Informatia Bucureştiului, septembrie 1971 (Anul 19, nr. 5603-5628)
1971-09-15 / nr. 5615
Scriitorul şi publicistica Opţiunile estetice au o netăgăduită valenţă socială. Chiar şi adepţii artei pentru artă recunosc cuvintulul expresiv puterea de a face să vorbească emoţia, sensibilitatea. Iar emoţia — cum ştim — este propulsată de percepţie. Ca atare, în structura limbajului artistic pătrunde nu emoţia fără sens, ci emoţia socială, atitudinea sensibilizată de reflexivitate, de experienţe morale. Acest adevăr îşi află o strălucir şi confirmare în cîteva dintre manifestările literare ale actualităţii Mă gindesc în primul rînd la reactivarea, la resurecţia, publicisticii militante. Când aceasta este slujită de personalităţi consacrate se poate mai uşor măsura dimensiunea participării plenare a scriitorilor la viaţa naţiunii. Modalitatea înscrie pe orbita prezentului socialist o contribuţie vie şi durabilă. Este suficient să ne amintim modelul prestigios pe care un Aiecu Russo, Haşdeu, Eminescu, Iorga îl propun generaţiilor mai noi. Apariţia de curînd a cîtorva volume de ţinută (mă gindesc la ,,Pentru oamenii acestui pămînt** de Zaharia Stancu, imposibila întoarcere" de Marin Preda, Jurnal ieşeankc de G. Ivaşcu şi ,„Vîrstele timpului** de G. Macovescu) sugerează cronicarului o idee preţioasei şi anume utilitatea, pentru creator de a formula opinii, de a dezbate faptele zilei. Prin intermediul articolului de ziar scriitorul la contact cu foarte mulţi cititori, descoperă faţete ale realităţii. El însuşi are mai deplin şi mai proaspăt revelaţia concretului, ^ fără ^ de care inventivitatea suferă. Elanul vital al publicisticii literare orientează aportul acesteia pentru pragul ocazionalului, îi deschide porţile spre succes durabil, o restituie literaturii de calitate. Un drum asemănător pare să parcurgă în timpul din urmă reportajul. Au fost cîţiva ani cină specia reportajului a trecut printr-o eclipsă. De interes estetic $*• de amplitudine tematică. Dar iată că revine în sfera atenţiei noastre ca urmare a faptului că nu reportajul era de vină, ci acei reporteri preocupaţi mai puţin de noutatea aspectelor şi de direcţia sondajului şi mai mult de rafinamente sterile şi transcrieri sofisticate ale realităţii. Or, ceea ce este în modul cel mai vădit duşmanul direct şi total al reportajului — domeniu frecventat la noi cu rezultate remarcabile de Geo Bogza - ţine de tendinţa de literaturizare. Reporterul nu trebuie să încifreze interesul existenţei, ci să-l regăsească Cu alte cuvinte, să aibă ochiul ager şi simţurile treze , să vadă să audă , să transcrie cu respect pentru adevăr „descoperirile" sale din realitatea imediată, pe care le-a explorat pentru a le face mai bine înţelese de ceilalţi. Această însuşire a reportajului redevine, sau mai bine zis are şanse să redevină, chezăşia dialogului dintre actualitate şi acea varietate de publicistică literară amatoare de subiecte semnificative, care este reportajul. Salutind revenirea lui, revenire datorată îndemnului de mai profundă ancorare In viaţă, nu uit că in actul investigaţiei o citime de loc neînsemnată revine contopirii cu fondul uman şi istoric, cu conştiinţa de sine a contemporaneităţii. G. Călinescu nu greşea cînd cerea confraţilor să interfereze fantezia cu acţiunea, să le suprapună cu sinceritate şi perseverenţă. Pentru marele critic era esenţială identificarea emoţiei artistice cu ideea incitatoare : „Ca să cîntăm, trebuie întîi de toate să trăim". H. ZALIS «Camasa Velaeru Ovidiu Papadima Debutând cu versuri, proză şi critică în revista liceului „Al. Papiu Ilarian“ din Tg. Mureş (in 1924), OVIDIU PAPADIMA (născut la 23 iunie 1909, în com. Clibai Viteazu, jud. Constanţa) şi-a început cariera de critic in anul 1929 prin colaborarea la revistele „Vitrina literară“ şi „Viaţa literară“. Doctor in litere şi filozofie — cu teza „Pozitivismul în ideologia literară românească“ (1945) — cunoscutul folclorist este, in acelaşi timp, şi unul dintre istoricii literari de prestigiu, o mărturisesc volumele : „O viziune românească a lumii“ (distins de Academia Română cu premiul „Ion Heliade Rădulescu"), „Creatorii