Informatia Bucureştiului, iunie 1971 (Anul 18, nr. 5525-5550)

1971-06-10 / nr. 5533

Văzut de C. leader Cită deosebire între „Butch Cassidy“ şi „100 de­­ dolari“ — aceste două westernuri turnate în a­­celaşi an — 1969­­ în filmul lui Hathaway, justiţia nu mai este f£ri­­toma impersonală, meca­nismul orb care-i strive­şte pe bandiţii fermecă­tori, ci protagonistul în­setat de dreptate, în luptă cu zădărnicia lumii. Avem în faţă un western solid, lucrat „bâtrîneşte“, cu migală, fără grabă. Dacă la aproape 70 de ani, John Wayne, cowboyul veteran se încumetă să facă demonstraţii acroba­tice călare, regizorul, septuagenar şi el, mi se ruşinează să-şi poarte filmul „la trap“, ceea ce îi solicită spectatorului un dram de răbdare. Lui Hathaway îi trebuie — ce-i drept 45 de minute I­ntr-un interviu oferit unei re­viste literare, Grigori Kozîti­­țev nega cu energie existenta vreunei legături de idei între cele două adaptări shakespeariene pe care le-a realizat în ultimii ani. Şi totuşi nu poţi să nu remarci că cen­trul­ de greutate al ambelor ecrani­zări este acelaşi sfredelitor moment de îndoială : „Ce e omul ?“. „Minu­ne a naturii sau chintesenţă a ţari­ni; “« , se întreba Hamlet, aşa cum Lear izbucneşte şi el frămîntat : „Atît de puţin să fie omul ?... Nimic n-ai mult decit un «biet animal gol şi în două labe...“ Pe această replică şi-a sprijinit cineastul întreaga ar­hitectură cinematografică. El îşi în­cepe şi îşi încheie filmul urmărind aceleaşi turme nesfîrşite de pribegi, rebegiţi de frig şi supţi de foame, vagabonzi, cerşetori, schilozi, dezmoş­teniţi ai soartei, mişunînd pămîntii în­ împărăţia fericitului Lear şi în­cremenind resemnaţi la poarta pala­tului. Adevărul — dincolo de poartă ! Iar în palat o lume de trufie şi răsfăţ, de convenţii şi ipocrizie, in care se lăfăiesc linguşirea şi intriga, trădarea şi crima. Trufia veşminte­lor şi graţia gesturilor disimulează aici pe animalul din om, amăgitor şi crud, lacom de plăceri şi de putere Purtat de indîrjirea lui hear, Ko­­zînţev va sfişia apoi straiele şi fas­tul, pentru a ne dezvălui in toată hidoşenia ei, sălbăticia pe care o poate ascunde trasca înşelătoare a unei civilizaţii. Un reporter prezent pe platou în timpul turnării, mărtu­risea că l-a auzit pe regizor repetînd de nenumărate ori aceeaşi indicaţie obsesivă : „Mai simplu, mai brutal !“ Şi, Kozîntev, asta a fi reuşit­­ un film simplu şi brutal. Poate, dintr-un anume punct da vedere, prea simplu, chiar, păcă- legerepCecm adaptare după Shakespeare de Gri­gori Kozinţev. Imaginea : Ionas Gri­­ţius. Muzica : Dmîtri Şostakovici. Distribuţia ! Lear ! IUri larvei, Ge­­neril : Elsa Radzin, Regan : Galina Volcick, Cordelia : Valentina Sen­­drikova, bufonul : Oleg Dal, Glou­cester : K. Sebris, Edgar : Leonard Merzin, Edmund : Regimantas Ado­maitis, Kent : Vladimir Emelianov, Cornwall : A. Volkaei, Albany : Do­­natas Banionis etc. tuind, adică, prin simplificare. Pen­tru că „Lear“ înseamnă mult mai mult decit această prăbuşire care taie respiraţia, din poleitele sfere ale privilegiului, in animalitate. Cu­noscutul exeget polonez al lui Sha­kespeare, Kott, observa în tragedia lui Lear coexistenţa a ceea ce el denumea „teatrul lui Macbeth” şi „teatrul lui Iov“. Or, dacă „teatrul lui Macbeth“ cu întreaga cohor­tă de cruzimi, este fără cruţare dez­voltat pe ecran, noua carte a lui Iov redactată la finele Renaşterii, de un poet care, aproape de 50 de ani, în­cepuse să soarbă din cupa amară a senectuţii, şi-a găsit o oglindire incomparabil mai palidă, mai plată. De-aici, cred, insatisfacţia pe care ne-o lasă o bună parte din film, din această neglijare a reliefului uman al personajelor în favoarea relevării obsedante a animalităţii. Urmăriţi-l pe Lear al lui Iuri Iarvel, evoluînd fără convenţionala majestate ultra­giată, ci cu expresia unui copil răsfăţat d­e soartă care a fost sur­prins în iarna vieţii, fără acoperi- Viziunea interpretului e îndrăzneaţă şi justificată, prezenţa lui, emoţio­nantă, cu faţa-i uscată şi flacăra albă a pletelor, dar aş fi vrut să-i recunosc pe chip procesul clarificării treptate : la început, umbra unei bă­nuieli, apoi teama cu care — trufaş — refuză încă să se confrunte, cu­prinderea situaţiei, deznădejdea, a­­bandonarea ultimelor iluzii şi — în sfîrşit — iluminarea pînă la pierde­rea minţii, înţelegerea dusă, fără e­­zitare, pînă la nebunie. Cum va spune Edgar : „Cu­ cuget clar, în ne­bunia lui !“ Interpreţii, ca întreg fil­mul însuşi, îşi regăsesc echilibrul doar pe terenul „teatrului lui Macbeth”. Aici, în secvenţe atroce, pictate în sumbră tonalitate de acest Goya al camerei care este operato­rul Ionăs Griţius, se află adevăratele rezonanţe tragice ale filmului. Ca în modul teribil de autentic şi con­secvent, in simplitatea sa cu care fina­lul răspunde, de fapt, obsedantei întrebări a filmului : „Atît de puţin să fie omul ?