Lumina Satelor, 1940 (Anul 19, nr. 1-52)

1940-01-02 / nr. 1

„A'unci a t#cu liana din G«l||«ia la Iordto, la Ioen, ca să Ve bo­tez*! de *1“. (Matei 3, 13). AbonamantulB»* m na Redactată de an comitet iuie .Lumina Satelor* ji »Oastea DssaataP .Lumina Satelor* taasati . ... Lft! 6? IM IE patronajul L P. S. Sale Mitropo­.Oastea Domnului* alocări ....» 53 Utalni NICOLAS al ArdealuluL Amândouă :d­is v» iuailalt da aa , .O TE Pa trei luni ............................. Pentru America B dolari. m H Honi» *âtnti»#B«di pastra popor. ,Ea annt glasul cselul pe atrigi In pnalla: Na eziţi esten Dom­nului, cum a z’s proorocul Itala (loan 1, 23). «KKS­­ '21121P" încotro mergem? A venit şi anul 1940. Intrăm într’un an nou. Viaţa e un drum pe care noi mergem, mergem înainte. Dar nu mergem, ei alergăm. Abia aşteptăm să treacă ş­i ar să vină mâine. Abia aşteptăm ca să treacă iarna ca să vină vara. Suntem chiar foarte nerăbdători să alergăm înainte. Înainte... Şi alergăm cei mai mulţi fără să ştim şi fără să ne întrebăm serios: încotro mergem? încotro alergăm? Mâne, poi­­mâne, călătoria noastră, se poate sfârşi. Şi atunci unde vom ajunge? Cu cine ne vom intâlni şi ce vom mai face apoi? Viaţa nu stă în loc. Zilele, lunile, anii trec în fugă. Dar să nu ne lăsăm duşi de viaţă, ameţiţi de alergare. Ci să ne oprim din când în când cu gândul în loc şi să ne cercetăm drumul, să ne întrebăm : în­cotro mergem? Să ne oprim mai ales acum în pragul anului nou. Să ne cercetăm calea, să ne cercetăm viaţa. încotro mergem? încotro merge lumea? Ce rost are viaţa? Cine ne-a dat viaţa şi pentru ce ne-a dat-o? Iată câteva întrebări la cari oamenii în aler­garea vieţii nu prea au vreme să se gân­dească. Dar să privim în jur, să privim în lume. In câteva părți ale lumii se întinde prăpădul războiului. Mândria, lăcomia, am­biţia, răutatea şi destrăbălarea îşi întind şi ele focul prăpădului sufletesc în toate păr­ţile. Par’că se apropie vremile din urmă. Toate se clatină. O împărăţie se ridică şi alte cad. Suferinţele şi fărădelegile se în­mulţesc. Lumea par’că merge din rău în mai rău. Spaima războiului stăpâneşte toate sufletele. Toţi doresc pacea şi toţi zic că luptă pentru pace, dar pace nu este. Este acesta drumul cel bun ? Este acesta drumul mântuirii? Este acesta dru­mul păcii şi înfrăţirii? Nu, iubite cetitorule, drumul pe care merge lumea e drumul pier­zării şi al morţii vecinice. Drumul lumii e drumul rătăcirii, drumul întunerecului. Şi lumea va rătăci mereu, din prăpăd în pră­păd, pentru că nu se călăuzeşte după steaua magilor, nici după lumina Evangheliei lui Hristos. Aşa a fost lumea şi aşa va fi. Dar dacă lumea merge pe drumul pier­zării şi al vrăjmăşiei cu Hristos, oare trebue să mergi şi tu, iubite cetitorule, pe drumul lumii ? Ai de grijă, deci, pe ce drum mergi, încotro mergi? Lumea întreagă nu se va întoarce niciodată la Hristos, dar tu, iubite cetitorule, te poţi întoarce chiar acum. Lumea întreagă nu se va trezi niciodată din beţia păcatelor, da tu, iubite frate, te poţi trezi chiar în clipa aceasta. Nu te mai mira la ce face lumea şi nu mai merge pe «ade merge lume». III II II 11 II II! II Ci opreşte-te în loc, desparte-te de drumul lumii, desparte-te de plăcerile ei, ca să scapi de pedeapsa şi prăpădul spre care aleargă lumea. Desparte-te de lume şi lipeşte-te de Domnul Iisus. Lasă drumul lumii şi apucă drumul crucii. Desparte-te de lume şi porneşte luptă împotriva ei. Căci aşa e lumea, dacă încerci să o pără­seşti ea nu se lasă de tine, ci se ia după tine şi cu fel de fel de ispite vrea să te cheme înapoi. E