Lupta, iulie 1928 (Anul 7, nr. 1984-2008)

1928-07-22 / nr. 2001

ANCU vn. No. 2001 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe te luni ......... Soo Pe 6 . ......... 4oo Pe 3 M ......... 2oo IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRIND AR. 12 Este împrumutul un succes politic Guvernul respiră. De când s’au pomenit nego­cieri financiare, nici un guvern n’a trecut prin năduşeli ca acele pe cari le-au provocat tratati­vele dela Paris, Londra, Berlin şi Bucureşti pentru obţinerea împrumutului de stabilizare. Nu e de mirare. Dela apariţia în arena politică a României, actualul preşedinte­­de consiliu şi ministru de fi­nanţe a fost în luptă cu capita­lul străin. Era la pândă şi îndărătul lui Dimitrie Sturdza, încă de pe când acesta semnase cu d-rul Fiala convenţia petrolului şi a zădărnicit-o constituind o socie­tate românească de exploatare a petrolului care n’a luat nici o­­dată fiinţă şi n’a scos un litru ’de petrol, dar a înlăturat capi­talul străin rpm­pypntat Ho d.Inl zmia. A stat ani şi ani de zile în ca­lea lui Take Ionescu acuzându-l că vrea să dea ţara pe mâna străinilor, fiindcă încerca să dre­neze spre noi capitalurile din afară şi fiindcă nu vedea în pe­trol o bogăţie prin el însuşi şi un scop, ci un mijloc de pros­­perare a ţarei în toate dome­niile. 1A rămas la acelaş punct de vedere după războiu şi a fost sufletul politicei de rezistenţă la conferinţa păcei din Paris, îm­piedecând venirea capitalurilor străine în ţară şi amânând re­zolvarea tuturor litigiilor finan­ciare din afară, ca şi regularea datoriilor de războiu, în spe­ranţa că le va soluţiona pe toa­te cu atât mai avantajos cu cât le va soluţiona mai târziu. Intre timp, cu toate jertfele impuse ţărei şi cu toată rezis­tenţa din ultimii ani contra u­­nei inflaţii monetare, nevoile au strâns tot mai de aproape statul şi Banca Naţională, constrân­­gându-i a face apel la creditul din afară. Capitalul străin, deşi conside­rabil potolit de interesele poli­tice internaţionale în pornirea sa contra unei politici econo­mice şi financiare ostile lui, a tratat cu d. Brătianu cum se tratează cu un om care până acum a pus numai piedici intră­­rei capitalului străin în Româ­nia. Este indiscutabil că dacă d. Brătianu nu avea concursul po­litic al Franţei, concurs acordat nu din considerente personale, ori de partid, ci din raţiuni în­­nalte de ordin european, nu a­­jungea nici la rezultatul la care a ajuns azi. Acesta e adevărul. Nici Banca Franţei nu acorda sprijinul ei, aşa cum l-a dat, nici rezistenţa Băncei engleze de e­­misiune nu era învinsă. Din acest punct de vedere rezultatul financiar obţinut azi se datoreşte, în primul rând, politicei externe a României, aşa cum a aşezat-o Take Io­­nescu şi cum au trebuit s’o­ur-Politica externă a fost salvarea creditului nostru în afară. Dar dacă aceasta ne-a scăpat la o grea strâmtoare, împrumu­tul obţinut în aşa condiţii, poate fi oare exploatat şi ca un succes politic intern ? Guvernul, care se află într-o extrem de dificilă situaţie şi parlamentară şi administrativă şi faţă de Regentă, este, evident, obligat a încerca să bată mo­nedă politică din puţinul obţi­nut până acum din împrumut şi din operaţia stabilizărei leului. Foarte greu va putea convinge însă