Lupta, iulie 1926 (Anul 5, nr. 1370-1396)

1926-07-22 / nr. 1388

­V AidluV, No. 1388 Director Politic CONST. HILLE ABONAMENTUL Pg 12 Stssti 800 10i Pe 6 luni ...... 400 lei Pe 3 Sun ... . . . 200 lei IN STRĂINĂTATE DUBLU REA­CTIA $1 ADMINISTRATIA Bucuresti, Str. Sărindar, 12 APROPIEREA de SOVIETE Relativ la înţelegerea României cu Sovietele ştirile şi telegramele se bat cap în cap. Ba că Italia va interveni între noi şi Rusia, pentru care o reluare de relaţiuni să fie un fapt îndeplinit, ba că Italia nici nu s’a gândit la aşa ceva, ba că Rusia ar fi refuzat să fte* de vor­bă cu Italia asupra acestei ches­tiuni. Adevărul adevărat este că Ru­sia are o politică care nu a va­riat. Ea are necesitatea ca să lase deschise mai multe conflicte exter­ne. Are această nevoie ca ori şi când să cânte pe nota patriotică şi a revanşei. Guvernul Sovietelor ştie perfect că această muzică este necesară, pentru a se menţine la putere. Ori­ce guvern va uza de nota patriotică şi de spectrul răz­boiului. Prin urmare chestia Basa­rabiei este bine venită celor de la Moscova. Nu are, drept vorbind ne­­voe de o stare de amiciţie cu Româ­nia. Ştie bine, că chiar dacă ar relua relaţiunile cu ţara noastră, nu i se va permite să facă la noi agitaţiuni revoluţionare. De rela­ţiuni economice nu prea are ne­voie. Petrol şi grâne are mult mai mult de­cât noi. Altele de care are necesitate, nu avem nici noi şi le importăm întocmai ca şi ea. Nici înainte de război n’am avut rapor­turi cu Rusia, nici politice, nici e­­conomice. Nu vom avea nici acum. Sovietele dar stau pe punctul lor de privire şi nimic nu este schimbat, de aproape o jumătate pe secol, intre cele două state. Dar dacă Rusia nu are nimic de pierdut şi nimic de câştigat, în ceea ce priveşte reluarea relaţiuni­­lor politice şi economice cu Româ­nia, nu e vorba nici măcar de un pericol armat Rusia sovietică nu are intenţiuni războinice cel puţin acum deocamdată. Are atâta de fă­cut la ea acasă! Refacerea ei este o operă colosală, la care un răz­­boiu ar fi o împiedicare. De a­­ceea, nici nu se gândeşte ea la aşa ceva. Din când în când, pentru in­terese interne, ea zăngăneşte sabia ei ruginită. Ce va fi mai târziu, mult mai târziu, nimeni nu poate şti. Eu nu mă tem de o Rusie sovietică. Nu. Frica mea în chestia Basarabiei, este că odată, instalându-se un gu­vern regulat — Monarhie Absolu­tă, Monarhie Constituţională sau republică, din pricina nevoiei de a câştiga popularitatea, de care are nevoie orice guvern nou, această chestiune să nu devie de actuali­tate. Acum însă, suntem aşa de depar­te de această eventualitate că nu merită să vorbim despre ea. Nu merită să vorbim, dar suntem da­tori a lucra cu toţii pentru a întări simţul naţional şi dragostea de pa­trie a populaţiunei basarabene, cu care ne-am purtat şi ne purtăm cu vitregia cea mai inconştientă. CONST MILLE Al 2-lea guvern Herriot Luând atitudinea care a deter­minat căderea guvernului Briani- Caillaux, d. Herriot a adus de­si­gur un omagiu ■puterilor, Parla­mentului, cari nu trebue să şi le abandonezez puterii executive — chiar când în joc e salvarea statu­lui, teoria parlamentară având la bază suveranitatea naţională ca a­­părătoare supremă a statului. Dacă din punct de vedere teo­retic, atitudinea d-lui Herriot se justifică pe deplin, se va dedda da­tă rezultatul ei practic d­uji lu­i veniul pe care l'a alcătuit şeful fostului cartel al stângei — cartel, care timp de doi ani s’a uzat în­ Parlament fără a putea r-]\i Fran­ței o agravară a crizei monetare. Dovadă că acest cartel s’a uz­a este că d. Herriot, intrând la Ely­­seu spre a primi misiunea la care îi obliga de, astădată atitudinea sa la.2 UJ guvernul Brjmd, a vorbit de alcătuirea unui g­uvrrn de „~?