Inainte, iulie 1971 (Anul 28, nr. 8185-8211)

1971-07-22 / nr. 8203

(Urmare din pag. I) mai mult. Ne gîndim la necesi­tatea unei colaborări perma­nente, programatice, cu compo­zitori locali și cu cei din Bu­curești ; ne gîndim, în spiritul Expunerii, la o dezbatere pe marginea tematicii cîntecelor noastre — o tematică pe care o vedem alcătuită în conformitate cu dorințele firești, cu specifi­cul publicului nostru , ne gîn­dim, în sfîrșit, la o mai strînsă legătură cu ascultătorii noștri — Cum vedeți, practic, rea­lizarea acestei mai strânse legă­turi ? — Prin intîlniri cu colectivele a diferite întreprinderi și insti­tuții, prin deplasări ale corului nostru în incintele industriale mai importante, in cooperative agricole de producție, in școli și licee, la Universitate. Vibra­ția epocii trebuie să se facă au­zită — și simțită — cît mai bine prin glasurile noastre. Iar a­­ceasta n-o putem realiza decit conectîndu-ne în permanență la lungimea de undă sufletească a celor care făuresc epoca , ma­sele de oameni ai muncii avînd în frunte comuniștii. Pe paleta noastră — gînduri și sentimente majore ale contemporaneității — Tovarășe EUSTAȚIU GRE­GORIAN, în calitatea dv de pictor și, în același timp, de se­cretar al Filialei Craiova Uniunii Artiștilor Plastici, ce a ne puteți spune în legătură cu propriul program de perspec­tivă, cu acela al colegilor dv ? — Așa cum nu există o „mu­zică a sferelor“, nu există nici culori în afara timpului și spa­țiului. Se pune, deci, pentru noi artiștii plastici, ca pentru toți creatorii de artă din țara noastră, problema redării trans­figurate a lui acum și aici. Iar pentru noi, acum și aici în­seamnă istoria cea nouă a țării, filtrată prin sensibilitatea făuri­­torului ei, omul muncii, comu­nistul. Se pune, deci, problema unei maxime și profunde adec­vări. Căci nu i te poți adresa omului de lingă tine într-o limbă care nu-i aparține și cu atît mai puțin într-una care... nu există. Și, de asemenea, nu-i poți vorbi altfel decît strădu­­indu-te să fii în tonul și mă­sura­­ preocupărilor, sen­timen­­telor și gândurilor lui funda­mentale. Aceste adevăruri esen­țiale ni le-a pus în față nouă artiștilor — într-o modalitate critică fără concesii și tocmai prin aceasta constructivă, crea­toare — tovarășul Ni­colae Ceaușescu... Programul nostru ? Nu poate fi altul decât acela al unor creatori crescuți și edu­cați în spiritul politicii și idea­lurilor promovate de Partidul Comunist Român. Iar pentru a-1 putea înfăptui ci­ mai bine nu ne rămîne decît să ne scru­tăm, mai stăruitor, mai respon­sabil, „paleta“, căutând să o învestim numai și numai cu „culorile“ gindurilor și senti­mentelor majore ale contempo­raneității. Iar aceste gînduri și sentimente sînt incompatibile cu experimentul steril, cu mo­dele și modelele împrumutate de aiurea, cu individualismul îngust, cu apolitismul înțeles ca „libertate de creație“. Sîntem liberi deplin să ne slujim po­porul, în spiritul ideilor parti­dului nostru, și aceasta este li­bertatea pe care trebuie s-o va­lorificăm cît mai profund, cît mai deplin, ea constituind­, de fapt, rațiunea noastră de a fi — cai oameni, ca artiști, ca membri ai partidului comunist. Actorul comunist nu poate fi un simplu „instrument” — S-a vehiculat, cu precă­dere în ultimii ani — ne spune IANCU GOANȚĂ, actor al Tea­trului Național din Craiova — ideea „actorului-instrument“, supus fără crâonire unui text — oricare ar fi conținutul sau mo­dalitatea lui, supus fără drept de apel unei idei regizorale — oricare i-ar fi acesteia tendința, valoarea ideologică și artistică. Un punct de