Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)

1889-11-25 / nr. 988

ANUL VI.­­ SERIA III. NO. 988-ABONAMENTE. 6* IN TARA Un an................................................................40 V* an...................................................................20 3 luni................................................................10 IN STREIN­AT­ATE Un an. ... ..................................................50 Vt an................................................................25 3 luni.............................................................15 Numărul 15 Bani. REDACȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). lei V f lei FIZIONOMIA CAMEREI Dezorganizarea partidelor Din faimoasele afaceri ale d-lui Lecomte-de-Nouy D I IN I A. Ș I CORPUMLE LEGIUITOARE ~ CU PASIUNE SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române“ Bern­,», 5 Decembre. Consilierul Droz a răspuns unei între­bări ce i se pusese în consiliul federal în privinţa ultimelor declaraţiuni ale co­mitelui de Bismarck în Reichstag, că nota elveţiană de la 11 Iulie e cel din urm­ă cuvânt ce s’a zis în afacerea socialiştilor. Nici o comunicare nu­­s’a schimbat de atunci între cele douâ state şi mai cu seamă nu s’a făcut Elveţiei nici o pro­punere de reînoire a tratatului de re­­sidenţă. El a adăogat că relaţiunile între cele două ţari au devenit ceea ce erau înaintea ultimului incident. Consilierul Müller a zis din partea sa, că Elveţia a fost tot­d’a­una gata sâ’şi îndeplinească datoriile s­ale internaţionale şi că a fost şi hotărâtă a nu sacrifica ni­­mănuia ideile şi aspiraţiunile sale po­litice. Comisiunea pentru legea în contra so­cialiştilor a adoptat legea în întregul său, afară de articolul 24 care acordă dreptul de expulzare, care fusese respins și în a doua citire. Berlin, 5 Decembre. BINLYIA A DOZZA Ştiinţa Constituţională In aceşti doi şi chiar trei ani din urmă, chestia constituţională a fost aproape continuă la ordinea zilei. In ultimul timp al guv­ernului colecti­vist era a se şti dacă regele nu e dator ca să concedieze un minister detestabil, când acela se sprijină pe o majoritate servil aleasă. După căderea lui I. Brătianu alte chestii de aceeaşi natură s’au ivit. Aşa, aducerea la putere a junimişti­lor, venirea şi căderea d-lui L. Ca­­targiu, dreptul de dizolvare şi mo­dul în care el trebue exercitat, toate acestea au fost obiectul Tare lungi şi pasionate discuţii. In genere vorbind, în discutarea şi rezolvarea acestor cazuri mai toţi s’au servit drept argument de pre­cedentele constituţionale şi de păre­rea comentatorilor Constituţiei, cu alte cuvinte de jurisprudenţa admisă în această materie. Ba unii au mers până a invoca autorităţi din veacul trecut, bună­oară pe Montesquieu. Discuţiile restrânse pe acest teren pe lângă că au un caracter îngust, scolastic chiar, dar nu pot duce la nici o soluţie definitivă şi necontes­tată. Căci să ştie că doctorii, în ori­ce ştiinţă, nu se pot înţelege între ei nici o dată, cu atât mai mult când e vorba de o ştiinţă (?!!) ca cea con­stituţională. Cu comentatori nu să poate nici o­­dată rezolvi o chestie, mai cu seamă constituţională, căci tot­d’a­una sâ­ va găsi unul pentru a sprijini cauza cea mai detestabilă. Cu precedente constituţionale iarăşi nu să poate a­­junge la mare lucru, de vreme ce, slavă domnului, ori­cine căutând va găsi în analele tulburi ale parlamen­tarismului ori­ce fel de p­ecedent. Prin urmare, este foarte neînţelept şi periculos lucru ca dezbateri cari interesează ţara să se rezeme pe lu­cruri aşa de fragile şi de contrazi­cătoare. Aceasta înseamnă a voi să perzi cauza de la început. Este drept că şi eu m-am servit de multe ori de argumente de ase­menea natură, dar aceasta în mod incidental şi nici­odată nu le-am dat ca ultimul