Lupta, iunie 1895 (Anul 12, nr. 2586-2609)

1895-06-10 / nr. 2594

liteţei lor. După cazuri, el cere justiţiei înapoie­rea copilului, familiei, sau internarea lui într-o casă de corecţie. Premiu internaţional de velocipedie Consiliul municipal din Paris a votat o sumă de 10 mii de lei pentru un mare premiu internaţional de velocipedie, care concurs să se facă la Paris, în cursul anului acesta. UN PLEBISCIT CIUDAT Ziarul «Figaro», care ţine întâietatea în ciudăţeniile presei parisiane, a pus citito­rilor săi, într’unul din Noi trecute, ur­mătoarea întrebare : care este bucata cea mai grea de executat la piano ? Mai mulţi maeştrii celebrii şi specia­lişti, au răspuns la întrebarea ziarului, între cari Marmontel, Diem­er, E. Pugno, F. Planté, C. Pfeiffer, Delaborde, de Bé­­riot, Gresse și M-me Roger Miclos. — Islamey, fantasia orientală a luî Balakireff, răspund Planté și Diemer. D-na Miclos, d-nui Marmontel, Pfeiffer, Pugno înclină pentru Sonatele lui Be­ethoven şi Chopin, Fantasia lui Schu­­man etc. Răspunsurile umoristice n’au lipsit nici ele. Iată câte­va monstre: Delaborde : bucata cea mai dificilă este aceea pe care o cânt în momentul precis, când o cânt. Gresse : bucata, pe care eşti nevoit s’o cânţi înaintea autorului. De Bériot, modesta gamă (necesitând o egalitate perfectă) este greutatea cea mai mare. DE LA SERBĂRILE DE INAUGURARE ALE CANALULUI BALTICEI Kiel, 20 Iunie.— Un prânz s’a dat e­l pe bordul cuirasatului «Bayern», în onoa­rea amiralului Ménard şi a ofiţerilor es­cadrei francese. Comandantul cuirasatului „Bayern“ a ridicat toasturi în sănătatea împăratului, a d-lui Felix Faure și pentru camaraderia internațională a marinarilor. Prânzul s-a înapoiat azi pe bordul lui „Hoche“, unde amiralul Ménard a ridicat acelaș fel de toasturi. Trecerea ușoară a enormelor bastimente de resbel probează capacitatea extraordinară a canalului. Hoh­enau, 20 iunie.-- Yachtul „Ho­henzollern“ având pe bord pe împăratul a trecut, cel d’întâi, stăvilarul la 12 ore și 38 m. Cuirasatul Electeur Frédéric Guillaume, a salutat cu 33 de tunuri; toate bastimentele au dat de asemenea sa­lutul la care Hohenzollern a răspuns. O compania de onoare era înșirată pe cheia. împăratul era pe punte şi a salutat în toate părţile, entusiasm mare, timp admi­rabil. Rendsburg, 20 iunie.— Vaporul Au­gusta Victoria a trecut la 12 ore 20 m. La trecerea Yachtului austriac Trabant pe bordul căreia se afla archiducele Ştefan, musica a cântat imnul austriac. Trabant a înapoiat salutul în mod viu. De asemenea, la trecerea lui Surcouf musica a cântat marseillesa. Ofițerii fran­cezi au salutat. Hoh­enau, 20 Iunie.— Avisul Kaiser Adler, a sosit la 1 ore 15 m., a fost sa­lutat prin urale entuziaste. Brunsbuettel, 20 Iunie.— Trecerea corăbiilor s’a făcut după program; au tre­cut 22 de corăbii, dintre care cea din urmă, avisul olandes Alkmaarik a trecut la amiază. Gruenenthal, 20 Iunie.— 3 ore 40 m. Ultima corabie a trecut fără incident la Gruenenthal. Kiel, 20 Iunie.— împărăteasa care le- citeşte castelul din Kiel, va asista astă seară la balul marinei ; ea va merge mâine pe bordul lui Hohenzollern. Martie duce Alexis a sosit pe­ bordul lui Kaiser-Adler, a făcut visita împăratului pe Hohenzollern, cu regele Saxei şi cei­­l­alţi prinţi. Hoh­enau, 20 iunie.