Lupta, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 2684-2707)

1895-10-14 / nr. 2695

14 OCTOMBRIE 1895 Părinţii lor se găsiau în acele momente la câmp.­­­Sinucidere sensaţională.— La Viena a făcut mare sensaţie sinuciderea locotenentului general în retragere Dunst. Von Adelsheim, şi a soţiei sale, cari s’au om­orît cu lovituri de revolver. Causa acestei duble sinucideri ar fi mi­­seria Generalul era în vîrste de 72 de ani şi soţia lui de 50 — Premiu ciudat, dar american. T­n ziar din Kentucky, «Herald», care se pu­­blica la Gazen-Green, oferă abonaţilor sei un premiu, după alegere, din următoarele obiecte: 20 livre de carne de porc sau zece livre de şuncă; doi saci de cartofi, un sac de varză sau zece pui. Ziarul american nu spune însă, dacă a­­ceste premii sunt expuse spre vedere la vitrina redacţiei. Ar fi o frumoasă exposiţie. mmm ROBERT VALLIER DRAGOSTE DE COPII ..Jt__ — Mauriciu! — Guillemette! Aceste două exclamări scăpară într’aceiași clipă, tremurătoare și înăbușite tot­odată. Pentru întâia oară se strigau el acum pe nume, din gând ca și din buze. — Guillemete !.... d-șoară Guillemette.... scumpă Guillemette ! Tu aici ! Se poate ! Tu ești! — Dar tu Mauriciu ? — Oh! eil, nimic mai simplu! Plânsul tău de azi dimineață, lipsa ta.... și nici o lămurire, nici­ o vorbă!... Intr’adevăr, nu mă mai puteam stăpâni; era o nebunie, dar era mai tare decât mine; trebuia să vin să ră­tăcesc și să respir aici! Cum să pot dormi când ştiam că tu eşti nenorocită şi e­i n’a­­veam nici-o putere ca să te mângâi, să te apăr!­ De­sigur, ci de sigur nu, eu nu speram atâta fericire, fericirea de a te vedea, de a vorbi cu tine.... Tot ce ştiam, era că mă apropiam de mine, că mă despărţea numai pu­ţin loc!... Şi iată că te găsesc, Guillemette, Guillemetta mea, de ce plângeai? — Ol de mânie; şi ai să mă judeci rău... Dar îmi fac atâta necaz!... — Ţie! Şi cine oare? El spunea asta cu un aer de naivitate care făcea pe Guillemette să zâmbească în­cetişor, aproape veselă. — EU mătuşica; şi tata puţin s’au sfă­tuit, inchipuește-ți, să mă facă să dau exa­menele înainte de a se întoarce pentru că are să mai stea mult, și pentru asta să mă expedieze într’un pension unde voia sta opt luni! — Intr’un pension! Dar d ra de Réche­­ville ?.... — Se vede că nu’i destul; sau cel puțin așa crede mătuşica. Şi apoi, chiar ea a în­ceput de­odată să fie înpotriva mea. Ar fi încântată să scape de mine, pentru că tot ar ţinea-ol... Dar eu nu vreau, nu! Să me tricueată, să mă închidă pe mine care eream aici aşa de mulțumită! Mauriciu, zăpăcit cu totul de gândul că va fi despărţit de Guillemette, dar neluând nici de cum seamă la ceia ce -l privea pe dânsul personal în scopul pe care îl călău­zea se dădea spontaneu unei indignări în­flăcărate. Pensionul îi părea ca o închisoare, seches­trarea fetei ca o barbarie ruşinoasă. Era cine­va pe lume mai puţin vrednic de­cât Guillemette ca să fie pusă la un loc cu nişte fetiţe? Ea sechestrată!.... Ii venea să plângă. Şi se înfierbântau unul şi altul, cu măr­turisirile şi gândirile lor; şi intimitatea asta aşa de iute li se părea, aşa de firească, ca şi cum ar fi fost prieteni buni din copilărie, pe când ei se văzuseră