massele că a obţinut o vic­torie financiară — faţă de opo­ziţie asemenea pretenţie cade cu totul, iar în ochii Regentei victoria e mai mult decât îndo­­elnică. Din contra. Negocierile şi re­zultatul lor redus au uzat ulti­mele puteri ale guvernului şi au îngreuiat situaţia d-lui Brătia­nu şi în capul guvernului şi în capul partidului liberal. Majori­tăţile critică şi murmură. Aces­ta e simptomul caracteristic şi totdeauna decisiv pentru guver­nările liberale. La toamnă va apare lozinca „refacerei în opo­ziţie“ a partidului liberal. Alfa Dela moartea regelui Ferdinand Azi se face la Curtea de Ar­geş parastasul de un an dela noartea regelui Ferdinand. Testamentul politic al suve­ranului care a prezidat înfăptui­rea întregirei naţionale este în­că literă moartă. Regele Ferdinand a voit şi a propovăduit în toate împrejură­rile şi sub toate formele uniu­nea naţională şi temperarea lup­telor de partid. A lăsat sfatul acesta şi cu limbă de moarte. N’a găsit ascultare nici în viaţă, nici după moarte. Dela dispariţia sa, situaţiunea politică internă a României s’a agravat cu mult. ^ Dacă autoritatea sa regală n’a putut avea destul ascendent asu­pra partidelor, ascendentul aces­ta n’a sporit de atunci. La mormântul său conducă­torii de partide se prezintă azi mai învrăjbiţi ca oricând, iar ţara mai vătămată ca oricând pe urma acestei situaţiun. Se pare că sfatul bun şi-a pierdut orice putere şi că numai prin Înfrângere şi victorie se va putea pune capăt războiului In­tern între partide. De un asemenea rezultat au a se teme şi cei ce vor ieşi în­vingători şi cei ce vor ieşi în­vinşi. România de azi n’are nevoe de asemenea situaţiuni extreme, ci de conlucrarea tuturor energii­lor si competintelor politice . S. U. R. 4 PAGINI LEI 3 Direcția 358-75.-Secretariatul 358-74-Administrația 358-73 Vecinii noştri bulgari Opt români au încercat să treacă fraudulos Dunărea bulgă­rească. Autorităţile respective i-au prins. Normal, cei opt ro­mâni trebuiau daţi în judecată pentru încercare de trecere frau­duloasă a Dunării. Judecata elementară trage a­­ceastă — şi numai această — concluzie. Bulgarii cred, însă, altfel. Şi trimit pe cei opt români fugari din Valea Timocului din cauza persecuţii­lor, în judecată după legea de „apărare a statului*. Oamenii vor putea fi, deci, condamnaţi la muncă silnică pe Viaţă. i.ii.Min.i... IC... . Pentru ce ? ! 1 ^ . Pentru că, voind să scape de teroarea de pe Valea Timocu­lui, au încercat să treacă frau­dulos Dunărea bulgărească !... Nu e o­ anomalie ? — ca să în­trebuinţăm cuvântul cel mai blând. Anomalii de felul acesta au mai­ făcut bulgarii si întotdeauna w.Mb Uiauuui V4J.J.J. 5J,(UUtV/*1 lor lor. Și e ciudat că procedează aşa acest stat care are — ca nimeni altul în Balcani — nevoie de prieteni şi de o atmosferă de simpatie. Cred, oare, vecinii noştri bul­gari că prin asemenea procedee vor câştiga amiciţii şi vor spul­bera atmosfera de care se bu­cură ei astăzi în Balcani şi în lume ? Cei opt români vinovaţi pen­tru un simplu delict de fraudare a frontierei să fie judecaţi în con­secinţă. Să nu li se transforme, însă, delictul în crimă grozavă contra statului bulgar ! ...Fiindcă nici statului vecin nu i-ar conveni reciprocitatea ! .