Lupta, noiembrie 1893 (Anul 10, nr. 2141-2164)
1893-11-25 / nr. 2160
ANUL X. No. 2160 marnomierte a m ŢAEÂ Cin an ..................................................................^ kl Şease luni.............................................................f* » Trei luni......................................' ' ' ' on ” Pentru învățători pe un an....................... • «u * in strein Etats Un an ..... ......................................^0 Șease luni................................................................ Trei luni......................................................... Humoru! 15 Bani Redacția a Pasastul Român Organ Democrat »ftsMSIes! ■ JOUI 25 NOEMBRIE 1893 ARUHCIURI ■ Pe pagina III, 30 litere, corp 7f . . . 1 lefi linia „ „ IV „ „ ... 25 *e*i linia. Ingerțe și reclame , „ .... 2 lei linia Pentru anuncîuri a se adresa: LA Hdmâniof^ațâa Ziarului fiJn număr vechio 50 bani ^ Administrația ■ ^ Pasagiul Român ES 6 ■ 2. «ttft^aaA3Esa»ifesisîs 3#» Intervenţiane. Din afară. Carnetul meu. De ale lui Cc. Lascar. Fisionomia Camerei. Din Suceava. Madelena Ferat (foiţă). Intervenţiune Cu ocaziunea legei creditelor agricole şi a tocmelilor agricole, prezervate de d-nii Ghermani şi Carp, o discuţiune vehementă se încinsese asupra principiului intervenţiunei Statului. Conservatorii se împărţise în două tabere: de o parte tinerii conservatori, partizani ai intervenţiunei, de cealaltă parte vechii conservatori, în frunte cu d-pii Al. Lahovari, N. Filipescu, Peucescu, Balş, Ressu etc. duşmani ai oricărei intervenţiuni a Statului. Lupta a fost crâncenă, şi cu greutate, cu foarte mare greutate intervenţioniştii au putut învinge, dând ţerei aceste două legi în folosul clasei muncitoare de la ţară. Intransigenţa şi focul cu care reprezentanţii ambelor tabere îşi apărau principiile lor erau aşa de mari, încât oricine se putea aştepta că această luptă dintre intervenţioniştii şi neintervenţioniştii partidului de la cârmă, se va da ori de câte ori vre-o lege se va atinge de acest principiu, într’un sens sau într’altul. Ei bine, nu. De la votarea legilor creditului şi tocmelilor agricole, s’au prezentat continuu de guvern legi intervenţioniste, şi, cu toate acestea, nipieni, absolut nimeni din tabăra duştniană nu a ridicat glasul să protesteze contra acestor noi încălcări a sacro-sanctului principiu al absolutei libertăţi a individului. S’a votat legea învăţământului primar, prin care s’a luat aspre măsuri pentru a face eficace principiul obligativităţei instrucţiune, măsuri cari pun, pe o scară întinsă, în aplicaţiune acest principiu al intervenţiunei Statului în interesul copiilor, adică al celor slabi, căror se merge până a li se acorda de către Stat protecţiune chiar în contra proprietor lor părinţi. Cu toate acestea nimeni nu a protestat în contra acestor măsuri, nimeni nu a cerut suprimarea obligativităţei înveţămîntului în numele marelui principiu al libertăţei nelimitate a copiilor şi a părinţilor lor. S’a votat legea jandarmeriei, prin care Statul intervine până a se face el paznicul vitelor şi al micului avut al ţăranilor, şi nimeni nu a protestat contra acestui nou atentat îndreptat în contra libertăţei individului de a-şi îngriji el, cum ştie mai bine, de averea şi de viaţa lui. Se votează acum legea Băncei agricole, dar de astă-dată nimeni nu mai ţipă contra amestecului Statului. Să nu ni se spună că această lege este neintervenţionistă, din cauză că Statul nu dă nici un ban. Nu. Dacă nu dă bani, Statul dă în schimb o putere absolută câtorva capitalişti, pentru a le garanta contra tuturor