vedere pe cit de comod pentru unii „esteți“, pe atît de inacceptabil pentru ar­tistul adevărat ! (Raportînd la realitățile și specificul societății noastre, prin artist adevărat îl înțeleg pe acel profesionist al artei care trăiește și creează po­­trivit concepțiilor despre lume și viață ale unui partid comu­nist­. ...Mi s-a întîmplat in ul­timii ani să întrupez pe scenă personaje de-a dreptul penibile, fie plate, fie frămîntate în mod „serios“ de pasiuni rizibile, fie pur și simplu de neconceput ca putind să existe în vreo reali­tate, fie ea abstractă, fie con­cretă, fie trecută, fie prezentă, fie viitoare, fie de pe pămînt, fie din planeta Marte... Am trăit, cum spuneam, sentimen­tul penibilului, al unui act gratuit care conștienței exclude comunicarea între omul de pe scenă și din sală și care, prin aceasta, devine nociv, îndepăr­­tîndu-l pe spectator de teatrul său, frustrîndu-l de lecția ci­vică și estetică pe care teatrul­­ poate și are datoria să i-o ofere. Am trăit plenar și adesea acest sentiment al penibilului dar... Dar, trebuie s-o spun, nici eu, nici colegii mei n-am luat ati­tudine fermă, intransigentă! Ne-am lăsat și noi furați­ de echivocul pe care.l poate crea „moda“ trîmbițată în mod exa­cerbat, de considerentele strict „estetice“ (de fapt snobe), de teama de a nu fi socotiți „re­trograzi“... In fond, la baza acestei lipse de atitudine a stat lipsa noastră de pregătire po­­litico-ideologică. Iar lucrul a­­cesta ni s-a spus limpede, fără menajamente, tovarășul Nicolae Ceaușescu, îndemnîndu-ne să medităm asupra lui nu ca sim­ple instrumente, ci ca artiști­ co­­muniști. — Ce atitudine vă impune această meditație ? — Zilele acestea se definiti­vează repertoriul nostru pentru stagiunea viitoare Și n-aș vrea să face referiri concrete la listă încă în curs de alcătuire. o Vreau să mă refer la o singură chestiune — de principiu — care cred eu, va trebui să stea la baza întregii noastre munci : întărirea activității organizației de bază de partid din cadrul teatrului, valorificarea plenară a acelor funcții ale acestui or­ganism politic care presupun responsabilitatea fiecărui comu­nist față de fiecare cuvînt gest etalate pe scenă și conside­rarea fiecărui artist ca un ac­tivist pe frontul ideologic. In aceasta constă cheia bunu­lui mers al întregii noastre acti­vități de viitor, garanția că vom putea să ne îndeplinim mi­siunea cu care ne investește partidul nostru... Este de da­toria noastră, a tuturor celor care lucrăm în teatru, nu nu­mai să așteptăm apariția unor personaje demne de a apărea pe scenă, ci și să stimulăm dez­voltarea unei dramaturgii ori­ginale care să creeze asemenea personaje. In acest sens, o sin­gură propunere concretă : con­stituirea, pe lângă teatru, a unui grup de dramaturgi care să lucreze pornind de la reali­tățile esențiale ale publicului pe care-l slujim. V ÎNALTA responsabilitate A CREATORULUI COMUNIST memento —­———— m­emEMR „Patria“ (telefon 13850), fil­mul: DAI ÎNAINTE COWBOI, orele 9 ; 11 ; 15 ; 17 ; 19 ; 21. La grădină, orele 20,30. „Central“ (telefon 14029) fil­mul : ZESTREA DOMNIȚEI RALU, orele 9 ; 11 ; 15 ; 17 ; 19; 21. „30 Decembrie“ (telefon 31080), filmul : TRANDAFIRI ROȘII PENTRU ANGELICA, orele 9 ! 11 ; 15 , 17 ! 19. La grădină, o­­rele 20,30. „23 August“ (telefon 14448), filmul : MIHAI VITEAZUL sep­rűlc I—II, orele 10 , 15 ; 18,30. La grădină, orele 20,30. „8 Mai“ (telefon 14285), fil­mul : HIBERNATUL, orele 10 ; 16,30; 18,30. La grădină, orele 20,30 filmul : BALUL DE SIM­­BATA SEARA. „30 Decembrie“ — Băilești, filmul : ULTIMUL SAMURAI. „Arta“ — Calafat, filmul : PROFESIONIȘTII. „8 Mai“ — Filiași, filmul: HAIDUCII LUI ȘAPTECAI. „Victoria“ — Segarcea, filmul : CU MIINILE I PE ORAȘ, im JOI 22 IULIE 17.30 Deschiderea emisiunii. E­­misiune în limba maghiară. Azi, județul Covăsilă. 