>|WT-' H ' >' i I- L. v.fe! REGELE PUAD !amai care a semnat decretul de suspen­dare a parlamentului egiptean pe timp de 3 ani din cauza obstrucţio­­nismului opoziţiei CIANG-KAI-SEK şeful naţion­aliştilor chinezi care a semnat cu Manciuria un tratat de pace !» Comunicatul r mr­mnmm­­ Împrumutul partidului naţional-ţărânesc Cum este comentat rezultatul tratativelor pentru împrumut şi stabilizare Comunicatul guvernului asu­pra tratativelor cu finanţa strei­nă a primit un răspuns grabnic şi drastic din partea partidului naţional-ţărănesc. Opoziţia trage concluzia că du­pă 8 luni de tratative nu s’a rea­lizat nici împrumutul şi nu se procedează acum nici la stabili­zare legală, —deci eşec şi după un astfel de eşec prelungirea gu­­vernărei actuale ar constitui „un adevărat atentat contra naţiunii”. Partidul naţional-ţărănesc va continua lupta atât pentru „a ză­dărnici încercarea guvernului de a solidariza Coroana cu actele elibera naţiunea de sub tirania partidului liberal". In ce priveşte rezultatul trata­tivelor asupra împrumutului ştim că marile bănci streine cari au fost reprezentate la Bucureşti au semnat convenţiuni şi că în cursul vacanţei vor fi semnate şi contractele între marile bănci de emisiune şi Banca Naţională a României. Se prea poate să intervină o schimbare, deocamdată însă toa­te băncile conducătoare de grupe participă la avansul acordat gu­vernului şi s-au angajat prin sem­năturile lor la sprijinirea stabili­zării şi la realizarea unui împru­mut până la 250 milioane dolari. Cum nu întrevedem nici o schimbare în situaţia politică pâ­nă la toamnă, vom vedea dacă până la redeschiderea parlamen­tului se va realiza în mod efectiv, marele împrum­uit. Dar chiar dacă guvernul va a­­vea la toamnă împrumutul, situa­ţia internă se­­ prezintă astfel în­cât foarte probabil că însuşi d. Vintilă Brătianu nu va împinge mai departe frământările şi va încerca o retragere sub... apo­teoza „succesului" său financiar, R. X. Un tren cu întreg personalul adormit Un tren de marfă, In plină vite­ză, cu personalul dormind In timp ce locomotiva făcea adevărate recor­­nii, nu e vorba de un film trucat. Această dramatică şi în acelaş timp grotescă întâmplare este reală și are ca loc tara noastră. Prin urma­re, un tren de marfă, care trebuie să meargă în chit moderat, înebu­­nește subit. Mecanicul şi întreg per­sonalul ceferist dormea. A fost ha­zardul care a împiedicat o catastro­fă, după cum tot hazardul putea s’o provoace. Nu vom insista. Nu vom face aci pomelnicul tuturor accidentelor pro­venite din neglijența personalului,— a întregului personal de sus în jos. (La osândă Intervine de regulă un acar (Păun), oare­care!) De obicei, se pune problema ma­terială ori de câte ori vine vorba de refacerea drumului nostru de fier. E drept, partea materială are o importantă considerabilă In nor­malizarea administraţiei. Dar mai e o lăture a problemei,—tot atât de importantă, e latura morală. Ne tre­­buesc sine şi locomotive, — dar şi oameni cu energii hotărâte şi cu tragere de inimă, cari să organizeze munca aşa fel ca un personal în­treg al unui tren să nu adoarmă în mersul lui. Câte ore trebue să nu doarmă im­piegații ca să ajungem la asemenea rezultate ? Căci doar n’a fost ador­mit cu somnifere personalul trenu­lui cu pricina?» ■ I ! ' 7. Şi