numai de câte­va săptămâni. El arătă mai multă judecată. La dreptul era îndemnat mai mult de teamă ca Gui­llemette, care era îmbrăcată cu o rochie­­ subțire, să nu răcească pe umezeala care creștea. Ea ii impută, frumușel, întrebân­­du-l pentru ce se grăbea s’o depărteze. Și cum el se apăra: — Așa dorea­m să am un prieten!.. ... Toată inima ei curată şi gingaşă era în vorbele astea: întâiele în care se dădea pe deslușit dragostea lor. Cu toată tăria vorbelor lui, Mauriciu nu ar fi îndrăznit nici­o­dată să-i spună că o iubea. O rușine gingaşă şi atingătoare le colora fruntea lor palidă, în liniştea nopţei. — La început nu-ţi plăceam de loc zise ea cu cochetărie. — Oh! ce spui? Eu îţi eram nesuferit. Vântul le aducea prin întunericime mi­rosul îmbătător al toamnei, cu armoniile liniştite ale grădinilor şi pădurilor. Şi dulcea la revorbire se desfăşură într’o ingânare discretă ca un fâlfâit de aripi tre­murătoare; iar emoţiunea care le strângea inimile le muia din când în când glasurile cu câte un oftat stăpânit. Nici unul din a­­ceşti două copii nu avea mamă, şi amândoi simţeau de o potrivă amărăciunea lipsei desmierdărilor mângâietoare și bine­făcătoare. Tatăl Guillemette­ era bun; nu se oprea de la nimic când era vorba de plăcerile fe­tei sale; dar n’avea de loc darurile unui e­­ducător, și­de altmintrelea afacerile lui ne­numărate îl lua tot timpul. Cât despre doamna de Framécourt, le in­sufla la amândoi mult respect, amestecat cu oare care teamă. In sfârşit trecură la d-ra de Ré­hevile, făcând tot felul de ob­servaţii la care pufneau de rîs; vorbele şi lucrurile li se văteau în gură. Bătuse miezul nopţei, şi dupe ce se des­părţiră de zece ori, se apropiau din nou cînd li se păru că aud un zgomot venind dinspre castel își ascuțlră urechile, dar nu mai auziră nimic; dar acum își luară adio de-a binelea, înțeli­gîndu-se să-și scrie. Guillemetta se îndreptă sprintenă spre peron. Mergea la fugă , vroia să fie mai curînd singură în odaia ei, ale căreia fe­restre le vedea scânteind în dosul perdele­lor, pe când toate cele­lalte zăceau în în­­tunerec. Apropiindu-se, îşi încetini paşii, prinsă de o teamă nedesluşită de a nu găsi încu­iată uşa sălei; mai mult, simţea că a cu­­prins-o frigul. Dar uşa nu era încuiată, o împinse şi o încuiă apoi tremurând, clănțănindu-i dinții puțin. Pe urmă urcă scara, iute, cu capul plecat. De­odată scoase un țipăt. In capul scărei, ședea domnișoara Ro­­cheville, în picioare, verde ca o moartă, tremurând de mânie. — Nenorocit-o, de unde vii? Cam zăpăcită dintru’întîifi, Guillemetta avu totuși prezența de spirit de a răspunde : — Nu puteam să dorm ; nu am scoborât să iau aier.... — In puterea nopței! Pe timpul ăsta ! Nici n’am mai auzit una ca asta!.......Am văzut, de la mine, lumină la fereastra d-tale. Am venit să văd ce este ; bat la ușă, nici un răspuns ! Intru grozav de neliniştită, nimeni ! Şi iată mai bine de două­zeci de minute de când te caut pretutindeni! Eram hotărât acum să strig... La gândul că era ei să prindă de veste, Guillemetta se cutremură. Cu toate astea se stăpâni, zîmbi cu gingăşie, făgădui să fie mai cuminte pe viitor, şi se urcă în pat faţă cu domnişoara, care tot nu ştia ce să creadă când a plecat.