Lupta, aprilie 1932 (Anul 11, nr. 3123-3147)
1932-04-01 / nr. 3123
ANUL XI No. 3123 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Fe 12 luni I I . I • I I I I II • I I 800 Pe 6 „ • 400 Pe 3 „ ................. 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREȘTI Str. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 - secretariatul 358-74 - Administraţia 358-73 „Gărzilor de Fier" " Preşedintele Consiliului a avut ieri în şedinţa de dimineaţă a Camerei o violentă ieşire împotriva „gărzilor de fier”. „Noi, car am dizolvat „Gardade Fier”, nu vom lăsa pe cei din fruntea organizaţiilor de ajâţare să profite de nenorocirea ţării, a strigat d. Iorga. „Garda de fier a fost dizolvată şi peste câteva zile, toţi conducătorii ei vor trebui să dea socoteala de ceea ce au făcut!” Toată lumea se întreabă de ce şi de unde deodată asemenea ieşire din partea preşedintelui Consiliului. Voim să credem că guvernul posedă dovezi de aţâţare şi de folosire a nenorocirilor tatei de către numita „organizaţie”. A găsit mâna ei şi în mişcarea Studenţească? S’o spună şi să fie date în vileag dovezile, deşi a doua zi după tulburările de deunăzi, preşedintele Consiliului vorbea de o studenţime naţionalistă „care poate face excese, dar nu va cădea niciodată aşa de jos” şi arunca excesele asupra „studenţimei sărace, care e comunistă”. Cine şi ce să mai înţeleagă din Haosul acestor afirmaţiuni? Să revenim însă la fapt. Şeful guvernului pretinde că d-sa a dizolvat „Gărzile de Fier”. Toată ţara cunoaşte că jurnalul consiliului de miniştri, prin care se dizolvau „Gărzile de Fier” şi se sigilau sediile organizaţiilor, a fost dat sub ministerul de interne al d-lui Mihalache şi a apărut în „Monitorul Oficial”. Pe cine voim să păcălim vorbind de un nou jurnal al Consiliului de miniştri? Cum? Jurnalele Consiliilor de miniştri încetează de a fi valabile odată cu plecarea guvernelor? Sau desfiinţat la actualul cabinet acel jurnal, ca să’l încheie acuma din nou? Ne jucăm de-a mingea cu măsurile de siguranţă publică? Sau facem din ele „bluff’-uri, pentru 24 de ore? Înţelegem prea bine de ce cabinetul actual are memoria scurtă pentru jurnalul consiliului de miniştri încheiat sub guvernul precedent. Când a venit, cum a venit, la cârmă şi a trebuit să inventeze pentru alegeri faimoasa mistificare a „Uniunei Naţionale”, sub această manta de vreme rea au putut să intre în coaliţia electorală guvernamentală membri ai Gărzilor de fier, fiindcă agitaţiile făcute până atunci de ei aduceau ceva voturi cabinetului acesta de... duşmani ai demagogiei! Atunci Gărzile de fier erau destul de oportune pentru a se înlătura jurnalul consiliului de miniştri prin care fuseseră desfiinţate ca primejdioase siguranţei publice ? Mai mult, gărzile acestea jură în numele lui Hittler, a cărui apologie s’a făcut în actualul Parlament de acela pe care preşedintele Consiliului a ţinut să’l decoreze demonstrativ în biroul său prezidenţial dela Cameră. Câtă vreme guvernul n’a fost plictisit de ele, s’a simtit destul de bine in intimitatea lor. Astăzi se face că Uita că fuseseră dizolvate cu un an mai înainte şi tine să se ştie că el le-a dizolvat. Bizantinism şi aci, ca în atâtea alte manifestări ale acestui „ritm nou”, sub care fermentează toate vechile păcate și deprinderi ale politicianismului fanariot. ALFA 11Ritmul nou şi planul Tardieu Haosul ce domneşte, datorită acestui regim, duce la primejduirea intereselor Statului Primul ministru şi ministrul de finanţe al Franţei vor pleca Duminică la Londra, unde se vor discuta bazele acţiunii ce urmează să ducă la refacerea economică a ţărilor dunărene. Conferinţa aceasta va examina procedura, şi, după ce se vor îi fixat liniile mari ale problemei, se va convoca o conferinţă a tuturor statelor Europei centrale. Suntem, aşadar, în preajma unor hotărîri extrem de