acum, remanierea . Se desmint versiunile fanteziste asupra remanierei De astă dată s’a isprăvit defi­nitiv şi cu balonul remanierei, balon care are aproape acelaşi lungime ca şi tratativele asupra împrumutului. Admiţând că guvernul ar fi do­bândit un mare succes şi încă d. Vintilă Brătianu nu s’ar fi ha­zardat să-şi primenească cabi­netul pentru o mie si una de con­sideratiuni de partid. Cu cine s’ar mai putea consolida cabine­tul actual? Să faci o remaniere glumeaţă? In ce situatiune falsă ar pune primul ministru Regenta dacă aşa, hodoronc-tronc, în mij­locul unor frământări politice cum de mult nu s’au mai văuzt la noi, d. Vintilă Brătianu ar cere o remaniere pentru a-şi spori sta­tul major cu câţiva... foşti mi­niştri ? Sub orice formă s’ar examina remanierea orice om politic cu bun simţ ar constata că ea este acum mai deplasată de cât ori când. De altfel avem informațiuni precise, din cea mai autorizată sursă, cum că nici vorbă nu e a­­cum de vreo remaniere. D. Vintilă Brătianu pleacă la 1 August la Regat și imediat după ce se întoarce va relua lucrările privitoare la împrumut pentru a proceda în primele zile ale lunei Septembrie la realizarea împru­mutului şi apoi la stabilizare. In ce priveşte pe d. Titulescu, ministrul de externe a spus-o: dacă d. Vintilă Brătianu termină acum totul pleacă din guvern, dacă nu, se va mulţumi cu un concediu, poate chiar că va ră­mâne în ţară, iar la... toamnă va pl­une acel concediu absolut ne­cesar sănătăţii sale. Aşa­dar acum nu-i vorba de nici o remaniere, deci nici de intrarea în guvern a d-lui Vic­tor Antonescu, nu mai este vor­ba nici de retragerea d-lui Titu­lescu dar în schimb este vorba de­ retragerea guvernului la toamnă. . . R. P. II. Duminică 22 Iulie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct In administraţ­­Ia ziarului şi Ia toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei In străinătate Creionul actualităfii DIRECTORUL MUZEULUI. — Ii voiu da un loc de onoare, d-le prezident al Consiliului. V­INTI­LA.— Păstrează’l bine, că poate mai am nevoe de el­­. Selecţiunea socială Ce admirabilă sinteză a vieţei so­ciale de astăzi, ne redă d. profesor N. Iorga — o altă sinteză a cuge­­tărei româneşti —« atunci când adu­când elogiul bine meritat gardieni­lor închisori Ornele Mari ,scrie: „De unde vine în zilele laşităţel.. „acest super avânt? Din faptul că „nu s’au pus la acel loc de răs­pundere agenţi electorali... ci s’a cău­tat în lumea aproape uitată, a ace­­­lora cari şi-au câştigat în timpul „războiului... preţioase însuşiri de „disciplină’1. Recitind rândurile acestea, cari cuprind în ele o diagnoză socială, pare că abia acum înţeleg din plin starea amorfă în care vieţuim şi noi şi probabil, mai mult sau mai pu­ţin şi celelalte popoare cari au su­portat , învinse sau învingătoare —, crima colectivă a războiului mon­dial, ii. Cataclismul acesta social, groaznic şi odios, a răsturnat cu desăvârşire rostul firesc al lumei, la fel ca şi cataclismele cosmice, şi de unde până la prăpădul acestui monstruos şi ori­bil măcel, se făcuse în evoluţia nor­mală a societăţei, o selecţiune so­­sială, care aşeza în cele mai multe cazuri, pe fiecare după valoarea lui intelectuală şi morala într’o erarhie bine definita, unde cam rar şi greu se vedeau excepţiuni, de scurtă durată acolo unde se iveau, acum inversiunea a devenit regula şi de aceia trăim aşa cum trăim. Să nu ne ducem cu gândul prea mult înapoi şi nici prea departe, peste graniţele ţarei, ci fiecare să arunce o privire retrospectivă la noi numai cu 15 ani.