Lupta, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 1259-1283)

1890-11-25 / nr. 1279

2 LAPTA unei simple ambiţiuni, pentru o nevoe, nu­­ de stat, ci de grup, pentru a satisface f­rancuitele, unei fracţiuni a partidului li-­ beral-conservator în contra altei fracţiuni liberal-conservatoare. Iată pentru ce aţi făcut cas din alegerea d-lui general Fio­­rescu Dar d-voastră aţi zis adineaori că nu aţi exercitat nici o presiune şi nu aţi făcut nici un caz, înaintea votului. Mă ertaţi dacă susţin contrariul. Aţi provocat înainte întruniri peste întruniri de a se­natorilor, aţi făcut propagandă activă printre senatori în contra generalului Flo­­rescu, aţi mers chiar până a ameninţa pe senatori spunându-le aceste cuvinte: „Nu am să disolv Senatul, dar mă voiu re­trage în urma alegerii d-lui general Flo­rescu.“ Va să zică, aţi aruncat retragerea d-voastră în cumpănă, aţi declarat că fa­ceţi chestie ministerială. D. general Manu, preşedinte al consi­liului. Va să zică, suntem indispensabili, de vreme ce Senatul ne-a ascultat. Vă mulțumesc de compliment. D. Pariu. Mă ertaţi, votul care a urmat imediat ameninţărei de retragere a do­vedit contrarul, că nu sunteţi indispensa­bili. Numai după 48 ore Senatul v-a so­cotit indispensabili. Nu aveţi deci cu ce vă lăuda. In adevăr, ce se întâmplă cu Senatul ? El nu ţine samă nici de sfaturile d-lui general Manu, nici de ameninţările lui, ci îşi alege preşedinte al biuroului pe d. general Florescu, care, după cum a spus-o foarte bine d. Esarcu în cuvîntarea sa, este cea mai înaltă expresiune a parti­dului liberal-conservator, și nimeni nu poate să conteste aceasta. Trecutul d-lui general Florescu, totul, îl arăta și -l punea înainte ca acela care trebuia să întrunească sufragiile partidu­lui liberal-conservator din Senat. Nici un conservator convins, mai cu seamă d-voas­tră, nu puteţi găsi de cât foarte natural ce s’a făcut. Care erea clar atitudinea pe care tre­­buea s’o aibă guvernul, după această a­­legere? Guvernul trebuia să primească de bună alegerea sau cel puţin să pacienteze, să tacă, să nu zică nimic. Atunci era momentul ca guvernul să -şi aducă aminte că, după usanţele parlamen­tare de aiurea, preşedintele biuroului nu trebue să fie numai­de­cât la dispoziţia guvernului şi aceasta cu atât mai mult, cu cât să ştie că d. general Florescu ca pre­şedinte, conduce cu mult tact şi cu foarte mare delicateţă desbaterile Senatului, dar nu ca alţii, cari în preşedenţie pun bruscheţă şi autoritate Rusească. Ministerul d-lor nu face aceasta, nu acceptă alegerea genera­lului Manu şi aici începe procesul d-lui prim-ministru, de aici vina d-lui Manu începe a fi vădită. In adevăr, ce aţi făcut după această alegere ? Eram şi eu de faţă la Senat; v’aţî sculat şi aţi spus textual : votul fiind semnificativ, mă duc ca să comunic Ma­­jestăţei-sale ca să avizeze. Prin urmare, a­’ţî întrebuinţat, d-le prim-ministru, for­mula sacramentală, care se obicinueşte când un ministru comunică parlamentului că regele va trebui să aleagă între el şi parlament. Cuvintele, mă duc ca regele să avizeze, este un discurs întreg. Ele sunt clare şi categorice în laconismul lor. Ele echivalează cu acestea : „mă duc la „rege ca să-mi dau demisia, sau să cer „disolvarea Senatului“. Când un prim-ministru zice: regele va aviza, criza ministerială este declarată, în­­doeală nu mai încape.Ei bine,sunt surprins când văd că acum dv. căutaţi a atenua cu­vintele şi a reduce la nimic incidentul. Aşa, d­v. aveţi aerul acum a ne face să credem că pronunţând cuvintele sacra­mentale aţi voit să ziceţi : mă duc să comunic