­ritoriul dintre Bazardzik şi Filipopoli este inundat pe o lărgime de 12 kilometre.—E temere mare pentru podul drumului de fer Tîrnova-Seiman a cărui distrugere ar atrage o întrerupere lungă. Apt­le au inundat mahalaua Stammaktte Filipopoli ; s’au produs stricăciuni mari.— Depositele de vinuri au fost inundate. — Câte­va case s’au dărâmat. Azi e timp frumos; situaţia s’a îmbună­tăţit.—Apele scad. FO1ŢA ZI­ARULUI „LUPTA“ CRONICA TEATRALA Teatrul Naţional„ Debutul d-rei Gheorghiu în Ofelia — Scri­sori de dragoste, comedie în 3 acte, localizată de d. N. Eliescu, după «Tete de linotte» de T. Barriere şi Ed. Goudinet. " La a patra reprezentaţie a piesei Hamlet, d-ra Titi Gheorghiu a înlocuit pe d-na Romanescu, în rolul Ofeliei. Natural că e foarte greu unei tinere ar­tiste — unei debutante — să apară în scenă pentru a interpreta unul dintre cele mai dificile roluri, mai ales când cu o seară mai nainte prima, cea mai simpatică şi mai aplaudată artistă a ţărei, jucase acest rol. Şi dacă unii din public nu au ţinut seamă de această împrejurare când au ju­decat pe tânăra debutantă, acelora cari scriu despre teatru nu le este permis să procedeze tot ast­fel. Este adevărat, că d-ra Gheorghiu nu se poate compara cu d-na Romanescu, şi că Ofelia prezentată de d-sa erea palidă şi stângace, faţă de Ofelia prezentată de d­na Romanescu, dar se poate compara o artistă ajunsă la culmea carierei, cu o debutantă? D­na Gheorghiu joacă pentru a doua oară un rol important şi abia este un an de când joacă. Un artist de valoare, un INUNDAŢIILE DIN BULGARIA Sofia, 23 Octombrie.—Stricăciunile ca­usa­te de ape pe drumurile de fer orientale sunt aşa de mari, încât comunicaţiunile nu vor putea fi restabilite îndată.—Apele a fi luat poduri, rambleurile s’au dărâmat în trei locuri. — Din causa asta, deschiderea Sobraniei fixată pe Duminica viitoare, s-a amânat pe Joia următoare, pentru ca de­putaţii să poată sosi la timp. Ştirile din Bulgaria de Sud anunţă că te­ artist care a ţi ajuns la apogeu chiar, nu poate la prima dată când apare într’un prol să fie stăpân pe el. Ceea­ ce trebue să ne preocupe când vor­bim despre un­­debutant, este să vedem, dacă el dovedeşte pricepere, talent şi dacă are mijloace pentru scenă. D-ra Gheorghiu s’a prezentat în două roluri mai importante: Luisa din „Două Orfeline“ ,şi Ofelia din „Hamlet“ şi în am­bele , roluri a dovedit,­­de­şi le-a jucat aproape fără studii pe scenă, că este o debutantă cu multe calităţi şi care promite să devie o bună artistă. In Ofelia s-a prezentat bine, a avut jo­cul de scenă destul de expresiv, inbinaţiile sigure şi întreaga atitudine răspundea la cerinţele rolului. D-ta nu a avut scenele d’éclat, râsul şi plânsul sgomotos, dar a fă­cut foarte bine, că acum când debutează, s’a ferit de asemenea greutăţi, căci o de­butantă nu poate să se lupte, de cât numai când e un talent extraordinar, cu asemenea efecte, cele mai dificile de obţinut cu succes. De­sigur însă că dacă va mai juca un an sau doi acest rol, d ra Gheorghiu, care are mijloacele trebuincioase, va juca pe Ofelia ca o adevărată artistă. D-sa este una din tinerele gagiste ale teatrului, care trebuesc încurajate. Să nu fim