cuvânt şi ca raţiuni în­­naintea cărora fie­care e dator să se încline. Şi ştiţi pentru ce ? Astâ­zi, în starea în care să află constituţionalismul în lume, să poa­te zice că nu mai există o normă si­gură şi definitivă, după care să se ia cine­va pentru a judeca deosebi­tele manifestaţiuni ale lui. Astâ­zi nu mai există o ştiinţă a constituţio­nalismului, astă­zi nici un principiu nu a rămas necontestat. Astă­zi totul este pus în discuţie din nou, toate principiile constituţi­onale, chiar acele cam­ cu 40 de ani în urmă treceau drept dogme indis­cutabile, astă­zi sunt fără nici un respect târâte în arenă şi câte­o­­dată călcate in picioare. Toga clasică, cea fără cusuturi a constituţionalis­mului englez este sfâşiată în sute de bucăţi. In adevăr, constituţionalizmul, cu to­varăşul lui parlamentarizmul, au luat în societatea actuală zeci de forme diferite, în care cel care caută un prototip pentru a se închina lui riscă prin urmare a găsi zece în loc de unul. Iubitorii de concepţii logice şi sim­ple, teoreticienii cărora le plac a măr­gini societatea in câte­va formule abstracte şi alte câte­va declaraţii de principii, au mult de muncă, de vreme ce societatea, rebelă cum este, nu vo­­eşte de loc a le face pe plac, ci pre­feră a se rătăci în forme şi mani­festaţii cu totul variate. Aceasta este o mare nenorocire pentru doctrinari şi pentru oamenii de ordine. In adevăr, cu 50 ani în urmă se putea pretinde că există o ştiinţă constituţională. Comentatorii erau la largul lor, de vreme ce clasica An­glie şi cu tânăra Belgie, atunci in­trată în noua viaţă, le prezenta un câmp modest şi liniştit pentru a clădi teoriele lor şi a pronunţa sen­tinţe aproape definitive. Au avut deci şi comentatorii momentele lor de glorie şi de autoritate, de cari au profilat cu abundenţă stabilind pre­cepte şi dogme cu caracter... vai !... etern ! A fost­­un moment în care s’a crezut că ştiinţa politică să poate rezuma în câte­va formule şi că con­stituţionalizmul să poate învăţa în câte­va ceasuri, sub formă de între­bări şi răspunsuri întocmai ca cate­­chizmul. Totul era regulat de co­mentatori, adică de doctorii materiei, şi anume : ce drepturi are regele, ce drepturi are poporul, când şeful Statu­lui poate dizolva Camerile, când poate schimba ministerul, ce atribuţiuni au Camerile, ce puteri au miniştrii etc., etc. Aceste chestii erau regulate o­­dată pentru tot­d’a­una şi decretate cu toată morga pedantică a con­structorilor de forme de guvernă­mânt pentru bietele popoare. Din nefericire pentru o ast­fel de frumoasă ştiinţă, societatea modernă s’a clătinat de câte­ va ori, spiritul omenesc s’a răsculat cu aroganţă şi... ştiinţa constituţională a fost încetul cu încetul atacată, ştirbită, ba chiar nesocotită!... Iar comentatorii şi pre­cedentele au rămas aproape fără va­loare, în tot cazul fără multă trecere. Iată de ce zic că în chestiele con­stituţionale să ne păzim de comen­tatori şi de precedente, căci nu ne duc la nimic pozitiv şi categoric. Este nevoie de o normă, mai po­zitivă, cu caracter mai apropiat. Care este ea ? „ _ Gr. Jianu Vieri, 5 Decembre. Politische Corespondent publică o scri­soare din Cetinge în care se zice că Poarta răspunzând reclamaţiunilor Prin­ţului de Muntenegru în privinţa protec­­ţiunei neîndestulătoare a mănăstirii Decian în potriva Albanezilor, a declarat că a luat măsuri pentru ocrotirea ordinei pu­blice în vechia Serbie. Părintele Rafailovici, stariţul mănăstirea Decian, refugiat la Ipek se va întoarce în curând la Decian sub escortă de nu­meroşi geandarmi. Prinţul Nicolae a mulţumit ministrului otoman pentru graba Porţii. BUCUREŞTI, SÂMBĂTĂ 25 NOEMBRIE 1889 ANUNCIU­RI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 lefi finis » 11^) » 9 v ■ 25 baril 9 Inserţie şi reclame , . . . 