Lupta, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 1553-1577)
1891-11-25 / nr. 1573
1 Y V A Y . 30 . EDITIA A DOUA ■SSSÄÜ ANUL Yin.No. 1573 ABONAMENTE: DIN ȚARĂ Un an......................................................... . . 40 lei Seasedum.................................................... . . 20 „ Trei luni.................................................... ■ • ro . Pentru Învățători pa an an..................... HS STREINIiTATE Ob »R . . ............................... . . 50 lei Şeara luni.................................... . . . Trei luni ............................................... NUMERUL IV BANI REDACŢIA: Fasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karageorgevloi) Director politic: G. PAMU Pasagini • • 25 . • • 15 . MARȚI 26 NOEMBRIE 1891 ANUNCIURI: 1 leu in 25 bani „ 2 le! • Pentru anunciuri * ««* »«II-'In România la „Anunţi» Havasin „Francia, Italia, Austro Ungarna Agenţia Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum sucursalele el. , UN NUMER VECHIU ROBANI ADMINISTRAŢIA: „Băncei Naţionale* (Casele Karageorgevici) n „ IV Inserţie şi reclame IKi CHIUITII IIIISTIIIILI Disolvare, nu! Suntem în plină operă-bufâ. Când lumea crede că ministerul s’a compus In fine, tocmai atunci totul să dărâmă, şi trebue deci reînceput din capăt. Conservatorii eraţi alaltăeri sigurî că venerabilul d. L. Catargiu va compune cabinetul cu intratabilul d. Lahovari şi cu ireconciliabilul d. Carp. Ca şi în oarecare aventură domnească, să comandase nu trăsura de gală — nefiind nevoe de astfel de vehicule—ci să comandase torţe, să tocmise oameni pentru a striga urale spontanee pe la casele energumenilor conservatori... Când,crac... combinaţia să răstoarnă pe o lăture, iar d. Catargiu, scărpinându-se în cap, e nevoit să reînceapă din nou nişte negocieri ce să lungesc ca pânza Penelopei. Ce să întâmplase? Să întâmplase că puritanul şi catonele Carp, după ce a primit cele întâi propuneri de intrare în minister a junimiştilor, la ultimul moment, simţindu-se, să pare, dacă nu indispensabil cel puţin necesar, a ridicat pretenţia: disolvarea Camerei !... Aceasta este colosal. Aceşti politiciani cred că lumea româneacă se reduce la propria lor persoană şi că să cuvine, de drept, să se comită cele mai arbitrare şi mai gogonate acte, numai pentru satisfacerea egoismului lor personal. D. Carp, care din alegeri s’a ales numai cu vre-o şapte partizani, crede ocazia nemerită de a’şi mai îmulţi acest număr restrâns. De aceia, cu o seninătate admirabilă, d-sa nu se sfieşte a cere disolvarea Camerei, în unicul acest scop! Este pur şi simplu fenomenal, şi dacă regele ar acorda acestă cerere, ar merita cea mai violentă dezaprobare. In adevăr, nu e ridicul lucru ca să tulburi o ţară întreagă, ca să dai disolvări peste disolvări aceliaşi coterii politice, numai pentru ca d. Carp să -şi mai aducă câţiva porumbei în Cameră? Ba este un argument Şi mai serios ? „Eu nu pot să mă prezint ca „ministru, zice d. Carp, înaintea unei „Camere care a fost aleasă contra „mea““ Foarte bine, dar atunci când îşi vede situaţia, pentru ce tratează cu d. L. Catargiu ? Pentru ce caută a comite cel mai scandalos act care s’a văzut de patru ani, unirea cu un om, cu d. L. Catargiu,^pe care la descris cu cele mai glodoase coloruri, reintrarea în un partid, pe care l’a stigmatizat cu cea din urmă violență ? Faptul că d. Carp tratează pentru intrarea în un cabinet Catargist este o ruşine, o nedemnitate, oricât de grele condiţii ar purte. De altă parte, d. L. Catargiu ar trebui să fie mărginit în gradul cel din urmă, pentru a primi condiţiile d-lui Carp şi a cere regelui disolvarea pe socoteala aceluia. In adevăr, a primi pe d. Carp un minister astăzi, când acela are numai câţiva deputaţi, nu constitue nici un pericol, din contra este o garanţie că îl va putea ori când ţinea în frîu, de vreme