Lumina Satelor, 1944 (Anul 23, nr. 1-52)
1944-01-01 / nr. 1
Anul 23 Nr. 1 Cale mai de seamă adevăruri de credinţă ale Bherisil, ortodoxe, Ie crislm arătate pe scurt In Simbolul Niceau, adecă lu mărturisirea de credinţă statornicită de cele dint&i două S'noade ecumenice: dele NIcea şi dela Constantinopol. Credeai sau Simbolul credinţei are la temelia sa învăţătura despre un singur Dumnezeu preamărit şi închinat la Treime Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl nenăscut, Fiul născut din Tatăl mai înainte de veci şi Duhul Sfânt purcei dela Tatăl, toate aceste trei persoane sau fete, având aceea o natură şi alcătuind Treimea c ca de o fiinţă şi nedespărţită, învăţătura despre Sfânta Treime işi are rădăcinile in Sfânta Scriptură. Acolo stă scris : Trei sunt cari mă tunsesc în ceruri ! Tatăl, Fiu! şi Doha! Sfântul aceşti trei una sunt îl loan 5. 7) Cele trei persoane din Sf. Treime au aceeaşi fiinţă dumnezeiască, sunt un singur Dumnezeu şi sunt împreună vecinice. Totuşi ele se deosebesc prin însuşirile lor personale. însuşirea personală a Tatălui este de a fi nenăscut, acela a Fiului este de a fi născut din veciniile din Tatăl, aceea a Duhului Sfânt, de a purcede din vecinie!« d la Tatăl. Naşterea Fiului şi pricederea Duhului Sfânt sunt două lucrări cari sară a putea fi pricepute în ele insti!, au ca urmare vecinica pricinuire a Fiului şi a Duhului Sfânt din Tatăl. Dar pe lângă această îndoită lucrare lăuntrică şi vecinică, Tatăl mai are o lucrare in afară, anume facerea lumii nevăzute şi a celei văzute. Fiul a luat asupra Sa mântuirea, iar Duhul Sfânt sfinţirea. m ^ Pentru că cele trei persoane dumnezeieşti nu sunt decât un singur Dumnezeu, cu o singură voinţă , pentruoS «i* an îăcut impreună, prin aceiaşi atotputernicie pe care o au deopotrivă, tot ceea ce se află in afară de ele, am putea să vorbim despre toate laolaltă, potrivit cu unitatea stirea lor. Insă pentru că ele se deosebesc prin însuşirile amintite, putem vorbi tot aşa de bine despre fiecare inoarte. Cel mai apropiat dintre ucenicii Domn mlui a spus : „Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată. Fiul cel unul născut, care este In sânul Tatălui, Acela a spus" (loan 1, 187 In adevăr, pentru că cineva să poată înţelege desăvârşit pe Tatăl, ar trebui să fie neapărat Fiul Său cel vecinic şi fări de sfârşit ca şi El Om pământean cu mărginită minte, nu poate să L înţeleagă N unii prin Fiul II putem cunoaşte pe Tatăl. Oricine caută pa Dumnezeu în afară de Isas, cade în rătăciri grozave. Noi nu ne cunoaştem nici chiar pe noi iniine şi nu cunoaştem viaţa şi moartea decât tot pin El. Din descoperirea care ni s’a făcut însă, II numim pe Dumnezeu duh vecinie, pentmcă este fără început şi fără sfârşit, pentrucă totdeauna a fost, este şi va fi atotputernic, pentrucă pe toate le-a făcut din nimica, numai cu cuvântul Său şi poartă grijă de toate, pretutindenea de faţă, neputându-ne ascunde de Ei nicăieri, precum zice Psalmistul :De mă voiu sui la cer, Tu acolo eşti ; de mă voiu pogori la iad, de faţă eşti. De voiu lua aripile mele de dimineaţă, şi mă voiu sălăşlui la marginile mării; că şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţinea dreapta Ta" (Ps. 138, 8—10); atot-ştiutor, pentrucă cunoaşte desăvârşit şi nemijlocit cele mai ascunse gânduri şi dorinţa aie noastre ; atot bun, pentru că ne împărtăşeşte iubirea Sa, b marile şi darurile Sale cele bogate ; dar totodată este şi atot drept, deoarece II vom cunoaşte şi ca judecător, răsplătind pe împlinitorii Legii Sale şi pedepsind pe călătorii ei. Dar însuşirea lesa mai proprie şi mai personală a lui Dumnezeu, este aceea de a fi Tată, an Tată desăvârşit, an Tată al unui singur Fiu, nesfârşit ca şi El. Ia lumea de aici nu găsim an nume mai dulce şi mai vrednic de respect ca acela de tată şi de mamă. Ori, tot ceea ce este mai frumos, mai plin de duioşie şi de iubire In aceste două nume, noi gătim in cel mai inait grad la cea dintâi Persoană dumnezeiască Fiul Său cel dimpreună vecinie, iese din părinteştile-I sânuri in aşa fel, şi I este atât de aproape, Încât are aceeaşi fiinţă ca El, hindu i intra total asemănător tot atât de sfânt, de mare şi de puternic ca şi El. Tatăl se vede in Întregime în Fiul Său şi cine va vedea pe Fiul, va vedea deasemenea pe Tatăl. A fi Dumnezeu şi a fi Tată, este tot una pentru cea dintâi persoană a Sfintei Treimi. Dumnezeu Tatăl nu poate să fie Dumnezeu, fără a fi Tată, fără a avea toată duioşia părintească. Această naştere vecinică nu este o taină împlinită, ci o taină care se împlineşte vecinie, asemenea pulsului vieţii vecinice, care n’a început