Lupta, iulie 1925 (Anul 4, nr. 1067-1093)

1925-07-22 / nr. 1085

IV, No. 1®SS Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 Luni ..... 400 lei Pe 6 Luni.................. 200 lei Pe 3 luni ..... 100 lei REDACTIA Sl ADMINSSTRATIA București, Str. Sărindar, 12 y^VE&^î&^l lk$l I 4 Pagini 2 Lei încredere în ţară, nu însă în guvern Presa liberală latră la lună. Ea pretinde că opoziţia nu are încredere în vigoarea României. Dacă nu ar fi avut încredere în această ţară ea nu ar fi pornit, ca un singur suflet, la războiul pentru realizarea idealului raţional. Şi la răsboiu nu au plecat Brătienii, cu băncile lor, ci a plecat ţara într’un avânt de entuziasm nebun. Se ştie că d. Brătianu a ezitat, mult timp în ce parte sâ încline. Sau la dreapta sau la stânga, asta era indiferent. Pentru d sa, totul era o problemă de calcul negustoresc, pe când ţara întreagă i-a strigat timp de doi ani de zile, cu hotărâre, că trebue să meargă cu aliaţii triplei înţelegeri, căci pe lângă că era în joc o cauză dreaptă salvarea civilizaţiei,—era cauza principală: realizarea idealului naţional. # * * Dar politica dictatorială a guvernului liberal nu poate să admită ţara şi, deci, opoziţia. Or, liberalii pretind că a fi cineva contra guvernului lor, însemnează a fi contra ţării, a nu avea încredere în ţară. Acelaşi punct de vedere: confundarea partidului liberal cu ţara întregită, cu care el de altfel nu are nimic comun. Poate fi identitate de interese şi de vederi între guvernul dictatorial al d-lui Brătianu şi ţara întreagă, care suferă şi strigă sub călcâiul său ? Care este interesul ţărei şi care este interesul familiei Brătianu? Interesul ţârei este ca să se normalizeze starea ei, cum s’a normalizat şi In alte părţi. Interesul familiei Brătianu ese de a pune mâna pe toate bogăţiile ţarei, de a le exploata în interesul exclus al acestei familii şi al clientelei ei. Poate ţara să piară, dar să prospereze afacerile dinastiei Brătianu! * * * Noi ştim că România are un viitor splendid. Toată lumea spune aceasta. Prezentul însă, e mizerabil. Pentru a prospera trebue să fie îndepărtată vermina brătienistă care secătuieşte trupul de toate forţele ei. Odată scăpată de această lepră—şi scăpată pentru totdeauna—stăpână pe soarta ei, ţara aceasta binecuvântată se va putea desvolta în chip normal, fără de constrângere şi fără de exploatarea sălbatică a unei singure familii, încredere în ţară ? Aceasta cât voiţi. Dar tocmai pentru ca avem încredere în viitorul acestei ţări, opoziţia luptă cu disperare, ca să o scape de regimul brâtienist. Dacă nu ar avea această încredere, ea ar renunţa la o luptă inutilă, căci pentru ce ar lupta, când salvarea nu poate să fie la sfârşitul luptei sale. Nu trebue, deci, confundată ţara cu partidul iliberal. Confuzia nu e, dealtminteri, făcută decât de haita brătienistă, care o suge, o exploatează, o sărăcește, și care are interes în această confuziune. CONST. MILLE. MINCIUNI ŞI CALOMNII Atitudinea oficiosului guvernamental în chestia împrumutului De câte ori revine în discuţie, necesitatea contractărei unui împrumut extern, de atătea on „ Viitorul“ in polemiale sale cu adversarii guvernului, este de o patentă şi revoltătoare rea credinţă. „ Viitorul“ afirmă am nou, că deosebirea de concepţii dintre liberali şi adversarii lor, in chestia împrumutului, este că liberalii nu admit necesitatea neapărată a unui împrumut şi nu admit să-l realizeze „in orice condiţiuni". In zadar am somat „ Viitorul“ să ne arate cine anume şi când vreun adversar al liberalilor a pretins contractarea în orice condiţii a împrumutului extern ? In special când a cerut „Lupta“ care găseşte neapărată necesitate, pentru refacerea statului, a unui împrumut, când a cerut „Lupta“ ca acest împrumut să fie contractat în orice condiţii? Suntem siguri că „ Viitorul“ nu ne va răspunde decât tot prin afirmaţiuni de rea credinţă, prin calomnii sau necuviinţi. Împrumut în orice condiţii, nu se va găsi nici un partid, dintre acelea care revendică guvernul, cari să cuteze a-l realiza. Liberalii însă au chiar la activul guvernărei lor o scandaloasă operaţie financiară, făcută în condiţiunele cele mai ruşinoase pentru un stat independenţi operaţiunea Zaharoff, care costă pe stat aproape un miliard lei bacşişuri, pentru cari bacşişuri s’au certat samsarii in străinătate. Noi constatăm, după tristele experienţe de până acum, că nu există altă soluţie care să ne înlesnească îndrumarea grabnică spre normalizare, decât imediata realizare a unuii mare împrumut extern, in condiţiunile cari sâ nu atingă întru nimic nici independenţa economică nici cea politică, ceia ce nici nu va îndrăzni finanţa din ţările aliate să pretindă României de azi, ale cărei resurse sunt cunoscute. Dar ceia ce susţinem este că nu putem crea capitalurilor streine la cari apelăm, un regim special şi nu putem pretinde acelor cari vin să investească în întreprinderile dela noi capitalurile lor, să le pretindem ca noi să le administrăm, să le controlăm, să fim, într’un cuvânt, stăpânii capitalurilor lor. Aceasta este o absurditate pe care nu o întâlnim în concepţia financiară sau economică a nici unui stat. Din această cauză capitalul strein ne-a ocolit şi ne va ocoli câtă vreme îi vom opune un regim excepţional. R. P. Se retrage, despre care telegramele spun că odată înfăptuită coaliţia cu radiciştii intenţionează să se retragă din viaţa politică. FASICI Iii Instremat, episcopul Hotinului! Confratele nostru „Universul“ a publicat o foarte interesantă şi instructivă scrisoare a episcopului de la Hotin. Înaltul prelat adresează un apel inimos către toţi fruntaşii vieţei noastre politice, în special către miniştrii, să vină, în cursul vacanţei, în Basarabia şi să cerceteze de aproape, starea de lucruri din provincia de peste Prut. Din apelul episcopului de la Hotin, cumpănit redactat, reiese totuşi, cu toată discreţia ce şi-a impus înaltul prelat, că Basarabia a fost oropsită, rău guvernata şi că lumea politică de la centru nu cunoaşte nici sufletul acestei provincii,, nici nevoile ei şi că Basarabia e setoasă de dreptate şi de o mai frăţească îngrijire. Aceasta reiese clar din apelul episcopului, apel pe care l-a adresat după acea deslănţuire furibundă contra Basarabiei a cercurilor guvernamentale, după acel ţipăt de răzbunare al d-lui Octavian Goga, îndurerat de eşecul electoral al grupărei căreia aparţine. Episcopul Hotinului este oare şi el un... instreinat, un bolşevizat sau un politician ? Nu cumva înaltul prelat s’a purtat şi el în mod intes ca şi generalul Rudeanu cu ocazia alegerei de la Chişinău ? Nu credem, căci acei foşti miniştrii averescani cari au adresat jalba cea faimoasă generalului Rudeanu ar fi adresat una la fel şi episcopului ! Iată dar o personalitate din afară de luptele politice, un păstor sufletesc, un om de bine, care declară că în executarea apostolatului care i s’a încredinţat s’a convins că Basarabia este oropsită; iată