Lumina Satelor, 1923 (Anul 1, nr. 1-52)

1922-05-14 / nr. 18

Pag 2 LUMINA SATELOR Nr. 18 Răvaş politic. — Un ministru liberal aruncă o punte de trecere şi împăcare între partidul liberal şi între cel naţional. — In săptămâna trecută, ministrul cultelor C. Banu a spus la Cluj următoarele vorbe cuminţi şi adevărate: «A cârmui Ardealul fără a cunoaşte sufletul, întocmirile şi tradiţiile lui este o politică nenorocită. Spre a fi bine cârmuit, Ardealul trebue mai întâi bine cunoscut. Ardealul e un popor întreg, care îşi are trecutul lui administrativ, cultural — şi o greşală neiertată au făcut (şi fac) acele guverne cari cearcă să-şi mute şi să-şi aşeze aici partizanii lor politici — ca într’o ţară cucerită. « Spre a fi bine guvernat Ardealul, trebue lăsaţi oamenii locului să intre şi să conducă administraţia, justiţia — pentru că numai ei cunosc întocmirile şi năravurile locului şi oamenilor». După ce şi partidul naţional cere — cu toată dreptatea — aceste lucruri, se crede că declaraţiile ministrului Banu sunt o chemare de împăcare făcută partidului naţional. Se vorbeşte că şi Brătianu după ce se va reîntoarce de la Genova — va căuta o apropiere şi pace politică cu partidul naţional. Averm deci semne de pace. Să dea Dumnezeu să fie vestitoarele păcii noastre politice, de care avem acum lipsă mai mare ca oricând, vor fi tot în bună înţelegere, pacea Europei este asigurată. Dar năcazul este acela că între Aliaţi nu este înţelegere deplină. Intre Franţa şi Anglia au şi răsuflat unele neînţelegeri şi a trebuit să se ridice Brătianu să-i roage în numele Micei înţelegeri pentru o mai departe împreună ţinere laolaltă. Dreptul nostru asupra Basarabiei şi tezaurului dela Moscova ni l-a recunoscut şi întărit sfatul dela Denova. Numai Rusia încă n’a răspuns şi nu şi-a dat învoirea. Trimişii Ruşilor încă n’au răspuns la condiţiunile despre cari spuneam în numărul trecut că le-au pus Aliaţii. Terminul a fost acum Luni ce a trecut şi toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce răspuns vor da Ruşii. De la acest răspuns atârnă mersul mai departe a Sfatului. Unii zic că vor da răspuns de primire a condiţiilor, dar cele mai multe semne arată că nu vor vrea să le primească şi aşa Sfatul se va sparge fără multă ispravă. Dar oricum ar sta şi s’ar închide sfatul dela Genova. De răsboiu şi răsboaie acum în grabă nici vorbă nu poate fi. Chiar să-l vrea unele ,popoare — nu-l pot face, pentru că toate neamurile abia răsuflă de greutăţi, lipsuri şi sărăcie. Sfatul popoarelor dela Genova. Norii s’au mai rărit. In săptămânile trecute se grămădiseră nori mulţi la Genova şi multă lume se temea de furtună. Acum însă norii s’au mai rărit şi lumea judecă mai rece şi liniştit. Tocmai legătura dintre Ruşi şi Nemţi a făcut această limpezeală. Acum toată lumea e în curat cu aceea, că Muscalii şi Nemţii au mers într’adins la Genova cu vicleşug să tulbure înţelegerea şi pacea între popoare — ca apoi să poată ei pescui în tulbure. Dar vicleşugul nu le-a reuşit pentru că ghiarele vulpii s’au prea văzut prin sac şi învingătorii de ieri şi-au strâns iar rândurile în faţa celor învinşi. Până când Marea şi Mica înţelegere CRIS@AELte Sărac. — Răspuns la o scrisoare. — Din umbra anonimatului (dela unul care nu-şi scrie numele) o scrisoare îmi scrie un «Binevoitor». Spune In ea că a aflat despre mine că sunt sărac şi mă întreabă dacă n’aş fi ap’icat a «sprijini» cu scrisul meu o anumită «direcţie» care m’ar face bogat. Răspunsul meu îl aşteaptă adresat «Unui Binevoitor» la Poşta Restantă — ca apoi să-mi scrie «amănuntele». Aştepţi un răspuns onorate «Binevoitorule»? Simţesc că îmi tremură perna în mână şi abia o pot opri ca să nu ţi dea îndată răspunsul cuvenit: un strigăt de scârbă şi indignare. Totuşi mă opresc puţin. Văd că tu necuratul e «Binevoitor» vii din o lume veche cu o mentalitate (un fel de veche judecată), orice se poate cumpăra cu bani. E trist şi dureros că vremurile schimbate n’au putut schimba şi îngropa această nefericită mentalitate. O vedem şi azi stăruind cu râvnă şi înflorire înainte. In ochii noştri se schimbă la faţă gazete, «intraşiAm spus la început când am plecat la drum că noi nu intrăm în cătănia nici unui partid politic, ci stăm afară de taberele politicei de partid, pentru ca să putem spune adevărul oricând şi oricui. Dar adevărul spus întreg cam ustură şi de aceea nici cei dela putere, nici cei din împotrivire nu-s mulţumiţi cu politica noastră. Şi unii şi alţii ar aştepta să facem politica lor şi să intrăm în casa lor. Unul dintre aceşti nemulţumiţi s’a şi ridicat în sinodul bisericesc dela Sibiu să-şi spună «părerea că ar fi mai bine să nu facă politică foaia noastră», adecă voia să se plângă că noi nu vrem să facem politica unui anumit partid. Pe noi aceste «nemulţumiri» ne