Glasul Bucovinei, octombrie 1929 (Anul 12, nr. 3056-3080)

1929-10-01 / nr. 3056

No. 3056 Sub stăpânirea naţional-ţărănistă se ucrainizează satele româneşti Kosty Krakalia îşi desfăşură politica dău­nătoare statului român, în toată libertatea şi voia. D. ministru Sanczuk-Săveanu fiind absent în politică şi stând la cheremul lui Krakalia­­plebiscitul, acesta şi-a întins criminala agitaţie până şi în satele din jurul oraşului Siret, unde a început a-şi plasa pioni ucraineni. Se ştie că şcoalele primare din plasa Siret au nevoie de învăţători români. Respingând cererile învăţătorilor români, naţional-ţă­­răniştii din Bucovina în frunte cu şeful lor Krakalia au împânzit satele româneşti cu învăţători ucraineni, cari au doar me­ritul că cooperează la punerea în prac­tică a planurilor anarhice ale lui Kraka­lia. Astfel la Vâşcăuţi p . S. a fost numit în­văţător un oarecare Udinschi, ucrainean greco­­catolic originar din Sniatin, la Mănăstioara a fost înscăunat ucraineanul Ivanovici, care se laudă că-i şeful organizaţiei naţional-ţărăniste din Oprişeni. Populaţia din satele din plasa Siret este revoltată că naţional-ţărăniştii o si­lesc să-şi dea copiii pe mâna învăţăto­rilor ucraineni. Batjocura aceasta nemai­pomenită pe care anarhistul Krakalia o face în satele româneşti se va răsbuna amar asupra naţional-ţărăniştilor păcătoşi. --------------• • • «-------------­ Prefectul Todiraş opreşte bani de-ai şcolii Comitetul şcolar al şcoalei de meserii Su­ceava, al cărui preşedinte este d. D. Cojocaru, avocat şi fost prefect, a hotărît să clădească trei ateliere, absolut necesare existenţii şi des­­voltării şcoalei. Oameni de muncă şi cu tragere­ de inimă pentru progres au şi început lucrările.­­ Dar ce să vezi ? întreaga clădire va costa­ un sfert de milion lei. Comitetul având la dis­poziţie ceva peste 40.000 lei, a hotărît să se plătească lucrătorii cu aceşti bani, materialul luîndu-i pe garanţie personală preşedintele co­mitetului şcolar d. D. Cojocaru. Dar aceşti bani sunt la prefectura Suceava, fiind proveniţi din cărămizile distribuite pe timpul când judeţul Su­ceava îl avea prefect pe d. Cojocaru. Actualul prefect, Todiraş Gavrila, sub di­ferite pretexte, nu voeşte să elibereze suma co­lectată cu truda altora, punând cu îndărătnicie de catâr piedici în calea progresului și stânje­nind pe aceia cari vor să muncească pentru bi­­­nele obștesc. OLASUL BUCOVINEI Naţional-ţărăniştii se ghiftuesc, iar birurile cresc D-l Iorga susţine cât poate guvernul na­­ţional-ţărănist. Se vorbeşte chiar că la remanie­rea apropiată, şi d-l Iorga să intre în vreo com­binaţie, spre a pune o şubredă proptea guver­nului d-lui Maniu care stă să se prăvale sub povara greşelilor şi a neputinţei sale. Totuşi dl Iorga nu se poate reţine ca organul său „Nea­mul Românesc“ să facă apeluri desperate cătră miniştrii naţional-ţăranişti ca să puie frâu risipei dezmăţate a banului public, iată un astfel de apel: „Interesează de­sigur destăinuirile d-lui Vic­tor Slavescu, deputat liberal, asupra cuantumu­lui lunar pe care îl încasează unii „cooperatori“ de la Banca Centrală Cooperativă... Din diurne și tantieme, veselii consilieri iau câte 50 și 60 mii lei pe lună! In afară de lefuri separate, de diurne parlamentare etc.! Cu alte cuvinte, unii favoriţi au lefuri de peste o sută mii lei pe lună! Profesori de vază, înalţi magistraţi, oameni cari au slujit ţara decenii dearândul, au lefuri de mizerie şi pensii de foamete pe când bene­ficiarii unui sistem deplorabil, jefuesc bugetul ţării cu sute de mii de lei pe lună. E un adevărat scandal, domnule ministru Răducanu, ceea ce se petrece la Banca Coo­peraţiei. E locul să luaţi măsuri urgente şi sâ iz­goniţi repede pe profitorii unei ideologii sfinte... Nu e permis să le acoperiţi jaful, când Statul e în lipsă şi când agricultorii a­gem sub greutatea birurilor şi a speculei. Puţin curaj, domnule Răducanu !