Lupta, iulie 1926 (Anul 5, nr. 1370-1396)
1926-07-22 / nr. 1388
V AidluV, No. 1388 Director Politic CONST. HILLE ABONAMENTUL Pg 12 Stssti 800 10i Pe 6 luni ...... 400 lei Pe 3 Sun ... . . . 200 lei IN STRĂINĂTATE DUBLU REACTIA $1 ADMINISTRATIA Bucuresti, Str. Sărindar, 12 APROPIEREA de SOVIETE Relativ la înţelegerea României cu Sovietele ştirile şi telegramele se bat cap în cap. Ba că Italia va interveni între noi şi Rusia, pentru care o reluare de relaţiuni să fie un fapt îndeplinit, ba că Italia nici nu s’a gândit la aşa ceva, ba că Rusia ar fi refuzat să fte* de vorbă cu Italia asupra acestei chestiuni. Adevărul adevărat este că Rusia are o politică care nu a variat. Ea are necesitatea ca să lase deschise mai multe conflicte externe. Are această nevoie ca ori şi când să cânte pe nota patriotică şi a revanşei. Guvernul Sovietelor ştie perfect că această muzică este necesară, pentru a se menţine la putere. Orice guvern va uza de nota patriotică şi de spectrul războiului. Prin urmare chestia Basarabiei este bine venită celor de la Moscova. Nu are, drept vorbind nevoe de o stare de amiciţie cu România. Ştie bine, că chiar dacă ar relua relaţiunile cu ţara noastră, nu i se va permite să facă la noi agitaţiuni revoluţionare. De relaţiuni economice nu prea are nevoie. Petrol şi grâne are mult mai mult decât noi. Altele de care are necesitate, nu avem nici noi şi le importăm întocmai ca şi ea. Nici înainte de război n’am avut raporturi cu Rusia, nici politice, nici economice. Nu vom avea nici acum. Sovietele dar stau pe punctul lor de privire şi nimic nu este schimbat, de aproape o jumătate pe secol, intre cele două state. Dar dacă Rusia nu are nimic de pierdut şi nimic de câştigat, în ceea ce priveşte reluarea relaţiunilor politice şi economice cu România, nu e vorba nici măcar de un pericol armat Rusia sovietică nu are intenţiuni războinice cel puţin acum deocamdată. Are atâta de făcut la ea acasă! Refacerea ei este o operă colosală, la care un războiu ar fi o împiedicare. De aceea, nici nu se gândeşte ea la aşa ceva. Din când în când, pentru interese interne, ea zăngăneşte sabia ei ruginită. Ce va fi mai târziu, mult mai târziu, nimeni nu poate şti. Eu nu mă tem de o Rusie sovietică. Nu. Frica mea în chestia Basarabiei, este că odată, instalându-se un guvern regulat — Monarhie Absolută, Monarhie Constituţională sau republică, din pricina nevoiei de a câştiga popularitatea, de care are nevoie orice guvern nou, această chestiune să nu devie de actualitate. Acum însă, suntem aşa de departe de această eventualitate că nu merită să vorbim despre ea. Nu merită să vorbim, dar suntem datori a lucra cu toţii pentru a întări simţul naţional şi dragostea de patrie a populaţiunei basarabene, cu care ne-am purtat şi ne purtăm cu vitregia cea mai inconştientă. CONST MILLE Al 2-lea guvern Herriot Luând atitudinea care a determinat căderea guvernului Briani- Caillaux, d. Herriot a adus desigur un omagiu ■puterilor, Parlamentului, cari nu trebue să şi le abandonezez puterii executive — chiar când în joc e salvarea statului, teoria parlamentară având la bază suveranitatea naţională ca apărătoare supremă a statului. Dacă din punct de vedere teoretic, atitudinea d-lui Herriot se justifică pe deplin, se va dedda dată rezultatul ei practic duji lui veniul pe care l'a alcătuit şeful fostului cartel al stângei — cartel, care timp de doi ani s’a uzat în Parlament fără a putea r-]\i Franței o agravară a crizei monetare. Dovadă că acest cartel s’a uza este că d. Herriot, intrând la Elyseu spre a primi misiunea la care îi obliga de, astădată atitudinea sa la.2 UJ guvernul Brjmd, a vorbit de alcătuirea unui guvrrn de „~?