Lupta, octombrie 1928 (Anul 7, nr. 2062-2087)

1928-10-02 / nr. 2062

r-*V­ ANUL VII. NO. 2062 CONST. MURE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Re 12 luni ......... Soo Pe 6 . ......... 4oo Pe 5 . .........................................2oo IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. SĂRINDAR. 12 Criza internă Regenţa va înlătura răsturnarea guvernului Am înregistrat şi comentat votul privitor la un acord care va înlătura desfăşurarea unei acţiuni din partea opoziţiunei pentru răsturnarea Cabinetului .Vintilă Brătianu. Avem convingerea că acest acord va interveni la timp şi o­­poziţia, pe care o reprezintă partidul naţional-ţărânesc, nu va fi silită să-şi termine campania contra actualului regim cu o vio­lentă acţiune de răsturnare. Persistăm de asemenea în cre­dinţa noastră că d. Vintilă Bră­­tianu, cedând mereu bancheri­lor streini, va realiza şi împru­mutul. Dar nu dăm nici o crezare tuturor acelor zvonuri din lagă­rul guvernamental cum că pre­şedintele Consiliului ar fi luat nestrămutata hotărâre de­ a pre­lungi guvernarea cât mai mult. Ceia ce ştim — ceia ce ştiu şi mulţi fruntaşi libe­rali­­ este că d. Vintilă Strătianu e sfătuit chiar de către cei mai autori­tăţi colaboratori ai d-sale ca imediat ce va realiza împrumutul să prezinte Regenţei demisia Cabine­tului recomandându-i in­ducerea la cârmă a parti­dului naţional-ţărănesc. * In ce priveşte succesiunea d-l Vintilă Brătianu, fiind foarte pornit contra naţional-ţărănişti­­lor, ar înclina să nu se folosea­scă de uzanţa constituţională de­ a recomanda viitorul guvern. Şeful liberalilor are însă o o­­bligaţiune faţă de d-l N. Titu­­lescu şi probabil că, de formă, va recomanda un guvern Titu­­lescu. Dar d. Titulescu pare a fi înteles cu d. Maniu, — cel puţin aşa susţine unul din­tre cei mai bine informaţi miniştri din Cabinetul ac­tual, asupra guvernărei de mâine. Aceasta, se va şti desi­gur, în mod precis, ime­diat ce criza internă se va declara formal deschisă. Acelaş ministru care are cunoştinţă de existenţa unui pact Maniu-Titules­­cu, are şi certitudinea că după liberali nu vom avea un guvern Ti­tulescu, ci­ un guvern Maniu. * Chestiunea care se pune acum este dacă acordul care se va sta­bili pentru o pacinică schimba­re de guvern va prevedea în­­tr’adevăr o dată­, fixă. Aceasta pare imposibil şi pro­babil că nici nu e vorba de dată fixă. Ceea ce se pune acum la care este cu totul altceva. S-a afirmat că în 25 de zile convenţia împrumutului va f semnată, poate chiar şi emisiu­nea lansată. Imediat ce parlamentul va ter­mina cu lucrările în legătură cu împrumutul, adică în cel mult 15 zile de la depunerea acestor proiecte, guvernul va prezenta Regenţei demisiunea. Se poate clar ca toate aceste operaţiuni să se prelungească până în primele zile ale lune Noembrie. Dar se ridică chestiunea bu­getului, necesitatea de a-l avea la 1 Ianuarie. Aceasta e treaba guver­nului viitor căruia îi va a­­parţine alcătuirea şi vo­tarea bugetului. Guvernul de mâine, al partidului naţional-ţără­­nesc, poate să facă alege­rile în cel mai scurt ter­­­men aşa că bugetul va pu­tea fi votat în primele şe­dinţe ale noului parla­­ment­­ , înregistrăm toate acestea fiind că unii au şi examinat situaţia aşa cum ea s’ar înfăţişa dacă gu­vernul nu s’ar retrage înainte de 10—15 Noembrie. E însă de prevăzut că pentru marele public chestiunea schîm­­bărei guvernului va rămânea oare­cum încă enigmatică de oarece, precum am mai spus, li­beralii nu mărturisesc nimic a­­supra plecărei lor decât în ul­timul moment. Ceea ce ştim precis e că Re­genta va lucra astfel ca naţio­­nal-ţărăniştii să nu mai fie ne­voiţi să recurgă la o agitaţie de stradă, iar d-l Vintilă