Glasul Bucovinei, iulie 1930 (Anul 13, nr. 3260-3286)

1930-07-01 / nr. 3260

Cernăuți, Marți 1 Iulie 1936 Anul XIII No. 3260 Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada lance Plondor Nr. 1$ Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se Înapoiază. sm ANUNŢURI 91 RECLAAB M Gtmâms« după tarif şi h primase la adori»/ ăfipfeupa» Strada lancu Pfoodor Ha. 93 taN hnNV ta tatwtond xiarulal m «roi teza la 86% Mwsh #» Judecați I« earning mărul 3 Lei l a"N NAȚIONAL AOnAN#»C ci APARE ZILNIC Tipografia: Telefon Nr. 23® NAniNTUL: . Vi M 300 tei, M trai luai IflO tei, p«ntava& 300 M, p* V* an 160 lei, p« tni teal jM!• Duminică:pe uă ea 130 tei, pe M hui 35 kL Pentru Cernăuți sterul triale ter, tel 06 lunar. Pentru străinătate pe un an V, 1200 lei, pe Vi an 700 lei. Prețile se fac la sediul ziarului. Atitolinia pili Ital In ultimele zile s’au afirmat atâtea pe contul atitudinei luate de partidul liberal, încât, pentru cine nu ştie să-şi păstreze calmul absolut indispensabil unei înţelegeri obiective a împrejurărilor, rezultatul nu a putut fi altul de cât fie o răstălmăcire pătimaşă a lucrurilor, fie o complectă neînţelegere a rostului lor intim. Pus de împrejurări în faţa unui fapt îndeplinit, partidul liberal a adoptat expectativa. „In faţa faptelor îndeplinite nu mă pleca! Aceasta a fost declaraţia categorică a d-lui Vintilă Brătianu. Partidul şi-a urmat şeful. Defecţiunile n’au fost şi nu sunt de natură să provoace îngrijorări. Dacă ar lipsi din rândurile celor slabi de înger un nume —nu o personalitate—totul s’ar reduce la ceea ce curent se întâmplă la noi în momentul unei schimbări de guvern. Nerăbdătorii, caracterele, îşi aduc brusc aminte de principii. Scrisoarea de demisie pentru gazete nu e greu de alcătuit. Presa adversă, o zi, două, ridică în slavă pe transfug, găsindu-i toate calităţile... apoi îl uită ca să se ocupe de altul asemenea. Asaltul ce se dă în momentul de faţă în contra închegărei solide a partidului liberal este formidabil. Nu este primul, e însă cel mai puternic şi cel mai concentric. Auspiciile sub care se dă lupta sunt şi ele cu totul caracteristice: deoparte, sacul cu grăunţe, întreaga presă cu reclamă gratuită pentru transfugi, un aspect simpatic al acţiunei celor nerăbdători şi mai presus de orice perspectivele satisfacerei ambiţiilor personale ale tuturor acelora ce se vor rupe de partid. De cealaltă, numai demnitatea unei atitudini consequente. Atât! ? E destul ? Mărturisesc că n’am crezut că şi la noi în ţară se poate câştiga o bătălie numai cu această armă, înfrângerea, azi, nu mai e posibilă. Şi chiar dacă ar fi ? Ne-am deprins să judecăm atitudinile după şansele de succes. Cât a contribuit acest fel de a judeca şi acţiona, la pervertirea caracterelor, nu mai e nevoe să spunem. Faptul e fapt şi el vine în sprijinul atitudinei partidului liberal, cum nu se poate mai evident. „In faţa faptelor împlinite, nu mă plec“ ! Indiferent de ce se va întâmpla, indiferent dacă în loc de a veni imediat la guvern, partidul liberal rămâne într’o opoziţie ce nu se ştie când se va termina. Câţi şefi de partide au îndrăznit să aibă o asemenea atitudine? Care alt partid ar fi putut-o adopta ? Nici unul. Nici unul pentru că partidul liberal este altceva decât o grupare personală, altceva decât o coterie adunată în jurul sacului cu grăunţe. Partidul liberal este forţa organizată a