prea asprii cu debutanţii, pentru că nu vom ajunge nici­odată să avem o trupă com­plectă la teatru şi vom păţi vecinie, ceea ce am păţit după retragerea regretatului Manolescu, când rolurile lui, nu mai puteau să fie jucate de nimeni. Publicul trebue să se obişnuiască cu mai mulţi artişti şi să se înveţe a judeca pe fie­care după situaţia pe care o are în teatru LAPTA CIUDĂŢENIILE OAMENILOR ILUSTRU Journal d’hygiene publică o curioasă listă de procedeurile bizare întrebuinţate de câţi­va iluştrii scriitori pentru a’şi excita geniul lor. Ast­fel Montaigne pentru a medita în libertate, pleca în fuga mare de acasă şi se închidea într’un turn părăsit. Rousseau îşi înfunda capul în s fân. Se cunosc grija şi minuţiositatea ce puma în toaletă Buffon, care se aşeza la masa lui de lucru în haină de ceremonie, cu manşete de dantelă şi cu s­pada la coapsă. Mai neingrijitor de toaletă, Milton, care de alt­fel era foarte sărac, îşi compunea versurile acoperit cu o manta sdrenţuită,­cu capul dat înapoi, pe spate. Schiller, se zice, nu putea compune, dară nu-şi punea picioarele în ghiaţâ. De asemenea şi­­Chateaubriand, când dicta un articol secretarului său, se plimba cu picioarele­­goale, pe pardoseala ca de ghiață a camerei sale. Bentham nu putea scrie, dacă nu sta pe bucățele mici de hârtie. țCooper, pentru a se inspira, își umplea gura cu pastile. By­ron trebuea să simtă mirosul de trufie, de care-și umplea poșm­arele. Balzac, chiar ziua, scria la lumina a două lumânări. Flaubert nu începea să scrie nici un rând, dacă nu fuma mai întâi o pipă de tutun. Un compositor italian nu se inspira de­cât după ce pisicile lui favorite — două— nu se urcau pe umerii lui. Numai de ar fi adevărate aceste ciudă­ţenii, căci adesea ori biografii culeg şi fa­bule pe socoteala bieţilor scriitori. INFORMAŢIUNI Cilim în « Galaţii» : Azî Jouî secţia Il-a a Curţeî de apel, presidată de d-l preşedinte M. Poenaru- Por­dea, a judecat a doua cerere de liberare pe cauţiune a lui Brenning. Apărătorii erau d-niî P. Grădişteanu şi P. Botzan. Curtea a respins cererea, fiind numai d-l Ta­noviceanu, pentru.* Apărătorul, P. Grădişteanu a cerut schimbarea termenului de judecare a acestui proces de la 11 Noembrie la T1 curent. In urma acestei cereri, Curtea a de­cis ca apelul Robescu-Ressu-Breitiag- Saph­a sft se judece la 27 curent. In forul Curţii, apărătorul lui Bren­ning însă a declarat că are asigura­rea d-lui procuror general, că proce­sul se va amâna, da­oare­ce d-sa a cerut chemarea d-lui Felix Martin. Răscoala din Macedonia Aseară la ora 4 luni, am trii­­mit de la corespondenţi­l nostru din Sofia scrie Adevĕrul telegrama de mai jos, expediată din Sofia la ora 1.10 p. m., sosită în Bucureşti la ora 3.25 şi predată Adevărului —o suta de paşi departe de ofi­­ciul telegrafic—la ora 4-30. Iată telegrama : «Noua revoluţiune a şi isbucnit «în Macedonia astă­zi. Satul tur­­­cesc Catumta este în flăcări."Irel După piesa genialului scriitor englez, Teatrul Naţional ne-a dat o farsă veche şi după un vechiu calapod, tradusă—dar în­văluită sub porecla de localizare—de către al doilea regizor al teatrului. Se pare că este obligator pentru perso­nalul din administraţia Teatrului