2 lei , Pentru anunciuri a sa adresa In StomAnt», la Agenţia Havas In Frane­­a, Italia, Austria Ungaria si An­glia la Agenţia Havas, 8, placa da la Bourse, Paria Kreonm și tatarsalsle al Un num­ăr vechiu 5© Ban!. ■n ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). Fizionomia Camerei Tot alegerea de comisiuni este la or­dinea zilei, deci tribun­ele sunt deşarte, numai reporterii de ziare sunt nevoiţi să stea la postul lor, înainte de a se deschide şedinţa, d. Can­­tacuzino, preşedintele, să adresează opo­ziţiei liberale şi democratice şi o roagă ca, conform uzurilor parlamentare, să de­signeze membrii pe cari îi voeşte în co­misiunea bugetară. — Opoziţia ia act şi promite că va delibera. Se deschide şedinţa. TD. N. Ionescu este nervos, de aceea neavînd de cine şase lege să năpusteşte asupra dluî Nicorescu. De aici o discuţie la care m­ai mulţi deputaţi iau parte. Preşedintele suspendă şedinţa pentru a lăsa timp opoziţiei să delibereze asupra propunerei sale. Liberalii şi democraţii să adună, în acest scop, în sala comisiu­­nei bugetare. Se face acolo o discuţie­ destul de vie. Ionil M. Kogălniceanu, N. Ionescu, Nicorescu, Săulescu, Negoescu, Panu etc., sunt de părere să primească propunerea d-lui Cantacuzino, d-nul Palki,de şi Dim. Bră­­tianu­ etc. etc., spun JRgoi­a, părerea a­­cestor din urmă izbuteşte cu două sau trei glasuri, deci opoziţia liberalo-demo­cratică nu va participa la comisiunea bugetară!... Liberalii-conservat­ori hotărăsc acelaşi lucru. Şedinţa se redeschide. Votarea comisiu­­nei bugetare se începe. Toată lumea cri­tică hotărârea luată de liberali, toată lu­mea zice că aceasta nu e opoziţie ci un fel de caraghiozlâc. Pe listă figurează din partea liberalilor şi democraţilor d-nii Nicorescu, Panu şi M. Săulescu. Aceştia se consultă ce au de făcut­, şi fiind­că cu toţii luaseră an­gajamentul formal de a se supune hotă­­rârei majoritatea grupului, ei decid a-şi da demisiunea din comisia bugetară. De altminterea d. Iacob Fătu, Catonele parti­dului, este însărcinat cu executarea sen­tinţei. Ca şi în Emanu, d. Fătu ’şî-a procurat un corn cu care să dea semna­lul demisionărei. Rezultatul votului pentru numita co­­misiune este abea proclamat, când cor­nul d-lui Fetu să aude din depărtare, de la munte... Un fior trece prin spina­rea celor ce au a demisiona. D. Panu își dă demisiunea, urmează o pauză , cornul începe a suna din nou cu violență, d. Săulescu e nevoit să se execute... mai rămâne d. Nicorescu... El tace, nu cere imediat cuvântul... atunci Dan Silva al partidului să scoboară de la munte şi în­cepe a suna cornul în urechea d-lui Ni­corescu. Acesta tresare şi sculându-se zice : ‘Ger cuvântul» apoi îşi dă demisiu­nea. D. Fătu satisfăcut să sue la munte cu corn cu tot. Cei demisionaţi sunt mulţumiţi că au scăpat de sunetul oribilu­lui corn!... Deputaţii ştiu­ că de­şi d-nii Nicorescu, Săulescu şi Panu au fost de altă părere totuşi ’şi au dat demisiunea, de acea el fac cerc în jurul băncei democratice şi glumesc necontenit, D. Tache Protopo­pescu să apropie de d. Panu şi îi zice : ‘în urma acestui act de disciplină, văd «că începi a fi demn ca să intri la noi «în colectivitate, încă puţină şcoală şi al «să fie perfect». Vorbele d-lui Tache Pro­topopescu produc o mare ilaritate. —„Te înşeli, îi zice d. Panu, eu am pă­­rţit în tocmai ca eapa lui Roland care ‘tocmai când s’a deprins a nu mânca a «murit. Tocmai când m’am deprins a fi «disciplinat, m’am hotărât ca să nu mâ “mai supun unei discipline care ’mî-ar «paraliza acţiunea parlamentară». In adever, d-nii Panu, Dobrescu-Ar­­geş, Săulescu, Nicorescu şi încă alţi doi sunt hotărâţi a se degagia de deciziu­­neie pe cari cei­lalţi colegi le-ar mai lua, de câte ori vor vedea că acele de­cizii sunt absurde sau dictate de ani­mozităţi neexplicabile. Vre­o