Lumina Satelor, 1945 (Anul 24, nr. 1-52)

1945-01-01 / nr. 1-2

Anul 24 Nr. 1—2 Cu voia lui Dumnezeu am a­­juns şi Anul Nou 1945. Cu acest prilej ne oprim o clipă din alerga­rea noastră să-i mulţumim Dom­nului de toate şi pentru toate. De asemenea să ne gândim la cele tre­cute şi să ne dam seama cât de trecătoare ne e viaţa pe pământ. E numai „umbră şi vis“. Şi totuşi, în această umbră în acest vis, avem libertatea să ne a­­legem fericirea sau osânda viitoare. „Iată — zice Domnul — pun înaintea voastră calea vie­ţii şi ca­lea morţii“ (Ieremia 21, 8). Alege suflete pe care vrei să mergi ! Calea vieţii este aceea despre care a zis Mântuitorul că : „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află“ (Mat. 7, 14). Prin ea nu se poate trece de­cât desbrăcaţi de toată grija cea lumească, de tot păcatul şi fără­delegea. Calea aceasta e calea mân­tuirii, calea aflării şi cunoaşterii lui Iisus, a trăirii cu El şi pentru El. Că nu e de ajuns să L ştim pe Domnul ci trebue să-l as uităm şi să L urmăm. Nu e de ajuns să ne numim creştini, ci trebue să şi fim creştini cu viaţa şi cu faptele noa­stre. Dar ca să ajungem la această stare binecuvântată, la această „cale a vieţii“ trebue mai întâi să ne întoarcem cu hotărâre de la felul nostru deşert de vieţuire din tre­cut în care trăiam după mersul lu­mii acesteia (Efeseni 4, 22 şi 2, 2) şi să pornim o viaţă nouă, curată, după voia lui Dumnezeu. Să-L sim­ţim pe El că e prezent în toate fap­tele şi umbletele noastre. Acolo unde El nu poate fi, nici noi să nu ne ducem că numai aşa vom rămâ­nea cu El şi El cu noi. El e Calea, Adevărul, şi Viaţa“ (Ioan 14, 6). Cine vrea sâ fie cu El, să se ne­­voiască a intra pe poarta cea strâmtă adecă în turma credincio­şilor, în „Oastea Domnului“ care a aflat calea mântuirii şi a pornit pe ea. Pe această cale, e drept că se mai aud şi urletele „leului care răcneşte şi dă târcoale“ (1 Petru 5, 8), dar numai până trece prin pu­stia lumii acesteia, că dincolo de pustie, de lume, la sfârşitul călăto­riei, cei ce vor birui vor ajunge la odihna şi la bucuria cea fără de sfârşit, la „Ierusalimul cel de sus“ cu lumină fără de apus, la Iisus Hristos Domnul şi Mântuitorul su­fletelor noastre. Cine nu va voi şi nu se va o­­steni să apuce pe calea vieţii va rămânea pe „calea morţii“ adecă pe calea cea largă şi atât de cu­noscută a lumii acesteia. Ea e fru­moasă la vedere, plăcută şi îmbie­toare dar, vai !... duce la moarte trupească şi sufletească. Cei ce nu se gândesc la veşnicie, la viaţa su­fletului lor, împreună cu cei uşurei şi nestatornici se lasă prinşi de val şi împinşi pe calea largă, pe calea morţii până la iad. „Că largă este calea care duce la pierire“ şi cei porniţi pe ea, alunecă din rău în mai rău ca pe un povârniş de ghiaţă până ajung în prăpastia cea fără fund a pierzării veşnice. O, suflete dragă !... Acum la trecerea peste pragul Noului An, care nu ştii de nu cumva îţi va fi chiar cel din urmă, deschide-ţi ochii şi vezi calea vieţii şi calea morţii ! Alege calea vieţii cu strâm­torarea dar şi cu fericirea ei şi ’n a te lăsa înşelat de vraja lumii cu a­măgirea şi cu pierirea ei. Vino la Oastea Domnului, apleacă-ţi genun­chii împreună cu cei ce-L urmează pe Domnul şi zi această smerită rugăciune : Doamne Iisuse Hristoase Fiule şi cuvinte a lui Dumnezeu celui viu, carele ai venit în lume să mântu­­ieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, ajută-mă prea bunele Doamne ca la acest început de an să pun începătură