şi lumea lor“, „Octavian Goga“ (premiul pentru critică al Societăţii scriitorilor), „Anton Pann — Cîntecele de lume Şi folclorul Bucureştilor“, „Literatura populară română“, — monografiile „Cezar Boliac” (premiată de Academie) şi „Kleist“, culegerea „Scriitorii şi înţelesurile vieţii“ ; la acestea se adaugă colaborarea la ampla sinteză in mai multe volume „Bibliografia analitică a periodicelor româneşti“, numeroasele studii cu caracter monografic — intre care, cele despre Haşdeu şi Ion Pillat — cuprinse In cîteva culegeri apărute sub îngrijirea sa ştiinţifică, precum şi alcătuirea antologiei de lirică populară „Cu cu cint, atîta sint“. — In ce măsură credeţi că se poate vorbi despre fundamentele folclorice ale creaţiei noastre literare ? — Unii văd o delimitare, alţii, o determinare rigidă între folclor şi aşa-zisa creaţie „cultă“ (eu o numesc „citadină“), în realitate, întreaga noastră artă — nu numai literatura — are un caracter profund popular. Folclorul, după cum se ştie, nu-i o realitate pur rurală. In culegerea sa din 1885, G. Dem. Teodorescu indusese vreo două treimi din material care provenea chiar din Bucureşti ! Cultura populară există în noi, în limbă, în obiceiuri ; mai mult chiar, se poate vorbi despre o unitate intimă intre ea şi viaţă, într-un dublu sens — atît ca reflectare în planul artei a realităţii, cît şi ca influenţare a acesteia de către produsele spiritului. Vorbind despre fundamentele folclorice ale literaturii noastre, nu putem ignora, deci, infuzia aceasta masivă de spiritualitate ce urcă din adîncuri, precum o sevă nemuritoare, în toate ramurile artei româneşti. — Care sunt elementele definitorii ale acestei culturi ? — Ea este o sinteză a trăsăturilor spirituale permanente — deci, şi actuale — ale neamului nostru : dragostea de patrie şi elogiul eroismului în apărarea ei , încrederea în forţele creatoare ale poporului, deci şi în viitorul lui ; preţuirea muncii ; optimismul nebiruit ; legătura organică dintre faptul artistic şi faptul de viaţă. — De unde, şi caracterul profund realist al creaţiei populare... — Nu întîmplător, marii noştri scriitori au moştenit de la creatorul anonim vocaţia de a se apropia de temele fundamentale ale existenţei colective, de a răspunde — într-un fel propriu, cît mai convingător — întrebărilor esenţiale privind rostul omului in lume. Iată, pentru exemplificare, stihul „Cu cît cint, sau chiar un Călinescu, în teatrul său (aproape jumătate dintre piese sunt pe motive folclorice...). — De altfel, autorul „Scrinului negru“ a scris chiar și o „Estetică a basmului“! — La un moment dat, sectorul de folclor al Institutului pe care el îl conducea era cel mai puternic. Opinia lui, de altfel, era aceea că trăsăturile literare ale culturii populare trebuie privite nu doar de către folclorişti, ci şi de istorici şi critici literari. Era o recunoaştere implicită a valorii estetice deosebite a folclorului nostru. — Cum explicaţi înrîurirea creaţiei populare asupra celei „culte", in ciuda faptului că aceasta din urmă a evoluat substanţial, mai ales in ultimul secol 7 — Timp de două milenii, cultura noastră populară nu a fost un fenomen static, închistat, ci unul profund evolutiv. Pe durata acestei continue evoluţii, fenomenul a inclus aspectele caracteristice ale marilor curente europene, fără însă a fi stat în legătură cu ele. Astfel că, trăsăturile fundamentale răminînd realismul ca substanţă şi clasicitatea ca formă de expresie, întîlnim în literatura română populară şi aspecte romantice, naturaliste şi chiar baroce. De aici, permanenta ei înrîurire asupra creatorilor din totdeauna. — In volumul „Temelii folclorice şi orizont european în literatura română”, aflat sub tipar la Editura Academiei, aveţi un capitol despre luminism. Ce trăsături ale acestei fîlozofii pot fi Hitünke şi in zilele noastre ! — Pe lingă faptul că a dat literaturii române o capodoperă de talie universală — „Ţiganiada“ lui Budai-Deleanu — luminismul conţine cîteva elemente culturale de mare actualitate ; între ele, ideea că progresul social nu poate fi realizat decit prin ridicarea maselor la un cit mai înalt nivel spiritual. — De