— împăratul a a­­dresat ministrului Boetticher o scrisoare autografă foarte graţioasă prin care expri­mă mulţumirile sale şi recunoştinţa sa pentru partea luată de ministru la crearea şi la terminarea canalului. Kiel, 20 iunie.— Din ordinul împăra­tului, toate corăbiile de resbel au salutat la amiază cu 21 de tunuri a 58-a aniver­sare a domniei reginei Englitereî. S’a cân­tat imnul engles pe toate corăbiile şi s’a înălţat pavilionul englez. Kiel, 20 Iunie.— Vaporul care conduce pe representanţii presei a făcut în timpul dimineţii o plimbare în jurul portului, în­cepând de la portul de comerţ, de unde se deschide o vedere măreaţă asupra oraşului Kiel bogat decorat şi asupra înălţimelor care sunt împodobite. Vaporul a trecut apoi în portul exterior de a lungul liniilor de corăbii germane şi străine toate împodobite de mare gală. Impresia generală era admirabilă. Vaporul s’a oprit apoi în faţa lui Hal­­tenau, pentru a aştepta trecerea împăratului, celor întâmplate la Călăraşi cu arma Mannlicher . S’a întâmplat ca două arme să ples­nească din cauză că s’a tras un al douilea foc pe când glonţul cel precedent nu e­­şise din ţeavă : acest accident n’a dat loc de cât la răni uşoare şi n’a provocat nici emoţiune printre soldaţi, nici vre-o descon­­centrare precipitată. De alt­fel ministerul de resboiu a orînduit o anchetă. Ieri, cu trenul de 11, Suveranii au plecat la Sinaia, unde vor lua reşe­dinţa pe timpul verei. Navigaţia Prutului de la 12 Martie a. c. şi până astăzi s’a făcut de un total de 1836 vase, din cari 495 vase intrate pe Prut şi 891 eşite. In perioda corespunzătoare din anul tre­cut au intrat pe Prut 578 vase şi au eşit 788, adică un total de 1366 vase. Prin urmare navigaţia P­utului a sporit în anul acesta cu 20 vase. IN­FORMAŢIUNI D. Ministru de interne a delegat pe d. Deşliu, secretarul general al minis­trului de interne, pentru a’l representa Duminică, la punerea pietrei funda­mentale a noului palat administrativ, ce se construeşte acum in Călăraşi. In Monitorul Oficial de azi este pu­blicat noul regulament relativ la re­partiţia oficerilor de reservă ai arma­tei noastre. In anul acesta se vor începe semănătu­rile de toamnă pe un teren de vreo 180 de hectare în­­insula Sft. Gheorghe, de la gurile Dunărei. Tot spre toamnă se va semăna şi rapiţă pe o întindere de vre­o două sute hec­tare. Lucrările de secare a bălţilor din a­­ceastă insulă se accelerează din ce în ce şi se crede că la anul ea va fi cu desăvîrşire curăţită. Se ştie, că aceste terenuri au fost con­­cedate unei companii străine, în schimbul unor beneficii, spre a fi transformate în locuri de cultură. In monastirea Giolanu, jud. Buzeu, s’a găsit , un călugăr omorât prin stan­­gulare. ^Procurorul de Buzeu s’a transpor­tat la faţa locului pentru a ancheta faptul. Ni se telegrafiază din Slănic (Pra­hova) că pe când locuitorul Radu Dinu Păun, soţia sa şi un copil ce aceasta ţinea în braţe, se aflau sub un arbore pe câmp în comuna Cocorăşti, a căzut trăznetul, rănind grav pe cei d’intâiu şi omorând femeea. Copilul, cu toate că se afla în braţele mamei sale, a rămas neatins. Astă­zi se împlinesc trei ani de la moartea lui Dumitru Brătianu. După cum am anunţat ieri, un pa­rastas şi o procesiune se va face la mormântul lui,­­ la cari vor asista membrii familiei şi mai