Glasul Bucovinei, ianuarie-iunie 1941 (Anul 24, nr. 5992-5995)

1941-01-14 / nr. 5992

\ J- L' J ORGAN NATIONAL ROMANESC Ziarul: Telefon Nr. 2.10.43. ÎNFIINȚAT IN OCTOMBRIE 1918 Tipografia: Telefon Nr. 2.10.43 Balsis Înscris ln registrul publicațiilor periodice al Tribunalului Cernăuți* 8. III, sub Nr. 15/38 din 28 Stai 1938. — Proprietar: Institutul de Arte grafice și Editură „Glasul Bucovinei“ S.A.R. Cernăuți Director responsabil: Dr. AUREL MORARIU REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: București III, Str. Argentina No. 39. Costul Abonamentului: 300 lei pe an; 200 lei pentru o jumătate de an; 100 lei pentru trei luni. La început de an S’a dus, a coborît în nesfârșitul nepătruns al veșniciei fatalui an 1940! Cu adevărat, pentru noi Românii, pentru Țara și Neamul nostru, acest an a fost cum nu se poate mai vitreg, mai răzbunător, poate pentru greșelile noastre din trecut... La stingerea anului 1940 și în pragul lui 1941 suntem cu toții ca și bieții noștri compatrioți din regiunile Țării bântuite de grozava nenorocire a marelui cutremur din noaptea de 10 spre 11 Noemvrie 1940, scăpați teferi din cumplitul cataclism: Loviți, greu încercați sufletește, îngroziți... dar totuși încă nădăjduind că ziua ce se ivia după noaptea de groază va aduce liniște și mântuire... De-a doua zi chiar, după dureroasa încercare, ruinele au pornit a fi înlăturate. Energii hotărîte să înfrunte orice lovitură, inimi înflăcărate de neșovăitoare credință în izbândă, mâni purtate de sănătoasa vrere de a fi folositoare obștii, s’au prins să refacă, să ridice din nou și din cele alcătuiri omenești de zilnică viață pământeană, dar mai ales și sufletele celor obijduiți... Și iată, din credință și hotărîre, din fapta ce le-a urmat, în scurtă scurgere de timp s’a săvârșit minunea. Acolo, unde după noaptea dezastrului rămăsese dărâmături și prăpăd, treptat nouă viață se înfiripă, răni prind a se tămădui, noi nădejdi scumpe dau în mugur... Nu-i da Doamne omului cât poate răbda, spune așa de adânc o vorbă românească... Da, mult, nesfârșit de mult, poate răbda inima Românului... In această îndârjită înfruntare cu bărbăție a suferință e însă ascunsă și puterea lui de a se ridica, de a se afirma, de a nu închina steagul!... Să îndurăm deci suferințele ce ne-au venit, fără a ne pierde cu firea... Să pregătim ziua izbăvirii așa cum ne învață pilda celor cu fapta bună în clipe de grea cumpănă... Așa să ne cunoască fiece zi a anului în care intrăm și atunci el nicidecum nu va putea fi atât de vitreg cu noi ca cel ce s’a dus. Aceasta ni-i ararea de început de an. Mâne anul se ’noește... In oficiosul „Cuvântul“ din preajma sărbătorilor d-l prof. Barbu Slușanschi publică un duios și evocator articol „Sărbătorile în Țara Fagilor“. Minunatele noastre obiceiuri, colindele, irozii, plugușorul, pe toate nile înșirue d-l Slușanschi, așa cum le-a trăit și îndrăgit de mic copil... Dar reținem din amintirile, pe cari autorul le țese în jurul farmecului acestor datini ale noastre, câteva amănunte. E vorba de „Plugușorul“ din preajma anului nou. Și d-l B. Slușanschi ne spune: „In Suceava a fost un elev de curs superior, mare cântăreț și temperament care trepida de dragoste de viață. „Vine Anul Nou“ — spune el câtorva colegi. „Știm ura, avem buhai și harapnic, dar ce cântăm?