Lupta, septembrie 1930 (Anul 9, nr. 2645-2668)

1930-09-03 / nr. 2645

AHOL IX. NO. CONST. MILLE -­­ Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE p© lA WOÎ • * • • • • • # • 800 Pe 6 ,« ........ Pe 3 „ ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar)] Cine sau ce ar putea răsturna guvernul ? Odată cu revenirea din­ vili­­giatură a cadrelor militante de la conducerea partidelor, se pun în circulaţie şi prognosti­curile asupra... schimbării, fie de guvern, fie de regim, adi­că, reîncepe jocul datelor, mai mult sau mai puţin fixe, la care fiecare amator de aseme­nea schimbări doreşte, dacă nu vede, o şansă pentru el şi amicii săi politici. Dacă se pune însă întreba­rea: cine răstoarnă guvernul? — răspunsul cam întârzie, sau în orice caz e destul­­de e­­zitant. Fiecare din adversari fixea­ză la­­ deschiderea Camerelor, ba Crăciunul, ba Paştele ca e­­pocă de schimbare a guver­nului, dar nimeni nu anunţă data, nici programul campa­niei de răsturnare. Se atacă guvernul ba pe chestia contractului Stewart, ba pe felul cum ar intenţiona să alcătuiască viitorul budget, dar o serioasă platformă pen­tru răsturnarea regimului nu se cunoaşte. Partidul liberal ar putea re­lua, punctul său de vedere — politica economică şi financi­ară „prin noi vişi­ne” — sta­bilind ca plat­formă lupta în­­potriva colaborărei cu capita­lul străin. De ce n’o face, dacă are sen­timentul că ţara Far urma pe acest teren? Iar dacă n’o face, nu este oare indicaţia că nici ţara, nici Coroana­ nu mar pu­tea încuraja în această direc­ţie? Cu toate acestea, partidul liberal e singurul care mai so­coteşte în jocul partidelor, d­­eci dacă-l scoatem pe el, apoi nimeni nu vede pe adversarul care ar putea răsturna parti­dul, de la cârmă. ."Să se noteze că nu vorbim nici de situaţia creată parti­dului liberal de atitudinea sa faţă de noul Suveran, nici de criza internă pe care i-a pro­­vocat-o această atitudine. Ceilalţi adversari ai regimu­lui actual, neputându-şi asu­ma pretenţia de a-1 răsturna, recurg la abilitatea obici­nuită: — Regimul actual nu e ne­­voe să fie răsturnat. II vor răsturna, fie dificul­tăţile pe cari le întâmpină azi orice guvernare — şi în reali­tate sânt destule! — fie pro­priile sale greşeli, sau neînţe­legerile sari s’ar ivi în sânul său. Răspunsul acesta ,oricât ar indica slăbiciunea adversari­lor, cari dacă ar putea şi ar avea pe ce platformă răsturna guvernul, desigur că ar face-o fără a aştepta să-i răstoarne dificultăţile sau nînţelegerile — totuşi cuprinde o parte de adevăr. Dificultăţile de a rezolva azi vastele şi complexele pro­bleme economice şi financiare pe cari le-a acumulat dezor­ganizarea şi dibuiala de după războiu, sânt în toate ţările a­­celea cari mistuie şi macină guvernele. Optsprezece luni au reuşit poate să macine ceva din popularitatea unui regim a­­dus la cârmă de­ o irezistibilă mişcare populară, întrucât gu­vernul acesta a fost adus la putere tocmai fiindcă avea ce măcina din popularitatea sa şi fiindcă nici un altul n’ar fi putut aplica măsurile necesi­tate de situaţia financiară a statului. Dar optsprezece luni de gu­vernare sunt departe de a fi uzat regimul actual, ale cărui măsuri, legiuiri şi proecte a­­bia sunt în curs de a-şi da re­zultatele, după cum o recu­nosc spiritele cu adevărat o­­biective. Rămâne clar­­ o singură speranţă a adversarilor. Aceea că neînţelegem­, sau să le zicem cu adevăratul nu­me, rivalităţi personale ar fa­ce acum ce face nici situaţia politică, nici dificultăţile pro­blemelor nu pot face — cu alte cuvinte, Guvernul neputând fi răsturnat, el să cadă graţie neînţelegerilor, rivalităţilor şi învrăjbirilor personale.