Informatia Bucureştiului, iulie 1961 (Anul 8, nr. 2460-2481)

1961-07-22 / nr. 2478

Pag.2 a. ALO, PLOIEŞTII? Sâmbătă 15 iulie a. c., m-am­i scu­lat dimineaţa mai devreme, să vor­besc la telefon cu Ploieştii. E drept­­că n­u-i nimic senzaţional în asta. Că doar convorbirile interurbane au devenit de mult, cu toată rapiditatea şi operativitatea lor, un lucru care te impresionează mai puţin ca un suc, la gheaţă, mai ales în timpul verii. Drept care — cu cel mai fi­resc ton din lume — am cerut func­ţionarei de la ghişeu : — Vă rog... Ploieşti... 4455 . — Aşteptaţi. M-am aşezat pe bancă. După cinci minute m­-am­­ ridicat de pe bancă. După alte cinci minute iar m-am a­­şezat pe bancă. Apoi, ridicările şi aşezările pe bancă s-au făcut mai des : din trei în trei minute. Pe urmă din două în două, din unu în unu, din jumătate în jumătate. Un bă­­trînel de lingă mine m-a privit cu­rios : — De ce nu faci dumneata acasă gimnastica de dimineaţă ? Avea dreptate. La urma-urmei, nu aşteptam nici de 25 minute. M-am calipat. — Vă rog... Ce faceţi cu comanda mea ? — Un moment să mai cer o dată poziţia Ploieşti... Din privirea ei am înţeles că po­ziţia poziţiei Ploieşti era neschimba­tă.­­In schimb, mi-am schimbat eu poziţia de cîteva ori, ba pe un pi­­cior,­ ba pe celălalt. — Fiţi liniştit. Ii mai aduc o dată aminte. Ca să treacă vremea, mi-am adus și eu aminte de anecdote vechi, apoi de întîmplări din copilărie, din şcoa­lă, de prima dragoste (tot o tele­fonistă... probabil de aceea s-a ter­minat nefericit...). Cînd am ajus cu amintirile pe la 30 ani, iar m-am rugat : — Vă rog.. Ploieşti... 445... — Vine! N-a venit. Am continuat să-mi de­­păn viaţa mea romanţată. Am ajuns la 35 ani... 38... pe urmă am­ ajuns cu amintirile la zi şi legătura cu Ploieşti tot nu venea. Ce era să fac ? Am inventat întîmplări viitoa­re, drept care m-am văzut la 45 ani... la 50... 60... Pe la 70 ani am întrebat tuşind (era şi vîrsta) : — Ce faceţi cu comanda mea, că nu cred s-o mai duc mult ? După 50 minute de aşteptare, am început să-mi fac socoteala­­că dacă luam trenul, eram acum aproape de iPtoieşti. Pe la staţia Brazi. După alte 3 minute, funcţionara mă caută cu privirea : — Unde sînteţi ? — La Ploieşti Triaj. — Pregătiţi-vă ! Cred că vă dăm legătura. M-am pregătit, dar legătura tot n-a venit. Halucinat, urmăream cu gîndul călătoria ce aş fi făcut-o în­tre timp. La 60 minute intram în Ploieşti. Vorbeam personal cu ami­cul de la 4155. La 75 minute eram la Cîmpina. După mersul trenurilor, la 90 minute eram la Comarnic şi Breaza, iar telefonista se lupta tot pentru Ploieşti. O depăşisem cu vreo 40 kilometri. In depărtare începeau să se profileze munţii. Am simţit şi aerul rece al staţiunilor climaterice M-am ridicat înfiorat de pe bancă şi am zbnghit-o afară, strigînd funcţio­narei stupefiate : — Mă iertaţi ! Dau o goană pînă acasă, să-mi iau pardesiul ! Peste 15 minute sîntem la Sinaia şi ştiţi ce răcoare e acolo... Altă poantă de sfîrşit la toată