Lupta, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1017-1039)
1890-01-28 / nr. 1037
. ANUL VII. — SERIA IV. No. 1037. Un an . ABONAMENTE: IN TARA Vi an. . «o 3 luni. . 10 Un an. . IN STREINAT ATS 40 lei 50 leî '*/* an. . 25 . 3 luni. . Numărul 15 Bani. ^ REDACȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). Gr. PANIT. . 15 . DIVȚIA A M VA IA BUCUREȘTI, DUMINECĂ 28 IANUARIE 1890 ANUNCIURI. Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . IV. . Inserţie şi reclame : „ 1 lefi linia 25 bani „ 2 lei Pentru anunciuri a se adresa: In Romatnia, la Agentia Havas In Frauda, Italia, Austro-Ungaria si Anglia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi sucursalele eî. Un Mimier vechi, 50 Bani. ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). ATITUDINEA «STILOU FIZIONOMIA CAMEREI RESPUNDEREA MINIŞTRILOR Uiteri , strălucitele atari ale d-lui Lecomte MĂCELUL EXILAŢILOR IN SIBERIA Un protest CORPURILE LEGIUITOARE ATITUDINEA COLECTIVIŞTILOR Discuţia asupra dărei în judecată a ministerului I. Brătianu continuă. Şi cu această ocazie colectivitatea s’a arătat la ce înălţime de cultură şi demnitate este. Deschideţi coloanele ziarelor lor şi veţi vedea că niciodată, dar niciodată injurii mai grosolane, acuzări mai infame nu au existat în presa română. Citind ziarele lor ţi se urcă sângele în faţă de ruşine şi de indignare. Eu înţeleg că cei cari ocupă întâiul rang în chestia dârei în judecată să fie criticaţi şi combătuţi. Nu -mi pot închipui însă cum oamenii cari se pretind culţi, cum fiinţe cari se repeetă să se degradeze până întru atâta, încât să mânjească coloanele ziarelor lor cu noroiu, să facă din ele o cloacă de imundicităţi. « Niciodată, în timpurile cele mai încordate ale opoziţiunei unite, ziarele noastre nu s’aui scoborât în noroiu. Am fost vehemenţi, am atacat cu o violenţă extraordinară pe adversarii noştrii, dar a merge până la infamie aceasta nu am făcut-o. A trebuit ca tot colectivitatea să facă şi în presă ultimul pas şi să o transforme în o presă de ruşine, pe care nu o poate ceti decât obişnuiţii de cafenele şi vizitatorii de locuri interlope. Este dat colectivităţii ca tot ce atinge ea să poarte pecetea păcătoşiei, a ignoranţei şi a lipsei de respect de sine. Vedeţi articolele cari s’au scris în contra noastră zilele acestea şi prin ele veţi cunoaşte floarea inteligenţei colectiviste, calităţile lor de publicişti, respectul ce au de cititorii lor, gradul lor de cultură, şi de bunăcuviinţă. Aceasta constitue o nedemnitate. Publicul trebue să rămână îmărmurit cum ura, cum pasiunea stupidă după ce a transformat pe ziariştii colectivişti în adevărate fiare sălbatece să năpustesc animaliceşte asupra adversarilor lor acoperiţi de noroi, de la cap până la picioare. Nu mai e un caz politic, este un caz pathologic. Cetind insanităţile lor murdare te întrebi dacă ai aface cu oameni de societate, cu reprezentanţi culţi ai unui partid, sau cu tot ce poate fi mai jos şi trivial în fundurile societăţei. Şi dacă violenţele şi injuriile colectiviştilor ar avea vreun efect!... Dar ele nu au absolut nici unul. Căci evident că injuriile grosolane nu ating pe acel înjurat, după cum înjurătura unui om de stradă nu loveşte în onoarea unui trecător. Aşa pentru ce este înjurat d. Blaramberg? Pentru ce? Toată lumea ştie, pentru că deputatul de Brăila urmăreşte şi stărue pentru darea în judecată a ministerului I. Brătianu. Apoi întreb : nu este o adevărată ignominie din partea colectiviştilor când se scoboară la cele mai din urmă, injurii, pentru