Lupta, aprilie 1932 (Anul 11, nr. 3123-3147)

1932-04-01 / nr. 3123

ANUL XI No. 3123 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Fe 12 luni I I . I • I I I I I­I • I I 800 Pe 6 „ • 400 Pe 3 „ ................. 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREȘTI Str. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 - secretariatul 358-74 - Administraţia 358-73 „Gărzilor de Fier"­ ­" Preşedintele Consiliului a avut ieri în şedinţa de dimineaţă a Ca­merei o violentă ieşire împotri­va „gărzilor de fier”. „Noi, car­ am dizolvat „Garda­­de Fier”, nu vom lăsa pe cei din fruntea organizaţiilor de ajâţare să profite de nenorocirea ţării,­­ a strigat d. Iorga. „Garda de fier a fost dizolvată şi peste câteva zile, toţi condu­cătorii ei vor trebui să dea soco­teala de­ ceea ce au făcut!” Toată lumea se întreabă de ce şi de unde de­odată asemenea ie­şire din partea preşedintelui Con­siliului. Voim să credem că­ guvernul posedă dovezi de aţâţare şi de folosire a nenorocirilor tatei de către numita „organizaţie”. A găsit mâna ei şi în mişcarea Studenţească? S’o spună şi să fie date în vi­leag dovezile, deşi a doua zi du­pă tulburările de deunăzi, preşe­dintele Consiliului vorbea de o studenţime naţionalistă „care poate face excese, dar nu va că­dea nici­odată aşa de jos” şi a­­runca excesele asupra „studenţi­­mei sărace, care e comunistă”. Cine şi ce să mai înţeleagă din Haosul acestor afirmaţiuni? Să revenim însă la fapt. Şeful guvernului pretinde că d-sa a dizolvat „Gărzile de Fier”. Toată ţara cunoaşte că jurna­lul consiliului de miniştri, prin care se dizolvau „Gărzile de Fier” şi se sigilau sediile organi­zaţiilor, a fost dat sub ministerul de interne al d-lui Mihalache şi a apărut în „Monitorul Oficial”. Pe cine voim să păcălim vor­bind de un nou jurnal al Consi­liului de miniştri? Cum? Jurnalele Consiliilor de miniştri încetează de a fi vala­bile odată­ cu plecarea guverne­lor?­ Sau desfiinţat la actualul cabi­net acel jurnal, ca să’l încheie a­­cuma din nou? Ne jucăm de-a mingea cu mă­surile de siguranţă publică? Sau facem din ele „bluff’-­uri, pentru 24 de ore? Înţelegem prea bine de ce ca­binetul actual are memoria scur­tă pentru jurnalul consiliului de miniştri încheiat sub guvernul precedent. Când a venit, cum a venit, la cârmă şi a trebuit să inventeze pentru alegeri faimoasa mistifi­care a „Uniunei Naţionale”, sub această manta de vreme rea au putut să intre în coaliţia electo­rală guvernamentală membri ai Gărzilor de fier, fiindcă agitaţiile făcute până atunci de ei aduceau ceva voturi cabinetului acesta de... duşmani ai demagogiei! Atunci Gărzile de fier erau des­tul de oportune pentru a se înlă­tura jurnalul consiliului de miniş­tri prin care fuseseră desfiinţate ca primejdioase siguranţei publi­ce ? Mai mult, gărzile acestea jură în numele lui Hittler, a cărui apo­logie s’a făcut în actualul Parla­ment de acela pe care preşedin­tele Consiliului a ţinut să’l deco­reze demonstrativ în biroul său prezidenţial dela Cameră. Câtă vreme guvernul n’a fost plictisit de ele, s’a simtit destul de bine in intimitatea lor. Astăzi se face că Uita că fuse­seră dizolvate cu un an mai îna­inte şi tine să se ştie că el le-a dizolvat. Bizantinism şi aci, ca în atâtea alte manifestări ale acestui „ritm nou”, sub care fermentează toa­te vechile păcate și deprinderi ale