• fu. - aplanai'' pentruzsantica financiară. Aşa cum a ieşit acest al aoUea cobist al d-lui Herriot, e avide . că „efortul national" n’a putut fi realizat. El a sucr.cs şi mai puţin d-lui Herriot ca d-lui Briand la ai( ./ea ultimului -Iu minister. Se poate spune clar că Franţa are un gujdrn — dar. » pufin probabil că .? guvernul asanărei financiare. .01 Pe acesta se pare cil nu-l poale alcătui azi nici unul Cl„ oamenii cu cari Franţa e destul "de dăruită, dar îl va putea desemna o consultare naţională ce pare tot mai inevitabilă şi mai urgentă. In statele cu veche cv lizaţie fi veche organizare demoratică, surprizele dictaturilor, sunttot mai excluse. Există o dictatură care e cea mai sigură prin e periența făcută, dictatura voinței nationale- S. U. R. Bloc balcanic? Politica de violenţă şi anarhie pe care o practică bandele bulgare de comitagii în socoteala guvernului din Sofia — prea slab sau prea prizonier al organizaţiilor iredente şi panslaviste — dă loc la tot soiul de versiuni. Cea mai recentă, care pare alimentată din sursă bulgară — vrea să pună România la remorca unei politici a Italiei care ar urmări cine ştie ce scopuri de combatere a politicei franceze prin crearea unui bloc româno-bulgaro-grec (?) despre care mărturisim că nu se cunoaşte nimic serios. Italia a crezut ea însăşi necesar să dezmintă zilele acestea, prin agenţia oficială Ştefani, intervenţia ce i s-a atribuit în relaţiile ruso-române. Nu e exclus ca să vie din parte-i o dezminţire la fel în ce priveşte atitudinea ei faţă de raporturile româno-bulgare. România este foarte mulţumită că oarecari tensiuni şi rele înţelegeri izvorâte din regularea datoriilor particulare şi a celor de războiu cu Italia au dispărut. Politica externă a României însă nu este aşezată pe chestiuni de lichidare a unor datorii. România nu s-a despărţit o clipă, de la încheerea păcei, de politica generală a marilor aliaţi care concordă în totul cu cele mai vitale ale ei interese. Italia nu a încetat nici ea un moment să rămâie credincioasă acestei politici, ori care ar fi interesele speciale ale fiecărei ţări. In apărarea intereselor comune ale păcei în Balcani şi în Europa centrală, România are de lânga mijloacele ei proprii, pe acele pe care i le pune la dispoziţie înţelegerea cu Iugoslavia şi Cehoslovacia, alianţa cu Polonia şi apropierea firească cu Grecia. Oricând, desigur, o mare putere poate aduce un serviciu uneia mai mici, precum una mică, la rândul ei, poate folosi o mare putere. A crede însă că România sau oricare altul din statele succesoare ale Austro-Ungariei îşi poate schimba de azi pe mâine politica sa externă primind azi o influenţă şi mâine alta, ar fi o greşală. Constelaţia Micei înţelegeri, plus Polonia şi interesele Greciei de a se apropia de această constelaţiei constitue o realitate care a fost în destul de apreciată de puterile aliate occidentale şi de pacea generală pusă sub ocrotirea Societei Naţiunilor, pentru ca nici una din statele care o alcătuesc să se poată gândi la o politică separată care ar putea micşora puterea ei. Mica înţelegere e suficientă tuturor statelor cari o alcătuesc și fiecărui in parte pentru a rezolva