Lupta, decembrie 1889 (Anul 6, nr. 993-1015)

1889-12-04 / nr. 996

JOBILIA A .DOVA "T ANUL VI.­­ SERIA III. No. 996. IN STREIN­AT­ATU Numărul 15 Bani REDACŢIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart), BUCUREŞTI, LUNI, MARŢI 4-5 DECEMBRIE 1889 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia , IV, , , . . 25 bani . Inserţie şi reclame , . . . 2 lei , Pentru anunciuri a te adresa In RomAnia, la Agenţia Havas In Francia, Italia, Auatro-Ungaria el An­­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paria preoţim şi aaearialele el Un namér vechiü 50 Banî. ADMINISTRAŢIA e Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart), „TIMPUL“ FIZIONOMIA CAMEREI _________________________ TOT REACŢIONARI Corespondenţa din Belgia % CORPURILE LEGIUITOARE CU PASIUNE „TI­ULFU­L“ Lipsea la noi o gazetă în care tot ce e doctrinar şi reacţionar, tot ce e înfumurat şi absurd să se poată oglindi, sau mai drept, lipsea o ga­zetă care să fie la discreţia celui mai îngâmfat şi mai emfatic dintre oa­menii noştrii politici. Naţionalul, de­şi conservator, are însă o notă mode­rata, de multe ori chiar liberală. Con­stituţionalul, de­şi foarte autoritar în mater­ie politică şi socială, totuşi să păzeşte de a cădea în conservato­rismul absurd, iar L'Indépendance să mulțumeşte a face conservatorism după cum Jourdain personagiul din Moliére făcea proză... Prezența d-lui Alex. Lahovari la ministerul de externe a acoperit la­cuna. Astă­zi avem o gazetă. Timpul, curat conservatoare, conservatoare în sensul cel rău, cel fals, cel pe care societatea modernă ’l-a repudiat, iar oamenii culţi şi luminaţi ’l-au pără- T sit. Astă­zi avem în Timpul gazeta utopicilor trecutului, a orbilor în ve­derea fenomenelor sociale, a înguş­­tilor la minte în apreciarea lor şi a absurzilor în laudele ridicule pe cari şi le decernează ei singuri. Nouă ne trebuia o ast­fel de ga­zetă, pentru că în realitate există încă o mâna de oameni cari gândesc ast­fel, noi aveam trebuinţă de provo­carea celor cari, în lupta din cei 40­0 de ani din urmă, au fost învinşi, pen­tru ca să nu ne facem iluzii în vi­itor asupra corigibilităţei lor. Con­­servator omul cel odios şi fals dis­păruse în mijlocul agitărilor politice în contra d-lui I. Brâtianu. D. Alex. La­hovari profită că a izbutit să ră­mână ministru în trei ministere, pro­fită de faptul că rupânduse de d. L. Catargiu s’a rupt de elementul liberal-vernescist, pentru ca să’și dea curs îngâmfârei sale conservatoare și ideilor celor mai false cari au îm­podobit vre-o-dată capul unui om de talent. Acestea zise în mod general, abor­dez faimoasele vederi filosofico-sociale, expuse, pe cât se vede, de însuşi şe­ful şcoalii redeschise de Timpul Iată ce scrie la adresa liberalilor în genere : Au crezut şi, cu toată desvoltarea In­­­­­telectuală a omenirei, tot mai cred că faptele sociale stau în dependinţa câtor­va voinţi,­­ că oamenii fac evenimentele iar nu ele pe oamenii ce le reprezintă, — şi că ast­fel este îndestul să -ţi închipui o reformă pentru ca ea să şi devină reali­zabilă. Regretăm că această numeroasă ca­tegorie de politiciani nu pot să pricea­pă că fenomenele sociale trebuesc sim­plu recunoscute iar nu discutate. Metafizică mai de fantazie nu s’a făcut de mult timp. Am şi uitat de când nu am citit prin cărţi învechite asemenea elucubraţii cu pretenţie de­­ ştiinţă socială. Cu alte cuvinte, evenimentele so­ciale nu sunt produsul activităţei, a muncei şi a năzuinţelor oamenilor ! Aceştia nu fac evenimentele... Dar a­tunci aşi îndrăzni să întreb : cine le face ? Cred că nobilii teoriticieni de la Timpul nu vor merge cu intran­sigenţa