Lupta, iunie 1895 (Anul 12, nr. 2586-2609)
1895-06-10 / nr. 2594
ANUL XII.No. 2594 EDIȚIA A DOUA HSONABHEeflTErArUNCIURI1 IN TARA Un an........................................................................40 lei Sease luni.................................................... 20 „ Trei luni . . .......................................................10 » Pentru învățători pe un an....................................30 » In strainatate Un an . ...........................................................» Șease luni..............................................................25 „ Trei luni.......................................................... B&ssmeput 15 Bani Pe pagina III, 30 litere, corp 7 , » IV Inserte și reclame , „ REDACTIUNEA : PALADIIUL R©IUAH' Ho. 13. ORGAN DEMOCRAT-RADICAL SAMBATA, 10 IUNIE 1895 . 1 lefi linia 25 bani linia. . 2 lei linia Pentru anunciuri a se adresa: LA Administrația Ziarului Un mumftr vechi, 50 tsani. ADMINISTRATIUNEA : STRAM SFINTU IONICA No. 1V Cazul lui Răcăciune. Zeflemele, încă una. Demisiunea cabinetului Windischgraetz Oameni şi lucruri. Zigzaguri. Memoriele Regelui. Examenele clasei de declamaţie. CAZUL LUI RĂCĂCIUNE Să face mult caz de arestarea lui Răcăciune. Toate ziarele s au ocupat şi se ocupă de ea şi au desaprobat o nu numai ziarele liberale şi independente, dar chiar şi ziarul conservator Independenţa Română. Noi am spus de la început, că împrejurările în care s’a făcut arestarea îi dă caracterul unei măsuri luată în scop politic şi or cât de desgustător ar fi individul, nu este bine să se recurgă la măsuri cari vădesc un interes politic. Şi in acelaşi timp, necunoscând motivele arestărei, ceream ziarelor guvernamentale explicaţiuni. Azi avem sub ochi şi un comunicat al ministrului de justiţie, deci putem să ne pronunţăm in deplină cunoştinţă a lucrurilor. Popovici Răcăciune a fost arestat pentru că în 1892 a rupt mandatul de arestare al lui Vasile Mihai şi a pus în libertate pe arestat. După cum să vede un fapt destul de grav şi pedepsit aspru de lege. Nu se putea spune deci nimic, dacă atunci Răcăciune ar fi fost arestat şi dat judecăţii. Omul acesta cunoscut prin violenţa şi aroganţa sa, individul acesta care şi-a permis să lovească în plin parlament pe doi deputaţi, nu ar fi văzut ridicându-se absolut nici un glas în presă şi în public, care să proteste pentru el, ori cât de riguroasă ar fi fost justiţia. Dar arestarea nu s’a făcut imediat. . • • Parchetul n a ştiut nimic despre actul violent şi călcător de lege al violentului Răcăciune. El găsise mijlocul să’şi facă complici pentru tăinuirea faptului funcţionari publici. Au trecut doi ani pănă ce parchetul de Fălticeni, să fie pus în cunoştinţa faptului şi deci tocmai după doi ani s’a început urmărirea lui Răcăciune. Omul nostru ştia că e urmărit încă din Februarie, şi credincios deviseî sale de a rostogoli toate piedicile ce i se pun în cale pentru a ajunge, şi a se menţine o situaţie de care a dat nenumărate dovezi că e nedemn, ia iarăşi calea violenţelor şi a intimidărilor. _ Răcăciune anunţă în Cameră o interpelare,in care acuză pentru diferite fapte pe toţi aceia cari dau pe faţă actul său nelegal din 1892. . . . Cu toate acestea el nu intimidează pe nimeni, instrucția se face și la 2 Iunie este arestat. jj^Este*regretabil însă, că instrucția a "mers atâta de încet și că executarea mandatului s’a făcut într’un moment, în care i se putea atribui cu totul alt interes, decât acela al respectului legilor şi al ordinei. Răcăciune era în luptă electorală la Fălticeni şi arestarea lui a făcut să se zică, că a fost operată, pentru ca lista favorită ministrului justiţiei să aibă un adversar mai puţin. Să poate ca actele să dovedească că a fost o simplă coincidenţă, dar în ţara noastră, unde s’au văzut multe ilagalităţi comise numai pentru a servi scopuri politice, un