în chip fericit probleme externe cari le privesc. .............. Lt. Noul guvern francez LOUCHER care a luat departamentul comerţului Pagini 3 Lei Direcţia: S8/7R — Secretariatul 53/74. — Administraţia 58/71. DEZASTRUL EXAMENELOR DE BACALAUREAT Comisiile examinatoare n‘au nici o vină? O altă faţă a problemei Un cititor ne scrie: Am citit prin ziare diferite aprecieri asupra cauzelor rezultatelor dezastruoase ale examenelor de bacalaureat. S’au pus pe seama profesorilor, cari nu sunt la înălţime, a elevilor cari nu-şi fac datoria, a părinţilor, cari nu se ocupă de copii, a programului prea încărcat, al mediului înconjurător, etc., dar nimeni n’a privit chestiunea şi dintr’o altă lăture, nimeni nu s’a gândit, dacă profesorii examinatori, n’au şi ei o mare parte de vină. Am urmărit cu atenţiune — cel puţin în parte — examenele de bacalaureat din această seziune, şi am constatat cu durere, că domnii profesori din comisiune, chemaţi să judece şi să aprecieze munca şi ştiinţa candidaţilor, au trecut peste munca şi străduinţa copiilor, cu o lipsă de milă şi o nepăsare revoltătoare. Toţi cei cari am învăţat carte, ştim, că la un examen general ca cel de bacalaureat, pentru care elevul e ţinut să prepare o materie atât de vastă, a i se cere prea multe amănunte, e absurd. Acesta e doar un examen de maturitate, în care elevul trebue să arate In linii largi, ceea ce ştie din toată materia pe care a pregătit-o. De altfel şi regulamentul zice că, se va ţine seamă mai mult de puterea de pătrundere şi asimilare a elevului, decât de cunoştinţele sale. Ei bine, ştiţi cum au fost examinaţi aceşti copii ? Intr’un chip barbar. Unii din profesori nu și-au dat cea mai mică osteneală, ca printr’o examinare serioasă să se convingă dacă copilul merită sau nu să treacă. S’au mulțumit să Întrebe câte un amănunt lipsit i orice interes, la care, dacă bițiatul nu răspundea imediat, era lăsat. Voia ilustră printr’un exemplu — aşi putea aduce zece — arătând întrebările puse unui candidat La limba română : Cum îl chema pe un personagiu mut din „Vlaicu Vodă“aşi la cine s’a gândit autorul când l’a „creat ?“ Alta: Să povestească acţiunea din „Vlaicu Vodă“ act cu act Alta: Care sunt cele trei anachronisme din „Răsvan şi Vidra"? Tot amănunte cari se pierd din vedere când ai atâta de preparat. La ştiinţe naturale i s’a cerut să descrie aparatul urinar al cameleonului. Când aii preparat la Zoologie, Botanică, Mineralogie, Geologie, e permis să se întrebe un amănunt atât de special ? La drept constituţional: Câte degete trebue să lipsească unui bărbat ca să fie scutit de armată ? Fiindcă elevul n’a răspuns bine la această întrebare n’a mai fost întrebat altceva. La geografie: Care sunt râurile moarte din România ? Acestea şi altele de acest fel, au fost chestiunile puse, fără a se mai pune şi altele, când nu se răspundea la ele. N’au căutat câtuşi de puţin să-şi plece sufletul şi mintea până la sufletul şi mintea celor pe care trebuia să-i înţeleagă să-i judece, şi să fie mai puţin uşurateci în apreciere. Astfel se explică de ce au căzut o mulţime de elevi buni, şi pe care această procedare i-a dezamăgit şi umplut de dezgust. Cu aceasta se ajunge tocmai la rezultatul contrariu de cel urmărit. Elevii pierd încrederea în aprecierea profesorilor, şi ajung la convingerea că munca lor e zadarnică, că e tot una dacă învaţă sau nu. Tot nu reuşesc. V-am scris toate acestea, fiindcă ştiu că