până a pretinde că eveni­mentele sau fenomenele sociale să nasc din nimic, după cum D-zeu, după Scrip­tură, a creat lumea ! A susţine că societatea este un produs extraso­cial este o adevărată culme ! Mai mult, reprezentanţii celui mai pur conservatism ne spun că feno­menele sociale nu trebuesc discutate ci pur şi simplu recunoscute ! Cu alte cuvinte, ele sunt fatale, imuabile şi in afară de ori­ce înrâurire a oa­menilor. Eu pariez că autorul articolului din Timpul, a citit unde­va că atât fenomenele cereşti cât şi cele ale na­turei în genere sunt imutabile, că o­­mul nu poate să le modifice ci este nevoit să le suporteze, cel mult să se ocrotească, pe cât îi este cu pu­tinţă, în contra lor ! Citind această teorie, redactorul, pentru a’şi da aerul de om cu înve­­ţatură şi cu vederi adânci, a crezut de cuviinţă a o aplica şi la fenomenele sociale ! Apoi ai scrântit’o­reu confrate con­servator, căci şi copii şti­i astăzi că ceea ce disting de ex. fenomenele as­tronomice şi cele fizice în genere de acele sociale este tocmai că pe când cele d’intâiu sunt nemodificabile, în afară de acţiunea şi de influenţa omului, cele al doilea sunt esenţialmente modificabile, de vreme ce sunt însăşi produsul omenire­. Prin urmare, când ni să spune de timpul că nu avem faţă cu fenomenele sociale, nici mă­car dreptul de a le discuta, să spune, estemi-se expresiunea, cea mai mare nerozie sociologică care a i­eşit din capul cui­va! Frumoasă perspectivă să dă de timpul inteligenţei omeneşti şi so­­cietatea, acea de a înregistra feno­menele sociale fără a le discuta, fără să le modifice, fără nimic. Dar drept ce nejiai d-le Al. Lahovari ? Ne iau oare drept fosile, bune, cel mult, pentru istoricii viitorului de a caracteriza cutare pătură socială ? Dar drept ce iai fenomenele ? Le înglobezi poate in legile generale după cari sistemul nostru solar sau marile fenomene ale naturei se conduc ? După ce am arătat adâncimele fi­losofice ale conservatorilor noştrii, vin acum la a doua parte, la acea care tratează despre partidul liberal şi cel conservator. Rog pe cititori să aibă pacienţa, căci au să audă lu­cruri mirobolante. Gr. F­anu i ------------«SS©®®®“®®0------------­ SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române“ Viena, 14 Decembrie. Politische Corespondenz publică o scri­soare din Bucureşti, în care se face să se valoreze importanţa votului Senatului în alegerea comisiunii pentru răspunsul la adresă. Situaţia cabinetului se află a­­sigurată prin faptul acestui vot şi pre­vederile în privinţa majorităţii de care ar dispune în cele două Camere se gă­sesc pe deplin justificate. Aceeaşi corespondenţă vorbeşte de noul succes obţinut de guvern în negocierile sale cu Italia în privinţa vitelor , libera intrare a proveninţelor din Brăila şi din Galaţi e pe punctul de a fi acordată. Viena, 14 Decembrie. Inginerul-şef al comisiei dunărene din Galaţi D. Charles Hartley a plecat azi la Londra. Paris, 14 Decembrie. Camera Deputaţilor. — Deputatul radi­cal Conturier a combătut creditul de 1,600,000 fr. pentru fondurile secrete ca imorale şi contrarii principiilor republi­cane. D. Gonstans a răspuns că guvernul are trebuinţă de a fi informat de tenta­tivele ostile Statului, spre a le putea înă­ buşi , fondurile secrete sunt exclusiv des­tinate serviciului siguranţei generale iar nu presei. Ministrul a declarat că apro­barea acestui credit, necesar apărăriieRe­­publicei, ar fi considerată ca un vot de încredere, în cazul contrariu ministerul ar părăsi puterea (aplause­ly, stânga). D. Roche, bulangist a zis, că creditul în discuţiune e socoteala de plătit după alegeri şi dacă majoritatea ei votează ea o va face din recunoştinţă pentru gu­vernul, bine­făcătorul său. (Aplause pe băncile bulangiste). D. Cagon citeşte, în numele mai mul­tor deputaţi nuci, o declaraţiune în fa­voarea votării creditului (Aplause în stân­ga şi în centru). D. Ghiche combate creditul, atacă ma­joritatea republicană şi îl impută că vo­­eşte să facă toate pentru a putea con­serva locurile sale. (Protestări la stânga, ceartă vie între republicani şi bulangişti.