magistrat, care voieşte ca actele _ sale să nu fie bănuite de şicane şi că servesc scopuri streine interesului justiţiei, trebue,e dator să ţie seama de împrejurările în care operează o arestare. Noi cam am susţinut şi susţinem din toate puterile noastre egalitatea înaintea legilor, nu putem decât să ne bucurăm când vedem că justiţia totdeauna gata de a urmări şi a pedepsi pe cei fără influenţă, procedează cu aceeaşi rigoare şi faţă de oameni cari au o situaţie politică şi dispun de protecţii puternice. Actul lui Răcăciune trebuia pedepsit, era de mult nevoe să se pue căpăt violenţelor acestui om şi ar fi fost mult mai bine dacă încă din 1892 Răcăciune primea pedeapsa care i se cuvine. Dar când justiţia a întârziat două ani şi jumătate, putea să mai aştepte trei zile, ca să râmâie nebănuită şi să ia individului aureola de martir politic pe care nu poate s’o merite. Dacă arestarea deputatului de Suceava ar fi fost făcută după alegeri absolut nici un ziar, cât de dispus să facă armă politică din orice fapt n’ar fi putut să ia apărarea lui Răcăciune şi individul care a revoltat în nenumărate rânduri opinia publică, ar fi mers la puşcărie fără cel mai mic sgomot. Este trist când să dă ocazie, ca să se pue actele unor oameni ca Răcăciune într’o lumină cu totul alta, de cât aceea în care merită să fie puse. Este desgustător să vezi opinia publică şi presa întreagă într’o ţară, din diferite motive mergând să apere pe un om care nu inspiră de cât desgust. Şi aşa se va întâmpla în totd’auna de câte ori politica va fi amestecată. In faţa interesului politic să uită toate şi din cel mai desgustător individ să face victima cea mai demnă de apărare. Atitudinea ziarelor liberale, cari ani întregi au înfierat cu cea din urmă violenţă, pe drept cuvânt, pe acest Răcăciune, este cea mai bună dovadă. De aceea zicem, că se impune în asemenea ocazii, mai multă prudenţă chiar în interesul justiţiei şi al moravurilor noastre politice. „Sarcasmul lumei proaste“ să nu te întristeze Căci astei lumi nu-i place nici altul să lucreze ; Să laşi măiastraţi până să caute al său cânt Căci, de ’s puţini deştepţii din fericire sunt. D-ră Delabanca, dacă în adevăr ai un condei aşa minunat, rogute trimite-ne’l şi noue la redacţie să ne cânte vre-o romanţă, că tare ne ’ntristează şi pe noi «sarcasmul lumei proaste» şi mai cu seamă convorbirile în versuri... proaste ! Nani. ZEFLE HUCELE COLIVIA SBURATOARE... (Din fantacsiile «Palodeî») Nişte ureitoare afurisite au blestemat napa noastră .Ele au zis: Românul să se nască poet şi^ Românul s’a născut cu patima asta; iar mai târziu in vremurile noastre «a devenit cazul» ca d-ra Delabanca şi d. Vyk de la „Paloda“ să fie Români şi prin urmare, vai, să se combată unul pe altul in versuri. Uite: Convorbire in versuri MĂRIEI N. DELABANCA Văzut’ai vreo dată o pasere măiastră, Ce stă în colivia scăpată pe fereastră ? Ea sboară şi tot cântă dorita libertate, Şi’n peptu’i inimioara cu mult mai iute’l bate; Tar, pana el frumoasă şi versul el frumos Trezeşte-un stol de vrăbii care se hrăneau jos Asupra el cu ură toate se năpustesc O cată, o alungă, o prind şi o ciupesc. Adică dacă am traduce în proza românească ar veni, că : unei coliviî ’i-a venit gust într’o zi să-şi părăsească proprietarul şi ţîşt! iat’o, că scapă pe fereastră şi cântând Deşteaptăte Române şi alte imnuri revoluţionare începe să sboare, ca o turbată, pe sus. Ce se întâmplă însă ? Un stol de vrăbii, care se hrănea pe jos, speriat de acest neobişnuit spectacol, se năpusteşte asupra dihanie!, o ’nhaţă, o cată (unde?), şi o ciupesc până când biata colivie cade jos leşinată ! Dar cum a rămas cu pasărea măiastră, care domicilia în colivia sburătoare ? se întreabă cititorul, care a urmărit cu cel mai viu interes povestirea d-lui Vyk Vezi aici mi s’a înfundat. Mie ’mi vine să cred că paserea aia, poate