­­ Recunoaştem că ar fi unicul m­ijloc —dar sigur — ca actu­alul regim, ca oricare altul,­să se răstoarne singur. In Parlament nu s’a mani­festat o asemenea stare de lu­cruri. Acesta e adevărul. Există ea în guvern? Nu odată a desminţit-o şi d. Maniu şi d. Mihalache. Dacă totuşi ceiace s’a des­­minţit anul trecut în preajma deschidem Parlamentului şi s’a dovedit că nu există, s’ar dovedi că există acum, fireşte că ar îndreptăţi speranţele adversarilor. Faptul însă că Parlamentul actual nu e dispus a favoriza rivalităţile personale, e o pre­­zumpţie serioasă că, chiar de s’ar găsi elemente cari să în­cerce în situaţia de azi aseme­nea politică, ele ar da repede îndărăt în faţa atitudinei Par­lamentului. ALFA tratatelor in preajma adunărei Ligei Naţiunilor “ Ca întâmpinare doveditoa­re a sinceritate­ cu care a răs­puns memorandului pentru alcătuirea Uniunei statelor europene, Germania a asaltat Consiliul Ligei Naţiunilor cu propuneri de revizuire a situ­aţiei minorităţilor — ceea ce e calea indirectă, dar obicinuită, spre revizuirea tratatelor. D. Poincaré atrage, într’un articol, atenţia statelor ce al­­cătuesc Liga, asupra acestei atitudini pe care o compară cu o invitaţie pe prim­blare de­asupra unui vulcan. Omul de stat francez are perfectă dreptate când afirmă că edificiul construit după r­ăzboiu valorează cu siguran­ţă mult mai mult decât labi­rintul în care se rătăceau îna­inte de 1914 naţionalităţile eu­ropene în ce priveşte minori­tăţile. Dacă pentru occident situa­ţia de azi a germanilor in Al­­sacia-Lorena e mai bună de­cât aceea a majorităţii fran­ceze sub stăpânirea imperiu­lui ger­man. E inutil să insis­tăm, de pildă, pentru Europa de mijloc şi de sud-est, asu­pra situaţiei ceho-slovacilor, iugo­slavilor sau românilor din dualismul austro-ungar faţă de situaţia austro-ma­­ghiarilor în statele succesoare ale monarhiei habsburgice. Dacă Liga Naţiunilor vrea să facă un pas pozitiv spre a­­sigurarea păcei europene, îna­inte de toate ea trebue să a­­rate hotărârea sa fermă de a nu pune datoria sa de veghe­re asupra drepturilor asigu­rate minorităţilor la dispozi­ţia nimănui ca protest pentru aprinderea focului abia stins prin înţelepciunea tuturor.­­ Sântem cu atât mai califi­caţi a o spune, cu cât suntem dintre acei cari ştiu care a fost situaţia românilor sub Austro-Ungaria şi care e azi situaţia austriacilor sau ma­ghiarilor în statele Micei în­ţelegeri. Deosebirea în bine e ca de la cer la pământ. S. U. R. LEI 3 Direcţia 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Se pare că măsurile luate de curând de către guvernul ma­ghiar pentru a preîntâmpina o­ovitură de stat a legitimiştilor la Budapesta au provocat o în­dârjire în atitudinea celor ce lu­crează pentru reîntronarea Hab­­sburgilor în Ungaria. Interesant e însă că la între­barea pusă de unul­ dintre condu­cătorii legitimiştilor, contele