câţi­va porumbei vin la bancă dar unul din ei zice: »noi vâ suntem recunoscători că aţi demisionat». «De ce ?» — «Ca să putem întră şi noi porumbeii în comisia budgetară». Nedisciplina însă isbucneşte, ghiciţi... unde? Tocmai în partidul cel mai dis­ciplinat, la colectivişti. In adevăr, în co­misiunea bugetară este ales şi d. P. Ene, colectivist. După ce democraţii demisio­nează, fie­care să aşteaptă ca d. Ene să facă acelaşi lucru... Zadarnică aşteptare. In zadar cei patru colectivişti din Ca­meră îl conjura ca să nu-l facă de rîs şi să nu înfrângă disciplina, în zadar d. Ta­­che Protopopescu, neavând un corn­­ la Ermani, îl suflă puternic la ureche din­­tr’un cimpoi... D. Ene îşi astupă frumu­şele urechile şi pleacă urmărit de asur­zitoarele sunete ale cimpoiului. De mult d. Ene a plecat şi bietul Tache Protopo­pescu, care în ultimul moment ceruse con­cursul cornului d-lui Fătu, continuă a scoate din cimpoi note jalnice şi dure­roase. Când constată că d. Ene este ple­cat, îşi ia cimpoiul la subţioară şi pleacă la Club pentru ca să povestească actul de nefastă indisciplină... Dezorganizarea partidelor Cine­va va câştiga fatalmente din actuala debandadă ce se observă în sânul parti­delor politice şi acel cine­va este regele şi cu favoriţii săi. Or-cât, am voi să ne închipuim că ţara este legată de unele principii sau de altele, or-cât ne-am face iluziunea că alegătorii, în majoritate, aparţin unui partid sau altuia, faptul real este că oa­menilor, mai presus de toate le trebue linişte, stabilitate şi ocrotirea intereselor. Aşa înţeleg lucrurile aceia cari formează majoritatea corpului electoral, aşa înţeleg lucrurile proprietarii, comercianţii, aren­daşii şi toţi oamenii cu afaceri. Este evident, prin urmare, că la noi în ţară, unde partidele sunt cu baza pe nisip, este destul ca regele să voiască pentru a le distruge pe toate. Exemplul îl avem înaintea ochilor şi insistenţa suveranului de a impune pe junimişti cu ori­ce preţ este concludentă. Regele, care cunoaşte îndestul de bine ţara, ştie că corpul nostru electoral nu-i atât de tenace în­cât să reziste vreme în­delungată la presiunile unor guverne fără scrupule, pentru aceea hotărârea lui este de a obosi ţara cu frământări şi cu ale­geri des repetate, de a slăbi toate îm­potrivirile şi de a dobândi, în sfârşit, o majoritate pentru junimiştii săi. In ziua în care domnii aceştia vor iz­buti să-şi creeze o majoritate puternică, este evident că o dezagregare a partide­lor va începe pe o scară puternică. Conservatorii, cari azi deja au dezer­tat în mare parte la junimişti, vor trece aproape cu toţii în momentul ce favori­ţii palatului vor fi a­tot­puternici. Co­lectiviştii, cari s’au adunat în jurul d-lui Ion Brătianu, absolut numai pentru că a­­cesta era solid instalat pe scaunul guver­nului, se vor apropia încetul cu încetul de noua stăpânire şi vor rămâne acolo. Ast­fel o nouă colectivitate se va forma pe nevăzutele şi vom avea o nouă edi­­ţiune revăzută şi corectată a colectivi­­tăţii Brătianu. Din acel moment partidele politice vor suferi o eclipsă puternică şi regimul par­lamentar de asemenea. Şi iată ce’i con­vine de minune regelui. Când într’o ţară sunt măcar două par­tide puternice, bine organizate şi capa­bile de a cuceri încrederea publică, ţara aceia găseşte în­tot­d’a­una un punct de reazem în momentele dificile şi se poate sprijini cu încredere pe una din acele puternice grupări. Dar când partidele sunt desfiinţate, când ochiul cetăţeanului se rătăceşte în zadar pe un întins pustiu sau pe o nemărginită undă, pe care plu­tesc numai rămăşiţele partidelor ce au fost odată, este evident ca el să se o­­prească la singurul punct consistent, la singura forţă rămasă în picioare, la pa­lat şi la partidul palatului. Exemplul lui Ion Brătianu