importante. Marile puteri au trecut la amănunţita cercetare a punerii în practică a planului Tardieu. Şi totuşi, guvernul nostru n’a găsit încă mijlocul de a-şi expune punctul de vedere şi de a fixa poziţia noastră faţă de problema federaţiei statelor dunărene. In şedinţa de ori a Adunării deputaţilor, d. Ion Mihalache a făcut o comunicare, subliniind faptul că ziarele străine, ocupându-se de recentele declaraţiuni ale d-lui Beneş, arată că ministrul de externe al Cehoslovaciei socoteşte că Mica înţelegere este de acord cu planul Tardieu. Ori, d. C. Argetoianu, principalul factor... economic al „ritmului nou”, şi-a exprimat neîncrederea în succesul planului elaborat de primul-ministru al Franţei: intr’un interview acordat ziarului „Neue Freie Presse”, d. ministru de finanţe şi-a manifestat îndoelile... Până astăzi toate statele şi-au spus, prin guvernele respective, punctul lor de vedere. Numai tara noastră s’a limitat la un comunicat prin care se refuzau orice preciziuni. Iar de la acest faimos comunicat, guvernul n’a mai dat nici un fel de lămurire. Nu se simte obligat de președinte al Consiliului să spună, hotărit, care este punctul de vedere al guvernului? Acum vreo zece zile, d. ministri de externe a avut o întrevedere cu d. Ion Mihalache. Conducătorul partidului naţional-ţărănesc l-a pus în curent, pe d. Ghica, cu toate lucrările de ordin economic şi agricol, desfăşurate la conferinţele internaţionale pe vremea guvernării naţionalţărăniste. Totuşi, nici după această întrevedere, n’a intervenit nici o nouă lămurire din partea guvernului. Tăcerea aceasta, nu face decât să mărturisească haosul ce domneşte în guvern şi în guvernarea „ritmului nou”. Desigur că fiecare „tehnician”, fiecare membru al cabinetului, — are altă părere, in această importantă chestiune. In materie de politică externă, nu interesează însă părerile unuia sau altuia din colaboratorii d-lui prof. N. Iorga: interesează punctul de vedere al tarii! De aceia se impune ca regimul să pună capăt acestui haos — primejdios intereselor superioare de stat, — şi să-şi precizeze atitudinea! GEORGE SILVIU 1f *jf.................................................... Agitaţiile pentru salarii Cum le va reprima d. Iorga Ca să nu fim învinuiţi că ne reproducem exact cuvintele rostite în Cameră, de către d. preşedinteal Consiliului în ce priveşte pe acei cari se agită pentru a obţine plata salariilor, vom reda textual, după stenograme, ceea ce a spus d. Iorga. întrebat fiind dacă ştie că învăţătorii se mişcă pentru plata salariilor, iată cuma răspuns d. Iorga : „Pentru toţi cei cari mai vor să manifesteze, ii vor înconjura de poliţie şi de trupe şi se vor plimba pe toate străzile din Bucureşti, cât ar vrea, până se vor obosi şi se vor duce acasă să se culce. Iar când vor avea bani vor plăti, dar de împrumutat nu putem împrumuta, de furat nu putem fura, toată lumea trebue să înţeleagă că ne găsim în mijlocul unui cumplit războiu financiar şi economic... . „Cu manifestanţii vom face aşa, dar să se ştie că noi, care am suprimat aşa numita Gardă de fer şi cărora nu le este frică de nimeni, ori unde vom întâlni agitatori vom lăsa să treacă democraţia şi peste câteva zile vom lua pe acela care aţâţă, îl vom lua de ceafă fiindcă exploatează nenorocirile ţării şi-l vom băga la beci”... La o agitaţie a flămânzilor,a acelor cari nu mai pot suporta mizeria, căci sunt o categorie de salariaţi neachitaţi de 6 şi 8 luni de zile, nu se cuvine, nu este omenesc să răspunzi căai să-i împresori cu forţa publică, sau ai să-i bagi la beci. Ştim că d. prim-ministru se enervează de câte ori i se pomeneşte de neplata lefurilor. Dar oameni necăjiţi, lihniţi de foame, cari au suportat o iarnă lungă şi aspră, dormind în frig şi fără a avea hrana zilnică, nu se tratează cu străşnicie, ci cu blândeţe. Apoi daca nu se pot plăti