18.30 La volan. Emisiune pentru condu­cătorii auto. 18.50 Timp și ano­timp în agricultură. 19.15 Publi­citate. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară. Sport. 20.10­15 minute despre sănătatea dr. Cura heliomarină. 22.20 An­tologia umorului : Max Linder 21.35 Cadran international. Co­mentarii, documentare, reportaje din actualitatea internațională: 22 20 Interpretul săptămânii : Dorina Drăghici. 22.40 Film do­cumentar : Orașe poloneze — Nowa­ Huta. 22.55 Belejurnalul de noapte. 23.00 Inchidrea emisi­unii. — îM­ O­C«» CRAIOVA Pe lungimile de undă de 540 și 228 metri JOI 22 IULIE la facultate. 17.40 Piese simfo­nice de mare popularitate. 18.00 Pe meleagurile patriei socialiste. Pe drumuri de munte (exploa­tările forestiere). 18.10 In sat la noi. Lucrări de întreținere la culturile duble. Cositoarele me­canice în acțiune. Moment fol­cloric — Maria Lătărețu. File , din noua cronică a așezărilor­­­ehedințene. Poșta emisiunii. 18.30—19.00 Pentru fiecare, me­lodia preferată. VINERI 23 IULIE 6.00 Buletin de știri. 6.05 Pe culmița Metrului — muzică populară. 6.20 Jurnal agrar. Lucrări de întreținere în ore­­zăriile din câmpia Dunării. A­­dăposturi pentru iarnă în sec­torul zootehnic. 6.30—7.00 Va­rietăți matinale. BUCUREȘTI JOI 22 IULIE DIN PROGRAMUL I 16.00 Radiojurnal. Buletin meteo-rutier. 16.15 „Floare ro­șie aleasă“ — cântece de Gheor­­ghe Danga. 16.30 Interpreți de muzică populară. 16.50 Publi­citate rad­io. 17.00 Antena tine­retului. 17.30 Cîntă Sergiu Cioiu și Betty Curtis. 18.00 Orele se­rii. 20.00 Tableta de seară. 20.05 Zece melodii preferate. 20.40 La microfon Emil Gavriș. 20.55 Știința la zi. 21.00 Bijuterii mu­zicale. 21.30 Revista șlagărelor. 22.00 Radiojurnal. Buletin me­teorologic. Sport. 22.30 Pentru magnetofonul dumneavoastră. Miniaturi instrumentale. 22.55 Moment poetic. Versuri de Va­sile Alecsandri. 23.00 Concert de seară. 24.00 Buletin de știri. 0.03 —6.00 Estrada nocturnă. (Bule­tine de știri la orele 2.00 ; 4.00 ; 5.00). S3HE333 Timpul probabil pentru ur­mătoarele 24 de ore. Vreme ră­coroasă, cu cer variabil mai mult noros la începutul inter­valului, când locul va ploua. Vîna­ slab la potrivit. Temperatura va înregistra următoarele va­lori : minima : 10—14 grade , maxima : 20—24 grade. Pronoexpres Rezultatul tragerii din 21 iu­lie a.c. Extragerea I : 2, 32, 25, 16, 7. 17. Extragerea a II-a : 27, 26, 3, 31. 41. Fond general de premii : 17.00 Radiojurnal, buletin me­­teo-rutier: 17.10 Orchestre de muzică populară. 17.30 Craiova universitară. Impresii din ex­cursiile de studiu. Bucuria reu­șitei la examenul de admitere 3 054 636 lei. — Un șef depozit MCC. — Un bucătar șef. - Un barman.­­ Doi bucătari grataragii. Condiții de an­gajare conform le­gii 22/1969. Salarizare con­form H.C.M. 914/ 1968. Relații suplimen­tare la birourile cooperativei de consum oraș Se­garcea- ÎNAINTE Produse de panificație la nivelul exigențelor cumpărătorului In cadrul întreprinderii ju­dețene de morărit și panificație există preocupări serioase, în sensul asigurării la timp și în cantitățile necesare a produse­lor alimentare solicitate zilnic. Succesele obținute de colecti­vul de salariați din această în­treprindere ne-au fost prezen­tate în discuția avută cu tov. inginer șef D. Didușcă, care ne-a declarat: „în perioada ca­re a trecut de la începutul a­­cestui an, am consemnat rea­lizări cu care