o luptă mare lupta cu lumea, dar e o luptă sfântă şi mult uşu­rată de ajutorul Domnului. Căci în lupta mântuirii nu vei fi singur, ci Domnul Iisus va fi cu tine, te va întări, te va mângâia şi te va apăra. Iubite cetitorule, încotro mergi tu cu viaţa ta ? încotro mergi tu cu faptele tale ? Ai început tu lupta cea sfântă a mântuirii tale? Te pregăteşti tu pentru marea întâl­nire cu Hristos la judecata din urmă? Opreşte-te acum în pragul noului an şi întreabă-te şi cercetează-te bine. Gân­­deşte-te că rostul vieţii e să-ţi mântuieşti sufletul, să câştigi viaţa şi fericirea vecinică. Dar pentru asta trebue să lupţi şi să suferi pentru Hristos. Acum e un bun prilej ca să te hotărăşti şi alegi între calea vieţii şi calea morţii. Acum la început de an nou e un bun prilej să începi o luptă nouă, lupta mântuirii tale şi să apuci pe un drum nou, drumul crucii lui Hristos. Nu mai amâna de azi pe mâine, ci porneşte la luptă chiar acum. Anul nou care vine să fie anul vieţei şi luptei celei noui pentru Hristos. Anul cel nou să-l dai lui Hristos. Anul cel nou să fie începutul mântuirii tale. Preot ». VONICA. Gânduri de anul nou. Anii vieţii noastre trec pe nesimţite, împresuraţi de griji şi nevoi nu ne dăm seama adeseori de scurgerea necontenită a timpului. Se întâmplă cu noi la fel cu un tren în care ne-am afla şi ni s’ar părea, din pri­cina mersului său lin, că trenul stă pe loc. Numai din când în când, micile zguduiri şi trecerea grăbită a stâlpilor de telegraf şi a locurilor prin faţa privirilor noastre, ne încredinţează nu numai că vagoanele aleargă trase de uriaşa maşină, dar că mersul lor este destul de repede. Sunt însă în traiul omului momente din acele, cari fac pe fiecare, să se gân­dească adânc la vremelnicia şi truda aproape zadarnică din viaţa aceasta. Un lucru îl poate vedea orice om şi de un adevăr crud şi dureros, anume că­ zilele anilor noştri sunt ca rouă sclipitoare ce par’c’ar fi pre­ţioase boabe de mărgăritar, pentru ca peste foarte scurtă vreme, sub arşiţa dogoritoare a razelor de soare, nimic din ele să nu mai rămână. Cu multă dreptate a zis psalmistul: „Omul ca iarba zilele lui ca floarea câm­pului“. Câte n’au fost înaintea noastră şi ce a rămas din toate aceste ? ! Nu avem, cum se spune la Sfânta Carte, cetate stătătoare pe acest pământ. E drept că încercările omului şi planurile lui sunt aşa făcute, ca şi cum viaţa nu s’ar sfârşi niciodată. Asta este o amară şi amarnică înşelare de care toţi suntem vinovaţi. Singurele tării pe cari puterea morţii şi a putreziciunii nu le pot atinge nimic sunt: faptele omului şi su­fletul său. De aceea, grija cea dintâi şi cea mai mare a creştinilor n’ar trebui să fie alta decât, cum să-şi pregătească mai bine calea care duce spre porţile împărăţiei cereşti. Nimeni nu poate şti când soseşte înfrico­şatul ceas al morţii. Fiindcă nu ştim nimic în această pri­vinţă, se cuvine, să fim în cât mai mare veghe şi îngrijorare, pentru că nu cumva vremea aceea să ne găsească cu totul ne­pregătiţi. Peste o oră, peste un minut sau o clipă chiar, fiecare din noi, poate să audă întrebarea: Eşti gata? Ce vom răspunde oare ? Căci cel ce întreabă nu poate rămânea fără răspuns. Dacă răspunsul nostru va fi grabnic şi bun, înseamnă că ceasul veşnicei plecări nu ne-a surprins, ba ne-am gândit la el mereu şi ne-am pregătit pentru sosirea lui fără întristare, cu linişte şi mângâiere adevărat creştinească. Creştinii doar după glăsuirea sf. apostol Pavel nu trebue să se întristeze ca cei ce n’au nădejde (I Tes. 4, 13). Dacă iarăşi tnsâ când voim să râspun­­ m

Next