vre-un stiglete, n’a existat de cât în închipuirea, în capul poetului nostru ; căci altfel stolul de vrăbii ’l-ar fi făcut şi el de petrecanie. După ce d. Vyk spune basmul de mai sus d-rei Delabanca şi după ce în alte câteva strofe face reflecţii asupra „sarcasmului lume! proaste“ îşi încheie poiezeaua conjurând pe d-ra Delabanca. NISTO-A. UZL nT.a. Aflăm că actul autorităţilor militare cu str. Francmazilor nu este unic. Cei de prin cazărmi au mai săvârşit şi alte fapte de acest fel. Aşa ni să spune că la una din cazarmele din Dealul Spirei ofiţerii găsind într’o zi, că le trebuesc nişte grajduri au dat ordin să se construiască fără ca să se îngrijească a face formalităţile trebuincioase, nici să întrebe, dacă locul, pe care îl aleseseră era, sau nu al cazărmeî. Şi au construit grajdurile desfiinţând şi aci o stradă. S’a făcut şi pentru această baricadare militărească adresă, primăria a protestat şi cu această ocazie, dar ofiţerii n’au vroit să ştie de nimic. Cum s’a tranşat chestia, nu ştim, ziarele guvernamentale să ne lămurească. Dar de sigur că nu s’a făcut nimic şi de aceea vedem că autorităţile militare nu mai ţin de loc seamă de legi şi de autorităţile civile. Este o stare de lucruri rea din toate punctele de vedere şi dacă, nu se ia măsuri de urgenţă pentru a i se pune capăt, lucrurile pot să ajungă foarte departe. Guvernul să pedepsească pe vinovaţi ori cari ar fi el şi ori cât de sus s’ar afla în erarhia militară. Aci nu e chestie de guvern nici de partid, sunt în joc interese mult mai mari e vorba de autoritatea societăței civile, de ordinea publică. is DEMISIUNEA CABINETULUI WINDISCHGRAETZ Noul ministru preşedinte După o sbuciumare de câteva zile, Dl de Windischgraetz şi-a dat demisiunea, în urma hotărîreî stingei germane de a se retrage din coaliţia guvernamentală, şi aceasta pentru că s’a votat creditul pentru înfiinţarea unui gimnasiu sloven în Cilli. Acest desnodămînt al unei uniri de grupe aşa de deosibite prin porniri şi tending, confirmă în totul previsiunile ce făceam, că acolo unde nu există comunitate de principii, unire nu se poate. Cabinetul Windischgraetz s’a dus tot aşa, după cum s’a format, printr’o întîmplare. Şi prim-ministrul austriac şi-a înţeles foarte bine situaţiunea, când şi-a dat demisiunea, căci fiind lipsit de concursul unui însemnat şi numeros grup din Cameră, el nu mai putea compta pe o majoritate de guvernămînt. In faţa crisei ministeriale şi a decisiunei cabinetului demisionat de a nu voi să gireze afacerile pînă la aplanarea situaţiunei, a fost însărcinat cu preşedenţia consiliului şi cu ministerul de interne Contele de Kielmanssegg, guvernatorul Austriei de Jos. Din foştii miniştrii conservă portofoliile lor ministrul apărare naţionale şi Jaworsky. Decisiunea împăratului de a se adresa unei persoane afară din parlament arată îndeajuns cât de nesigură ar fi posiţiunea unui minister, constituit în condiţiunile precedentului cabinet Windischgraetz şi care s’ar baza pe majoritatea factice din Cameră. Noul minister nu s-a constituit definitiv. Afară de ministerul de finanţe, unde a fost numit actualul şef de secţie din acel departament, în celelalte ministere şefii de serviciu respectiv au fost însărcinaţi cu girarea afacerilor. Astăzi cel mult cabinetul se va întregi şi apoi se va presenta Camerei. Conform unui vechi us, împăratul a adresat foştilor sei consilieri scrisori foarte măgulitoare, însoţite de decoraţiuni. Se comentează mai cu seamă cuvintele din scrisoarea trimisă D-lui de Bacqueheim, în care se zice, că suveranul îşi reservă de a cere concursul seu pentru binele patriei. Se interpretează aceasta în sensul remînerei sale în noul cabinet. Se aşteaptă cu nerăbdare să se vază, care va fi atitudinea Camerei faţă cu ministerul actual, — şi dacă intransigenţa stîngeî germane nu va necesita o disolvare a