Lupta, mai 1886 (Anul 3, nr. 47-57)

1886-05-04 / nr. 47

ANUL UT. No. 47 ABONAMENTE Un an........................12 fr. V2 ......................^­n Pentru streinătate Un an........................20 fr. V, an........................11 „ Administrația in Str. Podul-Verhiu Casele Papsylopol. A­P­A 11 . De la iutimi Hain tipografia Văduvei­­■fieorghiu situată in strada Ipsilanti No. 10 intră sub administraţia exclusivă a ziarului „Lupta“. Prin urmare ori­ce comenzi privitoare la tipărirea de cărţi, ziare, condici, registre, etc. se vor adresa de acum inainte la administra­torul ziarului nostru strada Veche. Un număr 10 bani DUMINECA 4 MAI 1886 Director politic: G. PANU. ANUNCIURI b. Un rand in p. III. 30 b. b. IAŞI, 3 MAI 1888. Mulţi cred că criticând atitudinea regelui noi­eşim din marginele leg­alităţei. Această credinţă este efectul unui rest de feticism remas in colţul crierilor. Revenim deci a­­supra chestiunei pentru a să videa cât e de greşită acea credinţă. Regele are după constituţie două feluri de drepturi 1) drepturi stabilite in folosul tei şi 2) drepturi date lui pentru a le esercita in folosul ţarei. Drepturile care intră in categoria intăi sunt inviolabilitatea pentru faptele penale ce le’ar face ca privat; neresponzabilitatea pentru actele ce miniştrii lui le’ar face fiind la guvern. Cele de a doua categorie mai principale sunt: 1) dreptul de a numi şi revoca miniştrii, 2) dreptul de a sancţiona sau a refuza sancţiunea legilor votate de ca­mere, 3) dreptul de a disolva camerile şi a da loc la alegerea altora nouă. Natural că nimirea nu poate să’i facă regelui o vină că nu uzază de drepturile ce i s’a acordat pentru folosul său personal. Aşa, regele ar putea să omoare un om şi totuşi să nu fie dat in judecată in puterea inviola­­bilităţei lui. Totuşi niminea nu se gândeşte al critica, că de ce nu omoară un­ora pentru ca să aibă ocazia de a face uz de inviola­bilitatea de care să bucură. Aceasta este a­­facere care il priveşte. Nu tot asfel chestia să pune cănd e vor­ba de drepturi a căror exerciţiu constituţia le a dat regelui pentru a face uz de ele in folosul ţărei, iar nu in acela a lui per­sonal. Aşa, pentru ce regele are dreptul de a numi şi a revoca un minister? Poate ca să’şi arate personal autoritatea şi să aibă in ju­rul său opt persoane? De loc, ci pentru ca să dea ţârei un guvern in stare de a face faţă la indatorirele statului şi să execute cu stricteţă legile. Pentru ce, deaseminea, constituţia dă drept regelui de a disolva camerile şi a face să se aleagă altele ? De­sigur nu pentru a-i da ocazie regelui să facă act de autoritate personală, nici pentru al arata bunei că­­i tare şi mare, ci pentru ca prin mijlocul acesta să dea ţârei o representaţie care să fie cât să poate mai mult fidelă expresie a opiniunei publice. Tot aseminea şi cu dreptul de sancţiune. Foarte rar in camere să votează legi privi­toare la rege. Ba chiar constituţia a căutat să eviteze venirea in discuţie a unor asemi­nea legi. Dovadă că singura lege, cea care egalează lista civilă regală, o prevede ca să se voteze odată pentru totdeauna la începu­tul fiecărui regiu. Dacă i s’a dat regelui dreptul de a sancţiona sau refuza sancţiu­nea legilor, este nu doar ca să uzeze de a­­cest drept cu ocazia vre­unei legi care lar privi pe el—cazul fiind, cum am spus, foarte rar,ci pentru ca­­să uzeze de acest drept tot in folosul ţărei şi a legalităţei. S’ar pu­tea D. E. ca nişte camere care nu ar mai representa opinia publică să voteze nişte legi anti-constituţionale, sau care ar lovi faţă in interesele materiale şi morale ale ţărei. Pentru aseminea cazuri şi altele i s’a dat regelui dreptul de sancţiune sau de refuz de sancţiune. Din cele ce urmează s’a stabilit un lucru anume că aceste din urmă drepturi deşi incar­nate in persoana regelui, totuşi modul şi tim­pul exercitărei lor interesază direct nu pe rege ci pe ţară. Fiind aşa, ţara are dreptul de a critica mo­dul cum regele uzază de asemenea drep­turi ? Opinia publică are dreptul d­e - a învi­nui pe rege că nu face uz de prerogativele date de lege in folosul ei . De­sigur că da. A susţine alminterea este o absurditate. In adevăr, iată un om care are in mina sa, ca deposit, nişte puteri