­ Camera decide prin 332 voturi contra 166 a trece la discuţia pe articole. Pri­mele două articole au fost adoptate cu o mare majoritate, apoi s’a votat legea în întreg cu 290 voturi contra 192. Londra, 14 Decembre. Un conflict ameninţă de a izbucni în Africa între Englitera şi Portugalia. Şeful de batalion portugez Serppinto a atacat triburile Makoldlo cărora le-a pricinuit mari perderi, el urmăreşte cucerirea în­tregului teritoriu până la lacul Nyassa. Zanzibar, 14 Decembre. Emin Paşa merge mai bine. Roma, 14 Decembre. Consiliul sanitar provincial desminte într’un chip categoric ivirea Influenţei la Roma. Dublin, 14 Decembre. Noul vice-rege al Irlandei lord Zetland, a făcut intrarea sa solemnă la Dublin, el a fost salutat cu entusiasm. Studenţii u­­niversităţii a rupt cordonul militar şi s’au rânduit în cortegiu cântânti fiuiuul naţio­nal. Nici-o manifestaţie nu s’a produs. Constantinopol, 14 Decembrie. Sultanul a făcut să se dea un ordin telegrafic autorităţilor din Scutari din Al­bania de a întrebuinţa toate mijloacele posibi­l spre a uşura mizeria muntene­grenilor cari se refugiază în Albania în urma foametei ce domneşte în ţara lor. Sultanul a fixat de asemenea o sumă considerabilă ce se va trimete prinţului Nicolae de Muntenegru cu rugăciunea de a o împărţi victimelor foametei. Viena, 14 Decembrie. Arhiepiscopul din Viena, cardinalul Gangelbauer, a murit. ---------------sd-s&sga-o--------------­ Fizionomia Camerei Culoarele Camerei prezintă Sâmbătă un aspect­­ internaţional, toate naţiona­lităţile sunt reprezentate, întâlneşti şerbi, bulgari, evrei, nemţi şi mai cu seamă greci, cari toţi se dau drept macedoneni. Bieţii aspiranţi la cetăţenia română um­blă ca nişte umbre rătăcite în infer­nul lui Dante, învertindu-se în vărtejul parlamentar. Figurile lor sunt îngrijite, mina lor tristă, gesturile umilite. Ei tri­met prin uşieri cărţi de vizită pe la toţi deputaţii influenţi şi aşteaptă cu grije să capete un cuvânt bun. Mai cu seamă Evreii, cari sunt obiectul special al ani­mozitatei multor deputaţi, au figurele cele mai disperate. Pentru un deputat care le zice o vorbă bună, sunt zece cari le întorc spetele. Scene nostime au loc din această cauză. Aşa, d. Alexandrescu de la Iaşi, vestit Evreofag, e abordat în culoare de un tânâr, al cărui nume schim­bat nu trădează origina semitică şi care îl roagă să-l dea ajutor la indigenat. — Cum nu, îi răspunde d. Alexandrescu, «eu votez pe toţi străinii, deci şi pe d-ta. «Eu numai pe jidani îi combat. —«Din nenorocire d-le Alexandrescu, «răspunse tânărul, eu sunt ji­an»... Tablou! Sentimentul patriotic al d-lui A­­lexandrescu îl jucase o frumoasă festă, el nu’l prevestise că postulantul este jidan !... Ca şi in cele­lalte Sâmbete, petiţiu­­nile şi indigenatele sunt lăsate la o parte pentru interpelări sau alte voturi mai urgente Aşa, d. Ghermani se scoală și roagă pe Cameră a vota un număr de credite, între cari este și acel afectat pentru plata cuponului împrumutului de 50 milioane contractat de d. Vernescu în vacanții. D. Catargiu, sub ministerul căruia s’a efectuat împrumutul, cere cuvântul. —­«D-lor, zice fostul prim-ministru, de­şi «sub mine s’a făcut împrumutul ista, totuşi «eu habar n’am, căci aiasti erea treaba «d-lui Vernescu şi fiind­că d. Vernescu «nu e aici, cer amânarea până va veni «d-nia sa». O clamoare de protestare se ridică din partea porumbeilor. Toţi ridică aripile în sus ca semn de indignare. — Dar avem un ministru» zic unii. —«Dar e neauzit ca să nu se trateze o «chestie fiind­că lipsește un deputat» a­­daogă un altul. — «Unde să o găsim pe d. Vernescu?zice un al patrulea, «poate e la Tunari». — «Nu d-lor, replică d. Catargiu, d. «Vernescu este la Senat. Deci lucrul e «uşor... n’aveţi de­cât să trimeteţi o ista­bila ista şi colegul meu soseşte în 5 mi­­­nute» Cititorii sunt rugaţi ca să înţeleagă sub întâiul ista o telegramă, iar sub al doilea ista, Senatul. Propunerea d-lui L. Catargiu este res­pinsă cu râsete. — «Cum îi vine să facă ast­fel de­­propuneri» strigă un porumbel. Pe la patru ore, după o interpelare a d-lui Negoescu, în care junele deputat de la Ploeşti arată mult talent şi capătă un legitim succes, deputaţii ştiind că la Se­nat se discută răspunsul la mesagiu, plea­că în mare număr spre maturul corp, înfăţişarea Senatului era impozantă. Toate locurile ocupate, şiruri de capete albe impodobeau fotoliurile. Imobilitatea în care senatorii stau şi somnolenţa discre­tă care îl leagănă le dau aerul senatorilor romani din timpul invaziunei Galilor. Pă­rinţii noştrii conscrişi sunt şi el miraţi de atâta lume, mai ales de prezenţa da­melor. — «Ce o fi căutând la noi ?» întreabă d. Alcaz la ureche pe un venerabil prelat. Urmaşul lui Hristos pleacă ochii în jos cu ipocrizie. După ce d. Grădişteanu sfârşeşte, o tăcere mormântală să face. Senatorii sunt în aşteptare. Ce aşteaptă? Aşteaptă ca un orator să se sute la tribună. Pre­şedintele citeşte lista celor înscrişi, ea este lungă. Nimenea nu voeşte să vor­bească. — «D-le Ianov, zice preşedintele, eşti »înscris, ai cuvântul». — «Pe cine să combat?» întreabă d. Ianov. ■ — «D-le Giani d-ta eşti înscris după »d. Ianov». — «Aştept ca un senator să susţină »răspunsul la mesagiu pentru a-l com­­­bate, răspunde decanul baroului Ca­pitalei. — «Atunci d-le Esarcu, îţi dau cu­­­vântul, zice preşedintele, ai să vorbeşti »pentru sau contra». — «Nu pot să spun până nu voiu auzi »declaraţiele guvernului». — «D-le Fleva, d-ta voeşti să vorbeşti» continuă preşedintele disperat. — «E târziu şi nu aşi voi să încep la »o oră înaintată.» Aceste îndemnuri ocupă jumătate de oră, publicul râde cu hohot, tribunele în­cep a zice destul de tare : «Să caută un orator la Senat» Deputaţii cari sunt faţă fac un haz nespus. D. Eug. Ienescu zice destul de tare­: «Dacă Senatul nu are oratori să le «dăm noi.» — «Dacă nimenea nu voeşte a vorbi, »atunci să se închidă discuţia» adaugă d. Bobeica. Damele din tribuna trădează o mare decepţiune, publicul devine tot mai zeflemist, din tribuna pressei să strigă tare : «desfiinţarea Senatului». Scena este barocă şi penibilă. In sfâr­şit, preşidentului îi vine o idee genială, salvatoare, el ridică şedinţa !... şi o lărgire a colegiilor electorale, a for­mulat o protestare ridiculă, bazată, înt­re altele, pe motivul că cele patru colegii vechi erau mai bine constituite şi ofe­­reau mai multe garanţii de independenţă. Guvernul colectivist a căzut, liberalii­­conservatori au venit la putere, dar Con­stituţia a rămas bună revizuită şi pro­testarea în cestiune legată vecinie de acest partid, întocmai ast­fel se întâmplă acuma cu colectivitatea şi cu vânzarea de pământuri la ţărani. A doua zi după căderea lor de la pu­tere, oamenii aceştia, a căror vedere era viciată prin cei 12 ani de cârmuire, n’au