Jo­hann Zichy care căuta să stabilească răspunderile pentru compromiterea „viitorului” mo­narch prin faptul că i se atribue intenţii de aventură, nu s-a dat nici un răspuns în cercurile ofi­ciale. Nici unul dintre membrii cabinetului nu a îndrăznit să ia asupra sa răspunderea pentru măsurile de siguranţă luate de poliţie de ziua sfîntului Americ. ATITUDINEA GUVERNULUI Chiar ministrul armatei Qu­­emboes a desmintit acum toate declaraţiile antilegitimiste ce i s’au atribuit în ultima vreme şi refuză categoric să-şi asume răs­punderea pentru măsurile luate de poliţie în vederea împiedică­rii unei încercări de lovitură de Stat din partea lui Otto de Hab­sburg. PENTRUCE S’A AMANAT LO­VITURA DE STAT Situaţia legitimiştilor s-a îm­bunătăţit prin retragerea candi­daturii arhiducelui Albrecht. Atât arhiducele Albrecht cât şi mama sa arhiducesa Isabella au înţeles să-şi creieze o oarecare popularitate şi realizaseră o sci­ziune în rândurile înaltei aristo­craţii maghiare. Legitimiştii sus­ţin acum candidatura unui sin­gur pretendent. Străduinţele lor se îndreaptă spre consolidarea situaţiei candidatului unic, atât în rândurile populaţiei cât şi, printr’o acţiune diplomatică în streinătate. Dar legitimiştii a afirmă că au şi alte motive pentru a amâna în­toarcerea lui Otto. Deşi împlineşte în octombrie 18 ani şi devine­­ prin aceasta major, legitimiştii­ îl consideră pe Albrecht încă mijit prea tânăr pentru a i se putea încredinţa conducerea statului, în împreju­rări atât de grele. Intert­ant e că legitimiştii şi presa care-i susţine atât în Un­garia cât şkm..Austria manifes­tează o vădită ostilitate împotri­va fostei’ împărătese Zita, mama lui Otto. Fostei împărătese i se repro­şează, îrn cercurile legitimiste, că nu a înţeles să se apropie de poporul maghiar şi că nici până azi nu a învăţat încă limba un­gară. Faţă de actualii conducă­tori ai guvernului maghiar, Zita a păstrat până acum o atitudine arogantă refuzând orice apropie­re sau contact cu aceste cercuri conducătoare. CRIZA ECONOMICĂ Intr’un interesant reportaj pu­blicat de „Neue Freie Presse” corespondentul din Budapesta al cotidianului vienez scrie că moti­vul cel mai puternic care a de­terminat temporizarea acţiunei legitimiştilor ar fi criza economi­că. Poporul maghiar suferă atât de mult în actuala criză econo­mică internaţională în­cât nici nu se poate gândi la chestiunea monarhică. COMPLICAŢII EXTERNE După arătările corespondentu­lui aceluiaş ziar vienez cercurile maghiare sunt vădit îngrijorate şi de atitudinea străinătăţei. Se încearcă actualmente asi­gurarea sprijinului lui Mussolini Ducele ar fi şi el de părere că problema monarhică nu poate fi soluţionată în Ungaria decât prin instalarea lui Otto. Legitimiştii aşteaptă însă ca într’o zi Musso­lini să proclame problema monar­hică în Ungaria ca o chestiune internă. În acea clipă — spun legiti­miştii — Ungaria nu par­ mai teme de complicaţii externe.. De sigur însă că şi în această privinţă optimismul legitimiiştilor este exagerat.­­ Oricum, trebuie menţionat fap­tul că problema monarhică­ din Ungaria se menţine în actualitate prin străduinţele necontenite ale legitimiştilor. A­m­ţtt . Legitimiştii maghiari îşi intensifică acţiunea Se întoarce Otto de Habsburg ? Atitudinea guvernului maghiar.