Lumina Satelor, 1943 (Anul 22, nr. 1-53)

1943-01-03 / nr. 1-2

Pag. 2 LUMINA SATELOR Anul 22 Nr. 1—2 De unde a venit viaţa pe pământ? Răspunsul la această între­bare este uşor de dat : viaţa este de la Dumnezeu. El „cel viu*, nu­mai El poate da viaţă tuturor, aşa precum se spune in sfânta carte (Geneza 1, 24). Dar nu toţi oamenii mărtu­risesc la fel. Noi, cei cre­dincioşi, care ne ocupăm cu cuvântul Dom­nului şi ni s’a dat prilej să cu­noaştem mai de aproape voile Lui, e bine să ştim şi ce zic cei care nu sunt de o socotinţă cu noi, ba chiar şi duşmanii lui Dum­nezeu De ce oare? Pentru ca să ne putem apăra mai bine de vor­bele lor otrăvitoare. Trebue să ne cunoaştem duşmanii. Ce zic aceştia despre Dum­nezeu, am văzut. Ce zic ei des-­­ pre facerea lumii, iar am spus. Dar ce zic vrăjmăşii lui Dumne­zeu despre viaţă, care este po­doaba creării (facerii) lumii? Unii zic că viaţa a venit pe pământ din alte corpuri cereşti, bunăoară din soare. Se poate oare ? E adevărat că soarele încălzeşte şi lumi­nează pământul Fără soare n’ar putea să trăiască nici plantele, nici animalele. Dar nu din soare a venit viaţa, pentrucă acolo nici nu poate să fie fiinţe vii, deoarece soarele are aşa de mare căldură, încât n’ar putea să trăiască nici o fiinţă vie pe el. Dar să zicem că ar fi fost vreodată fiinţe vii în soare. Se pun atunci două întrebări : Cum a ajuns viaţa de pe soare pe pă­mânt ? şi de unde e viaţa în soare ? Mintea omului se opreşte­­ aici şi zice , nu ştiu.­­ Iată însă că noi nu zicem aşa. Noi zicem : ştim. Ştim de unde este viaţa pe pământ. Este de la Dumnezeu. Şi despre soare ştim mai mult decât ştiu aceştia, că l’a făcut Dumnezeu să lumi­neze ziua [Gen. 1, 16]. Mai mult nu ne trebue sa ştim despre acest luminător al zilei. Nouă ne tre­bue să ştim despre celalalt lumi­nător al vieţii noastre, care este Hristos Domnul, ce luminează în întunerecul acestei lumi. Pe ace­sta vrem să-l cunoaştem mai bine, pentru că atunci noi înţelegem toate lucrurile din lumea aceasta. Şi mai bine ar face şi cei care î­i pun astfel de întrebări despre vremi şi soare să caute să cu­noască pe Luminătorul sufletelor şi atunci vor vedea cât este de uşor răspunsul la orice întrebare. Dar să păşim o leacă mai departe. Pentru că ne-am pus în gând să ne războim cu mulţi po­trivnici ai credinţei. O, dacă ne-am război mai mult împotriva întune­­recului acestui veac, care caută ca un leu răcnind să ucidă sufle­tele noastre! Ce zic alţii? Să vedeţi cât de necugetat e omul! Spune că viaţa a apărut pe pământ dintr’un ouşor. Din acesta s’au desvoltat pe rând toate fiinţele vii până la om. Iţi stă mintea în loc. Mă întreb adesea : cum pot fi unii oameni ce S3 zic învăţaţi, aşa de mărginiţi, să spună acest lucru ? Sâ-i întrebăm pe aceştia : dar ouşorul acela cine la făcut? De unde este viaţa în el? Dar astăzi pentru ce nu se mai face minunea aceia să se mai ivească un astfel de ouşor? Iar vor răs­punde că nu ştiu, îşi dă omul seama că singurul răspuns care să mulţumească sufletul la aceste mari întrebări: cine a făcut lu­mea ? cum a f­ăcut lumea ? şi de unde e viaţa? este acela care nu­­ dă Sf. Scriptură. Ea ne spune că toate ace­stea sunt de la Dumnezeu. Dar omul nu vrea să recunoască acest glas al adevărului. El vrea să meargă pe căi lăturalnice. Dar ştiţi al cui lucru este acesta ? E lucrul satanei. Acesta îi îngâmfă pe oameni şi i îndreaptă împotriva adevărului aşa de lă­murit Vai, vouă, viermi neputin­cioşi! Citiţi Scripturile, ele spun aşa de lămurit: „Toate printr’ânsul s’au făcut şi fără Ei nimic nu s’a făcut din tot ce s’a făcut“ (Ioan 1, 3). Prin cuvântul puterii Sale : „El a zis şi s’a făcut*, Dumnezeu a creat lumea materială: cerul şi pământul. Prin a­celaş cuvânt a dat viaţă făpturilor din lumea aceasta. A făcut pe şerpi să se târască pe pământ, pe peşti să înoate în spa mării, pe