Lupta, martie 1931 (Anul 10, nr. 2794-2819)

1931-03-01 / nr. 2794

ANUL X. NO. 2794 cdvsT. Mille Post director politic : Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni............................. . . 800 P© 6 • *••••*.• 400 P 3 200 IN STR\INAT\TG DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCI RŞTI STR. CONST MILLE? (Sărindar) Maniera forte şi maniera legalităţii — O lecţie de profesor — Cu prilejul expozeului făcut Camerei asupra negocierilor împrumutului şi a situaţiei politice, şeful guvernului a atins între altele şi atitudinea sa faţă de incalificabila procedare a acelei prese care, la remorca pirateriei politice, s‘a pus in slujba celor mai ticăloase născociri şi cancanuri cu privire la negocierea împrumutului şi la situaţia cabinetului în legătură cu această negociere. Nimic n’ar fi legitimat apărarea creditului statului ca această incalificabilă procedare. Cu toate acestea, şeful guvernului a declarat că preferă să fie considerat slab decât să săvârşească ilegalităţi ca acele guverne Cari, nu pentru apărarea creditului statului, ci pentru apărarea ilegalităţilor şi intereselor de partid au trimis la Jilava ziarişti din opoziţie, întrebăm: care guverne îşi menţin mai bine autoritatea legală şi morală, cele care fac caz de mină „forte“ săvârşind acte de arbitraj, sau acele caii vin înnaintea Parlamentului şi dând pe faţă uneltirile mizerabile împotriva creditului statum şi a banului contribuabilului, confundă pe uneltitori şi pe uneltele lor din presă şi raliază toată lumea cinstită in jurul intereselor superioare de stat ? Intervenţia şefului guvernului nu s'a proptit pe buzduganul pe care i l pune la îndemână puterea. Ea s‘a sprijinit mult mai mult pe autoritatea morală a profesorului Mironescu, care a adus înnaintea Parlamentului şi a ţărei curăţenia vieţei sale publice, bună credinţa sa politică şi un patriotism din altă epocă şi din alt aluat ca cel de azi. Cu această autoritate morală, şeful guvernului a putut nu chiar criza de autoritate de astăzi să facă pe uneltorii împotriva creditului Statului să-şi plece capul sub ruşinea uneltirilor şi a putut să apeleze la presă cu cuvântul şi nu cu Jilava, să înceteze a sluji pirateria politicianistă prin născociri şi campanii duse în scopul evident de a sabota negocieri în directă legătură cu creditul statului. A fost o lecţie morală dată de un profesor care-şi poate permite să o dea cu folos pentru toată lumea şi o lecţie cu efect mai mare ca un mandat de depunere la Jilava. S. U. R. continua sforţările pentru a determina grupul naţional-german să reintre în Reichstag spre a asigura votarea creditelor militare. CANCELARUL BRUENNIG 4 PACÂINI LEI 3 Direcția 358-75 — Secretariatul 358-74 - Administrația 358-73 Constituţionalismul Regelui şi combinaţiile politicianilor Nu se poate pretinde Suveranului să repete, să amintească mereu ceea ce a spus odată destul de ritos şi în ceasul cel mai solemn, la urcarea sa pe tron. Şi nici nu e nevoie s’o repete fiindcă gesturile şi faptele Regelui nu desmint ci confirmă crezul domniei sale: domnie constitutionala. Deci de prisos orice discuţie asupra prerogativei Regelui de-a chema la guvern pe cine vrea. S’a dovedit însă de la urcarea sa pe tron că Regele Carol al 11-lea înţelege să, domnească cu regimul constituţional şi parlamentar nefalsificat, real. Aşa fiind, tocmai acei politiciani cam de doi ani zilnic — şi mai ales de la întoarcerea Regelui — anunţă căderea guvernului şi formarea celor mai fanteziste ministere,, tocmai aceştia nesocotesc prerogativele regale şi încearcă prin cele mai bizantine manopere şi unii chiar prin cele mai desmătate campanii, să forţeze mîna