­Mussolini şi legitimiştii EX-VaRATEASA ZITA Să fugim de politică Aristide Demetriad —■ A fi, sau a mu­ri Acela care, după Grigore Mano­­lescu, a fost cel mai de seamă Ham­let al teatrului românesc, şi-a pus de­sigur, în ultimii 2—3 ani, faţă în faţă cu conştiinţa sa, de multe ori această întrebare, cu o nesfârşită tristeţă. „A fi însemna pentru el a crea, a munci, a realiza, aşa cum a realizat, rând pe rând, pe Răzvan, pe Vlaicu- Vodă, pe îndrăgostitul naiv din „Trandafirii roşii“, şi in ultimul timp pe d-rul Rang din „Nora“ lui Ibsen. A nu mai putea apare în întrupă­rile sale, însemna pentru el a nu mai fi — şi niciodată n’am citit o mai gravă şi mai sfâşietoare tristeţă ca în ochii lui, atunci când, după reprezentaţia de retragere, l-am în­tâlnit, în ajun de a pleca să-şi caute de sănătate. Nu de sănătate — de meseria lui, de Arta lui ar fi voit să-şi caute — căci nu vârsta l-a pus la retragere, ci boala. S’ar fi zis că nu şi-o ierta. Cloco­tea într’insul o revoltă surdă îm­potriva acestui musafir nepoftit, care a pătruns în casa lui lăuntrică, nechiemat şi înainte de vreme. De câteva ori s’a ridicat în friguri de pe patul de suferinţă şi s’a dus să joace, până a căzut într’o seară ne­­putându-şi termina rolul. A luptat piept la piept cu Moartea nedreaptă şi necruţătoare. A fost răpus — dar ceea ce nefiinţa lui fi­zică nu va putea nimici sunt amin­tirile calde, vii, ale întrupărilor sale Şi astfel fictivul se prelungeşte în viaţă, supravieţuind realului, care se­ frânse odată cu lutul. S. D. F. ARISTIDE DEMETRIAD * V­iaţa Directoratelor Continuă să fie mereu punc­tul de discuţie al diverselor au­torităţi şi chiar de discordie în­tre ele. Căci viaţa Directoratelor suferă de inaniţie. Marea refor­mă a organizării administraţiu­­nilor locale se dovedeşte, în ce priveşte latura specială a regiu­nilor, dificilă... Deşi s’a hotărît definitiv care sunt atribuţiunile Directoratelor,­­ ministerele se încăpăţânează şi nu vor să cedeze­ nimic din ve­chile lor atribuţiuni. Cetăţeanul nu numai că nu e facilitat, dar, a­­desea constată că biroucratis­­mul a sporit şi metoadele lui s’au complicat. Nu avem încă o viaţă adminis­trativă descentralizată — pre­cum era în intenţia legiuitorilor. Rezultatul? O hârtie rătăceşte şi meci mult prin sertare iar colec­tivitatea suferă îndoit. Chestiunea a fost examinată cu atenţie şi sărguinţă. Deocam­dată nu i s’a dat încă soluţia. Factorii cu răspundere care îşi dau seama în ce măsură se com­promite o reformă de o aşa im­portanţă socială se străduiesc să rezolve problema cât mai cu­rând. Constatând lipsa de mişcare —lipsa de viaţă a Directoratelor — nu înţelegem să ne alăturăm criticilor cu orice preţ — corului nemulţumiţilor sau interesaţilor. Concepţia care stă la baza re­­formei e bună. In toate marile state civilizate ea se aplică în chip mulţumitor. Principiul des­centralizării nu e, doar, o inven­ţie autohtonă, ci o necesitate a timpurilor moderne. Arătând, însă, ceea ce e rău—ţi­nem să sugerăm celor în drept şi mijloacele de îndreptare. Trebue să renunţe ministerele la tendin­ţele centraliste, — nelegale. Cei din fruntea lor (oamenii — de !) să facă abstracţie de micile lor venituri şi să aibe mereu în ve­dere interesul obştesc. Când se