pe episcopul de Hotin apelând la lumea noastră politică să se intereseze grabnic şi mai de aproape de starea actuală de lucruri. Aceasta o cer mereu toţi oamenii de bine, acei oameni cari vor să ferească Basarabia de o contaminare bolşevică, oameni cari au combătut şi combat făţiş bolşevismul intern şi extern. A. W. ExcrocHeria dela ministerul de finanţe - dam s’a putut ajunge la fraudele descoperite - Fraudele dela finanţe sunt rezultatul economiilor şi al reformelor introduse în anii din urmă. Servalul datoriei publice, de altfel ca şi celelalte srvicii, sufere de lipsă de tocat şi de lipsă de funcţionari. Datoria publică, după război, a ajuns la o cifră fantastică în comparaţie cu un miliard şi jumătate cât datora România înainte de 1914 Din motive de econome s’a pretins ca cu acelaş număr de funţionari, dacă nu chiar mai redus, să se manipuleze o daorie de zecimi de miliarde, foarte complicată şi să se manipuleze circa 12 milioane de cupoane, de diferite tiruri. Ca local, funcţionar în cea mai mare parte femei, stau înghesuiţi într’un număr restrâns de camere. Dosarele 10 respondenţa cu băncile, titlurile de rentă, blanchetele, stau pe mese şi cele mai de multe ori pe jos, în camere în cari funcţionam şi publicul circulă în permanenţă. Pentru a decongestiona serviciul datoriei publice, s’a trecut la Adiţia financiară plata cupoanelor şi a titlurilor ieşite la sorţi. La Adiţia financiară numărul funcţionarilor e şi el foarte restrâns şi cu mult mai puţină pregătire specială decât acei dela ministerul de finanţe şi numai astfel s’a putut să se plătească titlurile prezentate de excrocul Dâmboviceanu prin complicii lui, căci titlurile sunt aşa de grosolan falsificate încât orice funcţionar de bancă sau orice funcţionar de la serviciul D P. le ar fi descoperit dintr’o aruncătură de ochi. Întâi, titlurile falsificate au fost plătite fără ca să se fi cerut borderoul de proprietate şi în al doilea rând titlurile ieşite la sorţi nu purtau pe ele viza de verificare a comisiunei speciale formalitate vizibilă pe orice titlu. Excrocul Dâmboviceanu, pe când era funcţionar la finanţe, a sustras un număr de blanchete, ceia ce a fost la îndemâna oricui, precum şi o ştampila. Pe urmă după „Monitorul Oficial", care publică lista titlurilor ieşite la sorţi, trecea pe blanchete numente şi încredinţa unui complice operaţia încasărei. Întrebarea este cum s’a putut achita cu atâta uşurinţă, fără absolut nici o verifiare ? Ce dovedeşte aceasta ? Dovedeşte că tocmai în ministerul de finanţe, care are controlul suprem al cheltuelilor tuturor administraţiilor publice, dezorganizarea merge din ce în ce accentuându-se şi că nu se mai face faţă cerinţelor zilnice decât graţie vechilor funcţionari de carieră cari mai au curajul să lupte fiind aşa de prost retribuiţi. Din cauză că nu se asigură funcţionarilor cel puţin minimum de existenţă controlul a slăbit iar funcţiunile nu mai sunt solicitate decât în mare parte de indivizi fără nici o pregătire, fără nici o garanţie morală şi cari nu-şi pot găsi aiurea o existenţă cât de precară. Lt. Mizeria In fiecare zi gazetele sunt nevoite să înregistreze furturile comise de funcţionarii Statului de la diverse ministere sau servicii publice. Uneori furturile sunt comise cu atâta naivitate încât din primul moment, se vede că cei cari şi-au însuşit banii Statului sau banii particularilor, încredinţaţi de oficiile publice, au luat din desperare, împinşi de cea mai neagră