rizicurilor atât capitalurile pe carier le vor pune pentru crearea acestei instituţiuni, cât şi profiturile ce le vor realiza. Statul permite Băncii agricole de a reescompta la Banca Naţională portofoliul său în warant sau poliţă până la o dată şi jumătate capitalul. Pentru a face cât de productive capitalurile angajate în Banca agricolă, Statul acordă acestei instituţiuni dreptul de a emite bonuri de casă pătibile la vedere cari vor fi primite o plată la casele Statului. Pentru a asigura pe capitalişti de orice risic, Statul pedepseşte ca pe un abuzator de încredere pe împrumutatul care se va atinge de emanetul rămas în mâinele sale, acordă Băncei agricole privilegiu cu preferinţă asupra privilegiului proprietarului unei moşii pentru încasarea arenzilor şi, mai mult încă, dă Băncei agricole dreptul de a urmări pe debitorii săi cu puterea draconiană a legei de urmărire, cu care Statul îşi încasează contribuţiunile. Ei bine, toate aceste drepturi şi puteri ce se acordă Băncei agricole nu e un intervenţionism, excesiv chiar ? Nu se face oare Statul, prin această lege, agentul fiscal al capitalurilor particulare? Şi cu toate acestea nimeni din înfocaţi neintervenţionişti nu se ridică pentru a protesta, cel puţin tot cu aceiaşi vehemenţă şi energie cu care protesta atunci când Statul se făcea protectorul muncei şi avutului celor 4 milioane de ţărani. Ce însemnează oare toate acestea? Aceasta însemnează, mai întâi, că Statul trebue să intervie pretutindeni într’o societate civilisată; căci tocmai acesta aste scopul şi rolul societăţei, de a da celor în nevoe garanţia socială contra celui atot puternic. Altfel, pentru ce ar mai exista societatea, pentru ce s’ar mai face legi, instituţiuni etc. ? Dacă Statul ar lăsa oamenii şi lucrurile ca să-şi urmeze cursul lor natural, cei forţi ar decima pe cei slabi şi totul s’ar sfîrşi. In locul unui traiu de oameni civilizaţi am avea viaţa sălbatică, şi aceasta ar constitui victoria definitivă a doctrinei anti-intervenţioniste. Statul atuncî n’ar vţi dî interveni, pentru că n’ar mai exista. căutând a se împedica ca Statul să intervie, se va ajunge la distrugerea lui, ceia ce este, de alt-fel, cel mai sigur mijloc de a-l împedica să mai lucreze. Şi din acest punct de vedere aceşti sublimi neintervenţionişti, cari ne acuză pe noi de socialişti, ei sunt anarhiştii cei mai periculoşi. Cu toate acestea, pericolul nu e de toc mare Neintervenţioniştii noştrii nu-şi aduc aminte de scumpul lor principiu decât atunci când e vorba ca Statul să le puie o stavilă în exploatarea celor slebi şi fără alte mijloace decât braţele lor. Incolo, Statul nu numai că e lăsat liber ca să facă ce o vrea, dar el chiar sunt cei d’ântâia care să-i rereclame puternicul lui sprijin. Dacă ei au votat intervenţionismul In învăţământ, au facut-o pentru că ştiau că acest intervenţionism nu va constitui un pericol imediat pentru ei, pericol pe care l-a îndepărtat cât mai mult posibil dând în sarcina comunelor sărace crearea şcolilor şi plata învăţătorilor. Dacă au votat jandarmeria, au făcut-o fiind convinşi că această instituţie va fi un nou instrument în mâna lor contra celori slabi. Dacă votează acum Banca agricolă este că ea se face în folosul lor absolut, permiţându-le în viitor o mai mare exploatare, ştiindu-se la adăpost de nevoile care a i mai putea împinge astăzi să-şi desfacă productele cu preţuri la îndămâna celor săraci. Iată dar la ce se reduce acest principiu al neintervenţiunei din care vechile partize îşi fac un cal de bătaie : neintervenţiune când e vorba EDIȚIA A DOOI* de