Brătianu să se retragă... de bună voe. R. P. O reformă bună şi o aplicare rea E o agitaţie frenetică şi o fră­mântare sufletească, acum la în­ceputul anului şcolar. Bucurie de copil ce întoarce filă cu filă din cartea plină de lucruri noi, dure­re de părinte încovoiat de griji şi purtat pe drumuri, febra exame­nelor şi chinul nopţilor albe al ce­lor ce-şi aşteaptă soarta unui an, e o întreagă atmosferă şcolăreas­că ce apasă în aceste vremuri. Legea învăţământului secun­dar a sporit însă cortegiul înce­putului obişnuit. A lăsat părinţi cu durerea­­în suflet şi copii cu perspectiva unui viitor nebulos. ,,­Mii de copii rămân pe dru­muri — ne scrie un cititor, — za­darnic alergăm de la liceu la li­ceu; ni se spune mereu: „aştep­taţi, ministerul trebue să revie“, începe să devină o caracteris­tică această indolentă şi oprire la mijlocul unei acţiuni. Căci ce altceva denotă trage­dia miilor de elevi ce rămân în afara porţilor liceului ? S’a votat o lege şi nu s’a îngrijit nimeni de inconvenientele aplicării ei. Chiar în concertul pasiunilor politice şi poveştilor cu împru­mutul, aceasta înlăturare de la carte a tineretului nu poate trezi o cât de mică energie ? — Vae­­tul părinţilor nu-şi găseşte ecou şi conştiinţa indolenţilor, îşi asu­mă răspunderea viitorilor rataţi? E trist că sunt deturnaţi copiii de pe drumul iluziilor lor. E tris­tă această întrerupere. II ştim pe doctorul Angelescu om cu tragere de inimă şi bune intenţii în ala culturii. Nu înţelegem dlar, cum preferă ca reforma-i bună să-i fie legată de o­­aplicare rea. Şi, nu înţele­gem cum se contează atâta pe răbdarea şi bunătatea unui popor. E încă vremea unei îndreptări. Are deci, datoria, ministerul şcoalelor, să curme spectacolul a­­lergărilor cotidiane şi a stăruin­ţelor obositoare. Are datoria să se îngrijească de educaţia şi formarea culturală a viitorilor ce­tăţeni. Cartea e un bun cucerit de veacuri şi nu noi vom fi acei cari s’o neglijăm. E doar în dorinţa noastră o supremaţie spirituală în Orient. Când şi cum va veni, deci, so­luţia ? A. P. S. Granate Avocaţii Să te ferească Dumnezeu să ai dea face cu avocaţi — mai ales când sânt dăruiţi de Dumnezeu cu talent! Avea dreptate bietul conu Mitiţă Sturza când spunea că avocatul e Belzebuth — şi tartorul belzebuţilor era, pentru conu Mitită, avocatul Take Ionescu! Am ascultat, la procesul Găetan, pledoaria avocatului apărării Hur­muz Aznavorian. După ce a termi­nat, m’am dus întins la gazetă ho­tărât să încep o campanie vehe­mentă pentru a determina Regenţa să-i încredinţeze lui Găetan condu­cerea viitorului guvern sau cel puţin să-l facă preşedintele Academiei Române! Fiindcă om mai capabil, mai nobil, mai dezinteresat ca Găe­tan, cel zugrăvit­­de avocatul Azna­vorian, nu cred să fii avut Româ­nia de la Descălicătoare! Eu cred că dacă furaţii intrau în deliberare după pledoaria d-lui Aznavorian nu numai că veneau cu un verdict de a­­chitare, dar ii acordau acuzatului şi o respectabilă pensie viageră.Dar a doua zi a vorbit şi un a­­vocat acuzator: d. I. Gr. Perieţeanu. Şi după ce a terminat am oftat din rărunchi: — Ei, ce păcat că n'avem şi noi pedeapsa cu moartea şi că nu mai trăim in evul mediu când se între­buinţa tortura! Fiindcă pledoaria d-lui Perieţeanu deşteptase In mine pofte de călău şi eram hotărât să fac omor dacă nu i se dă lui Găetan cel puţin munca silnică pe viaţă la Doftana! Se vede insă că juraţii şi-au astu­pat urechile cu vată în timpul ple­doariilor celor doi formidabili adver­sari, căci sentinţa lor nu poartă­ ves­­tiriile nici ale unuia nici ale altuia. Dar grozav lucru e avocatul cum îţi face din albă, neagră, şi din nea­gră albă! Ştia el bietul conu Mitiţă de ce-şi scuipa în sân când ii ieşea în cale un avocaţi DEŞCA 4 PAGINI 3 LEI Direcția 358-75.