mizerie. Hoţii sunt repede prinşi şi jalea cuprinde familii ai căror susţinători, cinstiţi până ori, devin pensionarii Văcăreştilor şi clienţi ai judecătorilor de instrucţie. S au întrebat oare conducătorii pentru ce, mai ales în ultimii patru ani, un mare număr de funcţionari au intrat in puşcărie pentru că au confundat banal Statului cu averea lor personală ? Evident că nu In ultimii patru ani viaţa s'a scumpit în proporţii fantastice. Bieţii funcţionari, înşelaţi de guvernanţii cari le cereau sacrificii până la ieftenirea traiului ce va să vină, au fost, poate, alături de Pensionari, singura categorie socială care a cunoscut mizeria, neagra mizerie. Guvernul a refuzat totdeauna să ridice salariul la nivelul scumpete!. Din .,comprimarea salariilor" d. Vintilă Brătianu şi-a făcut ereznl politicei d-sale financiare şi singurul mijloc al ,,echilibrării“ bugetare. Statul şi-a echilibrat bugetul; funcţionarul nu a reuşit să realizeze acest echilibru. Cei slabi, cei împovăraţi de nevoi, necazuri, familie, copii, şcoală, cărţi, taxe... au furat, din disperare, naiv, atât de naiv încât la prima verificare furtul a fost descoperit. Cine poartă răspunderea mizeriei morale în care ne sbatem astăzi? Numai guvernul şi nefasta lui politică financiară care a dus ţara in starea în care se găsește astăzi, din toate punctele de vedere B. M. Intrigi cari nu prind Oficiosul guvernului este, pur şi simplu, delicios. Intr-’un lung articol se ocupă, cu obiectivitate caracteristică liberalilor, de „disensiunile" din rândurile partidului naţional, încearcă intrigi cari, evident, nu pot prinde şi sfârşeşte cu o sentinţă: „D-nii Iorga, Mariu şi Argetoianu reclamă puterea ca sub scutul ei să-şi înjghebeze un partid „Or se ştie că, nimic pe lume nu este mai efemer decât o organizaţie politică înfiripată sub ademenirea unor promisiuni şi ţinută sub teroarea unei veşnice ameninţări“ Nu putem discuta serios cu oamenii de rea credinţă. Am voi, insă, să ştim dacă partidul liberal ar putea realiza o fuziune fără ca mici fricţiuni, fără importanţă desigur, să se manifesteze în organizaţiunile provinciale ale partidelor fuzionate. Partidul liberal, fără fuziune, are în fiecare judeţ dizidenţe puternice împotriva cărora a luptat, fără succes, însuşi primul ministru. Nu am intrat în bucătăria partidului liberal; nu am relevat acuzaţiunile pe cari dizidenţii le aruncau celor „credincioşi" şefului local; nu am întrebuinţat intriga ca armă politică, din motive lesne de înţeles. Că alta este atitudinea oficiosului guvernului, nu ne miră. Urmărind desfăşurarea evenimentelor politice am învăţat că intriga este arma neputinciosului care nu se poate ridica până la discuţiuni de doctrină.* „Nimic pe lume nu este mai efemer decât organizaţia politică înfiripată sub ademenirea unor promisiuni..“ spune „Viitorul". Suntem de perfect acord. Şi nu avem decât să privim organiizaţiunile partidului liberal din Ardeal, Banat şi Basarabia, intrate în descompunere, acum în preajma căderii de la putere... Promisiunile nu s’au realizat. Cei ce au bătut la poarta partidului liberal, de dragul acelor promisiuni, după cum au bătut la poarta tuturor partidelor cari s’au succedat la cârmă, și-au reluat toiagul pribegiei spre alte meleaguri, atrași de alte promisiuni... „Viitorul" plânge soarta partidului liberal... «ţinut sub teroarea unei veşnice ameninţări!