Lupta, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 1553-1577)

1891-11-25 / nr. 1573

1 Y V A Y . 30 . EDITIA A DOUA ■SSSÄÜ ANUL Yin.­No. 1573 ABONAMENTE: DIN ȚARĂ Un an......................................................... . . 40 lei Sease­dum.................................................... . . 20 „ Trei luni.................................................... ■ • ro . Pentru Învățători pa an an..................... HS STREINIiTATE Ob »R . . ............................... . . 50 lei Şeara luni.................................... . . . Trei luni ............................................... NUMERUL IV BANI REDACŢIA: Fasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karageorgevloi) Director politic: G. PAMU Pasagini • • 25 . • • 15 . MARȚI 26 NOEMBRIE 1891 ANUNCIURI: 1 leu in 25 bani „ 2 le! • Pentru anunciuri * ««* »«II-'­In România la „Anunţi» Havas­in „Francia, Italia, Austro Ungarn­a Agenţia Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum­ sucursalele el. , UN NUMER VECHIU RO­BANI ADMINISTRAŢIA: „Băncei Naţionale* (Casele Karageorgevici) n „ IV Inserţie şi reclame IK­i CHIUITII IIIISTIIIILI Disolvare, nu! Suntem în plină operă-bufâ. Când lumea crede că ministerul s’a com­pus In fine, tocmai atunci totul să dărâmă, şi trebue deci reînceput din capăt. Conservatorii eraţi alaltăeri si­­gurî că venerabilul d. L. Catargiu va compune cabinetul cu intratabilul d. Lahovari şi cu ireconciliabilul d. Carp. Ca şi în oare­care aventură domnească, să comandase nu trăsura de gală — nefiind nevoe de ast­fel de vehicule—ci să comandase torţe, să tocmise oameni pentru a striga urale spontanee pe la casele ener­gumenilor conservatori... Când,crac... combinaţia să răstoarnă pe o lăture, iar d. Catargiu, scărpinându-se în cap, e nevoit să reînceapă din nou nişte negocieri ce să lungesc ca pânza Penelopei. Ce să întâmplase? Să întâmplase că puritanul şi catonele Carp, după ce a primit cele întâi propuneri de intrare în minister a junimiştilor, la ultimul moment, simţindu-se, să pare, dacă nu indispensabil cel pu­ţin necesar, a ridicat pretenţia: di­­solv­ar­ea Camerei !... Aceasta este colosal. Aceşti poli­ticiani cred că lumea româneacă se reduce la propria lor persoană şi că să cuvine, de drept, să se comită cele mai arbitrare şi mai gogonate acte, numai pentru satisfacerea egois­mului lor personal. D. Carp, care din alegeri s’a ales numai cu vre-o şapte partizani, crede ocazia nemerită de a’şi mai îmulţi acest număr restrâns. De aceia, cu o seninătate admirabilă, d-sa nu se sfieşte a cere disolvarea Camerei, în unicul acest scop! Este pur şi simplu fenomenal, şi dacă regele ar acorda acestă cerere, ar merita cea mai violentă dezaprobare. In adevăr, nu e ridicul lucru ca să tulburi o ţară întreagă, ca să dai disolvări peste disolvări aceliaşi coterii politice, numai pentru ca d. Carp să -şi mai aducă câţi­va po­rumbei în Cameră? Ba este un argument Şi mai se­rios ? „Eu nu pot să mă prezint ca „ministru, zice d. Carp, înaintea unei „Camere care a fost aleasă contra „mea““ Foarte bine, dar atunci când îşi vede situaţia, pentru ce tratează cu d. L. Catargiu ? Pentru ce caută a comite cel mai scandalos act care s’a văzut de patru ani, unirea cu un om, cu d. L. Catargiu,^pe care la descris cu cele mai glodoase colo­­ruri, reintrarea în un partid, pe care l’a stigmatizat cu cea din urmă vio­lență ? Faptul că d. Carp tratează pen­­tru intrarea în un cabinet Catargist este o ruşine, o nedemnitate, ori­cât de grele condiţii ar purte. De altă parte, d. L. Catargiu ar trebui să fie mărginit în gradul cel din urmă, pentru a primi condiţiile d-lui Carp şi a cere regelui disol­varea pe socoteala aceluia. In ade­văr, a primi pe d. Carp un minister astăzi, când acela are numai câţi­va deputaţi, nu constitue nici un pericol, din contra este o garanţie că îl va putea ori când ţinea în frîu­, de vreme ce d. Carp, în