ce ati ales, pentru recenta dv. carte, titlul „Scriitorii şi înţelesurile vieţii“ ? Ce alte volume aveţi un lucru ? — Am optat pentru acest titlu din convingerea mea profunda că nu pot exista opere de artă în afara vieţii, izolate de ea, ci ancorate în cel mai fierbinte miez al epocii. Ceea ce nu presupune o simplă preluare a faptelor din viaţă, ci meditaţie asupra semnificaţiilor lor, interpretarea filozofică a realităţii, desluşirea liniilor de evoluţie a societăţii omeneşti. La capitolul „şantier” menţionez — la Editura Minerva — antologia basmului românesc „Tinereţe fără bătrîneţe“ (incluzind texte care reflectă tocmai trăsăturile felului nostru de a vedea lumea). Tot la Minerva — în colecţia „Arcade“ — am monografia „Naturalismul românesc“, curent ce s-a identificat, deopotrivă la teoreticieni şi la practicieni, cu realismul, împreună cu profesorul AL Dima, îngrijim o primă „Istorie şi teorie a comparatismului românesc“, in care vom pune in lumina cuvenită contribuţia autohtonă la dezvoltarea europeană a acestei discipline. Ion Butnaru atîta sînt“. A dura un cintec —e o formulă ontologică tulburător de profundă, ce dezvăluie un statut existenţial de o rară nobleţe. Spiritul folcloric e prezent, ca realitate difuză chiar şi în opera unor scriitori... citadini : un Cării Petrescu, în „Un om între oameni". S-a deschis Salonul pictorilor şi sculptorilor din Bucureşti — 1971 Astăzi la prînz s-a deschis, în sala de expoziţii a Ateneului, Salonul pictorilor şi sculptorilor din Bucureşti, amplă manifestare anuală ce şi-a cîştigat deja o tradiţie. Reunind 150 de nume de pictori şi 40 de sculptori (şi tot atîtea lucrări) salonul este, în intenţia organizatorilor, nu numai o formă de a prezenta publicului larg un panoramic al principalelor direcţii de dezvoltare a picturii şi sculpturii din Capitală, dar — cuprinzînd lucrări de mici dimensiuni — dă şi posibilitatea amatorilor să achiziţioneze operele la preţuri accesibile. Amintim numele, câtorva dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici, participanţi la expoziţie: Dumitru Ghiaţă, Corneliu Baba, Henri Catargi, Brăduţ Covaliu, Ion Musceleanu, Ion Pacea, Ion Sălişteanu, Ion Gheorghiu, Margareta Sterian, Florin Niculiu, Micaela Eleutheriade, Vincenţiu Grigorescu, Alexandru Ţipoia (pictori) şi Mac Constantinescu, Mihai Meiu, Constantin Foamete, Mihai Laurenţiu, Maximilian Schulman, Ioana Kassargian, Peter Balogh, Ilica Veturia (sculptură). • La Biblioteca municipală de artă va avea loc astăzi, ora 13, vernisajul expoziţiei de pictură, reunind lucrări semnate de artista Coca Meţianu. O prezentare a artistei şi a operei sale va fi făcută de criticul de artă Nicolae Argintescu-Amza. MUZEUL DE ARTĂ „Expoziţia de artă bizantină" Titluri noi la studioul Al Sahia' tr * Recent, au fost terminate la studioul „Al Sahia” două noi pelicule ce urmează să fie difuzate in curînd — cel dinţii pe micul ecran, celălalt în reţeaua cinematografică bucureşteană, în documentarul său destinat televiziunii — intitulat Pămîntul şi şarpele — cineastul Slavomir Popovici urmăreşte motivul plastic al şarpelui în ornamentica populară. Filmul Visele copilăriei (scenariul şi regia — Jean Petrovici, comentariul — Eva Sîrbu, imaginea — Gheorghe Petre) ne vorbeşte despre pasiunea pentru pictură a şcolarilor din comuna Vulturești, îndrumați de învățătorul Ioan Mărgescu. Data sondajului — 14 septembrie »71 (lternară din pag. I) are muncă patriotică efectuate în Săptămîna muncii patriotice pioniereşti. A reînceput şcoala ! Dar noul an de invăţămint inaugurat azi nu reia pur şi simplu un calendar de lucru părăsit astă vară, pentru că profilului său i s-au adăugat completări dintre cele mai interesante şi utile. Se cere consemnat la loc de frunte faptul că munca productivă, devenită disciplină de invăţămint, a fost aşezată la locul ce i se cuvine în formarea omului de tip nou. Legătura dintre învăţătură şi muncă a devenit o relaţie organică, indisolubilă. Pe harta şcolilor bucureştene figurează peste 600 de ateliere cu profil de lăcătuşărie, timplărie, electrotehnică, croitorie, artizanat etc., cărora li se vor adăuga pînă