mulţi amici ai defunctului, precum şi membrii clubului liberal. Graţie măsurilor luate la timp de administraţia judeţului Tulcea, lă­custele care începuseră să devasteze câmpiile acelui judeţ au fost distruse cu desăvârşire. Am comunicat la timp cititorilor că în strada Licurg s’a găsit cadavrul unui copil de curând născut înfăşurat într’un sac. Pentru a felicita descoperirea cri­mei şi spre a se putea mai uşor sta­bili identitatea acestui copil, judecă­torul de instrucţie al Cabinetului 2, trib. Ilfov, roagă pe persoanele, care vor fi observat dispariţia unui copil de la vre-o mamă, ce ar fi născut de vre-o 12—20 de zile,— să informeze printr’o seriosare cabinetul în cestiune spunând numele şi adresa exactă a acelei femei. Comisiunea terminând era cu exa­minarea candidaţilor pentru catedrele de institutori, din seria II, va începe mâine. Sâmbătă, examenul de prac­tică pedagogică d­in şcoala de fete de lângă grădina Sf. Gheorghe. Toţi candidaţii vor trebui să fie pre­­senţi în ordinea şi la ora, hotărâte de comisiune. D. dr. V. I. Bejan, în urma concur­sului ce a depus la Bucureşti, a fost numit pe ziua de 1 iunie profesor cu titlul provizoriu la catedra de obste­trică de la facultatea de medicină din Iaşi. Meritele d-lui dr. Bejan au fost re­cunoscute de comisiunea examinatoare, care în unanimitate l-a recomandat ministerului pentru a fi numit. Facultatea nu poate de­cât să pro­fite prin achiziţiunea ca profesor a d-luî dr. Bejan. Timpul dă următoarea explicare LAPTa Procesul Eminescu şi Fraţii Şaraga Eri s-a judecat de către Trib. Co­mercial de Ilfov, procesul intentat de d. M. Eminescu, fratele poetului, D-lor Fraţi Şaraga, cunoscuţii librar­­- editori din Iaşi. Prin acest proces d. Eminescu cere 70.000 lei daune şi reziliarea contrac­tului din cauză, că aceştia nu s’au ţinut de clausele contractului prin care li se ceda editura scrierilor poe­tului, dintre d-sa şi fraţii Şaraga. Tribunalul în urma pledoariei d-lui Miile, avocatul acestor din urmă, res­ pinge acţiunea d-lui Eminescu, însă condamnă pe fraţii Şaraga la 100 lei daune pentru tipărirea volumului de scrisori ale Henrietei şi Mihail Emi­nescu. Fraţii Şaraga vor face apel. Desfăşurarea procesului la Curte va fi foarte interesantă, căci se­ va resol­­va controversa juridică, cui aparţine proprietatea unor scrisori trimise unei a doua persoană, căci Tribunalul con­damnând pe Fraţii Şaraga pare, că voeşte să stabilească jurisprudenţa, că scrisorile Enrietei şi ale poetului Eminescu, de­şi trimise unei terţe persoane, proprietatea aparţine tot moştenitorului lor. Vom ţine pe cititori in curent cu acest proces. AUSTRIA Noul minister la Camera deputaţilor Viena, 20 iunie.— Contele de Kiel­­mansegg a presentat pe membrii ca­binetului. A declarat că misiunea ministerului este de a gera aface­rile până la constituirea unui cabi­net definitiv. Ministerul ai cării membri i­es din administraţie, recunoaşte necesitatea de a termina înainte de toate discu­ţia bugetului. Spre a câştiga timp, ministrul de finanţe va depune chiar azi bugetul provisoriu până la finele lui iulie. D. de Kielmansegg a terminat ce­rând bine-voitorul sprijin al Camerei în interesul Statului (aplause vii). Guvernul a depus un proect de cre­dit de 4 milioane pentru a aduce a­­jutor victimelor cutremurelor