îmbucură, pentru că ele sunt dovada cea mai bună că am spus adevărul. Vom merge mai departe pe drumul politic ce l-am apucat, cu «mâna slobodă şi gura genţe» şi oameni. Săbii abia ridicate se întorc în teacă şi «ofensive» abia pornite înceată. Cei mai furioşi lupi se schimbă în mieluşei şi cei mai îndârjiţi «luptători» devin «acţionari». Se cumpără şi se vând tot soiul de «credinţe» şi se pare că «convingerile» multora au o strânsă legătură cu oalele cu casele şi băncile. Pesemne văd, că tu întunecatule «Binevoitor» ai crezut, că şi eu aparţin acelora. De data asta ai greşit numărul casei. Eu aparţin acelora (mă uit în laturi: vai cât de puţini am rămas şi zilnic avem dezertori cari credem în vremuri schimbate şi moravuri schimbate. Am mai rămas încă câţiva «naivi» cari mai credem în «fleacuri» de «convingeri» şi nu ne vindem pe «creiţari». Mai suntem încă o mică ceată care «nu vindem adevărul, ci îl cumpărăm». (Solomon, Proverbe 23, 23). Pe steagul nostru stau scrise vorbele Scripturii: «Până la moarte te luptă pentru adevăr» (Sirah 4, 30). E adevărat, că toţi aceştia suntem săraci şi săraci vom intra în pământ. Săraci, dar liberi! şi ţinem la această libertate ca la aerul ce-i răsuflăm şi vieaţa ce o trăim. Preferim să murim mai bine în această luptă, decât să lepădăm şi să tăcem credinţele şi convingerile noastre. Preferim să ne sfâşie sărăcia şi mizeria decât să ajungem în ceata umilă şi scârboasă a lingăilor,a linguşitorilor, a vânduţilor şi cumpăraţilor de tot soiul. Dar ţie onorate «Binevoitorule» nu-ţi trebue oboseli de astea. Tu ai eşit In târg să cumperi, ţie îţi trebue negoţ. Văd că ţi-ai pus ochii pe mine şi vrei să te apropii de mine. îmi vi în gând vorbele dătătoare de grijă ale Mântuitorului: «Simone, Simone iată satana»... Iată tu eşti acela. Par’că te văd, ucigă-te toaca, necuratule, cum stai în umbră la pândă. Par’că te văd cum stai gata şi pândeşti să eşi din umbră cu punga. Satana, cumpărător de conştiinţe, ai crezut că convingerile şi credinţele mele sunt o marfă de vândut în târg? Ai crezut că poţi cumpăra «talantul» ce mi-la dat mie Domnul meu ca «să negustoresc» cu el pentru voi? Intoarcete Aghiuţ cu raport la mai marele tău. Spune-i mai marelui tău şi al tuturor dracilor cumpărători de conştiinţe, că a mai rămas încă ceva şi mai este ceva în România ce nu se poate cumpăra cu bani. Ştiu că te va ocărî stăpânul tău, se va mâhni, dar nu va despera, căci în România încă multă vreme târgurile vor fi pline de «credinţe» şi «convingeri» scoase spre vânzare şi cumpărare. Preot. Trifa. Politica gazetei noastre. neîngrădită», pentru că răului să-i putem zice pe nume, iar străduinţele cele bune să le arătăm ori unde le-am aflat dându-ne seama că tăria unei gazete stă in dreptatea şi adevărul ce-l vesteşte şi dragostea cetitorilor ce-i are. Acesta este credeul nostru politic şi mai pe larg îl puteţi afla şi în două articole din numărul acesta. Articolul din fruntea gazetei: «O mare pacoste pe ţară» arată lămurit că noi nu vedem ţara prin ochelarii afumaţi ai politicei de partid, ci prin cei curaţi ai dragostei de neam, iar articolul «Sărac» de la foişoară arată că noi, cari scriem această gazetă, nu suntem dintre acei cari vindem adevărul, ci dintre acei cari Îl cumpărăm și luptăm pentru el. Nenorocirea de pe valea Jiului. — Înmormântarea morţilor. — îngropăciunea celor omorâţi de groaznica nenorocire de baie dela Lupeni s’a făcut cu o jale şi privelişte ne mai văzută. Au luat parte peste 20.000 de oameni. Slujba îngropăciunii au făcut o 60 de preoţi de diferite confesiuni. Miile de muncitori aveau toţi felinarele lor de baie aprinse. Toată valea Jiului s’a strâns şi a plâns pe cei morţi. Gazetarii cari au fost acolo scriu lucruri pe cari le ceteşti cu lacrimi în ochi. 64 de văduve îşi plângeau cu hohot pe soţii lor şi de departe se auzia plânsul strigător al celor 95 de copilaşi orfani. Intre cei morţi era şi o mamă care avuse 3 feciori în baia aprinsă. Când şi pe al treilea i l-au scos mort — a murit pe loc acolo înaintea băii. O altă sărmană femeie a înebunit şi 20 au leşinat la îngropăciune. In ţară s’a pornit o mare mişcare pentru ajutorarea celor rămaşi fără ajutor. A mers şi M. S. Regele în persoană la Lupeni şi a împărţit 100.000 de Lei, iar Ministrul Muncii a dat din cassa ţării 300.000 Lei. Au strâns şi gazetele corecte de la inimile milostive. Dar va trebui mai departe ca «Societatea» care stăpâneşte baia (nu-i a statului) să asigure deplin traiul şi viitorul celor rămaşi, pentru că un gazetar ce a fost pe acolo spune şi dovedeşte că vina nenorocirii ar purta-o şi ea; şi-a bătut capul numai să stoarcă câştiguri de milioane de Lei la an, fără să-şi ia toate măsurile de lipsă pentru asigurarea vieții muncitorilor împotriva nenorocirilor de baie.