Naţional să prezinte localizări. Altfel nu-mi explic pentru ce ni se dă drept localizare «Scri­­sori de dragoste». Am vorbit de multe ori despre această boală a localizărilor și am spus că ar face bine comitetul să ceară localizatorilor și textul după care să ia piesa pentru­ ca să se vadă, dacă piesa e localizată sau e pur şi simplu o traducere pe d’antregu, adică cu nume proprii cu tot. Direcţia nu vo­ieşte să facă aceasta şi vea face, pentru­ că plăteşte din punga societarilor, 2 şi jum. la sută mai mult, ca drepturi de autor. Dar să venim la piesă. „Scrisori de dragoste", o piesă veche ca formă, un vaudeville bazat pe quipro­­quouri, pe încurcături, pe conversaţii ne­desluşite. Asemenea piese nu se analizează. Trebuie să primeşti situaţiile aşa cum ţi le prezintă autorul şi să te mulţumeşti dacă reuşeşte să te facă să rîzi. Pentru­ ca să dea acest rezultat, situaţiile nu trebue să fie trase de per fără nici un scrupul, aşa ca de la prima vedere să vezi imposibilul. Ii trebuie autorului mu­tă fineţă şi mai ales foarte multă vioiciune şi nes­­fîrşit spirit în dialog. „Scrisori de dragoste» nu are nici una, nici alta. Actul I-iu lincezeşte grozav. E teribil de obositor şi de plicticos. Artiştii chiar să exasperează de slăbiciunea dialogului şi de lipsa complectă a acţiune!. « sute case cu desăvîrşire arse. Pa­­mnica este foarte mare aa». Dl. Doctor Miron, în baza concur­sului strălucit ce a depus, a fost nu­mit asistent pe lângă facultatea de medicină din Bucureşti. Felicitări pe tinărul doctor pentru succesul obţinut. D. G- Gr. Cantacuzino, preşedintele Senatului, a plecat azi la Sinaia. Filostrat a sosit aseară în Galaţi şi a luat în priimire de un inspector al poliţiei capitalei care se afla de doue zile acolo. Astăzi dimineaţa la orele 5 a sosit în Bucureşti. Filos­trat a fost dus la închisoarea mili­tară unde a fost interna într’o ca­meră separată. D. Major Paleologlu va începe de azî să facă suplimentul de instrucţie. Crima despre care am vorbit in nu­mărul de ieri că s’a intimidat în sir. Brezoianu se reduce în fond la o sim­plă rănire. Alarma a fost dată însă de o servitoare din acea casă, spu­­nind că s’a intimplat o crimă, ceea ce atrăsese chiar o mulţime de lume curioasă în jurul acelei case. D. ministru C. Stoicescu a făcut ieri o visit­a mitropolitului Primat. Ieri şi alaltăieri toţi ataşaţii mili­tari cari se află în Bucureşti şi-au trimis cărţile de visită d-lui general Lahovari. D-nii căpitani medici Grozeanu şi Antoniu au reuşit la concursul ţinut pentru gradul de medic de regiment clasa I.­­ Ziarele guvernamentale publică şti­rea că d. N. Fleva, ministru de in­terne, a comunicat d-lui Chiri­­escu care ţine locul de director general al Poştelor şi telegrafelor, că actualul gu­vern nu vrea să abuzeze de art. 7 din legea telegrafo-poștală. Măsura de sigur este foarte bună și n’am putea de­cât să felicităm pe d. Fleva, daca ea se va aplica cu since­ritate. Aflăm că d. D. Pandrav ar fi cerut să fie numit în postul de director ge­neral al poştelor și telegrafelor. D. N. Fleva nu este insă dispus să-i dea acest post. Merc­uri Sinodul va ţine prima şe­dinţă. La ordinea zilei va fi chestiu­nea costumului preoţesc. D. Fleva