“ Gospodărind guvernul naţional-ţărănist ast­fel, nu e nici o mirare, ci se vorbeşte stăruitor de o nouă urcare a tuturor birurilor cu încă 15 la sută începând de la 1 ianuarie 1930. E timpul suprem ca toţi cetăţenii conştienţi să se ridice ca un singur om şi să ceară izgo­nirea neputinciosului domn Maniu din fruntea ţării. , domnii profesori şi funcţionari ai sta­tului ! Am primit din străinătate un transport de patefoane portative ele­gante de ultima perfecţiune şi admirabile în ton. Vânzarea contra 1000 lei a cont şi restul în rate lunare de 500 lei. Expediez şi în provincie, tri­mit şi agent acasă. Scrieţi sub „Patephon“ la ziar. 5776 Pag 3 Ghete cu 50 la sută mai ieftine! Din cauza renunţării, la magazinul nostru de ghete, puteţi cumpăra numai câteva zile ghete foarte bune pentru doamne, domnii şi copii cu 50 la sută mai ieftine ca — ori­unde — Magazinul central de mărfuri Lerner & Tannenbaum Str. Bucureştilor No 5 a 5778 Din poznele lui Vaida D. Vaida este, negreşit, un mare poznaş, dar, din păcate, şi un mare ghinionist. Când vrea să fie original, se încarcă de ridicol; când vrea să fie şiret, se trezeşte la urmă că a fost păcălit. A voit să fie original şi a primit să prezi­deze un concurs de frumuseţe, nebănuind ce urâtă întreprindere venea sâ o onoreze cu au­toritatea oficială, legată în mod trecător de per­soana sa. S’a dovedit mai târziu că gândurile impresarului francez, care adunase la Bucureşti sub extaziaţii ochelari, ai d-lui Vaida, atâta fră­gezime femenină, mai mult goală decât acope­rita, nu erau mai lăudabile decât ale unui or­dinar proxenet. Acum de curând a voit să fie şiret şi a crezut că-l va converti la religia naţional-ţără­nistă pe haimanaua internaţională Panait Is­­trati, acordându-i o convorbire prietenească de cinci ore şi învestindu-1 cu toată autoritatea ne­cesară pentru o anchetă la Lupeni, în loc de a-l trimite în fundul puşcăriei pentru discursul prin care vestea sovietelor, la Odesa, ziua a­­propiată când Basarabia se va întoarse la sânul „maicei sale* Rusia. Dar şi de astădată, ca totdeauna, pozna d-lui Vaida i-a ieşit pe dos. Altă dată a fost făcut ridicol, prezidând o murdară afacere a unui mai subţire negustor de carne vie; de astă dată sărmanul „Voevod“ al Ardealului a fost păcălit până şi de haimanaua spâlătoresei din mahala­lele Brăilei. Căci pomenita haimana internaţională, în­toarsă din ancheta de la Lupeni, în loc să se grăbească a se înscrie în partidul „prietenului său“ Vaida, îi comunică acestuia că va pune „sub ochii opiniei publice occidentale“ rezulta­tul anchetei sale, pentru ca aceasta să hotărască dacă un umanitarist sadea ca Panait Istrati poate aproba un guvern ca acela din care face parte ministrul nostru de interne. Și iată ce are de ~"'TIHTBÎMrllMMBaMMaBK3MMWBBIP "'TUI­nWMMKMM—BB Cetifi continuarea în pagina IV-a întăriri. Dar am pregătit mai întăi divizii contra României şi M. S. a dat ordinul important de a suspenda atacul împotriva Verdunului“. (Edi­tion Payot, 1921, Tome I­er, pag. 270). „Lamentabila aventură, a cea a unei ar­mate trădate de aliaţii săi imediaţi, izolată de aliaţii săi îndepărtaţi, luptând singură pe două fronturi de mii de kilometri şi refăcându-se după cele mai grele încercări ca să pricinuiască