vă preocupă chestiunile culturale, şi am speranţa că veţi da publicitate unui articol privind chestiunea şi din punctul de vedere arătat de mine, pentru lămurirea celor interesaţi. G. R. 91Gazul general Răşcanu Oficiosul guvernului se răsboeşte cu imaginaţia reporterilor, îndreptarea pretinde că nu există „cazul d-lui general Răşcanu“ ; că nu a fost niciodată vorba să se alcătuiască un decret regal pentru numirea d-lui general Răşcanu ca ministru în actualul guvern şi că „asemenea decret n’a existat decât în fantezia reporterilor şi în coloanele ziarelor in care se strecoară atâtea ştiri neexacte". Şi totuşi există „Cazul d-lui Querni Răşcanu". D. general Averescu a voit, acum cu prilejul remanierii, să înalţe la rangul de ministru secretar de stat pe d. general Răşcanu, căruia urma să i se dea „comandamentul civil“ al Basarabiei Decretul d-lui general Răşcanu a fost întocmit la preşidenţia consiliului de miniştri, unde a primit şi număr de înregistrare, odată cu decretele d-lor I. Petrovici, C. Meisner şi M. Berlescu. Suveranul a semnat pe aceste trei din urmă şi a refuzat semnarea decretului d-lui general Răşcanu. (Registrele preşidenţiei consiliului de miniştri —■ str. Cantacuzino — stau la dispoziţia reprezentanţilor oficiosului guvernului). D. general Averescu nu a socotit refuzul Suveranului ca definitiv. Primul ministru a luat la Sinaia decretul d-lui general Răşcanu In speranţa că Suveranul in clipa plecării din ţară, va avea un moment de înduioşare pentru fostul său sfetnic şi va semna decretul refuzat cu o zi înainte. D. general Averescu a întârziat lt. gara de Nord, cu 10 minute plecarea trenului special ministerial spre Sinaia, ca să aştepte pe noul ministru general Răşcanu, care însă, primind în ultimul moment anumite informaţiuni particulare, nici n’a mai venit la gară. Mai este nevoe de o probă ? Ei bipe iat-o: :D. general Mircescu, ministrul de război, care ştia că dgeneral Răşcanu va fi ministru guvernator al Basarabiei, a trim . noului ministru, în ziua în care urma să se semneze decretele de către Suveran, o scrisoare in care îi recomanda pentru locul de prefect al linui judeţ basarabean pe un fost militar activ („îndreptarea" li ştie numele) astăzi membru al partidului poporului. Dacă d. general Mircescu ar fi ştiut că decretul d-lui general Răşcanu nu a fost supus spre semnare Suveranului, nu ar fi scris, desigur, acea epistolă. „Imaginaţia reporterilor“ se bazează, deci, pe realităţi şi cazul Răşcanu există. RADU MATEI * n Ca la noi In cartierul „Steaua“ al căilor ferate s‘a construit, nu de multă vreme, o biserică până la soclu. Lucrările cari au costat câteva milioane au fost făcute în contul Casei Muncei C. P. R. Astăzi — când credicioşii aşteptau sfârşitul lucrărilor ca să se închine în noua casă a Domnului — s’a dat ordin să se dărâme ceea ce s’a lucrat până acum. Căci s’a constatat că antreprenorii au întrebuinţat beton slab şi ar fi pericol de dărâmare dacă s’ar aşeza deasupra soclului zidurile şi bolţile bisericii. Câteva milioane se irosesc din nepriceperea conducătorilor cari aveau datoria să inspecteze mersul lucrărilor şi mai ales din ignoranţa celor ce au crezut că pot face inovaţii în technica construcţiilor inventând noui formule pentru combinarea betonului. Nu ştim dacă d. ministru al comunicaţiilor va ordona să se întreprindă o anchetă. Ne îndoim . Ştim că tot neanchetată a rămas şi nenorocirea surpărei