materie de partizani, este redus la cea mai simplă ec­spresie. A face însă o disolvare şi a da ocazia d-lui Carp de aşi vîrî 20 ,sau 30 de prietini, aceasta ar în­semna pentru d. L. Catargiu sinu­ciderea, ar însemna că de bună voe reîncepe era certelor şi a scandalu­rilor pentru şefie în parlament, este a încuragia din nou pe d. Carp de a poza în şef şi de a voi să ia lo­cul bătrînului. A­ceste lucruri sunt elementare, şi cred că chiar d. Ca­targiu le poate înţelege. Dar unde mai pui faptul că dizol­varea ar ajunge nu o prerogativă regală, ci un mijloc ca fie­care am­biţios să’şi aducă partizani în Ca­meră? Unde mai pui faptul că fie­care s’ar întreba: până când dizolvări peste dizolvări vor fi date politicia­­nilor conservatori, pentru ca cu forţa administrativă să-şi creeze Camere ridicule, fie­care după chipul şi ase­mănarea lui? Conservatorii cu toţii — junimişti, concentraţi, catargişti — au­ perdut dreptul de a mai cere regelui dizol­varea. In trei ani şi ceva ei au­ a­­vut deja două dizolvări şi după a­­mendouă s’au arătat incapabili de a guverna. O dizolvare cu un minis­ter în care ar figura d-niî L. Ca­targiu, Lahovari, Carp, ar fi o ade­vărată calamitate, căci fie-care din aceştia şî-ar aduce partizani d’al lor şi numai d’al lor, aşa că viitoa­rea Cameră ar fi un adevărat bala­muc. Certele pentru şefie, intrigele ar fi mai mari de­cât în Camerile pre­cedente. Până acum, de bine de râu, se mai putea constitui câte o majo­ritate parlamentară. In urma unor a­­legeri, în condiţiunile de mai sus, nici un fel de majoritate nu ar mai fi cu putinţă, dar absolut nici una. Ar fi mai rău de­cât ceea ce vedem astăzi. Regele ar deveni grav culpabil, dacă ar acorda acest lucru, iar d. L. Ca­targiu ar dovedi că nici cea mai mică judecată nu şi-a mai rămas. Deci, disolvare, nu. Dacă puteţi, d-lor conservatori, să compuneţi cu toţii un cabinet, care să poată dura cu actualele Camere, foarte bine. Dacă d. Carp să mulţumeşte a intra în ministerul d-lui L. Ca­targiu în starea în care se află, mi­nunat. Dar disolvare, dar frământări, dar apeluri din nou la puterea ad­ministrativă pentru a vă face parti­zani, aceasta nu, nu, nu. Gr. IP­ANIT­T­ A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 în contra dinastiei Mandju. Prin provincii măcelăresc pe toţi misionarii francezi, ruşi şi germani, pe comercianţii şi exploratorii europeni şi revoluţionarii cauta să se a­­propie de Peking, capitala Chinei, cu sco­pul de a răsturna pe împăratul „cerului şi al soarelui*. Prin măcelul înfiorător pe care -l comit, revoluţionarii vor să provoace un conflict între europeni şi împăratul lor, ca ast­fel să le fie mai lesne a executa planul de detronare. Find­că revoluţia a izbucnit în apropiere de Capitală, reprezentanţii puterilor euro­pene au făcut un demers comun pe lângă guvernul chinez pentru înăbuşirea revolu­ţiei. Li­ Tsang-Hu, şeful guvernului, a cău­tat să asigure pe reprezentanţi că nu e nici o primejdie şi că totul este nemulţu­mirea unor oameni de rând cari s’au or­ganizat în bande pentru a jefui lumea. Câte­va zile representanţii europeni au rămas în Peking. Pe urmă au văzut, însă, că revoluţia se întinde în mod periculos şi atunci s’au hotărât a se stabili în portul Tsien-Cin, unde sunt pe deplin scutiţi de către vapoarele europene comerciale şi de resbel. Numărul creştinilor măcelăriţi se soco­teşte la mai multe sute. O adevărată te­roare s’a răspândit printre toate coloniele creştine. Guvernul chinez pare că încura­­iază pe sub mână revoluţia în contra creş­tinilor şi se zice că ajută chiar cu provi­­siuni şi bani pe revoluţionari. Franţa, putere direct interesată în China, a adresat o notă circulară puterilor euro­pene, insistând ca represintanţii în China ai ţărilor europene să înceapă o acţiune di­plomatică comună la Peking. Şi dacă pro­punerea Franţei va fi primită, atunci vom vedea în China pe francezi şi germani