incidentul acesta Majestăţei-sale. Mai întâi, ştiţi foarte bine că primul­­ministru comunică regelui în fie­care zi tot ce se întâmplă la Cameră ; aceasta­’i o datorie din partea primului-ministru ca să ţină în curent pe şeful statului de tot ce se petrece. Prin urmare, dacă ar fi fost aceasta in­tenţia d-v., nu a­’ţî fi avut nevoe să anun­ţaţi’ Senatului că vă duceţi la rege, aţi f­ ’făcut’o ca altă-dată, fără să o mai spu­neţi. D­v. n’aţi înţeles aceasta când aţi zis : mă duc ca regele să avizeze. Vă duceaţi să-mi spuneţi nu ca o simplă co­municare că s’a ales Generalul Florescu, dar cu hotărârea ca, comunicând despre aceasta regelui, să declaraţi o criză mi­nisterială. Cuvintele d­v. rostite în Senat sunt semnificative. Mai mult Acum d-voastră căutaţi a tălmăci vorbele ce le-aţi rostit şi prefiri­deţi că expresia, votul fiind semnificativ, pronunţată la Senat, cu ea aţi voit a vă refera la coaliţia conservatoare-colecti­­vistă făcută la al doilea scrutin. Atâta şi nemic mai mult. Ei bine, nu aceasta a putut fi în spi­ritul d-voastră şi nici v-aţi gândit pro­nunţând cuvintele : „votul d-voastră d lor „senatori fiind semnificativ“ la alianţa libaralilor-conservatori cu liberalii­ naţio­­nalî, ca să nu zic colectivişti, pentru a nu se supăra d. Cogălniceanu.... ilaritate). D. AL Cogălniceanu. Eu sunt liberal nu sunt colectivist mai ales azi când s’a format altă colectivitate. D. G. Păun: Ce dar a fost în spiritul d-voastră când aţi zis cuvintele de cari mă ocup? Aţi avut în vedere o grijă mai reală, o ipoteză mai realizabilă. Aţi voit să ziceţi următoarele : „fiind­„că văd că Senatul să pronunţă în favoarea­ „unui viitor minister compus din d-nii ! „Catargiu, Vernescu şi Florescu, mă duc la­­ „rege ca el să avizeze.“ Aceasta a fost semnificaţiunea vorbelor d-voastră. Şi dovadă întru aceasta este, că făcând declaraţia ştiută, nu aţi făcut de­cât să răspundeţi la cuvintele generalului Flo­rescu pronunţate în urma alegerei sale. Generalul Florescu suindu-se la tribună a spus că votul Senatului este semnifica­tiv şi că alegerea sa este espresiunea partidului liberal-conservator. In urma a­­cestei declaraţiuni, d-voastră aţi declarat: mă duc să refer regelui ca el să avizeze. Dacă este aşa, şi aşa este, de ce căutaţi acum să restălmăciţi cuvintele, de ce vă agăţaţi de alianţele monstruoase, de unirea conservatorilor cu colectiviştii şi altele? Şi ipoteza venirei unui minister pur conservator o ştiţi că este foarte posibilă, de vreme ce a existat un ast­fel de mi­nister, aţi făcut parte din el şi s’a bu­curat de aceeaşi majoritate de care vă bucuraţi şi d-voastră în parlament. Ia să vedem acum ce aţi făcut cu avi­zarea regelui. Nu ştiu, nici nu vreau să ştiu ce s’a petrecut între d-voastră şi rege, eu mă ţin de cuvântul avizat, căci acela îmi dă firul practicei parlamentare. Dar mai întâi să adaug încă ceva : Dovadă că în spiritul d-voastră era să provocaţi o criză ministerială, şi că a existat în reali­tate, este că preşedinţii Camenilor au fost chemaţi la Palat, cum să obicinueşte în ast­fel de ocazii. Dacă d-voastră v-aţi fi mărginit a comunica regelui incidentul de ,la Senat, fără să-i daţi însemnătate, era oare nevoe să se desfăşure tot aparatul care întovărăşeşte crizele ministeriale? Deci mărturisesc că ne aşteptam cu toţii la o criză. Criza era declarată de însuşi pri­­mul-ministru. De aci d­ lor lucrurile devin minunate, surprinzătoare. A doua­ zi venim cu toţii îngrijaţi la Cameră, neştiind cum se va sfârşi criza. Rămânem surprinşi când vedem ministerul foarte liniştit stând pe bancă. Ce, nu aţi