politicianismului fanariot. ALFA 11Ritmul nou şi planul Tardieu Haosul ce domneşte, datorită acestui regim, duce la primejduirea intereselor Statului Primul ministru şi ministrul de finanţe al Franţei vor pleca Du­minică la Londra, unde se vor discuta bazele acţiunii ce urmea­ză să ducă la refacerea econo­mică a ţărilor dunărene. Confe­rinţa aceasta va examina proce­dura, şi, după ce se vor îi fixat liniile mari ale problemei,­­ se va convoca o conferinţă a tutu­ror statelor Europei centrale. Suntem, aşa­dar, în preajma u­­nor hotărîri extrem de importan­te. Marile puteri au trecut la a­­mănunţita cercetare a punerii în practică a planului Tardieu. Şi totuşi, guvernul nostru n’a găsit încă mijlocul de a-şi expu­ne punctul de vedere şi de a fixa poziţia noastră faţă de problema federaţiei statelor dunărene. In şedinţa de ori a Adunării de­putaţilor, d. Ion Mihalache a fă­cut o comunicare, subliniind faptul că ziarele străine, ocupân­­du-se de recentele declaraţiuni ale d-lui Beneş, arată că minis­trul de externe al Cehoslovaciei socoteşte că Mica înţelegere es­te de acord cu planul Tardieu. Ori, d. C. Argetoianu, principalul factor... economic al „ritmului nou”, şi-a exprimat neîncrederea în succesul planului elaborat de primul-ministru al Franţei: in­­tr’un interview acordat ziarului „Neue Freie Presse”, d. ministru de finanţe şi-a manifestat îndo­­elile... Până astăzi toate statele şi-au spus, prin guvernele respecti­ve, punctul lor de vedere. Numai tara noastră s’a limitat la un comunicat prin care se re­fuzau orice preciziuni. Iar de la acest faimos comunicat, guver­nul n’a mai dat nici un fel de lă­murire. Nu se simte obligat de președinte al Consiliului să spu­nă, hotărit, care este punctul de vedere al guvernului? Acum vre­o zece zile, d. minis­tri de externe a avut o întreve­dere cu d. Ion Mihalache. Con­­ducătorul partidului naţional-ţă­­rănesc l-a pus în curent, pe d. Ghica, cu toate lucrările de or­din economic şi agricol, desfăşu­rate la conferinţele internaţiona­le pe vremea guvernării naţional­­ţărăniste. Totuşi, nici după acea­stă întrevedere, n’a intervenit nici o nouă lămurire din partea guvernului. Tăcerea aceasta, nu face decât să mărturisească haosul ce dom­neşte în guvern şi în guvernarea „ritmului nou”. Desigur că fieca­re „tehnician”, fiecare membru al cabinetului, — are altă părere, in această importantă chestiune. In materie de politică externă, nu interesează însă părerile unu­ia sau altuia din colaboratorii d-lui prof. N. Iorga: interesează punctul de vedere al tarii! De a­­ceia se impune ca regimul să pu­nă capăt acestui haos — primej­dios intereselor superioare de stat, — şi să-şi precizeze atitu­dinea! GEORGE SILVIU 1f *jf.................................................... Agitaţiile pentru salarii Cum le va reprima d. Iorga Ca să nu fim învinuiţi că ne reproducem exact cuvintele rostite în Cameră, de către d. preşedinte­­al Consiliului în ce priveşte pe acei cari se agită pentru a obţine plat­a salarii­lor, vom reda textual, după stenograme, ceea ce a spus d. Iorga. întrebat fiind dacă ştie că învăţătorii se mişcă pentru plata salariilor, iată cum­­a răs­puns d. Iorga : „Pentru toţi cei cari mai vor să manifesteze, ii vor înconjura de poliţie şi de trupe şi se vor plimba pe toate străzile din Bucureşti, cât ar vrea, până se vor obosi şi se vor duce acasă să