la sfirşitul anului 1972, alte 136 de ateliere. — Un element nou, de o deosebită importanţă — ne spunea prof. Nicolae Hoară, inspector şef al Inspectoratului şcolar al municipiului Bucureşti , este patronarea unităţilor şcolare de către una sau mai multe întreprinderi. Această măsură are, fără îndoială, atît efecte educative cît şi implicaţii de ordin social, deoarece, în formarea cadrelor de muncitori, întreprinderile industriale se bizuie pe şcoală. Şi, e firesc să fie interesate în pregătirea lor temeinică, multilaterală, atît din punctul de vedere al cunoştinţelor teoretice şi practice, cît şi al profilului lor moral cetăţenesc. Experienţa anului trecut a scos la iveală imensele resurse pe care Ie au şcolile în organizarea muncii productive, ca şi energia, talentele şi aptitudinile practice ale elevilor. Asistînd la evenimentul de azi dimineaţă am consemnat o sumedenie de detalii semnificative. în prima zi de şcoală au debutat unele licee cu profil nou, printre care se cuvine să amintim liceele industriale, de arhitectură, pentru industria materialelor de construcţii, de electromecanică auto, de alimentaţie publică, de economia turismului, de apicultura, ca şi liceele de metalurgie, de matematică şi fizică, de prelucrare automată a datelor. Alături de acestea, au luat fiinţă licee cu profil de limbi străine (franceză, engleză, rusă, germană, spaniolă, italiană), de educaţie fizică, nemaivorbind de clasele speciale de matematică, fizică, chimie, biologie, care vor fiinţa în cadrul unor licee de prestigiu: „Matei Basarab”, „George Coşbuc”, „Tudor Vladimirescu”, „Ion Neculce”, ,,M. Sadoveanu”. Această paletă complexă de pregătire generală ne întăreşte convingerea că sistemul nostru de invăţămint este un sistem deschis şi puternic legat de societate, este un sistem aplicat care dezvoltă aptitudinile profesionale ale tinerilor, este un sistem diversificat, care poate răspunde tuturor cerinţelor pe care activitatea productivă le pune în faţa generaţiilor viitoare. La chemarea primului clopoţel au răspuns prezent şi cei mai mici elevi: 12 100 in clasa I. Pentru ca ziua întîi de şcoală să rămînă în amintirea lor ca cea mai frumoasă, pionierii le-au pregătit diferite surprize. Un singur exemplu: la Şcoala generală nr. 56, „bobocilor“ le-au fost dedicate două expoziţii de desene realizate de colegii lor mai mari. Una, intitulată sugestiv „Lumea basmelor — lumea vacanţei” — cu imagini din excursii, din tabere, din preocupările copiilor în vacanţă, iar a doua „Eroi din basme” — consacrată personajelor din literatura pentru copii. Tradiţionala urare de „Bine aţi venit“ era scrisă pe fiecare tablă din cele 146 săli de clasă noi, date în folosinţă în acest an. Mulţi elevi au lucrat, cu cîteva zile înaintea primului clopoţel, pe şantierele noilor şcoli în care vor învăţa: nr. 204 din Drumul Taberei, nr. 147 din cartierul Rahova-Ferentari, nr. 157 din Militari, nr. 125 din Măgurele etc. Utilaje cu mobilier modern, dotate cu aparatura didactică necesară, noile localuri de şcoli au adus în peisajul bucureştean, prin silueta lor caracteristică, un plus de frumuseţe şi Inedit. Există premise certe pentru ca şcoala să răspundă chemării conducerii partidului de a întâii caracterul practic-aplicativ al invăţămintului — ne spunea prof. Ion Popescu, directorul Liceului „Mihai Viteazul”. In acest sens corpul profesoral este hotărît să-şi consacre întreaga energie şi capacitate creatoare pentru a forma tineri cu un profil moral şi spiritual nou, oameni devotaţi patriei şi poporului, care să iubească munca şi să contribuie cu braţele şi cu mintea lor la propăşirea României socialiste . ... Prima zi de şcoală s-a consumat peste tot la fel: careul, cuvântul directorului de „bun venit”, întîlnirea cu profesorii, cu clasa, cu manualele. Peste tot am întîlnit aceeaşi atmosferă caldă, aceeaşi dragoste părintesacă faţă de cei mici, acelaşi entuziasm şi optimism. Iar după tradiţionala sărbătoare, aceeaşi atmosferă de studiu şi seriozitate s-a aşternut în toate şcolile, a început un nou an de muncă şi învăţătură. Tuturor le urăm succes din toată inima ! Debut în noul an