“ Căci nu exista vreun cântec de Anul Nou. „Fătu un cântec“ — îi spuseră colegii. Și atunci tânărul Emilian scrise versurile și alcătui din reminiscențe melodia lui „Mâne anul se’noește“ — pe care azi îl știe toată țara drept cântec anonim. In seara ajunului de Anul Nou răsună compoziția nouă care deveni apoi cântec „popular“: Mâne anul se ’noește Plugușorul se pornește Și-om începe-a colinda Pe la case aura.... Anul următor Suceava toată, apoi Bucovina toată cânta această urare simplă și cu melodie vioaie. Au trecut ani și mai târziu abea am aflat cine era autorul, tatăl meu. Dela dânsul și de la mama am învățat de mici copii urări și colinde, între cari frumoasa colindă bănățeană „O, ce veste minunată“ — pe care astăzi o cântăm pe voci în fiecare seară de Ajun, când mama își mai aduce aminte de vestita ei voce de mezzosopran de altă dată. Ce binevenită ne este această lămurire, care ne vine de la un fiu al entusiastului Român și marelui altruist care a fost avocatul Dr. Emilian Slușanschi, mort la 21 iulie 1916 în Capitala Țării, în cea dintâi a noastră pribegie, la modesta sa locuință ce o avea pe Șoseaua Bonaparte Nr. 18 (în curte). ....Simbolic și înviorător răsună astăzi pentru noi Bucovinenii cântarea rămasă dela patriotul Emilian Slușanschi, mort pentru marea noastră Unire: „Mâne anul se ’noește“... KV K 6 Douăzeci și trei de ani de luptă Cu numărul de astăzi ziarul «Glasul Bucovinei» intră în al douăzeci și treilea an de existență. Apărut în preajma marii Uniri, în Octomvrie 1918, și întemeiat de cărturari de seamă și patrioți ca profesorii Sextil Pușcariu, Alecu Procopovici, răposații Vasile Bodnărescu, Dr. Isidor Bodea și alții, ziarul nostru a luptat ani în șir pentru cauza românească din Bucovina. Cotidian de la Unire până la prăbușire, astăzi aparem doar numai săptămânal, căci mari sunt greutățile cu cari luptăm. Dar suntem hotărîți să le înfruntăm pe toate. Bucovina noastră, oropsită și umilită, nu ne îngădue nici o slăbiciune, nici o abdicare |_______________________ Morminte sub robie Ninge peste țintirim... Crăciunul, bunul, ninge chilim, s’ascundă lăsate morminte, de gerul ce jeruie înstrăinare s’ascundă scumpe-oseminte.... Pietre lacrimă fărâmițare... Slove și orbiră auruntină. Nume-s rugină, Cruci se înclină. Nime. Nime. Numai sălcii pletoase au îngenunchiat. Numai creci uscate de slujbă au tocat Numai Crivăț — în veci odăjdii — a stat să cânte pustiul prohod. Numai umbre — și, suflete, tu, ce sângeri, tu — ce auzi — nevăzutul norod ce -nneacă în rugă cheamăt și plângeri! Nime. Nime. Numai sufletul ce, sbătut, se împarte! Numai pomul — stelelor, în înălțime! — Și ninge mereu... — Morminte sărace — departe — departe — aproape vie numai Dumnezeu. GEORGE VOEVIDCA Câmpulungul Moldovenesc, TV Marnii, .............................................. imnr .....imni i..b — Crăciun 1940 _____________ Anunțarea daunelor îndurate din caua refugiei D. Mihai Antonescu, ministrul justiției, a trimis tuturor prefecturilor din țară următorul ordin telegrafic: Se aduce la cunoștință tuturor refugiaților din teritoriile pierdute (Basarabia, Bucovina de Nord și Transilvania) că, un termen de 15 zile de la publicarea prezentei în cunoștiințări, la prefecturile de județ, să trimeată drepturile și interesele părăsite la fostele lor domicilii sau sedii. 1) Numele și pronumele capului familiei, soției și copiilor; 2) Localitatea de unde au venit; 3) Domiciliul actual, fie chiar numai provizoriu; 4) Ocupațiunea pe care o aveau în momentul părăsirii domiciliului lor; 5) Averea părăsită, în specificare amănunțită și cu valoarea ei; 11 i 'j 6) Dovezile ce eventual posedă referitoare la refugiu (data refugiului, punctul de trecere în țară), averea părăsită. I . | j j | j ' jTf Dacă refugiații au acte scrise, vor depune copii de pe aceste acte, dacă nu au acte vor depune atestări scrise din partea persoanelor care au cunoscut această situațiune. i | ‘ I í j f ț v Toate declarațiile și actele de mai sus vor fi depuse în termenul arătat la prefectura județului în care locuesc actualmente; neștiutorii de carte vor face declarațiuni verbale înaintea prefectului județului. D-nii prefecți vor aduna toate aceste declarațiuni formând dosare separate pentru fiecare persoană în parte și le vor grupa pe județele de origină, însoțind aceste grupări de un borderou în care se vor totaliza reclamațiunile făcute. Dosarele astfel formate, vor fi înaintate ministerului