• fu. - aplanai'' pentru­­zsantica fi­nanciară. Aşa cum a ieşit acest al aoUea cobi­­st al d-lui Herriot, e avide . că „efortul national" n’a putut fi realizat. El a sucr.cs şi mai puţin d-lui Herriot ca d-lui Briand la ai­­( ./ea ultimului -Iu minister. Se poate spune clar că Franţa are un gujdrn — dar. » pufin pro­babil că .? guvernul asanărei fi­nanciare. .01 Pe acesta se pare cil nu-l poale alcătui azi nici unul Cl„ oamenii cu cari Franţa e destul "de dăruită, dar îl va putea desemna o consul­tare naţională ce pare tot mai ine­vitabilă şi mai urgentă. In statele cu veche cv lizaţie fi veche organizare dem­o­ratică, sur­prizele dictaturilor, sunt­­tot mai excluse. Există o dictatură care e cea mai sigură prin e periența fă­cută,­ dictatura voinței nationale- S. U. R. Bloc balcanic? Politica de violenţă şi anarhie pe care o practică bandele bulga­re de comitagii în socoteala guver­nului din Sofia — prea slab sau prea prizonier al organizaţiilor i­­redente şi panslaviste — dă loc la tot soiul de versiuni. Cea mai recentă, care pare ali­mentată din sursă bulgară — vrea să pună România la remorca unei politici a Italiei care ar urmări cine ştie ce scopuri de combatere a politicei franceze prin crearea unui bloc româno-bulgaro-grec (?) despre care mărturisim că nu se cunoaşte nimic serios. Italia a crezut ea însăşi necesar să dezmintă zilele acestea, prin agenţia oficială Ştefani, interven­ţia ce i s-a atribuit în relaţiile ruso-române. Nu e exclus ca să vie din parte-i o dezminţire la fel în ce priveşte atitudinea ei faţă de raporturile româno-bulgare. România este foarte mulţumită că oarecari tensiuni şi rele înţele­geri izvorâte din regularea dato­riilor particulare şi a celor de răz­boiu cu Italia au dispărut. Politica externă a României însă nu este aşezată pe chestiuni de lichidare a unor datorii. Ro­mânia nu s-a despărţit o clipă, de la încheerea păcei, de politica gene­rală a marilor aliaţi care con­cordă în totul cu cele mai vitale ale ei interese. Italia nu a încetat nici ea un moment să rămâie cre­dincioasă acestei politici, ori care ar fi interesele speciale ale fiecărei ţări. In apărarea intereselor comu­ne ale păcei în Balcani şi în Eu­ropa centrală, România are de lân­ga mijloacele ei proprii, pe acele pe care i le pune la dispoziţie în­ţelegerea cu Iugo­slavia şi Ceho­slovacia, alianţa cu Polonia şi a­­propierea firească cu Grecia. Ori­când, desigur, o mare putere poate aduce un serviciu uneia mai mici, precum una mică, la rândul ei, poate folosi o mare putere. A crede însă că România sau ori­care altul din statele succesoare ale Austro-Ungariei îşi poate schimba de azi pe mâine politica sa externă primind azi o influenţă şi mâine alta, ar fi o greşală. Constelaţia Micei înţelegeri, plus Polonia şi interesele Greciei de a se apropia de această constelaţiei constitue o realitate care a fost în destul de apreciată de puterile aliate occidentale şi de pacea ge­nerală pusă sub ocrotirea Socie­­tei Naţiunilor, pentru ca nici una din statele care o alcătuesc să se poată gândi la o politică separată care ar putea micşora puterea ei. Mica înţelegere e suficientă tu­turor statelor cari o alcătuesc și fiecărui in parte pentru a