va ajunge la această... desinteresare — Directoratele vor deveni ceea ce teoretic sunt: administraţii practice şi capabile a­­ rezolva prompt. Capacitatea de rezolvare — iată ceea ce tre­buie să se acorde acestor orga­nisme căzute prematur în desue­tudine. Nădăjduim că în interesul ge­neral cei în drept vor realiza de­zideratul întregii opinii publice și vor da viață Directoratelor. _­L. Vrăjmaşii democraţiei Aţi observat? Oameni fără ocupaţie sau cu prea multă; desamăgiţi politici care, după o lungă escursiune prin toate partidele au ajuns la capătul sforţărilor precum au în­ceput; palavragii simpli de cafe­nea; toată lumea banală care nu-şi verifică prea minuţios im­presiile şi convingerile a pornit... ofensiva contra democraţiei. I se impută regimului parla­mentar câte în lună şi în stele Domnii care se agită în con­tra democraţiei de care sunt „să­­tui” cer, cu ostentaţie, instaura­rea dictaturii, — un act de „au­toritate” — înlăturarea legilor și o... mână forte ! Cântecul e monstru. Opinia publică l’aude de câteva luni. Nu vom mai insista. Dar concluziei îi vom opune această precizare : am avut pâ­na azi un regim cu adevărat de­mocratic ? Am avut noi într’ade­­văr parlamentarism onest? Tră­it-am noi, realmente sub domnia legilor ? Hotărît, — nu ! Cum au avut domnii cu pricina prilejul să se... plictisească de democraţie şi să tune şi să fulgere în contra ei— când, repetăm, democraţia d’a­­bea a început în România ? Trebuie să lăsăm ca regimul de­mocratic, d’abea la începutul său în România — să-şi dea roa­dele.­­ _ •­­ Vrăjmașii democrației care se fac purtătorii orbi de cuvânt ai unei mode să binevoiască a-și revizui „doctrina”­." BIX. I C. Miercuri 3 Sept. 1930 Director EMIL C. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administrar­ea ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In țară 6 Lei In străinătate Creionul actualităţii Amânare de comun acord VINTILA : Cu toată intransigenţa mea, a­m putea cădea de acord spre a amâna schimbarea de guvern până ce voiu putea să viu eu. MANIU: Asta însă, m’ar putea sili să stau la pu­tere mai mult de cât aş vrea ! Continuare în pag. 2­ a Cmbustibilul pentru C.F.R de ING. ȘT. MIHAIESCU Deputat Am arătat în „Lupta” din 22 August, că una din cauzele deficitului C. F. R. este costul exagerat al combustibilului. Voiu cita câteva fapte, pen­tru a dovedi cât e de scump combustibilul c. f. r.: a) In 1928—1929, preţul căr­bunilor la diferite căi ferate era: 700 lei tona în Polonia; 800 lei în Belgia; 930 în Ger­mania; 1300 lei în Franţa şi 1375 în Cehoslovacia, soco­tind cărbunii cardif a 8500 ca­lorii. C. F. R. plăteau în 1928: 1040 lei tona cardif, loco­mină. b) Pe când cărbunii de Pe­troşani, cari au o putere de circa 5500 calorii, au costat în 1929 circa 10.000 lei vagonul la co­mină, păcura cu o putere calorifică de peste 10.060 calo­rii, a costat sub 10.000 lei va­gonul. Totuşi C. F. R. a consumat în ultimii ani câte cel puţin 2 milioane tone pe an cărbuni scumpi şi deabia 250—300 mii tone păcură anual, deși pă­cura costă pe calorie jumăta­te din costul cărbunilor. Iar amestecul de lignit cu păcură a costat în anul 1928, lei 150 pe tona de apă vapori­­zată, pe când cărbunii de Pe­troșani au revenit la 250 lei pe tona de apă