putut înţelege că cu răscoala ţeranilor se petrece un fenomen social, şi că, dacă am admite chiar că au fost instigatori, ciocoi, muscali şi jugănari, nu este mai puţin adevărat că mizeria erea imensă la ţară şi că instigatorii au găsit un te­ren favorabil de exploatat. Colectiviştii n’au fost In stare să pri­ceapă asemenea lucru, dânşii erau prea jos căzuţi spre a se ridica la conside­­raţiuni de o ordine mai înaltă, cei 12 ani de putere fără ţărm îl făcuse prea practici şi prea cinici, şi pentru dânşii nimic nu exista în afară de puterea pum­nului şi a baionetei. De aceia ei şi-au spus că, pentru a se potoli răscoalele, nu’i nevoie de a se împărţi pământuri la ţărani, ci e nevoie numai de a se îm­părţi gloanţe şi baionete. Ast­fel, colectivitatea singură din în­treaga ţară, singură dintre toate parti­dele politice, s’a pronunţat în contra dâ­rei de pământuri la săteni ; dar, pentru norocirea ei, această chestie a fost tran­şată, de bine de rou, pământurile se vor da, toată lumea se va pune de acord a­­supra acestei afaceri, proprietarii şi a­­rendaşii vor uita pagubele din vremea răscoalelor, iar colectiviştii nu vor fi câştigat nimic din încâpăţînarea şi reac­ţionara lor purtare, ci le va râmâne o pată vecinică pe frunte, aceea că dânşii singuri n’au voit sâ recunoască dreptul sătenilor la pământ. Când aceasta-i realitatea, cum de mai îndrăznesc unele ziare colectiviste să ne acuze că suntem adversarii concentrarei liberale ? Căci a te uni cu oamenii cari în toiul răscoalelor au cerut în parla­ment, prin glasul d-lui C. Stoicescu, să reprime mişcarea cu gloanţe, căci a te uni cu aceia cari dupe aceia şi până as­tăzi n’au voit şi nu vor să recunoască că ne aflăm în faţa unui fenomen social şi că ţăranii au nevoie de o uşurare a starel­­or economice, însemnează nu a te uni cu liberalii, dar cu nişte îndărătnici reacţionari şi încă cu partidul cel mai înapoiat şi cel mai reacţionar din ţară. Pe câtă vreme, prin urmare, d-nii co­lectivişti, vor rămâne aceea ce sunt, adică oameni mai învechiţi, şi mai reac­ţionar de­cât toţi conservatorii, de­cât Lascar Catargiu, Lahovari, Carp, Fl­o­­rescu etc., până atunci nu au dreptul a se numi liberali şi vor bine-merita de la principii toţi democraţii şi toţi libe­ralii cari îi vor combate. --------------------------------- TOT REACŢIONAM Cine loveşte în colectivişti este taxat de adversar al concentrarei liberale, de om care face treburile reacţiunei, şi alte multe de felul acesta. In realitate, cine loveşte în colectivi­tate nu face nici un rou liberalizmului, ba din potrivă, căci cine este un sincer partizan al întrunirei liberalilor într’un singur manunchiu, acela trebue să lo­vească şi în organiza­ţiunea colectivistă şi în spiritul politic care îl animă. N’avem de­cât să dăm un singur exem­plu, pentru a ilustra cu prisosinţă aceea ce afirmăm. Se ştie că partidul liberal-conservator, a doua zi după revizuirea Constituţiunei ---------------------------------------­ CORESPONDENŢA 01 BELGIA Afacerea Gautier, interpelarea Bara-Jassou. —Stanley şi Emin paşa—­­Republica Bresiliana.— Situaţia financiară în Statele­ Unite. — Un oraş întreg vrea să se mute. — Greve. — Mo­­resnet. — Revoltă de Femei. — Teatru. Bruxelles, 10 Decembrie 1889. Cum v’am anunţat prin corespondenţa trecută, interpelarea d-lui Bara, fost mi­nistru de justiţie în cabinetul liberal, a venit la ordinea zilei Miercuri şi abia Sâmbătă s’a terminat. De multă vreme Camera n’a avut des­­baterî furtunoase şi de import­an­ţa celor de acum. D. Bara a început cuvântarea Miercuri şi a terminat-o în şedinţa de joi, după d-sa a urmat ministrul de jos­

Next