Lupta, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 1898-1920)

1893-01-14 / nr. 1906

— Apoi, intervine râzând un zeflemist, chiar n’o să fie de­cât desmeticii diseară la Băile Eforiei. — Ce a înebunit guvernul ? strigă furios octogenarul nostru. — Ce guvern frate,­­una vorbim și bașca ne înțelegem, replică 'plictisit'onatorul de­ranjat de la somn. — Dar cine t­e convoacă la întrunirea de diseară?­­ — Stieflers şi flug. — Atunci ce vorbeşti de luat cuvîntul ? — Am vorbit de luat cuvîntul, cum să ia la bal mascat. — A înţeleg.... Cred că ai să te mulţu­meşti să priveşti ca mine, spune bătrînul rizînd sarcastic. — Cred şi eu dacă nu mă laşi să dorm ? isbucneşte furios giovinele tulburat. Să fac formalităţile obişnuite. D. Vernescu cere dosarul puţurilor ar­­tesiene din Ialomiţa, ca să vadă dacă nu e loc să adreseze o interpelare. D. Buiclin face zeflemele. — Uite ’! frate spune uniseflemist, cum i­ s’a deslegat limba de când s’a isprăvit cu afacerea Bedmar. Ne mai fiind nimic la ordinea zilei, şe­dinţa să ridică. Senatorii sunt poftiţi în secţii pentru­ ca să se ocupe cu diferite legi. Cea mai mare parte fug pe uşe. — Dar ce sunt nebun să mai lucrez un ceas, ce fac diseară la bal. — D’apoi eu de ce crezi că plec. Nu cum­va o să stau de modificat legea sa­nitară...... Un uşier se aproape de X, care tot dor­mea în fotoliul său. — S’a ridicat şedința d-le, sunteți poftit în secții. — Ce, s’a sfârşit balul, mergem la ca- Invetămlntu! comercial . Venim la chestiunea admitere! elevilor în şcoalele de comerciu. In privinţa vârstei nu e de zis, da cât că n’ar trebui fixate limite. De ce elevul, care la 11 ani a terminat cursul primar să nu poată intra în şcola de comerţ inferi­oară şi pentru ce s’ar respinge din cursul secundar un tiner de 16 ani ? Foarte rare ori naşterile copiilor se vor potrivi cu legile absolute ale admitere­ în învăţămînt. In ce priveşte populaţiunea şcoalei de comerciai tendinţa urmărită de proectul de lege e de a respinge pe străini din ele şi aceasta în mod absolut. Ni se afirmă chiar că în ultimul moment s’a luat măsura de a exclude cu desăvârşire pe străini. Cu această ocasiune să mi se permită următoarea reflexiune: Ne aducem aminte că din acest punct de vedere comisiunea directorilor şcoalelor comerciale ceruse înfiinţarea de internate. Sunt aceste costisitoare şi azi dau mult de vorbit la toată lumea. Dar ceea ce nu se poate contesta este că în starea actuală de lucruri şi în special la noi ele sunt bine­venite. Cu internatul se românizează co­­mercial, căci acolo nu se primesc de­cât români. Apoi să considerăm starea de astăzi a societăţei noastre în genere, şi atunci vom înţelege pentru ce românii nu aleargă bu­curoşi la carierile profesionale. In cursurile medii sau secundare (publice) nu urmează în majoritate de căt fii târgo­veţilor şi a burghezilor de tot felul : func­­ţionari, comercianţi, meseriaşi, etc. Rar când mai poate pătrunde pe aici şi câte un sătean. Dar toţi burghezii aceştia, ne­mulţumiţi de starea lor, se gândesc pentru fii lor la un train mai bun, în care să câş­tige mai mult, muncind cât se poate mai puţin. Şi care e mijlocul de a ajunge aici ? Funcţiunea. Termenul acesta e aşa de plă­cut în­cât vedem astăzi pe vînzătorii din magazii, zicăndu-şi funcţionari comerciali şi chiar e ruşine cuiva a zice că e negus­tor ori meseriaş. Să ne uităm mai departe. La Facultăţi, care este aceea care deschide mai la multe funcţiuni drumul? Este dreptul, de aceea e şi facultatea cea­ mai populată , apoi me­dicina, care creiază iarăşi oameni pentru funcţiuni mai puţine. Cu