ce d. Carp, în materie de partizani, este redus la cea mai simplă ecspresie. A face însă o disolvare şi a da ocazia d-lui Carp de aşi vîrî 20 ,sau 30 de prietini, aceasta ar însemna pentru d. L. Catargiu sinuciderea, ar însemna că de bună voe reîncepe era certelor şi a scandalurilor pentru şefie în parlament, este a încuragia din nou pe d. Carp de a poza în şef şi de a voi să ia locul bătrînului. Aceste lucruri sunt elementare, şi cred că chiar d. Catargiu le poate înţelege. Dar unde mai pui faptul că dizolvarea ar ajunge nu o prerogativă regală, ci un mijloc ca fiecare ambiţios să’şi aducă partizani în Cameră? Unde mai pui faptul că fiecare s’ar întreba: până când dizolvări peste dizolvări vor fi date politicianilor conservatori, pentru ca cu forţa administrativă să-şi creeze Camere ridicule, fiecare după chipul şi asemănarea lui? Conservatorii cu toţii — junimişti, concentraţi, catargişti — au perdut dreptul de a mai cere regelui dizolvarea. In trei ani şi ceva ei au avut deja două dizolvări şi după amendouă s’au arătat incapabili de a guverna. O dizolvare cu un minister în care ar figura d-niî L. Catargiu, Lahovari, Carp, ar fi o adevărată calamitate, căci fie-care din aceştia şî-ar aduce partizani d’al lor şi numai d’al lor, aşa că viitoarea Cameră ar fi un adevărat balamuc. Certele pentru şefie, intrigele ar fi mai mari decât în Camerile precedente. Până acum, de bine de râu, se mai putea constitui câte o majoritate parlamentară. In urma unor alegeri, în condiţiunile de mai sus, nici un fel de majoritate nu ar mai fi cu putinţă, dar absolut nici una. Ar fi mai rău decât ceea ce vedem astăzi. Regele ar deveni grav culpabil, dacă ar acorda acest lucru, iar d. L. Catargiu ar dovedi că nici cea mai mică judecată nu şi-a mai rămas. Deci, disolvare, nu. Dacă puteţi, d-lor conservatori, să compuneţi cu toţii un cabinet, care să poată dura cu actualele Camere, foarte bine. Dacă d. Carp să mulţumeşte a intra în ministerul d-lui L. Catargiu în starea în care se află, minunat. Dar disolvare, dar frământări, dar apeluri din nou la puterea administrativă pentru a vă face partizani, aceasta nu, nu, nu. Gr. IPANITT A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 în contra dinastiei Mandju. Prin provincii măcelăresc pe toţi misionarii francezi, ruşi şi germani, pe comercianţii şi exploratorii europeni şi revoluţionarii cauta să se apropie de Peking, capitala Chinei, cu scopul de a răsturna pe împăratul „cerului şi al soarelui*. Prin măcelul înfiorător pe care -l comit, revoluţionarii vor să provoace un conflict între europeni şi împăratul lor, ca astfel să le fie mai lesne a executa planul de detronare. Findcă revoluţia a izbucnit în apropiere de Capitală, reprezentanţii puterilor europene au făcut un demers comun pe lângă guvernul chinez pentru înăbuşirea revoluţiei. Li Tsang-Hu, şeful guvernului, a căutat să asigure pe reprezentanţi că nu e nici o primejdie şi că totul este nemulţumirea unor oameni de rând cari s’au organizat în bande pentru a jefui lumea. Câteva zile representanţii europeni au rămas în Peking. Pe urmă au văzut, însă, că revoluţia se întinde în mod periculos şi atunci s’au hotărât a se stabili în portul Tsien-Cin, unde sunt pe deplin scutiţi de către vapoarele europene comerciale şi de resbel. Numărul creştinilor măcelăriţi se socoteşte la mai multe sute. O adevărată teroare s’a răspândit printre toate coloniele creştine. Guvernul chinez pare că încuraiază pe sub mână revoluţia în contra creştinilor şi se zice că ajută chiar cu provisiuni şi bani pe revoluţionari. Franţa, putere direct interesată în China, a adresat o notă circulară puterilor europene, insistând ca represintanţii în China ai ţărilor europene să înceapă o acţiune diplomatică comună la Peking. Şi dacă propunerea Franţei va fi primită, atunci vom vedea în China pe francezi şi germani