Glasul Bucovinei, octombrie 1929 (Anul 12, nr. 3056-3080)
1929-10-01 / nr. 3056
Pag. 2 □LAŞUL bucovine. de apel din Cernăuţi în chestia etatizării şi disolvării şi îndeosebi asupra şanselor de câştig în caz de proces între eparhie şi ministere. înţelegem că trinitatea Savagoiu-Dori Popovici şi Horia să ceară avizul juridic în chestia cu bucluc care-i preocupă, unor avocaţi, dară nu înţelegem cum aceşti domni au putut avea îndrăzneala să se adreseze unor magistraţi, cerându-le avizul, cari puteau ajunge chiar în situaţia să judece în caz de proces între minister şi fond. In ce lumină apar atunci instanţele judecătoreşti, când magistraţii sunt ispitiţi de a-şi spune de pe acuma părerea lor? De această nemaipomenită îndrăzneală a d-lor Savagoiu- Dori şi Horia nu ne mirăm de loc, fiindcă cinismul lor este bine cunoscut ; întrebăm însă pe dl prim-preşedinte al Curţii de apel din Cernăuţi şi pe d-l ministru al dreptăţii dacă sunt dispuşi să tolereze astfel de injoncţiuni în atribuţiile justiţiei, a cărei vază şi autoritate sunt datori să le apere. Sau poate cred domnii că în „noua etăui şi balanţa justiţiei poate fi influenţată ?-• • • » ■— ■ ..- — Prefectul de Suceava Todiraş umblă să se înţolească Primim ştiri din Suceava că în prefectul naţîonal-ţărănist Todiraş a intrat o mare frică de foamea opoziţiei. De aceea caută bietul om să se înţolească pe cât se poate mai mult. Anunţasem că s’a făcut tovarăş la Banca Cibereac. Iată că însuşi „Cuvântul Ţărănimii“ de Miercuri 25 Sept. cerând iertare prefectului Todiraş, cam ruşinat, anunţă că Todiraş mai este tovarăş cu a cincia parte din capitalul de o sută de mii lei, la o nouă bancă din Suceava, numită : Banca Populară Judeţeană. Căci iată ce spune textual: „Dacă se poate, (cum să nu se poată! ? N. R.) atunci putem mărturisi că prefectul Todiraş, pe care Glasul... ni-l arată ca tovarăş a Băncii Cibereac, a subscris şi a vărsat 20.000 lei plus una sută taxa de înscriere „la noua Bancă Populară Judeţeană“. Inţeleşte-te bine, d-le prefect Todiraş, căci opoziţia e aproape şi are să fie cam lungă ! „Depolitizare“ — In folosul familiei! Cetitorii noştri îşi vor aduce aminte cum asistentul politic al lui Krakalia, dl Sautschuk Theophil, câteva luni de zile dearândul, când guvernul actual se trudia să disolve consiliul comunal din Cernăuţi, declara necontenit că vrea să „depolitizeze administraţia comunei. Ba că în fruntea comisiei interimare va fi numită o persoană neutră, ba că însuşi comisia interimară va fi compusă din cetăţeni nepolitici din diferite grupări etc. Ce a urmat se ştie. Dl Sautschuk l-a pisat şase luni de zile pe ministrul de interne să disolve consiliul comunal şi să-l numiască pe fratele Coliu preşedinte al comisiei interimare. Ce avea a face, că d-lui Coliu Sautschuk face politică proastă aşa cum se pricepe el; ce avea a face că pe acest om îl apasă un trecut pătat care discalifică de a mai juca un rol in viaţa publică ! Odată ce era frate cu ministrul trebuia să fie căpătuit, morala fiind un lucru oligarhic, deci indesirabil pentru democraţi autentici ca arheologul politicizant, iar „depolitizarea* încetând acolo unde încep aşa de democraticele interese familiare. Condus tot de aceste nobile idei, dl Sautschuk Theopil, cu prealabila permisiune dată de Krakalia în schimbul abandonării