“ Zguduită de tragedia la care a asistat, mulţimea mută, cenuşie, se pune în mişcare. Retră­­gîndu-se, aparatul surprinde cimpul pîrjolit de război, pe care oameni în zdrenţe purced să ridice, din nou, uşi prăbuşite, să sprijine ziduri dă­răpănate. In această inepuizabilă forţă proprie omului, de a renaşte mereu din ruine, de a crede din nou, de a iubi, de a spera, răsună cu forţa unei adevărate replici shakes­peariene, răspunsul stenic al autoru­lui, un adevărat „ecce homo“... producţie a studiourilor din S.U.A. — 1969 de Henry Hathaway. Ima­gine : Lucian Ballard. Interpretează :John Wayne (distins cu „Globul de aur“ şi cu Oscar ( 1969 pentru 36 de ani de carieră cinematografică), Glen Campbell (sergentul), Kim Darby (Mattie), Robert Duval (Ned Pepper), Jeff Corey (Tom ucigaşul), pentru a demara acţiu­nea, dar o dată pornit, o poartă in­sa după toate regulile artei, pînă la tradiţionalul şi nevero­similul duel în care Wayne culcă la pămînt patru redutabili adver­sari, jonglînd dezinvolt carabina şi pistolul pe degete. Inovaţie, in fil­mul său, este doar apa­riţia, în chip de răzbu­nător, a unei „fete în floare“, cum ar spune autorul lui „Swan“. Per­sonajul amazoanei, cu temperament furtunos şi seducătoare efuziuni spon­tane prilejuieşte foarte tinerei actriţe Kim Darby o performanţă care ame­ninţă să-l pună in u­jm­­bră pe sărbătoritul Wayne, la 35 de ani de carieră. Dacă pe bătrînul cowboy îl urmărim cu curiozitatea pe care ne-o trezeşte un record de longevitate, ade­vărata protagonistă a fil­mului este această exube­rantă şi originală actriţă. — După cum ştiţi, munca li­terară este strict individuală. , Ceea ce m-a cîştigat pentru cinematograf n-a fost, cum îşi închipuie unii, soţul meu, ci faptul că am descoperit o artă care-l ajută pe intelectual să nu se izoleze, care-l stimulează pentru o muncă de echipă. Fil­mele noastre se nasc din lungi colocvii între scenarist, dialo­­ghist, operator și realizator. Evident că șeful „teamului“ nu poate fi decît regizorul, pentru simplul fapt că el este cel care începe şi care desăvârşeşte lucrul. Ultimul film realizat de echi­pa Torre-Nilson este o evocare a unuia din marii revoluţionari ai Americii Latine, generalul San Martin. Dar Leopold Torre- Nilson a fost consacrat prin faptul că aborda în filmele sale, arzătoare probleme sociale ale actualităţii. De ce această neaşteptată­­ incursiune în tre­cut ? — Pur şi simplu pentru că foarte multe probleme sociale actuale îşi găsesc originea în istorie. Trecutul trăieşte în prezent, inspiră prezentul. San Martin, generalul nostru de la 1­800, a luptat împotriva colo­nialismului spaniol, dar temati­ca luptei anticolonialiste ră­mâne, şi astăzi, actuală. Am a­­vut impresia că această con­cepţie despre actualitatea fil­mului istoric străbătea şi un remarcabil film românesc pe care am avut prilejul să-l văd : Pădurea spînzuraţilor. — Unde aţi vizionat ecrani­zarea lui Liviu Ciulei ?. — Cred că la San Francisco ! M-a impresionat în filmul acela sobru şi bogat, totul, de la gîndirea profundă a realizato­rului, pînă la naturaleţea inter­preţilor şi expresivitatea opera­torului. Este una din acele rare producţii care poate scoate, în pli­nă lumină, o cinematografie mai puţin cunoscută — a încheiat interlocutorul nostru. T. C. ÎOOfterfo/err/ ften­serif O ISTORIE DIN GHERLOVO... aşa se intitulează noul film pe care regizorul Grişa Ostrovschi, şi-l re­comandă drept „debut“. De fapt, Grişa Ostrovschi, regizor de teatru cu vechi state de serviciu, a fost con­sacrat deja în arta ecranului de că­tre unul din cele mai bune filme bulgare ale ultimilor ani : „Ocolul“ Dar Ostrovschi fusese acolo coautor Şi el îşi socoteşte abia primul film independent ca adevăratul debut. In imagine, protagonistul filmului, ac­torul Vassil Mihailov. Festivalul filmului din Berlinul occidental Festivalul cinematografic internaţio­nal din Beriinul occidental se va desfă­şura anul acesta intre 25 iunie şi 6 iulie. In aceeaşi perioadă se va desfăşura, pa­ralel cu competiţia, şi tradiţionala ma­nifestare „Forumul tînârului film“ con­sacrată debuturilor. In cadrul retrospec­tivelor organizate cu prilejul festivalu­lui, participanţii vor avea prilejul să urmărească in ediţia aceasta un ciclu de filme muzicale realizate in anii ’30 de Eddie Cantor şi Busby Berkeley. M­arţi seară, la cinematograful de artă „Capitol” din Capitală, a avut loc o gală de filme de scurt-metraj organizată de Co­mitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, cu prilejul celei de-a doua aniversări de la constituirea Gu­vernului Revoluţionar Provizoriu al Republicii Vietnamului de sud. Deşi succint, programul a reuşit să ne fa­că o idee despre calitatea şi amploa­rea cinematografului care se dez­volta în regiunile eliberate ale Viet­namului de Sud, uneori în imediata apropiere a frontului. Principala mo­dalitate