-Secretariatul 358-74—Administrația 533-73 Cine poate vindeca boala fraudelor? — —— I I ■—aRRS^-4——— ——— Părerea d-lui Nicolae lorga.—Speranţele opiniei publice „Zi cu zi, cronica fraudelor urmează. Unul fură mai mult, altul mai pufin; unul întrebuinţează ve­chi metode cunoscute, altul a descoperit el ceva, unul e as­cuns, altul e vitejeşte sincer, u­­nul procedează grosolan, altul, bine crescut, are eleganţă, sunt printre ei şi artişti de prima or­dine. Dar, de furat, fură peste oricare deosebire. Nu ne găsim înaintea unui val de necinste, nici inaintea unei paralisii a oricărui control; e O BOALA. O boală a sufletului, o infecţie a conştiinţelor. Astfel de boli nu se tratează însă decât foarte hotărît, foarte greu şi de oamenii cari au toată autoritatea morală pentru acea­sta. Autoritatea morală nu se ca­pătă prin programe teoretice nici prin plebiscite electorale. Ea se capătă prin felul cum u­­nul sau mai mulţi oameni şi-au trăit viaţa. Şi de aceia guvernul viitor, excepţional pentru vremi excep­ţionale, nu poate fi decât al unei mari energii exemplar de one­ste!“ * Am reprodus rândurile de mai sus publicate şi semnate de d-l N. Iorga în ziarul d-sale. Am re­produs rândurile acestea pentru că împărtăşim întru totul sin­cera d-sale îngrijorare, întrucât ne priveşte, am dat în repetate rânduri alarma şi, înregistrând toate cazurile de jaf, mari şi mici, întâmplate în cuprinsul ţării, în anii din ur­mă, ne-am exprimat îngrijora­rea faţă de întinderea şi adân­cirea răului, — şi am cerut sanc­ţiuni exemplare. De cele mai multe ori glasul nostru a răsunat în pustiu. Une­ori, însă, el a fost auzit şi... ca­tegorisit ca glas al „anumitei prese“ care defăimează institu­ţiile publice, oamenii publici, ca­re inventează, exagerează, com­promite ţara în ochii străinătăţii. — şi aşa mai departe . Colecţia „Viitorului“ e marto­ră. Chiar şi azi oficiosul guver­nului nu şi-a schimbat prea în­­vechita-i mentalitate. E drept că indiferenţa sau a­­tacurile nu ne-au impresionat şi, convinşi că mergem pe drumul drept atunci când presa ofici­oasă ne înjură (am fi nedumeriţi şi neliniştiţi când ea ne-ar lău­da) noi am continuat să strigăm: se fură, se fură, se fură. D. N. Iorga caracterizează se­ria fraudelor: „o boală, o boală a sufletului, o infecţie a conştiin­ţelor“. Intr’adevăr, o boală care bân­tuie toate straturile societăţii şi care pustieşte. Se fură şi sus si­nos, căci exemplul rău este con­­agios,­­ cu deosebirea că frau­dele săvârşite de către cei mici sunt o bagatelă pe lângă cele comise de onorabilii pungaşi co­coţaţi în vârful piramidei, şi cu deosebirea că în puşcărie nu in­tră decât copistul care a făcut o coţcărie de zece mii de lei, în timp ce superiorul lui, autorul u­­nei lovituri de zece milioane rare ori să nu fie înfăşurat în muşamaua naţională şi gâdilat în foile de roză ale tuturor onoru­rilor naţionale. Chiar când, printr’un acci­dent, pungaşul de elită intră în puşcărie, mulţi purici el nu face acolo deoarece pungaşul are în­­nalte relaţiuni şi solide proptiere. Mototolirea persoanei sale are caracterul unei admonestări, cum s’ar spune prieteneşti: nu e pedepsit că a furat, ci pentrucă a furat cu neîngăduită stângă­cie. Pe urmă hoţul din lumea bună e scos dela popreală şi reinte­grat în drepturile cari au spo­rit şi s’au consolidat prin mili­oanele jefuite şi plătite cu o mes­chină preenţie. Experienţa populară se întrea-' 5ă atunci când un personagiu si­mandicos nimereşte la parchet şi pe urmă la Văcăreşti,­ nu, ia cât va fi condamnat,ci­ dacă va fi condamnat. ‘­­ De acord cu d-l Iorga în pri­vinţa diagnosticului aplicat