Lumina Satelor, 1934 (Anul 13, nr. 1-52)
1934-01-01 / nr. 1
Nr. 1 LUMINA SATELOR Marele Voevod Mihai şi cerşetorul orb. Intr’o dimineaţă din primăvara aceasta, Marele Voevod Mihai îşi făcea obişnuita plimbare de dimineaţa, la Şosea, cu micuţulsău automobil. * Se opri câteva clipe în faţa •vestitei vile cu clopoţei de sticlă să-i asculte în bătaia vântuleţului de dimineaţă. I se păru că internează o melodie de rugăciune. Ascultând graiul înălţător alclopoţeilor, băgă de seamă pe o bancă din apropierea vilei un bătrân. Un moşneguţ cu părul colilia, cu barba sură, adus de spate, slăbănog şi sdrenţuit. Avea în mână o căniţă de smalţ Principele nu se dumirea ce rost să fi având acest bătrân, în locul acela, la orele aşa de dimineaţă, când răcoarea strânge bine pielea. Se întoarse cătră şofer şi-l întreabă: — Ghiţă, ce-i cu bătrânul acesta? Nu-i este frig? — Măria Ta, e un orb, înduioşat peste măsură, regescul vlăstar lăcrămă de suferinţa omului. Voi să dea ceva sărmanului gârbov şi orb. Dar când căută în buzunar: Nimic. Uitase acasă punga. Se mai uită la bătrân, şi mai cercetă prin buzunare şi hotărî ca a doua zi să dea săracului un ajutor. Deodată însă îi opri un gând : „Dar dacă mâine nu-l mai găsesc ?“ Marele voevod se uită, cu durere, la trecătorii ce n’au inimă pentru sărmanul orb. Şoferul întrerupse gândurile Stăpânului şi zise: E timpul să mergem. Era tocmai ora şcolii. Totuşi gândurile toate sburau spre orbul pe care nici un trecător nu-l miluise. Atunci Principele îşi luă inima în dinţi şi ceru şoferului să-i împrumute câţiva bani. Sluga se execută fără să ştie la ce-i trebue Stăpânului. Marele Voevod sări iute din maşină, merse întins la sărmanul I nenorocit şi-i grăi: — Bună dimineaţa, moşule, uite ţi-am adus şi eu ceva, cam puţin acum, dar mâine îţi dau mai mult. Banii zuruiră în tinicheaua bătrânului, care fiind deprins cu sunetul lor, cunoscuse îndată ce sumă îi dăduse milostivul dăruitor. Atunci cerşetorul îi spuse: — Conaşule, sărut mâna, ce mi-aţi dat D-voastră câştig eu într’o zi. Harul cel sfânt să te ocrotească. Făcu trei cruci, unind milostivirea Celui de Sus cu miluirea Celui de jos. Ioi seara aceia a fost mare bucurie în inima unui orb și în inima unui Fiu de Rege. 0 explozie la o mină de aur. Trei mineri ucişi. In comuna Bucium-Poeni din jud. Alba s’a produs o groaznică nenorocire minieră, care a costat viaţa a trei minieri din acea comună. Iată cum s’a întâmplat nenorocirea: Patru mineri au plecat la mina lor „Tăiul-Băilor“ pentru a scoate aur pentru sărbători. Până la ora prânzului ei au lucrat în mină. După aceea au ieşit din mină să ia masa, într’un adăpost anume clădit pe care dânşii îl numesc „eram“. Minerii Colda Vasile, Colda Ioan şi Ianc Alexandru s’au aşezat să mănânce, iar al patrulea a ieşit afară din eram. Unul din mineri a încercat să-şi încarce lampa cu carbid. In cutia cu carbid se aflau şi două cartuşe cu dinamită. Se vede însă că dinamita a fost îngheţată, căci aburii ieşiţi din ea s’au aprins iar în acel moment dinamita a explodat, omorând pe cei trei mineri şi dărâmând adăpostul (craniul). Minierul care a ieşit afară a fost şi el grav rănit, dar cu mari sforţări a putut merge până în sat, înştiinţând nenorocirea. Corpurile nefericiţilor minieri au fost sfârticate în bucăţi şi asvârlite înafară adăpostului dărâmat complect. Serviciul militar de 2 ani in Franţa. In timpul cât se discuta dezarmarea de către Conferinţa dezarmării la Geneva, Franţa ca să dea dovadă că doreşte cu orice preţ dezarmarea, a redus durata serviciului militar. Faţă de actuala situaţie care e mai tulbure decât oricând, din Paris se anunţă că guvernul francez va reintroduce din nou serviciul militar de 2 ani în Franţa. Pag. 3 dără iubiţii noştri abonaţi. Cu numărul acesta intrăm într’un an nou al foilor noastre, care pentru „Lumina Satelor“ este al treisprezecelea, iar pentru „Oastea Domnului“ este al cincilea, de când au început să iasă din tipar şi să se răspândească pe la casele creştinilor din toate laturile ţării româneşti, şi chiar de peste graniţele ei. Un an nou trebue să însemne curaj nou şi putere nouă pentru munca ce o îndeplineşti. Noi rugăm pe Tatăl ceresc să ne întărească puterile sufletului pe care suntem hotărâţi să le punem fără şovăire în slujba Lui. Lucrul nostru de răspândire a luminei