rezol­va în chip fericit probleme exter­ne cari le privesc. .............. Lt. Noul guvern francez LOUCHER care a luat departamentul comerţului Pagini 3 Lei Direcţia: S8/7R — Secretariatul 53/74. — Administraţia 58/71. DEZASTRUL EXAMENELOR DE BACALAUREAT Comisiile examinatoare n‘au nici o vină? O altă faţă a problemei Un cititor ne scrie: Am citit prin ziare diferite apre­cieri asupra cauzelor rezultatelor dezastruoase ale examenelor de bacalaureat. S’au pus pe seama profesorilor, cari nu sunt la înălţime, a elevilor cari nu-şi fac datoria, a părinţilor, cari nu se ocupă de copii, a pro­­­gramului prea încărcat, al mediu­lui înconjurător, etc., dar nimeni n’a privit chestiunea şi dintr’o altă lăture, nimeni nu s’a gândit, dacă profesorii examinatori, n’au şi ei o mare parte de vină. Am urmărit cu atenţiune — cel puţin în­ parte — examenele de bacalaureat din această seziune, şi am constatat cu durere, că domnii profesori din comisiune, chemaţi să judece şi să aprecieze munca şi ştiinţa candidaţilor, au trecut peste munca şi străduinţa copiilor, cu o lipsă de milă şi o nepăsare revol­tătoare. Toţi cei cari am învăţat carte, ştim, că la un examen general ca cel de bacalaureat, pentru care e­­levul e ţinut să prepare o materie atât de vastă, a i se cere prea mul­te amănunte, e absurd. Acesta e doar un examen de maturitate, în care elevul trebue să arate In linii largi, ceea ce ştie din toată materia pe care a pre­gătit-o. De altfel şi regulamentul zice că, se va ţine seamă mai mult de puterea de pătrundere şi asimi­lare a elevului, decât de cunoştin­ţele sale. Ei bine, ştiţi cum au fost exa­minaţi aceşti copii ? Intr’un chip barbar. Unii din profesori nu și-au dat cea mai mică osteneală, ca printr’o examinare serioasă să se convingă dacă copilul merită sau nu să treacă. S’au mulțumit să Întrebe câte un amănunt lipsit i orice interes, la care, dacă bițiatul nu răspundea imediat, era lăsat. Voia ilustră printr’un exemplu — aşi putea aduce zece — arătând întrebările puse unui candidat La limba română : Cum îl che­ma pe un personagiu mut din „Vlaicu Vodă“aşi la cine s’a gân­dit autorul cân­d l’a „creat ?“ Alta: Să povestească acţiunea din „Vlaicu Vodă“ act cu act­ Alta: Care sunt cele trei ana­­chronisme din „Răsvan şi Vidra"? Tot amănunte cari se pierd din vedere când ai atâta de preparat. La ştiinţe naturale i s’a cerut să descrie aparatul urinar al came­leonului. Când aii preparat la Zoo­logie, Botanică, Mineralogie, Geo­logie, e permis să se întrebe un a­­mănunt atât de special ? La drept constituţional: Câte degete trebue să lipsească unui bărbat ca să fie scutit de armată ? Fiindcă elevul n’a răspuns bine la această întrebare n’a mai fost întrebat altceva. La geografie: Care sunt râurile moarte din România ? Acestea şi altele de acest fel, au fost chestiunile puse, fără a se mai pune şi altele, când nu se răspun­dea la ele. N’au căutat câtuşi de puţin să-şi plece sufletul şi mintea până la sufletul şi mintea celor pe care tre­buia să-i înţeleagă să-i judece, şi să fie mai puţin uşurateci în apre­ciere. Astfel se explică de ce au căzut o mulţime de elevi buni, şi pe care această procedare i-a dezamăgit şi umplut de dezgust. Cu aceasta se ajunge tocmai la rezultatul contra­riu de cel urmărit. Elevii pierd în­crederea în aprecierea profesori­lor, şi ajung la convingerea că munca lor e zadarnică, că e tot una dacă învaţă sau nu. Tot nu reuşesc. V-am scris toate acestea, fiindcă ştiu că vă preocupă