demisionat, întreabă mai mulţi deputaţi? Noi, răspunde un mi­nistru, ferească Dumnezeu , suntem mi­niştrii mai tari de­cât ori­când, şi mai miniştrii de­cât ori­când. Aţi crezut că faceţi o laudă cu aceasta, eu cred că nu aţi făcut-o. Laudă e dacă aţi fi venit să ziceţi. Da, am demisionat, conform declarațiilor făcute la Senat. Această atitudine e în contra nu a Constituției, ci în contra practicei par­lamentare Şi aceasta ne-a revoltat pe noi toți, pe mine în special, care vă mărturi­sesc că nici acum nu voesc să facă caz mare din aceste mizerii a vieței politice. Căci d-lor, am văzut atâtea demisii re­trase, atâtea ministeruri stând acolo con­tra uzanţelor parlamentare, atâtea certe şi împăcări şi sărutări, fără să fie pre­text măcar statua Libertăţei, atâtea au tre­cut pe dinaintea mea de câţi­va ani, în­cât vă mărturisesc că o crisă mai mult sau una mai puţin nu mă interesează de loc, c­lar, ori­cum nu să loveşte în cele mai nediscutabile practice parlamentare, nu se loveşte în sentimentele cele mai intime ale unei logici a evenimentelor, a unui fel de pudoare parlamentară, fără ca să nu avem datoria de a protesta. Daţi­­ne dar voe să protestăm. D-lor, ce a putut să se petreacă pen­tru ca criză declarată de primul-ministru să fie ruşinos înăbuşită şi să se caute a să nega astă­zi chiar existenţa ei? Ce a putut să se petreacă la palat? Eu îmi în­­chipuesc sub o formă glumeaţă că atunci când primul-ministru a spus Regelui că a făcut chestie ministerială. Maiestatea sa o fi zis: ce ai făcut? Posnă mare ai fă­cut ! Cum să poate să fii aşa de impru­dent, să faci asemenea declarare? Şi do­vadă că aceasta nu e fantasie şi ceva care reiese din logica şi psichologia evenimente­lor sunt cele urmate apoi. De concert cu mi­nisterul şi cu şeful statului s’a căutat a să drege lucrul stricat de Primul-ministru. S a căutat un mijloc ca avizarea să nu aibă loc conform practicei constituţionale, ca regele să înlătureze alternativa de a alege între Senat şi minister. S’a căutat a să înăbuşi lucrurile cu un cuvânt, şi s’a găsit mai la urmă formula. Regele’i-a zis Primului-ministru: „ia mai dute la Senat încă odată, şi maî cearcăţi noro­cul.“ Cu alte cuvinte, pentru a da o formă blajină deciziei regale, trebue să presu­pun că Regele n’a considerat cazul făcut de primul-ministru în Senat, ca lucru matur, ci declaraţia d-voastră ca o im­prudenţă sau uşurinţă. Prefer d-lor a mă opri la această ipoteză Căci dacă tre­bue să pr supui că Regele a dat inci­dentului de la Senat toată gravitatea po­sibilă şi cu toate acestea v’a mai trimes încă odată la Senat să căpătaţi un vot, atunci chestia se schimbă, devine gravă, nu pentru d-voastră ci pentru şeful sta­tului care, având convingerea că un mi­nister a căpătat vot de blam în regulă, îl mai trimete să-şi încerce norocul încă o dată. Dacă înlăturăm această ipoteză, cele petrecute pot fi contrare numai unei prac­tici reale și serioase parlamentare; dacă însă admitem ultima ipoteză, atunci e vă­dit că o încercare de a rămânea în Con­stituție pe căi piezişe s-a făcut, a avut loc. Rezultatul îl știți. Guvernul la al doilea vot a căpătat majoritate. Votul din urmă însă nu are mare valoare. In ge­neral la al doilea asalt reuşeşte toată lu­mea, şi armatele, întâiul asalt e greu , aţi făcut al doilea, aţi reuşit. Aceste sunt faptele. Ele sunt anormale, ele nu sunt serioase, ele dovedesc că nu aţi avut destule scrupule ca să eşiţi din o situaţie încurcată în care v’aţî pus sin­guri la Senat. Acum d-lor în ceea ce priveşte incon­­stituţionalitatea guvernului declarată de d. Catargiu, eu nu merg până