“ . Oficiosul nu are curajul să ceară primenirea aerului şi libertate pentru membrii partidului care trăesc sub teroarea d-lui Ioan I. C. Brătianu, Ion Roată. Datoriilerrusiei KRASIN care va prezenta guvernului francez un proect de aranjament al datoriilor rusești în Franța. Teatrul de Vest Literatura dramatică românească a repurtat în ultimul tmp o izbândă hotărâtoare prin faptul că direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, rupând cu o tradiţie care dăinuia chiar de la înfiinţarea acestui aşezământ cultural, s-a hotărât să joace în primul rând piese originale româneşti, însuşi publicul nu s-a înspăimântat de această evoluţie „eroică“, precum a denumit-o chiar un autor dramatic, jucat în sesiunea trecută, şi a acordat aproape aceiaşi bună voinţă operelor române cât celor mai de seamă autori clasici străini, ca Shakespeare, Moliére, Baumarchais şi alţii . In dorinţa sa de a favoriza naţionalizarea prinei scene dramatice subvenţionată de Stat, direcţia generală a împins chiar uneori zelul său până la exces, consimţind sâ monteze opere extrem de slabe. E foarte greu să te menţii în drumul cel drept, dar nu există evoluţie fără păcătuire. Acum că acest prim pas a fost făcut, şi nădăjduim că nimic de acum înainte n’ar putea să ne mai readucă la vechile greşeli, mai rămâne de înfăptuit o altă operă naţională culturală, de o însănătate covârşitoare: crearea Teatrului de Vest. Nu trebue ca sforţ sre s fătutâ de direcţia gemrală a teatrelor să se mărginească numai la Bucureşti ; se impune ca marea sâ’ îmbrăţişeze intreaga ţară românească şi pentru aceasta un singur mijloc avem la îndemână, cel puţin pentru Transilvania , înfiinţarea cât mai grabnică a Teatrului de Vest. „Nu avem fondurile necesare" va replica negreşit d-l ministru al Artelor, care prin el însuşi nu poate obţine şi realiza nimic, căci în ţara românească am ajuns ca faimoasa formulă „prin noi înşine“ sâ nu mai represinte detât uri singur om şi anume genialul nostru ministru de finanţe. Totuşi noi vom susţine că sunt fonduri, dar prost întrebuinţate. Se cheltuiesc milioane cu faimoasele turneuri care numai folositoare artei dramatice româneşti nu pot fi. Câte un maestru de la Teatru Naţional îşi injgheabă o trupă de ocazie, cu elementele cele mai heteroclite şi cele mai slabe, şi porneşte prin oraşele din Ardeal în care dau spectacole lipsite de orice demnitate profesională. Nici decoruri, nici costume, nici actori, un singur maestru al scenei române, care desfăşură sforţări uriaşe pentru a umple toate golurile, pentru a ascunde toate lipsurile. E cu totul insuficient. Şi chiar dacă luăm în seamă că publicul de dincolo de munţi e obişnuit cu spectacole bine orânduite, curate, omogene, putem afirma că efectul este lamentabil. Nu turneuri costisitoare, şi prost înjghebate ne trebuesc, ci crearea în mijlocul Transilvaniei a unui centru dramatic românesc care să radieze în mod demn în toate oraşele ardelene. Şi prima înjghebare chiar exstă: e Teatrul Naţional de la Cluj. Acesta trebue organizat, mărit, bine înzestrat, pentru ca spectacole româneşti să se poată da în condiţiuni, dacă nu tocmai impecabile, cel puţin demne, onorabile, şi în acelaş timp la Oradea-Mare, la Arad, la Timişoara, la Târgu-Mureş, la Sibiu, la Satu-Mare, şi în toate centrele principale transilvănene care toate posedă teatre prea bine întocmite. Mărindu-se trupa şi mijloacele Teatrului Naţional din Cluj se poate relativ uşor realiza această măreaţă operă naţională. Trupa Teatrului de Vest ar fi repartizată în echipe care în mod periodic s’ar