în­­tîmplarea asta nu căutaţi, că nu am. Ba ar fi una : a doua zi am încer­cat din nou comanda cu Ploieşti şi am obţinut legătura în douăzeci de minute. FRED FIREA INSTANTANEU Ştiţi ce este o „curte interioară“? O curte făcută anume să lase lumina să pătrundă în casă şi să uşureze cir­culaţia locatarilor. I se mai spune şi „curte de lumină“ pentru că aici se bat covoarele. De aceea sunt şi chi­riaşi care-şi bat joc de asemenea curţi şi le întunecă folosinţa prin ne­glijenţa cu care le tratează. Aşa de pildă — şi ce pildă rea ! — unii locatari din blocurile 3—9 din str. Vasile Conta consideră curţile inte­rioare ca anexe ale crematoriilor. Gura crematoriului nefiind mai mare in diametru ca jumătate metru, nu Încap aici decit cioburi de si­­foane, cutii de conserve, farfurii sparte şi alte resturi din metal sau sticlă. Pentru rest... adică pentru mucuri de ţigări, chibrituri, şerveţele de hîrtie, ambalaje de ţigări sau pungi de hirtie sunt curţile interioare. Dacă cineva nu vrea să-şi bată co­voarele aici, nu este obligatoriu, dar nici să-şi bată joc de curăţenie nu este... Asemenea practici ar trebui arse în crematoriu. Culm­i în munţii noştri .. Să nu găseşti nici un ou pe Muntele... Găina .. Să nu fii Diogetic şi să cauţi......Omul“! ..Să bei numai apă pe Valea... Vinului ! .. Să n-ai loc La cabana. Casobia ! .. Să plîngi pe Vîrfu­l... Bucura ! .. Să te cheme Stan și să mergi La... Bran ! Vai dragă, de ce nu-l ajută cineva ? !! Desen de M. STANESCU DESEN DEDICAT CELOR CU MUSCA PE CĂCIULĂ Model practic de pătură pentru hoteluri și case de odihnă Deseai de AL. CLENCIU — Și totuși, care o avea studii supe­rioare ? — Al doilea din dreapta, a jucat la Ripensia. Desen de ADRIAN ANDRONIC » Fantezie... deocamdată Racheta e gata. Băiatul şi fata Desprinşi de planetă Pornesc în rachetă Spre marile spaţii. Spre noi constelata Prin care-or să treacă , Se duc să-şi petreacă Voiajul de nuntă. Racheta înfruntă Sorbind cu nesaţiu Şi timpul şi spaţiul, Şi-i duce departe, De lume-i desparte, In Cosmos pătrunde Şi-n Lună-i ascunde. Au stat împreună O lună in Lună, Făcindu-şi din funii In coarnele Lunii Un leagăn in care In nopfile clare S-au dat aţa-aţa Apoi săniuţa I-a dus, vijelie, Pe-a Lunii tipsie, Pe ambele feţe Cu creste semeţe. Şi tot in rachetă Făcură navetă Pornind la-ntimplare Spre Carul cel mare, Spre Venus, spre Marti Şi tot mai departe S-au dus intr-o seară In Steaua Polară Aşa, de plăcere. Dar luna de miere E-aproape sfirşită Racheta grăbită Spre casă se-ndreaptă. Pămîntu-i aşteaptă. Şi... gata ti-i planul Să-şi facă la anul Vilegiatura Cu progenitura Dornic aşteptată, Băieţel ori fată. Se vor duce iară La-nceput de vară Pe alte trasee Spre Calea lactee Să-i afle izvorul, Să soarbă odorul — Direct şi-n mod practic — Lăptişor galactic. FLORIN IORDACHESCU Pietoni recalcitranţi de Nell Cobar Nu călătoriţi pe scară. TAXATORUL, periculos! — Ei, uite c-aşa-mi place mie: să stau agăţat ! — Cum traversezi dumneata strada, citind 7 — Oh, nu e mare scofală: cunosc drumul cu ochii închişi! Sunt bucureştean. — Dvs. staţi de vorbă şi copilul se joacă în mijlocul drumului­­.