ne putem mîndri. Aplicînd în practică toate mă­surile preconizate de către co­mitetul de partid din între­prindere, am reușit ca în pri­mele șapte luni ale acestui an să ne îndeplinim toate angaja­mentele asumate, urmând ca în continuare să le suplimentăm. Astfel, față de un angajament de 4 milioane lei producție su­plimentară am obținut 5.152.000 lei la valoarea producției glo­bale și 6,4 milioane lei la pro­ducția marfă. Față de aceeași perioadă a anului precedent, la producția globală am obținut un spor va­loric de 21,8 milioane lei, iar la producția marfă de 26,5 mili­oane lei. De asemenea, produc­tivitatea muncii a crescut în a­­ceastă perioadă cu 15,5 la sută, față de primele șapte luni ale anului 1970, sporul realizat ri­dicîndu-se la 4,5 milioane lei“. — Vă rugăm să ne prezentați măsurile luate de către comite­tul de direcție, care au condus la realizarea exemplară a tu­turor indicatorilor de pian. — Avînd în vedere cerințele mereu crescânde ale populației, în ce privește produsele de pa­nificație, am introdus în fabri­­cație pînă în prezent un număr de 16 sortimente noi, care se bucură de totala apreciere a consumatorilor și urmează ca pînă la sfârșitul acestui an să prezentăm comerțului încă 12 sortimente. Am procedat la re­organizarea tuturor secțiilor și specializarea lor în producerea numai a anumitor bunuri ali­mentare. Acest lucru ne-a per­mis să folosim integral toate spațiile de producție, ceea ce a condus la creșterea capacității de producție a întreprinderii. Am aplicat o serie de măsuri care au condus la creșterea pro­ductivității muncii : s-au me­canizat in întregime operațiile ce se execută în secția a patra care produce pîine albă și spe­cialități ; s-a realizat mecani­zarea divizării și modelării bu­căților de aluat pîine albă de 750 grame; s-au mecanizat o­­perațiile de ambalare a produ­selor cu pondere mare : ruladă, „Raluca“ etc. Toate acestea au contribuit la îmbunătățirea sub­stanțială a calității produselor. In acest sens, am constituit și colective de cite trei ingineri, în fiecare schimb de lucru, pen­tru intensificarea controlului interfazic al calității­— în continuare, ce vizează măsurile înscrise pe agenda dv. de lucru ? — Vom introduce o mașină specială pentru spălarea nave­telor, operație care acum se e­­xecută manual, vom utiliza dospitoare tip tunel cu forma­rea microclimatului în interior, care vor conduce la o mai bu­nă folosire a suprafețelor de producție, va dispare efortul fi­­zic al muncitorilor, se va îm­bunătăți simțitor calitatea pro­duselor. — V-am ruga să numiți câți­­va dintre cei care-și îndeplinesc cu regularitate sarcinile de producție ce le revin, angaja­mentele pe care și le iau. — Este puțin cam greu, dat fiind numărul mare al celor ca­re își Îndeplinesc exemplar în­datoririle. Voi alege pe cei mai buni: Marcel Petrovici, Ion St. Gheorghe, Maria Stavre, Silvia Nicu, George Bîscă, maiștri ; I. Columbeanu, Al. Diaconescu, Marin Băluță, muncitori cocă­­tori; N. Dobroiu, I. Dina, fră­­mântători, toți comuniști, oa­meni demni de toată Încrede­rea, care se achită cu cinste de obligațiile profesionale. N. PETOLESCU Mica publicitate VINZARI-CUMPARARI Vind aparat mărit foto „NE­VA“ 2 M universal. Telefon 15290, orele 7—8 dim. și 20—21 seara. Loco. (494) Vind convenabil „WART­BURG“ lux 312, în stare excep­țională. Telefon 12450. (693) PIERDERI Pierdut certificat 8 clase, ab­solvite la școala Romanești, pe numele Bătrînu Maria. Se de­clară nul. (690) Persoana cunoscută de mine, care a găsit aparatul radio „AL­BATROS“ seria 658194, în au­tobuzul „Luncă“ în ziua de 