frater­nizând în contra guvernului chinez. Cine ştie dacă din China nu va eşi o nouă cestiune care va agita pe multe pu­teri europene. In adevăr, Rusia aspiră să-şi întindă hotarele sale dinspre China, Engli­­tera vroeşte să-şi asigure unele porturi, Franţa vrea să-şi întindă coloniile sale. După informaţiunile cele mai si­gure, d-l Carp şi cu toţi ai d-sale, şi însuşi d-l Marghiloman, cel care pregătea o înmormântare de clasa I­ a d-lui Lascăr Catargiu, au accep­tat şefia celui cu „hârca neroadă“, au renunţat la toate ideile şi la toate proectele lor de legi, dar, în ceea ce priveşte lucrurile practice nu au re­nunţat de loc. D-l Carp a declarat că are nevoie de patru portofolii şi de disolvarea ambelor Camere. Iată, deci, că marele şi marele mi­nister pur conservator este încă un vis depărtat. Junimiştii sunt oameni foarte prac­tici când cer garanţia celor patru portofolii cât şi garanţia dizolvăreî. Dânşii văd că în Cameră n’au de­cât 6 partizani, că în Senat abia sunt câţi­va şi că, ast­fel, sunt la discreţia d-lui Cara­giu. Dacă ar intra în minister fără de condiţiuni, ar scăpa astă­zi pe „bă­trânul neputincios“ de încurcătură, iar, după închiderea Camerilor, şi în ajunul alegerilor senatoriale, ar fi trimişi, frumuşel, la plimbare. A­tunci Conul Lascar şi-ar face o puternică majoritate în Senat şi ar domina sin­gur situaţiunea. Partizanii d-lui Carp au darul de a citi pe cerul electoral şi de a pre­vede acest viitor neplăcut. Ei vor patru portofolii pentru ca în consi­liul de miniştrii să aibă jumătate glasurile, pentru ca o parte din ju­deţe să fie cedate influenţei lor şi pentru ca viitoarele alegeri—în caz când dizolvarea va fi acordată—să trimeată în Cameră un număr res­pectabil de junimişti. Dar liberalii-conservatori şi mulţi dintre amicii cuconului Lascăr nu înţeleg ast­fel lucrurile, căci pentru m mulţi dintre dânşii alianţa cu juni­miştii va fi dezastroasă, l­a Râmnicul Sărat, de pildă, d-1 Ionel Gradi­şteanu se va pomeni cu d-1 Ghermani în cap şi influenţa sa va suferi o eclipsă. La Buzeu familia Marghiloman va cere să-şi recapete vechea influenţă, în paguba actualei alianţe conser­­vatoare-colectivistă. La Iaşi întreaga Liga­ Langa va fi pe dric, de a doua zi, consiliul comunal va fi disolvat şi toată ma­şina electorală, care a prezidat la ultimele alegeri, distrusă. La Râmnicul-Vâlcei d. Iancovescu va trebui să -şi plece capul înain­tea d-lui Lahovari. La Bacău­, la Craiova, la Ialomiţa, la Gorj, la Dorohoia, la Botoşani junimiştii vor pretinde ca liberalii-conservatori să le cedeze pasul. Iată pe ce frumoasă cale a plecat concentrarea conservatoare. Concluzia este, că dorita concentrare nu se va realiza şi că un minister catargisto-concentrat-junimist va fi mai slab de­cât toate cele de până acum. Informaţii exterioare Din imperiul ceresc Câtă vrerr­e în bătrâna Europă diplomaţii îşi dau toate silinţele să menţină pacea, în imperiul ceresc se petrec lucruri cari emo­ţionează pe înţelepţii noştri diplomaţi şi a­­trag atenţia presei europene asupra măce­lurilor oribile din China. Mulţi generali ambiţioşi, cari în Europa nu-şi pot mani­feste vitejia Iov, vor avea în curând teren să arate ce sunt şi ce pot. Sunt în adevăr interesante luptele in­terne din China. Ele dovedesc că acest im­perial, cu o administraţie tradiţională, nu este atât de puternic precum se părea. Chi­nezii s’au revoltat în contra europenilor și Un minister tare (?) Nu ştim dacă astăzi ministerul se va prezenta înaintea Camenilor, dar, după toate probabilităţile, nici as­tăzi ţara nu va fi pusă la fericita poziţiune de a avea un guvern. Şi pricina este că acest minister pur conservator, ce este în proiect, că a­­cest minister foarte tare, precum îl numesc conservatorii, întâmpină cele mai mari greutăţi pentru a se forma. Idealul celor mai mulţi membrii ai familiei conservatoare, mai ales al acelora cari au provocat actuala