Suveranului, să-i impună anumite combinaţiuni, fiecare şef de partid sau şef de... personalităţi are „combinaţia” lui, lista noului guvern şi mai fiecare suflă la urechile partizanilor, unii o spun chiar în gura mare, că s’a aranjat cu Regele şi e cert că... vine! Or, ceia ce este cert, absolut cert, e că Regele nu s'a abătut, o clipă, de la atitudinea constituţională ce şi-a fixat la urcarea sa pe tron; ceia ce este cert e că Regele nu s’a scoborît şi nu se va scobori sa... comploteze contra guvernului căruia nu i-a retras încrederea. Iar atunci când se va declara criza, când Regele va aviza asupra situaţiei, ne prindem — suntem perfect Încredinţaţi — că nu vom asista la nici un fel de surpriză, la nici o combinaţie de aventură, la nici o experienţă fantezistă, ci vom avea un guvern care să corespundă vederilor Suveranului cari sunt în spiritul regimului constituţional şi parlamentar. Spunem acestea şi ţinem mereu să le repetăm tocmai fiind ca acum, cu ocazia tratativelor de la Paris unde sunt în joc interese superioare ale Statului, s’a dat un asalt desmăţat spre a se provoca o criză de mvern sau de regim, s’a încercat chiar a se descoperi pe Rege, dar Suveranul nu s’a lăsat a fi târât la combinaţiile politicianilor, iar preşedintele consiliului, omul cel mai cumpănit, mai aşezat şi mai străin de politicianismul nostru balcanic, a fost silit, desigur nu fără a preveni Coroana, să înfiereze cu toată indignarea omului cuminte şi cinstit, neruşinata, dezmăţata, infama campanie ce se duce în clipa când ţara reclamă o ameliorare a crizei şi când ministrul ei de finanţe e pe cale de a termina tratativele privitoare la împrumut, cerut de toată vr»mea, împrumut care dacă nu s’ar realiza acum — vorbim ipotetic — noul guvern ar trebui săsolicite din prima zi și l’ar accepta chiar în condițiuni mai grele. Nu însă prin mijloacele cari se desfășură acum în anumite tabere adversare actualului guvern se va provoca o schimbare de regim. — iată ce putem afirma cu cea mai mare certitudine ca unii ce nu putem fi înşelaţi de „bluff”-uri. Ţigănia internă care a atins cuhnea, cu ocazia tratativelor de la Paris, se va termina cu un eşec lamentabil. Nici un guvern nu poate invidia situaţia internă şi internaţională de azi. Deci nici guvernul Mironescu nu poate fi încântat. Dar cert este că, prin atitudinea şi campania lor, adversarii partdului naţional’ţărănesc nu numai că n’au scurtat zilele regimului actual, dar l’au consolidat. Acei cari urmăresc atitudinea „Luptei” ştiu că nu trăim în nori şi că înainte de toate suntem bine informaţi asupra situaţiei reale. A. H. Să fugim de politică Ascensoare rezervate protipendadei? Im facultatea de drept din Capitala. Cancelaria profesorilor este la etilul al treilea, Un ascensor, In funcţiune, este la dispoziţia corpului profesoral. Un cetăţean are, de făcut, unui maestru, o importantă comunicare. Intră In „hall-ul” Universităţii. Portarul stă de veghe la datorie.... — D. profesor X a venit ? — E dus la cancelarie! — Unde este cancelaria ? — La etajul al treilea. — Perfect. Şi cetățeanul se îndreaptă, radios, spre ascensor. Portarul ii fac drumul... — Nu se poate merge cu ascensorul ! — E defect ? — Nu! funcţionează perfect dar ...numai pentru d-nii profesori... — Cine a putut da ordinul acesta barbar ? — D. decan, mi-a ordonat aşa şi eu execut ordinul, altfel mă dă afară. Duceţi vă la secretariat, poate să vă dea voe. La secretariat............. — D-le secretar. Vreau să vorbesc d-lui profesor X. Nu pot urca trei etaje. Sunt bolnav de inimă. Dați ordin să mi se dea voe să mă urc cu ascensorul. — Nu se poate! Este rezervat, exclusiv, d-lor profesori. Vorbiți cu d. decan. — Unde e