Lumina Satelor, 1944 (Anul 23, nr. 1-52)

1944-01-01 / nr. 1

Pag. 2 ­ Prof. Dr. George Proca Consilier arhiepiscopesc Săptămâna trecută a fost înmormântat la Sibiu Protopo­pul Dr. George Proca, fost sfet­nic al Mitropoliei din Sibiu. Moare la etatea de 74 de ani, după ce vreme de 44 de ani a stat în slujba B­sericii. A făcut parte din şirul bărbaţilor din generaţia bătrână, a celor ce au luptat pentru neam şi lege în vremea stăpânirii ungureşti dinaintea războiului mondial în­tâi. Toţi luptătorii din acea vreme şi-au dobândit vrednicii pentru şcoala şi pentru Bise­rica noastră. Protopopul Proca la fel Şi-a început slujba ca profesor de teologie în Arad, apoi la Sibiu ca secretar con­sistorial şi în sfârşit Consilier arhiepiscopesc. Slujba înmormântării a să­vârşit-o I. P. S. S. Mitropoli­tul Nicolae înconjurat de un sobor de preoţi consilieri, în ca­tedrala din Sibiu. Sus să avem inimile... A plecat . Domnul fratele nostru iubit şi vrednic, Colo­nelul Coman Ionescu. De mult l-am cunoscut pe acest frate al nostru, înainte de războiul celalalt — şi am fost cu el în războiul din Bulgaria în 1913. Era atunci subloco­tenent tânăr. Şi de la început am fost prieteni buni împreună, prie­tenie care, apoi, s-a aşezat încă mai temeinică, atunci când a­­mândoi ne-am întâlnit in şiru­rile „Oastei Domnului“. Era un om bun, mai pre­sus de toate. Bunătatea lui o simţeai de cum stăteai de vorbă cu el. O bunătate necăutată, d­toarsă din suflet de-a dreptul. Vorba lui era domoală şi mân­gâietoare, iar surâsul lui, blând şi prietenos. Totdeauna Coman Ionescu a fost bun, ajutător şi harnic, dar atunci când a cunoscut pe Domnul, el a ajuns un viteaz, un lucrător îndrăzneţ şi nebi­ruit în cele ale credinţei. Voi, fraţii mei, de­sigur aţi aflat ce-a făcut el în cei din urmă douăzeci de ani, în via Dom­nului Hristos. A propovăduit, prin scris şi prin grai, a repa­rat şi a înălţat biserici, a aju­tat pe nevoiaşi, a sfătuit pe cei greşiţi,­­ iar ca o încoronare a toate acestea, a făcut minu­natul aşezământ de la Tudor Vladimirescu din Tecuci, unde o sută de călugăriţe-fecioare se roagă pentru noi şi pentru în­treg neamul nostru. Dar voia Domnului a fost ca el să fie chemat,­­ aşa că fratele nostru a plecat spre Acela, pe care atâta l-a iubit, atâta l-a ascultat, atâta l-a ur­mat, spre Domnul şi Mântuito­rul nostru drag, Ii­sus Hristos. De­sigur, după trupul cel neputincios, plângem şi jelim ple­carea fratelui nostru, dar după duhul cel veşnic veghetor, se cade să înfrângem întristarea­­ şi să ne bucurăm că fratele no­stru va fi, în ceruri, încă un rugător pentru sufletele noastre aflate azi în crâşnetul războiu­lui şi în viforul ispitelor. Dar, mai ales, se cade să privim faptele fratelui nostru — şi să ne dăm osteneala ca şi noi să facem la fel. El, fratele­ Coman, să ne stea mereu îna­inte ca pildă, ca îndemn, ca mustrare pentru ceea ce nu fa­cem, ca încredinţare că şi noi vom putea face ca el, dacă vom urma cu credinţă, cu putere şi cu statornicie pe Domnul tutu­ror puterilor, Iisus isbăvitorul şi Dumnezeul nostru. Iată, un