acolo. Vo­tul de încredere pe care la căpătat în urmă guvernul de la majoritatea senato­rilor, mă opreşte de a califica cu cuvântul de neconstituţional—­numai pentru acest motiv—guvernul. Senatul a acoperit toate greşelile şi anormalităţile guvernului, este trist dar e aşa. In urma acestora, gu­vernul şi după aceasta rămâne tot ce era mai înainte nici mai mult nici mai puţin. Este evident că practica cinstită şi reală parlamentară a fost călcată, este vădit că procedarea guvernului și baterea lui în retragere, după ce împinge la o criză, nu sunt conform corectitudinei uzanțelor par­lamentare. De­cât, la noi, unde ase­menea anomalii au devenit endemice, nu mai poate mira prea tare pe nimeni. Suntem deprinşi cu asemenea incidente, cu asemenea întorsături ministeriale şi cu asemenea răsvoturi. încă odată, răs­­votul de la Senat v-a scăpat, cel puţin în aparenţă. Dar să nu vă prea lăudaţi, d-le prim­­ministru, cu votul de încredere ce aţi dobândit. Senatul a atenuat fără să şteargă cu al doilea vot, votul primitiv, căci e tot ast­fel ca şi când cine­va zicând o vorbă mai gravă altuia, întrebat a doua oară dacă persistă în cuvântul d’intăi, este natural că caută a atenua gravitatea (ilaritate). Cea d’intăi mişcare este cea bună şi voinică. Senatorii, bătrâni cum sunt, au mers totuşi întâiaşi dată la urnă cu bărbăţie aruncând biletele ca nişte descărcaturi de puşcă,­au avut un mo­ment de sinceritate şi bărbăţie. (între­ruperi, ilaritate). Peste două zile ori­cine poate presupune însă că au in­tervenit alte motive şi aceiaşi senatori cu aceleaşi convingeri au votat alt­fel. Eu vă mărturisesc că nu sunt de loc pentru voturile de surprindere şi în teoria mea constituţională largă nu pot admite ca un vot de surprindere să restoarne un guvern. Ar fi în adevăr ceva chine­zesc, o păpuşenie curată, că dacă un gu­vern scapă o vorbă în Cameră, apoi pen­tru aceasta guvernul să fie perdut sau Corpurile legiuitoare disolvate. Un aseme­nea constituţionalism e departe de mine, dar în cazul de faţă lucrurile nu s’au petrecut tocmai ast­fel. D-voastră aţi avut convorbiri cu Sena­torii,­­l-aţi prevenit şi ameninţat chiar cu retragerea d­v., eraui deci bine ransegnaţi şi ştiaui ce fac. Acum că aţi dobândit a doua oară un vot de încredere, nu zic ni­mic, dar morala acestei fabule ar trebui să fie ca să se sfârşească cu o practică constituţională detestabilă, cu intrigile din­tre partide şi mai cu seamă să se recurgă cât mai rar la avizarea regelui. -------------------------------------------------­șeful său, pe prefectul. După terminarea alegerilor prefectul Millo a fost silit să -şi dea demisiunea şi d. Teodor Rosetti pe atunci prim-ministru, aprobat că deşi nu-î va fi plăcând trădarea, iubeşte pe tră­dători, de oare­ce a găsit că o persoană maî capabilă de a ocupa postul de pre­fect în judeţul Sucevi, nu este de cât Nae Donicî, prin faptul că l’a numit prefect, demnitate la ce însuşi Donicî n’a crezut vre-o dată că va putea ajunge. Ajuns la această demnitate Donica lip­sit de ori­ce prestigiu faţă cu foştii săi colegi care simţauă superioritatea lor şi nebucurându-se nici de încrederea, nici de stima cetăţenilor săi, a căutat să se pună sub protecţiunea acelora de la care spera să capete un sprijin şi în special acea a d-lui Alexandru Vârnav Liteanu ca sena­tor. In schimbul acelui ajutor trebuie ca Donica să fie la disposiţiunea d-lui Li­teanu şi în adevăr că nu se face nici o numire, nici o alegere fără aprobarea d-lui Liteanu. Aşa la alegerile consiliului ju­deţean şi a comitetului permanent şi a biuroului consiliului judeţean, Donica