utilizată o constituie, cum e şi firesc in condiţiile date, cronica filmată. Operatorii studioului „Elibe­rarea“, luînd parte în prima linie de luptă, au înscris pe peliculă aspecte principale ale bătăliilor de pe coli­nele Kokaba, în 1969, sau chiar în iarna acestui an, de pe faimoasa şo­sea nr. 9. Imaginile, care poartă pe ele pecetea febrei bătăliei, în tremu­­rul aparatului şi în precipitarea montajului, ne-au redat patosul lup­tei drepte a unui popor eroic, care loveşte fără cruţare în cotropitorul imperialist şi în complicii săi. Apa­ratul care descrie indîrjirea bătăliei, care adastă numai o clipă peste imaginea unei orezării pîrjolite de napalm nu neglijează, intr-un răgaz să investigheze chipurile luptătorilor în aşteptarea atacului, chipuri de oa­meni blînzi, iubitori de muncă de voioşie, constrînşi de agresor să apu­ce calea armelor. Cronica filmată este departe de a epuiza, însă, evantaiul de genuri ale producţiilor studioului sud-vietnamez „Eliberarea“. Reportajul a reprezen­tat şi el, în gala oferită marţi, bucu­­reştenilor, o formulă remarcabilă. In filmul „Pe şoseaua nr. 9“ apar, la un moment dat în cadru, cîţiva ofi­ţeri superiori saigonezi capturaţi în cursul operaţiilor. Aceştia devin pro­­tagoniştii­ reportajului „Există numai o singură cale“, realizat cu prilejul unei conferinţe de presă în care ofi­ţerii îşi mărturisesc înfrîngerea „Singura cale — declară ei — este capitularea necondiţionată". Singura cale este retragerea intervenţioniş­­tilor din Vietnamul de Sud şi res­pectarea voinţei unui popor ferm hotărît să şi-o impună. Despre a­­ceastă voinţă de neabătut, vorbesc două eseuri cinematografice consa­crate omului vietnamez. „Un sat mic" înregistrează pe pe­liculă viaţa unui cătun, format din 20 de bordeie, arse în numeroase rînduri de incendiatorii ţării şi ridi­cate din nou de către ţărani care îşi continuă viaţa, munca, de parcă ni­mic nu s-ar fi întîmplat. Este în a­­ceastă statornicie descrisă lapidar de aparatul de filmat, expresia invinci­bilităţii armatei de eliberare identi­ficate cu ţelurile poporului“. „Artă şi tinereţe“ a adus­ pe ecran un subiect inedit : teatrul. In această ţară profund rănită de război, ope­ratorii au filmat viaţa de „culise“ a unui ansamblu de păpuşari format din tineri între 15 şi 16 ani. Aceşti artişti cu virtuozitate în degete şi inteligenţă în priviri, transformă oţelul tancurilor şi avioanelor ame­ricane, în păpuşi. Ei înfiripă din m­etalul ars în explozii, delicate şi spirituale figurine, însufleţindu-se spre veselia publicului care nu uită că dincolo de realitatea crudă a răz­boiului, se află frumosul, dragostea de om, munca, viitorul. Şi imaginile operatorilor sud-vietnamezi, ne-au arătat oameni minunaţi care trăiesc şi acţionează în numele indestructiv, hitului lor viitor. Filme sud-vietnameze în faţa publicului bucureştean Cone­ caVenctGLr. Dacă Grigore Brezeanu, fiul marelui actor Ion Brezeanu, poate fi considerat ~ de bună dreptate — primul nostru re­gizor de film, nu este mai puţin ade­vărat că titlul de producător îi revine pentru prima dată la noi in ţară lui Leon Popescu. Atras de Grigore Brezeanu spre film, Leon Popescu a finanţat producţia pri­mului nostru „mare film“ — „Războiul Independenţei“ (înaintea căruia mai sunt consemnate doar alte două încercări, realizate tot de regizorul Naţionalului bucureştean, Grigore Brezeanu — „Amor fatal“ şi „înşir-te mărgărite“). Ulterior (în afară de actualităţile care poposeau pe ecrane sub titulatura de „Jurnalul Leon Popescu“) cel care de­clara intr-un interviu că urmăreşte „a face o editură de filme româneşti, lucrate după scene româneşti, jucate de artişti romăni“, asigură baza mate­rială a unei serii de filme care, ca şi „Războiul Independenţei“, au fost re­prezentate sub egida casei producătoare „Filmul de artă Leon Popescu“. Unul dintre aceste filme, „Amorul unei prinţese“ (din care Arhiva Naţi­onală nu păstrează nici măcar frag­mente), a avut o soartă cu totul aparte. Premiera, care a fost fixată şi anunţată pentru data de luni 17 iunie 1913, nu a mai avut loc. Se pare că filmul nu a fost reprezentat public decit o sin­gură dată, la 11 iunie, în faţa invi­taţilor şi a presei. Un spectacol „închis“, deci, o, avanpremieră, un spectacol de presă. O publicaţie a vremii, „Rampa", îşi informa — la 14 iunie — cititorii că o serie întreagă de celebrităţi ale literaturii şi teatrului au onorat cu prezenţa lor prima proiecţie a filmului. Printre ei : Liviu Rebreanu, N. D. Cocea, Emil Gîrleanu, Mihail Sorbul, Ion Minulescu, C. Moldovanu. Asta, in afară de interpreţi, printre care se a­­flau, de asemenea, multe nume sonore ale scenei româneşti : Marioara Voicu­­lescu, G. Storin, Ion Manolescu, Bebe Stănescu, Maria Vecera Ionescu, Elena Crissenghi ş. a. La scurte intervale în acelaşi an şi în cel următor, au mai fost lansate pe piaţa