d. decan ? — Vine după masă... — Dar eu am treabă acum, nu după amiazi ! — Nu am ce să fac. Urcaţi şi dvs. încet treptele, dacă suferiţi de inimă.. Cetăţeanul nu a mai insistat şi, forţat, a urcat cele trei etaje cu sufletul la gură La ministerul armatei, aceiaşi măsură, barbară, sileşte pe civili să-şi scoată sufletul urcând 6 (şase) etaje pentru că ascensorul este rezervat „ofiţerilor în uniformă” Un ofiţer de rezervă — care are necazuri la acel departament — trebue să îmbrace uniforma ca să „abuzeze” de ascensor. Căci, la noi, ascensorul este socotit un lux care nu este pus la îndemâna tuturor mojicilor... Suntem, desigur, în plină civilizație, demni de invidia celorlalte popoare " -v. , I. R. Peregrinări prin muzee , după amiază în insula Simu. - Intre mustaţă şi imperiu. - Ţăranul la muzeu Din strada Renaşterii până în strada Mercur şi Bulevardul Brătianu se face un salt imens şi dublupe de o parte o schimbare de decor — peisagiul tihnit, parfumat de corola Cişmigiului a dispărut pe drum, ochiul înaintează prin semne din ce în ce mai evidente de modernism, de metropolă, până ce ajunge în faţa unei căi de cel mai mare viitor pentru evoluţia urbanistică a Capitalei, aici se concentrează, pe zi ce trece, construcţiile vremii. Diferite instituţii importante şi prima stradă bucureşteană în stare să înfrunte estetica marilor centre europene. Pe de altă parte, deosebirea de organizaţie a celor două locaşuri de artă este considerabilă, atât din punctul de vedere al lucrărilor de artă cuprinse, cât şi din acela al concepţiei care a însufleţit amândouă iniţiativele. Muzeul Kalinderu este însăşi locuinţa fondatorului, pasionat colecţionar, incontestabil, îmbogăţind, an de an, încăperile cu obiecte de tot felul, însă de un eclectism inegal pe alocuri. Aşezământul a rămas aidoma, chiar după ce Statul l-a cumpărăt de la moştenitori. Pictura are, desigur, un loc predominant, însă tonalitatea generală a muzeului suferă de pe urma prescripţiilor lăsate cu limbă de moarte de fostul administrator al Domeniilor Coroanei, de a nu se clinti nimic din rânduirea lucrurilor. Muzeul Simu, în schimb, insulă de artă în arhipelagul de beton armat şi de circulaţie frenetică, prezintă de la intrare până la ultima sală, o unitate desăvârşită de concepţie. A fost înaltat cu un scop precis definit şi împodobit cu obiecte adecvate stilului, şcoalei, epocii reprezentate. L’am scrutat în câteva rânduri, l-am vizitat în amănunţimi, l’am privit în ansamblu şi mărturisesc că impresia a fost entuziasmantă. Ca bogăţie de lucrări, ca perspectivă, ca organizaţie, se prezintă, fără nici o exagerare, drept Milioanele Statului La Casa autonoma a muncii C. F. R. s’au descoperit fraude. Lipsesc, la „apelul” făcut de judecătorul de instrucţie şi de inspectorii financiari însărcinaţi cu ancheta, circa opt milioane lei. Şi cercetările sunt abia la începutul lor. Pare evident, până acum, că autorul „material” al fraudelor a avut solide complicităţi la conducerea administraţiei Casei Muncii şi că numai astfel, cercetările de până acum, nu au dus la rezultate pozitive. Totuşi este surprinzător că vigilenţa tuturor organelor de control a putut fi înşelată ani de zile —căci fraudele au fost săvârşite acum 5-6 ani — de grupul fraudatorilor. Opt milioane sunt o sumă care nu se poate uşor ascunde prin echilibristici de bilanţ la sfârşit de an şi numai datorită neglijenţii vinovate a controlorilor se pot comite fraude în instituţiunile Statului cu aspect de vaste panamale. Ne întrebăm cu nedumerire cum se face că depunerile la Casa de depuneri şi consemnațiuni nu sunt verificate şi existenţa lor controlată periodic şi cum se explică faptul că s’au