vaporizată. Totuși în anii 1927—1929 s’au consu­mat câte 1.400.000 tone căr­buni de Petroşani şi doar 350 mii tone de lignit. ■c) Comparând costul com­bustibilului C. F. R. dinainte şi de după războiu, găsim ace­­laş rezultat dezastruos pentru administraţia postbelică: o lo­comotivă pentru a parcurge 1 kilometru ardea 12,7 kgr în 1914 şi 18,3 kgr. cărbuni în 1928! d) Pentru a favoriza Petro­şanii, s’au transportat cărbuni din Valea Jiului în regiunea unde se găseau alte mine. Spre pildă: In nordul Transil­vaniei, unde se află minele Ji­bou, Şorocani, etc.; în Moldo­va unde se află minele Comă­­neşti; la Braşov unde sunt mi­nele Codlea, etc. Din această cauză costul combustibilului revine încă şi mai scump, deşi el era foarte scump chiar dacă se conside­ră preţul loco minal Pentru a învedera cât se cheltueşte cu aceste transpor­turi în regie, de al căror cost nu a ţinut seama nimeni, e destul să arătăm că pe când la noi costul transporturilor1 în regie revine la 21 la sută din totalul transporturilor C. F. R., în cele mai multe ele revine la 5—10 la sută! e) In fine ca o sinteză t­urcr’ argumentelor de mai sus, avem faptul că pe când în alte țări combustibilul repre­zintă 7—13 la sută din totalul cheltuelilor de exploatare, la noi reprezintă 19 la sută. CE ECONOMIE S’AR PUTEA REALIZA a) Dacă s’ar reduce preţul cărbunilor la preţul raţional, adică la media preţului din ţările învecinate, şi care este de circa 1000 lei tona-cardii, am avea o economie anuală de 500 milioane lei. Intr’adevăr, o tonă-cardif este plătită acum de C. F. R. cu circa 1500 lei, deci cu 500 lei mai scump decât prețul din străinătate. Cum C. F. R. con­sumă circa 1 milion tone-car­­dif pe an, economia ce s’ar putea realiza normalizând prețul cărbunilor ar fi de 500 milioane lei anual. b) Dacă s’ar merge mai de­parte cu raţionalizarea şi s’ar consuma în fiecare depou de locomotive cărbunele din mi­na cea mai ieftină, — ţinând seamă şi de costul transportu­lui cărbunilor de la mină la depoul de consumaţie — s’ar mai obţine o economie de­­ cir­ca 100 milioane pe an. c) In fine dacă­ s’ar face în­că un pas şi s’ar consuma pă­cură, oriunde ea revine mai eftină decât cărbunele (bine­înţeles păcura se va amesteca şi cu lignitul necesar) s’ar mai realiza următoarele eco­nomii: Costul unei tone de apă va­porizată cu amestec de păcură şi lignit este mai mic decât costul aceleiaşi tone de apă vaporizată cu cărbuni, cu cir­ca: 220—170—50 lei pe tonă de apă vaporizată. In anii prece­denţi diferenţa a fost mai ma­re. Amestecul de păcură cu lig­nit este deci cu 23 la sută mai eftin d­ecât cărbunele singur. Dacă s’ar înlocui 400 mii to­ne cărbuni, prin amestec de păcur­ă şi lignit, s’ar putea ob­ţine încă o economie de 400.000X1500X0,23.138 milioa­ne lei. In total s’ar putea obţine prin raţionalizarea preţului cărbunilor c. f. r. o economie de circa 700 milioane lei, la un total de 1.800 milioane lei anual. Deşi cifra şi proporţia ofte­­nirii s’ar părea poate exage­rate, ele sânt în domeniul nor­malului. Am arătat că în 1914 combustibilul costa 0,70 lei aur pentru un tren-km, iar în 1928 a costat 1,10 lei aur. •Pentru a ajunge la acelaşi cost,va trebui să se realizeze pe lângă­ economiile arătate mai sus și economii la canti- ­

Next