cinematografică alte câteva pro­ducţii „Leon Popescu“ , „Răzbunarea“, „Urgia cerească“, „Cetatea Neamţului“, „Spionul“. Dar despre toate acestea, conformîndu-ne tradiţiei rubricii noa­stre, într-o ocazie viitoare, Nae Cosmescu Asistenta medicală pentru copii Urmare din pag. I e dată pe an, Insă şi atunci, nu cuprinde decît pe cel din clasele IV, VIII, X şi XII. In acest context considerăm că este cu totul insuficient ca un singur medic să asigure asistenta medicală la 5000 de elevi. In atari condiţii nici nu-i de mirare că puţinii medici şcolari exis­tenţi, nu au posibilitatea să efectueze nici orele de educaţie sanitară pentru fiecare clasă (bineînţeles, in Boolile in care mai există medici). Iată, deci, o problemă căreia, atlt Ministerul să­nătăţii cit­il Ministerul învăţămîntului, trebuie să-i acorde atenţia cuvenită şi să ia măsurii« corespunzătoare. Aparatură stomatologică In valoare de sute de mii de lei neutilizati r „O opţiun« demni­ta *0*14 coneide­­rafia, iniţiatd eu ani I» wM de «4- frt Centrul metodologia de ttomoMo- Bie al municipiului —­ dispensaritatea stomatologica a şcolarilor — ne-a re­latat dr. Tudor Popescu, vicepreşedin­tele comisiei permanente — este pe cale să fie compromisă. In ciuda re­zultatelor bune obţinute (depistarea unor afecţiuni şi malformaţiuni dentare In stare incipientă, tratarea şi cerceta­rea lor etc)." Ce s-a întimplat? Multe cabinete stomatologice din şcoli, dotate cu aparatură modernă, in valoare da sute de mii de lei, nu sunt folosite Controlul profilactic de specialitate al dispensarizaţilor nu se mai face cu aceeaşi rigurozitate; acţiunile terapeu­tice sunt frînate de aglomeraţiile ce se produc la cabinetele in funcţiune etc. Este oare permis să renunţăm la o ac­ţiune atît de importantă şi care a fost elogios apreciată nu numai de către specialiştii din ţară, ci şi de către cei de peste hotare ? Fiecare aspect „minor" îşi are importanţa lui O ultima problemă pa care am a­­bordat-o In discuţia noastră cu depu­taţii, s-a referit la ambianţa din uni­tăţile sanitare destinată asistenţei me­dicale » copiilor. Le prima vedere, u­­nele aspecte ar părea minore. Să nu uităm că avem de-a face cu « anumită categorie de pacienţi, cu copii, pentru care ambianţa are un rol deosebit de important. Un tablou pe un perete, o scenă de basm, o jucărie etc. pot în­sem­na pe micii pacienţi, distrăgându-i­ atenţia de la consultaţia ce urmea­ză. Este Inexplicabilă lipsa de per­severenţă, pe alomul dezinteresul, sau chiar conservatorismul, faţă da aspec­tul interioarelor uni­taţilor medicale pentru copil. Nu sunt străine de ase­menea situaţii nici Spitalul central de copil, nici uneia policlinici d­ dispen­sare. Zgomotul, gălăgia, produse pe cu- Loare, da multe ori şi în saloane de că­tre personalul de deservire din c­pitate, afectează micii pacienţi un şi mai mare măsură decit de adulţi. Ş1 totuşi, cu prilejul unui control recent, deputaţii au constatat că le acest lucru nu se ţine seama, nici la spitalul de copii „Cotroceni“ nici la spitalele „Central“ (aici, in special, La secţia chirurgie) şi „Fundeni". ★ Cu sprijinul Comisiei permanente să­nătate a Consiliului popular al muni­cipiului Bucureşti am ridicat cîteva dintre problemele actuale privind a­­sistenţa medicală a populaţiei infan­tile şi îndeosebi a şcolarilor. Multe dintre ele au fost prezentate încă din primul trimestru al anului Direcţiei sa­nitare a Capitalei, fără a-şi găsi însă rezolvarea Este necesar un sprijin mai eficient din partea Ministerului Sănă­tăţii, a Direcţiei de specialitate. Aştep­tăm, în acest sens răspunsul forurilor de resort la problemele consemnate mai sus... Soţii Torre - Nilson: „Cinematograf în familie“ „Cel mai de seamă realiza­tor argentinian din generaţia sa...“ — îl caracterizează Geor­ge Sadoul în al său „Dictio­­naire du Cinéma“. Dar, deşi are 22 de filme la activ şi numeroase distincţii interna­ţionale, Leopold Torre-Nil­­son rămîne un interlocutor surprinzător de familiar, de accesibil. Mi-o recomandă pe soţia şi colaboratoarea fiecă­ruia din filmele sale, scriitoa­rea Beatrice Guido, autoarea unor romane de mare popu­laritate şi harnică scenaristă de film. — S-ar putea spune, deci, că faceţi din cinematograf o ches­tiune de familie... — Exact — unde Torre-Nilson — cu atît mai mult cu cit ta­tăl meu a fost unul din pionie­rii cinematografiei argentiniene, iar fiul nostru a şi debutat in regie cu un scurt-metraj. — Şi cum lucraţi împreună ? De astă dată, realizatorul, ce­dează galant, locul, soției sale . (Urmare din pag. 1) sunt modalităţile folosite de şcoală pentru formarea la elevi a deprinde­rilor de muncă concretă, a unei cul­turi tehnice la nivelul cerut de e­­xigenţele contemporaneităţii . — Problema aceasta este mult mai complexă decît pare la prima vedere. Desigur, dispunem de multe posibili­tăţi de orientare către producţie