podului de peste Milcov lucrat fără să se ţie seamă de avizul obligator al consiliului technic superior. Vinovaţii sunt prea sus puşi ca să poată fi chemaţi la răspundere. Podurile se nărite. Bugetul Statului acoperă, cu banii contribuabililor sărăciţi de nevoi, crimele conducătorilor şi viaţa îşi urmează cursul normal. Milioane, peste milioane spor în vânt fără ca nimeni să aibă curajul să cheme la realitate pe cei ce-şi bat joc de durerile şi suferinţele unui neam întreg. In timp ce, pentru lucrări sortite mai dinainte dărâmării, se găsesc fondurile necesare, guvernul nu a putut realiza până acum sumele trebuincioase pentru repararea podurilor şi şoselelor stricate de recentele inundaţii. ION ROATA Granate CAPRICII „Universul“ publică următoarea ştire de necrezut: ,,Un grand de Spania, provenit din una din cele mai vechi familii ale ţării, hotărâse să se supună, cu toţi cei 60 de ani ai lui, unul discipol al d-rului Voronoff, spre a se face operaţia întineririi Pregătirile în vederea operaţiei erau gata când marchiza, aflând de intenţia soţului ei, opuse un veto categoric, cerând in prealabil pentru ea operaţiunea de capacitate sexuală. Demersul marchizei a avut drept efect amânarea operaţiei până ce tribunalul va decide dacă un bărbat se poate supune unei operaţiuni de altoire, fără să fi obţinut în prealabil consimţământul soţiei“. De ce spunem că ştirea e de necrezut ? Pentru că dacă era cineva care trebuia să jubileze de hotărârea virilă a grandelui de Spania era tocmai stimabila grandesă, beneficiara operaţiunii în caz de reuşită ! Dar femeile au atâtea capricii ciudate 1 DESCA OBSERVAŢIIMNI Fântâna câinilor la Paris Câinii vagabonzi ai Parisului, ca şi acei duşi de lanţul stăpânului, vor putea bea de acum înainte o apă mereu proaspătă. Pe unul din marile bulevarde ale Metropolei franceze, a fost inaugurată prima fântână, datorită ingeniozităţei unui amic al animalelor. Această fântână are două destinaţii: să înfrumuseţeze cu liniile ei simple şi elegante trotuarul banal şi să stâmpere setea, din vasca de sus, — pe cea a cailor, iar în cea de jos, pe aceia a câinilor. Inteligentele animale, vor ţine în curând minte, unde se află „abrenvoir“-ul lor şi ne prindem, că încetul cu Încetul, vor dispreţul — caii, găleţile — iar câinii băltoacele lăsate de ploae, în excavaţiile solului asfaltat sau pietruit. Un ziar parizian pubică, cu prilejul acesta o nostimă caricatură a fântânei celei noui, în faţa căreia s-au întâlnit doi câini. Uimite,cele două inteligente patrupede, au — datorită creionului caricaturistului — pe figura canină, imprimată o stupoare ironică. Sub caricatură nu există niciun fel de legendă, aşa că fiecare cititor poate să şi-o formuleze pe a sa proprie. Totuşi în intenţia desenatorului, sau a celui, ce i-a inspirat desenul, pare să fi fost următoarea conversaţie: — „Ce zici, prietene, de noua... invenţie? — E bine venită, mai cu seamă, acum, când la Paris, de luni de zile, plouă aproape zilnic Şi-apoi cum apa e singurul... aliment, pe care americanii, nu ne-au pus până acum dări, nici nu ni-l pot lua, pentru că facem în voe risipă, cu el !