îî — E o chestiune de educație : ce vorbim noi, nu trebuie să »«culte copilul... O duminică la Buftea Buftea este, în înţelesul estival, surioara mai mică a­ Snagovului, Mogoşoaiei, a Brăneştilor, Copăceni­­lor, Mihăileştilor şi altor atracţii duminicale prevăzute cu ştrand, pădure şi iarbă verde la discreţie, inutil să adaug că Buftea are şi ■ea lac şi pădure. Pe lac s-au pus bărci şi s-au­ pu­s vaporaşe, în bărci şi vaporaşe s-au pus bucureştenii. In grădina restaurantului, o mul­ţime de mese şi un grătar. Am luat loc la una din mese, deşi am fi preferat să luăm loc direct la gră­tar. In faţa grătarului, grataragiul mînuia ameninţător vătraiul, ca un dirijor bagheta, în momentul cînd începe simfonia. Simfonia mititeilor ridica foamea la puterea a doua. Am chemat ospătarul și am cerut cu lăcomie : — Douăzeci de mici ! — Vincec ! — Pînă vin micii, adă-ne cîte o felie de cașcaval! — Nu pot. — N-aveţi caşcaval ? — Ba avem. — Atunci... ? — Nu pot, sînt certat cu bufe­tierul. Nu-mi dă nimic și nu iau nimic de la el. — Atunci — am întrebat timid — nu e nimic de făcut cil cașcavalul ? — Ba da, îl luaţi direct de la bufetier, că dvs. nu sînteţi certat cu el. Nu ştiu de ce în acea clipă sim­ţeam o dorință teribilă să mă cert cu responsabilul unităţii, lucru cu desăvîrşire­ imposibil, deoarece în acea zi şi la acea oră responsabilul unităţii era departe de unitate. Am mîncat mici, caşcaval, ardei, sirop şi am cerut socoteala. Ne-a spus : — Cinci lei — Aşa puţin ? — Aşa, pentru că nu plătiţi la mine decît siropul şi ardeii. Micii şi pîinea îi plătiţi direct la gra­­taragiu, iar caşcavalul direct la bufetier, cu care ştiţi că sunt certat. Păcat că responsabilul era plecat. Altfel, sigur că muştarul şi sifonul le-aş fi plătit direct la responsabil, care o fi şi el certat cu cineva, de vreme ce acolo toată lumea e certată cu buna deservire. V. PITIGOI Solicitare pentru... mare Desen de G. BADEA Mata ce culoare preferi? Sufăr — ca să spun aşa — de un daltonism al nuanţelor. Mie să-m spui : adă-mi o pline neagră — sai adă o pîine albă. Gata! Am pri­ceput ! Dar dacă-mi spui : vezi ci­aia să nu fie chiar albastră, ci­, mai aşa ! — m-ai nenorocit. Eu ştii că roş e roş, albastru e albastru , aşa mai departe. De aceea am­ fost fericit cînd mi-a spus nevasta : — Ia-mi opt nasturi roşii ! Am înţeles: opt __________ şiasturi roşii. Nu o nuanţă mai întu­necată şi nici „un nie“ mai deschisă... petelor. “ PYGMALION: -... , « însufleţi precum merge. Nana are __________ rochie „siel“. — O nuanţă mai închişi, vă rog. — Vai, uite aici ce gri-peri mi­nţi nat ! — Dacă ar fi mai „azur“, ar merge... — Sau chiar mai bleu... Intre timp, clopotele se agitau. Căutau nişte nasturi. Asta am înţe­les. Dar n-am înţeles ce fel de nu­anţă vor. Se apropia ora de închidere şl agit disperat : — Daţi-mi și mie, vă