aşi resbuna pe un om, care în definitiv pentru ce luptă? Pentru o idee politică, care mai la urmă de ce e vinovat? Cel mult de pasiune politică. Dacă colectiviştii ar fi la un nivel cultural mai superior ei ar înţelege, că este o datorie pentru ei a păstra în astfel de împrejurare sângele rece şi demnitatea personală. Când ei sunt în joc, când asupra capului lor atârnă o acuzaţie gravă, cum cred ei că au să producă efect în public ultragind grosolan pe cei ce îi acuză de imoralitate, de corupţiune, de violări de lege, de acte arbitrare ? Atitudinea revoltătoare a colectiviştilor nu o pot compara decât cu a acelor făcători de rele, recidivişti învechiţi în zilerele, cari înaintea justiţiei au purtarea arogantă şi scandaloasă şi cari aruncă preşedintelui curţei cu juraţi sau tribunalului ciobota în cap proferînd cele mai triviale injurii. Totuşi nu mă mir de loc Căci chiar când aşi vedea colectivitatea coborându-se întreagă până în cel din urmă grad al nedemnitaţei omeneşti, încă aceasta nu m’ar mira. Aşa este cultura acestor oameni, aşa e şcoala lor, aşa le e educaţia. Gr. Iianu SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţia Române" Paris, 7 Februarie. Comisiunea budgetară a ascultat pe d-nii Tirard şi Rouvier în privinţa creditelor suplimentare. Ministrul de finanţe a adeverit ştirile privitoare la un împrumut nou reproduse de ziare, căci a vorbit de consolidarea obligaţiunilor sexonale şi de necesitatea de a" găsi resurse noul cari să asigure echilibrul serios al budgetului. Guvernul e decis să ceară ţărei sacrificiile necesare. După o discuţiune destul de confuză, comisiunea a decis să înapoieze guvernului, care a consimţit, proectele sale de credit spre a se cerceta dacă nu se pot reporta căteva asupra exerciţiului 1891, care după declaraţiunile ministeriale, va fi prevăzut de resurse îndestulătoare. Roma, 7 Februarie. Răspunzând unei interpelări asupra dezordinelor universitare şi mai cu seamă asupra acelora din Neapole. Guvernul a declarat că atitudinea consiliilor academice din Neapole şi ale celorlalte universităţi erea pe deplin satisfăcută. In caz de nouă dezordine guvernul şi parlamentul vor susţine pe autorităţile şcolare prin măsuri energice. Guvernul speră că universitatea va putea să se redeschidă în curând şi că tulburările nu se vor mai reproduce. — Starea ministrului de rezbel s’a îmbunătăţit. Belgrad, 7 Februarie. Guvernul are de gând să acopere cheltuelile de răscumpărare a monopolului sărei printr’un împrumut garantat prin veniturile monopolului şi amortizabil în 10 ani. Negocierile au şi început cu banca naţională sârbească şi cu Handelgeselschaft din Berlin; concluziunea definitivă a raportului se va face după ratificarea de către scupcina a tratatului de răscumpărare a monopolului. Evenimentele din Bulgaria Sofia, 7 Februarie Intrucţia a confirmat credinţa ca maiorul Paniţa decisese cu amicii sei să asasineze pe Prinţul, pe d. D. Stambuloff şi Mutkuroff, locul şi momentul determinat pentru asasinarea sunt încă necunoscute, dar instrucţia promite că le va desvalui, s’au descoperit amănunte foarte importante, pare probat că nişte foşti miniştrii de pe timpul primei lovituri încercate în contra prinţului Alecsandru sunt amestecaţi incomplot. Măsuri energice s’au luat pentru a asigura siguranţa publică şi menţinerea ordinei care de altminterea n’a fost tulburată, se asigură că Kalopkoff va fi adus la Sofia spre a fi confruntat cu Paniţa, Viena, 7 Februarie. După «Fremdenblatt» ultimele evenimente din Sofia au