a ti­nerilor. Iar mijloacele folosite de şcoală, şi nu numai de şcoală, sunt şi ele multiple. Incontestabil azi nu mai pu­tem vorbi de cultură generală făcînd abstracţie de cultura tehnică. După mine, aceşti doi termeni formează un tot unitar, care concură — şi nu în ultimă instanţă — la formarea perso­nalităţii omului modern. Este suficient să urmărim mai atent comportamentul şi aspiraţiile intime ale tinerilor — de la cea mai fragedă vîrstă — ca să ne dăm seama de chemarea lor către teh­nică. Aş da ca exemplu participarea masivă a elevilor la diferite expoziţii salutară oportunitate între şcoală şi producţie, noua disciplină are o sem­nificaţie, mult mai largă: ea facili­tează elevilor să descifreze sensul no­bil, valoarea adevărată a muncii Re­zultatul preocupărilor ce au existat in şcoli pentru legarea cît mai strînsă a învăţămîntului cu practica, cu munca, il vedem acum, cînd majoritatea absol­venţilor clasei a X-a generală şi-au ma­nifestat dorinţa să se încadreze în producţie sau să se califice într-una din meseriile pe care le-au practicaţi chiar în întreprinderile unde au des­făşurat activitatea productivă. Este, de pildă, cazul elevilor din şcolile gene­rale nr 62 (care au lucrat la ,,Pro­gresul“), 10 şi 26 (la cooperativa „Elec­­trobobinajul“), 46 şi 35 (la laboratorul de cofetărie „Select“) ş.a. Introducerea pregătirii tehnico-produc­­tive — ca obiect de studiu în licee — a determinat diversificarea activităţii în cercuri (ponderea avînd-o cele ştiinţi­fice şi tehnice), sporirea numărului claselor speciale de matematică, fizică, chimie, biologie,­­ajungînd, în acest an, Teoria şi practica şcolară — un tot indestructibil care au fost organizate în şcoli, pe sectoare sau la nivelul Capitalei (Mini­­tennicus, „Tehnologia instruirii”). Expo­­natele — adevărate aparate de înaltă precizie şi creativitate — ne întăresc convingerea că copiii de azi se disting printr-o deosebita afinitate pentru teh­nică, pentru activitatea practică. Introducerea pregătirii tehnico-pro­­ductive ca discipină de sine stătătoare în rubricile cataloagelor şcolare a de­terminat revizuirea vechii noastre re­prezentări despre relaţia dintre concep­tul de cultura generală şi cel de cul­tură tehnică, integrarea in conţinutul noţiunii de cultura generală a teoriei aplicate. In actualul plan de învăţământ al şcolii de 10 ani, s-a rezervat mult mai mult timp muncii­ activităţii practice concrete a elevilor. Este îmbucurător faptul că o dată cu introducerea pre­gătirii tehnico-productive ca obiect de invaţâmînt, în şcoli a apărut o adevă­rată mişcare de creare,­ extindere şi dotare a laboratoarelor, atelierelor-şcoala cu scopul evident de ancorare mai puternică a lecţiilor în realitate, de le­garea lor de practică, de formarea u­­nor deprinderi de lucru. Desigur, labo­ratoarele şi atelierele-şcoală nu pot satisface pe deplin, sub raportul diver­sităţii, orientarea către meserie — mă refer la faptul că în prezent predo­mină cele de lăcătuşărie şi tîmplarie (pentru băieţi) şi croitorie sau broderia (pentru fete). Aşa că majoritatea şcoli­lor, cu sprijinul direct al­ sectoarelor de partid şi al organizaţiilor de par­tid din întreprinderi, au încheiat con­venţii cu întreprinderi bucureştene, o­­ferind elevilor posibilitatea să aleagă şi să practice meseria cea mai apropiată aptitudinii sau interesului fiecăruia. Astfel elevii Liceului nr. 39 fac prac­tică productivă la întreprinderea „Pro­gresul“, în meseriile: mecanică şi ma­şini de încălţăminte. Liceul nr. 38 a încheiat o convenţie cu ,,Postă­văria română", pregătind elevii în ramura industriei textile. "Liceul „Iulia Hasdeu“ a beneficiat de multitudinea întreprin­derilor industriale din sectorul 3, o­­rientînd tinerii spre cele mai diverse meserii etc. Lucrînd alături de mun­citori, elevii au prilejuit să aprecieze ei înșiși efortul depus de cei ce lu­crează în sfera productivă, se familia­rizează, încă de pe băncile şcolii, cu particularităţile specifice muncii în di­ferite sectoare. Dar, pe lingă realizarea unei interferenţe, a unor relaţii de la 22­, extinderea cabinetelor polifunc­­ţionale şi de orientare profesională la multe şcoli. — Ce învăţăminte se desprind pentru viitor din experienţa dobin­­ditâ pe linia legării mai strînse a învăţămîntului de munca practică? — E firesc că şi aici, ca în orice ex­periment, să existe şi minusuri. Bunăoară, datorită inexistenţei unui act normativ care să reglementeze co­laborarea şcolii cu întreprinderile, am intimpinat unele greutăţi în repartiza­rea elevilor la practică. Este oarecum ciudat faptul că, deşi întreprinderile reclamă continuu nevoia cadrelor ca­lificate, nu înţeleg să sprijine şcoala (bineînţeles, unele din ele) în efortul său pentru for­marea muncitorilor de mîine. Din a­­ceastă cauză, practica productivă nu s-a desfăşurat întotdeauna la nivelul cerinţelor şi al