parlamentului. ZIGZAGURI CODRII PLĂNG Luna’n nouri adormit-a, Nu-i pe ceriurî nici o stea, Mi s’a dus ducând iubita Fericirea mea cu ea.. Se pierd codri’n umbre sure, Cintăreţiî dorm în crâng, dale-amară î în pădure, Codrii pling! Gheorghe din Moldova OAMENI ŞI LUCNURI POSTERITATEA Cititorii ştiu de sigur că în momentul acesta e vorba la Paris să se ridice o statuie în grădina Luxembourg, autorului frumoaselor „Scene din viaţa fără de căpătâi“,a lui Henry Mürger. Nici o dată gloria unui scriitor n’a fost mai mult discutată, nici o dată talentul unui literat n’a dat naştere la mai multe controverse. Am urmărit cu deosebit interes polemicele dintre admiratorii lui Murger şi aceia,puţini din fericire, cari nu-i recunosc nici cea mai mică scânteie de talent;—şi mărturisesc, că am rămas cu mâhnitoarea convingere, că ceea ce noi am numit până acum dreptatea posteritatei nu e decât o minciună, o chimeră născocită de naivii, care năzuesc, ca numele lor să fie slăvit după moarte. Printre cei mai dârji din aceia cari nu voesc în ruptul capului să se ridice o statue nemuritorului «Boem» este fără îndoială d. Georges Rodenbach un poet tren vogue» acum în Franţa, dar aproape necunoscut, dacă nu mă înşel, în ţară la noi. Un curios şi rar fapt se întâmplă cu Murger. A scris o sumedenie de versuri, duzini de nuvele şi romane, dar toate au fost eclipsate de una din cele din urmă scrieri ale sale: Scenes de la vie de Boheme, — în aceasta Mürger a desfăşurat o atât de uimitoare vervă, un talent aşa de puternic, încât cititorului cu greu îi vine să creadă că autorul ei şi al atâtor volume anoste, e una şi aceiaşi persoană. Singura operă care a supravieţuit lui Mürger et Scènes de la vie de hoheme şi prin urmare pe aceasta o discută de Bodenbach. In acest volum Mürger zugrăveşte viaţa a 4 tineri artişti, care până să-şi facă drum, până să parvie, trăesc din expediente, în voia întâmplăreî «culcându-se adesea fără să mănânce şi mâncând alteori fără să doarmă, dar veşnic veseli, pururea cu zâmbetul pe buze, în goana neîntreruptă după visul lor cel mai drag : frumosul desăvârşit, perfecţia artistică. In cartea lui Murger sunt pagini aşa de umoristice că te fac sarăzi cu hohote, însă sunt şi pagini duiose, care stârnesc plânsul cititorului cel mai puţin sentimental. De altminteri, e o icoană fidelă a vieţei, amestecul acesta capricios de mulţumiri şi de necazuri, de râs şi de lacrămi ! D. Bodenbach, şi împreună cu dânsul Framşois Coppée, găsesc inepte spiritualele glume ale eroilor lui Murger şi susţin că această scriere a avut şi are o influenţa nefastă asupra tinerilor, care se hotărâse să ’mbrăţişeze nenorocita carieră literară. In adevăr zic eu, atmosfera vieţei acesteia făr’ de căpătâi, înăbuşă talentele, deprinde pe tineri să trăiască într’o trândăvie primejdioasă, într’un dolce falimiente prin berării şi prin taverne în tovărăşiea femeilor pierdute. Adevărata viaţă de artist, e aceia petrecută în singurătate şi ’n muncă fără de răgaz; «boemii» lui Murger Îndeamnă la lene şi la petreceri vulgare. Cine-a citit pe Murger va vedea numai de cât, ce greşită, cât de absurdă e această părere. E tocmai contrarie după noi, impresiunea adâncă şi neştearsă ce ’ţi lasă Murger. El încurajează talentele şovăinde la început, debuturile timide şi spune par’că tinerimei, râdeţî oricând şi de orice, veselia e singura filozofie bună ; doar ea îţi dă puterea să Ţi stăpâneşti desgustul în faţa nemerniciilor vieţei şi să lupţi înainte! Regretăm că cadrul restrâns al acestei rubrici şi puterile noastre modeste nu ne îngăduie o mai amănunţită analiză a acestei admirabile scrieri. * Şi acum,—o întrebare firească ţi se impune : unde e mult trâmbiţata dreptate a posterităţei . Pe acelaş om unii îl ridică în slavă, iar alţii îl zeflemisese şi uiă tăgădueşte orice talent. Şi unii şi alţii din judecătorii aceştia sunt