chestiunile culturale, şi am speranţa că veţi da publicitate unui articol privind chestiunea şi din punctul de ve­dere arătat de mine, pentru lămu­rirea celor interesaţi. G. R. 91Gazul general Răşcanu Oficiosul guvernului se răsboe­­şte cu imaginaţia reporterilor, îndreptarea pretinde că nu există „cazul d-lui general Răşcanu“ ; că nu a fost niciodată vorba să se al­cătuiască un decret regal pentru numirea d-lui general Răşcanu ca ministru în actualul guvern şi că „asemenea decret n’a existat decât în fantezia reporterilor şi în coloa­nele ziarelor in care se strecoară atâtea ştiri neexacte". Şi totuşi există „Cazu­l d-lui Qu­­­erni Răşcanu". D. general Averescu a voit, acum cu prilejul remanierii, să înalţe la rangul de ministru secretar de stat pe d. general Răşcanu, căruia urma să i se dea „comandamen­tul civil“ al Basarabiei­ Decretul d-lui general Răşcanu a fost întocmit la preşidenţia con­siliului de miniştri, unde a primit şi număr de înregistrare, odată cu decretele d-lor I. Petrovici, C. Meis­­ner şi M. Berlescu. Suveranul a semnat pe aceste trei din urmă şi a refuzat semna­rea decretului d-lui general Răş­canu. (Registrele preşidenţiei consiliu­lui de miniştri —■ str. Cantacu­­zino — stau la dispoziţia repre­zentanţilor oficiosului guvernu­lui). D. general Averescu nu a socotit refuzul Suveranului ca definitiv. Primul ministru a luat la Sinaia decretul d-lui general Răşcanu In speranţa că Suveranul in clipa plecării din ţară, va avea un mo­ment de înduioşare pentru fostul său sfetnic şi va semna decretul refuzat cu o zi înainte. D. general Averescu a întârziat lt. gara de Nord, cu 10 minute ple­carea trenului special ministerial spre Sinaia, ca să aştepte pe noul ministru general Răşcanu, care însă, primind în ultimul moment anumite informaţiuni particulare, nici n’a mai venit la gară. Mai este nevoe de o probă ? Ei bipe iat-o: :D. general Mircescu, ministrul de război, care ştia că d­­general Răşcanu va fi ministru guvernator al Basarabiei, a trim . noului ministru, în ziua în care urma să se semneze decretele de către Suveran, o scrisoare in care îi recomanda pentru locul de prefect al linui judeţ basarabean pe un fost militar activ („îndrep­tarea" li ştie numele) astăzi mem­bru al partidului poporului. Dacă d. general Mircescu ar fi ştiut că decretul d-lui general Răşcanu nu a fost supus spre semnare Suveranului, nu ar fi scris, desigur, acea epistolă. „Imaginaţia reporterilor“ se ba­zează, deci, pe realităţi şi cazul Răşcanu există. RADU MATEI * n­ Ca la­ noi In cartierul „Steaua“ al căilor ferate s‘a construit, nu de multă vreme, o biserică până la soclu. Lucrările cari au costat câteva milioane au fost făcute în contul Casei Muncei C. P. R. Astăzi — când credicioşii aştep­tau sfârşitul lucrărilor ca să se în­chine în noua casă a Domnului — s’a dat ordin să se dărâme ceea ce s’a lucrat până acum. Căci s’a constatat că antreprenorii au între­buinţat beton slab şi ar fi pericol de dărâmare dacă s’ar aşeza dea­supra soclului zidu­rile şi bolţile bisericii. Câteva milioane se irosesc din nepriceperea conducătorilor cari a­veau datoria să inspecteze mersul lucrărilor şi mai ales din ignoran­ţa celor ce au crezut că pot face inovaţii în tech­nica construcţiilor inventând noui formule pentru combinarea betonului. Nu ştim dacă d. ministru al co­­m­unicaţiilor va ordona să se între­prindă o anchetă. Ne îndoim­ . Ştim că tot neanchetată a rămas şi ne­norocirea surpărei podului de