perinda în diferitele oraşe din Ardeal. O echipă de comedie, alta de dramă modernă, alta de tragedie clasică, şi toate ar juca piesele unui rpertoriu un timp definit în fiecare oraş. Pentru a da acestor reprezentaţiuni şi mai multă strălucire, negreşit câte un maestru al scenei bucureştene ar putea să fie trimis din când în când ca „vedetă" a acestor echipe: maeştrii Teatrului nostru Naţional nu prea sunt surmenaţi; uneori stau cu lunile fără să apară pe scenă. De ce n’ar fi întrebuinţaţi acolo unde e o datorie cetăţenească să lupte şi dânşii pentru neamul românesc. Dar ce să mai vorbim de reorganizarea şi de mărirea Teatrului Naţional din Cluj, când acesta nu obţine nici creditele necesare pentru a repara faţada care cade în ruină, spre marea bucurie a minoritarilor unguri, sau pentru a lărgi dependinţele în care nu mai încap nici decorurile, acestea de ani de zile stau afară, înşirate de alungul zidurilor, înfruntând toate intemperiile naturii. Olimp Grigore loan C. Miercuri 22 Iulie 1925 Director EMIL C. FAau dE PUBLICITATEA re primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 2 LEI NUMâRUL IN TARA 4 LEI IN STRĂINĂTATE CREIONUL ACTUALITĂŢII Pericolul bolşevic : Sunăm noi, dar, lucrul dracului, că Europa nu crea să ia foc. Criza mimleră din Anglia Ganzele conflictului dintre muncitori şi patroni Confactul dintre lucrătorii mineri şi sindicatul proprietarilor de mine nu a dus până acum la nici un sfârşit. „Le Temps“ se ocupă în ultimul său număr de această criză spunând următoarele : „Ameninţarea unui conflict între minerii şi proprietarii de mine din Anglia, începe să ia un caracter grav. Guvernul nu a reuşit nici el să determine o reluare a tratativelor între cele două părţi. E vorba de o criză profundă, care nu mai poate, fi rezolvată prin expediente, pentru care trebue să fi recapitulate toate condiţiunile esenţiale, aşa încât să se remedieze în mod real cauzele unei încercări, ale cărei consecinţe se anunţă dezastruoase pentru activitatea generală a poporului englez. Nu mai trebue ascuns, că Anglia , în luptă cu dificultăţi enorme, cari pot să aibe repercusiuni politice foarte serioase. Necesitatea de a face faţă situaţiei create prin şomaj, ce se desvoltă de la o săptămână la cealaltă , proastele condiţiuni, în care industria e obligată să lucreze, în momentul când nu-şi mai poate vinde produsele; rezistenţa lucrătorilor, atunci când e vorba de o diminuare a salariilor ; înţelegerea diferitelor categorii de muncitori, mineri, metalurgişti şi hamali, din gări şi porturi în vederea unei lupte comune, încât să ajungă la îndeplinirea revendicărilor lor. In fine propaganda comunistă, care caută să exploateze această situaţie in vederea unor scopuri revoluţionare, iată cele mai grave preocupări ale cabinetului Baldwin, care trebue să procedeze cu multă măsuri şi îndemânare, aşa încât să evite un conflict, ale cărui efecte ar fi redutabile din toate punctele de vedere. CUM A LUAT NAŞTERE CRIZA Se ştie cum a luat naştere criza. Unele din minele englez© nu mai lucrează decât cu pierderi, iar altele nu ajung să se menţină decât limitând în mod foarte strict producţia lor necesităţilor imediate. După statisticele arătate zilele trecute la Camera Comunelor, numărul şomeurilor din minele de cărbuni, era de 29 700 la sfârşitul lunei Iunie. La Octombrie 1924 s-a ridicat la 129.994 şi la Iunie 1925 atingea cifra de 314.000. La întrunirea federaţiei minerilor, care a avut loc la