­­ Ce schimbare colosală şi în toate manifestările vieţei 11... Unde erau cei nechemaţi, chemaţi la rosturile tre­­bilor publice? Unde se găsea uceni­cul sa ia, din cel mai feroce am­i­vism, locul stăpânului, în cea mai largă înţelegere a acestei idei? Unde se întâmpla ca cei certaţi cu morala publică să încerce a stropi cu no­roiul în care trăiau, pe acei ce în­fierau cu fierul roşu­ la cinstea lor i­­maculată păcatele unora sau greşe­lile unei colectivităţi? Unde oare sânt astăzi, cei chemaţi din generaţia care a însemnat atâta, înainte de război? Se pare că ei au luat locul celor nechemaţi de atunci. Ori­unde pri­vim, în ori­ce domeniu, public sau privat, în marea societate —­ să nu se confunde cu înalta societate — sau în familie, în oraşe sau în sate, pre­tutindeni în fine unde conflictul de interese există, constatam o rostogo­lire a calităţilor şi a capacităţilor reale, cei lipsiţi de aceste învechite şi anacronice însuşiri, luând locul va­lorilor precum într’o stare de boală trupească, microbii înveninaţi luptă şi adesea răpun celulele nobile cari alcătuesc organismul sănătos. Dar spre deosebire cu ceia ce se întâmplă în starea patologică a in­di­­vidului unde specialiştii intervin cu medicaţiuni pentru doborârea micro­bilor vătămători în morbiditatea so­cială de astăzi, unde sunt doctorii care să repue normalul sdruncinat de incompetenţii vreunei anormale?. Eu unul nu-i vad, sau dacă ar fi să-i cred după reclamele scrise şi vor­,­bite, ar fi prea destui ca să îndrepte răul. Din nenorocire ei nu fac nimic; ba nu, fac ceva tocmai din potrivă, ajutând la menţinerea starei anor­male în care incompetenţa este ri­dicată la un principiu de viaţă şi ceia ce este şi mai rău, slujesc ca şi­ mediile prielnice microbilor ca să­ crească şi să dezvolte în jurul lor noi incompetenţi şi impotenţi socialii Incompetenţii —e­mai pe româi­neşte cei nechemaţi s­au ca armi de lupte, întâi amoralitatea, adică lipsa de scrupule, apoi egoismul dus până dincolo de cele mai îndrăsneţe limite ale permisului, servilismul, acea calitate (!) atât de scârbo,aşa­dar din nefericire atât de utilă cu care se reuşeşte aproape la siguri papagalismul, frate nou cu celelalte, care nu îngădue contrazicerea şefu­lui, lichelismul abject şi răbdător la­ orice, îndrăzneala obraznică de a se pune atunci când e nevoe în evidenţă şi alte asemenea defecte din vremu­rile trecute, adevărate calităţi în vre­mea în care trăim. Fă şi d-ta, citi­torule amărât, ca mulţi alţii, o a­­preciere sumară şi repede în gân­­du-ţi, la cei pe cari îi cunoşti şi vei vedea cum nechemaţi sânt pre­tutindeni şi poate unii din ei ţi-au luat înainte!.. Dar în definitiv „ cele spuse, sânt ştiute de toţi, un lucru însă poate că unii l’au uitat. Selecţiunea spe­ciilor, faimoasa teorie a marelui na­turalist Darwin care spunea că a­­cele specii de vieţuitoare cari nu se pot adapta condiţiunilor de trai, a­­tunci când mediul în care vieţuesc se schimbă, dispar. Rămân însă să trăiască mai departe, în noile con­­diţiuni de viaţă, acele specii care se adaptează acelui mediu. Teorie ade­vărată şi în lumea socială, unde oa­menii cari au rămas cu calităţile e­­pocei antebelice dispar, iar anima­lele cari s’au adaptat după împre­jurările mediului postbelic, trăesc ca oamenii.