ma­reşalului Makensen înfrângerea dela Mărăşeşti! Cât priveşte afirmaţia d-voastră" că „din dispreţ pentru tot ce este rus* această armată n’a fost contaminata de bolşevism, dacă nu ţi­neţi prea mult mi-aş îngădui să vă sugerez că ar fi mai bine să renunţaţi. Numai conştiinţa că avea un pământ de apărat şi o istorie de scris a dat acestei armate avântul care a imuni­zat-o. La Iaşi Iaşii n’a fost nici­odată ocupat de Ruşi — după cum afirmaţi, după cum nici Havre n’a fost ocupat de Englezi. In primăvara anului 1917 a fost, e drept, o etapă rusă la porţile Iaşului care isbucnind revoluţia, vorbea de de­tronarea Regelui nostru. O companie de vână­tori români a isgonit-o repede. Mai departe, scrieţi: „Poporul român avea necaz pe Brătianu". Fireşte, un popor are necaz pe acela pe care-l crede singur răspunzător al nenorocirii lui; aliaţii, inamici, neutri şi trădători au inte-­­­resul să contribue la această stare sufletească;­ aliaţii, ca să mascheze defecţiuni; inamicii, ca­­ să se desbare de un adversar; neutru­, pentru că o ţară învinsă a compromis resursele sale ; trădătorii, pentru că îşi închipue că se justifică. Brătianu a cunoscut toată greutatea răspunderii; a suferit dar nu s’a clintit. Mai departe scrieţi, că la Iaşi „Brătianu trăia în teroare şi se neurastenizase ; noaptea, casa sa era luminată de 6 lămpi ca să evite un atentat". Un moment m’am întrebat dacă acea­sta nu a fost cea mai depărtată din aproxima­ţiile d-voastre. Vă mărturisesc că am încercat să fac clasarea erarhică a adevărurilor d voastre subiective. Renunţ. In adevăr nu există nici un mijloc ca să acord unora prioritate asupra ce­lorlalte. Fixaţi la 6 numărul lămpilor care ar fi luminat casa lui Brătianu. De vreme ce, numă­­rându-ie nu v-aţi înşelat decât cu 6, de ce să vă opriţi acolo ? A fost una în stradă. Mediul din Iaşi nu era corupt cum credeţi. Că această stare de corupţie, fie că a fost ima­ginată de unii din corespondenţii d-voastre sau— ca să recunosc fiecăruia ,meritele sale — de d-voastră, n’a existat nici­odată decât în ima­ginaţia dv. sau a lor. Pentru d. de Saint Aulaire poate, şi foarte sigur fireşte pentru noi toţi, anii pe cari i-am trăit la Iaşi sunt cei mai frumoşi din viaţa noa­stră. Am cunoscut acolo lipsurile, sacrificiul urnii de fiecare zi, capacitatea de suferinţa, credinţa care urneşte munţii din loc. Fireşte, de multe ori n’aveam ce mânca, dar nu cum vi s’a spus, că oamenii „îşi mâncau nasurile sau îşi smul­geau ochii.“ Fie că aceasta antropofagie ocazională — totuşi nici­odată practicată la noi, — să poată avea vreo utilitate în relaţiunile cu alţii, pe cari i-ar forţa poate sâ deschidă mai bine ochii...! Dar această paranteză închisă, mă tem că evocare­a suferinţelor noastre să nu fie pricepută acolo unde prosperitatea, neutralitatea, afluenţa ideilor şi a bogăţiilor cosmopolite creiază acea­stă atmosferă specială puţin receptivă ideii de sacrificiu, de abnegaţie şi de alte vanităţi ome­neşti de aceaşi speţă. . Aţi scris că „greşala imperiilor centrale a fost şansa lui Brătianu“. De vreme ce chiar d-voastră, cu câteva pagini mai sus spuneaţi că „Ion Brătianu a crezut din primul moment în victoria aliaţilor“ nu credeţi că „şansa sa“ a fost că a văzut limpede sau dacă vreţi, numai că evenimentele­­ au dat dreptate? Dar atunci mi se pare că, acestei „şanse* un critic luminat i-ar fi dat alt nume pe care e inutil să vi-1 su­gerez. Sunteţi prea circumspect ca să nu-1 fi găsit şi ţineţi prea mult la adevăruri ca să nu-1 şi fi spus singur. (Va urma) --------------------1 • • •--------------------

Next