18 iulie 1971 orele 10,20 (duminică), este rugată a-1 aduce în strada Lomonosov 18, Craiova (Dumi­tru). Recompensă. (694) Pierdut repartiție locuință nr. 2399/1938, pe numele GHEORGHE ECATERINA din Craiova. Se declară nulă. (695) Pierdut legitimație serviciu Fabrica de confecții Craiova pe numele LUCA IOANA. Se de­clară nulă. (696) DIVERSE Colectivul Schelei de Extrac­ție Craiova, anunță încetarea din viață în urma unui tragic accident a apreciatului nostru coleg Arjoca Ion, șef serviciu. Transmitem condoleanțe famili­ei îndoliate. (712) - ■■ ' ■^ ' . . . : ' . ' -■ ^ tcCj&.ț i;,'".-.;''. r UȘI CELULARE INTERIOARE furniruite, pe­ toc,lafelat din cherestea de răși­­noase cu ți fără căptureli din PFL de 12 mm grosime, pline sau cu ochi de geam conf. STAS 466-66 și 5333-66, cu dimensiunile : 884x2090 784x2090 684x2090 "■ ; UȘI CLASICE EXTERIOARE din che­restea de rășinoase cu pragul tocu­lui din stejar conf. STAS 466-66 și 5333-66 cu dimensiunile : 984 > 1890 cu 1 3 gol geam săli 2/3 gol geam 1484x1890 cu 2 3 gol geam București llPfSr — Șos. Pipera nr. 48 sec­tor 2. Telefon : 33.00.80. livrează liber din stoc, vago­­nabil, UȘI — FERESTRE FERESTRE DUBLE din cherestea rășinoasă cu pragul tocului de stejar conf. STAS 465—66 și 5333—66 cu dimen­siunile : 1184x1280 — în 2 canate 1584x1280 — în 3 canate ! Livrează, de asemenea, fără repartiție pe bază de coman­dă : PFL MELAMINAT PFL EMAILAT H.D.L. (HÎRTIE DECORA­TIVA STRATIFICATA). Plăcile se livrează în dese­ne și culori variate inclusiv imitații de furnire. ® 22 — VII — 1971 s FOILETON!) Pe baza Rolleiflex Deschid și citesc... Deschid alte și alte tomuri, parcurg file, ani și epoci, una după alta. Degeaba­­ între toate „fal­surile celebre“ nu dau și de... „falsul nostru“. Am devenit o enciclopedie ambulantă, le știu, le cataloghez, le datez, le re­memorez, le recunosc cu și fără lupă, pe toate la rînd. N-am știut pînă acum că la British Museum, un sarcofag etrusc, datînd, chipurile, din anul 509 î.e.n. s-a dovedit contempo­ran cu... Gogea Mitu. Acum știu totul de-a fir a Păr. Știu alte și alte minunății , cum s-au făcut imitații de pietre pre­țioase pe bază de... sticlă colorată turnată, cum s-au croit falsuri după Rafael și cum au fost descoperite atîtea cele­brități impecabil falsificate, care au expus ridiculului ex­perți și admiratori, ori corifei în istoria artei. Despre falsul căutat n-am găsit nici o notă, cazul ca atare nefiind încă comunicat de nici un expert. Așadar, pot striga înfiorat de plăcere : datorită acestor rînduri devin celebru ! Mă vor menționa toate catalogurile falsurilor celebre, ca primul care a comunicat falsul unei capodopere moderne. Iar între scoarțele care cuprind cele mai tulburătoare descoperiri, la litera „P“, se va adăuga — grație mie și numai mie : „Emil Păunescu — Diplomă". Experți în descoperirea celor mai tăinuite mișmașuri din actele de cancelarii, de pe portative și șevalete, invidiați-mă * „Falsul meu“ este superior celebrului ..portret al funcționa­rului de intendență bavarez“ de Cichelli, care, după ce a fost transformat de talentatul falsificator Leibl în......Portretul u­nui ofițer bavarez“, a cunoscut o urcare a prețului de 200 de ori. In cazul nostru, falsul respectiv a transformat „portre­­tul“ lui Emil Păunescu „Elevul cu studii abia începute“ ți „Titratul profesor maistru“. Nu-i vorba de un fals din penel ori din daltă, din peniță sau cuțit de cioplit (cum au făcut antemergătorii săi), ci de o plastografie modernă , pe bază de Rolleiflex. Nimic mai simplu : tac și... gata ! Istoria va trebui să consemneze : în mai 