demonstrat că guvernul e la înălţimea situaţiunii şi cu mult mai superior adversarilor sei, cât timp guvernul va şti să inăbuşească tentativele făcute pentru a tulbura liniştea ţevii, toţi amicii păcii din Bulgaria şi din celel alte ţări ’, datoresc respect şi simpatie. Curtea a luat doliu pentru 12 zile cu prilejul morţii ducelui de Montpensier. Fiume, 7 Februarie. O îmbunătățire ușoară s’a produs în starea comitetului Iuliu Andrassy. -------------------------------------- Fizionomia Camerei Tribunalri la Cameră a fost toată zioa ocupată de d. Blaremberg, care s’a decis să răspundă la toate obiecţiunele îndreptate contra raportului. Este cunoscut modul de a vorbi, de a procede al d-luî Klaignberg. El începe cu cate va consideraţii, cari il duc in mod natural la combaterea unei aserţiuni sau susţineri a adversarului. După ce aduce un număr de argumente preliminare asupra chestiei apoi pentru a întări susţinerile sale el recurge la deosebite autorităţi, face citaţii din diferiţi autori cu renume. In fine numai după ce isprăveşte şi cu această parte, numai după acea intră în desvoltarea şi dovedirea celor susţinute, aruncându-se în tot felul de consideraţii, invocând tot felul de argumente şi storcând subiectul până la miez. In cursul acestei operaţii intelectuale de dovedire, deputatul de la Brăila nu uită de loc pe adversari, pe contradictorii săi. Mai ales dacă vre-unul din ei l’a atacat oratorul găseşte tot-d’auna ocazie de a arunca săgeţi veninoase la adresa aceluia. Un exemplu ni l’a dat alaltăeri; d. T. Ionescu vorbise înaintea d-lui Blaremberg şi cu o mare discreţie şi rezervă criticase raportul. Cuvântarea deputatului de la Craiova fusese ca totdeauna plină de elocvenţă şi de talent. Ia cuvântul după aceea d. Blaremberg şi cu ce începe? începe a constata că în ţară sunt talente ceea ce lipseşte insă sunt caracterele. Aceasta în teză generală, pe urmă deputatul de Brăila pentru a viza pe d. T. Ionescu adauge «de «altminterea sunt două feluri de talente: «virile şi femeeşti.... Cele femeeşti se «înţelege că au graţia sexului insă au «în acelaşi timp şi slăbiciunile». Aluzia este directă la d. T. Ionescu fără însă ai pronunţa numele; apoi pentru aşi complecta bine ideea, sau mai bine pentru aşi vărsa cu totul bila, d. Blaremberg adăugă «de altmintrelea unele «talente seamănă cu acele ale sopranilor de la capela sixtină»... Se ştie că acei soprani aparţin castraţilor!...” Eri d. Blaremberg toată ziua a restabilit erorile şi neadevărurile îndreptate în contra raportului. O lucrare cam fastidioasă, însă absolut necesară. Să înţelege că pronunţarea unui frumos discurs concis şi sobru de detalii, este mai uşor de ascultat. Dar şi analizarea pagină ca pagină a actului de informaţie este tot de atâta însemnătate. De altminterea d. Blaramberg a spus’o foarte bine , neştiind care va fi rezultatul acestei afaceri e bine ca ea să fie elucidată în toate amănunţimele ei pentru ca posteritatea să decidă cine a avut dreptatate. De alminterea autoritatea d-lui Blaramberg este așa de mare încât Camera asculta cele mai lungi digresiuni fără să murmure fără să arate impaciență. Ea simte că ceea ce face d. Blaramberg este o datorie, pe care e obligat să o îndeplinească până in capăt. ------------a«©»»®©»----------- Răspunderea miniştrilor Un colţ din strălucitele atari ale d-lui Leconte Când liberalii au votat legea responsabilităţei ministeriale au făcut-o inspiraţi de cele mai frumoase sentimente pentru binele obştesc, pentru crearea unor cinstite moravuri