a făcut tot ce a putut ca persoanele agreate şi susţinute de d. Liteanu să fie alese, din care caută comitetul permanent, şi bi­roul consiliului judeţean e compus esclu­­siv din colectivişti. Am avut şi supre­­fecţi colectivişti şi funcţionari adunau is­călituri de mulţumire că s’au împăcat fraţii Brătieni. Nu cred ca să maî fie alt judeţ care să ofere acest tablou ca guvernul să fiă conservator, iară prefectul o lepădătură colectivistă. Corespondenţă din „Suceava“ Prin scrisoarea mea precedentă v’am arătat cum s’au făcut alegerile comunale în judeţul Suceava; acum vă voi între­ţine despre persoana puţin interesantă a prefectului din acel judeţ. Guvernul junimist ne-a dat un teanc de proiecte de lege ca să servească de program. Unul din acele proiecte era proiectul de lege de admisibilitate în func­ţiuni administrative. In acel proect se cereau mai multe condiţiuni de capaci­tate pentru a putea fi prefect. Faţă cu acel proiect vă voi descrie în scurt per­soana care e prefect în judeţul Suceava Acest domn se chiamă Neculai Donicî. Odinioară el a fost vătaf la moşia d lui M. Kogălniceanu. Pe când monopolul era concedat unei societăţi, d-l Alexandru Vârnav Liteanu, ginerele d-lui Kogălni­ceanu, fiind inspector, a căutat a veni în ajutorul acestui domn şi l-a numit în ser­viciul regiei, unde a funcţionat cât­va timp. D-l Teodor Lăţescu, când a fost prefect la Botoşani l-a numit picheria în serviciul drumurilor judeţene din acel ju­deţ, nefiind apt pentru o funcţiune mai înaltă. Acest domn Donica se face gine­rele d-lui dr. Alexandru Grecianu şi tră­­eşte pe lângă socrul sau în judeţul Su­ceava fără slujbă. S’au făcut mai multe stăruinţe către d-1 Emanuel Morţun când era prefect de a căpătui pe acest domn şi a’l face sub-prefect, şi mlădiosul de alminterea d-1 Em. Morţun, a resistat data asta, spre a nu se compromite cu totul, prin o asemenea numire. Fratele d-lui Teodor Lăţescu, d-1 Iorgu Lăţescu, numindu-se prefect în judeţul Sucevii, d-lui n’a putut resista stăruinţe­lor, între care şi a d-lui Ales. Vârnav Liteanu şi a numit pe d-1 Nec. Donicî sub prefect. Plângându-se că nu-î ajunge leafa, d-1 Lăţescu a pus pe docilul co­mitet permanent să facă un raport prin care spune că nu găseşte picheri în plasa respectivă şi că sub-prefectul ar putea împlini şi sarcina de picheri­. Cu chipul acesta d-l Donicî primea două lefi. Din tot judeţul Donicî era cel mai prost suprefect. După căderea colectiviştilor de la putere s’a numit ca prefect în judeţ defunctul acum Al. Millo şi în timpul pre­fecturii sale sau făcut alegerile generale de Cameră şi Senat în anul 1888. Supre­­fectul Donica a avut atunci o pasiune să răsplătească familiei protectorului său, dând concursul sau ca suprefect d-lui Const. Kogălniceanu care s’a ales depu­tat în col. III de Suceava, și trădând pe Examenul din Iunie 1390 La şcoalele secundare din Galaţi, Foc­şani şi Tecuciu. Raport adresat d-lui ministru de Culte şi instrucţiune publică, de d. Ştefan G. Vârgolic şi profesor la Universitatea din Iaşi. (Urmare) III. ESTERN­ATUL SECUNDAR de FETE 1) Starea materială Casa în care se află esternatul secun­dar de fete este iarăşi închiriată, ca şi acea a şcoalei normale, dar în general mai potrivită pentru acest scop, cu toate că ar putea fi mai încăpătoare, compa­rativ cu numărul elevelor, care se urcă la un total de 148, din care 56 în cl. I şi 47 în a II-a. De altmintrelea am con­statat cu plăcere o mare curăţenie pre­­tutindenea. Arhiva este de asemene în foarte bună stare, ţinută cu o deosebită îngrijire, ca şi matricula, condica de pre­zenţă a profesoarelor, acea de confe­rence ,etc. Mobilierul este de sistem vechiu şi cu totul nepractic. Material didactic nu po­sedă școala de loc, afară numai de un neînsemnat început de bibliotecă, cuprin­zând 54 de volume. 