burgheziei româneşti. Faptul acesta îi dă anumite drepturi, îi impune unele obligaţiuni precise. Ii dă dreptul să vorbească deschis şi răspicat, tare pe trecutul şi experienţa sa în serviciul ţării, îi impune obligaţia de a nu şovăi atunci când crede hotărît un lucru, obligaţia de a sta strajă în slujba crezului său, ori de câte ori, fie patima politică, fie alte asemenea circumstanţe, împing pe o cale plină de riscuri şi primejdii. Faptul că azi atitudinea partidului liberal pare a fi în contradicţie cu ceea ce ne-am deprins a înţelege prin curentul popular, se poate să fie adevărat. Omul de stat, partidul politic conştient de răspunderile ce apasă pe el, nu de asemenea lucruri se poate lăsa influenţat. Istoria e plină de învăţăminte în această privinţă. Nu vreau să citez cazuri; nu vreau să fac comparaţii. Afirmarea e suficientă pentru orice om cu judecata întreagă. Dar asaltul ce se dă azi în contra forţei organizate a burghezei româneşti, mai are o latură ce trebue discutată. Sfărâmând partidul liberal, trebue să pui ceva în loc. Ceva care să poată îndeplini rolul cuvenit în complexul nostru social şi politic Ce vor să pună în locul lui acei ce fac azi eforturi desperate pentru ruperea cheagului ce ţine laolaltă această puternică organizaţie ? 3—4 grupări personale ? O serie de biserici politice ? Nimic ? E tot una. Ar însemna că rostul partidului liberal ca exponent politic al burgheziei româneşti să fi încetat a fi necesar. Poate subscrie cineva aceasta ? Desigur, nici un om serios. Cu secăturile poftitoare de tocmale, cu voiajorii politici şi cu oamenii de rea credinţă sau necunoscători ai rostului intim al mecanismului nostru politico-social, nu se poate discuta. Şi dacă acesta e adevărul, aceasta e logica implacabilă a împrejurărilor, ce înseamnă spasmul de care sunt cuprinse toate haimanalele, toţi cei slabi de înger, toţi cei plătiţi să sape o zi de zi organizaţia noastră socială, toţi cei ce nu văd înaintea ochilor decât pe adversarul care trebue distrus pentru că e puternic, pe adversarul ce trebue compromis pentru că prin propriile fapte, cei ce-l duşmănesc, se văd în faţa prăbuşirei ? Va trece şi acest val de ură. Au mai trecut şi altele. La Iaşi, în timpul războiului, după înfrângerea militară. Miercurea seara în casă la regretatul George Mârzescu nu mai veneau decât 13 (treisprezece) persoane !... Partidul ? Partidul presupune o idee. El nu poate fi decât exponentul politic al unei clase. O dizidență — oricât de tare — e cu totul altceva. Foarte repede lucrurile vor lua altă faţă. Atitudinea demnă de azi va da roade. De n’ar fi altceva decât faptul de a învăţa şi pe alţii care e deosebirea între demnitate şi lichelizm, şi încă este destul. A. Topliceanu -----------------------••••————----------- Ciulini fripţi „Cuvântul Ţărănimii“ înşelate cere prin rostul lui Nichipercea scoaterea din viaţa socială a unui oarecare „ repausat“. Trebue să aibă cineva mintea tulbure a lui Nichipercea şi înţelepciunea fererilor de la „Cuvântul Ţărănimii“ amăgite pentru ca să se teamă de „repausaţia. Iar în vulgaritatea tonului se reoglindeşte prostia şi neputinţa unor oameni cari au pierdut de mult noţiunea de bună credinţă şi de omenie. Am fi cel mult curioşi să ştim dacă d. director Sauciuc- Săveanu se indentifică cu trivialitâţile gazetei sale cari se resfrâng neputincioase asupra celor ce le proferă.