se culce. Iar când vor avea bani vor plăti, dar de împrumu­tat nu putem împrumuta, de furat nu putem fura, toată lu­mea trebue să înţeleagă că ne găsim în mijlocul unui cumplit războiu financiar şi economic... . „Cu manifestanţii vom face aşa, dar să se ştie că noi, care am suprimat aşa numita Gardă de fer şi cărora nu le este fri­că de nimeni, ori unde vom în­tâlni agitatori vom lăsa să trea­că democraţia şi peste câteva zile vom lua pe acela care aţâ­ţă, îl vom lua de ceafă fiindcă exploatează nenorocirile ţării şi-l vom băga la beci”... La o agitaţie a flămânzilor,­­a acelor cari nu mai pot suporta mizeria, căci sunt o categorie de salariaţi neachitaţi de 6 şi 8 luni de zile, nu se cuvine, nu este omenesc să răspunzi că­­ai să-i împresori cu forţa publică, sau ai să-i bagi la beci. Ştim că d. prim-ministru se enervează de câte ori i se po­meneşte de neplata lefurilor. Dar oameni necăjiţi, lihniţi de foame, cari au suportat o iar­nă lungă şi aspră, dormind în frig şi fără a avea hrana zilni­că, nu se tratează cu străşnicie, ci cu blândeţe. Apoi daca nu se pot plăti lefuri celor mulţi şi săraci, să nu se plătească nici celor de la centru, celor cari mai pot răbda şi ştiu cum să se strecoare. Nu­ ne putem împrumuta ? Adică guvernul actual nu se poate împrumuta. Atunci să plece. D. Iorga e contra împru­muturilor sau ştie că nu le poa­te obţine. Dar fără împrumu­turi nu vom­­ameliora ruinătoa­­rea criză. Trebue să înţeleagă odată d-nii tehnicieni că nu se mai poate prelungi starea aceasta de mizerie. Şi dacă vei împre­sura mizeria cu baionete, ca să nu se 'agite, s’a rezolvat proble­ma­­? Lt. Să fugim de politică Insula nupţială Guvernul italian a hotărât ■ să a­­m­enajeze o insulă pe Marea Adria­s­tică pentru şederea şi­­ agrementul exclusiv al nouilor căsătoriţi. Insula aceasta binecuvântată, are şcase • ki­lometri, lungime şi d­ouă lărgime. Ea oferă, inutil să­ o mai spunem, toate seducţiunile naturii. S’au construit deja, mici vile ro­mantice, înzestrate, bine­­înţeles, cu confortul cel mai­ modern. Comunicaţia cu continentul, prin vapor, nu se face decât odată pe săptămână, aşa încât să asigure tinerelor perechi o izolare prelungi­tă. Nu există altă populaţie indige­nă decât aceea care formează, per­sonalul hotelurilor, iar cuplurile de vizitatori cari se prezintă trebue să justifice, cu acte legale, căsătoria lor recentă. Iată o concepţie originală, incon­testabil, a lunii de miere, dar pe care nu credem s’o urmeze multă lume. . Cunoaştem osârdia, lui Benito Mu­ssolini de a mări cu orice preţ, popu­laţia Italiei. Nu a ordonat. Ducele, de la instaurarea regimului, fascist că toate femeile măritate să stea acasă şi să facă copii?. Prescripţiile poruncitoare ale lui Mussolini au avut, după cât a­­rată statisticile, un, efect salu­tar: ultima ediţie a generaţiei penin­sulei pare serios multiplicată şi mai temperamentuoasă ca oricând... Acolo unde greşeşte, însă, Ducele, este când caută să determine şi să reglementeze sacra lună de amor conjugal. E drept că luna de miere, de beţie şi de desamăgire a lumenului, se consumă ,în genere într’un mod u­­niform, burghez şi tâmp. Nu există pereche, proaspăt anga­jată, în cadrilul graţios al căsniciei, care să nu practice clasicul „voyage de noce“, ori, care să nu oficieze cu o frenezie crescândă ritul­ celor trei­zeci de zile de dulceaţă, şi