frau­delor, nu suntem de acord în privinţa remediului. Boala nu poate fi tratată de­cât „de oameni cari au toată au­toritatea morală pentru acea­sta“. Nu v­ietiu­ţi evident că autoritatea mo­rală „se capătă prin felul cum unul sau mai mulţi oameni şi-au trăit viaţa“. Concluzia articolului d-lui Ior­ga? Buna rînduială nu va putea fi, în sfârşit, întronată, decât de un guvern viitor care va fi, nu ex­presia voinţei masselor dornice să se pună capăt batjocurel, ci „al unei mari energii exemplar de onestă“. D. N. Iorga spune de multe ori lucrurilor, pe nume. Uneori, însă, d-sa se complace în sub­tilităţi cari aştern peste gândul d-sale un voal cochet, şi uneori d-sa nu spune decât pe jumătate ceea ce anume gândeşte. Nici de data aceasta d-l Ior­ga nu-şi mărturiseşte gândul, întreg şi răspicat. Căci, în bună şi clară tălmăcire, concluzia d-sale este aceasta: nu partidul naţional-ţărănesc este îndrituit să purifice atmosfera pestilenţia­lă în care ţara se zbate de ani de zile, ci partidul d-lui Iorga, partidul „unei mari energii ex­emplar de onestă“. Nu pentru prima oară d-sa îşi manifestă lipsa de stimă şi de preţuire faţă de rezultatele participării masselor la viaţa pu­blică. D-sa nu pune preţ pe popularitatea autovartid. Şi cre­de încă în posibilităţile supra­naturale de regenerare ale unei „energii exemplar de onestă“. Nu împărtăşim în­cheerea d-sale de­oarece socotim, — şi îm­prejurările au să ne dea drep­tate, — că numai guvernul for­mat de un partid a cărui extra­ordinară popularitate dovedeşte că el este expresia năzuinţelor colective, că numai un astfel de survin v­a 4 jt­uiwct pwnv.­wapai jafului şi batjocurei din ţara ro­mânească. Un astfel de guvern va repre­zenta ţara românească cinstită, şi va fi sprijinit de ea în opera de complectă purificare. „O mare energie exemplar de onestă“ e insuficientă, căci răul e prea mare şi prea adânc. „O mare energie exemplar de onestă“ poate face grave gre­şeli. D. N. Iorga, de pildă, a co­chetat şi cochetează — ba se spune că a încheiat şi acorduri—cu partidul poporului ale cărui gu­vernări au însemnat dezastre, jafuri şi ruşini. In ipoteza că această „mare energie“, etc. ar fi chemată să formeze guvernul, „energia“ a­­ceasta se va vedea silită să a­­peleze la concursul altor ele­mente, căci aceasta nu va găsi în partidul său elemente sufi­ciente. In ipoteza că d-1 N. Iorga va fi chemat sa formeze guvernul, d-sa nu va putea să facă, îm­preună cu mica d-sale grupare faţă împrejurărilor, şi atunci, — date’fiind preferinţele manifes­tate până acum — d-sa va face apel la elementele capabile şi cu autoritate morală (!) din partidul poporului! Vă închipuiţi ce fericire s’ar abate atunci pe capul ţării şi cum se va putea lecui distrugă­­toarea boală a furturilor. Tocmai de aceea nu împărtă­şim încheerea d-lui N. Iorga. S. P. Averescanii acuză! Ziarul grupării averescane se învârte mereu în jurul alegerii de la Bistriţa-Năsăud. De ce le-o fi plăcând averescanilor să cânte mereu categorica lor înfrângere electorală ? Problema ar fi inte­resantă pentru un analist. Noi credem că averescanii, deprinşi să aibă la toate alegerile câte cinci şi opt voturi, s-au speriat de cele câteva sute de voturi pe cari, cu concursul administraţiei, le-au obţinut la Năsăud, şi fac mereu gălăgie pentru ca nu cumva lu­mea să nu dea atenţia cuvenită... marelui eveniment! Dar, în definitiv,ce spun ave­rescanii despre cea mai recentă a lor înfrângere elctoralâ ? A­­cuză! Toată lumea e vinovată că nu s’a ales candidatul lor. Toată lumea, şi în special, administra­ţia ! Nu glumim. Pentru mai multă precizie, un scurt citat din oficio­sul averescan nu ştică: „Administraţia actuală suferă de o paralizie