“ Dar oricare ar fi ironia amară, pe care ziarul parizian vrea s-o sugereze cititorilor, nu e mai puţin adevărat, că fântâna de adăpat câinii şi caii „e un pas infim dar concret, pe calea marei evoluţiidemocrate Nu râdeţi! Sentimentului de dragoste omenească trebue să i se lărgească limitele şi spre prietenii noştri, cu patru picioare, dar cam adesea au o inimă de om, nu de câine! OTILIA GHIBU Pe timpul verei ziarul „LUPTĂ11 primeşte abonamente cu preţul de Le 75 lunar C. Jel 22 Iulie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la administraţi ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 LEI NUMĂRUL IN ŢARA 6 LEI IN STRĂINĂTATE Creionul Actualităţii P A C A T ! __________________________ S’a milostivit Duimeu şi ne-a dat frumoasă recoltă aiul ăsta. ŢĂRANUL: — Da, numai păcat că Dumnezeu nu e şi ministru al comunicaţiilor! GENERALUL AVERESCU nezeu FEMEIA DIPLOMAT un interview cu d-şoara Elena Văcărescu Corespondentul lui Neue Freie Presse, la Paris, trimite ziarului său o convorbire avută cu distinsa noastră compatriotă d-şoara Elena ,Văcărescu, delegata României pe lângă Liga Naţiunilor. Iată impresia pe care „diplomata româncă" i-a făcut-o publicistului austriac. Cu toate, că o întâlnisem adesea ori, abia în ultimile săptămâni am cunoscut, pe această interesantă femeie. Am avurt favoarea, să am pe Elena Văcărescu, ca vecină de masă, o favoare, pe care o împărţeam cu ministrul englez, Sir Eric Phipps. Excelenţa sa îmi spuse: — „Se ştie, că orice ins poate fi înlocuit. Vă închipuiţi oare Liga Naţiunilor, fără d-şoara Elena Văcărescu ? Şi intr'adevăr rochia verde a d-şoarei Văcărescu, e tot atât de cunoscută la Geneva, ca şi persoana ei însăşi, scundă, corpolentă, mioapă, interesantă, şi tot atât cât şi lornieta ei de moda veche, spiritul şi pătrunderea ei politică. CEA DINTÂI DIPLOMATA FEMEE Elena Văcărescu s-a ocupat multă vreme — şi cu succes, — cu literatura. Mai târziu se aruncă în politică Astăzi e singura femee diplomat în Europa. Domiciliul permanent şi-l are la Paris. Evident, că în timpul seziunilor ligei, îşi strămută cartierul general la Geneva, unde se ştie, că face oficiul de delegată permanentă a României. Şi rolul acesta şi-l îndeplineşte în mod strălucit. LOCUINŢA ELENEI VĂCĂRESCU Interesantă e locuinţa Elenei Vâcărescu, în rue de Washington. Instalaţia e exclusiv antică. Un secretar foarte elegant, primeşte numeroşi vizitatori, cari vin aci, pentru motivele, cele mai diverse. Pe pereţi atârnă fotografiile aproape ale tuturor monarhilor din Europa, împăraţi, regi şi regine Şi toate poartă dedicaţii personale către Elena Văcărescu. Unii mareşali şi înalţi politiciani complectează această galerie. Elena Văcărescu stă în faţa mea intri un scaun-leagăn şi mă priveşte pătrunzător cu ochii ei inteligenţi, negri. O întreb: — „Credeţi, că în urma ultimului fiasco, Liga Naţiunilor şi-a pierdut mult din prestigiul său? Duşmanii săi, au strigat lumii întregi inutilitatea existenţei sale, batjocorind această instituţie. —„Şi vor urma să facă acest lucru, până când — şi nu mai e mult până atunci, — Liga Naţiunilor va arăta omenirei, la ce mare opera e chiemată şi ceea ce e în stare să facă. Evident, că vom regreta toţi, dacă dintriun motiv sau altul vreun stat s-ar întâmpla să plece din ligă. Nu credeţi oare, că pe de altă parte toate statele, chiar şi cele mai şovăitoare, şi cari nu se află încă reprezentate la Geneva, doresc să facă acest lucru? Şi credeţi-mă, până în Septembrie se va fi irosit şi ultimul motiv de conflict, în ceea ce priveşte chestiunea consiliului. Criza de la Liga Naţiunilor? La orce ocazie, scepticii au săltat din umeri Mossul... ajutor financiar Austriei... conflictul greco-bulgar... Aţi uitat toate acestea? Să nu mă credeţi prea optimistă, dacă îndrăsnesc să spun, că şi problema financiară de care suferă Europa întreagă, nu va fi soluţionată decât atunci, când va fi considerată internaţională, ea, care e internaţională. Problema finanţelor nu va fi învinsă decât atunci, când va interveni Liga Naţiunilor. Evident şi eu am avut adeseori, acolo pe malul lacului Geneva, momente de neîncredere. Mă întrebam atunci: „oare va fi Liga Naţiunilor dreaptă cu ea însuşi ?