lui Hristos l-am început cu credinţă, l-am urmat până acum cu credinţă şi tot aşa vom face şi în viitor. Nu vom cruţa nici o jertfă pentru a da cetitorilor noştri o hrană sufletească cât mai bogată. Dar avem şi noi o rugăminte către iubiţii noştri cetitori: să ne sprijinească! Să-şi plătească fără întârziere preţul abonamentului şi să câştige cât mai mulţi abonaţi pe seama foilor noastre. N’ar trebui să fie casă românească şi familie de oameni doritori de hrană pentru sufletele lor, din care să lipsească foile noastre. Cu cât vom avea mai mulţi abonaţi, cu atât vom scoate foile mai bogate în cuprinsul lor. Aici se potriveşte vorba românească: „Cine dă, lui îşi dă“. Cuvântul nostru se îndreaptă îndeosebi către iubiţii noştri fraţi din „Oastea Domnului“, pe cari îi rugăm să ne stea într'ajutor răspândind pretutindenea foile noastre, şi câştigând abonaţi pe seama lor. Ei ştiu cât luptăm noi pentru a răspândi cuvântul Domnului şi ne vor ajuta. Cei mai lipsiţi, să se însoţească câte doi-trei la plata abonamentului. Ceea ce dai pentru luminarea sufletului tău, e mai bine dat şi aici nu trebue să te scumpeşti. Cei ce n’ar vrea să mai ţină foile sunt rugaţi să ni le întoarcă ori să ne avizeze pe o simplă corespondenţă, pentru că nu e lucru cinstit şi creştinesc să ne facă pagubă nouă, primindu-le fără să le plătească. Ce trebue să facem Se pare că pe zi ce trece mulţimea necazurilor copleşitoare aş apasă tot mai rău şi se măreşte îngrozitor. Şi oare de ce? Semnele zilei ne arată că relele acestea, în care ne abatem, sunt urmarea purtării şi a vieţii noastre. Omul cu nălucirile lui deşarte şi cu sufletul stăpânit de sălbatecul materialism, (grija de a aduna averi) desconsideră nu numai valorile morale şi culturale. In schimbul celor politice şi materiale, dar şi religia însăşi e privită de unii descreeraţi sau rătăciţi ca ceva „nntrebuincios*. încetul cu Încetul, cei cari au o asemenea idee de tot ce e sfânt, se perd tot mai mult In lumea fărădelegilor şi a păcatelor, fără să mai aibă timp să se gândească că „plata păcatului este moartea*. Dar până la moarte mă întreb eu: vor fi ei cel puţin aici fericiţi? Şi înainte de a da răspunsul acestei Întrebări, mă duc cu gândul nu mai departe decât la graniţa de răsărit a ţării noastre, unde avem ca vecin un popor fără de Dumnezeu, pe poporul rus, care astăzi este sub conducerea lui „Satan*. Acesta luptă împotriva lui Dumnezeu şi a celor ce cred in Ei. Din momentul in care Satan a pus mâna pe conducătorii de azi ai acestui popor, au pierit ca martiri ai credinţei şi de foame câteva milioane de suflete. Astăzi foametea acolo este aşa de mare încât au ajuns ca părinţii să-şi mănânce proprii lor copii. Pe lângă cei total fără de Dumnezeu, mai sunt unii aşa zişi „indiferenţi” faţă de Dumnezeu şi despre cari Mântuitorul a spus ci sunt cei mai răi. Sunt cei cari n’au nici o ţintă adevărată In viaţi. Aceştia se Iasă duşi de patimile lumii acesteia şi caută numai să-fi petreacă, sft se folosească de această viaţă, spunând că numai odăii trec prin ea. Acestora Ie zic : întoarceţi-vi până este vreme, căci va veni un timp câtnd va fi prea târziu. „Lucraţi până este ziuă, căci va veni noaptea, când nu mai puteţi lucra*. Iar acum, pentru a putea aştepta o Îmbunătăţire şi aici la pământ şi dincolo, primul pas pe care trebue să-l facem, e ca să □entoarcem la Dumnezeu, şi singura cale e prin Hristos, îndată ce fiul risipitor „şi-a venit in fire* a hotărât să se întoarcă acasă la tatăl său. Dumnezeu, Părintele nostru, ne cheamă la EL Noi trebue să ne schimbăm această viaţă, sft □e ridicăm la o viaţă nouă. Să căutăm ca prin purtarea şi faptele noastre să plăcem lui Dumnezeu şi nu nouă şi atunci vom fi cu adevărat fiii Lui şi vom face parte din familia Lui. VALERIU N. VOINEAC, sind, teolog. A fost condamnat la moarte cel ce a dat foc parlamentului german. Sâmbătă, 23 Decemvrie, s-a terminat la Lipsea, în Germania, procesul comunistului Van der Lubbe care după cum se ştie, a dat foc parlamentului din Berlin, tocmai în vremea când hitleriştii au pus mâna pe putere. Acest proces a durat mai mult de 2 luni în conţinu şi s-a terminat prin condamnarea la moarte a comunistului Van der Lubbe. Ceilalţi tovarăşi ai lui, învinuiţi că l’ar fi ajutat la punerea focului, au fost aflaţi nevinovaţi şi au fost achitaţi.