nou an începe. Nu ştiu ce va aduce el, — dar se cade să ştim ce avem de fă­cut noi. Să ne cercetăm sufletul şi viaţa, — să fim cu asprime pentru noi, — să vânturăm faptele noastre din anii care au trecut, şi să luăm legământ nou că pe cele rele Ie vom smulge cu totul din viaţa noastră, iar pe cele bune le vom îmmulţi. Printre altele, să avem îna­inte şi pilda plină de lumină a fratelui nostru de curând plecat, Colonelul Ionescu — şi s-o ur­măm... Aşadar: sus inimile, fraţii mei !... Al. Lascsrov-Moldovanu O nenorocire a dat peste fa­milia săteanului Barbu din Cioara- Radu-Vodă jud. Brăila. Două copile Ioana de 19 ani şi Aurelia de 12 ani fiind singure acasă şi voind să-şi gătească mâncare la o maşină de gaz, s’au aprins hainele pa una şi cealaltă voind s’o scape s’a aprins şi are el incăt până să vie vecinii să le scape au alt­ele ca nişte făcli şi aşa au murit. La întoarcere, şi-au găsit părinţii copilele moarte după care au rămas cu multă durere. Pentru că a trecut cu oile pe­ste sămânătura lui Gh. Barac din Râmnicelul, jud. Brăila, Ciobanul Va­­sile Fortes a fost împuşcat de paz­nicul moşiei Niţă Moldoveanu. El zice că a voit numai să-l iprile dar l-a nimerit în piept şi a murit pe loc. Acum îi pare rău de fapta lui dar e prea târziu. LUMINA SATELOR Semne îmbucurătoare In lumea învăţaţilor noirii din Bucureşti s’a pornit o mi­şcare de întoarcere la Dumne­zeu, vrednică de toată lauda. Oameni aleşi din lumea bună în frunte cu preoţi luminaţi au rânduit adunări săptămânale la „Fundaţia Universitară Carol I" unde se arată cu dovezile ştiin­ţei, adevărul pătimirii Mântui­torului. Cu o neîntrecută râvnă se osteneşte la această lucrare scriitoarea Olga Greceanu, o doamnă care a umblat pe la Ierusalim şi prin toate locurile sfinte, de unde a cules mărturii sigure din viaţa şi urmele Mân­tuitorului pentru deplina încre­dere a celor îndoelnici. Iată că năcazurile cum şi îndrăsneala necredincioşilor de a eşi pe faţă împotriva Credin­ţei noastre în Dumnezeu, a tre­zit inimile cinstite şi le-a pus la lucru în ogorul adevărului. Setea aceasta după evan­ghelie şi dorul după Dumnezeu sunt semnele îmbucurătoare că n’a pierit credinţa şi că în orice vreme acest zid va sta nebiruit până la sfârşitul veacurilor. Ori­cât s’ar opinti necredincioşii nu­ vor putea trece nici sfărâma, ci mai curând se vor sfărâma ei şi vor pieri în negura întune­­recului lar cum au pierit şi cei de altădată. Noi cu bucurie mergem înainte căci „cu noi este Dumnezeul... ”. STEGARUL (Urmare de pe peglua 1) Părintele-i pofti Înainte şi î l în­trebă addânc : — Vrei tu, Adoane, să II ste­garul Agrişului ? — Vreau, păr tale ! răspunse el răspicat. — Ligi-te in faja lui Dumne­zeu şi a agrişeniior să te păzeşti steagul cu credinţă. — Mă leg, părinte. — Juri să ţi dai mai bine viaţa, decât steagul Agrsu­l din mână? — Juri, părinte. — Dumnezeu să te binecuvin­­teze, fiule şi să ţi ajute întru toate. Ivan Arlon sărută apoi sfânta cruce şi luă’n primire steagul sfinţit. Iar părintele Gheorghe după isprăvi­­rea rugăciunii de încheiere, s dânse ! Şi­ acum, dragii mei, la Alba-Iu­­lia! Prânzim şi pornim! Mulţi, cât mai mulţi ! Căci mâne, Duminecă, la 1 Decemvrie 1918 in Alba Iulia se face învierea Românilor ! In sunetul clopotelor să ieşim din sat. Dumnezeu să ne ajute! Credincioşii se împrăştiară In pripă să se gătească de plecare la Alba Iulis, sa facă unirea Ardealului cu România. Şi peste un ceas o ceată mândră se porni la drum in sunetul clopotelor şi’n dulceaţa cântecelor. In fruntea cetei găsea hotărî! părin-Suflu’i va fi’n chin greu, Depărtat de Dumnezeu, păr’de nici o mângâiere ; Căci sufletul doar nu piere, Nu se preface în lut, Cum se face orice trup!... Suftetu’l scânteie sfăntă­ii­e din Dumnezeu ruptă... De acela in veci nu moare, Nu-i putem face negare !... Sufletu'n veci stă mereu, Tocmai ca şi Dumnezeu, Ori la bine, ori la rău; Cum l-a fost viaţa’n lume Dar de are fapte bune; In ralu va fi aşezaţi Lângă Domnul cel Prea’nalt ! Anii trec, merg înainte, Merg şi se duc foarte iute... Ia seama, frate creştine Şi mereu fă fapte bune, Nu te înşela de lume, Ca la ziua de sfârşit,­­ Să te găseşti mântuit, Dumnezeu să te primească , L­a’mpărăţia cerească !... APOSTOL V. ANTOHI, Boteşti-Bacău­tele Gheorghe, cu sfânta Cruce şi loan Arion cu steagul nostru tricolor Iar după ei poporul vesel, cântând şi chiotind ca la zi de cununie. Agrişenii mai bătrâni se gră­­mădirâ’n jarul părintelui, să-l audă mal bine vorba. — Vom avea o ţară mare, ca’n poveşti şi fre­moasă ca o minune. Vom avea belşug de toate şi pace şi frăţietate. Vom avea armata noa­stră şi dregători de limba şi de legea noastră. Şi I­-va viaţă nouă în Ţară nouă... Intre astfel de poveşti, înviorate de cântece vesele, ceata agrişeniior sosi la tren şi năpădiră câteva va­goane. loan Ar­on se aşeză la uşa vegonului din frunte, înălţă cu mân­drie steagul agrişeniior, ca el să flu­ture măreţ în tot lungul drumului, iar feciorii şi fetele sa­­ trăgăneze doinele. Trenul şuera, cu agrişenii sbira, tinerimea cânta, steagul flutura şi toată inima zburda după Alb Iulia. Intr’o gară, insă tocmai pe pă- Injeniş de seară, agrişenii veseli se treziră c'o furtună de pocnete şi c’o ploaie de gloanţe blestemate. Ciurulră gloanţele husarilor stea­gul tot, dar ciurulră şi pieptul ste­garului loan Arlon, care se prăvăli ca un copac în braţele agrişeniior, sfinţind cu sângele său Unirea Ar­dealului cu România... Prof. A. Nsnu Anii noştri... Anii noştri, fug grăbind, Timpu­l duce rând pi rând.. Trec, se duc în veşnicie, D'unde nu au să mai vie.. Şi noi toţi îmbătrânim. Cu anii cât călătorim, Zi cu zi, no­pte cu noapte, Ne apropiem de moarte !.. Ia seama dar, frăţioare Şi voi toate surioare Şi vedeţi timpul cel scurt. Cum trece ca dus de vânt... Gândiţii Că şi noi într’o zi, Vom merge şi vom putrezi, Prefăcăndu-ne ’n pământ, Colo­n adâncul mormânt... Şi gândind aşa puţin Oricare roman creştin Va vedea că timpul trece Şi omun lume de p’trece Tot mereu stând un păcat, L’apucă moartea spurcat, Când poate, nici nu gândeşte, El merge de putrezeşte !.., Şi de moare în păcate, Ascultă iubite frate : Anul 23 Nr. 1

Next