­­ _ Concretizările sunt inutile, fiecare şi le poate face. De aceia stau şi cu­­get_ la ideia profesorului meu de is­­torie, de altă dată, aşa de lapidar exprimată că trebuesc puşi la treabă cei din lumea aproape uitată, iar nu agenţi electorali cari ocupă un aşa de larg loc în funcţionărimea ţărei”. EUGENIU ZAMFIROLU­­­I fost deputat PRIN MONASTIRI In aceste zile toride de Iulie, bucureştenii pornesc spre răcoarea munţilor. Am întâlnit mulţi din ei prin mânăstirile Moldovei, la Agapia şi Văratec, la Mănăstirea Neamţului. Acolo, în umbra vechilor loca­şuri sunt înfiorări de veche cre­dinţă, pe cari nu le mai poţi găsi în Capitală cu biserici noui, unde e greu să te cufunzi în reculege­re şi smerenie... Ce-ar mai spune sufletului zidi­rea de piatră cubică, icoanele noui şi lustruite, perele electrice din candelabre, picturile corecte şi reci de pe zidurile strălucitoare şi tot „confortul“ american, pe care-l adaogă architecţii tineri la planul unei biserici ? ! Sufletul se leagă de colţuri un­de au bătut alte suflete. Duceţi-vă la taxă, în inima mun­ţilor, în liniştea mănăstirilor ră­­m­ase de demult şi altfel va vorbi sufletul vostru textul biblic, dan­gătul de clopot, iarba care creşte printre morminte. Vechile biserici, cu zidul măci­nat, cu pereţii afumaţi, cu lemnul catapeteasmei ros de carii, cu sfin­tele odăjdii pline de mireasma tâ­rnarei de demult, şi-a foilor de nuc şi cuişoare, argintul înegrit al icoanelor şi privirea depărtată, ciudată, a sfinţilor zugrăviţi de veacuri, bsericile vechi, unde au venit, în vremuri, mii de credin­cioşi tăcuţi şi-au crezut şi s’au ru­gat şi-au plâns, — numai vechile biserici, amintind credinţa nepri­hănită a strămoşilor, numai bise­ricile vechi mai cântă rugăciuni sfinţilor; părinţi şi Maicei prea curate... :­­ . ^ Să nu mai facem biserici nouă, ca să putem păstra cu cinste şi sfinţenie, vechile mănăstiri, bise­ricile de altă dată. Cele mai vechi şi mai frumoase mănăstiri sunt în Moldova cea cu nume armonios şi cu trecut de vitejie. : * -Am văzut acolo zidurile fie altă dată şi m’am cutremurat de nepă­sarea acestui neam, faţă de măr­turiile veacurilor. Pe o culme, zi cu zi se macină legendara Cetate a Neamţului; moare, înăbuşită de bălăriile ce-o copleşiră despoiată fiecare an, de vreme, de ape şi de oameni. Vine vremea şi-o bate, vin apele şi-o supţiază, vin oamenii şi-i fură pietrele...­­Şi, an cu an, Cetatea Neamţului descreşte, bălăriile cresc şi n’o să mai vedem, curând — curând de­cât o mogâldeală pe o culme şi o să ne întrebăm: să fie o stâncă, ori o cocoaşă a muntelui, ori un nod de bălării ? Numai cântecul, poate, va mai pomeni de Cetatea Neamţului a lui Ştefan cel Mare, îngânând: Pe o stâncă neagră . Intr’un vechi castel...