de la a căror exercitare sinceră şi la timp atîrnă liniştea ţarei, progresul ei, bunul traiu, aplicarea sin­ceră a legilor, uşurarea de imposite, înceta­rea abuzurilor, suprimarea scandalului şi a­­răsipei. Acest om­ nu uzază de ele. El lasă a să irita spiritele, a să seca izvoarele bogă­ţiei, a să calea legile, a să ingreuia impo­zitele, a înflori abuzurile, a creşte scandalu­rile şi răsipa. Ei bine! nu este absurdă pretenţia ca noi să nu criticăm purtarea sa ? Nu este ridicol a să pretinde că noi trebue să tăcem şi să aşteptăm imobili momentul cănd acel om va crede că trebue să uzeze de acele drepturi ? Dar incă odată pentru cine i s’a dat acele drepturi ? Pentru dînsul personal ori pentru ţară? Dacă i li s’a dat pentru ţară—şi nimi­nea nu va putea să susţină contrarul—atunci oare acel om nu calcă datoria sa, nu calcă constituţia cănd stă ascuns in Palat ca Şahul Persiei şi mut ca un sfincs egiptean ? Mai mult. Regele in materie de schimbare de minister, de sancţionare de legi, de disol­­vare de oameni, are dreptul de iniţiativă ? Niminea nu va zice contrarul. Aşa, D. E. ministerul lui poate să­­ propună o disolvare de Cameri şi el să prefere a cere mai de grabă demisia ministerului. Regele avînd dreptul de iniţiativă are şi dreptul inherent ori­cui care poate lucra, adecă dreptul de a aprecia, de a chibzui, dacă trebue să lucre­ze ? Natural că da. Aşa D. E. regele poate aprecia că o Cameră nu mai reprezintă o­­pinia publică şi a o disolva. Fiind aşa, un om care are puterea de ini­ţiativă, care are dreptul de a aprecia dacă trebue sau nu să ia o măsură acela numai incape îndoială că este şi responsabil, se poate face chiar culpabil. Totul atîrnă de la modul cum apreciază și cum lucrează. Aice —in această materie—nu să incape inviola­bilitate și neresponzabilitate. Aceste două salv-conductori regale fac parte din altă ca­tegorie de prerogative și vizazâ alte acte. Să se înceteze deci cu neresponzabilitatea regelui. El are o responzabilitate vădită cănd el este chemat a exercita nu drepturi in fo­losul lui ci in acela a ţărei. Unui om abso­lut neresponsabil constituţia nu iar impune in art. 87 să jure că va respecta legile ţărei. Care vise este sancţiunea acestei re­spon­­zabilităţi ? Ce poate urma când un rege să abate de la datoriele sale sau face un uz dezastruos de prerogativele sale? Sancţiunea o ştie toată lumea. In constituţie şi in legi nu să prevede nici o pedeapsă pentru rege. Nu să prevede nici o pedeapsă fiind că un rege pedepsit incetează de a mai avea pres­tigiu întocmai ca un minister care a capa­­tat vot de blam. Care este clar sancţiunea? Sancţiunea, dacă regele persistă necontenit in calea greşită nu poa­­te fi decît demiterea. Constituţia este o lucrare de consens. Fie­care parte contractantă res­pectă drepturile celorlalte părţi intru cît şi aceasta din urmă respectă pe a celei dintâi. Cănd nu, mo. Opoziţia­ unită va ţine mine o mare întru­nire la Botoşani. Aşa cum ea să vesteşte să pare că va avea un caracter mai serios şi mai enegic de­cît celelalte ţinute pana acum. Sperăm că bărbăteasca hotărîre a comitetului din acea localitate, precum şi e­­nergia elementului tînăr care va lua parte, va face ca bunele dispoziţii exprimate sa se menţină pană la sfârşit. Zicem, sperăm şi ne place a spera. Nouă care nu facem parte din opoziţia­ u­nită ne este uşor a caracteriza conduita de pană acum a acestui agregat politic. Să o facem in ctte­va cuvinte. Există o boală de ochi, un fel de tardivitate in per­cepere­a nervului optic, care consistă in ur­mătorul fapt: pacientul nu vede la întâia a­­runcătură de privire de­cît jumătate din ob­iect. D. E. dacă sunt doi oameni vede nu­mai unul, dacă i să arată un pahar il vede pe jumătate. După o încordare vise de aten­ţie pacientul sfârşeşte a vide obiectul com­plet, vede pe amîndoi oamenii, vede intreg paharul. Opoziţia­ unită se pare că pană acum a suferit politiceşte de această boală, ea nu a văzut situaţia de­cît pe jumătate. — In loc să vadă D. E. pe d-na I. Brăteanu și pe rege ea nu a văzut de­cît pe cel întâi, in loc să imbrăţoşeze situația politică întreagă d­e amestecul direct a regelui, ea nu a per­ceput de­cît o parte, lăsînd in umbră pe cea mai principală.

Next