dreptul poţi fi profesor, magistrat, funcţionar administrativ, financiar, etc. Cu medicina poţi fi doctor de plasă, de spital, judeţ, comună, despărţire, etc. Cu ştiinţele n’ai de cât locul de profe­sor, de aceia sunt şi puţini cei cari le fre­­quentează. Când dar un burghez vede a­­tâtea drumuri deschise pentru fiul său, de ce l’ar da la’o,şcoală de comerciu ? Nu se va auzi la noi un părinte, care de mic să deprindă pe fiul său cu ideia de a fi meşteşugar. De mic chiar îl face să aleagă între: inginer, militar, profesor, doctor, avocat, magistrat, etc. Când ast­fel e creşterea ce noi o facem fiiilor noştri, de ce să ne aşteptăm la alte roade ? Când în majoritatea ei, populaţia cursurilor secundare e formată­ de aceşti oameni, se înţelege că ei vor îndrepta pe fii lor căt­re acele locuri, cari dau perspec­tive mari şi frumoase. Numai când s-au convins că fii lor nu sunt apţi a urma cur­suri multe şi variate, se gândesc la agri­cultură, comerciu şi industrie. Atunci nu­mai părintele îşi zice : Să fac pe ful meu meseriaş să nu moară de foame. Din un alt punct de vedere situaţia ul­terioară a celor ce urmează în o şcoală de comerciu, e cam precară. Comerciul mic ca şi cel mare e în mânele străinilor. Aceştia vor preferi în tot-d’a­una pe conaţionalii lor. Puţinii noştrii comercianţi s’au format fără şcoală şi să spunem lucrurile pe faţă, n’au tocmai mare plăcere de a ţine lângă ei nişte tineri, cari ştiui mai mult de cânt dânşii. Aceştia apoi sunt pretenţioşi. Astă­zi nu se va găsi un tânăr cu 5 ani de şcoală co­mercială, care să nu se uite la 2 ori 300 lei pe lună, Banca Naţională, societăţi fi­nanciare, credite ale Statului, etc. şi e de regretat pentru români. O bună parte din populaţiunea ţârii noas­tre este străină. Ea a îmbrăţişat mai numai comercial şi tot ea alcâtueşte o parte din populaţiunea şcoalelor comerciale. Şi lucrul e uşor de explicat. Străinii vin la această şcoală pentru următoarele motive: 1. Pentru că ţin la profesiunea părinţi­lor şi 2. Pentru că chiar de ar vrea să îmbră­ţişeze o cariere liberă ori o funcţiune, le­gile noastre protectoare pentru români, nu le dau voe. 3. Nu merg la şcoala de meserii şi agri­cultură pentru că aici sunt îngrădiri puter­nice. Există internatul în care ei nu sunt admişi şi externi nu se primesc. Forţamente dar ei sunt îndreptaţi spre comercia Ce e de făcut dar faţă cu această stare de lucruri. De la burghezia oraşelor am zis că nu ne putem aştepta la un contingent mare. Ei încearcă întăi în alte locuri şi a­­poi vin la comerciu. Să ne îndreptăm pri­virile la ţară. De acolo ne poate veni mîn­­tuirea. Nu­mai acele elemente pot să ro­manizeze oraşele noastre atât de împestri­ţate. La această romanizare a oraşelor tin­de de alt­fel şi proectul de lege al învăţă­mântului primar, care pune pe picior de egalitate şcoala sătească cu cea orăşenească. Sătenii însă n’au mijloace. Să’i ajutăm prin internate. Nu zicem că în alt mod n’am avea elevi, cari să populeze şcoalele de co­merciu. Am avea însă o trudă mare şi în­delungată, în cazul contrar, ca să putem forma acea elită, care singura recomandă comerciul unei ţări. De alt­fel noi nu suntem în cazul fran­­cezilor, cari prin gura lui Ledru Rollin în 1848 cereau măsuri cari se oprească revăr­sarea satelor asupra oraşelor. Critica actuală arată că nici acea cerere nu era întemeiată. Noi cu atât mai puţin avem a ne plânge de aşa ceva, cu cât după cum am spus şi mai sus erajele noastre presintă o împestriţare de elemente străine, cari covârşesc cu mult pe cel românesc. Din contra e de dorit aşa emigrare. Dar cu străinii ? Exluderea lor în mod absolut ni se pare o mesură prea aspră. Credem mai folositor pentru ţară ca el sa fie puşi la o taxă oare­care, în folosul instituţiunei de care aşează. Ca un gospodar de frunte, Şi ’ntre alte, de tot felul, Lucruri tot nepreţuite, Maî avea, zeu, nu e glumă, Avea tot felul de vite. De cât toate maî de seamă, Mi-ţî avea însă o oaie. Bre, lăţoasă, lucru mare, Şi cu colţi albi ş’ascuţiţî, Cum la nimeni nu găsiţi; Ea, cum se lăsa de noapte, S’ascundea, hop, în copaie Şi durmea acolo dusă Durmea ’ntruna, ca o oaie. Dar de să ’ntâmpla pe dânsa Să pui mâna ’ncet pe spate, Ca s’o mângâi, o pățiat, Căci atuncea dânsa, hai, Ţi să repezea odată, Cum su­nt oile, turbate, Te muşca de mână, frate. E cam scurtă, recunosc. Cu altă ocazie o să-’ți trimit alta mai lungă. Am­plificescu. CRONICĂ In cântarea unei profesii literare — Scrisoare de la un prieten — Printre mărunţişurile pe cari publicaţia 1001 Nuvele le dă pe copertele sale, remarcăm urmă­toarea hazn­e reţetă literară: Ştii că păcatele m’au aruncat şi pe mine în literatură. Este, cum deobşte se cunoaşte, o epidemie ca orî-care alta. Şi, eu unul, am crezut în tot-d’a­una că fără nici-o drep­tate unii mai înaintaţi în... boală, impută altora, proaspăt infectaţi, această nenoro­cire ca o vină. E o fatalitate. O dată infectat, boala s’a manifestat şi la mine, ca aproape la toţi,­prin versuri. . Neglig simptomele. Toţi cari au suferit şi suferă de „boala literară“ ştiu că după versuri urmează chiorăiala de maţe ! Idea­lurile puse în cui, unii trec la Monitor, alţii la Buna Credinţa sau la Universul. Nu ştifi cum le-o fi lor, dar eu care cola­borez la Talanga română ştifl că această meserie îţi procură pentru mulţămirea su­fletească un colosal... zero, iar pentru cele trupeşti tustamente destul ca să ai cu ce să remâi dator la Iancu birtaşul de pe Bu­levard. Dar eri ’mi-a venit o idee, pe care o cred mântuitoare şi pe care îmi dai voie să ’ţi-o comunic şi ţie. Tocmai citesc că nişte anecdote populare s’au vândut în 12.500 exemplare prima ediţie. Ei bine, de ce să nu mă reped şi eu aci, luându-mi un model di primo car­­tello ? ! La mine dar, anecdote populare !­­mi-am zis, şi iată prima mea operă. Resfoiesc prin colecţiile de literatură populara, şi aleg bu­căţica asta : Şi-avea dada, avea, Avea pe dracu să-l ia, Avea şi el o oaie, Noaptea dormia ’n copai« Când o prindeai de lână, Ea te muşca de mână. Aşa zice poporul în limba lui simplă. De acum, ajută-mi­, muză, să mă fac şi eu anecdotist popular... Imi iau inima în dinţi, condeia în trei degete şi încep să compun: Un ţigan, de mult, odată, Oare când­va, într’un sat, Sau oraş, nu şti­i chiar bine, Când şi unde s’a ’ntâmplat, Avea şi el, de, ca omul, Avea multe şi mărunte, Avea «i de toate, bune, LAPTA ---------■—c_s»e_a—---------­ De la Teatru Duminică la Teatrul Naţional s’a dat pen­tru prima oară Renegatul, melopee de d. Mircea C. Dimitriadi. Iată subiectul piesei: Un român să turceşte şi ajunge la mari demnităţi, face o avere colosală, are un ha­rem splendid la Constantinopole. Cu toate acestea, renegatul Mahmud e pînă într’atât de plictisit de viaţă că e hotărît să se u­­cidă. îşi adună haremul şi prietenii la un chef cu pilaf şi şampanie. In mijlocul beţiei, co­munică tutulor mai întâiul nestrămutata sa hotărîre de a se sinucide şi apoi ce lasă fie­căruia din averea sa. Când beţia erea pe la sfîrşit, ovreiul care-i aducea lui Mahmud femei pentru haremul său ’i maî aduce o fată româncă. Mahmud o cumpără pe 3000 lire. La ve­derea el el a simţit săgeata lui Cupidon cum îl străpunge peptul. Hotărîrea