de pă­mânt din Carniol și Siria. Din această sumă 3000.000 se va plăti din bugetul 1895. No. 2594 DEBUT DE LAFOREST MISS MAUDE Intr’o noapte de iarnă, zise baronul Saint-Héllier, plecat de la club, cu buzu­narele goale, pierdusem tot, nu mai aveam ce să mânânc a doua zi. Pentru a încer­ca ultima luptă, amanetasem bijuteriile a­­mantei mele. Nu mai îndrăzneam să dau ochi cu biata copilă. Mergeam prin oraş, sub cerul mohorât, cu mâinele tremurânde de furie, gata de crimă, cu dinţii strânşi, cu chipul schimonosit de turbare, inspi­rând groază ori milă, şi doream un cata­clism, un potop, holeră, un războiu uni­versal, în sfârşit ceva grozav şi sinistru care dintr’o dată să ne spulbere pe toţi. In momentul acesta de desnădejde, virtu­tea şi viţiul, cinstea şi infamiea, toate convenţiunile noastre sociale îmi păreau searbăde şi caraghiaşe; dar nu întâlneam în cale’mi nici un om ca să’l jefuesc sau să’l omor, şi cum tocmai sosisem în strada Notre-Dame-de-Lorette, eram hotărât să-mi sbor creerul. In camera mea scrisei o scrisoare de adio; în sfârșit deschisei ma­­șinalicește o gazetă, ca să văd data morței mele, când ochii mei se opriră pe anunțul ăsta din pagina a patra . Orfană engleză, de 19 ani, frumu­șică, cu 3 milioane, neavând nici o greşală de reparat, s’ar căsători cu un tânăr de 25—30 ani fără avere, dar cu oare­care condiţiuni. Scriso­rile să se trimeată sub iniţialele : W­­D..., la Neuilly-Sur-Seine. Ce rază de lumină! Trimese! câte­va cuvinte la adresa arătată şi graţie a doi napoleoni, pe care curagiul de a trăi îmi dădu puterea, să-­i iau cu împrumut, mă hotăra­ să aștept respunsul. A doua zi o telegramă iscălită, W. D., fixa întâlnirea chiar în ziua aceia la Neully. Cu toată ruinarea mea, totuși mai a­­veam încă, veșminte somptuoase, de o a­­devărată eleganță, căci nici o dată nu mă uitam la preț. După ce mâneai cu poftă, mă urcai într’o trăsură și pomii. In tot timpul drumului măa pusei să stu­diez anunțul misterios. Oh, ciudată domni­șoară, neavând nici o greșală de re­parat, aruncă cele trei milioane ale sale celui d’întăi necunoscut ! El, Englezoaicele astea sunt aşa de originale, aşa de excen­trice ! Zice că-i frumuşică, e urâtă nici nu mai încape vorbă; zice că-i virgină, e poate însărcinată sau deja mamă. Condi­­ţiunele căsătoriei? Ei bine, le primesc de mai înnainte. Eri, mă resemnasem, voiam să mor; azi nu mai am dreptul să fac nazuri. Vrei d-ta regimul dotal ? II primesc. Eşti protestantă ? Mă fac protestant. Eşti engleză? Un ordin, un simplu gest, şi mă voi naturaliza englez. Nimic nu mă înspăimânta. O dorinţă de îmbogăţire mă înflăcăra, era să scap de viaţa mea păcătoasă de până acum, şi aler­gam spre mântuire, spre rain. La intrarea unei modeste case de la Neuilly, o femee bătrână me aștepta îmbrăcată în negru și purtând în cap o pălărie cu bor­durile largi împodobite cu panglici violete. — Domnul Baron Gustave Saint -Hélier ? — Da doamnă. — Mă numesc mistres Winifred Dowler; sunt guvernanta domnişoarei. Şi ea adăogă după ce eu îi dădui toate informaţiile ce ’mi ceru. — Numărul mare al postulanţilor ne si­leşte să luăm precauţiuni. Ar fi foarte neplăcut pentru domnişoara să primească bărbaţi rău crescuţi, cari n’au nici cea mai mică şansă să placă. Eu evit demersurile nefolositoare, procedând