guvernamentale,pentru a pune un frâu serios miniştrilor necinstiţi cinici şi dispreţuitori ai legilor. Orice ar zice d. Carp, a fost o frumoasă epocă a liberalizmului aceea, când liberalii înălţaţi deasupra preocupărilor vulgare carei-au compromis în ultimile vremuri, cautau să dea o aplicaţiune practică unei părţi a idealului lor politic şi votau legea de răspundere ministerială. Pe vremea aceea liberalijiştul era pur şi conştiincios, pe vremea aceia în capul partidului pentru a’l conduce şi a’l inspira era G. A. Rosetti iar nu Garada cu Stătescu şi cu Radu Mihai, pe vremea aceea liberalii considerau ca o datorie de onoare ca să îndeplinească aceia ce au făgăduit, ca să facă o politică cinstită şi altruistă dând garanţii cetăţenilor şi în potriva omnipotenţei ministeriale. Teoria d-lui Carp, cum că miniştrilor nu trebue să li se facă procese politice este şi dezastruoasă şi imorală. După d. Carp miniştrii ar trebui să formeze o clasă de inviolabili, de oameni puşi mai pe sus de legi cărora să le fie permis orice necorectitudine, orice fără de lege, orice crimă. In ţara aceasta, unde toată lumea traeşte sub imperiul legei, unde fiecare cetăţean, de la Vlădică până la opincă, poate fi lovit de lege, numai miniştrii singuri ar trebui puşi la adăpostul lor, numai miniştrii singuri pot săvârşi toate abuzurile siguri fiind de impunitate. Unde mergem oare, cu teoria aceasta? Cu chipul acesta un ministru rău, imoral, poate lăsa un frâu slobod tuturor pornirilor sale pătimaşe şi bolnave. Cu chipul acesta orice ministru imoral îşi va putea bate joc de ţară, încredinţat fiind că nimenea nu se va putea atinge de dânsul, că singura pedeapsă ce’l aşteaptă, o dată şi o dată, este răsturnarea de la putere, soartă care loveşte şi pe ministrul bun ca şi pe cel reu. Noi unii nu putem admite o asemenea perspectivă pentru că este consacrarea despotismului ministerial, este încuragjarea guvernelor rele şi corupte. Şi dovadă cum că, pentru o opiniune publică slabă căderea unui guvern rău nu este de loc sinonimă cu o condamnare a lui, e faptul că colectiviştii, cari au căzut în chipul cel mai ruşinos, şi supt cele mai energice reprobări ale naţiunei, în loc de a fi zdrobiţi primesc încrederea de la un număr însemnat de alegători interesaţi. Iată proba irefutabilă a bunătăţei teoriei d-lui Carp. Dacă soluţiunea d-sale ar fi cea suverană cea singură dătătoare de roade bune, ar fi trebuit ca colectivitatea să se resimtă de căderea ei de la putere, să primească pedeapsa meritată şi toată lumea să-şi întoarcă faţa de la dânsa; ceea ce nu este, graţie numărului mare de interesaţi, de păsuiţi, de favoriţi pe cari şi’i face un guvern reu, conrupt detestabil. Din potrivă partidul conservator a primit resplata meritată în urma căderei sale din 1876, nu pentru că a căzut de la putere, dar pentru că ministerul Lascar Gatargiu a fost dat în judecată. Dacă ministerul acesta nu erea trimes înaintea Curţii de casaţiune evident că conservatorii n’ar fi stat doisprezece ani în opoziţiune, ca semn al marelui discredit în care căzuse după regimul de orgii şi de selbatăcii politice care a început în Martie 1871. Iată cum platonizmul d-lui Carp nu are nici un preț. -----------—...........................................................................................................