rog, opt nasturi roşii. Expeditivă, vînzătoarea mi-a dat o cutie să aleg. Eram aproape gata, cînd interveni unul din clopote : — Vai, ce ros corai ! — E mai mult grenadier ! — d­» ripi alta. ARTA OCCIDENTALĂ M-au nenorocit, va să zici, nu-* chiar roşii ! Grupul clopotelor se agită: — Este gri­cop ! — Ba gri ver ! Mă adresez vînzătoarei: — Nasturii mei sînt roşii ? — Roşii — rosti vînzătoarea. — Mai curînd roşu „apus" — clopotă „Pericle“. — Mai aproape de roşu-bric­­ef, ripi „Demostene“. Ce să fac? In urma mea cîţiva clienţi părăsesc poziţiile. Vînzătoarea capătă culoarea gri-lămn­os. Apoi se face curcubeu : gri pămîntiu, galben şofran şi negru nocturn fără reflec­toare. Clopotele se agită ca în moartea lui Boris Godunov, în tonalităţi va­riate , de la clopoţei de argint la falangă. Deodată una ţipă triumfă­toare : — Am găsit ! Uite-i , gri asfalt! Şi hotărîrea fu luată in cor : — Daţi-ne trei năsturaşi gri as­falt. Dar dacă se poate o nuanţă mai închişi. (Pe semne, asfalt stro­­pit cu o oră înainte...). Şi dacă aveţi, ceva mai mici... Un pic... Era ora de închidere. — Asta-i tot ce avem. încercaţi pe calea Victoriei. Cele şase clopote părăsiră maga­zinul. ...Acasă soţia găsi că nasturii sunt de un roş... aprins, cam prea aprins. Cred că erau reflexe ale obrazului meu încins. S.M.R. iaia-ma­ma un iTiiit gra z i n speciali pe strada B­a­­tiştei. Mă aşez cu­minte­­,a­riiul. In faţa mea, şase rochii „clopot“ de toate culorile. Sus, unde se u­flă de obicei veriga de care se atârna clo­potul, şase ceaiuri variate. Una din­tre coafuri am i­­dentificat o : Pe­rlele ! Am cartea Greciei antice cu ilustraţii. Culoar­ea părului, blond he­patită sau sub­­icter. Stau de zece mielule şi coada nu se micşorează Clopotele stau ai plecate peste tej­ghea. Se flucit — UNii cred ca PYGMALION: — Şi ce-o să te faci dacă zeii o vor însufleţi precum Galateca ? Desen de S. NOVAC Umor de pe toate meridianele AM PREVĂZUT TOTUI.­­ Pentru filmarea bătăliei de la Wa­­terloo, un regizor din Hollywood a­ngajat 25.000 figuranţi. — Mă nenoroceşti, Jo ! — urlă patronul. De unde să-i plătesc pe toţi ? Regizorul Insă nu-şi face singe rău . — Am prevăzut totul, şerifule ! Am pus să tragă cu gloanţe adevărate ! DIPLOMAŢIE Soţul la masă : — Dragă, niciodată nu ţi-am spus că torni prea multă sare in mâncare, dar dă-mi voie să-ţi spun că pentru atita sare, sunt mult prea puţini cartofi RĂSPUNS PROMPT La periferia New York-ului, un băcan surprinde un puşti din­ tricoale lăzilor cu fructe. — Hei, — strigă — te-am prins. Tocmai încercai să iei un măr din ladă, ai ? — Da’ de unde, domnule ? Tocmai încercam să nu-l iau­­ STUDENȚEASCA Un student francez s-a apucat să citească din Shakespeare. — Ce stil! — reflectă el după ce citi cîteva pagini. E mai mult o adunătură de citate arhicunoscute ! LA SPĂLĂTORIE — Ce-ai făcut cu rufele mele ? — Le-am spălat foarte frumos. Uitați ce bine arată această dantelă. — Dar aceasta nu-i dantelă. E un cearșaf LA RESTAURANT — Nu pot să măninc asemene­a friptură. Vă rog să-l chemați pe director. — Degeaba. Nici el nu poate. MADE IN S.U.A. La New York, un școlar vede pentru prima oară curcubeul. — Ce frumos­­ — exclamă — asta trebuie să fie o reclamă pentru creioane colorate. I ★ — Se vorbește că te-ai însurat cu Marty pentru că bunicul ei i-a dat un milion zestre. — Fleacuri! Nici nu mi-a păsat de bunic. Aş fi luat-o chiar dacă-i dădea orice altă rudă milionul! DIALOG AMERICAN — Ca s-o cuceresc pe logodnica mea, i-am spus că unchiul meu e arhi­­milionar. — Şi acum ea e soţia ta ? — Nu. Acum ea e mătuşa mea, că unchiul era holtei! STUDENTUL ŞI VACA Un tinăr student veterinar din Londra face practica de vară la tară. S-a sculat eu noaptea in cap şi a ieşit in curtea fermei. — Vreau să mulg o vacă — a declarat el. Vă spun asta ca să nu vă miraţi că m-am sculat aşa devreme. — Noi nu ne mirăm — ingină fer­mierul — dar se miră boul, pe care chiar in această clipă v-aţi pregătit să-l mulgeţi. Anecdote englezeşti despre copii — Banii ăştia mi i-a adus Zîna cea bună şi mi i-a pus sub pernă. — Da’de unde crezi că­­ are Zîna cea bună ? — Mare lucru ! O fi jefuit vreo bancă ! ★ — Mămico, împrumută-mi 50 cenţi. Dar nu mi-i da toţi deodată, dă-mi numai 25, pentru că atunci înseamnă că ceilalţi 25 o să mi rămîi datoare şi cum eu o să-ţi dai roz tocmai 23, înseamnă că o să fim Chit ! ★ Copilul n-are altă treabă decît să se joace cu căţelul, un fox sîrmos de toată frumuseţea. II trage de coadă. — Nu-l mai trage de coadă — îl ceartă mama. O să te muşte. — Nu măm­ico, clinele nu muşcă niciodată de partea unde este coada. iduri..» In patru rini ETERNITATEA UNEI CUPE Cînd am închis ochii la volan Intram în Tîrgul Secuiesc. Cînd i-am deschis avan-avan ...Ieșeam de la Brîncovenesc. UNUI CHEFLIU — ,,Nu ești amator, i-aș zice De un chef ?“ Iar dînsul, trist : — ,,Nu sínt amator, amice — Fiindcă sínt... profesionist !“ G. C. ­inc c caii ai familiei? (Snoavă indiană) Se zice că un tînăr a (ui, lasă-le un cal. Pe nr- — DhcS-I așa ~ răspun­rlouă zi după nuntă, la niă,^ Inl­airo-tc ar.i'.ă. se lină ml — alege nflul întrebat pe taică-său : lin.Irul porni la drum și d­in acești doi cai ! — Cine Irelipir să fie împîn­'li chiar în aceeaşi zi — I,-am şi ales ! II capul familiei sopil sau W ftHini. In sfirşit, eîml vreau pe ăsta bălan, solia ? inU'ă Intra suta casă bar- I.a care. solia 11 trasa — Fiule — răspunse la­ bățul de acolo îi răsun­e : u­şor de mineeă pe sol­, , . ,1 ■ i? - . I e Numairleeli, acesta «Irigă: tă — ta o sută de găini — Eu sunt capul famt- „ — Stai, că m-am răz-Și doi cai. Du-te din casă lict ! gîndit. Mai bine-l iau pe în casă și pune această —, Po(i să-mi dovedești ? ăsta, surul ! întrebare. Dacă ti-or răs- — Sigur. ~~ ^a nu ma' ,r' n'"'i punde că soția e napul fa- Și solul chemă numai ^ „ |()n., milieî, lasă-le o găină, decit solia care, cu gura ei, găină, pieră liniștit *pr» Dacă ți or răspunde că se confirmă cele spuse de el, casă. st

Next