pe­ste Milcov lucrat fără să se ţie sea­mă de avizul obligator al consiliu­lui technic superior. Vinovaţii sunt prea sus puşi ca să poată fi chemaţi la răspundere. Podurile se nărite. Bugetul Statu­lui acoperă, cu banii contribuabi­lilor sărăciţi de nevoi, crimele con­ducătorilor şi viaţa îşi urmează cursul normal. Milioane, peste mi­lioane spor în vânt fără ca nimeni să aibă curajul să cheme la reali­tate pe cei ce-şi bat joc de durerile şi suferinţele unui neam întreg. In timp ce, pentru lucrări sor­tite mai dinainte dărâmării, se gă­sesc fondurile necesare, guvernul nu a putut realiza până acum su­mele trebuincioase pentru repara­rea podurilor şi şoselelor stricate de recentele inundaţii. ION ROATA Granate CAPRICII „Universul“ publică următoarea ştire de necrezut: ,,Un grand de Spania, provenit din una din cele mai vechi familii ale ţării, hotărâse să se supună, cu toţi cei 60 de ani ai lui, unul discipol al d-rului Voronoff, spre a­­ se face o­­peraţia întineririi Pregătirile în ve­­derea operaţiei erau gata când mar­chiza, aflând de intenţia soţului ei, opuse un veto categoric, cerând in prealabil pentru ea operaţiunea de capacitate sexuală. Demersul marchizei a avut drept efect amânarea operaţiei până ce tri­­bun­alul va decide dacă un bărbat se poate supune unei operaţiuni de al­­toire, fără să fi obţinut în prealabil consimţământul soţiei“. De ce spunem că ştirea e de ne­crezut ? Pentru că dacă era cineva care trebuia să jubileze de hotărârea virilă a grandelui de Spania era toc­mai stimabila grandesă, beneficiara operaţiunii în caz de reuşită ! Dar femeile au atâtea capricii ciu­date 1 DESCA OBSERV­AŢIIMNI Fântâna câinilor la Paris Câinii vagabonzi ai Parisului, ca şi acei duşi de lanţul stăpânului, vor putea bea de acum înainte o apă mereu proaspătă. Pe unul­ din marile bulevarde ale Metropolei franceze, a fost inaugu­rată prima fântână, datorită ingenio­­zităţei unui amic al animalelor. Această fântână are două destina­ţii: să înfrumuseţeze cu liniile ei simple şi elegante trotuarul banal şi să stâmpere setea, d­in vasca de sus, — pe­ cea a cailor, iar în cea de jos, pe aceia a câinilor. Inteligentele animale, vor ţine în curând minte, unde se află „abren­­voir“-ul lor şi ne prindem, că încetul cu Încetul, vor dispreţul — caii, gă­leţile — iar câinii băltoacele lăsate de ploae, în excavaţiile solului as­faltat sau pietruit. Un ziar parizian pubică, cu prile­jul acesta o nostimă caricatură a fântânei celei noui, în faţa căreia s-au întâlnit doi câini. Uimite,­cele două inteligente patrupede, au — da­torită creionului caricaturistului — pe figura canină, imprimată o stu­poare ironică. Sub caricatură nu există niciun fel de legendă, aşa că fiecare cititor poa­te să şi-o formuleze pe a sa proprie. Totuşi în intenţia desenatorului, sau a celui, ce i-a inspirat desenul, pare să fi fost următoarea conversa­ţie: — „Ce zici, prietene, de noua... in­venţie? — E bine venită, mai cu seamă, acum, când la Paris, de luni de zile, plouă aproape zilnic Şi-apoi cum apa e singurul... aliment, pe care ameri­canii, nu ne-au pus până acum dări, nici nu ni-l pot lua, pentru că fa­cem în voe risipă, cu el !