generală, mai ales manifestată în momentele de cri­ză şi de agitaţiuni periculoase. La Bistriţa, deunăzi, am văzut halul în care a ajuns administra­ţia ţarei sub conducerea d-lui Duca” etc. Administraţia suferă de para­lizie şi lucrul a fost elocvent do­vedit la Bistriţa! Vom recunoaş­te fără reticenţe că averescanii au dreptate.... O administraţie care n’a sechestrat certificatele alegătorilor pentru a le da cu grămada electorilor averescani; o administraţie care n’a siluit ur­nele pentru a le umple cu buleti­nele candidatului averescan, o administraţie, în sfârşit, care a lăsat să se aleagă candidatul na­ţional ţărănist,— ce fel de admi­nistraţie este aceasta ? Fireşte că este o administraţie „paralitică” ! D. Duca să ia aminte şi cu alt prilej, dacă va mai fi, să nu mai provoace supărarea... paraliticei grupări averescane...­­. c. r Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct in administra­ţi ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In țară 1 Lei în străinătate Creionul actualităţii încă un pas . ..Considerând situai­a extrem de gravă în care a fost adusă ţara prin prelungirea guvernării actuale, partidul naţional-ţărănesc a hotărât să păşească imediat la conti­­nuarea luptei pentru răsturnarea guvernului". Comunicatul comitetului de direcţie ALEGATORUL. — Da’ fă-l odată mai mare pasul ăla, d-le Maniu, că nu s’a urât de când tot îl măsori cu centimetrul! Paşapoarte-vize de paşapoarte vizite vamale Este notoriu şi bine cunoscut de toţi cei ce au treeri fruntarii­le ţării noastre, că după ce ai ob­ţinut paşaportul, cu truda şi chel­­tuelile inerente sistemului nostru balcanic, de multe ori după săp­tămâni de aşteptare, până să in­tri în posesia acestui înscris ofi­cial, ce îţi dă îngăduinţa de a pă­răsi provizoriu patria şi de a vo­iaja prin alte ţări streine..., dar mai ai nevoe să obţii şi viza re­prezentanţilor statelor streine, pe unde vrei a trece şi aceasta in schimbul unor taxe impuse de legaţiunile respective, cu drep de reciprocitate, a enormelor taxe ce legaţiunile noastre din străinătate, impun străinilor, ce vor să ne cunoască ţara şi felu nostru de a trăi. Un american călătorind prin Europa, mi-a spus că toate vizele ţărilor europene, ce a vizitat, nu l’a costat atât de mult, cât viza românească f­i plătită legaţim­ei noastre din Berlin. Este ştiut, că numai Rusia so­vietică face dificultăţile cele mai mari străinilor, ca să nu poată intra în raiul lor pământesc. Dar în fine, obţinând o cărti­cică mică, roşiatică, cu cîteva pa­gini insuficiente vizelor statelor prin care trebue să treci, după ce îl plăteşti 600 lei, eşti nevoit a-i ataşa supliment de hârtie spre uimirea celor ce urmează a viza şi semna autorizările exilate. Toate statele civilizate liberează paşapoarte într-un format practic cartonat şi cu file suficiente, vi­zelor consulare, îngrijit şi demn de marca statului ce-i este în­crustat, de ex. Bulgaria, Grecia, Albania, Turcia, Serbia, Persia, etc."; aceste state liberează pa­şapoarte care îţi vorbesc, afir­mându-ţi civilizaţie... Nu mai vor­besc de celelalte state occidenta­le şi de cele din ale Americei, ca­re pe lângă formatul şi îngrijirea artistică, au mai desfiinţat pier­derea de timp şi mercantilizarea vizelor, după paşapoarte.... şi a­­ceasta pentru a înlesni transacţi­­unile internaţionale. Sperăm că şi la noi, în curând vom avea oameni noui, cu orien­tări civilizate şi vom introduce un format practic şi îngrijit de paşaport. Ceea ce este mai dăunător în­să reputaţiunei ţării, este felul de a ne face cunoscuţi la prima ve­dere străinilor binevoitori a su­porta un lung voiaj, pentru a ne cunoaşte ţara şi moravurile, şi acest fel, sub formă de revizie