justiției, Serviciul statisticei judiciare, care va întocmi o statistică generală. ÎL a o rasspâdie *) «După o întârziere de o jum. an, care, prin mulțimea și varietatea cutremurelor sociale și geologice, pare de o jumătate de mileniu, venim cu acest volum de colectivă și generală suferință. Oricine va înțelege că atunci când ne arde casa, nouă mai puțin ca oricui ne arde a poezie și că oricare literatură beletistrică ar fi cuprins între scoarțele revistei, n’ar fi fost în măsură să se ’nalțe până la marea tragedie a sfârtecării hotarelor noastre, a sfâșietoarelor bejenii dela răsărit, miază-zi și miază-noapte. Și cetitorul, și omul de știință, și prozatorul, și poetul, în suferință pot doar suferi, iar peste ea se aștern liniștea și tăcerea». După cumplitele lupte dintre frații noștri de acelaș sânge, care din nou a adăpat și înroșit pământul patriei noastre, timp de aproape două decenii și care s’a scurs din vinele celor mai viguroase și nobile vieți, ne găsim la o răspântie, care marchează un moment istoric, poate unicul moment din viața noastră ca popor, când ni se dă putință de-a elimina din corpul nostru național, radical, definitiv, prin măsuri de stat și printr’o solidară acțiune contructivă, românească — istabilul flagel al iudaismului, care ne-a măcinat energiile, ne-a întârziat procesul, anihilând, ect sau prin unelte nștiente ori inconștiente, face strădaniile noastre, și a cărui putere înăufou, dirijată și ajutată de suprastatul iudaiC Turțial, a pus în mișcare toate resorturile pentru a ajunge la măcelurile istorice din 1907 ca și la acele infinit de lungi dintre anii 1923 1940. Dacă Evreii nu sunt astă scoși din toate domeniile vieții noastre spirituale și economice, nu se vor anduși din Țară, iar mâine ne vor scoate cicil" ÎStOHC Fără Evrei, România Mare o vom putea reînfăptui, cu ei o alta și mai mare tot se va prăbuși, iar cea mai mică și sdrențuită de astăzi va înceta să mai existe. Cât pentru drama noastră lăuntrică, din mutismul durerii se topesc în ființa noastră și după firea noastră doar vorbele: ...Și de lacrimi nu țin sama că le-oi șterge cu năframa Dar mi-i milă de obraz că rămâne fript și ars...» I. E. TOROUȚIU *) Reproducem acest profund răscolitor articol al d-lui prof. I. E. Torouțiu, publicat de d-sa în fruntea revistei «Convorbiri Literare», an. LXXIII, Nr. pe Iulie-Decembrie 1940, închinat Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei. Fapte de adevărat merit Datorită stăruințelor depuse de d. inspector Lungu, șeful brigăzii de moravuri din Capitala Țării, a înființat în București trei cămine pentru adăpostirea a 250 vânzători de ziare din Capitală. După cum se știe, micii vânzători de gazete trăiau până acum într-o mizerie de nedescris, dormind în faimoasele „bombe“, adevărate taverne. Cele trei cămine pentru vânzătorii de ziare sunt pe str. Mihai Vodă 12, str. Ziduri 31 și Str. Traian Nr. 3. Toți vânzătorii care vor fi adăpostiți aici vor fi îmbrăcați de „Ajutorul Legionar“. Acestea sunt fapte de adevărat merit și numai fapte ca acestea pot face dovada omeniei și creștinătății sufletului românesc. Amânarea unificării legislative Monitorul Oficial de zilele trecute a publicat Decretullege care dispune că: Se amână punerea în aplicare a decretului-lege Nr. 2.886 din 26 August 1940, privitor la modificarea codului civil din 8 Noembrie 1939 și codului civil cu aceeași dată, a decretului-lege nr. 2.889 din 27 / august 1340, privitor la modificarea codului de procedură civilă din 8 Noembrie 1939; a decretului-lege nr. 2.772 din 16 August 1940, privitor la modificarea codului comercial din 1938 și codul comercial din aceeași dată; a decretului-lege nr. 2.77* din 16 August 1940, privitor la punerea în aplicare a codului comercial și a decretului-lege nr. 2.945 din 30 August 1940, privitor la punerea în aplicarea a codului civil și a codului de procedură civilă.