2) Starea didactică Examenele la care am asistat la ester­natul secundar au fost: Religia (cl. H-a), Româna (la toate clasele), italiana (cl. III, IV, V) și limba franceză (toate clasele). Lăsând la o parte religia, la care ele­vele răspundeau foarte bine, cu toate că cele mai multe aveau aerul de a memo­riza, numai singură limba română a dat rezultate mulţumitoare. Elevele răspundeau cu singuranţă, scriau corect, şi recitau bine, de­şi nu tot­d’a­­una cu tonul potrivit.Este însă de notat că pentru limba ro­mână şi religie, a fost una şi aceeaşi su­plinitoare, care fiind prea ’încărcată cu lecţiile, nu putea negreşit să dea o egală atenţiune la toate părţile ambelor materii. De alt­fel, sistemul catedrelor unite a fost până acum în floare la externatul de fete din Galaţi. Prin aceasta se es­­plică slăbiciunea elevelor la limba fran­ceză, unită cu cea italiană. Această slăbi­ciune părea că se accentuează de la o clasă la alta. Nici cetire corectă, nici cu­­noştinţe de gramatică, nici recitări inteli­gente, nici traduceri pricepute, fie din franţuzeşte, fie din româneşte în franţu­zeşte. D-ra suplinitoare, foarte cunoscă­toare de limba franceză, nu are experienţa trebuitoare, nici metoda de predare cea mai îndemânatecă şi mai potrivită. Se adauge pe lângă aceasta că, având pe seama sa şi propunerea Umbei italiane timpul nu i-a fost îndeajuns, spre a con­centra asupra limbei franceze toată îngri­jirea şi atenţiunea sa. Cât pentru limba italiană, elevele au fost mai de tot nule, ceea ce corespunde pe deplin cu incompetenţa manifestă a domnişoarei suplinitoare. Ţin însă să menţionez, domnule minis­tru, frumuseţea desemnurilor, din care u­­nele chiar atestează mult talent din par­tea elevelor, şi a lucrului de mână, care totuşi nu era cu multă îmbelşugare. 3) Îmbunătăţirile Dacă trebue să ating acum şi cestiunea lipsurilor de care sufere această şcoală, cea întăi şi cea mai urgentă reformă ce ar fi de făcut, este luarea ei de la co­mună pe seama ministerului instrucţiunii publice. Atunci ar dispărea suplinirile nesfârşite, întrunirile arbitrare şi nelogice a câte două catedre în una singură, rivali­­tăţile între partidele politice locale, care se resfrâng asupra şcoalei, intrigile de tot felul şi amestecul fără vreme şi fără compe­ tenţă a ori­cărui ajutor de primar sau­­membru al consiliului comunal, sub pre­textul unui pretins drept de control şi de inspecţiune. In această privinţă, plângerile domni­şoarei directoare mi s’au părut clar foarte întemeiate. Şcoala trebue înzestrată după aceea cu mobiliar nou, cu aparatele didactice ab­solut trebuitoare, cu colecţiuni de istoria naturală, cu un cabinet de fizică, cu un laborator de chimie. Numai ast­fel ea va produce roadele ce se pot aştepta de la dânsa. Numai ast­fel portul­ Galaţii se va mândri că posedă cu adevărat un ins­titut secundar de instrucţiune pentru fete, care în acelaşi timp să facă onoare şi ţării, faţă cu numeroşii streini ce-l vi­zitează Toate aceste îmbunătăţiri numai statul singur le poate realiza, şi în cele mai bune condiţiuni. Invăţă­m­ântu­l din gimnasiul real din Tecuciu­ Dacă iau condeiul să scriu asupra învăţământului din acest gimnasiu, ţin a mărturisi de la început, că a­­ceasta o fac, nu doar că am vreo ură asupra vre­unui domn profesor, ci ţin a-mi face o datorie de cetăţean. Să ştie, că copii din şcoalele pri­mare, au o formă