cu «Localizaţiunile cerebrale». Munca istovitoare, însă foarte folositoare pentru că mi-a atras după ea numirea ca preparator şi trecerea licenţei numai după 2 ani. După licenţă începe adevărata muncă pentru studiul fiziologic. Viţu în multele seri petrecute împreună îmi spunea că s’a convins că în ţara românească fără politică nu se poate face nimic, ori cât de folositoare ar fi orice ştiinţă. El făcea multă politică. Ca fost inspector general s’a făcut cunoscut prin publicarea unui mare studiu asupra învăţământului; graţie lui D. Sturza, prim ministru pe acele vremuri, este ales deputat. Al. Obregia şeful de lucrări la o bursă pentru fiziologie la Berlin. R. Paşcanu asistent pleacă cu bursa pentru studiul zoologiei la Sorbona, iar toată grija cursului, conferinţelor, munca grea rămâne pe umerii mei. Câte nopţi albe, câte uitări de masă şi cu toate astea mi-au fost de mare folos , pentru că luând prin concurs bursa pentru studiul fiziologiei la Sorbona şi am trecut din nou licenţa numai în 8 luni cu toate că licenţa noastră era valabilă, apoi preparator benevol, colaborator a Prof. A. Castre şi după 2 ani Doctoratul In Ştiinţe şi multe lucrări originale Viţu prin politica mută laboratorul din micile camere într’un vast local: Casa Ghermani de lângă Universitate, d’aci în Casa Al. Catargiu din Calea Victoriei unde astăzi este o direcţiune a Ministerului de finanţe. Aci după 20 ani de profesorat Alexandru Nicolae Viţu îşi închide ciclul vieţei, însă mai înainte mutase Institutul de Fiziologie în casele sale din Bulevardul Coi-