prin mine însu­mi la o cercetare, care de alt­minteri nu prejudecă nici de cum voința domnișoarei Vino domnule Baron ve voiu conduce. Intrarăm într’un otel împrejmuit cu gră­dini vaste, și guvernanta mea introduse în­­tr’un salon admirabil. — Aici vă aflaţi la miss Maude Carberry, stăpâna mea iubită şi respectată. Domnul Baron să nu uite toate rezerva cerută de întâia vizită. Câte­va minute mai târziu, văzui că în­­naintează spre mine o fată înaltă de o fru­museţe impunătoare, măreaţă, cu chipul şi înfăţişarea unei împărătese Romane, cu pă­rul ca arama, ca arama roşie şi cu ochii negri cu o lumină intensă şi pătrunzătoare. Haina albă cu care era înveşmântată lăsa să se ghicească forme alese de înclinat coprins de admirație şi de dragoste. Ea mă pofti să stau lângă sobă, începu să-mi spue că e singură pe lume, stăpână pe milioanele sale, fugea de clima Londrei și trăia fericită în otelul său de la Neuilly. Vorbirăm de diferite lucruri, de teatre, de baluri, de curse, de toalete, și în urmă părăsii pe tânăra engleză, plin de nădejde. Ajutoare neaşteptate de la scumpa mea familie îmi permiseră să trimit buchete iu­bitei mele. Convorbirile noastre deveneau intime. — Crede-mă, baroane, suspina Maude plină de un farmec feciorelnic, crede-mă a­­morul sensual lasă în urma lui amărăciune și păreri de rău. Bărbatul și femeia îmbătrânesc, dar sufle­tul lor este nemuritor; eu doresc împreu­narea a două suflete, nu a două corpuri. Ascultă : corpul este materie, sufletul este spirit. Corpul se reîntoarce în ţărînă, in pulverem reverteris; sufletul se înalţă la ceruri. Să uităm corpurile noastre şi să ne sărbătorim sufletele. Filozofia asta spiritualistă îmi îngheță sângele în vine, apoi mă gândeam: „Maude e nevinovată, căsătoria va spul­bera toate greşelile şi blestemele sale“. FOFI­A ZIARULUI «LUPTA* BSAMEISTEXIE CLASEI DE DECLAMAŢIE Spiritul de imitaţie a făcut şi face un reu enorm teatrului nostru şi literaturei noastre dramatice. Nu se face absolut nici o deosebire între Franţa şi Românie, între conservatoriul din Paris şi acela din Bu­cureşti. Şi pentru că Reigner şi Got, la Paris, au dat şi dau elevilor cutare şi cu­tare bucată, apoi tot acele bucăţi le dau şi profesorii noştri elevilor lor. Se potriveşte lucrul ? Absolut de loc. Iei băeţi şi fete din mahalalele Bucureş­­tiului, cari abia ştiu să scrie şi să citească sau chiar fete şi băeţi din centru cu câte­va clase secundare şi imediat îl vărî în tot ce are literatura francesă mai sublim, în tot ce cere mai serioase cunoştinţe literare, pentru a le putea pricepe, şi crezi că aî să ajungi la vre­un rezultat bun? Da te înşeli grozav. Altele sunt obiceiurile noastre altele ale francezilor, cu alte idei cresc co­pii din Paris, cu altele ai noştri­. Aceea de mici, ori încotro se învârtesc, prin mu­zee, pe strade, peste tot se întâlnesc cu fi­gurile marilor scriitori, cu scene din ope­rele lor zugrăvite, aud vorbindu-se de Mo­­liere şi Racine în continuu. Alor noştri­ nu li să spune, nu văd nimic din toate acestea. Când intră la con­servator aud pentru prima oară de Moliere şi Corneille, de Racine şi Vic­or Hugo. In operile streine nu întâlnesc aproape nimic din viaţa pe care o cunosc el şi ne­­avînd nici o cultură nu sunt în stare să-şi închipue personagiile şi epoca pe care au s’o