Scarborough, preşedintele Herbert Smith, a spus că la patru mineri, unul este fără lucru, iar alţi doi câştigă abia patruzeci de şilingi pe săptămână. De luni de zile, societăţile se ocupă de această stare de lucruri, care în marea, sa parte este datoria diminuărei exportului, determinată de urcarea constantă a lirei sterline. Inîr’un singur an, exportul de cărbuni a scăzut de la 70 milioane la 52 milioane tone. S’a văzut că cheltuelile necesitate de producere sunt prea ridicate pentru majoritatea minelor și că nu se va putea reveni la o normalizare a lucrurilor, decât prin restabilirea zilei de muncă de opt ore, în loc de şapte ore, aşa cum se lucrează acum, precum şi printr-o serioasă revizuire a salariilor. Aspectul sub care se prezintă astăzi problema este, sau să se producă cu pierderi, cu consecinţă imediată, închiderea minerilor, sau să se diminueze salariile lucrătorilor. Negocierile directe între proprietarii de mine şi lucrători neputând ajunge la un bun sfârşit, a intervenit guvernul, însărcinând pe primul lord al amiralîtăţei, Bridgeman, care a fost pe vremuri subsecretar de stat la departamentul minelor, să-şi ofer© mediaţiunea sa celor două părţi. Lucrătorii au refuzat însă săia tratativele atâta vreme cât patronii nu vor fi retras preavizul dat. In vederea micşorăreî salariilor, Guvernul a decis atunci formarea unui tribunal de anchetă, care va trebui să caute cauzele profunde ale conflictului. In realitate se pare că patronii ar fi arătat destulă bună voinţă, pe când lucrătorii sunt împinşi la extrem de unele elemente revoluţionare. Adevăul mai pare să fie şi altul , în spiritul şefilor federaţiei lucrătorilor mineri, mai e vorba şi de altceva decât de chestiunea salariilor. Secretarul federaţiei, Cook a declarat fără înconjur, că actuala criză nu este un conflict obicinuit, ci că este vorba de o criză economică naţională şi internaţională. Cook a dat lucrătorilor următorul sfat: „Nu distrugeţi puţurile, se prea poate ca ele să vă aparţină , cât de curând”. SPRE NAŢIONALIZAREA MINELOR Se vede din acestea, că dirigultorii mişcăreî Înţeleg să pună chestiunea naţîonalizărei minelor, pe care guvernul travailist, atunci când era la putere, nu s’a dat la o parte s’o pună. La congresul anual al federaţiei minerilor, care a avut loc săptămâna trecută la Scarborough, naţionalizarea minelor a fost cerută pe faţă. S-a votat o moţiune, care aprobă în principiu o grevă generală a minerilor din lumea întreagă, în caz de război. Fără să luăm lucrurile în tragic, trebue să constatăm că elementele extremiste, cari nu văd în orce conflict de muncă, sau de grevă, decât un pretext pentru agitaţii revoluţionare, caută să-şi exercite influenţa lor în vederea falsificarea caracterului conflictului. Se ştie că cele formulate de către extremişti iar reducerea zilei de muncă la şase ore cu un salariu minim, garantat, de 12 shilingi (cam vreo 650 lei pe zi), ori cum ar fi rezultatele exploatării miniere. E de aşteptat, ca tribunalul de anchetă, să ducă la uncât mai bun sfârşit şi cât mai repede acest diferend, cu atât mai mult cu cât alianţa ce există între marile organizaţii muncitoreşti, o grevă generală a minerilor ar însemna începutul unui conflict, unde ar fi angajaţi vreo două milioane de lucrători. Cum constata acum câteva zile „People“ „quadrupla alianţă“ a minerilor, lucrătorilor de cale ferate, metalurgiştilor şi muncitorilor de la transporturi, va fî în stare să Citiți o continuare în pag. II.