putut ridica milioane fără ca autoritatea în numele căreia se făcea operaţiunile, să nu fie avertizată? Ce capital imens are oare la dispoziţia ei Casa Muncii ca să nu se observe câteva biete milioane sustrase de la destinaţia lor: ajutorarea funcţionarilor dela căile ferate? Descoperirea fraudelor are şi un aspect întristător. Mii de muncitori dela căile ferate, in special mecanici şi fochişti, sunt roşi de tuberculoză şi nu pot fi adăpostiţi în sanatorii. Mor oamenii cu zile, in timp ce, din banii destinati celor oropsiţi de soartă, s’au ridicat, ieri, palate pentru cei atotputernici, in „Barsecui inginerilor”, iar astăzi comit fraude de milioane... Lipsa de control, dezinteresarea conducătorilor, valul de necinste care începe , ne copleşeşte de ani de zile, complecta dis- Dariţie a simţului de moralitate, iată aspectul instituţiilor Statului. Dela percepţia uitată într’un colţ de ţară, până la o Casă autonomă, fraudele se ţiu lanţ ducând, dincolo de graniţele ţării, faima escrocheriilor cari se săvârşesc la noi pe o scară atât de vastă. Statul este prost gospodar? Evident adevărul a fost verificat în mai multe împrejurări. Această constatare nu trebue să ne facă să stăm cu braţele încrucişate şi să privim cum se fură, din visterie, ca din codrul vlăsiei. Miniştrii, secretarii generali şi funcţionarii superiori, geloşi de reputaţia cornului din care fac parte, au datoria să studue aparatul de control al Statului, care — desigur — nu-şi face datoria sau este compus din oameni fără pregătirea necesară, dacă funcţionari incorecţi, fără teamă că vor fi descoperiţi, fură banii agonisiţi cu trudă de la bieţii contribuabili. Cu siguranţă că sistemul comntabilicesc al autorităţilor publice are un defect să se caute defectul spre a se putea evita răul. Altfel prădătorii isteţi îşi vor continua nesupăraţi, meseria lor rentabilă spre disperarea oamenilor de bine. Socotim că sancţiunile cari se vor aplica tuturor celor vinovaţi de fraudele de la Casa Muncii, vor fi urmate de o reorganizare a contabilităţii Statului şi de o primenire a aparatului de control, fără de care o îndreptare nu este cu putinţă. Iar cei vinovaţi, de cam justiţia a pus mâna să fie pedepsiţi, repede şi cât mai aspru. R. MATEI Apelul d-lui Cuza la minoritari Cuziştii au ţinut un congres la Storojineţ, în Bucovina, provincie pentru care — se pare — organizaţiile antisemite au o adevărată slăbiciune. Mizeria şi necazurile acestui ţinut, în care criza şi şomajul au făcut multe victime, convin de minune agitatorilor de dreapta şi de stânga. Au ţinut, aşadar, încă odată un congres in acele meleaguri bântuie de nevoi. Nu ne vom ocupa de toate problemele puse pe tapet de oratori. Unii, ca, de pildă, d. prof. dr. Vasile Trifu, a propus dăruirea pădurilor şi capitalurilor la ţărani — ca mijloc de soluţionare a chestiune! financiare. Aşa precum s’a procedat cu pământul — a argumentat originalul cuvântător — aşa să se procedeze şi cu banii şi cu pădurile şi atunci nu va mai fi criză! Nu ne vom ocupa nici de preparativele celuilalt congres care se va organiza probabil tot in Bucovina. Ci ne vom opri asupra unui apel lansat de cuzişti către minoritari: să vie în ligă! Să vie, prin urmare, maghiarii, bulgarii, ruşii, austriacii, rutenii, ukrainienii şi celelalte populaţii străine dar creştine din România mare — să vie sub steagul d-lui Cuza a cărui doctrină nu exclude decât colaborarea evreilor. După concepţia cuziştilor, deci, unul din cele mai frumoase muzee din Europa. Dar să-l trecem din nou în revistă. Muzeul are forma unui templu grec şi este opera arhitectului Cicu, după planurile indicate de fondator. Intrare impunătoare