tandreţe. (Sunt excluse, natural, decepţiile din chiar, primele 24­ de ore, anoma­liile, izbucnirile nervoase, ceea ce, să ne grăbim a preciza,­­ se întâmplă (sic!) în majoritatea cazurilor). Dar fragezii , şi încrezătorii debu­tanţi ai vieţii maritale au, cel puţin, satisfacţia că sunt izolaţi în ferici­rea lor încordată şi egoistă de în­săşi prezenţa în mijlocul mulţimii anonime, care nici nu-i observă. . Pe când refugiul într’o insulă nupţială ca­ aceea aleasă de Musso­lini, ce poate­ oferi minţilor şi sim­ţurilor permanent treze — cel puţin în principiu — decât o penibilă jenă când perechile vor avea conştiinţa obsedantă că pe întreaga suprafaţă a insulei, în aceiaşi clipă şi exact în acelaş cadru, se săvârşesc aceleaşi acte de iubire integrală? Insula nup­ţială­ nu va întârzia să devină o in­sulă a dracului, blestemată de soţii ireprudenţi cari s’au pripăşit pe me­leagurile ei de eden standardizat, pentru a căuta o fericire care nu­mai aiurea, în vălmăşagul lumii, o pot găsi. De data aceasta, credem că Ducele va căpăta un vot­ de blam din partea cetăţenilor săi admira­tivi.­­ M. GRINDEA 11Furtul de avere morală"1 Cum a justificat d. Vâlcovici un act de răzbunare După o matură chibzuinţă, după ce diferitele asociaţiuni de presă şi mai toate ziarele au reprobat gestul d-lui ministru al comunicaţiilor de­ a retrage permisele de călătorie unor zi­arişti, de la un­ ziar care-l ‘ata­că ■,— pe drept sau pe nedrept, aceasta priveşte acel ziar — după ce a fost şi interpelat, s’a hotărit să răspundă. D. Vâlcovici are facilit­atea de a vorbi. Nu însă şi acea de a argumenta. Ştie, ca şi un po­litician, să ascundă prin fraze mai mult sau mai puţin meşte­şugite, gândul cel­­adevărat. Cu alte cuvinte, cum s’ar zice, are şi dumnealui o meteahnă: laşi­tate de cugetare. Insinuiază cu uşurinţă, chiar ca im uşura­tec, insinuaţiuni mai mult sau mai puţin jignitoare, adeseori şi ca­lomnioase. Fireşte că o asemenea tacti­că, în politică, nu prinde tot­deauna. Astfel se explică de ce d. Vâlcovici recoltează ceea ce seamănă. Un ziar l-a atacat. Nu discu­tăm nici fondul, nici forma ata­cului. D. Vâlcovici n’avea de­cât să se răfuiască cu acel ziar fie tot pe calea presei, fie de la tribuna publică. Dar să pedep­sească ziariștii de la acel ziar, retrăgându-le carnetele de li­ber parcurs pe căile ferate. — iată, o repetăm, un gest de răz­Guvernamentalii sunt încân­taţi că imul dintre fruntaşii partidului naţional-ţărănist le-a dat un certificat de constituţio­nalism. E vorba de d. Iunian care n’a vorbit tocmai de con­stituţionalitatea­ guvernului, ci mai mult de procedarea consti­tuţională a Coroanei care are prerogative de a numi şi revo­ca pe miniştri. Nimeni n’a pus în discuţie prerogativa Coroanei sau mai bine zis nu opoziţia a pus ches­tia pe tapet, ci însuşi şeful gu­vernului, care imediat ce a ve­nit la cârmă, a declarat că va reda Coroanei prerogativele ce i s’au răpit. E adevărat că d. Iorga n’a mai precizat cine a­­nume a răpit vre-o prerogativă regală, dar din această atitudi­ne a primului ministru reieşea că fostul guvern, al partidului naţional-ţarănesc, era... necon­stituţional căci a comis un fapt, a despuiat Coroana de anumite prerogative. învinuirea era aşa de lipsită de orice seriozitate in­cât atimei d. Iunian nici na mai crezut cu cale s’o releveze. Guvernamentalii, insă inter­pretează