sa e definitivă şi după ce ’şi a luat ziua bună de la prieteni, de la ca­­dîne, de la eunuci şi slujitori, după ce’şi a îmbrăţişat cadînele favorite se duce în odaia în care era închisă Maria. Aci asta gata haşişul, cu care trebuia să m şi curme zilele. Când apropie cupa cu otravă de bu­zele sale aude un bocet, întoarce capul. Era Maria care plângea. Ea începe să-i descrie frumuseţile vieţei şi urîtul morţei. Maria voeşte să trăiască Mahmud, pentru că-l iubeşte, dar nu vrea să fie a lui fiind­că e turc. A­easta rezistenţă ţine un mi­nut. Renegatul se hotărăşte de dragul fetei să se întoarcă în ţara sa şi deci să nu mai moară. * * Aceasta este scheletul piesei. Cum să vede nu e nici dramă, nici comedie, nici tragedie, nici farsă, nici vodevil, nici ope­retă, nici... etc. Ce este atunci ? Autorul a botezat’o Me­lopee, adică poemă cu cântece. Mă rog, fie ce o fi. Vorba e să vedem cum e ? Două acte stăm în haremul lui Mahmud, Mahmud e plictisit, cadînele abătute, eunu­cii mâhniţi şi muzica turcească leneşe, mo­latecă. O vizită armenească în aşa loc e fără îndoială prea mult. Ori­cât de drăgălaşe ar fi cadînele, şi cu toate că am avut a­­vantajul să le vedem descoperite, totuşi Mahmud a avut darul să ne comunice şi nouă plictiseala sa. Şi de­sigur dacă încă un act am mai fi fost ţinuţi în harem, se găsea şi în public câţi­va cărora să le vie pofta să înghită o cupă cu haşiş. Prea săracă pentru o feerie, Melopeea d-lui Dimitriadi e prea din bucăţi pentru ca să fie o lucrare serioasă de Teatru, cu toate că artiştii au mâncat şi mai ales au băut serios, foarte serios. Foarte mulţi din public, ar fi primit de­sigur să schimbe, în actul al doilea, situaţia de spectator pe acea de actor. Avem de toate în Renegatul. Şi cora­bia Salamandra şi haremul din Fatiniţa, şi turcul reformator, şi baletul din Faust şi pasagii naţionale din Ştefăniţă-Vodă şi tot ce ’ţi cere inima. La un teatru cu mai puţine pretenţii de seriositate, faţă de nişte oameni cari nu ar vocifera pe toate tonurile contra operetei, n’aşi avea nimic de zis, că se dau aseme­nea spectacole, cari sunt un fel de ames­tecătură din toate genurile, pornind de la melodramă cu pumnale și pocnituri de bu­telii de șampanie în loc de bubuit de tu­nuri, până la cuplete de revistă. E păcat de munca d-lui Dimitriadi. Dacă ideea care l’a condus la alcătuirea piesei, e o idee, după mine, nenorocită, nu pot să spun tot aşa şi de versurile­­ sale, cari sunt curgătoare, corecte, p’alocurea fru­moase chiar. Limba aleasă. Fastul din tabloul I ’ţi face impresia, că vel asistă la desfăşurarea unei drame cu­getate şi condusă cu pană de maestru. Ta­bloul al douilea asvb­lă însă piesa cu de­­săvîrşire într’un fel de feerie-operetă, iar actul final e o melodramă naţională. O lucrare prea slabă, în sfîrşit, pentru d. Mircea Dimitriadi, de la care ne aşteptam mai mult, dar care s’a mărginit şi în în­cercarea sa de teatru să ne dea numai ver­suri bine mănuite. Ca versificator îl cunoaştem deja şi ar fi fost mai bine, dacă erea vorba să ne dea o asemenea piesă de teatru, să se măr­ginească a face versuri. * * * D. C. Dumitrescu, cunoscutul violonce­list, a compus muzica pentru această piesă, care se joacă continuă la sunetul muzicei. D-sa a reuşit pe deplin să dea muzica care se potrivea situaţiei de pe scenă. Lenevie, moliciune, în sfîrşit lucru turcesc. Barcarola din actul al III-lea este de un prea frumos efect. D-sa a condus chiar orchestra la această representaţie şi artiştii din orchestră au ţi­nut cu această ocazie să-i dea o baghetă de abanos, cu căpătâiele de aur şi cu