dată de dascălii lor, formă, cum am zice, ieşită din topor şi datori sunteţi, d-lor de la gimnaziu, să continuaţi lucrarea începută de i­­naintea-mergători voştri, să ciopliţi cu barda proeminenţile rămase şi apoi să trageţi cu gealăul. Şi dacă la vre­unii copii găsiţi proeminenţe mari, rămase de la topor, nu staţi de vă uitaţi la ele, luaţi barda de le ciopliţi, nu vă năcăjiţi numai cu gealăul,­­şi nu vă îmbăiaţi gura asupra maiştrilor de la şcoalele primare că sunt răi şi nu fac nimica, căci mai greu­ e a lu­cra cu toporul de­cât cu barda şi gealăul. Şi apoi, dacă maiştrii de la şcoalele primare i-ar ciopli bine, d­v. ce aţi mai face atunci? Să staţi de­geaba? Nu. La muncă dar, luaţi bar­da şi apoi gealăul. Am fost, astă-vară, la examenele d­v. şi ceea ce am văzut, nu trebuia să se vadă ; copiii, chiar cei mai buni se Încurcaţi rău la Matematici, nu ştiau a lucra cu fracţiunele zecimale şi chiar a le scrie, sistemul metric, prost de tot cum şi alte chestiuni, în timp ce asistând la examenul de Aritmetică de la o şcoală primară, copiii au eşit absolut foarte bine in aceste chestiuni, întreb pe d. de Matematici ce a făcut intr’un an în clasa l-a? N’a făcut tot Aritmetica din şcoalele primare de cât mai dezvoltată? Gine-i rau şi nu face nimica, dascălul de la primare ori cel de la gimnaziu, care a făcut pe copii să uite şi cea ce scrieau ? Nu tăgăduesc meritul d-lui de Ma­tematici, dar ar trebui să-şi pună mai mult interes şi să insiste mult ca copii să priceapă bine chestiunile şi să-şi ia mai domal nu repede, căci graba strică treaba. Am văzut la limba Franceză, în toate clasele, că copii nu ştiau a citi, întreb : cum un dascăl primar învaţă copii, intre 7—8 ani, a citi şi a scrie, lucruri cu totul necunoscute lor, şi aceasta într’un an, în timp ce domnul profesor de limba Franceză n’a fost in stare să înveţe copil, de la 12 anî in sus, măcar a ceti această limbă când copiii au elementele cu­noscute ? La gramatica Franceză, am văzut, că mai toţi copiii nu ştiau conjugările regulate ; de verbe ne­regulate nici nu mai vorbesc, ele par a fi necunoscute. Aceasta nu poate să vină din cauza limbei române, după cum d-sa se plânge că se predă rău­, cum şi este, ci din cauză că d-sa predă râu şi iată de ce: un copil d. e­ nu ştie a traduce în francesă ci purtase; aceasta ne dovedeşte că el nu ştie a traduce a amit porté, şi ia­răşi, un copil nu ştie în ce mod, timp etc. e verbul purtase din cauză că nu ştie in ce mod, timp etc. e verbul il avait port­!, un copil nu ştie a traduce in francesa oameni din cauză că el nu ştie a traduce des homm­es. Dar se vede de aici că răul nu e limba română, ci trebue ca gramatica francesă să se predea in paralel cu limba română, presupunând cazul că copilul n’o cunoaşte. Acesta e meto­dul cel mai bun a învăţa limba fran­cesă, căci învăţând părţile vorbite d­in limba francesă se învaţă şi cele din limba română. Ar fi de dorit ca, măcar în acest an, acest d­n să-şi schimbe metoda, să pună mult in­teres în cetire şi gramatică; să nu dea lecţiuni mari, peste puterea co­piilor; să nu facă dictando in francesă fără a traduce; să nu dea poesii mari de recitat, fără ca ele să fie traduse întâi; să nu dea teme la întâmplare, căci temele se dau pentru aplicarea celor învăţate, nu pentru cele nein­­vă­cate; în fine ar mai fi de dorit să mai lase petrecerile, cari aduce lipsuri de la curs şi dacă lipseşte, să reguleze suplinirea, nu se lase copii liberi şi apoi ai grămădi cu lecţiuni mari spre a câştiga cea ce a perdut. Am văzut, limba germană, relativ cu francesă, că e mai bine predată * . r

Next