care a stat 12 ani pe scaunul putere­, a conrupt, a­­poi, atât de mult pe bărbaţii noştri poli­tici, în­cât fie­care îşi închipuie că un om de stat care se respectă trebuie nea­părat să stea măcar tot atâta la cârmă, şi fie­care îşi dă toate silinţele pentru a ajunge acolo. Din toate câte preced, din slăbiciunea corpului electoral, din interesul culpabil al regelui, din orbirea celor mai mulţi dintre fruntaşii noştri politici, va urma într’un chip fatal, o dezorganiz­are com­plectă a formaţiunilor noastre politice, care şi aşa nu era lucru mare de ca­pul lor. Dacă nu vom deschide ochii, prin ur­mare, dacă nu vom strivi capul viperei înainte de a ne putea muşc­a, vom avea de îndurat o ruşinoasă dominaţiune. Gu­vernul personal al regelui ne ameninţă, guvernul personal al regelui va opri dez­voltarea normala a acestei țari. Să fim prevâzători. -----------------------------------------­ DIN FAIMOASELE AFACERI i-lfli LECOMTE-DE-NOUY In nenumărate rânduri ne-am ridicat contra speculaţiunilor scandaloase ce s'a făcut la noi în ţară cu afacerile de res­taurări de monumente naţionale, specu­­laţiuni cari au costat pe ţară milioane şi cari în definitiv au servit să umple punga streinilor, distrugându-ne cele mai frumoase monumente ale artei noastre. Mijlocitorul tuturor acestor afaceri este d. Lecomte-de-Nouy, care sub pretenţiu­­nea de om special în ale restaurărilor ne speculează de mai bine de 15 ani în­casând sume colosale ca salariu şi chel­­tueli personale. Am avut ocazie să arătăm cum s’a condus la Curtea-de-Argeş şi la Trei-E­­rarchi din Iaşi, să vedem acuma ce a fă­cut la Târgovişte. Se ştie că prin 1884 s’a votat un cre­dit de 200.000, ca să se restaureze Sf. Niculae din Iaşi şi mitropolia din Târ­govişte. Acest credit a fost susţinut în parla­ment de chiar d. N. Ionescu, şi s-a ară­tat cu acea ocazie că este vorba de a se restaura aceste monumente, în sensul adevărat al cuvântului, şi că nu e nece­sar de­cât de câte 100.000 lei pentru fie­care. Ori­ce om cu dreaptă judecată, nu pu­tea să-şi închipue că în urma votării cre­ditului se va procede alt­fel. Din nenorocire, d. Lecomte a avut da­rul de a îmbrobodi pe toţi miniştrii sub care a lucrat, nu ştim prin ce anume talent sau proptele mai de sus, ceea­ ce ştim însă este că nici­o­dată n’a ţinut cont nici de voturile Gameri, nici de în­datoririle ce le avea în aste lucrări. Şi aci, ca şi la Curtea-de-Argeş, ca şi la Treî-Erarhi, ca şi la Craiova, d. Le­comte a început prin a-şi ridica schele colosale, a-şi clădi câte un birou cu lo­cuinţe, şi apoi ordin de dărâmare până în temelii, fără să fi presentat mai Întâi o lucrare în astă privinţă a fi examinată. In tot cazul, dacă un monument e în aşa stare rea, în­cât trebue dărâmat pînă în temelie, nu mai poate fi vorba de o restaurare ci de o dărâmare, şi cred că nu avem nicî­ un interes a cheltui sute de mii de lei pentru a dărâma toate clă­dirile vechi ce ne-a rămas din trecut. Când s’a propus restaurarea mitropo­liei de la Târgovişte, nimănu­i nu i-a trecut prin minte că poate fi vorba de a dărâma şi reface o clădire aşa de colo­sală, nici nevoe fiind, şi nici util.—D. Lecomte însă îşi încercase deja sistemul de a dărâma şi reface, şi-l puse şi aci în aplicare. După doi ani de lucru, cu personal, schelă, agenţie, şi o leafă de 30.000 lei pe an plus cheltueli, ne pre­­sintă un teren pustiu pe care a fost o­­dată mitropolie, şi ne cere să-l dăm ceva milioane spre a c­ădi o mitropolie nouă după chipul şi asemănarea celei vechi. Ei bine, se poate o batjocură mai mare ca aceasta ? Era oare zor să cheltuim 100.000 lei să dărâmăm mitropolia din Târgoviște ? Nu e venită oare vremea ca parla­mentul să ceară socoteală ministerului cultelor de aceste scandaloase procedări? Sperăm că d. N. Ionescu, care a sus­ ALE

Next