intenţiilor noastre. Apoi există optici diferite în legătură cu valorificarea obiectivelor realizate de elevi în orele de practică. S-a lansat chiar ideea înfiinţării unui magazin d­e desfacere a produselor elevilor. Dar ştim că producţia şcolară nu este con­tinuă, copiii, în procesu­l activităţii practice mai strică unele obiecte. Aşa că se impune studierea mai atentă a acestei probleme şi luarea unor mă­suri cit mai judicioase. S-ar putea, de pildă, ca la nivelul fiecărui sector o­­biectele executate de elevi să fie va­lorificate în cadrul unor magazine de specialitate. Dar, în prealabil, se cere rezolvată problema nomenclatorului de preţuri ale obiectelor. Mai avem greutăţi de altă na­tură : şcolile procură cu mare e­­fort materia primă necesară execu­tării unor obiecte. Privind lucrurile în perspectivă, ne gîndim ca încă din toamna acestui an, să transformăm 5—6 vechi localuri de şcoli în ateliere interşcolare De asemenea, intenţionăm să construim, cîteva centre de ateliere interşcolare în cadrul cărora să se poată desfăşura activitatea tehnico­­productivă a elevilor, în toată comple­xitatea ei. Desigur, mai avem încă multe de făcut. Ne vom strădui, însă, ca pe viitor să folosim toate posibilităţile pe care ni le oferă viața pentru a f­­ce din activitatea tehnică o componentă organică a sistemului instructiv-educa­­tiv. a despruns la întredaneci c­e Seni (Urmare din pag. I) un grafic de livrări­­ care a si început să fie tradus în practică — ce prevede termene eșalonate pînă în luna au­gust. In esență, este vorba de aprovi­zionarea in mod ritmic (corespunzător cerințelor din fiecare cartier) a tuturor librăriilor cu sortimente specifice sezo­nului şcolar. Incepînd cu caiete, rigie, echere, raportoare, serviete, ghiozdane, pînă la creioane, cerneluri sau co­perte de plastic pentru cărţi. La acest ultim articol, anul trecut am avut greutăţi, ceea ce ne face să aşteptăm din partea Ministerului Comerţului In­terior şi a Ministerului Industriei Chi­mice o mai sporită atenţie faţă de fur­nizarea acestei mărfi, numai în apa­renţă lipsită de importanţă. Spre o mai operativă servire, în săp­tămânile premergătoare deschiderii a­­nului şcolar, vom avea grijă ca uni­tăţile de difuzare să nu fie închise pentru renovări sau din alte cauze.; de asemenea, personalul librăriilor îşi va lua concediul de odihnă în alte luni ale anului. Împreună cu Inspectoratul şcolar al municipiului, am stabilit liste privind necesarul de rechizite pe clase, care vor fi afişate, cu valoare de îndreptar pentru cei interesaţi. In ceea ce priveşte dirijarea manua­lelor, ce vor fi distribuite gratuit, spre şcoli, am alcătuit grafice pe sectoare, în colaborare cu conducerile instituţii­lor respective, între altele şi pentru a folosi judicios mijloacele de transport de care dispunem. Folosesc acest pri­lej pentru a anunţa că Centrul de li­brării Bucureşti este pregătit să des­chidă puncte de difuzare a rechizi­telor şcolare în noile cartiere, în care încă nu s-au dat în folosinţă librăriile proiectate. Aşteptăm, deci, solicitările asociaţiilor de locatari sau ale consi­liilor populare ale sectoarelor“. Servirea vizitatorilor pe litoral (Urmare din pag. 1) la Mamaia, au devenit şi ele aglo­merate. Soarele puternic, marea li­niştită creează o ambianţă deosebit de plăcută. Duminică şi luni ne-am aflat la mare. In postura unor turişti, am apelat la Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, la servi­ciile unor unităţi comerciale din sec­torul alimentar şi de alimentaţie pu­blică. Am vrut să testăm nu numai amabilităţile gazdelor ci şi posibili­tăţile concrete ce le stau la dispo­ziţie pentru a răspunde tuturor ce­rinţelor. O primă constatare pe care am făcut-o în toate localităţile , magazinele sunt foarte bine aprovi­zionate. Mărfurile existente pot răs­punde, atît cantitativ cit şi sorti­mentul gusturilor şi pretenţiilor cum­părătorilor ocazionali şi localnici. Ni s-au părut semnificative în acest sens unităţile situate în cele două complexe comerciale de la Mamaia precum şi magazinele din Eforie Nord şi Eforie Sud. Am întîlnit însă şi unele ne­ajunsuri care, sperăm­, că nu vor rămîne neobservate de organizaţiile şi întreprinderile comerciale locale De la un capăt la altul al litoralului funcţionează sute de restaurante ele­gante şi bine utilate, unde se pot servi meniuri excelente. Turistul care vine la mare caută însă să profite de fiecare oră frumoasă, să stea la soare sau să facă baie. Uneori se mulţumeşte chiar şi cu o gustare uşoară. Unde o poate servi ? Răs­punsul este greu de dat. Exceptînd cîteva chioşcuri de dulciuri şi răco­ritoare şi bufetele cu servire la mese, comerţul volant sau de întîm­­pinare a cerinţelor consumatorilor, cum mai este denumit, este încă insuficient de dezvoltat. Punctele de vînzare a specialităţilor de panifi­caţie, de patiserie sau