care a fost ori la Sinaia, pentru a supune Regelui mai multe decrete pentru a le iscăli se va întoar­ce astăzi în capitală. Societatea centrală agricolă organi­­zează un concurs de plugari între să­tenii judeţului Ilfov, în ziua de 15 oc­tombrie curent, orele 12 din zi, pe mo­şia Băneasa-Dămăroaia din Ilfov, pro­prietatea d-lui C. I. Stoicescu. ŞTIRI MĂRUNTE D. Al. Gr. Ghica, absolvent al şcoalei din Saint-Cyr, a fost avansat la gradul de sublocotenent în urma cavaleriei. * Societatea studenţilor în medicină reîn­cepe şedinţele publice, Duminică 15 oc­tombrie, ora 2 p. m., în­­localul seu din palatul băilor Eforiei, cu următoarea or­dine de zi. No. 2695 1) Cuvânt de deschidere al preşedintelui-2) Comunicarea d-l­ui C. Gruescu asupra operaţiunilor mai importante executate in serviciul I-iu clinico-chirurgical din spi­talul Colţea de la 1 Septembrie până la 10 Octombrie. * Un soldat anume D. Roşea din ref. 4 roşiori, escadronul I-iu, fiind lovit la cap de calul pe care o îngrijea, a murit pe loc. Cadavrul a fost transportat la spita­lul militar. DIN CAMERA FRANCEZA Paris, 24 Octombrie. — Camera. A­­fluență mare. D. Jaures interpelează asu­pra atitudinei guvernului cu ocazia grevei din Carmaux. A zis că guvernul a pus agenţii săi la serviciul directorului sti­clăriei, în loc de a păstra neutralitatea. Urmarea discursului pe mâine. PLITA UNEI POLIta, Berlin, 24 Octombrie. — Consiliul fe­deral a respins resoluţiunea Reichsta­gului de a plăti membrilor săi o în­­demnitate în timpul vacanţelor şi cheltuelile de călătorie. CONFERINŢA LIBERALILOR UNGURI Budapesta, 24 Octombrie.—D. Banffy a rndicat la conferinţa partidului liberal răspunsurile ce va face mâine interpelă­rilor asupra numirea ministrului afaceri­lor străine şi asupra incidentelor din A­­gram. In ceea ce priveşte acestea din urmă, guvernul consideră ca fără îndoială dreptul de a arbora drapelul unguresc în Croația. SERBĂRILE CENTENARULUI INSTITUTULUI FRANŢEI Paris, 24 Octombrie.—D. Faure a pri­mit în timpul dimineţei pe asociaţii ,­ şi membrii corespondenţi ai Institutului de France, veniţi să asiste la serbările Cen­tenarului. Institutul a ţinut după amiază o şe­dinţă solemnă. Preşedintele republice­ a asistat. D­in CAMA AUSTRIACĂ Situaţia financiară—Discut­iunea asu­pra declaraţiunei ministeriale. Viena, 24 Octombrie.— Expunerea mi­nistrului de finanţe zice că­ anii viitori şi cu începere chiar de la 1897 vor fi ne­cesare multe cheltueli noi. Intru ce priveşte veniturile, ministrul crede că impositul asupra afacerilor de bursă va putea să se urce în mod simţitor fără a a­­duce vreo pagubă comerţului. Se va putea gândi de asemenea la un imposit asupra bursei de mărfuri. O parte a cheltuelilor va putea fi acope­rită prin sporirea taxelor drumurilor de fer ale statului.­­ Ministrul roagă Camera să voteze bugetul cât se poate de repede pentru ca să rămâe destul timp pentru reformele necesare, mai cu deosebire acelea ale impositelor (aplause vii).—Ministrul este felicitat. Camera începe discuţia asupra declaraţi­­unei ministeriale de alastă­ieri.—D. Kuen­­burg declară în numele stângei germane, că programul ministerial conţine mai multe pa­­saje simpatice, mai cu deosebire acela care priveşte situaţia germanilor din Austria.