lefuri celor mulţi şi săraci, să nu se plătească nici celor de la centru, celor cari mai pot răbda şi ştiu cum să se strecoare. Nu ne putem împrumuta ? Adică guvernul actual nu se poate împrumuta. Atunci să plece. D. Iorga e contra împrumuturilor sau ştie că nu le poate obţine. Dar fără împrumuturi nu vomameliora ruinătoarea criză. Trebue să înţeleagă odată d-nii tehnicieni că nu se mai poate prelungi starea aceasta de mizerie. Şi dacă vei împresura mizeria cu baionete, ca să nu se 'agite, s’a rezolvat problema? Lt. Să fugim de politică Insula nupţială Guvernul italian a hotărât ■ să amenajeze o insulă pe Marea Adriastică pentru şederea şi agrementul exclusiv al nouilor căsătoriţi. Insula aceasta binecuvântată, are şcase • kilometri, lungime şi două lărgime. Ea oferă, inutil să o mai spunem, toate seducţiunile naturii. S’au construit deja, mici vile romantice, înzestrate, bineînţeles, cu confortul cel mai modern. Comunicaţia cu continentul, prin vapor, nu se face decât odată pe săptămână, aşa încât să asigure tinerelor perechi o izolare prelungită. Nu există altă populaţie indigenă decât aceea care formează, personalul hotelurilor, iar cuplurile de vizitatori cari se prezintă trebue să justifice, cu acte legale, căsătoria lor recentă. Iată o concepţie originală, incontestabil, a lunii de miere, dar pe care nu credem s’o urmeze multă lume. . Cunoaştem osârdia, lui Benito Mussolini de a mări cu orice preţ, populaţia Italiei. Nu a ordonat. Ducele, de la instaurarea regimului, fascist că toate femeile măritate să stea acasă şi să facă copii?. Prescripţiile poruncitoare ale lui Mussolini au avut, după cât arată statisticile, un, efect salutar: ultima ediţie a generaţiei peninsulei pare serios multiplicată şi mai temperamentuoasă ca oricând... Acolo unde greşeşte, însă, Ducele, este când caută să determine şi să reglementeze sacra lună de amor conjugal. E drept că luna de miere, de beţie şi de desamăgire a lumenului, se consumă ,în genere într’un mod uniform, burghez şi tâmp. Nu există pereche, proaspăt angajată, în cadrilul graţios al căsniciei, care să nu practice clasicul „voyage de noce“, ori, care să nu oficieze cu o frenezie crescândă ritul celor treizeci de zile de dulceaţă, şi tandreţe. (Sunt excluse, natural, decepţiile din chiar, primele 24 de ore, anomaliile, izbucnirile nervoase, ceea ce, să ne grăbim a preciza, se întâmplă (sic!) în majoritatea cazurilor). Dar fragezii , şi încrezătorii debutanţi ai vieţii maritale au, cel puţin, satisfacţia că sunt izolaţi în fericirea lor încordată şi egoistă de însăşi prezenţa în mijlocul mulţimii anonime, care nici nu-i observă. . Pe când refugiul într’o insulă nupţială ca aceea aleasă de Mussolini, ce poate oferi minţilor şi simţurilor permanent treze — cel puţin în principiu — decât o penibilă jenă când perechile vor avea conştiinţa obsedantă că pe întreaga suprafaţă a insulei, în aceiaşi clipă şi exact în acelaş cadru, se săvârşesc aceleaşi acte de iubire integrală? Insula nupţială nu va întârzia să devină o insulă a dracului, blestemată de soţii ireprudenţi cari s’au pripăşit pe meleagurile ei de eden standardizat, pentru a căuta o fericire care numai aiurea, în vălmăşagul lumii, o pot găsi. De data aceasta, credem că Ducele va căpăta un vot de blam din partea cetăţenilor săi admirativi. M. GRINDEA 11Furtul de avere morală"1 Cum a justificat d. Vâlcovici un act de răzbunare După o matură chibzuinţă, după ce diferitele asociaţiuni de presă şi mai toate ziarele au reprobat gestul d-lui ministru al comunicaţiilor de a retrage permisele de călătorie unor ziarişti, de la un ziar care-l ‘atacă ■,— pe drept sau pe nedrept, aceasta priveşte acel ziar — după ce a fost şi interpelat, s’a hotărit să răspundă. D. Vâlcovici are facilitatea de a vorbi. Nu însă şi acea de a argumenta. Ştie, ca şi un politician, să