demnităţii naţionale, stăruie de mai multă vreme la dl Vaida să-l numiască pe cumnatul său, Zaharie Popovici, prefect în locul perimatului Neamtzu. In cele din urmă va isbuti, nu in baza proverbului latin: „Gutta cavat lapidem“, ci prin faptul că prefectul Neamtzu proiectând prostia proprie asupra ministrului său, s’a plâns într’un mod cam „democratic“ pe la nepartizani de „neghiobia“ ministrului său regional. Tot dl Sautschuk Th. și tot în baza „depolitizării“ administraţiei a pregătit în timpul interimatului său la culte comercializarea Teatrului Naţional din Cernăuţi, ministrul Bucovinei având şi un frate actor, menit să... contribuie şi dânsul la „depolitizarea“ atât de rentabila. Şi ca această depolitizare să fie completă ministrul, pus ,la dispoziţia capriciilor d-lui Krakalia dar având o apreciabilă libertate în ce priveşte căpătuiala familiară, a intervenit şi pentru distinsul frăţior-medic. Astfel dl Dr. E. Sautschuk-Săveanu, medic fără clientelă din cauza oligarhiei publicului, a ajuns esclusivul medic al şcoalelor secundare şi al câminurilor studenţiloruniversitari. Căci democraţia se va manifesta ca turbulent, viciu, generos şi larg, dar are mai ales o specifică grosime a obrazului. Cetiţi „Glasul Bucovinei“ No. 3056 Ciulini fripţi Fostul şi viitorul client al Casei de nebuni, Cf. Percec,de când s’a trezit „mareu şi „talentatu gazetar, s’a aşternut iarăşi pe chefuri. Crede omul că a prins pe Dumnezeu de-un picior. După o astfel de veselie sdravănă, împănată cu înjurături la adresa celor ce nu l-au lăsat să moară şi nu l-au trimis acolo unde merită şi astăzi să şeadă, ieşind în stradă, a început să se învârtească lumea cu el. S’a poticnit de pragul lui Picker şi a ajuns cu capul în balustrada Teatrului Naţional. Balustrada s’a deteriorat căci, mă rog, Cl. Percec are căpăţână tare dar şi tâmpla eroului nocturn s’a rujdit. De atunci Cl. Persec îşi arată la toată lumea semnul eroismului său nocturn, un plastru uriaş pe tâmpla vulnerată. * * * Dl Colin Sautschuk face să se publice printr’un ziar fripturist că e vorba de o pavare a oraşului în stil larg în sumă de 60 milioane Lei. Adevărat, democraţia jubilează. Căci d-l Colin Sautschuk şi-a făcut socoteala aşa: dacă la suma de jumătate din 16.500 Lei poţi câştiga 368.000 Lei cu atât mai mare poate fi realizarea dintr-o sumă de 60 milioane, ţinând cont chiar şi de satisfacerea idealismului democratic al lui Tress. Punulit ton şi el se recomandă cele mai elegante costume bărbăteşti ca: paltoane, blănuri, haine de stradă şi de salon, sport şi vânătoare. Costume pentru doamne şi domni precum şi haine preoţeşti. Furnizare promptă, sub stofe garantate cu preţuri solide la Kobusewicz Cernăuţi, str. Tudor Vladimirescu 7 5762 (Ambrosgasse) cel nai dintre desert movici din Cupca. 5767 Forţă Scrisoarea deschisă a d-nei Eliza I. Brătianu către d-l William Martin — Continuare — Mai afirmaţi de asemeni că „dacă toţi oamenii cari ar fi putut să facă rău lui Brătianu, au fost pentru război, necesitatea intervenţiei se punea foarte curând în spiritul său“. In felul acesta Dv. reduceţi marile porunci ale istoriei la prea meschine proporţii. Pentru Brătianu, pentru generaţia sa, moştenitoare a tuturor generaţiilor cari au trăit toate în visul unităţii naţionale,—calea care era de urmat—singura