in­scripţie. Eu felicit pe Dumitrescu pentru opera sa. ** « Artiştii au făcut ce puteau să facă într’o piesă în care nu au avut să joace ci mai mult să pozeze ca decor. Singur Nottara avea un rol întreg şi el fiind bolnav și a jucat cu desgust. D-na Al. Romanescu a avut o scenă în actul final. Cei alţi câteva cuvinte în conversaţia generală. In schimb artistele Ionaşcu, Ciucurescu şi Pepi Moor au cântat, şi încă cu ce fac. ’Şi-au adus de­sigur aminte de succesele din Boccacio, Fatiniţa, Voivodul Ţiga­nilor etc. Avem fără îndoială un nu­măr de artişti şi artiste foarte buni şi capabili să joace în ori­ce spifi de piese. * * * Spectacolul de Duminică a început cu Oda la Eliza, o prea drăgălaşe comedie într’un act lucrată de d. V. A. Ureche pe la 1869. Am simţit o adevărată plăcere as­cultând această piesă a bătrânului scriitor. Comedie fără pretenţii, mai mult o farsă, bine întocmită, cu spirit şi scrisă într’o limbă aleasă. D-na lonaşcu şi d. Toneanu au fost foarte bine. ’Mi-a părut foarte bine că am mai văzut jucând pe d-na lonaşcu care e, după mine, una din cele mai bune artiste ale teatrului. D-ra Singurof, cam exagerată, ca și ro­lul ce avea. ----------&SJSSB--------­ Tel. ■■FORMAŢIUNI Şefii Românilor, Sârbilor şi Slovacilor din Ungaria s’au în­trunit într’o conferinţă la Viena şi au­ stabilit un program comun de luptă în contra supremaţiei ma­ghiare. Acest program va fi ratificat de un mare congres al naţionali­tăţilor convocat pentru la primă­­vară la Viena, Tot­odată s’a hotărît scoaterea unui organ comun de luptă, re­dactat în limba germană. După cum am anunţat Regele so­seşte azi în Bucureşti. La gară de obiceiu va fi multă lume oficială. Tot nu s’au putut desfunda toate liniile ferate. Aşa linia Călăraşi-Bu­­cureşti este din nou închisă pe am­bele părţi, de­oare­ce este închisă şi linia Buzeu-Braila. Cele alte linii sunt închise. Ro­­şiori-T. Măgurele şi Bucureşti-Giur­­giu, can au fost închise pănă erî s’au deschis de aseară. D. N. Blaramberg, care după cum am spus eri este încă bolnav, nu va putea părăsi casa de­cât peste 20 de zile. In Monitorul de azi a apărut de­cretul prin care se autoriză consiliul comunal al Capitalei să contracteze un împrumut de 50.000 fr. pentru acoperirea cheltuelilor ce se vor face cu primirea prinţului Ferdinand şi a prinţesei Maria. Toată lumea să ocupă cu aran­jarea primirea prinţului Ferdinand şi prinţesei Maria. Cei de la Primărie, cei de la mi­nister, cei de la Poliţie. Până şi co­rurile bisericilor, Mitropolie, Kreţu­­lescu şi Doamna Bălaşa, pregătesc cântece pentru sosirea prinţilor. După cât aflăm trebile s’ar fi în­curcând din nou la Eforia spitalelor civile. K. K. Lascar ar fi hotărît să schimbe pe actualii efori. Retragerea d-lui Gr. Olănescu de la Eforie facilitează K. K. L. Ca­­targiu luarea acestei măsuri. D. Ulise Vasilescu, fiind conti­nuu bolnav de când a fost numit sub-director al Casei de depuneri şi consemnaţii, a fost înlocuit prin d. E. Măcărescu, sub director al con­­tabilităţei generale a Statului. De alt­fel numirea d-lui Vasilescu la Gala de depuneri a fost făcută pentru a se putea ajunge la această ultimă măsură. ssessx. Anunţăm cu plăcere că starea să­­nătăţei d-lui senator Nicolae Bla­­remberg s’a îmbunătăţit în mod sim­ţitor. Peste vr’o 15—20 zile d. Bla­­remberg va putea părăsi patul. Dorim din toată inima o repede şi complectă restabilire a sănătăţei d-lui Blaremberg. Aflăm cu mulţumire că domnul profesor universitar Al. Vitzu a fost ales membru corespondent al socie­­tăţei de Biologie din Paris. Era o singură vacanţă, căci lo­curile