şi acum, in mod cu to­tul fals învinuirea de neconsti­­tuţionalism ce se aduce regimu­lui actual, nu Coroanei. De altfel în această chestiune d. Iorga a fost mai precis, căci ori de câte ori i s’a vorbit de Constituţie, d-sa a răspuns cu ironii şi la un moment dat, în plină Cameră, într’o discuţie cu naţional-ţărăniştii, a tranşat problema aceasta a constituţio­nalităţii astfel: — Rămâneţi dv. cu Constitu­ţia şi eu cu puterea ! Cu toate acestea astăzi guver­namentalii sunt încântaţi că d. Iunian le-a dat un certificat de constituţionalism, — aceasta e bunare personală şi din partea unui ministru actul acesta ia şi forma unui reprobabil abuz. Răspunsul, de la Senat, al d-lui Vâlcovici e şi banal şi naiv. Măsura nu este ilegală! — a re­plicat ministrul comunicaţiilor. Se poate să nu fie o formală i­­legalitate şi cu toate acestea să fie un act vindicativ şi nedrept. Apoi d. Vâlcovici a jonglat a­­supra moralităţei presei. Iarăşi echilibristică: una caldă, una rece! Şi, pentru a camufla oa­recum răzbunarea personală, a pus în m.iinte persoana şefului guvernului. Gazeta pedepsită a atacat pe d. Iorga şi gazetarul care atacă pe d. Iorga nu poate să călătorească gratuiti pe căile ferate, ci numai cel care-i la­udă ! Şi pe tema „furtului de ave­re morală”, ce-i comit unii ga­­zetari, d. Vâlcovici a crezut că este calificat să dea lecţii cum trebuie presa să se comporte. D. Vâlcovici este sau bizantin sau un politician ca toţi politi­­cianii de duzină. Nici un ziar, nici un ziarist, n’a atacat încă pe d. Iorga cum l-au atacat a­­numiţi oameni politici cu cari colaborează azi, adică d-nii Ar­­getoianu, Cuza, Gr. Filipescu, etc., etc. Să ne slăbească dar d. Vâlco­vici cu „moralismul” său vin­dicativ. L. T. A. părerea lor. Dar fostul minis­tru cl justiţiei n’a voit de­cât să precizeze că procedarea Co­roanei este constituţională. Dar aceasta încă nu înseam­nă că regimil este constituţio­nal şi un constituţionalist se­rios nare să susţină că noi tră­im acum sub un regim constitu­ţional. R. X. Granate Duelurile Azi dimineaţă, la orele 9 a avut Ioc un duel între d-nii Gr. Filipescu şi Mihai Sturza. După formula obicinuită, „s’au schimbat două gloanţe fără rezul­tat”. Şi totuşi şi d. Filipescu şi d. Stur­­za sânt cunoscuţi ca unii din cei mai buni ţintaşi. Deci, n’au voit să se ucidă, nici măcar să se rănească. Ori­ce om de omenie va spune că foarte bine au făcut, căci ar fi o ne­bunie, o absurditate, ca doi oameni de treabă şi folositori societăţii să rămâe întinşi pe iarbă, însângeraţi, din cauza unei notiţe de ziar. Dar dacă au venit pe teren cu hotărârea de mai înainte luată de a n­u-şi face unul altuia nici an rău, de a nu-şi aplica nici o zgârietură, de ce au mai venit? Numai spre a se supune unei pre­judecăţi? Dar dacă „onoarea” cere numaidecât un „schimb de gloanţe”, de ce schimbul acesta trebue să se facă la hipodrom şi cu martori, şi nu prin poştă? D. Filipescu putea pune intr’un plic glonţul d-sale şi să-i trimită d-lui Sturza şi vice­versa. Şi astfel se realiza cel mai ideal „schimb de gloanţe”! Şi mai câştiga şi Statul din mărcile poştale respec­tive! Eu pun ideea mea la dispoziţia tuturor amatorilor de dueluri. E practică, fără nici-un deranj şi spa­lă şi perfect onoarea! Ui­de mai puneţi că cei cari au dueluri multe, ar putea face un a­­ranjament cu poşta, să le acorde un rabat mai măricel! DESGĂ EMIL D. PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ziarulu­i şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numitul în H*i*â 6 Lei in strâînăial® Creionul actualităţii Singurii ! D. BUZDUGAN. — Şef­iile, aşi avea şi eu o pă­rere personală asupra planului Tardieu. D. IORGA.