criză, vrea să se adune toată sufla­rea de acelaşi neam sub acelaşi steag, să se elimine elementele stre­ine şi să se formeze partidul con­servator omogen, cu un singur pro­gram şi cu un singur şef. Acei cari au crezut în posibilita­tea unei asemenea minuni, foarte sau înşelat, căci diviziunile ultimilor ani, luptele crâncene dintre conservatori, lipsa de stimă cu care s’au tratat re­ciproc, sunt atâtea piedici uriaşe pla­nului de unire. De aceea vedem că, încă de la început, junimiştii se pre­zintă ca, element recalcitrant şi deo­sebit, vroind să’şi păstreze indivi­dualitatea ambiţiunei. A se vedea la „Ultime informaţii“ ştirile asupra Crizei ministeriale. CERCETĂRI ASUPRA stărei dreptului de vot la popoarele de pe glob . Trecând la America trebue să începem cu Statele­ Unite unde, în general, putem zice că avem votul universal. Condiţiunea pentru a fi alegător este a avea vârsta de 21 ani şi a fi domiciliat în unele state cari formează confederaţia Statelor­ Unite , se cere condiţia de domicilii­ de 6 luni, de un an, şi maximul până unde s-a ajuns este de 2 ani. Nu se face nici o deosebire de rasă, negrul ca şi albul este alegător. Din contră, sunt State unde şi femeile au drept de vot, cum este în Washington iar altele unde se face o propagandă puter­nică pentru recunoaşterea acestui drept fe­meilor, ast­fel şi în Statul Wyoming s’a admis acest drept şi consiliul suprem­­l-a declarat neconstituţional. In acelaşi timp avem unele State unde se fac oare­cam­ ştirbiri votului universal, ast­fel în Connecticut să cere pentru a fi alegător o probă de­ moralitate şi în plus a putea citi Constituţia ţărei ; în Mana­­chusset să cere a şti iscăli numele. In Florida şi Missuri să cere chiar a seri şi ceti, afară de acei cari nu pot din cauza vre­unei infirmităţi. In Republica Argentină sufragiu univer­sal fără nici o instricţiune, adică cu condi­ţia de c­ate 21 de ani, însă numai pentru Camera deputaţilor, pentru Senat este un colegiu special, cam de felul celui din Franţa. Pentru a fi ales deputat nu se cere nici o condiţie, însă pentru a fi ales senator să cere a avea un venit anual de lei 2.500. Pentru alegerea preşedintelui republicei de asemenea este un colegiu special. In Republica Argentină ca şi In Statele­ Unite găsim o inovaţie democratică necu­noscută în Europa. Guvernatorii provinciilor, adică şefii administraţiunei, un fel de pre­fecţi, se aleg de către popor prin sufragiu administrativ. Cu alte cuvinte, principiul electivităţei este ast­fel generalizat în­cât îl găsim în toate ramurile administraţiei publice. In Bolivia sufragiu universal, condiţia de etate 21 de ani, dar cu o diferenţă capitală, căci găsim că Senatul ca şi Camera este aleasă tot prin sufragiu universal. Afară de aceasta s’a dat o întindere şi mai mare principiului democratic al organizărei a­­cesteî ţări, ast­fel că prezidentul repu­blicei chiar se alege direct de popor prin sufragiu universal, iar nu de un colegiu îngust ca în forma republicană cunoscută în Europa (Franţa). In Colombia sufragiu universal cu con­diţia de etate 21 de ani. Senatul ca şi Camera se aleg prin sufragiu universal. Socot necesar de a insista în treacăt a­­supra chestiei aceasta : „Senat ales prin sufragiu universală, căci ea poate să aducă tulburare în spiritul cititorului. In general existenţa a două Camere este inutilă, pe lângă că este o formă parlamentară în­vechită şi antidemocratică. . Acest dualism Insă, are aparenţa de a fi de un interes oareşi­ cam­, când reprezintă clase deosebite. De pildă, când Camera se alege de un co­legiu cu totul altul de­cât acela care a­­lege Senatul, pare cel puţin a fi într’un cât­va motivată existenţa acestui al douilea corp, dar când aceiaşi masă electorală a­­lege amândouă Corpurile, negreşit că nu mai poate avea nici o raţiune, căci şi un corp şi altul reprezintă aceleaşi interese. Ast­fel hotărâtor trebui să regre­ăm ca

Next