fraternizând în contra guvernului chinez. Cine ştie dacă din China nu va eşi o nouă cestiune care va agita pe multe puteri europene. In adevăr, Rusia aspiră să-şi întindă hotarele sale dinspre China, Englitera vroeşte să-şi asigure unele porturi, Franţa vrea să-şi întindă coloniile sale. După informaţiunile cele mai sigure, d-l Carp şi cu toţi ai d-sale, şi însuşi d-l Marghiloman, cel care pregătea o înmormântare de clasa I a d-lui Lascăr Catargiu, au acceptat şefia celui cu „hârca neroadă“, au renunţat la toate ideile şi la toate proectele lor de legi, dar, în ceea ce priveşte lucrurile practice nu au renunţat de loc. D-l Carp a declarat că are nevoie de patru portofolii şi de disolvarea ambelor Camere. Iată, deci, că marele şi marele minister pur conservator este încă un vis depărtat. Junimiştii sunt oameni foarte practici când cer garanţia celor patru portofolii cât şi garanţia dizolvăreî. Dânşii văd că în Cameră n’au decât 6 partizani, că în Senat abia sunt câţiva şi că, astfel, sunt la discreţia d-lui Caragiu. Dacă ar intra în minister fără de condiţiuni, ar scăpa astăzi pe „bătrânul neputincios“ de încurcătură, iar, după închiderea Camerilor, şi în ajunul alegerilor senatoriale, ar fi trimişi, frumuşel, la plimbare. Atunci Conul Lascar şi-ar face o puternică majoritate în Senat şi ar domina singur situaţiunea. Partizanii d-lui Carp au darul de a citi pe cerul electoral şi de a prevede acest viitor neplăcut. Ei vor patru portofolii pentru ca în consiliul de miniştrii să aibă jumătate glasurile, pentru ca o parte din judeţe să fie cedate influenţei lor şi pentru ca viitoarele alegeri—în caz când dizolvarea va fi acordată—să trimeată în Cameră un număr respectabil de junimişti. Dar liberalii-conservatori şi mulţi dintre amicii cuconului Lascăr nu înţeleg astfel lucrurile, căci pentru m mulţi dintre dânşii alianţa cu junimiştii va fi dezastroasă, la Râmnicul Sărat, de pildă, d-1 Ionel Gradişteanu se va pomeni cu d-1 Ghermani în cap şi influenţa sa va suferi o eclipsă. La Buzeu familia Marghiloman va cere să-şi recapete vechea influenţă, în paguba actualei alianţe conservatoare-colectivistă. La Iaşi întreaga Liga Langa va fi pe dric, de a doua zi, consiliul comunal va fi disolvat şi toată maşina electorală, care a prezidat la ultimele alegeri, distrusă. La Râmnicul-Vâlcei d. Iancovescu va trebui să -şi plece capul înaintea d-lui Lahovari. La Bacău, la Craiova, la Ialomiţa, la Gorj, la Dorohoia, la Botoşani junimiştii vor pretinde ca liberalii-conservatori să le cedeze pasul. Iată pe ce frumoasă cale a plecat concentrarea conservatoare. Concluzia este, că dorita concentrare nu se va realiza şi că un minister catargisto-concentrat-junimist va fi mai slab decât toate cele de până acum. Informaţii exterioare Din imperiul ceresc Câtă vrerre în bătrâna Europă diplomaţii îşi dau toate silinţele să menţină pacea, în imperiul ceresc se petrec lucruri cari emoţionează pe înţelepţii noştri diplomaţi şi atrag atenţia presei europene asupra măcelurilor oribile din China. Mulţi generali ambiţioşi, cari în Europa nu-şi pot manifeste vitejia Iov, vor avea în curând teren să arate ce sunt şi ce pot. Sunt în adevăr interesante luptele interne din China. Ele dovedesc că acest imperial, cu o administraţie tradiţională, nu este atât de puternic precum se părea. Chinezii s’au revoltat în contra europenilor și Un minister tare (?) Nu ştim dacă astăzi ministerul se va prezenta înaintea Camenilor, dar, după toate probabilităţile, nici astăzi ţara nu va fi pusă la fericita poziţiune de a avea un guvern. Şi pricina este că acest minister pur conservator, ce este în proiect, că acest minister foarte tare, precum îl numesc conservatorii, întâmpină cele mai mari greutăţi pentru a se forma. Idealul celor mai mulţi membrii ai familiei conservatoare, mai ales al acelora cari au provocat actuala