a se sprijini cei slabi şi dezarmaţi, intervenţiune ori de câte ori e vorba de a se mări puterea şi a se asigura averea celor tari şi bogaţi. Să ţinem minte. DIM AFARA Franţa O telegramă din Paris spune că ieri camera a procedat la alegerea preşedintelui ei, deoarece d. Casimir Périer a fost numit prim-ministru. Cu 251 voturi camera a ales pe d. Dupuy, iar d. Henri Brisson, candidatul radicalilor, a avut 213 voturi. Re notat că d. Casimir Périer fusese ales preşedinte provisor cu 295 voturi contra 195 întrunite de d. Brisson şi apoi preşedinte definitiv cu 333 de voturi, pe când d. Dupuy n’a avut ieri decât 251 de voturi, adică o diferenţă în minus de 82 de voturi. Lucrul dă de sigur de gîndit. In ce priveşte aprecierile pressei asupra noului minister, ele erau de prevăzut, Ziarele republicane moderate şi ziarele reacţionare primesc declaraţia ministerială în mod favorabil. Cu toate acestea presa conservatoare observă noului guvern că nu a avut decât o majoritate de 48 de voturi, şi aceasta asupra unei propuneri formulate de socialişti, ea crede că guvernul va ţine seamă de acest fapt.......pentru a-şi asigura concursul complect al dreptei monarchiste. Ziarele radicale şi socialiste recunosc toate că declaraţia d-lui Périer e mai conciliantă decât a d-lui Dupuy, dar constată că ministerul e deja atins prin votul asupra amnistiei. Trebue să adăogăm aici că o întrunire de 150 deputaţi cari n’au făcut parte din Camera trecută, a votat o moţiune prin care declară că ţara s’a pronunţat în ultimele alegeri pentru reforme democratice, şi prin urmare nuci aleşi nu pot da concursul lor decât unui guvern care ar inclipa spre stînga. Germania Berlin, 5 Noembrie. — (Reichstag). D. Riedel, ministru de finanţe al Bavariei, a luat parte la discuţia asupra taxelor de timbru. D-sa a apărat proiectele guvernului imperiului, declarând că situaţiunea financiară a imperiului şi a statelor federate cere cea mai mare atenţiune. D. Riedel s’a declarat, în mod categoric, contra impozitului imperiului asupra venitului. D. Richter combate proiectul asupra drepturilor de timbru. D. Posadowsky, secretar de stat, declară că temerile exprimate sunt neîntemeiate. Impozitul de bursă nu aduce nici o atingere transacţiunilor Bursii, însă acest impozit nu va fi prea ridicat, pentru ca să se evite isolarea internaţională a Burselor, şi bunele sale sentimente. Miniştrii actuali au devenit cei mai excelenţi miniştrii cabinetul nu se mai clatină, criza ministerială nu mai ameninţă, junimiştii nu se mai ceartă cu conservatorii. Ceva mai mult, pentru ca aceşti fenomenali miniştrii să poată rămâne, în vecii vecilor, cu portofoliile la subţioară, II Indépendance de Miercuri 23 curent, propune schimbarea regimului parlamentar, pentru că, zice ea, nici chiar în Rusia nu s’a pomenit ca miniştrii să stea la discreţia parlamentului. Are câte odată aceasă excelentă Independenţă, ale ei, are părţile einomice cu gravitate şi cu sentenţiozitate. Mai ales când face pe sentimentala, pe deziluzionata, pe înalta şi adânca moralistă politică, devine neîntrecută. Eu unul me încbunesc dupe aceste articole de zile mari, scrise cu intenţia ca să facă furori, dar cari întotdeauna îţi provoacă colici. Articolul despre care vorbim, poartă titula: Miniştrii şi parlamentele, lei începe cu lacrămi şi cu suspine. Iată câteva rânduri bine simţite : Ce viaţă de amărăciuni, da deziluzii umilitoare, de indignări adesea înăbuşite. Cât de scump e plătită, această zadarnică glorială de a fi un aşa zis puternic al zilei, când, pentru realizarea unui ideal, ori