“ Dar oricare ar fi ironia amară, pe care ziarul parizian vrea s-o sugere­ze cititorilor, nu e mai puţin adevă­rat, că fântâna de adăpat câinii şi caii „e un pas infim dar concret, pe calea marei evoluţii­­democrate Nu râdeţi! Sentimentului de dra­goste omenească trebue să i se lăr­gească limitele şi spre prietenii noş­tri, cu patru­ picioare, dar cam­ ade­sea au o inimă de om, nu de câine! OTILIA GHIBU Pe timpul verei ziarul „LUPTĂ11 primeşte abonamente cu preţul de Le­ 75 lunar C. Jel 22 Iulie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la administraţi ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 LEI NUMĂRUL IN ŢARA 6 LEI IN STRĂINĂTATE Creionul Actualităţii P A C A T ! __________________________ S’a milostivit Duim­eu şi ne-a dat frumoasă recoltă aiul ăsta. ŢĂRANUL: — Da, numai păcat că Dumnezeu nu e şi ministru al comunicaţiilor! GENERALUL AVERESCU nezeu FEMEIA DIPLOMAT un interview cu d-şoara Elena Văcărescu Corespondentul lui Neue Freie Presse, la Paris, trimite ziarului său o convorbire avută cu distinsa noa­stră compatriotă d-şoara Elena ,Vă­­cărescu, delegata României pe lângă Liga Naţiunilor. Iată impresia pe care „diplomata româncă"­ i-a făcut-o publicistului au­­striac. Cu toate, că o întâlnisem adesea ori, abia în ultimile săptămâni am cunoscut, pe această interesantă fe­meie. Am avurt favoarea, să am pe Ele­na Văcărescu, ca vecină de masă, o favoare, pe care o împărţeam cu mi­nistrul englez, Sir Eric Phipps. Excelenţa sa îmi spuse: — „Se ştie, că orice ins poate fi înlocuit. Vă închipuiţi oare Liga Naţiunilor, fără d-şoara Elena Vă­­cărescu ? Şi intr'adevăr rochia verde a d-şoarei Văcărescu, e tot atât de cu­noscută la Geneva, ca şi persoana ei însăşi, scundă, corpolentă, mioapă, interesantă, şi tot atât cât şi lor­­nieta ei de moda veche, spiritul şi pătrunderea ei politică. CEA DINTÂI DIPLOMATA FEMEE Elena Văcărescu s-a ocupat m­ultă vreme — şi cu succes, — cu litera­tura. Mai târziu se aruncă în politi­că Astăzi e singura femee diplomat în Europa. Domiciliul permanent şi-l are la Paris. Evident, că în timpul seziunilor ligei, îşi strămută cartierul general la Geneva, unde se ştie, că face oficiul de delegată permanentă a României. Şi rolul acesta şi-l înde­plineşte în mod strălucit. LOCUINŢA ELENEI VĂCĂRESCU Interesantă e locuinţa Elenei Vâ­­cărescu, în rue de Washington. Ins­talaţia e exclusiv antică. Un secre­tar foarte elegant, primeşte nume­roşi vizitatori, cari vin aci, pentru motivele, cele mai diverse. Pe pereţi atârnă fotografiile a­­proape ale tuturor monarhilor din Europa, împăraţi, regi şi regine Şi toate poartă dedicaţii personale către Elena Văcărescu. Unii mareşali şi înalţi politiciani complectează a­­ceastă galerie. Elena Văcărescu stă în faţa mea intri un scaun-leagăn şi mă priveşte pătrunzător cu ochii ei inteligenţi, negri. O întreb: — „Credeţi, că în urma ultimului fiasco, Liga Naţiunilor şi-a pierdut mult din prestigiul său? Duşmanii săi, au strigat lumii întregi inutili­tatea existenţei sale, batjocorind a­­ceastă instituţie. —„Şi vor urma să facă acest lucru, până când — şi nu mai e mult până atunci, — Liga Naţiunilor va arăta omenirei, la ce mare opera e chiema­­tă şi ceea ce e în stare să facă. Evident, că vom regreta toţi, dacă dintriun motiv sau altul vreun stat s-ar întâmpla să plece din ligă. Nu credeţi oare, că pe de altă par­te toate statele, chiar şi cele mai şo­văitoare, şi cari nu se află încă re­prezentate la Geneva, doresc să fa­că acest lucru? Şi credeţi-mă, până în Septembrie se va fi irosit şi ultimul motiv de conflict, în ceea ce priveşte chestiu­nea consiliului. Criza de la Liga Naţiunilor? La orce ocazie, scepticii au săltat din umeri Mossul... ajutor financiar Au­striei... conflictul greco-bulgar... Aţi uitat toate acestea? Să nu mă credeţi prea optimistă, dacă îndrăsnesc să spun, că şi pro­blema financiară de care suferă Eu­ropa întreagă,­ nu va­ fi soluţionată decât atunci, când va fi considerată internaţională, ea, care e internaţio­nală. Problema finanţelor nu va fi în­vinsă decât atunci, când va interveni Liga Naţiunilor. Evident şi eu am avut adese­ori, acolo pe malul lacului Geneva, mo­mente de neîncredere. Mă întrebam atunci: „oare va fi Liga Naţiunilor dreaptă cu ea însuşi ?