şcolar! FAPTELE IMPUN (Urmare din pap) pasionat de noutatea tehnică şi organizatorică.In alocuţiunea sa, cu iumul responsabilitate a fost prezent nu o dată : răspundere pentru munca personală, pentru calitatea prodcţiei, pentru reducerea procentului de rebuturi. Maistrul Ceauşu este îndrituit să ridice asemenea probleme. Nu vorba, ci fapta sa impune. Aflu că, într-o vreme, se înregistra un procent destul de mare de rebuturi sau se dădeau produse nu tocmai de bună calitate la turnătorie (aia dacă nu eşti foarte atent metalul topit şi turnat în reţea nu se sileşte s-o ia razna, ceea ce perrmte aşa-zisele vicii ascunse, sesizabile doar in pozele ulterioare de prelucrare). Comuniştii — şi printre ei, maistrul Ceauşu — s-au întrebat ce-i de făcut ca lucrurile să meargă mai bine. Au sosit o soluţie şi au propus-o adunării generale. — Cum am acţionat ? — se confesează Ceauşu. M-am dus la secţia mecanică şi am discutat cu oamenii de acolo despre calitatea pieselor turnate de noi. „Uneori, le cam faceţi de mîntuială“ mi-a spus un mecanic. „Uite, de pildă, manivela aceasta are aici o suprapunere de metal“. Am revenit un atelier, m-am interesat care echipă a avut ca sarcină executarea manivelei respective, cine a lucrat colţul unde s-a ivit suprapunerea. Am descoperit imediat cauza: un muncitor din echipa lui Răileanu nu fusese atent la amplasarea reţelei de turnare. A fost disbutat de întregul colectiv. Omul s-a angajat să fie mai atent ; de atunci n-a mai făcut rabat de calitate- Cam tot aşa am procedat cind s-au ivit şi alte necazuri. Rezultatul? Procentul de rebuturi a fost redus cu mai mult de trei sferturi-Cuvintele maistrului sună simplu: „am simţit nevoia să facem aşa ceva“ De fapt este vorba de o iniţiativă, minoră în aparenţă, dar cu ce ecouri pe planurile responsabilităţii: grija pentru munca celuilalt — părticică a muncii unui întreg colectiv. O exigentă activitate productivă se împleteşte semnificativ cu o exemplară muncă educativă. Examenul individual, concret al activităţii oamenilor se încheagă într-o şcoală a disciplinei muncii, a responsabilităţii. Maistrul Ceauşu — competent modelator al metalului — ştie că trebuie să fie, în acelaşi timp, un modelator al propriei atitudini faţă de muncă. Conştiinţa de comunist ii cere acest lucru. Şi el o face cu prisosinţă. r Sedentarism (Urmare din pag I) nu mă mişc de pe scaun. Am ajuns un sedentar; viaţa sedentară ne pindeşte, nu ne iartă... Apoi discuţia a alunecat pe un făgaş banal, după care ne-am despărţit. Omul zilelor noastre este, într-adevăr, foarte ocupat şi acuză, destul de des, lipsa de timp. Viaţa citadină, la rindul ei, este tentantă în a-ţi oferi totul fără să supui organismul la cine ştie ce eforturi. Ridici receptorul şi, stînd pe scaun, comanzi alimente care-ţi sosesc la domiciliu, chemi doctorul acasă... sau te laşi în braţele fotoliului, dai drumul la televizor aducînd în casă stadionul, sălile de concerte cursurile ele limbi străine, mă rog, ce-ţi pofteşte inima. Sedentarismul nu-i o himeră, ci o realitate îngrijorătoare, împotriva căreia se luptă individual şi organizat. Mergem pe jos la serviciu, în concediu ne căţărăm pe munţi, înotăm, alergăm. Urmăm (cine urmează) cursuri de culturism, gimnastică dimineaţa şi cite şi mai cite... Discuţia cu amicul meu mi-a împins gîndurile însă spre alt pericol care ar putea să ne pască, invocînd lipsa de timp, învîrtindu-ne mereu în cercul: casă-slujbă — treburi gospodăreşti-somni culturism şi alte verigi de acest gen, ne putem trezi că am oferit creierului un „admirabil“ climat de... sedentarism. Şi aceasta, mi se pare mai periculos decit adevăratul sedentarism. Soluţia ? Ah! Dacă ar exista reţete general-valabile... Dar cum nu există, îmi vin în minte cuvintele rostite de un scriitor, cu mult timp în urmă atunci cind a fost întrebat cum face de are timp să mai şi scrie: „dorm mai puţin”. Două decenii de metrologie Se împlinesc, 20 de ani de la înfiinţarea Institutului de metrologie. Aniversare cu atît mai semnificativă, cu cit se desfăşoară în cadrul mai cuprinzător al sărbătoririi împlinirii a peste an secol de activitate metrologică în ţara