să bată nicicând şi nu va înceta niciodinioară. însuşirea aceasta de a fi Tată, Dumnezeu Tatăl a binevoit să o aibă faţă de Iisus Omul, şi apoi, in neţărmurita Sa dragoste, prin înfiere şi faţă de noi. Prin această înfiere, El a voit să avem vecinie părtăşie de dragostea Sa părintească, prin Fiul Său cel vecinie. Minunată şi plină de rodnice urmări este această gândire! Ca Dumnezeu să aibă o desăvârşită insuşire părintească, de a fi Tată al singurului Sau Fiu şi in acelaş timp de a fi şi Tată al nostrus. Fiindcă nimeni nu este Tată aşa cum este Dumnezeu, noi nutrim pentru El cele mai alese şi mai adânci simţăminte de supunere fiască, de dragoste curată şi de desăvârşită jerdelnicie ! Dacă n’am fi decât făpturi ale lui Dumnezeu, ar trebui să trăim numai pentru Făcătorul nostru; dar suntem fiii Săi şi deci ii datorăm necontenit iubirea noastră. (Va urmi) Preot Ioan Turca Dici temeiurile credinţei Trei sunt cari mărturisesc în ceruri Martin Luther, unul din cei mai curagioşi reformatori ai adevăratei credinţe religioase, într’o vreme, când Papa Leon al X-lea vindea pe bani ertarea păcatelor aşanumitele indulgenţe, ca să termine vestita catedrală a Sf. Petru din cetatea Vaticanului, avu la etatea de 20 de ani o întâmplare, ce i-a sguduit fiinţa. Mergea pe jos în anul 1503 ca orice student sărac pe atunci cerşind „Panem propter Deum — pâine pentru dragostea lui Dumnezeu, să se înscrie la Universitatea din Erfurt alături de un bun prietin al său. Nori grei se ridicau pe cer, tunetele începură fulgere de se brăzdau cerul şi furtuna se deslănţui. Un trăznet căzu deodată lângă el şi ucise într'o secundă pe pretinul bun. înţelese atunci, că Dumnezeu pune preţ pe viaţa lui, îşi formulă principiul, i-a dat curajul să înfrunte ca tinăr profesor de de Dr. MIRCEA SUCIU-SIRIANU, Braşov 27 de ani ai Facultăţii de teologie din Wittenberg pe atotputernicul Pontif de la Roma, care nu de mult arsese pe rug pe Giordano Bruno numai pentru că afirmase, că pământul este abia o planetă mică din Universul creiat de Dumnezeu . Ich lasse nie den Glauben daran fallen, dass Gott durch mich eine grosse Tat will. (Nu-mi voi perde nici când credinţa, că Dumnezeu vrea să înfăptuiască prin mine o mare faptă). Rugul îl pândea şi pe el, dar deocamdată ii veni doar Ordinul de excomunicare. II arse însă în piaţa din Wittenberg. In celebra catedrală din Werms i se fixă judecata. I se ceru să-şi retragă tot ce a scris şi a vorbit contra catolicismului putred de la Roma. Răspunse: Ce fel de creştin aşi fi dacă aş vorbi contra adevărului Dumnezeesc. Pretinii îl ascunseră înaintea mâniei Papei şi a lui Carol al V-lea în castelul din Wartburg. Aci pregăti el lovitura de graţie dată catolicismului. — Traduse Biblia din latineşte în germană şi astfel deschise drumul mare al pătrunderii Cărţii sfinte în mâinile tuturor celor dornici de mântuire. Ne reîntoarcem acuma la învăţătura ce vrem s'o câştigăm. Nu există o mai mare virtute creştină, un mai nepreţuit izvor de înfăptuiri curagioase, o mai neclintită cale de la drumul tău, decât credinţa, că eşti un mesager a lui Hristos pe acest pământ şi că îndeplineşti în tot ce simţi şi tot ce faci voinţa lui Dumnezeu. Martin Luther a reuşit prin această credinţă a lui nestrămutată, învăţătura lui a cuprins ca o flacără purificatoare toate ţările Occidentului, unde catolicismul îndepărtat de adevăratele învăţături creştine — nu mai mulţumea — setea de mântuire a celor însetaţi după dreptatea lui Iisus. Mulţi însă mai ales conducători mari politici nu-i mai numesc pe nume ca să nu lungesc prea mult articolul, s'au crezut şi ei trimişi a lui Dumnezeu, fără însă a lua vreodată Biblia în mână şi a se conduce după ea, toţi aceştia s’au prăbuşit şi se vor prăbuşi mereu. E o mare virtute creştină să te consideri umil servitor a lui Dumnezeu pe acest pământ, să cauţi mereu să ghiceşti care-i voia lui, care-i drumul plăcut lui, care-i calea ce ar urma-o Iisus în locul tău, dar e o mare greşală să crezi, că poţi face aceasta fără să fii adânc credincios, fără ca Biblia să-ţi fie zilnică hrană sufletească, fără ca zilnic în genunchi şi cu lacrimi în ochi să rogi pe Dumnezeu, să-ţi arate calea, adevărul şi viaţa. Moarte năpraznică a murit gardiană! Ion Bătrâna din Orăştie. Venea intr’an camion dela Deva şi la trecerea prin com. Turda, s’a stricat frâna maşinel şi a intrat In şanţ. Atunci nefericitul gardian s’a lovit ca capul de an pom şi a rămes mort. Iată cum vine sfârşitul omului când nici nu gândeşte. Fiţi dar gata întotdeauna şi priveghiaţi. Gânduri creştineşti O mare virtute şi o mare greşală LUMMA SATE SOR Pag. 3