“ îmi amintesc Începuturile ei din­­­tru întâi nefavorabil primite, apoi lumea îi arată nerăbdare, neîncrede­re şi chiar falsitate. Furtuna se îndepărtă Încetul cu încetul. Am văzut apoi Liga Naţiunilor rii­dicându-se încet, îşi dete curând sea­­ma, de marea operă, ce aşteaptă o­­menirea­ de la ea Dar azi? Inchipueşte-ţi d-ta: în ju­rul clădirei de la Geneva, se adună crema lamei civilizate, oamenii cei mai de seamă, din toate domeniile culturei, sprijinind grandioasă idee, ce trăeşte acolo, în încăperile ei. Chestiunea consiliului, sunt sigu­ră, îşi va găsi şi ea soluţia, care va mulţumi pe toată lumea. Un sănătos sistem de alianţă, va permite grupelor federative de azi, să ia locul, ce le trebue, în consiliu, ca şi în plenul ligei. Pactul a prevăzut totul, ce treime făcut la momentul oportun, pentru înăbuşirea conflictelor ivite, sau pen­tru cazurile când echilibrul ar fi dis­trus, de­ vreo ruptură Nu vreau să uit excelenta operă săvârşită de d. Albert Thomas, din fruntea oficiului de muzică interna­ţional. „Graţie unui raport al acestui ofi­ciu, ştim azi mai multe despre soar­ta lucrătorului rus!“. Elena Văcărescu tăcu, işi puse lor­­niota la ochi şi citi umbra unei t­­dceli, pe chipul meu. — Foarte frumos. Aceasta ar fi Liga Naţiunilor în timp de pace. Dar dacă, în pofida tuturor aşteptărilor, va fi război? De cine credeţi, că e ameninţată pa­­cea? — „Dacă se va reuşi, ca învinşii şi învingătorii, să fie aduşi pe aceiaşi platformă, atunci înseamnă, că s‘a făcut mult pentru pace. La drept vorbind, eu nu cred, că vreun popor ar încerca să răstoarne statu-quo-ul de acum Acest popor s‘ar da atunci în voe, pe mâna calamităţilor, celor mai felurite, şi şi-ar lua asupra sa o răspundere morală, căreia nu va fi în stare să facă faţă. — Atâta nenorocire i s-a tras o­­menirei, din Balcani. Nu amenință azi nimic, din partea aceia? — O nu, desigur nu. Balcanul a suferit atât de mult din cauza şi în urma războiului, că tocmai popoare­le lui, sunt sătule de război. Un fel special de armonie, începe să se cristalizeze, din haosul de până acuma: popoarele balcanice sunt toate înfrăţite prin nenorociri şi m­i­­zerie... Cum nu ar dori toate liniş­tea? Nu, omenirea, nu trebui să mai privească cu teamă, înspre Balcani PROBLEMA RELAŢIUNILOR RUSO ROMANE — Cum stau relaţiunile ruso-ro­mâne? —, Nici prea bine, nici prea rău. România a întins, nu numai odată, o mână frăţească Rusiei Sovietice. Există o problemă mereu: Basara­bia. Ea e clarificată pentru noi, pen­tru Europa, ca şi pentru lumea în­treagă. In afară de marele nostru vecin şi agenţii săi, nu se gândeşte nimeni să conteste dreptul absolut al Româ­niei, asupra acestui teritoriu. Când uniunea sovietică, va înţe­lege acest lucru, nu va mai sta ni­mic, în calea unei prietenii, între aceste două state. Fata din casă — româncă — intră şi prezintă stăpânei sale o carte de vizită. Mă ridic, sărut mâna primei femei diplomat și mă retrag In anticameră întâlnesc pe Paul Boncour.

Next