sunt limitate. D. Vitzu a fost înştiinţat preala­bil de noua distincţiune ce a do­bândit pe câmpul ştiinţei printr’o scrisoare foarte elogioasă ce’l adre­sează distinsul profesor de fisiologie de la facultatea de ştiinţe din Paris, d. Castre. Felicităm pe d. Vitzu de distinsa onoare ce’l face prin această ale­gere. Reamintim cititorilor noştri că astă-seară Mercur, D. C. Dissescu, îşi va desvolta la Atheneu intere­santa sa conferinţă ca respuns D. Ştef. Mihăilescu. „ Imoralitatea şi criminalitatea se desvoltă sau scad în raport cu desvoltarea civilisat uneia este în­trebarea ce ’şi va pune onor. D-lui conferenţiar. Un accident, care ar fi putut să aibă urmări foarte nenorocite, s’a întâmplat la şcoala normală din Ga­­laţi. In noaptea de 7 spre 8 Ianuarie, după miezul nopţei de director al şcoalei nor­male locale s’a trezit în ţipetele copiilor sei di­n altă cameră şi în nişte tropote gro­zave în pod, deasupra apartamentului seu şi a copiilor sei. Fiind­că sgomotul din pod să înteţea din ce în ce, iar copiii ţi­­pari de spaimă prin sala etagiului de sus, d. Director strigând în zadar ajutor în stradă pe fereastră, vezând şi pe d-na, so­ţia d-sale înfiorata, s’a apropiat cu revolve­rul în mână de gura podului şi strigând de două trei ori care’i acolo şi nerespun­­zîndu-i nimine, a şi slobozit arma. In momentul slobozirei armei un domn profesor se repede din catul de jos stri­gând : d-le Director, nu da, s’a aprins ba­­giacul. Şi cu adevărat din pod s’au coborît in­tendentul şcoalei şi gardistul de stradă a­­firmând zisele institutorului, iar intenden­tul plin de sânge la falca inferioară în care glontele revolverului să oprise. Rana pricinuită intendentului e uşoară, peste două trei zile va fi deplin vindecat; copil însă a d-lui Mardan, directorul şcoa­­lei, sunt bolnavi, iar spaima prin care a trecut atât d-l Mardan cât şi familia d-sale, în acea noapte nenorocită, nu va fi uitată aşa uşor. -----------es&B— - Ateneul din Galaţi Lista conferinţelor pe 1898 Duminică 17 Ianuarie : 1) cuvântul de deschiderea rostit de­­ preşedinte al Ate­neului M. A. Beştelei; 2) conferinţa d-lui locotenent de marină Teodor Dimitrescu despre triumfului electricităţei asupra a­­burului. Duminică 24 Ianuarie: confer, d-lui prof. G. Adamescu despre Satira populară la Români. Duminică 31 Ianuarie: confer, d-lui a­­vocat Zamfir Filotti despre Nouă școală penală. Duminică 7 Februarie: confer, d-lui prof. Gr. Guţu despre Materie. Duminică 14 Februarie: confer, d-lui prof. Ioan Grama despre Caracter. Duminică 21 Februarie: confer, d-lui d-l N. Toicheanu (subiectul se va anunţa la timp). Duminică 28 Februarie: confer, d-lui inginer Const. Uzescu despre Umiditate. Duminică 7 Martie: confer, d-lui prof. Ioan G. Munteanu despre Vămi Duminică 14 Martie: confer, d-lui prof. Moise N. Făcu despre Lux. Duminică 21 Martie, conferinţa d-lui prof. Gheorghe Michăilescu despre Destin. Toate conferinţele se vor ţinea în amfi­teatrul liceului în zilele arătate la oarele 2 p. m. Ele vor fi publice. Intrarea liberă. Serviciul telegrafic Berlin, 24 Ianuari­e—Marele duce moş­tenitor al Rusiei a sosit la 91/*. El a fost primit la gară de către împăratul. Prinţii Enric, Frederic, Leopold, prinţul d’Eden­­burg, cari eraul toţi în uniforme ruseşti, şi ducele d’Edinburg, Ţareviciul erea în uni­forma prusiană. Ţareviciul şi împăratul sau îmbrăţişat cu iubire de mai multe ori, după presentările s’au urcat împreună în tră­sură şi s’au dus la ambasada Rusiei unde doamna de Schivaloff a primit pe marele duce. Pe tot drumul, mulţimea s-a aclamat în mod călduros.

Next