noastră. Ne-am adresat, cu acest prilej, directorului Institutului de metrologie, ing. ION ISCRULESCU, cu o primă întrebare menită să evidenţieze momentul creării acestei importante instituţii : — Ce necesităţi au impus — în urmă cu două decenii — înfiinţarea Institutului de metrologie ? — înfiinţarea institutului a răspuns unor necesităţi de ordin economic, apărute după actul naţionalizării. Se impunea în mod imperios, în acea perioadă, crearea — prin cercetare proprie — a etaloanelor naţionale ale unităţilor legale, elaborarea metodelor IKi şi tehnicilor de transmitere a unităţii de măsură către mijloacele de măsurare din economie, controlul ştiinţific al aparatelor de măsurat produse in ţară. Astfel de sarcini nu puteau fi încredinţate decit unei unităţi cu profil de cercetare. Cum se prezintă azi Institutul de metrologie, prin prisma realizărilor obţinute 3 — Avem azi baza tehnică pentru cercetarea metrologică naţională, o bază ştiinţifică pentru transmiterea cu precizie satisfăcătoare a unităţilor de măsură în toate domeniile solicitate de economie. Trebuie menţionat că o mare parte din dotarea actuală a institutului este rezultatul activităţii de cercetare şi producţie desfăşurate de colectivele noastre de cercetători, tehnicieni şi muncitori. Au fost realizate principalele etaloane naţionale ale unităţilor de măsură legale din România, instalaţiile etalon şi utilajele aparente necesare, care formează baza ştiinţifică pentru acţiunea permanentă de uniformizare a măsurilor şi de creştere sistematică a preciziei de măsură în paralel au fost întreprinse şi cercetări de tehnică a măsurării, care au răspuns la solicitările directe ale unităţilor economice. Au fost create condiţiile realizării, în atelierul propriu de prototipuri, a unei microproducţii de etaloane şi instalaţii de etalonare de precizie ridicată care, începînd din anul 1967, se livrează în mod curent unităţilor economice şi de cercetare. Prin activitatea sa de producţie, institutul contribuie astfel la reducerea importului de aparatură ştiinţifică ; producţia anuală de aparatură va fi dez-voltată, atît ca sortiment cît şi ca volum, urmărindu-se progresiva acoperire integrală a nevoilor economiei, ca şi crearea unor disponibilităţi de export. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea de colaborare ştiinţifică internaţională a institutului, unele realizări în domeniul teoriei măsurilor, precum şi cărţile, articolele de revistă, standardele şi instrucţiunile tehnice în domeniul metrologiei. Toate acestea constituie o reală contribuţie a institutului la dezvoltarea culturii tehnice a ţării. — Cum se integrează eforturile cercetătorilor în activitatea urmărind obţinerea unei înalte calităţi a producţiei industriale ? — Pentru a produce util şi estetic, trebuie să masori. Şi pentru a măsura corect, precis, astfel incit să ai siguranţa respectării toleranţelor, trebuie să ai etaloane, să etalonezi, să verifici, să efectuezi controlul metrologic. Iată, aşadar, modul în care se angrenează sistemul metrologiei ştiinţifice, cu cel de constituire şi control al calităţii. Institutul supune unor încercări complexe toate aparatele de măsurat produse în ţară, producţie cu o pondere în continuă creştere. El contribuie direct la realizarea calităţii producţiei de aparate de măsurat, făcând — pe baza încercărilor ştiinţifice efectuate — recomandări pentru îmbunătăţiri constructive, creşterea preciziei, ridicarea nivelului de fiabilitate. AŞTEPTAREA După un an de cind a plecat definitiv dintre noi — despărţire neaşteptată care continuă să doară şi acum — Ştefan Ciubotăraşu revine pe ecrane într-o apariţie postumă, tulburătoare prin semnificaţia coincidenţelor de destin ale interpretului cu personajul său. Regăsim în „Aşteptarea” farmecul unic al zîmbetului său larg, inimos, îngîndurările şi încruntările lui neliniştite, căldura privirilor trădînd adinca omenie a unui suflet deschis, generos, acea vitalitate robustă capabilă să învingă împrejurări complicate şi suferinţe lăuntrice. La început abia întrevedem, masiv, cu mersul uşor legănat, într-o suită de planuri filmate de la distanţă, fie