ascundă prin fraze mai mult sau mai puţin meşteşugite, gândul celadevărat. Cu alte cuvinte, cum s’ar zice, are şi dumnealui o meteahnă: laşitate de cugetare. Insinuiază cu uşurinţă, chiar ca im uşuratec, insinuaţiuni mai mult sau mai puţin jignitoare, adeseori şi calomnioase. Fireşte că o asemenea tactică, în politică, nu prinde totdeauna. Astfel se explică de ce d. Vâlcovici recoltează ceea ce seamănă. Un ziar l-a atacat. Nu discutăm nici fondul, nici forma atacului. D. Vâlcovici n’avea decât să se răfuiască cu acel ziar fie tot pe calea presei, fie de la tribuna publică. Dar să pedepsească ziariștii de la acel ziar, retrăgându-le carnetele de liber parcurs pe căile ferate. — iată, o repetăm, un gest de răzGuvernamentalii sunt încântaţi că imul dintre fruntaşii partidului naţional-ţărănist le-a dat un certificat de constituţionalism. E vorba de d. Iunian care n’a vorbit tocmai de constituţionalitatea guvernului, ci mai mult de procedarea constituţională a Coroanei care are prerogative de a numi şi revoca pe miniştri. Nimeni n’a pus în discuţie prerogativa Coroanei sau mai bine zis nu opoziţia a pus chestia pe tapet, ci însuşi şeful guvernului, care imediat ce a venit la cârmă, a declarat că va reda Coroanei prerogativele ce i s’au răpit. E adevărat că d. Iorga n’a mai precizat cine anume a răpit vre-o prerogativă regală, dar din această atitudine a primului ministru reieşea că fostul guvern, al partidului naţional-ţarănesc, era... neconstituţional căci a comis un fapt, a despuiat Coroana de anumite prerogative. învinuirea era aşa de lipsită de orice seriozitate incât atimei d. Iunian nici na mai crezut cu cale s’o releveze. Guvernamentalii, insă interpretează şi acum, in mod cu totul fals învinuirea de neconstituţionalism ce se aduce regimului actual, nu Coroanei. De altfel în această chestiune d. Iorga a fost mai precis, căci ori de câte ori i s’a vorbit de Constituţie, d-sa a răspuns cu ironii şi la un moment dat, în plină Cameră, într’o discuţie cu naţional-ţărăniştii, a tranşat problema aceasta a constituţionalităţii astfel: — Rămâneţi dv. cu Constituţia şi eu cu puterea ! Cu toate acestea astăzi guvernamentalii sunt încântaţi că d. Iunian le-a dat un certificat de constituţionalism, — aceasta e bunare personală şi din partea unui ministru actul acesta ia şi forma unui reprobabil abuz. Răspunsul, de la Senat, al d-lui Vâlcovici e şi banal şi naiv. Măsura nu este ilegală! — a replicat ministrul comunicaţiilor. Se poate să nu fie o formală ilegalitate şi cu toate acestea să fie un act vindicativ şi nedrept. Apoi d. Vâlcovici a jonglat asupra moralităţei presei. Iarăşi echilibristică: una caldă, una rece! Şi, pentru a camufla oarecum răzbunarea personală, a pus în m.iinte persoana şefului guvernului. Gazeta pedepsită a atacat pe d. Iorga şi gazetarul care atacă pe d. Iorga nu poate să călătorească gratuiti pe căile ferate, ci numai cel care-i laudă ! Şi pe tema „furtului de avere morală”, ce-i comit unii gazetari, d. Vâlcovici a crezut că este calificat să dea lecţii cum trebuie presa să se comporte. D. Vâlcovici este sau bizantin sau un politician ca toţi politicianii de duzină. Nici un ziar, nici un ziarist, n’a atacat încă pe d. Iorga cum l-au atacat anumiţi oameni politici cu cari colaborează azi, adică d-nii Argetoianu, Cuza, Gr. Filipescu, etc., etc. Să ne slăbească dar d. Vâlcovici cu „moralismul” său vindicativ. L. T. A. părerea lor. Dar fostul ministru cl justiţiei n’a voit decât să precizeze că procedarea Coroanei este constituţională. Dar aceasta încă nu înseamnă că regimil este constituţional şi un constituţionalist serios nare să susţină că noi trăim acum sub un regim constituţional. R. X. Granate Duelurile Azi dimineaţă, la orele 9 a avut Ioc un duel între d-nii Gr. Filipescu şi Mihai Sturza. După formula obicinuită, „s’au schimbat două