preparatele cu specific dobrogean sunt puţine. Reţinerea nejustificată de diversifi­care a formelor de activitate comer­cială se soldează în final cu înca­sări mai mici faţă de posibilităţi. Pentru că, de ce n-am recunoaşte, turistului îi vine peste mină să intre în costum de baie într-un restaurant ori bufet sau să se deplaseze la dis­tanţe mari de locul său de plajă. Şi de cele mai multe ori el renunţă la asemenea servicii. Pe faleză am în­­tîlnit şi numeroase tonete. Unele erau închise, urmînd ca la 15 iunie să fie redeschise. De ce ? Se impune, de asemenea, ca şi unităţile de le­­gume-fructe să-şi îmbogăţească sor­timentele de mărfuri. Deficienţele semnalate pot fi re­mediate. Ne-o dovedeşte iniţiativa comercială întîlnită în multe locuri. La Neptun, bunăoară, am întîlnit pe plajă vînzători care ofereau amato­rilor specialităţi de panificaţie foarte solicitate de turişti. Dar comerţul mobil are posibilitatea să se diver­sifice şi mai mult. Activitatea turistică pe litoral este intr-o continuă creştere. Numărul vizitatorilor sporeşte de la o zi la alta. Acestora, pe lingă serviciile o­­ferite în restaurante, bufete, maga­zine alimentare, trebuie să le stea la dispoziţie şi o vastă reţea de uni­tăţi mobile cu produse cit mai va­riate. (Urmare din pag. 1) O nouă autostradă spre Piteşti şi alta spre Braşov. Benzile lor late se aştern cu negrul smoala­ pe verdele cîmpurilor şi printre arborii străvechi ai codrilor. Vechile şosele, înguste, devin impracticabile pentru traficul modern. Ele sunt lărgite şi falnice alei de plopi cad sub securi. Pri­veşti cu strîngere de inimă tru­purile seculare ale arborilor pră­văliţi la margine de drum. Au început însă să fie plantaţi la marginea noilor şosele arbori ti­neri. Şi văzînd noile plantaţii, mi-am amintit de o porţiune de drum, undeva între Botoşani şi Ştefăneşti, un mirific coridor de umbră, avînd de o parte şi de alta nuci maiestuoşi. Mi-a reve- Autostrăzi nit in memorie şi imaginea unor drumuri bănăţene de ţară, stră­juite de tei seculari sau de duzi... Şi incă o plantaţie tinără de caişi, petrecînd pe mari porţiuni şoseaua Eforie—Mangalia. Ce ar fi dacă în locul aşa-nu­­miţilor arbori decorativi, am planta de ambele părţi ale noi­lor autostrăzi, şosele, drumuri (naţionale, judeţene, locale etc.), aşa cum am văzut şi aiurea pes­te hotare, pomi fructiferi ? Pomii fructiferi sunt şi decorativi, dar au şi rod. Şi-atunci autostrăzile, şoselele şi drumurile nu vor mai purta numere (ce lipsă de ima­ginaţie : A. 3, B. 25 etc.) ci se vor numi simplu : Autostrada Merilor. Sau Şoseaua Nucilor. Sau Drumul Caişilor, al Cireşilor, al Duzilor, al Castanilor (fireşte, comestibili). Visez drumuri şi şosele înecate in parfumul teilor, ninse de pe­tala florilor de caişi, străjuite de meri aprinzîndu-şi în calea tre­cătorului lampioanele roşii ale ionatanelor... Deocamdată un vis. Dar mă în­treb : oare săditul pomilor fruc­tiferi e mult mai dificil decit al arborilor decorativi ! Şi chiar dacă e aşa, nu merită acest plus de trudă pentru perspectiva trans­formării tuturor drumurilor în alei de grădini ? S-o începem poate cu autostra­da Bucureşti—Piteşti ? Cu cea spre Aeroportul Otopeni ? Sau, paralel, cu amindouă ? Ca visul să devină mîine reali­tate. TEATRE LA IZVOARE DE FRUMUSEȚE — An­samblul artisti« „Rapsodia română“, str. Lipscani nr. 63, tai. ll.is.pp, ora­l».»p. ■a MARITA F­ET­ELE (Cleopatra M­ U­­doneanu, Dorin Teodorescu, Tamara Buciuceanu, Bimbo Mărculesou. Dirijor : Liviu Ca­rasal) — Teatrul de­sperată, Ml. 16.80.11, ora 18.30. HF.IDELBERGUL DIN ALT­ADAT­A — Teatrul Naţional „L L. Caragiale“, sala Comedia, tel. 14.71.71, ora M. O FEMEIE CU BANI — Teatrul Na­ţional „L L. Caragiale*, sala Stadie, tel. 13.15.63, ora 20. LEONCE ŞI LENA — ora 18.30 (Ileana Predascu, Irina Petrescu, Ion Carami­­tru, Virgil Ogăşanu, Marin Moraru, Valy Voiculescu) ; PLAY STRINDBERG — ora 20 (Clody Bertola,­Petre Gheorghiu, Victor Rebengiuc) — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, tel. 14.60.60. POVESTIRI DIN PĂDUREA VIENEZA (Fory Etterle, Marieta Rareș, Violeta Andrei, Emmeric Schäffer, Maria Gligor, Gh. Ghitulescu, Gina Petrini) — Teatrul „Lucia Stridza Bulandra“, sala Studio, tel. 12.44.16, ora 20. CÎND LUNA E ALBASTRA (Ion Dichi­­seanu, Anda Caropol, Ion Punea, Va­sile Lucian) — Teatrul „C. I. Nottara“, sala Studio, ora 20. COMEDIE CU OLTENI (S. Negrilă, Iavodara Nigrim, Ernest Maftei, Ileana Codaroce, Mircea Dumitru, Vasile Ichim, Ileana Cernat) — Teatrul Olul­esti, tel. 18.04.85, ora 19.30. TANGO LA NISA (Peter Paulhofsr, Dorina Lazfir, Constantin Gheorghiu, Dorado Negreanu, Athena Demetriad, Paul Ioachim, Sergiu Demetriad, Luiza Derderlan-Marcoci) — prezintă Teatrul Giuleşti, la Teatrul de vară din parcul Herăstrău, ora 20. REVISTA LA VOLAN (Dorina Drâghici, Nia. Niţescu, Ciupi Rădulescu, Ion Duţu, Ion Uliaeanu, Rodica Paliu) — Teatrul de revistă şi comedie «Ion Vasiescu“, tal. 12.27.43, ora 18.80. MICUL INTERN (Marosi Anghelescu, Silvia Dumbtreacu-Timica, Mi­hai Fotino, Ileana Stana-Ionescu, Septimiu Sever) — Teatrul satiric-muzical "C. Tănase", sala Savoy, tel. 16.56.78, ora 19.30. LA GRADINA CĂRĂBUŞ (Ovid Teo­­dorescu, Doina Badea, Nicu Constantin, Al. Lulescu, Luigi Ionescu, Anca Age­­molu) — Teatrul satiric-muzical „C. Tă­­nase“, la grădina „Boema“, ora 20. CĂLUŢUL COCOŞAT — Teatrul „Ţăn­dărică“, sala din strada Academiei nr. 28, tel. 16.14.92, ora 17. ARENA PRIMĂVERII — Circul „Glo­­bus“, tel. 11.01.20, ora 19.30. 