— Dă-o repede îtie ea, să nu-ţi iei Munteanu-Jtâmnic înaint­e, căci până acum numai voi doi rămăseserăfi fără păreri personale în gu­vernul nostru de persona­lităţi! ________ O gravă problemă Inamovibilitatea Parchetelor Selecţionarea procurorilor In ziarul „Adeverul”, în legă­tură cu noul proiect de lege de organizare judecătorească, s-a publicat un articol in­ care se a­­tinge o problemă de o gravitate excepţională: aceea a inamovi­bilităţii procurorilor. Citind acest articol, ne-ar­ pus întrebarea: cum se explică, că atât înainte de răsboi, cât și după­ când atâtea pericole amenință organismul so­cial, nu s’au gândit legiuitorii să acorde membrilor Parchetului inamovibilitatea? S’au făcut mai multe legi de a­­șa zisă organizare judecătoreas­că în cari această chestiune, nu numai că nu a fost rezolvată în interesul superior al ţării, dar s’au produs noui spărturi în sta­bilitatea Parchetelor, pentru ca politicianii mărunţi şi adesea in­corecţi să poată pângări cu acti­vitatea lor nefastă sanctuarul sa­cru al justiţiei. Partidul naţional-ţărănesc, sub ministeriatul d-lui Voicu Niţescu, a venit cu o lege de organizare judecătorească în care se releva spre binele ţării şi această pro­blemă capitală. Astăzi, la ministe­rul de justiţie avem din nou un ardelean care, condus de cele mai bune intenţii, în proectul său de organizare judecătorească a­­doptă multe din principiile salu­tare ale proiectului Niţescu. Ceea ce ne apare însă extra­ordinar de grav, atât în ceea ce priveşte legile anterioare de or­ganizare judecătorească, cât şi în ce priveşte actualul proiect de lege al domnului ministru dr. Va­ier Pop, este că s-a trecut şi se trece cu atâta uşurinţă peste che­stiunea inamovibilităţii procuro­rilor. Este în adevăr cazul de a dis­pera de sănătatea morală a ace­stei ţări, când nu se pricepe în sferele conducătoare, şi nu se în­ţelege şi nu se simte în marele însă, nici nu-1 observă, nici nu ţin seamă de dânsul, irosindu-i de cele mai multe ori în ne­ştire. Oamenii trăiesc, astăzi, în e­­femer, beţia lor constă în exa­gerarea senzaţiei. Nu le place să se comporte decât în dome­niul fugitivului; iar dacă sunt artişti, nu au altă ambiţie de­cât să noteze instantaneul. Puzderii de impresii, rapide, desfăşurări de imagini, timpul înghiţit de viaţa, precum spa­ţiul de un auto­bolid, pe o şo­sea dreaptă, iată ce înţeleg oa­menii să vadă în tren. Cinematograful i-a obişnuit cu goana sălbatică a­­aspecte­lor lumii şi a actelor săvârşite de om. Radio-ul le-a dat pute­rea de dedublare (ubicuitate) a existenţei, închizând într’un anum­­e fel, universul în circon­­ferinţa haut-p­arleur-ului.