— De câtăva vreme, un freamăt surd şi general circulă în public asupra unor nereguli grave ce s’ar fi descoperit în verificarea socotelilor de regie pentru lucrările executate la Curtea de Argeş de d. Lecomte de Nouy, deja faimosul architect al restaurărilor-darâmuri de monumente naţionale. Se ştie că d. Lecomte a fost autorizat a lucra în regie, adică a da în întreprindere lucrările speciale separat. Intre altele se anunţase ministerului de culte că zugrăvitul’biserici, s’a dat în întreprindere unui pictor celebru din Paris, cu un preţ destul de exagerat. Când lucrarea a fost gata, d. Lecomte a prezentat ministerului, drept acte justificative şi un cont de 80.000 lei subscris Oudinot, şi cu menţiune că, acest Oudinot ar fi fost pictorul ce a lucrat biserica. Cercetând afacerea am găsit însă, că acest domn Oudinot, era socrul d-lui Lecomte şi de profesie geamgiu de sticle colorate, la Paris. Lucrarea de zugrăveală a fost făcută, pe sub mână, de d. Lecomte, cu preţuri foarte ridicole, de către diferite persoane şi lucrători angajaţi cu ziua sau cu bucata de d Lecomte pe socoteala, sa proprie. Persoanele ce au luat parte la aceste lucrări, cum e şi d. Eduard Grand, pictor; d. Renouar, pictor la Orleans, şi alţii au declarat în mod formali că nici n’au cunoscut veniodată pe acel Oudinot, decât din vedere.. Actele probătoare vor fi prezentate la trebuinţă, şi chiar parte din corespondenţa d-luî Lecomte, de unde reese cele ce se afirmă mai sus. * * * De 15 ani şi mai bine, se strecoară milioane de lei, printre degetele acestui d. Lecomte, care a reuşit să acapareze câteva personaje sus puse, cu influenţa cărora a putut merge fără control atâta vreme. Pentru culmea batjocoreî, aflăm că ministerul cultelor, nu numai că vrea să dea cu buretele peste toate gheşefturile d-luî Lecomte, dar sub presiuni’de sus vrea să ceară încă aproape trei milioane ca să le dea in gura aceluiaşi lup care le-a înghiţit şi pe cele-l’alte. Dacă în vinele reprezentanţilor ţârei, mai circulă o picătură de sânge românesc, trebue ca să se ridice cu toţii cu o singură suflare spre a pune o dată capăt unui scandal ce ne face de râs înaintea lumii întregi de mai bine de 15 ani. Cerem anchetă, dar anchetă neşovăitoare, care să dea la lumină toată această serie de gheşefturi comise sub masca de restaurări de monumente naţionale. De se va opune stânci de influenţe cât de înalte, să le învingem, ca să scăpăm odată tura de aceste desenuri patronate în scop de a ne arăta lumea civilizate ca pe nişte sălbateci de exploatat. Vom reveni. felul era filflp la Sita III Boată scrisorile celor condamnaţi la moarte scrise câteva ceasuri înaintea morţei către tovarăşi lor. Scrisoarea lui Nicolae Zotov, îmbrăţişez sărut pe toţi, pe toţi tovarăşi, fraţii! In acest moment toţi îmi sunteţi ca şi fraţi! Am vrut să scriu încă ieri, tuturor, tuturor, am vrut să şerifi, dar... era cu neputinţă... Etă-ve voinţa mea din urmă dragii mei fraţi, întrebuinţaţi toate forţele voastre şi,sub impresia proaspătă finalului acestor asasinate, esploataţi din toate puterile cu toate puterile această dramă acest esemplu colos al cruzimeî, neomenirea despotismului rusesc şi sistemei lnui. Scrieţi în toate colţurile ţârei noastre, mama noastră tuturor, mama vitrigă, şi în streinătate scrieţi la toţi kenani *) Aceasta trebue s’o faceţi, acâsta e unicul lucru prin care să rescumpărăm perderile acestui măcel. Eu scriu tare rău, dar mă veţi înţelege, fiindcă fiecare din voiu gândeşte asemenea. *). Kenan e corespondentul unei gazete americane, care a trecut toată Siberia studiând chestia nihilistă şi pe urmă a scris o carte despre mişcare nihilistă. Studiând adânc chestia nihilistă, el a devenit un apărător grozav în streinătatea cauzei nihiliștilor.