privit din spate, fie prin perdeaua ploii. Apoi, de-a lungul filmului, trăsăturile capătă treptat, relief, tuşe şi detalii de expresie vin să-i îmbogăţească portretul, realizînd o suprapunere, o contopire care atinge cele mai intime fibre, între erou, nea Fane Bucur, mecanicul de locomotivă ieşit la pensie, şi nenea Fănică Ciubotăraşu, protagonistul, lovit de moarte înainte de terminarea lucrului la acest film. Iar la sfirşit, un stop-cadru, mărit succesiv pînă la prim-plan, ne gravează adine în suflet imaginea celui care cu „Aşteptarea” şi-a încheiat, fără să fi bănuit vreo clipă, o prodigioasă carieră actoricească. Intre planurile vag îndepărtate ale începutului şi acest ultim portret adus stăruitor, ca sub lupă, aproape de ochii spectatorilor, cel de al doilea film (dună ,,Căldura“) realizat de Şerban Creangă — şi tot în colaborare cu scenaristul Horia Pătraşcu — are o desfăşurare care nu se limitează să fie doar un omagiu adus marelui actor. Ancorat constant în actualitate, tînărul cineast îşi îndreaptă acum investigaţiile către lumea muncitorilor feroviari, preocupat să descifreze — paralel cu înnoirile tehnice care înlocuiesc, pe magistralele de oţel, locomotivele cu aburi cu cele electrice — prefacerile relaţiilor umane, mutaţiile morale şi sufleteşti din anii socialismului. Două coordonate marchează evoluţia în film a eroului : pe de o parte, legăturile lui cu munca dusă decenii de-a rindul, cu cei pe care i-a Învăţat meseria, cu vecinii, familia, prietenii, tovarăşii în mijlocul cărora existenţa sa a căpătat valoarea unui exemplu de cinste, conştiinciozitate şi atitudine muncitorească dintr-o bucată , pe de altă parte, starea de spirit aparte a celui care, dintr-o dată, resimte acut, ca ceva străin, ciudat, întreruperea activităţii, ameninţarea singurătăţii. Nea Fane trăieşte un crepuscul luminos, senin, chiar dacă umbrele înserării se aştern în preajma lui şi o aşteptare nelămurită îi picură nostalgie in bucurii şi îi temperează exuberanţele. După atmosfera festiv-protocolară a şedinţei in care colectivul depoului îşi ia rămas-bun de la experimentatul muncitor ieşit la pensie, după agitaţia din jurul său a celor care-l iubesc şi il admiră, nea Fane descoperă că arămas singur în mijlocul aburului de locomotivă, printre şerpii de metal ai şinelor din depou, faţă în faţă cu semaforul care întoarce spre el culoarea roşie a stopului. Altădată, la o coadă la casierie unde are de încasat o primă, ii invită la un şpriţ pe foştii săi tovarăşi de muncă, dar pe rînd fiecare pleacă gonit de treburile curente, abia schiţînd cite o scuză şi el rămîne ultimul în faţa ghişeului, ascultînd absent volubilitatea casierului. In sfirşit, în timp ce toată lumea petrece vesel la nunta Oanei, fiica sa, cu fostul lui ucenic, bătrînul iese afară, ajunge în cîmp, printre spice, şi singuratic priveşte cum în depărtare o locomotivă face manevre în noapte. Din asemenea notaţii se încheagă sentimentul aşteptării şi se compune lent atmosfera filmului. Realizatorul le-a contrapunctat cu momente amuzante cum e cel din autobuz cu bătrînica supărată foc pe glumele lui nea Fane, sau cum sînt repetatele reuniuni la o halbă de bere cu prietenii lui nedespărţiţi. Filmul se situează astfel pe terenul banalului cotidian, rareori un moment de şoc sau o situaţie incordat-dramatică tulbură mersul lin al întîmplărilor povestite. Lipsa unui conflict care să articuleze naraţiunea şi să anime interesul publicului handicapează, însă, calităţile peliculei. De altfel, nici toate notaţiile nu se dovedesc realmente pătrunzătoare, pline de adevăr omenesc, iar diferitele episoade (promenada şi distracţiile duminicale ale orăşelului, vizita lui nea Fane la uzina lui Maftei unde repară un cazan defect, întâlnirea cu şcolarii etc) se succed oarecum disparat, într-un registru predominant expocitiv Cusurul acesta apare mai vizibil în descrierea lumii celor tineri (bunăoară rivalitatea sentimentală a celor doi băieţi care aspiră la graţiile fiicei lui nea Fane e tratată grăbit, superficial), ceea ce surprinde la autorii „Căldurii”, tocmai pentru că în acea primă realizare a lor ei explorau