a unei idei care ţi-e scumpă, te loveşti la fiecare pas, nu de o idee contrarie rivalizând cu ideia ta, dar de piedici mizerabile, ridicate de nişte josnice preocupări. Etc, etc. etc. Nu-i aşa că vă simţiţi ochii umezi ? Nu-i aşa că aceşti sărmani miniştrii sunt nişte adevărate victime, nişte dezmoşteniţi ai soartei ? In urma acestor ieremiade ziarul francez trece la o altă ordine de idei mai prozaică şi atacă cu toată vehemenţa regimul parlamentar. Acest regim parlamentar este izvorul tuturor relelor, de vreme ce lui îi datorim crizele ministeriale şi răsturnarea miniştrilor, deci acest regim trebueşte desfiinţat. Iar la sfirşit vine fraza culminantă şi adorabilă : Nu mai vorbim de Rusia unde nu este nici guvern parlamentar, nici regim constituţional. Adică de ce n’aţî fi vorbit, d-lor confraţi? Aţi vorbit atâtea bazaconii încât rezerva nu ve mai şade bine. De altfel toată lumea ve cunoaşte idealul: Rusia. Sfânta Rusie, cu instituţiile ei sălbatece, ve ameţeşte, după organizarea Statului Rusesc oftaţi noapte şi zi. Oare de ce nu emigraţi în Rusia? Dar, a propos, cum s’a tranşat chestia cu fereastra ?... Ego, mare dreptate al conului Lascăr, a renunţat de a mai trece în opoziţie şi au hotărât ca o delegaţie a lor să ia parte la banchetul ce se va da în onoarea celor 70 de ani ai conului Lascăr. Să mai poftească onorabilii opozanţi din Botoşani să caute a trage pe sfoară guvernul! Se afirmă, cu siguranţă, că conul Lascăr nu se va opri numai aci. Un decret de disolvare al acestui infam consiliu va apare în curând. CANJRTSTiGTTXIL. dVEETT Cine bate la fereastră?... O fereastră, o simplă fereastră, ameninţă cu fulgere şi cu trăznete întreg partidul conservator. Acea fereastră, obiect de ură şi invidie, obiect, de discordie şi luptă fratricidă şi «vărucidă», a căpătat în sfârşit drepturile ei contestate dar legitime. Intr’o bună dimineaţă, guvernul, spâimântat de atitudinea vrăjmăşească a ziarului IIIndépendance Roumaine, s’a hotărît să facă pacea cu orîce preţ. Alunei, un membru influent al cabinetului, luându-şî miniatură de inimă în dantură, s’a prezentat înaintea localului redacţiunei şi bătu discret la fereastra cu pricina, înăuntru redacţiunea fiind în complect, o voce autorizată întrebă, precum întreabă în povestea cântecului: Cine bate la fereastră Nevastă, nevastă? Iar altă voce îi răspunse: Omule, pisica noastră, Bărbate, bărbate. Dar bărbatul mai dibaciu şi mai ştiutor despre impresiunea ce poate produce un ziar guvernamental care începe să mârăe miroşi îndată despre ce e vorba, şi ripostă : Nu’I bătae pisicească Nevastă, nevastă, Că’I bătae ciocoiască, Nevastă, nevastă ! Şi în adever că erea bătaie ciocoiască. Din ziua aceea ziarul d-lui Gheorghe Emanoil Lahovari a revenit la vechile Din ale lui Lascar Dacă nici d. Catargiu nu va reuşi să reformeze relele noastre moravuri administrative, apoi să se ştie că lucrul este imposibil. D. Catargiu odată apucat pe această cale, lucrează, nu glumă. Un act proaspăt al său, va edifica pe toată lumea. Se ştie că comuna Botoşani are ţara şi marea nenorocire să aibă un consiliu comunal compus din membrii ai opoziţiuneî. Ei bine, acest consiliu, pentru a crea greutăţi guvernului, pentru a-l înstrăina simpatiele brutarilor evrei, a mers cu infamia până a pretinde ca brutarii din Botoşani să vândă pâinea mai eftin sărăcimei din localitate, din cauză că preţul grâului s’a eftinit în mod considerabil. Brutarii, în unanimitate evrei, s’au revoltat se înţelege, numai la auzul acestei îndrăzneţe propuneri. Revolta lor însă nu a avut nici un efect. Consilierii