pasări să sboare in aer. Tot El a dat omului „suflare de viaţă" şi putere de a grăi. Aşa precum zice şi un învă­ţat cu numele Heer: „Numai cre­dinţa în Atotputernicul Făcător al cerului şi al pământului va putea să lămurească toate tainele naturii, cât şi ale vieţii*. Dar dacă viaţa este de la Dumnezeu, atunci noi nu suntem stăpâni asupra ei, ci El, cel ce ne-a dat­­. Drept aceea se cuvine ca să trăim după voia Aceluia care ne-a zidit pe noi, ca să fim fii ai luminii şi nu ai întunerecului (1 Tes. 5, 5). Toţi aceştia să ne rugăm, ca Domnul să strălucească în sufle­tele noastre razele sale cele de viaţă aducătoare, ca să ajungem în lumina Lui cea vie. Preot IOAN CHIOARU „Oastea“ o luntre a Bisericii Ca un nou înrolat in Oaste, unde mi-am aflat adevăraţi prie­teni, pot spune că de când lucrez cu metodele el am văzut adevă­rate minuni. Am văzut „Magdaline*, „tâl­hari, „zahei*, „fit rlsgi ori cari au căpătat atâta dragoste pentru Hristos, devin­nd „nebuni“ pentru El. Luptători declaraţi împotriva ei, au sf­ârşit prin a-i îngroşa rân­durile. „Pr­etenia“ în ea este fră­ţie adevărată. De aceea socot că atâta vreme cât se va lupta „cu foc* şi „deşi nt­er­esat" la Oaste vom avea încă şi alte bucurii. Aceasta însă, numai atât cât vom românea şi noi în „bărcuţa* care aduce suflatele pe vaporul cel mare, .B­serica ortodoxă.* Oastea fiind totdeauna o luntre a Bi­sericii. Preot N. MARTINESCU Ce face Franţa? Dupâ ce nemţii au ocupat În­treagă Franţa, spre a întâmpina orce încercare anglo americană de a pătrunde in Europa, şi după ce armata franceză, ce mai rămăsese, a fost demobilizată (dezarmată) pentru că unii ofiţeri lucrau în as­cuns pentru englezi, Franţa a ră­mas cu totul înfrântă, fără colonii, fără armată şi fără unire în popor. Aceasta e cea mai grea stare în cetre a fost Franţa vreodată. Franţa a ajuns aici pentru că conducătorii ei erau de păreri îm­părţite: unii ţineau cu nemţii, alţii cu englezii. Dacă conducătorii ar fi fost uniţi, ar fi fost şi poporul unit, şi dacă ei ar fi ales mai de mult calea alături de Germania, atunci americanii n’ar fi îndrâsnit să ocupe Africa franceză, armata franceză n’ar fi fost desfiinţată iar vapoarele franceze nu s’ar fi scu­fundat degeaba. Acum Mereşalul Petain, con­ducătorul Franţei, a trimis o scri­soare dlui Hitler, prin care spune că e gata să ducă mai departe politica de prietenie cu Germania. Iar dl La­val, şeful guvernului francez, a ţi­nut o cuvântare in care a spus că numai alături de Germania mai poate fi Franţa salvată. Cel puţin dacă de acum încolo Franţa ar merge pe drumul cel bun și n’ar mai dibui. Plânsul Iul Isus In vrag de An Nou, ne în­trebăm ce va fi şi ce ne va aduce ? Ce taină ascunde anul 1943? Nm oamenii n’o ştim, du Domnul Isus o ştie. El o ştie, dar plânge de ceea ce va fi. Da, Isus plânge pentrucă ne-am îngropat cu toţii in urm ; plânge pentrucă pămân­tenii l-am uitat pe Isus şi ne am cufundat în beznă şi ’n măcel. Dar peste răutăţile noastre, lacrimile lui Isus cu putere de-a ne izbăvi din noul Sfinte lacrimi ale Domnului fiţi izbăv toare ale s­fi­netor noastre d­e primejdii. Regels şi ciobanul Un rege ieşind la vânătoare în munţi, a întâlnit un cioban. Dorind să ştie ce plată are, re­gele a întrebat pe păstor­ii de oi: .Tu cât câ,i gl‘ ? Ciobanul care era un om credincios s'a recules o clipă apoi a râspuns: „Cât câş­tigă şi Maiestatea Voastră*. Mirat de acest răspuns, re­gele i-a arătat că el ca stăpâni­­tor al ţării are bogăţii multe şi că un cioban nu se poate ase­măna cu el. Dar ciobanul nostru a spus atunci şi mai lămurit regelui : Ma­iestate, eu ca cioban câştig tră­ind în at­easiei lume, ori ranul ori iadul Maiestatea Voastră ca rege in această lume câştigaţi ori raiul ori iadul. Iată în această privinţă suntem egali. Regele a lăudat credinţa şi înţelepciunea acelui cioban. O. B.

Next