de o egală valoare, toţi nişte însemnaţi scriitori. Care din amândouă verdictele acestea e cel infailibil ?. Memoriele Regelui 18 v 1 8 (20) Ianuarie. — Aali paşa multimeşte prinţului, pentru «esplicaiunile spontanee pe care alteţa sa a binevoit a le da asupra întârziere! răspunsului la scrisoarea Majestăţei sale imperiale». Sultanul — ca şî el Aali — regretă din suflet că prinţul se găseşte Într’o situaţiune aşa de grea şi ’l asigură de dorinţa ce are de a’l ajuta acontra tendinţelor anarchice din principate. Dar nu trebue să se facă că nu înţelege, că răul s’a mărit atât de mult, obiceiul de a nu respecta nimic s’a înrădăcinat atât de mult, în cât se pare că acum este foarte greu de a aduce vreun remediu eficace acestei stări de lucruri“. Contele Keyserling scrie că răspunsul in doi peri al lui Aali, este o dovadă că sublima Poartă a părăsit pe prinţ şi că atenţia pe care i-o arată nu se esplică decât ca consideraţii de politeţă personală. «Aali paşa, ca şi sir H. Elliot, este pătruns de ideea că rolul principal în nenorocitul demers al prinţului l’au jucat neînţelegerile şi nedibăciile şi că cele din urmă hotărâri ale Alteţei sale, nu sunt atât de rele cât au aerul de a fi. «Dar dacă a dispărut cea ce era la Început bresant in însuşi forma acestui demers, a rămas însă Porţeî şi amicilor sei politici, o bănuială fundamentală. Marele vizir, crede şi acum ca şi mai ’nainte, că alături de ideea modificăreî Constituţiuneî, a intrat in planul prinţului şi acea de a schimba situaţiunea de vasalitate a principatelor. La luarea în considerare a dorinţelor prinţului, de diferite cabinete, nu trebue să se gândească. Aali Paşa a avut totdeauna convingerea că principatele nu se pot guverna cu această constituţiune şi consideră modificarea ei, chiar ca un interes al Portei. Dar el adaogă, că modificarea aceasta ca să poată fi aplicată, cere o forţă pe care prinţul nu o are in principate şi pe care puterile nu o pot avea de cât printr’o ocupaţie militară la care ele nu s’ar învoi de cât foarte greu. Sir H. Elliot, impărtăşesce acest mod de a vedea, care nu întâmpină opoziţiune nici din partea Austriei, nici din partea Rusiei. Intr’un cuvânt, domnia prinţului Carol, este considerată ca isprăvită. Diplomaţii aci se preocupă mult mai mult de ce are să se întâmple după plecarea prinţului de cât de mijloacele de a prelungi esistenţa sa. Sir H Elliot, merge mai departe; el vorbesce de comisarii cari trebue trimişi în principate şi doreşte de a-’i vedea plecând chiar, de acum. 9 (21) Ianuarie.—Suveranul disolvă consiliul comunal din Bucuresci, şi anunţă ziua de alegere, pentru a-’l înlocui. Ministrul preşedinte înclină, fără a ascunde, spre opoziţie şi dă afară din slujbe pe unde poate, pe partizanii conservatorilor. ECOTT IR X Serbarea aniversărei morţeî luî Carnot Luni 12 (24) curent se va serba prima aniversare a morţeî lui Carnot. Programa oficială este deja stabilită. Dimineaţa se va face un pelerinagiu la Panteon, la care vor lua parte d. Felix Faure, miniştrii, corpul diplomatic şi biarourile corpurilor legiuitoare. După pelerinagiul oficial, publicul va fi admis să viziteze mormântul. De asemenea un parastas, organisat de familia defunctului președinte, se va oficia. Persoanele sociale vor asista în mod particular, ca amici al lui Carnot. In tot timpul zilei aceia, armata de uscat şi marina vor purta doliu, iar drapelele după toate monumentele publice vor fi cernite. O societate utilă In Bruxelles există un comitet, numit «comitetul de apărare al copiilor traduşi în faţa justiţiei». După cum se vede din numele său, acest comitet are ca misiune de a asista pe micii deliquenţi. Parchetul înştiinţează comitetul, îndată ce un copil comite vre-un delict. Imediat un membru al comitetului face o anchetă minuţioasă asupra situaţiunei părinţilor delictuentului şi asupra aera- ■