domnule, îi venea din străfundul istoriei sale şi din înălţimea chemării sale. Brătianu a fost „neîncrezător“ cum îi reproşaţi ? Avea oare dreptul să nu fie astfel ? Neîncrederea, domnule, e arma defensivă a poporului român. Singur, la marginile Europei, lăsat în voia invaziilor şi necredincioşilor, trădat, amăgit, desamăgit, considerat drept un obiect de schimb, poporul român e neîncrezător. Şi Brătianu era, Dv. spuneţi: neîncredere „exagerată“. Poate! Pentru acei, pe cari îi leagănă beatitudinea unor lungi şi sigure neutralităţi, o neîncredere însă bazată pe precedente şi pe care, vai, viitorul avea s’o justifice. Brătianu s’ar fi „crezut abil“? Esenţialul este că a fost aşa. Abilitatea sa a scutit ţara timp de doi ani de dezastrele unui război, ale cărui pericole nu şi le ascundea. Nu a făcut războiul decât atunci când el devenise sacrificiul inevitabil şi pe care Regele, în proclamaţia sa (de la 14/27 August 1916) îl arăta poporului său, în toată întinderea sa. Şi-i atribuiţi cuvintele următoare: „nu vom păstra decât teritoriile pe cari le vom ocupa“. Să fiţi oare singurul căruia i-a adresat aceste cuvinte ? Şi adăugaţi: „adagiu complectamente fals în aparenta sa înţelepciune; sfârşitul l-a dovedit, deoarece la sfârşitul războiului, Românii, cu desăvârşire bătuţi, nu ocupau nimic şi au avut în total mai mult decât li se făgăduise“. E nevoe să Vă spun că la sfârşitul războiului, Românii, cu desăvârşire bătuţi, au ocupat cu desăvârşire Basarabia şi o parte din Bucovina ? Supun amintirilor D-Voastre şi dacă nu înseamnă că cer prea mult reflexiunei D-Voastre aceste date: Unirea cu Basarabia, realizată la 27 Martie 1918; armistiţiul la 18 Noemvrie 1918, dată posterioară celeilalte. România şi Aliaţii Mai spuneţi „că răul cel mai mare a fost că Brătianu a refuzat să se angajeze contra Bulgarilor şi să întindă mâna armatei din Macedonia şi că a aruncat armata sa (sic) întreagă (sic) în Transilvania“. Nu-mi recunosc de loc dreptul să discut în privinţa aceasta. Vă las de vreme ce sunteţi mai competent — să faceţi strategie înaltă cu statele majore ale aliaţilor cari au colaborat cu al nostru, planul acţiunii noastre militare. Voiu observa doar câ a întinde mâna armatei din Macedonia ar fi însemnat să rămânem cu mâna întinsă. Instalată în ţara miturilor, această armată din Macedonia n’a fost oare multă vreme ea însăşi un mit? Şi apoi n'aţi adus singur preţioasa mărturisire a generalului Thomson, pe vremea aceea ataşat militar britanic la Bucureşti ? „Am comis o mare crimă“, l-aţi făcut să spună în ziua în care s’a hotârît intrarea în războiu a României. Aceasta nu desvălue multe în privinţa a ceea ce, în spiritul aliaţilor, trebuia să fie soarta armatei române ? „Lamentabilă aventură“, aţi spus. „Lamentabilă aventură“ aceea care a permis să fie degajat Verdunul! Şi nu eu afirm aceasta, ci însuşi mareşalul Landerdorff, care în lucrarea sa „Amintiri din războiu“, vorbind de efectele intrării României în răsboiu spune: „Hotârîrea importantă de a retrage de pe frontul de Vest, angajat în lupte atât de grele, mai multe divizii şi de a le trimite la Est spre a restabili situaţia printr’o ofensivă şi să dai României o lovitură hotărîtoare, ar fi fost prea greu de luat. Sarcina noastră consta în a organiza o rezistenţă mai îndârjită şi să procurăm