100 DE DOLARI PENTRU ŞERIF — Scala (11.03.72) — 9.30, 12.30, 15.30, 18.30, 21.80 ; Festival (15.63.84) — 7.45, 10.30, 13.15, 16, 18.45, 21.30. HELLO, DOLLY — film pentru ecran panoramic (ambele serii) — Patria (11.86.25) — 9.30, 13. 16.30, 20. ŞI CAII SE ÎMPUŞCA, NU-I AȘA ? — Capitol (16.29,17) — 9.15, 11.45 ; Feroviar (16.22.73) — 9, 11.45, 15, 18, 20.30 ; Modern (23.71.01) — 9, 11.45, 14.30, 17.15, 20. REGELE LEAR — Capitol (16.29.17) — 14.15, 17, 20. APA CA UN BIVOL NEGRU — Cen­tral (14.12.24) — 9.15, 11.30, 13.48, 16.15, 18.15, 20.30. BATALIA DE PE NERETVA - Grivita (17.08.58) — 9, 12.30, 16, 19.30 5 Aurora (35.04.66) — 9, 13.30, 16, 10.30 5 Flamura (23.07.40) — 9. 12.30, 16. 19.30. FACEREA LUMII — Bucegi (17.05.47) — 15.30, 18, 20.80 5 Floreasca (33.29.71) — 15.30, 18.15, 20.30. VULPILE ȘI ȘORICEII — Timpuri noi (15.61.10) — »—20.15 In continuare. PRINTRE COLINELE VERZI — Viito­rul (11.48.03) — 15.45, 18, 20.15. O FLOARE SI DOI GRADINARI — Luceafărul (15.87.67) — 9, 12.30, 16, 19.30­­ Excelsior (18.10.88) — 9, 12.30, 18, 19.35­­ Tomis (21.49.48) — 1, 12.30, 19 . Mioriţa (14.27.14) — 9, 13.30, 16, 19.30. DA­I ÎNAINTE COWBOY — Melodia (12.05.89) — 1, 11.15, 13.30, 16. 18.30, 20.45 | București (15.81.54) — 8.30, 11, 13.30, 18, 18.30, 21 ; Gloria (22.44.01) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Favorit (31.06.15) — 9.15, n.30, 15.45, 16, 18.15, 20.30. Z — Moșilor (12.52.93) — 15.30, 18, 20.30. ELEFANTUL SLOWLY — Victoria (16.28.78) - 9. 11.15, 13.30, 18. 18.30, 20.45. BUTCH CASSIDY ȘI SUNDANCE KID — Lumina (16.23.35) — 8. 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45 . ProgresUl (23.84.10) — 15.30, 18, 20.15. CLANUL SICILIENILOR - înfrățirea Intre popoare (17.31.64) — 15.30, 17.45. 20. DOMICILIUL CONJUGAL — Buzeşti (15.62.79) — 15.30, 18 . Arta (31.31.86) — 15.30, 18. CEI TREI CARE AU SPERIAT VESTUL — Dacia (18.26.10) — 6.46—20 in conti­nuare. PREŢUL PUTERII — Unirea 07.10.11) — 15.30, 18. 30,15. SERATA — Lira (31.71.71) — 15.30, 18. HAIDUCII LUI ŞAPTECAI | ZESTREA DOMNIŢEI BALU — Munor (31.50.97) — 19. 19. Iari AI VITEAZUL — Cosmos (M.19.15) — NI. 19. CAZUL C.L. — Flacăra (31-36.40) — 15.30, 15. 9.15. 100 DE CARABINE — Drumul Sării (31.28.13) — 15.30, 17.45, 20. EU, FRANCISK SKORINA — Feren­tari (23.17.50) — 15.30, 17.45, 20. SUNETUL MUZICA — Giulești (17 55 46) - 15.30, 19; Volga (11.91.26) - 9.30,‘12.45, 16.15, 18.45. * PE COMETA — Pacea (31.32.52) _ 1b. 18, 20. ’ TRANDAFIRI ROȘU PENTRU ANGE­LICA — Cringasi (17.38.81) 15.». 18. » 15 _VAGABONDUL _ Popular* (35.1517) LOS TARANTOS — Vitán (31.39.82) — 15.30, 18» DE ȘAPTE ORI ȘAPTE — Rahova (23.91.00) — 15.9, 15. 30.15. CR­ON­O­METRUL — Laromet (bd. Bucureștii Noi 166) — 15.30, 17.30, 19.30. B.D. INTRA IN ACTIUNE — Doina (16.35.38) — 11.30, 13.45, 15, 18.15, 20.30. CINE-I CRIMINALUL 1 — 14.30. CRI­MINALUL — 16.30 — Cinemateca (sala Union) — 11.49.01. GRĂDINI-CINEMATOGRAF TM ----------tr a-vu, • ti Festival (15.63.84) — 30.15. O FLOARE ȘI DOI GRĂDINARI — Doina (15.87.67) — St . Tomis (21.49.48) DA­I ÎNAINTE COWBOY — Capitol (16.29.17) — 20.15 . Arenele Romane (23.71.01) — 20. DOMICILIUL CONJUGAL — Buzești (15.62.79) — 20.30 . Arta (21.31.86) — 20.15. FACEREA LUMII — Bucegi (17.05.47) - 20.30. PREŢUL PUTERII - Unirea (17.30 21) - 20.15. SERAI­A — Lira (31.71.71) — 20.15. SUNETUL MUZICII — Herăstrău (11.91.26) - 20.15. BATALIA DE PE NERETVA — Aurora (35.04.66) — 20. LOS TARANTOS — Vitán (21.39 82) - 20.15 ŞI CAII SE ÎMPUŞCA, nu-i aşa ? — Modern (23.71.01) — 20.30. PROGRAMUL I 17.30 Emisiune în limba maghiară. ÎS.30 La volan. Emisiune pentru conducătorii auto. 18.50 Timp şi anotimp în agri­cultură. 19.15" Publicitate. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară . Sport. 20.10 15 minute despre sănătate. 20.25 Aveţi cuvântul ! „Locul şi rolul tineretului în procesul dez­voltării societăţii contemporane“. 21.10 Antologia umorului. Două schiţe din literatura clasică ro­mânească : „Raţe cu repetiţie““ de Gh. Brăescu şi „Metamorfoza“ de Al. I. Brătescu-Voineşti. 21.40 Cadran internaţional. 22.25 Interpretul săptămînii : Gică Petrescu. 22.45 Telejurnalul de noapte. PROGRAMUL II 20.10 Punct contrapunct. 21.20 Buletin de s­liri. 21.45 Film artistic : Lancea ruptă.

Next