“ îmi amintesc Începuturile ei dintru întâi nefavorabil primite, apoi lumea îi arată nerăbdare, neîncredere şi chiar falsitate. Furtuna se îndepărtă Încetul cu încetul. Am văzut apoi Liga Naţiunilor riidicându-se încet, îşi dete curând seama, de marea operă, ce aşteaptă omenirea de la ea Dar azi? Inchipueşte-ţi d-ta: în jurul clădirei de la Geneva, se adună crema lamei civilizate, oamenii cei mai de seamă, din toate domeniile culturei, sprijinind grandioasă idee, ce trăeşte acolo, în încăperile ei. Chestiunea consiliului, sunt sigură, îşi va găsi şi ea soluţia, care va mulţumi pe toată lumea. Un sănătos sistem de alianţă, va permite grupelor federative de azi, să ia locul, ce le trebue, în consiliu, ca şi în plenul ligei. Pactul a prevăzut totul, ce treime făcut la momentul oportun, pentru înăbuşirea conflictelor ivite, sau pentru cazurile când echilibrul ar fi distrus, de vreo ruptură Nu vreau să uit excelenta operă săvârşită de d. Albert Thomas, din fruntea oficiului de muzică internaţional. „Graţie unui raport al acestui oficiu, ştim azi mai multe despre soarta lucrătorului rus!“. Elena Văcărescu tăcu, işi puse lorniota la ochi şi citi umbra unei tdceli, pe chipul meu. — Foarte frumos. Aceasta ar fi Liga Naţiunilor în timp de pace. Dar dacă, în pofida tuturor aşteptărilor, va fi război? De cine credeţi, că e ameninţată pacea? — „Dacă se va reuşi, ca învinşii şi învingătorii, să fie aduşi pe aceiaşi platformă, atunci înseamnă, că s‘a făcut mult pentru pace. La drept vorbind, eu nu cred, că vreun popor ar încerca să răstoarne statu-quo-ul de acum Acest popor s‘ar da atunci în voe, pe mâna calamităţilor, celor mai felurite, şi şi-ar lua asupra sa o răspundere morală, căreia nu va fi în stare să facă faţă. — Atâta nenorocire i s-a tras omenirei, din Balcani. Nu amenință azi nimic, din partea aceia? — O nu, desigur nu. Balcanul a suferit atât de mult din cauza şi în urma războiului, că tocmai popoarele lui, sunt sătule de război. Un fel special de armonie, începe să se cristalizeze, din haosul de până acuma: popoarele balcanice sunt toate înfrăţite prin nenorociri şi mizerie... Cum nu ar dori toate liniştea? Nu, omenirea, nu trebui să mai privească cu teamă, înspre Balcani PROBLEMA RELAŢIUNILOR RUSO ROMANE — Cum stau relaţiunile ruso-române? —, Nici prea bine, nici prea rău. România a întins, nu numai odată, o mână frăţească Rusiei Sovietice. Există o problemă mereu: Basarabia. Ea e clarificată pentru noi, pentru Europa, ca şi pentru lumea întreagă. In afară de marele nostru vecin şi agenţii săi, nu se gândeşte nimeni să conteste dreptul absolut al României, asupra acestui teritoriu. Când uniunea sovietică, va înţelege acest lucru, nu va mai sta nimic, în calea unei prietenii, între aceste două state. Fata din casă — româncă — intră şi prezintă stăpânei sale o carte de vizită. Mă ridic, sărut mâna primei femei diplomat și mă retrag In anticameră întâlnesc pe Paul Boncour.