comunali, hotărîţi a da o lovitură de moarte guvernului, decid în unanimitate, a se lua din bugetul comunal 20 mii lei cu care să se cumpere faina necesară şi să se facă pâine eftină pentru sărăcime. Se făcuse toate calculele din care rezulta că primăria nu va încerca absolut nici o pierdere din această măsură. Ei, dar cine poate înșela pe conul Lascăr, neadormitul cerber din capul guvernului! Hotărârea consiliului comunei Botoşani, supunându-se aprobărei conului Lascăr, acesta, cu flerul său de copoiu experimentat, mirose îndată ţinta urmărită de infamii opozanţi şi dezaprobă acest vot. Brutalii evrei, faţă de acest act de l Fisionomia Camerei Cu iuţeala fulgerului se fac formalităţile obişnuite şi se ia în consideraţie proiectul de lege pentru crearea Băncei Agricole. Raportorul dă citire art. I din această lege. Treîzeci şi doi de deputaţi aleargă în toate părţiie. — L’aî vezut? — Nu-î! — Nici în Bufet ! — Nici în secţii! — Nici la chestură! — Nu-i nicăeri ! Obosiţi, istoviţi, lac de năduşală, desfiguraţi şi parte putem zice, chiar descoloraţî, cad în incinta Camerei. Şaizeci şi patru de mâini şi şaizeci şi patru de ochi se ridic spre plafonul Camerei pentru a implora pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii ca să le trimeată pe Mesia. — Articolul I, s’a votat, spune preşedintele. Un A! teribil, formidabil, ascuţit şi sfîşietor ese cu putere din cele treî-zeci şi doue de piepturi, întocmai ca mugetul a două-spre-zece baterii. In acest moment, vesel, rubicond, frecându-se pe burtă şi făcând cu ochiul d-lui M. Ghermani, intră în Cameră deputatul Dobrescu-Argeş. Şaizeci şi patru de mâini îl înhaţă de guler. — Unde ai fost trădătorule ! strigă tunătoare vocea lui Popovici, întocmai ca vocea lui Barbă-albastră, când îşî executa soţiile. — Nu te aprinde că-ţî iau sînge, respunde Dobrescu, înăbuşit, de cele 64 de mâinî cari îl ţineau de guler. — ’Mi-aî escrocat amendamentul iscălit de 32! — Astâmpără-te că-’ţi dau un picior în mijlocul Mapamondului. — Pardon, intervine d. Ghelmegeanu, ce ceri de la d. Dobrescu, d-le Popovici? — Amendamentul pe care i l-am dat aseară, ca să-l susţie azi. — Apoi ai chitanţă ? — Dar tu cine eşti? ce vrei? ’i spune Dobrescu, d-lui Ghelmegeanu. Acesta se fâstâceşte, înghite apostrofele lui Dobrescu şi uită măcar să-i dea chitanţă pentru încasarea lor. Camera este un local de tărbacă. Dobrescu e purtat din mâna in mână. Fiecare deputat găsește cu cale să-î pasarisească o povață. — Nu-i corect ce aî făcut ! — Nu-i demn ! — Nu se face ! — Dăje nene amendamentul! — Cine te pune să escrochezî semnăturile oamenilor. Maiorul Pruncu încaelea o face lată : — Eşti escroc nene ! — Am să cârpesc, spune Dobrescu. Şi poate se întâmpla şi o cârpeală generală căci Camera era foarte agitată, când deodată d. Voinov începe să tragă din toate puterile, tocmai de la Focşani, un clopot imens. — Şi noi vrem credit agricol! Şi noi vrem credit agricol ! Clopotul de la Vlaşca răspunde imediat: — Şi noi o sucursală! şi noi o sucursală. — Tot aşa! tot aşa ! răspunde clopotniţa de la Câmpu-Lung. — Şi noi ! şi noi ! şi noi! bate clopotul de la Piteşti. Şi deodată din toate părţile clopotele resună, sună şi detună ! — Sucursală ! Agenţie ! Sucursală ! Agenţie ! Sucursală ! Agenţie! — Ho ! Ho ! ajunge ! m’aţi asurzit! strigă ministru Ghermani. — Auzi pe Ghermani care toată viaţa a tras clopotele, ’1 apucă capul de zgomotul lor! spune X. —■ Ghermani! a tras de clopoţelele cu şnurul de mătase, răspunde un junimist. — De geaba trageţi clopote, nici odată clopotarii n’au noroci