represinte pe scenă. Negreşit că mai tărziu, după câţi­va ani de teatru, după ce mai citesc, încep şi ei să priceapă pe marii scriitori şi atunci pot să se prezinte în piesele lor. Ar trebui deci ca la conservator să se ţie seamă de acest lucru şi să se dea elevilor să studieze mai mult scene din piesele ro­­mîneşti. Dacă nu avem destule opere ca să ţinem stagiunile teatrului Naţional, avem­­însă fără îndoială destule bucăţi demne ca să fie învăţate de elevii din conservator. Afară de aceasta e şi un alt motiv pen­tru care, cred că e bine, să se procedeze astfel. Se ştie că la conservator nu se face nici un curs de literatură dramatică, elevii nu ştiu nimic din istoria teatrului. De­si­gur că în nici o ţară din lume elevii nu absolvesc conservatoriul, fără ca să aibă idee de istoria teatrului lor. Pentru ce s’ar proceda altfel la noi ? De ce s’ar ţine mai mult ca elevii să aibe o idee de teatrul strein şi să nu cunoască de loc istoria tea­trului şi a literaturei române ? Dându-i-se să înveţe bucăţi din diferiţi autori români el ar cunoaşte cu încetul mersul teatrului nostru, ar căpătă oare­care cunoştinţe de literatura noastră dramatică, şi ar putea să profite mai mult din lecţiile de­­ conservator, căci ar pricepe mai u­­şor tipurile pe cari au să le reprezinte. Mărturisesc că nu înţeleg de loc abuzul ce se face cu teatrul lui Moliere. Peste două­zeci de piese din ale scriitorului fran­cez au fost forfecate la esamen şi n’am auzit de­cât trei scene din piese romîneşti. Şi ce e mai curios, farsele lui Moliere sunt cele mai gustate la conservator. * Trec acum să vorbesc despre elevii şi elevele cari au depus esamen anul acesta. In anul intâiu sunt vre­o trei eleve cari au mijloace şi pot să devie folositoare tea­trului, dacă prin muncă vor căuta să-şi desvolte aceste mijloace cu cari firea le-a înzestrat D-şoara Jurgea mai ales, e foarte sim­patică, voce plăcută, gesturi naturale, spune cu multă justeţă. Să vede nu e vor­ba în interpretarea D-sale, modul de a spune, ţinuta şi gesturile profesoarei sale, D-na Romanescu, dar ori­cum D-ra Jur­­jea promite să interprete rolurile de inge­nuitate cu multă fineţă. Iacă o elevă pe care ar fi bine ca di­recţia Teatrului s’o aibă în vedere de pe acum. La Teatru să simte mult lipsa u­­nei ingenuităţi ar trebui să se facă tot posibilul, ca D-ra Jurgea să ajungă acolo, unde dă atâtea speranţe, că va ajunge. D-ra Mihăescu zice cu simţire, e naltă, are corp pentru scenă. D-şoara Bolintineanu, de­şi are mijloa­cele cerute, e cam domoală, tărăgăneşte vorba. Dintre elevi d-na Calistrat are mai multe calităţi pentru scenă şi promite să joace în viitor rolurile de amorez. D-nu Niculescu, e inteligent şi are mij­loace, dar nu trebuie să joace bătrâni. E făcut pentru roluri de bravi din comedii. D nu Tomulescu e repetent şi mult mă mir pentru ce. Mie mi se pare că e unul dintre elevii, care are un temperament mai potrivit pentru scenă, spune cu mult simţ şi are intonaţii juste şi dicţiunea des­tul de bună, de­şi are un mic cusur, o pelticie foarte puţin pronunţată. Să zicem că şi anul acesta D-na Nottara îl lasă repetent. Ar fi după părerea mea o nedreptate, de­oare­ce alţii mult mai slabi şi mult mai puţin sârguitori ca d-sa au fost trecuţi. Din anul al IXea D-nu Soreanu este cel mai talentat. Am