gloanţe fără rezultat”. Şi totuşi şi d. Filipescu şi d. Sturza sânt cunoscuţi ca unii din cei mai buni ţintaşi. Deci, n’au voit să se ucidă, nici măcar să se rănească. Orice om de omenie va spune că foarte bine au făcut, căci ar fi o nebunie, o absurditate, ca doi oameni de treabă şi folositori societăţii să rămâe întinşi pe iarbă, însângeraţi, din cauza unei notiţe de ziar. Dar dacă au venit pe teren cu hotărârea de mai înainte luată de a nu-şi face unul altuia nici an rău, de a nu-şi aplica nici o zgârietură, de ce au mai venit? Numai spre a se supune unei prejudecăţi? Dar dacă „onoarea” cere numaidecât un „schimb de gloanţe”, de ce schimbul acesta trebue să se facă la hipodrom şi cu martori, şi nu prin poştă? D. Filipescu putea pune intr’un plic glonţul d-sale şi să-i trimită d-lui Sturza şi viceversa. Şi astfel se realiza cel mai ideal „schimb de gloanţe”! Şi mai câştiga şi Statul din mărcile poştale respective! Eu pun ideea mea la dispoziţia tuturor amatorilor de dueluri. E practică, fără nici-un deranj şi spală şi perfect onoarea! Uide mai puneţi că cei cari au dueluri multe, ar putea face un aranjament cu poşta, să le acorde un rabat mai măricel! DESGĂ EMIL D. PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numitul în H*i*â 6 Lei in strâînăial® Creionul actualităţii Singurii ! D. BUZDUGAN. — Şefiile, aşi avea şi eu o părere personală asupra planului Tardieu. D. IORGA.— Dă-o repede îtie ea, să nu-ţi iei Munteanu-Jtâmnic înainte, căci până acum numai voi doi rămăseserăfi fără păreri personale în guvernul nostru de personalităţi! ________ O gravă problemă Inamovibilitatea Parchetelor Selecţionarea procurorilor In ziarul „Adeverul”, în legătură cu noul proiect de lege de organizare judecătorească, s-a publicat un articol in care se atinge o problemă de o gravitate excepţională: aceea a inamovibilităţii procurorilor. Citind acest articol, ne-ar pus întrebarea: cum se explică, că atât înainte de răsboi, cât și după când atâtea pericole amenință organismul social, nu s’au gândit legiuitorii să acorde membrilor Parchetului inamovibilitatea? S’au făcut mai multe legi de așa zisă organizare judecătorească în cari această chestiune, nu numai că nu a fost rezolvată în interesul superior al ţării, dar s’au produs noui spărturi în stabilitatea Parchetelor, pentru ca politicianii mărunţi şi adesea incorecţi să poată pângări cu activitatea lor nefastă sanctuarul sacru al justiţiei. Partidul naţional-ţărănesc, sub ministeriatul d-lui Voicu Niţescu, a venit cu o lege de organizare judecătorească în care se releva spre binele ţării şi această problemă capitală. Astăzi, la ministerul de justiţie avem din nou un ardelean care, condus de cele mai bune intenţii, în proectul său de organizare judecătorească adoptă multe din principiile salutare ale proiectului Niţescu. Ceea ce ne apare însă extraordinar de grav, atât în ceea ce priveşte legile anterioare de organizare judecătorească, cât şi în ce priveşte actualul proiect de lege al domnului ministru dr. Vaier Pop, este că s-a trecut şi se trece cu atâta uşurinţă peste chestiunea inamovibilităţii procurorilor. Este în adevăr cazul de a dispera de sănătatea morală a acestei ţări, când nu se pricepe în sferele conducătoare, şi nu se înţelege şi nu se simte în marele însă, nici nu-1 observă, nici nu ţin seamă de dânsul, irosindu-i de cele mai multe ori în neştire. Oamenii trăiesc, astăzi, în efemer, beţia lor constă în exagerarea senzaţiei. Nu le place să se comporte decât în domeniul fugitivului; iar dacă sunt artişti, nu au altă ambiţie decât să noteze instantaneul. Puzderii de impresii, rapide, desfăşurări de imagini, timpul înghiţit de viaţa, precum spaţiul de un autobolid, pe o şosea dreaptă, iată ce înţeleg oamenii să vadă în tren. Cinematograful i-a obişnuit cu goana sălbatică aaspectelor lumii şi a actelor