maghiarii, ruşii, austriacii, bulgarii şi ucrainienii sunt mai legaţi de interesele statului român, cu toate că prezenţa lor în ţara întregită e cât se poate de recentă, decât evreii cu adânci rădăcini în solul românesc, cari sunt legaţi sufleteşte prin decenii de conlocuire cu băştinaşii. De cât evreii cari n’au altă ţară, cari au înflorit comerţul şi industria, au dat avânt vieţii economice; au lucrat cu succes în ştiinţa românească, în literatură şi în artă; decât evreii cari au participat la războiul pentru realizarea unităţii naţionale, luptând contra actualilor solicitaţi de către liga d-lui Cuza — decât evreii, oricine alţii, numai să poarte cruce incârligată! Câtă rătăcire şi cât întuneric poate fi in capul unor oameni, roşi de o ură primitivă! Maghiarii şi ruşii, austriacii şi bulgarii, rutenii şi ucrainenii cu — fatal — puncte de orientare peste frontiere, sunt mai patrioţi şi mai identificaţi cu hiper-naţionalistele teorii ale Ligii cuziste decât cetăţenii evrei cari aici şi-au îngropat moşii şi strămoşii, aici au tot rostul vieţii lor şi al copiilor lor şi n’au de ce socoti actualele hotare ale ţării ca provizorii. Dar nu poţi opune argumente şi logică, acolo unde nu există decât instincte. E pentru technica contimporana, care alături de busturile antropologului Frazer şi romancierului Anatole France, alcătueşte triologia de matură expresie a inspiraţiei si forţei bourdelliane. INTRE MUSTATA SI IMPERIU Bustul lui Atan de Simu, lucrat careconstituie o perfectă miliare în tainele artei. Bustul d-lui Simu de Antoine Bourdelle, marele plăsmuitor în piatră al evului nostru, care depăşeşte, în anumite puncte, însuşi efortul creator al lui Rodin. Este o operă monumentală, reprezentativă în bronz de Antoine Bourdelle în 1920, a stârnit din chiar momentul plăsmuirii sale o surpriză de neînchipuit. Salutat cu mari elogii de critica europeană, (Thiebault-Sisson, Janneau, Louis Gillet, etc.) şi expus la toate expoziţiile din marile capitale. La RODIN. Eterna primăvară C, Duminică 1 Partie ISal EIVÍÍL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia ziarului şi la toate ecteniile de publicitate 3 Lei numărul in țară a Lei in strâinâtate îJtrecâo* Creionul actualităţii D. Virgil Potărcă a fost ales preşedinte al Uniunii Camerelor, agricole. D. POTARCA. — Ce fel de fotoliu prezidenţial e acesta, de s’a sfărâmat atât de uşor? INTENDENTUL. — Nu ştiam că veţi fi de., că-l făceam din beton armata ales America e dispusă la o revizuire a datoriilor de război? Cum e privită problema dezarmării în Statele Unite Un punct de vedere inedit şi deosebit de interesant asupra modului cum e privită în America problema dezarmării, îl înfăţişează un redactor al marelui cotidian englez. „News Chronicle”, ft. Wasofi i Harris, care întreprinde actualmente o călătorie in Statele Unite. Wilson Harris scrie, într’un articol datat din Washington: — „Istoria se repetă uneori, contrar versiunei cuprinse într’un adagiu curent. Se va repeta oare istoria și în ceeace privește dezarmarea ? Nu sunt 10 ani de atunci, când trei naţiuni europene, una asiatică şi una americană, s-au întrunit la capitala federală a Statelor Unite pentru a discuta asupra problemei dezarmării. Conferinţa a fost deschisă, în mod impresionant de către preşedintele de atunci al Statelor Unite, Warren Gamaliel Harding, al cărui discurs inaugural cuprindea câteva pasagii importante, cum era de pildă acesta : „Populaţia noastră de 100 de milioane doreşte prea puţin înarmările şi dispreţueşte războiul”. Aceste cuvinte oglindeau în mod fidel opinia care domnea în ţară, în numele căreia vorbea de Harding. Numai un cerc restrâns ştia ce urmărea preşedintele Harding şi