— Atitudinea stângei germane va depinde de acea a guvernului. D-na Herold declară că tinerii-cechi vor continua opoziţia lor. D-na Hohenwart declară că partidul con­servator consideră programul ca o procla- Actul al H-lea e bun. Din moment ce nu intri în judecarea situaţiilor, te mulţu­meşte, pentru­ că e plin de lovituri de scenă, de situaţii hazlii, de scene vesele, de in­trări sgomotoase. Şi acest act are însă păcatul, că dialo­gul nu mai contează şi că totul să reduce la un fel de „dute-vino", un fel de danţ, de joc de „v’aţi ascuns“. Dar în sfârşit, acest act te face să petreci. Actul al III-lea este de prisos pentru pu­blic, ca toate actele finale ale vandevilelor. Publicul ştie tot ce se petrece, ştie de unde provine încurcătura şi îşi dă seama, că în­dată ce se va spune o vorbă totul se va lă­muri. Câte­va scene de la început merg, dar de la jumătate, actul al treilea—actul împă­­căciunei generale—e plicticos. Un rezumat „Scrisori de dragoste“ nu este o piesă, care să se joace pe scena Teatrului Naţional. Nu are absolut nici o valoare şi nu poate să aibă în favoarea ei nici măcar scuza că aduce bani, de­oare­ce e o piesă în mare parte plicticoasă. Subiectul îl putem rezuma în aceste rîn­­duri. Soţia unui fabricant de apă gazoasă, e amorezată cu contabilul fabricei şi păstrează mai multe scrisori pe care i le-a scris con­tabilul. Intorcându- se de la Sinaia, işi perde geanta şi fiind convinsă că în geantă avea pachetul cu scrisori să zăpăceşte. Un ita­lian care o urmărea îi aduce geanta, dar când caută scrisorile, nu le găseşte şi pentru că dăduse bărbatului boneta, pe care o avea în geantă crede că scrisorile au fost în bo­netă. Altă zăpăceală. Se convinge că nu i aşa, bănueşte că a dat scrisorile slujnicei în loc de pachetul cu­ „coada şoricelului“, a­­poi crede că italianul le-a oprit. i­ar, îşi poate cine­va închipui, câte scene ca­raghioase se pot scoate, cu oare­care buna voinţă din toate aceste peripeţii. După, 24 de ore cucoana apă-gazoasă găseşte pachetul cu scrisori în corset, şi tocmai la piept. Ast­­fel să desleagă piesa. Fie zis în trea­căt cucoana autorilor, e prea nesimţitoare şi prea puţin cochetă pentru o femee. Auziţi o femee, care vine din călătorie şi 24 de ore nu se spală, nu-şi schimbă ro­chia, de­şi iese chiar în oraş. Dar damele delicate trebue să facă oare­­cari sacrificii, când e vorba să dea unor scriitori mijlocul de a face o piesă. Atît mai rău pentru aceia cari pun în repertoriul Teatrului Naţional tot felul de secături. Artiştii şi direcţia de scenă şi’au dat totă osteneala, ca să reuşască piesa. Punerea in scenă s’a făcut cu multă îngrijire. D-na Am. Hasnaş nu a scos destul în relief rolul Elenei Măzăreanu, şi pe acest rol se reazămă toată piesa. Numai prin za­­păcelelor acestei femei să explică toate în­curcăturile şi jocul d-nei Am. Ilasnaş n’a fost destul de sigur. Cei­l­alţi toţi şi-afi făcut datoria destul de bine. Toneanu şi Gatopolu au făcut de multe ori, în actul al II-lea mai ales, să izbucnească sala în rîsete. Trebue să recunoaştem că şi puţinul suc­ces pe care l-a avut piesa li se datorește lor. ION C. BACALBAŞA

Next