săvârşite de om. Radio-ul le-a dat puterea de dedublare (ubicuitate) a existenţei, închizând într’un anume fel, universul în circonferinţa haut-parleur-ului. # In cazul acesta, fiindcă lumea nu mai are spaţiu, il putem străbate la cel mai mic pretext public, ca ordinea în stat nu se poate asigura şi justiţia penală nu se poate pune pe adevăratul ei făgaş de desvoltare, dacă nu se acordă inamovibilitatea membrilor Parchetelor, şi nu se realizează dezideratul recrutării lor dintre cei mai distinşi membri ai ordinului judecătoresc, cu putinţă de specializare în ramura lor, ci de stabilizare a capacităţilor juridice penale celor mai selecte în parchetele de la toate instanţele. Este în adevăr cazul să disperăm de moralul acestei tari dacă nu se înţelege că este inutil a face legi de organizare judecătorească şi orice alte legi de organizare a organelor de represiune, dacă nu organizezi în primul rând, organul organelor, aparatul care înfăţişează însăşi demnitatea şi autoritatea supremă de stat: Parchetele Tribunalelor şi Curţilor. In noul proiect de organizare judecătorească, în art. 137, se face un început timid de extindere a inamovibilităţii, declarându-se inamovibili procurorii Curţilor de Apel. Această declaraţiune se vede a fi fost rezultatul unei transacţii între cei ce reprezintă principiul răului, care cere anarhizarea acestei ţări şi principiul de ordine, de cinste şi de progres care cere curmarea severă, prin parchete selecte şi impecabile, a faptelor de natură a tulbură ordinea publică şi de a paraliza activitatea în stat. Este bine că s-a dat inamovibilitatea membrilor Parchetelor Curţilor de Apel. Desigur că aceşti înalţi magistraţi merită această inamovibilitate. Nu era nici o raţiune de a se face distincţiune între membrii Parchetelor şi ceilalţi membri ai Curţilor deContinuare în pae. II-al. Timpul şi spaţiul Ce putem învăţa din opera şi viaţa lui Goethe Comentariile în marginea vieţii şi operei lui Goethe continuă să apară in publicaţiile de pretutindeni, scoţând în evidenţă aspecte din cele mai diverse şi interesante. „L’Européen”, publicaţia franceză de mare amploare, examinează cu o originală justeţă concepţia lui Goethe despre timp şi spaţiu, în raport cu ideile conducătoare de astăzi, iată câteva din dateleacestui examen critic : Fiindcă centenarul lui ne invită, să încercăm să precizăm lecţia pe care ne-a lăsat-o Goethe, prin eleva şi viaţa lui. S’a arăţi !t , în primul rând, a fost o lecţie de umanitate. Nimeni mai mult cu dânsul nu a avut într’o măsură atât de mare simţul umanităţii şi conştiinţa demnităţii omului. Viaţa i-a apărut lui Goethe ca o operă de construcţie răbdătoare şi n’a încetat o clipă să o perfecţioneze. Timpul a fost pentru dânsul ceva real, aproape ceva sensibil, a avut încredere într’însul şi s’a străduit din răsputeri să-l utilizeze. Goethe şi-a impus şi a crezut în durată, fără de care nimic nu se înfiripă şi nimic nu se stabileşte. Astăzi,, doar fizicianii şi filosofii constată relativitatea timpului, majoritatea semenilor. Agitaţia care-i cuprinde oameni nu are nimic a face gustul pentru călătorii, fiind lipseşte curiozitatea şi reflex. Când viaţa nu mai e supus timpului, trebuie s’o culege o clipă cu clipă, lucrând de; pentru nevoile momentului. Toată nevroza modernă datorează acestei nestabilităţi existenţei noastre,a lumii ca ne înconjoară şi chiar a promului nostru eu. Purtaţi de fluxul năvalnic fenomenelor, influenţaţi de el ajungem repede, să ne îndoi de identitatea persoanei noatre, nu ne mai vedem duh nici multipli ci nenumăraţi. Risipiţi în emoţii, mai puţ decât acestea, în senzaţii, de lungul marelui vârtej al lucrurilor, pierdem conştiinţa unităii noastre intime, şi nu mai avem nici o idee pentru a construi ceva care să dureze, pe ■ acest fluviu nedomolit care escuîtî continuarea în pag. II-a