secretarul său de stat ca o urmare a unui succes al Conferinţei dezarmării. In vederile lor intra o nouă conferinţă separată care urma să discute problema datoriilor şi reparaţiunilor, pe atunci încă nerezolvată, într’o atmosferă căreia atitudinea Statelor Unite urma să-i imprime un caracter de optimism viguros. Această a doua conferinţă nu a mai fost convocată niciodată deoarece ea era prevăzută numai pentru cazul când discuţiunile asupra înarmărilor s’ar fi terminat cu un succes. La conferinţa ţinută la Washington în 1921- 22 nu s‘a ajuns însă decât într'o măsură limitată la o dezarmare navală. In ceea ce priveşte forţele terestre s‘a înregistrat însă un eşec complect. Un singur discurs — ace,l al marelui pacificator de azi, Aristide Briand , a încheiat conferinţa. America şi-a fixat atunci punctul de vedere în sensul că nu avea nici un sens să acorde vreun sprijin unui continent care s‘ar putea ajuta singur, dacă s‘ar hotărî să cheltuiască mai puţin pentru înarmări. Asta era acum 10 ani. Azi, ne aflăm din nou în preajma miei conferinţe pentru dezarmare. Statele Unite participă şi acum la această conferinţă. Atunci ca şi acum, Statele Unite aşteaptă să observe pe ce cale se vor îndrepta naţiunile militare ale Europei, deoarece crede că eşecul sau succesul viitoarelor discuţii stă în mâinile lor. Şi azi, ideia vinei corelaţiunî între dezarmare şi datorii este în atmosferă. Aceasta este însă o chestiune care cere să fie tratată în mod delicat. In cercurile oficiale din Washington, nu s’a făcut niciodată, în mod făţiş o legătură între cele două probleme. In conversaţiile particulare şi chiar în unele discuţii publice, se face însă deobiceiu o legătură între ambele chestiuni, însă într'un sens limitativ. America nu are intenţia să adreseze puterilor europene cu declaraţii brutale: — „Dacă veţi reduce înarmările, vă vom șterge datoriile”. America , cu preocupările ei practice înclină mai degrabă a observa dacă Europa are de gând să determine America prin atitu ICititi continuarea in pag. ll-a) Paris, la Bruxelles, la Basel, opera a fost pusă la loc de cinste. Artişti nenumăraţi care treceau prin faţa ei, rămâneau copleşiţi de admiraţie în faţa fermităţii de expresie, a calmului atitudinii, a technicii covârşitor de perfecte. Interesant de reţinut următorul episod anecdotic care a urmat expunerii operei: — Si vous auriez laissé couper voire moustache, îi spusese într’o zi sculptorul d-lui Simu, cu care a păstrat până la moarte o legătură de frate şi a întreţinut o vastă corespondenţă (de care ne vom ocupa, poate, cândva, pe larg) on vous aurait pris pour un empereur romain. Cher maitre, mérne pour un empire, je ne me laisserais jamais faire ţa, răspunse p restantul model. SĂLILE MUZEULUI înapoia bustului se găsesc frumoase reproduceri după sculptura antică (Victoria dela Samoth-. face, de pildă, figuri romane dela Napoli, etc.) care înlesnesc vizitatorului profan primul contact cu arta mare, comunicabilă tuturor simţirilor şi gradelor de cultură. Prima sală este închinată artiştilor români — în număr de 143 — reprezentaţi prin 326 opere. In diferite colţuri se găseşte câte un catalog un volum impunător de 300 pagini, cuprinzând lămuriri clare şi complecte în dreptul fiecărei lucrări. Pictorul Marius Bunescu, conservatorul muzeului care mă însoţeşte prin săli, într-o zi a săptămânii când publicul nu are acces, îmi investeşte amănunte impresionante despre felul în care circulă ţăranii printre culorile de pe pereţi şi formele de pe socluri. Sosesc sfioşi, temători, in sală, îşi scot pălăria cu religiozitate. La început holbează ochii mari, se minunează, ostenesc, nu (Citiţi continuarea în pag. 6-a)