­­ # In cazul acesta, fiindcă lu­mea nu mai are spaţiu, il pu­tem străbate la cel mai mic pretext­ public, ca ordinea în stat nu se poate asigura şi justiţia penală nu se poate pune pe adevăratul ei făgaş de desvoltare, dacă nu se acordă inamovibilitatea mem­brilor Parchetelor, şi nu se reali­zează dezideratul recrutării lor dintre cei mai distinşi membri ai ordinului judecătoresc, cu putin­ţă de specializare în ramura lor, ci de stabilizare a capacităţilor juridice penale celor mai selecte în parchetele de la toate instan­ţele. Este în adevăr cazul să dispe­răm de moralul acestei­ tari dacă nu se înţelege că este inutil a fa­ce legi de organizare judecăto­rească şi orice alte legi de orga­nizare a organelor de represiu­ne, dacă nu organizezi în primul rând, organul organelor, apara­tul care înfăţişează însăşi dem­nitatea şi autoritatea supremă de stat: Parchetele Tribunalelor şi Curţilor. In noul proiect de organizare judecătorească, în art. 137, se fa­ce un început timid de extindere a inamovibilităţii, declarându-se inamovibili procurorii Curţilor de Apel. Această declaraţiune se vede a fi fost rezultatul unei tran­­sacţii între cei ce reprezintă prin­cipiul răului, care cere anarhiza­­rea acestei ţări şi principiul de ordine, de cinste şi de progres care cere curmarea severă, pri­n parchete selecte­ şi impecabile, a faptelor de natură a tulbură ordinea publică şi de a paraliza­ activitatea în stat. Este bine că s-a dat inamovibi­litatea membrilor Parchetelor Curţilor de Apel. Desigur că a­­ceşti înalţi magistraţi merită a­­ceastă inamovibilitate. Nu era nici o raţiune de a se face distin­­cţiune între membrii Parchetelor şi ceilalţi membri ai Curţilor de­­Continuare în pae. II-al. Timpul şi spaţiul Ce putem învăţa din opera şi viaţa lui Goethe Comentariile în marginea vieţii şi operei lui Goethe con­tinuă să apară in publicaţiile de pretutindeni, scoţând în evi­denţă aspecte din cele mai di­verse şi interesante. „L’Euro­­péen”, publicaţia franceză de mare amploare, examinează cu o originală justeţă concepţia lui Goethe despre timp şi spa­ţiu, în raport cu ideile condu­cătoare­ de astăzi, iată câteva din d­atele­­acestui examen cri­tic : Fiindcă centenarul lui ne in­vită, să încercăm să precizăm lecţia pe care ne-a lăsat-o Goe­the, prin eleva­ şi viaţa lui. S’a arăţi !­t , în primul rând, a fost o lecţie de umanitate. Ni­meni mai mult cu dânsul nu a avut într’o măsură atât de ma­re simţul umanităţii şi conşti­inţa demnităţii omului. Viaţa i-a apărut lui Goethe ca o operă de construcţie răb­dătoare şi n’a încetat o clipă să o perfecţioneze. Timpul a fost pentru dânsul ceva real, aproa­pe ceva sensibil, a avut încre­dere într’însul şi s’a străduit din răsputeri să-l utilizeze. Goethe şi-a impus şi a cre­­zut în durată, fără de care ni­mic nu se înfiripă şi nimic nu se stabileşte. Astăzi,, doar fizicianii şi filo­sofii const­ată relativitatea tim­pului, majoritatea semenilor. Agitaţia care-i cuprinde­­ oameni nu are nimic a face­­ gustul pentru călătorii, fiind­ lipseşte curiozitatea şi reflex. Când viaţa nu mai e supus timpului, trebuie s’o culege o clipă cu clipă, lucrând de; pentru nevoile momentului. Toată nevroza modernă datorează acestei nestabilităţi existenţei noastre,­­a lumii ca ne­ înconjoară şi chiar a pr­om­ului nostru eu. Purtaţi de fluxul năvalnic fenomenelor, influenţaţi de el ajungem repede, să ne îndoi de identitatea persoanei noa­tre, nu ne mai vedem duh nici multipli ci nenumăraţi. Risipiţi în emoţii, mai puţ decât acestea, în senzaţii, de lungul marelui vârtej al lucru­rilor, pierdem conştiinţa unit­ăii noastre intime, şi nu mai a­vem nici o idee pentru a con­strui ceva care să dureze, pe ■ a­cest fluviu nedomolit care es­cuîtî continuarea în pag. II-a

Next