vamală, este mai mult decât balcanic, în toate ţările occidentale re­vizia vamală se face pentru toţi călătorii în tren, la punctele de frontieră, fiind scutite de taxe chiar obiectele noui, necesare u­­zului persoanei sau familiei. Evi­dent aceste obiecte să nu fie în cantităţi mari şi destinate comer­­ţului­!! aşa precum curieri de tristă memorie, introduceau, în valizele lor diplomatice cantităţi de parfumerie, pudră, mătăsuri de tot felul, indispensabile doam­nelor voalate, în goană lor după câştig. La frontierele streine, agentul vamal, cu un ton respectuos roa­gă pe voiajori, ai comunica de au ceva de declarat pentru taxe vamale, de multe ori te crede pe cuvânt, fără aţi mai deschide geamantanele, dacă călătoreşti (Continuare în pagina 2-a) Amundsen e mort! Viaţa şi personalitatea celebrului explorator S’a părăsit acum, orice spe­ranţă de a mai fi regăsiţi Amund­­sen şi Guilbaud. Eroicii explora­tor polari, plecaţi în găsirea celor de pe dirijabilul Italia, dilpa cum s’a stabilit acum oficial, şi-au gă­sit moartea, dând astfel dovada celor mai sublime sacrificii u­­mane. Ziarul Neue Freie Presse a pu­blicat un articol datorit cunoscu­tului publicist vienez Emo Desco­­vich,prin care face elogiul vieţei şi personalităţii lui Amundsen. Iată ce scrie Descovich : „Fiind­ în acelaş timp una din cele mai mari podoabe ale patriei sale — Nosvegia — care a dat atâţia e­xp’ioratori polari de sea­mă. Amundsen aparţine ‘prin acti­vitatea sa întreg’­ omeniri. Soarta sa ne interesează,pe noi, pe toţi. Cine a văzut odată statura aceia înaltă,­­svehtă, cine a vorbit­ odată cu el şi i-a privit brafata trandafirie, in lumina o­­chilor săi de un albastru copilă­resc, nu se poate să nu-1 fi în­drăgit, nu se poate să nu-i fi a­­cordat­ întreaga sa încredere. O fire simplă, dreaptă, un prie­ten credincios, un camarad ori­când gata de sacrificii, un bărbat care nu vorbea mult, cu o putere de voinţă şi o activitate fantasti­că, cu mult sânge rece şi totuşi atât de afectuos, aceasta e icoa­na, pe care o putem face desco­peritorului polului Sud. Caracteristica felului său de a fi era o ambiţie arzătoare de ex­plorator. Invidia faţă de faptele celorlalţi exploratori, nu o cu­noştea. El, care cu atâta greutate reuşise să exploreze primul, po­lul Sud, îşi pusese ca ţintă a vie­ţii să sboare cel dintâi deasupra polului Nord. Avionul Norge era gata de ple­care la Svalbord, când de­asu­pra munţilor acoperiţi cu zăpa­dă şi ghiară ai Spitzbergului veni un mândru Fokker, din care des­cinseră Byrd şi tovarăşul său Bennett cel care a murit, ducân­­du-se într’ajutorul echipagiului lui Bremen. Ei erau primii cari reuşiseră să sboare dtvasupra polului Nord. Ce s’a pretrecut în sufletul lui Amundsen la ve­derea lor ? Nimeni nu ar putea şti. I-a îmbrăţişat, gest atât de rar la oamenii de la nord. Eu în­să nu m'am uirat de această at tudine. Când am vorbit ultima oară cu el — era cu puțin îna­inte de luarea deciziei de a zbura cu Ellsworth la pol. — venise vorba despre atingerea polului. Se știe că câtăva­ vreme nu s’a vroit să se lase lui Peary această Horie. Hotărât, Amundsen preda pentru exploratorul american. Micile erori de măsurătoare nu puteau fi suficiente pentru a i­ se contesta ajungerea la polul Nord. Cuvintele lui Amundsen au fost : — „Lui Peary, nimănui altuia, nu-i aparţine această glorie !“ In vinele lui Amundsen curgea sânge de marinar. Tatăl său, mort la 1886, fusese armator. Roald Engelbreth Goavening A­­­lsen s’a născut la 17 Iulie »La 17 ani intră în universi­­ti­d medicina, totuşi in­juriei dorinţa lui, era ică pe tărâmuri ne­­gi îşi face sta-Ctmcţi­­giul " In pedit tare» mna­­rte din ex- I puni­le an­­tratenent pe AMUNDSEN■ş

Next