Glasul Minorităţilor, 1923 (Anul 1, nr. 4-7)
1923-09-01 / nr. 4
GLASUL MINORITĂŢILOR Anul I. Luna Septemvrie Nr. 4 La chestia irredentizmului. De Dr. Iosif Horváth. Intre problemele naţionalităţilor obiectul cel mai des al discuţiilor este irredentizmul, motorul parte recunoscut, parte secret al celor mai multe dispoziţiuni ale guvernelor, valul vechilor drepturi omeneşti şi naţionale. E acesta un obiect de discuţie, care nici în relaţiile sale principale nu este isprăvit, cu atât mai puţin lămurit, e încunjurat de mulţimea de păreri primitive, cam din car mai greşite până la scandalizare, în mentalitatea politicianilor şi ziariştilor de, seamă aşa, că ocupaţia cu aceasta chestie mult timp nu-şi va pierde actualitatea. Că ce mare e neorientarea în jurul relaţiunilor principale ale acestei chestiunii, reese din acuzaţiile d-lui Nicolae Iorga, unul dintre cei mai geniali români, în contra ungurilor, ridicate în repetate rânduri chiar şi cu ocazia vorbirii d-lui Iosif Sándor ţinută la 17 Martie a. c. şi le priveşte drept principală dovadă a irredentizmului maghiar. Zice d-l Iorga, că până când nemţii şi în special saşii au aderat cu însufleţire la hotărîrile dela Albalulia şi la proclamarea ruperei de Ungaria, ungurii nu s’au aderat la alipire nici la rupere nici mai târziu. Este evident, că a susţine o astfel de dorinţă faţă de poporul maghiar bătut de soarte, adecă a pretinde să salute cu osana, cu bucurie şi însufleţire mutilarea trupului naţiunii şi în lipsa acesteia a acuza ungurimea cu irredentizm, numai o oarbă patimă politică o poate face. Cu astfel de nenorocire se poate împăca, dar a pofti ca un popor să primească cu însufleţire un asemenea act, mutilarea trupului său politic până act unitar şi în lipsa acesteia să se acuze de irredentizm, aceasta evident nu e vorbă serioasă.