spus şi anul trecut că d-nu Soreanu promite mult. Are tot ce-i trebuie ca să ajungă un comic bun : corp, just gesturi. E inteligent şi prin­de mult nuanţele. D-na Coco Demetrescu are un cap me­fistofelic şi dă multe speranţe. D-na Murgeanu e foarte muncitor, dar voeşte să joace tragedia şi nu are nici tem­peramentul, nici voce, nici figura pentru a­­cest gen. Mă mir că d-nu Velescu nu l-a povă­ţuit să lase pe Phadael din Pygmalion şi să ia un rol din drama modernă. Mo­nologul lui Phadael din Actul al IV-lea este zdrobitor pentru d sa. Manolescu chiar când l’a jucat i-a dat o interpretare cu to­tul alta de­cât aceea, care îi trebuia dată, pentru că şi lui îi lipseau forţele necesarii pentru tragedie. D-na Mungeanu a zis bu­cata aceasta, tot­­ la Manolescu, cu mai puţină artă, bine­înţeles. Despre elevele din anul al II-lea nu prea am să vorbesc. Sunt toate una ca alta. Aproape nici o deosebire între ele. Nimic deosebit. Sunt unele drăgălaşe, au oare­cari mijloace, dar nu se relevează nici una până acum. Cele cari au fost mai slabe au plecat, după anul I-iu. Primadonele — adică cele cari să încercase anul trecut să ne epateze cu luxul — au renunţat la cariera teatrală. Şi drept să spun, au făcut foarte bine. La Teatru nu se dă concurs de croitorie. D-ra Horvatovici, care anul trecut mi s’a părut aşa de bună, anul acesta a mers mai rău. Vina nu este a elevei, ci a profesorului. D-ra Horvatovici, făcută pentru ingenuităţi de comedie şi drame uşoare, având un corp mic şi o voce slabă, a fost pusă să se pre­zinte la examen în scena narcoticului din „Romeo şi Julieta“. Merge “? Absolut de loc. A făcut tot ce a putut biata fată, dar de­geaba. Nu are putere pentru asemenea roluri.­­­­ E o greşală colosală, după cum am mai spus, să vrei să faci din toţi elevii, sau paiaţe pentru farse, sau tragediani. Dacă nu s’ar conduce cel de la conservator de această idee greşită, ar putea să utilizeze mult mai bine pe fie­care artist, ar putea să descopere mult mai multe talente prin­tre elevii aceia cari, inculţi cum sunt, dân­­duli-se şi o direcţie greşită, nu mai pot să mai facă nimic. Anul trecut d-ra Horvatovici a spus scena cireşului din „Nea frăţilă“ şi a întrecut toate aşteptările. A fost bine pentru că ro­lul erea conform puterilor şi temperamen­tului d-sale. D-ra Horvatovici a mai spus o­ bucată anul acesta şi în acea bucată a eşit mult mai bine. Ar fi de dorit ca la anul să se ţie mai mult seama de temperamentul şi mijloacele elevilor. D-na Lucreţia Brezeanu e cunoscută tu­­turor, de­oare­ce joacă de câţi­va ani la Teatru. D-na Brezeanu, de­şi foarte puţintică atât la corp cât şi ca voce, e însă inteli­gentă, vioae şi joacă cu mult curagiu. Acum îmi mai rămâne să vorbesc de ele­vii din anul al IlI-lea, adică de aceia cari au absolvit anul acesta conservatoriul. Încheind acest articol, mă simt dator să spun, că e imposibil ca Conservatoriul să fie de vre­un folos, cât timp va fi menţi­­nută actuala organizare. D. ministru al instrucţiei ar trebui să numească o comisie, care să se ocupe cel puţin de facerea unui re­gulament pentru clasa de declamaţie. Alt­fel vor trece încă mulţi ani şi Tea­trul Naţional nu va putea să facă nici un pas înainte, căci i se vor furniza vecinii elevi nu îndestul de pregătiţi. ION C. BACALBAŞA.

Next