1954, Păunescu a primit o diplomă falsă de la Petre Popelniței și Paul Jitaru, foști secretari ai Școlii tehnică metalurgică, care atestă ne­gru pe alb că el (și nu altul !) absolvise susnumita școală. Dintr-un condei — tehnician maistru ! ironie cerească. Cît vor fi primit cei doi de la Păunescu pentru arta lor, nu se știe exact. Se știe, în schimb, cît au primit de la instanța de judecată, în 1959, cînd au fost descoperite falsuri similare în serie : zece ani închisoare. în acel timp însă, Pău­nescu zburda în libertate, păstrînd cu seninătate copia fo­tografică a diplomei false sub căpătîi, expunînd-o discret atît în fața obiectivului aparatului (pentru alte copii-gemene), la notariat ori la Inspectoratul școlar. Rolleiflexul a jucat rolul de baghetă vrăjită, săvîrșind minunea , inspectoratul l-a uns, cu ochi închiși, drept cel mai temut instructor maistru la cinci dintre cele mai prestigioase școli ale Craiovei. Jocul de-a copiile (totdeauna perfect autentificate și obliterate) s-a dovedit infailibil : nimeni n-a cataclicsit vreodată să cea­ră originalul (aflat, de fapt, la miliție !). Unii lucrători din Inspectoratul municipal școlar au căzut chiar în extaz în fața acestui desăvîrșit maestru în arta combinațiilor, îm­­plinindu-i toate voile. Așa s-a văzut falsul profesor insta­lat rînd pe rînd, cu toată pompa, la Școala generală nr. 7, Școala de șoferi profesioniști, Grupul școlar de construcții, Grupul școlar energetic, Liceul nr. 1 „Nicolae Bălcescu“. Din bine în mai bine. Treaba mergea strașnic, leafa mer­gea strună. Mergea și autoturismul lui Păunescu pe la di­verși inspectori școlari (în „pauze“ și pe la unele cadre di­dactice de la Liceul de muzică și arte plastice, pentru a a­­sigura promovarea celor două eleve Păunescu — tot peste noapte !). Păunescu uza de fals iar alții îi uzau mașina. O dată mașina a fost tamponată de unul dintre acești benefi­ciari. Semn rău. La scurt timp și temerarul falsificator s-a tam­ponat de bariera pe care mai mulți oameni corecți și de bună credință au ridicat-o în fața faptelor sale. In cu­­rînd, Emil Păunescu va trebui să explice „stilul de lucru“ în fata instanței care-l va judeca pentru fals, uz de fals și înșelăciune în dauna avutului obștesc. Greu examen ! Așa se încheie istoria acestui teribil fals modern, pe ca­re-l propunem spre catalogare și înserare în bibliografia de specialitate. Mai mult nu spunem și nu facem. Lăsăm celui în drept să examineze și condițiile prielnice create acestui fals și uz de fals., Nu istoriei (că prea s-ar tergiversa lu­crurile) ci inspectoratului școlar județean (care va fi, spe­răm, mai operativ). Căci, credem, nu trebuie să rămînă fără ponoase nici cei care au tras foloase de pe urma lui Pău­nescu, îngăduindu-i toate voile și făcîndu-i toate onorurile, pe bază de aruncătură de ochi pe o copie fotografică. Un maestru intr-ale plastografiei a fost ținut maistru și... educa­tor ani și ani la rînd ! Este — orice s-ar spune — o meta­morfoză cu ochi și pe ochi. In timp ce atîția dascăli cu o pregătire temeinică și cu vocații reale nu au putut beneficia de dreptul de a se realiza în prestigioasele școli prin care și-a plimbat Păunescu falsa calitate de specialist, interven­țiile și învîrtelile celui chemat astăzi în fața instanței de judecată au avut uneori „aviz favorabil“. Pe viitor așteptăm un singur aviz : Pescuitul în marea falsurilor interzis ! Chiar și celor cu permise... false... AL. DIANU CONSILIUL POPULAR AL COMUNEI GRECEȘTI JUDEȚUL DOLJ anunță pierderea unei ștampile cu antetul „Secția de votare nr. 215 Bărboi". Se declară nulă.

Next