variate straturi ale existenţei tinerei generaţii. Fapt este că latura exterior-ilustrativă a filmului împiedică dezvoltarea pînă la capăt a sugestiilor emoţionante pe care ..Aşteptarea" le conţine şi nu prilejuieşte (cu excepţia creaţiei lui Ştefan Ciubotăraşu) nici reuşite actoriceşti notabile. Vladimir Găitan, Nina Zăinescu, Ernest Maftei, Aurel Giurumia şi alţi interpreţi ai unor roluriepisodice încearcă să depăşească relativa, inconsistentă a personajelor lor şi aduc o coloratură personală în definirea tipologiei filmului, dar, sub acest aspect, insuficienţele scenariului se fac simţite în pofida aportului talentului lor. Imaginea color semnată de Dragomir Vîlcov şi Iosif Demian se înscrie organic, fără artificii sau efecte voit spectaculoase, în registrul de ansamblu al filmului, servind meritoriu în special preocuparea de a realiza portretul complex al protagonistului. O menţiune specială se cuvine muzicii lui Richard Oschanitzki, care vine să puncteze expresiv imaginile, îmbogăţind substanţa, poetică a filmului şi contribuind la obţinerea vibraţiei emoţionale pe care o produce această ultimă întilnire cu Ştefan Ciubotăraşu. Dar şi vocea actorului Mihai Mereuţă, care a post-sincronizat rolul principal, e uimitor de exactă, pînă la nuanţa, îngăduind iluzia deplină că văzindu-l pe Ciubotăraşu, îi şi auzim glasul. MIHAIL LUPU I BB BI îîi II B Premiile de care pot beneficia conducătorii auto Mai mulţi şoferi ne întreabă care sunt premiile de care pot beneficia. RĂSPUNS. După aplicarea noului sistem de salarizare şi majorare a salariilor, vechiul regulament de premiere a şoferilor şi-a încetat aplicabilitatea. Şoferii pot fi premiaţi (conform H.C.M. nr. 2348/1969 şi H.C.M. nr. 151/1970) pentru realizarea de economii de materiie constatate în mod cert şi pentru realizări deosebite in muncă (in condiţiile regulamentului de premiere din unităţile în care lucrează). Instrucţiunile emise de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor prevăd că pentru economiile realizate faţă de consumurile normate de combustibili şi anvelope, şoferii pot primi următoarele premii : — pînă la50% din valoarea economiilor de combustibili (benzină, motorină) realizate trimestrial; premiul acesta se plătește o dată cu a doua chenzină pentru ultima lună a trimestrului expirat ; — pînă la 40ll/o din valoarea economiilor realizate prin depășirea normei de rulaj (casare) a anvelopelor (după ce în prealabil au fost scăzute cheltuielile de vulcanizare a anvelopelor respective). (Plata se face la casarea anvelopelor sau cel mai tîrziu în ultima lună a trimestrului în care s-a produs casarea). Premiile de mai sus se acordă cu condiţia ca economiile realizate să nu dăuneze stării tehnice a autovehiculului şi numai dacă s-au respectat normele privind tehnica securităţii transporturilor. Ele se aprobă de conducerea unităţii, care le poate reduce sau anula în cazul în care în perioada pentru care se face premierea, şoferii au avut abateri sau lipsuri în muncă .De exemplu, dacă nu s-a respectat traseul stabilit, s-a parcat autovehiculul la domiciliul şoferului, s-au efectuat curse clandestine etc.). Pe lingă cele de mai sus, şoferii mai pot fi premiaţi din cota de pînă la 5% din fondul total de salarii, (la fel ca toți ceilalţi angajaţi), în cursul sau la sfîrşitul anului, pentru economii de piese sau materiale, ori pentru activitate deosebită care a contribuit in mod cert, la bunul mers al unităţii-Menţionăm că îngrijirea zilnică a maşinii, buna întreţinere şi eventualele mici reparaţii se execută în cadrul programului normal de lucru şi intră in sarcinile obligatorii de serviciu, penru care nu se poate pune problema unei plăţi suplimentare. La fel, realizarea normei de parcurs a autovehiculului şi nedepăşirea consumului de piese sau materiale, intră în obligaţiile normale de serviciu, fără vreun drept la o plată specială. Pentru depăşirea însă a normei de parcurs a autovehiculului, se ţine seama de rezultatele economice obţinute şi se poate acorda şoferului — astfel cum am arătat mai sus — o stimulare în condiţiile regulamentului de premiere, din fondul de pînă la 3%. ,