nouă şi vieţii mele. Dă-mi mâna Iisuse să mă ridic din starea mea cea pă­cătoasă la o viaţă nouă potrivită cu învăţătura evangheliei Tale sfinte. Ajută-mă Doamne ca să pornesc pe calea cea strâmtă a vieţii cum ai ajutat pe toţi cei ce Te-au chemat cu dor din inimă. Intrarea în noul an să-mi fie mie intrarea în turma păşunii Tale, că după Tine se doreşte sufletul meu, pe Tine te caută inima mea şi cu Tine vreau să fiu, acum şi în ve­cii vecilor. Amin. Dr. F. Calea vieţii şi calea morţii Tulburările din Grecia In toată lumea se grăeşte des­pre tulburările din Grecia. La în­ceput se credea că vor fi mai pu­ţin însemnate dar acum se vede că e războiu în toată regula. De o parte e armata şi gu­vernul legiuit, împreună cu a­juto­rul trupelor engleze şi de alta este poporul cu armata şi năzuinţele lui. Cum s’a iscat vrajba ? Iată cum. Partidele democratice (comu­niştii, democraţii, social-ţărăniştii şi socialiştii) in timpul fostei ocu­paţii germane s’au organizat în aşa numita grupare de rezistenţă ,E. A. M.“, ducând războiu de hărţu­­ială cu armatele dujmane de ocu­paţie. Ei au chemat atunci la luptă toată suflarea grecească dar rega­­liştii şi liberalii n’au răspuns la chemare. Au luptat singuri şi au trăit cum au putut prin munţi şi prin ascunzişuri, ajutaţi pe sub ascuns de popor care-i vedea ca pe ade­văraţii patrioţi ce aveau să aducă eliberarea de sub jugul duşman. Dela hărţueli au trecut la lupte organizate reuşind să smulgă ţinu­turi întregi de sub stăpânirea cu­­tropitoriior. Această armată eşită din rândurile organizaţiei ,E. A. M.“ adecă a partidelor susamintite, s’a numit „Elas“ sau armate de e­­liberare. „E. A. M.“ este organi­zaţia politică civilă şi „Elas“ este organizaţia militară a Eam-ului. De altă parte, Regele, guvernul şi armata regulată se refugiaseră acum trei ani în Egipt, de unde s’au luptat pe toate fronturile ală­turea de armata engleză. Acum după eliberare, s’a întors guvernul din re­fugiu şi a voit să aşeze ordinea şi cârmuirea naţională după vechia rânduială. De aici s’a iscat vrajba. Eia­­siştii adecă cei din Patrie au zis că ei sunt în drept să cârmuiască fiindcă s’au luptat şi au câştigat eliberarea ţării. Ceilalţi spun că ei sunt în drept de vreme ce au fost toată vremea în luptă alăturea de Naţiunile Unite şi dacă nu era spri­jinul Naţiunilor Unite nu era nici bi­ruinţa. Adevărul este că de nu era sprijinul Naţiunilor Unite nu se pu­tea elibera ţara şi acest sprijin a fost câştigat de regele şi guvernul legiuit care a făcut alianţa­­cu An­glia. De aceia şi armata engleză Unui tramvaiu din Bucureşti rupându-i-se frâna a sărit de pe şine şi a pornit pe o stradă la vale oprindu-se cu o isbitură puternică de marginea trotuarului. Nefiind mulţi călători pe el nu s-au întâmplat sprijineşte guvernul întors din exil şi cere tuturor să se supună cârmu­irii. Ea nici nu poate face altfel că ar însemna să nu mai aibă valoare cuvântul şi alianţa dintre Englezi şi Greci. Anglia nu e împotriva Elasi­­ştilor din Patrie, le cere însă să aibă răbdare până la sfârşitul răz­boiului şi atunci, prin alegeri libere, să hotărască poporul cum şi de cine vrea să fie cârmuit. Aşa porunceşte judecata să­nătoasă şi aşa şi trebuie să fie. Vom vedea până la urmă cum şi în ce fel va birui înţelepciunea. .. schilodiri ci numai o spaimă mare la toţi. Aşa e şi cu omul care nu-şi grijeşte frâna voinţei, sare uneori de pe făgaşul cel ban şi-şi frânge gâtul de pietrele păcatelor sale. LUMINA SATELOR Pag. 3

Next