criză, vrea să se adune toată suflarea de acelaşi neam sub acelaşi steag, să se elimine elementele streine şi să se formeze partidul conservator omogen, cu un singur program şi cu un singur şef. Acei cari au crezut în posibilitatea unei asemenea minuni, foarte sau înşelat, căci diviziunile ultimilor ani, luptele crâncene dintre conservatori, lipsa de stimă cu care s’au tratat reciproc, sunt atâtea piedici uriaşe planului de unire. De aceea vedem că, încă de la început, junimiştii se prezintă ca, element recalcitrant şi deosebit, vroind să’şi păstreze individualitatea ambiţiunei. A se vedea la „Ultime informaţii“ ştirile asupra Crizei ministeriale. CERCETĂRI ASUPRA stărei dreptului de vot la popoarele de pe glob . Trecând la America trebue să începem cu Statele Unite unde, în general, putem zice că avem votul universal. Condiţiunea pentru a fi alegător este a avea vârsta de 21 ani şi a fi domiciliat în unele state cari formează confederaţia Statelor Unite , se cere condiţia de domicilii de 6 luni, de un an, şi maximul până unde s-a ajuns este de 2 ani. Nu se face nici o deosebire de rasă, negrul ca şi albul este alegător. Din contră, sunt State unde şi femeile au drept de vot, cum este în Washington iar altele unde se face o propagandă puternică pentru recunoaşterea acestui drept femeilor, astfel şi în Statul Wyoming s’a admis acest drept şi consiliul supreml-a declarat neconstituţional. In acelaşi timp avem unele State unde se fac oarecam ştirbiri votului universal, astfel în Connecticut să cere pentru a fi alegător o probă de moralitate şi în plus a putea citi Constituţia ţărei ; în Manachusset să cere a şti iscăli numele. In Florida şi Missuri să cere chiar a seri şi ceti, afară de acei cari nu pot din cauza vreunei infirmităţi. In Republica Argentină sufragiu universal fără nici o instricţiune, adică cu condiţia de cate 21 de ani, însă numai pentru Camera deputaţilor, pentru Senat este un colegiu special, cam de felul celui din Franţa. Pentru a fi ales deputat nu se cere nici o condiţie, însă pentru a fi ales senator să cere a avea un venit anual de lei 2.500. Pentru alegerea preşedintelui republicei de asemenea este un colegiu special. In Republica Argentină ca şi In Statele Unite găsim o inovaţie democratică necunoscută în Europa. Guvernatorii provinciilor, adică şefii administraţiunei, un fel de prefecţi, se aleg de către popor prin sufragiu administrativ. Cu alte cuvinte, principiul electivităţei este astfel generalizat încât îl găsim în toate ramurile administraţiei publice. In Bolivia sufragiu universal, condiţia de etate 21 de ani, dar cu o diferenţă capitală, căci găsim că Senatul ca şi Camera este aleasă tot prin sufragiu universal. Afară de aceasta s’a dat o întindere şi mai mare principiului democratic al organizărei acesteî ţări, astfel că prezidentul republicei chiar se alege direct de popor prin sufragiu universal, iar nu de un colegiu îngust ca în forma republicană cunoscută în Europa (Franţa). In Colombia sufragiu universal cu condiţia de etate 21 de ani. Senatul ca şi Camera se aleg prin sufragiu universal. Socot necesar de a insista în treacăt asupra chestiei aceasta : „Senat ales prin sufragiu universală, căci ea poate să aducă tulburare în spiritul cititorului. In general existenţa a două Camere este inutilă, pe lângă că este o formă parlamentară învechită şi antidemocratică. . Acest dualism Insă, are aparenţa de a fi de un interes oareşi cam, când reprezintă clase deosebite. De pildă, când Camera se alege de un colegiu cu totul altul decât acela care alege Senatul, pare cel puţin a fi într’un câtva motivată existenţa acestui al douilea corp, dar când aceiaşi masă electorală alege amândouă Corpurile, negreşit că nu mai poate avea nici o raţiune, căci şi un corp şi altul reprezintă aceleaşi interese. Astfel hotărâtor trebui să regreăm ca