­­ Agapia din Deal. . . Am trecut odată, de mult, un­­ fapt de seară, sub vechea poartă. Erau neguri pe cer şi nici o lumi­nă la ferestrele de altă dată. Un câine rătăcia prin cimitir şi un singur licurici, într’un mărăcine... Şi-am deosebit, în negurile nopţii, ruine... -n­ ., —­ A fost un foc, ori vremea? — Nu. A poruncit înalt prea ’Sfântul să se închidă mănăstirea, I maicile au plecat, care în­cotro, şi au pus ele singure, să dărâme­­ chiliile, să scoată bârne de făcut i­şură, în alte părţi, pe unde s’or fi­­ dus...­­“ I .­­ înalt prea sfinţite, opreşte nă­­­­ruirea de poţi, vindecă rănile fă­­­­cute mănăstirei, în vremea acesta. E faptă creştinească, faptă boerea­­­scă, faptă românească. Vr’un biet­­ drumeţ ori vr’un cercetător din­­ ţări streine, ori vr’un suflet tru­­‘ dit s’o abate mâine pe la Agapia I din Deal şi nu va vedea decât rui­­’nele şi cimitirul...." I Eu tot am mai avut parte de un câine şi de un licurici... El nici atâta poate şi-i păcat faţă de po­menirea Voivozilor de altă dată, ziditori de sfinte locaşuri şi păs­trători de datini... ' * ’Am vorbit, în preajma ceasului de vecernicie, pe o piatră de mor­mânt în mănăstirea Neamţului, cu un înţelept călugăr, care mi se plângea cu mare dreptate: — Suntem prea săraci. De ni s’ar da a suta parte din ce s’a luat Mănăstirei, am putea face lucruri vrednice de trecutul acestui lăcaş. Am întemeia, din nou, vechea ti­pografie a mânăstirei şi am îm­părţi cărţi sfinte oamenilor. Am face şcoală de predicatori şi i-am trimite prin sate, să lumi­neze poporul. Pe urmă, am fi noi înşine mai vrednici de lumina soa­relui. Aşa, nici n­’avera cu ce cumpăra o haină. „Ar veni în inima mănăstirei şi alţii, suflete mai alese, să-şi închine viaţa Domnului. „Aşa, vin numai neştiutori de carte, şi se călugăresc, ori oameni ce nu mai pot face nimic în lume, ce nu mai sunt vrednici de nimic. „Şi călugării au alt rost, n’ar trebui să stea ca neputincioşi în odihna mănăstirei, căci lumea îi batjocoreşte şi li se cuvine nu nu­mai dispreţul oamenilor. „Prea suntem dispreţuiţi. E pă­cat fiindcă printre noi sunt mulţi cari au venit aicea cu inima cu­rată. Când am trecut pragul mâ­năstirei, am lăsat în urmă viaţa întreagă. Şi ori­cât ar fi de tică­loasă această viaţă, tot ne-ar fi dat o bucată de pâine şi o haină curată. „Aici n’avem nici măcar, atâta. Suntem prea săraci... * Şi la mănăstirea Agapia, vestită prin picturile lui Grigorescu, am auzit maicile plângându-se. Li se dărâmă chiliile, ba şi din biserică se dărâmă, zi cu zi, şi nimeni nu se gândeşte s’o ajute. Păstraţi mănăstirile ţării, înzes­­traţi-le din belşug, căci ele sunt singurele legături cu trecutul... Nici prin sânge, nici prin nume, nici prin înlănţuirea generaţiilor, nu mergem în inima veacurilor. Suntem aduşi aici cam­ dincotro, şi n’avem nici măcar sufletul ce­lor de altă dată, ca să spunem c’avem ceva din bătrâni. Palate domneşti n’avem, cele boiereşti nu mai avem. Ofiesarele trecutului numai în mănăstiri se mai găsesc. Păstraţi mănăstirile. Acolo au sălăşluit cei dintâi căr­turari, boeri călugăriţi şi diaconi harnici au scris cele dintâi pagini, împodobindu-le cu minunatele în­florituri artistice; jupâniţe cucer­­nice au ţesut, cu sufletul răbdă­tor, cu mintea înălţată, cu mâini albe şi sfinte, odoare pentru altare, meşteri ziditori au înălţat biserici şi le-au păstrat cu grijă. Datori suntem şi noi să ducem mai de­parte bogata moştenire, ca să nu ne blesteme veacurile. Victor Eftimiu

Next